Întrebări la procedura penală II (14)

01. Ce este sentinţa?

Răspuns: Hotărârea prin care instanţa soluţionează fondul cauzei poartă denumirea de sentinţă.

02. Enumeraţi particularităţile sentinţei

Răspuns:
a) este actul procesual prin care se realizează pentru prima dată aplicarea legii penale persoanei acuzate de comiterea unei infracţiuni;
b) se pronunţă în numele legii;
c) este, în principiu, fondată;
d) este, de regulă, nedefinitivă;
e) are caracter educativ.

03. Din ce se compune sentinţa?

Răspuns:
a) partea introductivă (practicaua);
b) expunerea;
c) dispozitivul.

04. Ce trebuie să cuprindă expunerea?

Răspuns:
a) datele privind identitatea părţilor;
b) descrierea faptei ce face obiectul învinuirii, cu arătarea timpului şi locului unde a fost săvârşită, precum şi încadrarea juridică dată acesteia prin actul de sesizare;
c) analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, cât şi a celor care au fost înlăturate, motivarea soluţiei cu privire la latura civilă a cauzei, precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia dată în cauză; în caz de condamnare, trebuie să mai cuprindă: fapta sau fiecare faptă reţinută de instanţă în sarcina inculpatului, forma şi gradul de vinovăţie, circumstanţele agravante sau atenuante, starea de recidivă, timpul ce se deduce din pedeapsa pronunţată şi actele din care rezultă durata acesteia;
d) arătarea temeiurilor de drept care justifică soluţiile date în cauză.

05. Ce conţine partea dispozitivă?

Răspuns: Conţinutul este identific cu minuta şi conţine soluţia în latura penală şi în latura civilă, precum şi rezolvarea chestiunilor auxiliare.

06. Care sunt efectele sentinţei penale?

Răspuns:
a) dezinvesteşte instanţa de judecare a cauzei în primul grad în fond;
b) comunicarea hotărârii;
c) curgerea termenelor de apel sau de recurs;
d) primirea cererilor de apel sau de recurs şi înaintarea dosarului la instanţa de control judiciar;
e) executarea unor dispoziţii cuprinse în dispozitiv.

07. Când rămân definitive hotărârile primei instanţe?

Răspuns:
a) la data pronunţării, când hotărârea nu este supusă apelului şi nici recursului;
b) la data expirării termenului de apel, când nu s-a declarat apel în termen sau când apelul declarat a fost retras înăuntrul termenului;
c) la data retragerii apelului, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de apel;
d) la data expirării termenului de recurs în cazul hotărârilor nesupuse apelului sau dacă apelul a fost respins, când nu s-a declarat recurs în termen sau când recursul declarat a fost retras înăuntrul termenului;
e) la data retragerii recursului declarat împotriva hotărârilor menţionate la pct. 4, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de recurs;
f) la data pronunţării hotărârii prin care s-a respins recursul declarat împotriva hotărârilor menţionate la pct. 4.

08. Ce este judecata în căile de atac?

Răspuns: A doua etapă a judecăţii, care are loc atunci când părţile, Ministerul Public sau orice alte persoane îndreptăţite conform legii nu sunt mulţumite de soluţia primei instanţe şi se adresează instanţei superioare în vederea realizării unui control judecătoresc.

09. Enumeraţi condiţiile necesare exercitării unei căi de atac

Răspuns:
a) să existe o hotărâre judecătorească;
b) calea de atac să fie prevăzută de lege;
c) calea de atac să fie admisibilă având în vedere: hotărârile ce pot fi supuse căilor de atac; regula omisso medio; titularii căilor de atac;
d) calea de atac să fie declarată în termenul legal.

10. Clasificaţi căile de atac după caracterul definitiv sau nedefinitiv al hotărârii atacate

Răspuns:
a) căi de atac ordinare: apelul, recursul;
b) căi de atac extraordinare: contestaţia în anulare, revizuirea, recursul în interesul legii.

11. Clasificaţi căile de atac după natura chestiunilor asupra cărora poartă controlul judecătoresc

Răspuns:
a) căi de atac de fapt: apelul, recursul, revizuirea;
b) căi de atac de drept: recursul, contestaţia în anulare, recursul în interesul legii.

12. Clasificaţi căile de atac după întinderea obiectului

Răspuns:
a) căi de atac comune: recursul;
b) căi de atac speciale: apelul, contestaţia în anulare, revizuirea, recursul în interesul legii.

13. Clasificaţi căile de atac după consecinţele determinate de admiterea căii de atac

Răspuns:
a) căi de atac de reformare: apelul, recursul;
b) căi de atac de anulare: recursul, contestaţia în anulare;
c) căi de atac de retractare: revizuirea.

Întrebări la procedura penală II (13)

01. Ce sunt dezbaterile judiciare?

Răspuns: Acea etapă a judecăţii în care procurorul şi părţile pun concluzii cu privire la chestiunile de fond ale cauzei (acţiunea penală şi acţiunea civilă).

02. Care este ordinea în care se ia cuvântul în dezbateri?

Răspuns:
a) procurorul;
b) partea vătămată;
c) partea civilă;
d) partea responsabilă civilmente;
e) inculpatul.

Preşedintele completului poate da cuvântul şi în replică, respectându-se aceeaşi ordine.

03. Când se acordă ultimul cuvânt al inculpatului?

Răspuns: Se acordă după finalizarea pledoariilor, respectiv după închiderea dezbaterilor judiciare, şi marchează terminarea şedinţei de judecată.

04. Care sunt particularităţile ultimului cuvânt al inculpatului?

Răspuns:
a) se acordă întotdeauna după epuizarea dezbaterilor judiciare, chiar dacă inculpatul a depus concluziile ultimul;
b) se exercită exclusiv în mod personal de către inculpat;
c) inculpatul nu poate fi întrerupt;
d) inculpatului nu i se pot da replici la ultimul cuvânt şi nu i se pot pretinde explicaţii în legătură cu cele relatate;
e) inculpatul poate exprima o poziţie de ansamblu asupra faptelor şi poate să spună tot ce doreşte;
f) dacă inculpatul relevă fapte şi împrejurări noi, instanţa dispune reluarea cercetării judecătoreşti.

05. Ce sunt concluziile scrise?

Răspuns: Concluziile scrise reprezintă varianta redactată a concluziilor orale din timpul dezbaterilor, şi cuprind o detaliere a argumentelor aduse în cadrul acestora cu trimiteri explicite la probele administrate, jurisprudenţă şi doctrină.

06. În ce constă deliberarea?

Răspuns: Completul deliberează mai întâi în latura penală a cauzei asupra chestiunilor de fapt şi asupra chestiunilor de drept, apoi asupra laturii civile, în aceeaşi ordine, chestiuni de fapt şi chestiuni de drept şi, în final, asupra chestiunilor auxiliare.

07. Care sunt soluţiile posibile în latura penală a cauzei?

Răspuns:
a) condamnarea;
b) achitarea;
c) încetarea procesului penal.

08. În ce condiţii se pronunţă condamnarea?

Răspuns:
a) fapta există;
b) fapta constituie infracţiune;
c) fapta a fost săvârşită de inculpat.

09. Care sunt aspectele cuprinse în soluţia de condamnare?

Răspuns:
a) dispoziţia propriu-zisă de condamnare prin utilizarea cuvântului „condamnă”;
b) datele privitoare la persoana inculpatului;
c) pedeapsa principală;
d) individualizarea executării pedepsei;
e) pedeapsa complementară;
f) pedeapsa accesorie;
g) măsura de siguranţă;
h) măsuri cu privire la starea de libertate;
i) deducerea reţinerii sau a arestării preventive;
j) restituirea sumei depuse drept cauţiune.

10. Enumeraţi soluţiile posibile în latura civilă a cauzei

Răspuns:
a) admiterea acţiunii civile;
b) respingerea acţiunii civile;
c) nesoluţionarea acţiunii civile.

11. Ce este pronunţarea?

Răspuns: Ceea ce se pronunţă este dispozitivul hotărârii sau minuta. Hotărârea in extenso se redactează în termen de 20 de zile de la pronunţare.

12. Ce este comunicarea hotărârii?

Răspuns: Părţilor care au lipsit atât la judecată, cât şi la pronunţare li se comunică copii de pe dispozitivul hotărârii.

Întrebări la procedura penală II (12)

01. Care este obiectul judecăţii în primă instanţă?

Răspuns: Judecarea faptei şi persoanei arătată în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi persoana la care se referă extinderea.

02. Enumeraţi participanţii fazei de judecată în primă instanţă

Răspuns:
a) instanţa de judecată;
b) procurorul;
c) părţile;
d) apărătorul;
e) martorii, experţii, interpreţii.

03. Ce sunt măsurile pregătitoare?

Răspuns: Acele măsuri situate în timp între momentul sesizării instanţei şi începutul şedinţei de judecată efectuate pentru a pune dosarul în stare de judecată.

04. Enumeraţi măsurile pregătitoare

Răspuns:
a) fixarea termenului de judecată;
b) desemnarea completului de judecată;
c) citarea părţilor;
d) citarea martorilor, experţilor şi interpreţilor;
e) asigurarea apărării;
f) întocmirea şi afişarea listei cauzelor.

05. Care este structura şedinţei de judecată?

Răspuns:
a) începutul şedinţei;
b) cercetarea judecătorească;
c) dezbaterile judiciare;
d) ultimul cuvânt al inculpatului.

06. Enumeraţi etapele începutului şedinţei

Răspuns:
a) deschiderea şedinţei de judecată;
b) strigarea cauzei şi apelul celor citaţi;
c) verificări prealabile din oficiu;
d) unele verificări privind pe inculpat;
e) unele măsuri privind martorii, experţii şi interpreţii;
f) lămuriri, excepţii, cereri.

07. Când se declanşează cercetarea judecătorească?

Răspuns: Atunci când cauza se află în stare de judecată.

08. Care este obiectul cercetării judecătoreşti?

Răspuns:
a) readministrarea probelor care au fost administrate în cursul urmăririi penale;
b) administrarea oricăror altor probe.

09. Enumeraţi ordinea cercetării judecătoreşti

Răspuns:
a) citirea actului de sesizare, explicarea obiectului învinuirii şi comunicarea drepturilor procesorale;
b) ascultarea inculpatului;
c) ascultarea celorlalte părţi;
d) ascultarea martorilor;
e) ascultarea experţilor, interpreţilor;
f) prezentarea mijloacelor materiale de probă;
g) efectuarea de procedee probatorii;
h) administrarea de probe noi.

10. Enumeraţi incidentele ivite în cursul cercetării judecătoreşti

Răspuns:
a) restituirea cauzei la procuror;
b) schimbarea încadrării juridice;
c) extinderea obiectului judecăţii.

11. Ce este restituirea cauzei la procuror?

Răspuns: Intervine atunci când urmărirea penală a fost efectuată cu încălcarea dispoziţiilor legale, scopul restituirii fiind refacerea acesteia.

12. Ce este schimbarea încadrării juridice?

Răspuns: Are în vedere starea de fapt descrisă în actul de sesizare al instnaţei, şi priveşte atât normele din partea specială a dreptului penal (textele de incriminare), cât şi normele din partea generală. Se poate dispune în orice etapă a judecăţii în primă instanţă.

13. Ce este extinderea obiectului judecăţii?

Răspuns: Obiectul judecăţi constă în fapta şi persoana arătate în actul de sesizare. Modalităţile de extindere sunt:
a) extinderea acţiunii penale;
b) extinderea procesului penal.

14. Enumeraţi condiţiile în care are lor extinderea acţiunii penale

Răspuns:
a) în cursul judecăţii se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire şi la alte acte materiale care intră în conţinutul infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată;
b) s-a efectuat cel puţin un act de cercetare judecătorească din care să rezulte necesitatea extinderii.

15. Care sunt etapele procedurii de extindere a acţiunii penale?

Răspuns:
a) instanţa este obligată să pună în discuţie actele cu privire la care s-a dispus extinderea;
b) instanţa dispune prin încheiere extinderea acţiunii penale.

16. Care sunt modalităţile de extindere a procesului penal?

Răspuns:
a) extinderea pentru alte fapte;
b) extinderea pentru alte persoane.

17. În ce condiţii are loc extinderea procesului penal pentru alte fapte?

Răspuns:
a) în cursul judecăţii se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire la săvârşirea unei alte fapte prevăzute de legea penală;
b) noua infracţiune are legătură cu infracţiunea pentru care este trimis în judecată;
c) s-a efectuat cel puţin un act de cercetare judecătorească din care să rezulte necesitatea extinderii.

18. Enumeraţi etapele procedurii de extindere

Răspuns:
a) procurorul cere instanţei să extindă procesul penal şi cu privire la noua infracţiune;
b) instanţa, dacă procurorul declară că pune în mişcare acţiunea peanlă, atunci când găseşte cererea de extindere întemeiată, procedează la extinderea procesului penal şi la judecarea cauzei şi cu privire la fapta descoperită, iar dacă procurorul declară că nu pune în mişcare acţiunea penală, instanţa sesizează prin încheiere organul de urmărire penală competent pentru efectuarea de cercetări cu privire la fapta descoperită;
c) instanţa este obligată să pună în discuţie părţile şi a procurorului noile fapte descoperite.

19. În ce condiţii are loc extinderea procesului penal pentru alte persoane?

Răspuns:
a) în cursul judecăţii se descoperă date cu privire la participarea unei alte persoane la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală pentru care inculpatul este trimis în judecată; sau se descoperă date cu privire la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o altă persoană, dar în legătură cu fapta inculpatului;
b) s-a efectuat cel puţin un act de cercetare judecătorească din care să rezulte necesitatea extinderii.

20. Care este procedura extinderii procesului penal pentru alte persoane?

Răspuns: În principiu, procedura de extindere este în esenţă aceeaşi ca şi în ipoteza extinderii procesului penal pentru alte fapte.

Întrebări la procedura penală II (11)

01. Enumeraţi regulile comune privind pregătirea şedinţei de judecată

Răspuns:
a) fixarea termenului de judecată;
b) desemnarea completului de judecată;
c) citarea părţilor şi a celorlalte persoane;
d) asigurarea apărării în ipotezele de asistenţă juridică obligatorie;
e) întocmirea şi afişarea listei cauzelor.

02. Enumeraţi regulile comune privind şedinţa de judecată

Răspuns:
a) conducerea şedinţei de judecată;
b) strigarea cauzei şi apelul celor citaţi;
c) verificări prealabile efectuate de instanţă;
d) rezolvarea chestiunilor incidente;
e) note privind desfăşurarea procesului;
f) încheierea de şedinţă.

03. Cine conduce şedinţa de judecată?

Răspuns: Preşedintele completului, care îndeplineşte toate îndatoririle pe care le are de la lege şi decide asupra cererilor formulate de părţi, veghează asupra menţinerii ordinii şi solemnităţii şedinţei, putând lua măsurile necesare în acest scop.

04. Care este obiectul verificărilor prealabile efectuate de instanţă?

Răspuns:
a) regularitatea actului de sesizare;
b) legalitatea şi temeinicia arestării preventive.

05. Care este structura încheierii de şedinţă?

Răspuns:
a) partea introductivă;
b) partea descriptivă;
c) dispozitivul.

06. Ce cuprinde partea introductivă a încheierii de şedinţă?

Răspuns:
a) ziua, luna, anul şi denumirea instanţei;
b) menţiunea dacă şedinţa a fost sau nu publică;
c) numele şi prenumele judecătorilor, procurorului şi grefierului;
d) numele şi prenumele părţilor, apărătorilor şi ale celorlalte persoane care participă în proces şi care au fost prezente la judecată, precum şi ale celor care au lipsit, cu arătarea calităţii lor procesuale şi cu menţiunea privitoare la îndeplinirea procedurii;
e) enunţarea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, şi textele de lege în care a fost încadrată fapta.

07. Ce cuprinde partea descriptivă a încheierii de şedinţă?

Răspuns:
a) înscrisurile care s-au citit în şedinţă;
b) cererile de orice natură formulate de procuror, de părţi şi de ceilalţi participanţi la proces;
c) concluziile procurorului şi ale părţilor.

08. Ce cuprinde dispozitivul încheierii de şedinţă?

Răspuns: Măsurile luate în cursul şedinţei.

09. Enumeraţi regulile comune privind soluţionarea cauzei

Răspuns:
a) deliberarea;
b) luarea hotărârii;
c) întocmirea minutei;
d) pronunţarea;
e) conţinutul hotărârii.

10. Când are loc deliberarea?

Răspuns: De îndată după încheierea dezbaterilor. Pentru motive temeinice, poate fi amânată cel mult 15 zile.

11. Cum are loc luarea hotărârii?

Răspuns: Trebuie să fie rezultatul acordului membrilor completului de judecată asupra soluţiilor date chestiunilor supuse deliberării. Când unanimitatea nu poate fi întrunită, hotărârea se ia cu majoritate. Dacă completul de judecată este format din doi judecători şi unanimitatea nu poate fi întrunită, judecarea cauzei se reia în complet de divergenţă.

12. Ce este minuta?

Răspuns: Actul procedural care se întocmeşte imediat după luarea hotărârii şi care conţine soluţia la care s-a ajuns în urma deliberării.

13. Care este termenul în care se redactează hotărârea?

Răspuns: 20 de zile de la pronunţare.

14. Enumeraţi părţile componente ale hotărârii

Răspuns:
a) partea introductivă (practicaua);
b) partea descriptivă (considerentele hotărârii);
c) dispozitivul (minuta).

15. Ce trebuie să conţină practicaua?

Răspuns:
a) denumirea instanţei;
b) numărul dosarului;
c) compunerea instanţei;
d) numele / prenumele / funcţia reprezentantului Ministerului Public;
e) datele de identitate ale părţilor;
f) obiectul cauzei;
g) caracterul public/nepublic al şedinţei de judecată.

16. Ce trebuie să cuprindă partea descriptivă?

Răspuns:
a) conţinutul actului de sesizare al instanţei;
b) o prezentare a stării de fapt proprii;
c) o prezentare a argumentelor de drept;
d) un comentariu asupra probelor prezentate.

17. Ce trebuie să cuprindă dispozitivul?

Răspuns:
a) soluţia dată în latura penală şi/sau în latura civilă;
b) soluţia în apel/recurs.

18. Enumeraţi formele de suspendare a judecăţii

Răspuns:
a) suspendarea pe motiv de boală a inculpatului;
b) suspendarea în ipoteza invocării unei excepţii de neconstituţionalitate;
c) suspendarea în ipoteza medierii;
d) suspendarea în caz de extrădare activă.

19. De câte feluri sunt hotărârile judecătoreşti?

Răspuns:
a) sentinţă;
b) decizie;
c) încheieri.

20. Ce este sentinţa?

Răspuns: Hotărârea prin care cauza este soluţionată de prima instanţă de judecată sau prin care aceasta se dezinvesteşte fără a soluţiona cauza. Se mai dau sentinţe în căile extraordinare de atac, în procedurile judiciare desfăşurate în faţa instanţei de executare sau în procedurile speciale.

21. Ce este decizia?

Răspuns: Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului, recursului în interesul legii, precum şi hotărârea pronunţată de instanţa de recurs în rejudecarea cauzei.

22. Ce este încheierea?

Răspuns: Toate celelalte hotărâri date de instanţe în cursul judecăţii se numesc încheieri. Ex:
a) încheiere de luare a măsurii arestării preventive;
b) încheiere de prelungire/menţinere a arestării preventive;
c) încheiere de strămutare.

Întrebări la procedura penală II (10)

01. Definiţi judecata

Răspuns: Faza procesului penal care se derulează în faţa instanţelor penale şi care are ca obiect soluţionarea cauzei penale în mod definitiv.

02. Când începe judecata?

Răspuns: În momentul sesizării (cu rechizitoriu ca regulă generală sau cu plângerea persoanei împotriva soluţiei de netrimitere în judecată atunci când aceasta a fost admisă şi reţinută cauză spre judecată).

03. Când se termină judecata?

Răspuns: La soluţionarea definitivă a cauzei (inclusiv judecata în căile de atac).

04. Care este obiectul judecăţii?

Răspuns: Aflarea adevărului cu privire la fapta şi persoana cu care a fost sesizată, precum şi soluţionarea cu caracter definitiv a cauzei.

05. Care sunt aspectele avute în vedere de judecată?

Răspuns:
a) verificarea legalităţii şi temeiniciei actului de sesizare;
b) rezolvarea acţiunii penale şi a acţiunii civile;
c) verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pronunţate.

06. Enumeraţi trăsăturile specifice judecăţii

Răspuns:
a) publicitatea;
b) contradictorialitatea;
c) oralitatea.

07. Ce se înţelege prin grade de jurisdicţie?

Răspuns: Treptele pe care le poate parcurge o judecată până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.

08. Enumeraţi gradele de jurisdicţie

Răspuns:
a) primă instanţă, apel, recurs;
b) primă instanţă, recurs (infracţiunile pentru care legea prevede necesitatea plângerii prealabile, infracţiunile judecate în primă instanţă de curtea de Apel, de secţia penală a ÎCCJ);
c) primă instanţă (ex: declinarea competenţei, strămutarea).

09. Enumeraţi etapele de judecată

Răspuns:
a) judecata în primă instanţă;
b) judecata în căi de atac ordinare;
c) judecata în căi de atac extraordinare.

10. Ce sunt stadiile procesuale?

Răspuns: Diviziuni ale fiecărei etape de judecată.

11. Care sunt stadiile procesuale parcurse de orice etapă de judecată?

Răspuns:
a) pregătirea şedinţei de judecată;
b) şedinţa de judecată;
c) deliberarea, luarea hotărârii şi pronunţarea.

Întrebări la procedura penală II (09)

01. Definiţi reluarea urmăririi penale

Răspuns: Presupune o reactivare a cursului urmăririi penale atunci când fie urmărirea penală a fost suspendată, fie aceasta s-a finalizat cu o soluţie de netrimitere în judecată, fie atunci când s-a dispus trimiterea în judecată.

02. Când are loc reluarea urmăririi penale după suspendare?

Răspuns: Când se constată că a încetat cauza care a determinat suspendarea, adică învinuitul / inculpatul s-a însănătoşit sau i s-a ameliorat situaţia astfel încât el poate participa la proces.

03. Când are loc reluarea în caz de restituire?

Răspuns: Intervine atunci când, în cursul judecăţii, instanţa dispune restituirea în vederea refacerii urmăririi penale.

04. În ce ipoteze are loc reluarea în caz de redeschidere?

Răspuns:
a) în cazul în care s-a dispus încetarea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire, iar ulterior se constată că nu a existat în fapt cazul care a determinat luarea acestor măsuri sau că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia încetarea sau scoaterea de sub urmărire;
b) în cazul în care judecătorul a admis plângerea împotriva ordonanţei sau, după caz, a rezoluţiei procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale ori de clasare şi a trimis procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale.

05. Ce este plângerea împotriva actelor/măsurilor de urmărire penală?

Răspuns: Actele sau măsurile de urmărire penală pot fi supuse unui control de legalitate şi temeinicie prin intermediul plângerii introduse de orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate prin acel act sau măsură.

06. Care sunt categoriile de plângere împotriva actelor/măsurilor de urmărire penală?

Răspuns:
a) plângerea la organul de urmărire penală;
b) plângerea la instanţa de judecată.

07. Cine poate fi titularul plângerii împotriva actelor/măsurilor de urmărire penală adresată organului de urmărire penală?

Răspuns: Orice persoană fizică/juridică ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau măsură de urmărire penală.

08. De câte feluri este plângerea adresată organului de urmărire penală?

Răspuns:
a) plângerea împotriva actelor şi măsurilor organului de cercetare penală;
b) plângerea împotriva actelor efectuate şi măsurilor luate de procuror ori efectuate de organul de cercetare penală din dispoziţia procurorului.

09. Cui îi este adresată plângerea împotriva actelor şi măsurilor organului de cercetare penală?

Răspuns: Procurorului care supraveghează activitatea organului de cercetare penală.

10. Cui îi este adresată plângerea împotriva actelor efectuate şi măsurilor luate de procuror ori efectuate de organul de cercetare penală din dispoziţia procurorului?

Răspuns: Prim-procurorului parchetului sau, după caz, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori procurorului şef de secţie al Parchetului de pe ÎCCJ.

11. Care este termenul în care se poate face plângere în cazul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanţei ori, după caz, al rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale?

Răspuns: 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanţă sau rezoluţie.

12. Ce este plângerea la instanţa de judecată?

Răspuns: O procedură specială de verificare a legalităţii şi temeiniciei actelor de urmărire penală (un control jurisdicţional).

13. Care este obiectul plângerii la instanţa de judecată?

Răspuns:
a) neînceperea urmăririi penale;
b) scoaterea de sub urmărire penală;
c) încetarea urmăririi penale;
d) clasarea.

14. Cine poate fi titularul plângerii la instanţa de judecată?

Răspuns: Persoana vătămată prin infracţiune sau orice alte persoane ale cărei interese legitime au fost vătămate prin soluţia procurorului.

15. Enumeraţi etapele plângerii la instanţă

Răspuns:
a) adresarea plângerii conducătorului parchetului sau procurorului ierarhic superior;
b) după respingerea plângerii de către procurorul superior, persoana vătămată sau orice altă persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate prin soluţia procurorului, în termen de 20 de zile de la comunicarea rezolvării plângerii, poate face plângere la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă;
c) soluţionarea plângerii de către judecător.

16. Care este structura procedurii de soluţionare de către judecător a plângerii la instanţă?

Răspuns:
a) măsuri pregătitoare;
b) şedinţa de judecată;
c) deliberarea şi luarea hotărârii.

17. Care este termenul în care trebuie soluţionată plângerea?

Răspuns: Cel mult 30 de zile de la primirea acesteia.

18. Enumeraţi soluţiile care pot fi pronunţate de judecător la plângere?

Răspuns:
a) respinge plângerea (ca tardivă, inadmisibilă sau nefondată);
b) admite plângerea, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi trimite cauza procurorului în vederea începerii sau a redeschiderii urmăririi penale;
c) admite plângerea, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza spre judecare în complet legal constituit, dispoziţiile privind judecarea în primă instanţă şi căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.

Întrebări la procedura penală II (08)

01. Care sunt modalităţile de terminare a urmăririi penale?

Răspuns:
a) lipsa punerii în mişcare a acţiunii penale;
b) terminarea urmăririi penale în ipoteza urmăririi penale cu acţiune penală pusă în mişcare.

02. Enumeraţi etapele procedurii de terminare a urmăririi penale fără acţiune penală pusă în mişcare

Răspuns:
a) organul de cercetare, dacă constată că împotriva învinuitului sunt suficiente probe, procedează la o nouă ascultare a învinuitului, aducându-i la cunoştinţă învinuirea şi întrebându-l dacă are noi mijloace de apărare;
b) de îndată ce cercetarea penală este terminată, organul de cercetare înaintează dosarul procurorului cu un referat, în care consemnează rezultatul cercetării;
c) verificările efectuate de procuror.

03. Care sunt cele două propuneri care pot fi formulate în referatul de terminare a urmăririi penale?

Răspuns:
a) propunere de punere în mişcare a urmăririi penale;
b) propunere de trimitere în judecată.

04. Enumeraţi acţiunile terminării urmăririi penale cu acţiune penală pusă în mişcare

Răspuns:
a) după completarea cercetării şi după îndeplinirea dispoziţiilor privitoare la prezentarea materialului de urmărire penală, cercetarea penală se consideră terminată;
b) organul de cercetare penală înaintează de îndată procurorului dosarul cauzei însoţit de referatul de terminare a urmăririi penale, în care există propunerea de trimitere în judecată a inculpatului;
c) verificările efectuate de procuror.

05. Care este termenul în care procurorul este obligat să verifice lucrările urmăririi penale şi să se pronunţe asupra acestora?

Răspuns: Cel mult 15 zile.

06. Care poate fi soluţia procurorului atunci când constată că urmărirea penală nu este completă sau că nu au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului?

Răspuns:
a) restituirea pentru refacerea cercetării penale;
b) restituirea pentru completarea cercetării penale;
c) trimiterea cauzei la organul de cerectare penală competent.

07. Care poate fi soluţia procurorului atunci când constată că urmărirea penală este completă şi că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului?

Răspuns:
a) netrimiterea în judecată;
b) suspendarea urmăririi penale;
c) trimiterea în judecată (prin rechizitoriu).

08. Definiţi rechizitoriul

Răspuns: Constituie actul de sesizare a instanţei de judecată şi marchează trecerea cauzei spre faza de judecată a procesului penal.

09. Cine trebuie să confirme rechizitoriul?

Răspuns: Conducătorul parchetului / procurorul ierarhic superior.

10. Ce se întâmplă cu rechizitoriul care nu a fost infirmat?

Răspuns: Procurorul ierarhic care a efectuat verificarea îl înaintează instanţei competente, împreună cu dosarul cauzei şi cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicate inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere.

11. Din ce este format rechizitoriul?

Răspuns:
a) partea introductivă;
b) partea descriptivă;
c) partea dispozitivă.

12. Care este conţinutul părţii introductive a rechizitoriului?

Răspuns:
a) denumirea parchetului;
b) numărul dosarului;
c) data întocmirii;
d) numele procurorului;
e) datele referitoare la persoana inculpatului;
f) infracţiunea care formează obiectul cauzei.

13. Care este conţinutul părţii descriptive a rechizitoriului?

Răspuns:
a) expunerea stării de fapt;
b) încadrarea juridică;
c) indicarea mijloacelor de probă;
d) menţiuni privind măsurile luate în cursul urmăririi penale.

14. Care este conţinutul părţii dispozitive a rechizitoriului?

Răspuns:
a) dispoziţia de trimitere în judecată / dispoziţia de punere în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată;
b) menţiuni privind cheltuielile judiciare efectuate în cursul urmăririi penale;
c) dispoziţia procurorului de citare a părţilor şi a martorilor în faţa instanţei.

Întrebări la procedura penală II (07)

01. Care sunt trăsăturile soluţiilor de neurmărire/netrimitere în judecată?

Răspuns:
a) se dispun de către procuror în cursul urmăririi penale;
b) nu determină o soluţionare a acţiunii penale decât în sens negativ;
c) au caracter relativ.

02. Care sunt soluţiile de neurmărire/netrimitere în judecată?

Răspuns:
a) încetarea urmăririi penale;
b) scoaterea de sub urmărirea penală;
c) clasarea.

03. Când are loc încetarea urmăririi penale?

Răspuns: Când se constată existenţa vreuneia din cazurile prevăzute în art. 10, lit. f (lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale), lit. g, ind. 1 (a intervenit amnistia, prescripţia ori decesul făptuitorului sau, după caz, radierea persoanei juridice atunci când are calitatea de făptuitor), lit. h, ind. 2 (a fost restrasă plângerea prealabilă, ori părţile s-au împăcat ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală), lit. i, ind. 1 (există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege), lit j (există autoritate de lucru judecat), şi există învinuit sau inculpat în cauză.

04. Enumeraţi etapele procedurii de încetare a urmăririi penale

Răspuns:
a) organul de cercetare penală, când constată vreunul din cazurile prevăzute în art. 10, lit. f-h, i ind. 1 şi j, înaintează procurorului dosarul împreună cu propuneri de încetare a urmăririi penale;
b) dacă nu este de acord cu propunerea organului de cercetare penală, procurorul dispune continuarea cercetărilor penale.

05. Care sunt cauzele pentru care se produce scoaterea de sub urmărirea penală?

Răspuns: Când se constată existenţa vreunuia din cazurile prevăzute în art. 10 lit. a (fapta nu există), lit. b (fapta nu este prevăzută de legea penală), lit. c (fapta nu a fost săvârşită de învinuit sau de inculpat), lit. d (faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii), lit. e (există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei), şi există învinuit sau inculpat în cauză.

06. În ce situaţie se dispune clasarea?

Răspuns: Dacă nu există învinuit în cauză şi este prezent unul din cazurile prevăzute de art. 10 care acţionează in rem.

07. Definiţi prezentarea materialului de urmărier penală

Răspuns: Constă în crearea de către organul de urmărire penală a posibilităţii efective de studiere de către învinuit / inculpat, precum şi de către apărător a tuturor scriptelor dosarului atunci când au fost strânse toate probele necesare aflării adevărului, iar învinuitul / inculpatul urmează să fie trimis în judecată.

08. Care sunt condiţiile care trebuie îndeplinite cumulativ pentru efectuarea prezentării materialului de urmărire penală?

Răspuns:
a) organul de urmărire penală să ajungă la concluzia că au fost administrate toate probele necesare;
b) organul de urmărire penală să aprecieze că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru trimiterea în judecată a învinuitului sau inculpatului.

09. Enumeraţi etapele procedurii de prezentare a materialului de urmărire penală

Răspuns:
a) chemarea învinuitului / inculpatului de către organul de urmărire penală prin citaţie;
b) organul de urmărire penală îi pune în vedere învinuitului / inculpatului că are dreptul de a lua cunoştinţă de materialul de urmărire penală, arătându-i şi încadrarea juridică a faptei săvârşite;
c) organul de urmărire penală îi asigură posibilitatea de a lua de îndată cunoştinţă de material;
d) organul de urmărire penală îl întreabă pe învinuit / inculpat, după ce a luat cunoştinţă de materialul de urmărire penală;
e) dacă învinuitul / inculpatul a formulat cereri noi în legătură cu urmărirea peanlă, organul de urmărire penală le examinează de îndată şi dispune prin ordonanţă admiterea sau respingerea lor;
f) dacă învinuitul / inculpatul nu a formulat cereri noi / dacă acestea au fost respinse / cercetarea penală a fost completată, organul de urmărire penală întocmeşte proces-verbal, în care consemnează şi declaraţiile, cererile şi răspunsurile inculpatului.

10. Care este sancţiunea neprezentării materialului de urmărire penală?

Răspuns:
a) poate atrage sancţiunea nulităţii relative, în condiţiile art. 197 alin. 1 (numai când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act);
b) în cazul în care asistenţa juridică e obligatorie, neprezentarea atrage sancţiunea nulităţii absolute.

Întrebări la procedura penală II (06)

01. Definiţi efectuarea urmăririi penale faţă de învinuit

Răspuns: Se desfăşoară atunci când procurorul nu dispune în cursul urmăririi penale punerea în mişcare a acţiunii penale, formularea acuzaţiei intervenind doar în momentul trimiterii în judecată prin rechizitoriu.

02. În ce constau actele de urmărire penală faţă de învinuit?

Răspuns:
a) activităţi de strângere a probelor;
b) dispunerea măsurii reţinerii;
c) dispunerea măsurilor asiguratorii de către procuror.

03. Definiţi efectuarea urmăririi penale faţă de inculpat

Răspuns: Se desfăşoară atunci când procurorul dispune în cursul urmăririi penale punerea în mişcare a acţiunii penale.

04. Care este momentul în care se pune în mişcare acţiunea penală faţă de inculpat?

Răspuns: Formularea oficială a acuzaţiei de la începutul procesului penal.

05. Enumeraţi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru punerea în mişcare a acţiunii penale

Răspuns:
a) să existe probe temeinice privind existenţa infracţiunii şi vinovăţia făptuitorului;
b) să fie începută urmărirea penală in rem şi in personam;
c) persoana învinuitului să fie cunoscută;
d) să nu existe nici unul din cazurile prevăzute de art. 10, cu excepţia lit. i (s-a dispus înlocuirea răspunderii penale).

06. Enumeraţi etapele punerii în mişcare a acţiunii penale

Răspuns:
a) dacă organul de cercetare penală consideră că sunt temeiuri pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, face propuneri în acest sens, pe care le înaintează procurorului;
b) dacă nu este de acord cu propunerea organului de cercetare penală, procurorul dă o rezoluţie prin care dispune continuarea cercetărilor penale pusă în mişcare;
c) după punerea în mişcare a acţiunii penale, procurorul se pronunţă asupra continuării cercetărilor penale faţă de inculpat.

07. Care este conţinutul actelor de urmărire penală faţă de inculpat?

Răspuns:
a) activităţi de strângere a probelor;
b) dispunerea măsurii reţinerii;
c) dispunerea măsurilor asiguratorii de către procuror.

08. Care sunt ipotezele în care intervine suspendarea urmăririi penale?

Răspuns:
a) în caz de boală gravă a învinuitului / inculpatului;
b) în cazul derulării procedurii de mediere.

09. În ce condiţii se suspendă urmărirea penală pe motiv de boală?

Răspuns:
a) învinuitul / inculpatul suferă de o boală gravă care îl împiedică să ia parte la procesul penal;
b) boala de care suferă învinuitul / inculpatul să fie constatată printr-o expertiză medico-legală.

10. Enumeraţi etapele procedurii de suspendare

Răspuns:
a) organul de cercetare penală propune procurorului suspendarea urmăririi penale;
b) dacă procurorul este de acord cu propunerea, dispune suspendarea urmăririi penale prin ordonanţă;
c) ordonanţa de suspendare a urmăririi penale se comunică, în copie, învinuitului sau inculpatului şi persoanei vătămate.

Întrebări la procedura penală II (05)

01. Definiţi cercetarea penală

Răspuns: Orice activitate de urmărire penală efectuată în mod nemijlocit de organele de cercetare penală, cu excepţia celor date în competenţa exclusivă a procurorilor ori efectuate personal de către procuror în calitate de titular al funcţiei de acuzare în procesul penal.

02. Definiţi urmărirea penală

Răspuns: Aparţine procurorului şi cuprinde atât ipotezele de urmărire penală proprie a procurorului, cât şi exercitarea de către acesta a supravegherii asupra actelor de cercetare penală şi dispunerea actelor ce pun în valoare funcţia de acuzare.

03. În ce constă supravegherea exercitată de procuror asupra activităţii de cercetare penală?

Răspuns: Procurorul conduce şi controlează nemijlocit activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare şi a altor organe de cercetare speciale şi supraveghează ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale.

04. Care sunt modalităţile de desfăşurare a supravegherii exercitate de procuror asupra activităţii de cercetare penală?

Răspuns:
a) supravegherea din oficiu;
b) supravegherea la plângere.

05. Care sunt formele de supraveghere din oficiu?

Răspuns:
a) verificarea lucrărilor de cercetare penală;
b) participarea la efectuarea oricărui act de cercetare penală;
c) trecerea cauzei de la un organ la altul;
d) autorizarea, confirmarea, aprobarea sau avizarea unor acte;
e) dispoziţii obligatorii;
f) infirmarea actelor sau măsurilor procesuale nelegale.

06. Definiţi începerea urmăririi penale

Răspuns: Momentul de declanşare a procesului penal.

07. Care sunt efectele produse de începerea urmăririi penale?

Răspuns:
a) naşterea cadrului legal de exercitare al drepturilor şi obligaţiilor procesuale;
b) dobândirea de către făptuitor a calităţii procesuale de învinuit.

08. De câte feluri este urmărirea penală?

Răspuns:
a) in rem (cu privire la faptă);
b) in rem şi in personam (cu privire la faptă şi la persoana făptuitorului).

09. Ce condiţii trebuie îndeplinite pentru începerea urmăririi penale?

Răspuns:
a) să existe date sau informaţii privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală;
b) să nu existe vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale.

10. Enumeraţi etapele pe care le parcurge dispunerea începerii urmăririi penale

Răspuns:
a) verificarea îndeplinirii condiţiilor;
b) dispoziţia de începere a urmăririi penale;
c) citarea învinuitului pentru a se prezenta în această calitate în faţa organului de urmărire penală, comunicarea faptei în raport cu care s-a dispus începerea urmăririi penale, precum şi a încadrării juridice, comunicarea dreptului la apărător şi a dreptului de a nu face declaraţii;
d) ascultarea persoanei în calitate de învinuit.

11. În ce constă cazul special de începere a urmăririi penale de la art. 10, lit b, ind. 1, C.proc.pen.?

Răspuns: Atunci când fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, procurorul dispune prin ordonanţă scoaterea de sub urmărirea penală şi înştiinţează despre aceasta, când este cazul, persoana care a făcut sesizarea.

Acest caz, prevăzut în art. 10, lit b, ind. 1, C.proc.pen., nu constituie un caz de începere a urmăririi penale, ci din contră, dispoziţia de începere este obligatorie urmată de dispoziţia de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni de natură administrativă.

12. Cum se face începerea urmăririi penale în cazul infracţiunilor de audienţă?

Răspuns: Dacă în cursul şedinţei de judecată se săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală, preşedintele constată acea faptă şi identifică pe făptuitor, iar procesul-verbal întocmit se trimite procurorului. Acest proces-verbal are valoarea unui act de constatare.

Întrebări la procedura penală II (04)

01. Care este natura juridică a dispoziţiei de neîncepere a urmăririi penale?

Răspuns: Are valoarea unui act cu caracter extraprocesual şi nu reprezintă o soluţie procesuală, deoarece se situează în afara procesului penal, în etapa actelor premergătoare.

02. Care sunt condiţiile care trebuie îndeplinite pentru dispunerea neînceperii urmăririi penale?

Răspuns:
a) să existe o sesizare şi, eventual, să se fi efectuat acte premergătoare;
b) din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare să rezulte vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale de la art. 10 C.proc.pen., cu excepţia art. b1 (fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni) sau art. i (s-a dispus înlocuirea răspunderii penale).

03. Care sunt etapele dispunerii neînceperii urmăririi penale?

Răspuns:
a) verificarea condiţiilor de către organul de cercetare penală;
b) întocmirea de către organul de cercetare penală a unui referat cu propunere de NUP pe care împreună cu dosarul îl înaintează procurorului;
c) în cazul în care procurorul este de acord cu propunerea, dispune NUP prin rezoluţie motivată;
d) o copie de pe rezoluţia de NUP se comunică persoanei care a făcut sesizarea, precum şi, după caz persoanei faţă de care s-au efectuat acte premergătoare.

04. Definiţi urmărirea penală

Răspuns: Reprezintă prima fază a procesului penal, fază ce permite, prin intermediul funcţiilor specifice, trecerea dosarului în faza de judecată.

05. Care este obiectul urmăririi penale?

Răspuns: Strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.

06. Care este limita iniţială a urmăririi penale?

Răspuns: Rezoluţia de începere a urmăririi penale.

07. Care este limita finală a urmăririi penale?

Răspuns: Soluţia procurorului de trimitere / netrimitere în judecată.

08. Enumeraţi trăsăturile urmăririi penale

Răspuns:
a) caracter nepublic;
b) caracter necontradictoriu;
c) caracter preponderent scris.

09. Care sunt organele competente să efectueze urmărirea penală?

Răspuns:
a) procurorii;
b) organele de cercetare penală (organele de cercetare ale poliţiei judiciare şi organele de cercetare speciale).

10. Care sunt formele fundamentale ale activităţilor de urmărire penală?

Răspuns:
a) cercetările penală;
b) urmărirea penală.

Întrebări la procedura penală II (03)

01. Definiţi actele premergătoare

Răspuns: Sunt mijloace de investigaţie derulate de organele de urmărire penală în vederea strângerii datelor necesare începerii urmăririi penale.

02. Cine poate efectua acte premergătoare?

Răspuns:
a) lucrătorii operativi din Ministerul de Interne;
b) celelalte organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale.

03. Care este natura juridică a actelor premergătoare?

Răspuns: Fiind derulate înainte de începerea urmăririi penale, au o natură juridică extraprocesuală.

04. Care sunt limitele actelor premergătoare?

Răspuns: Se limitează numai la actele necesare începerii urmăririi penale, nemaiputând fi efectuate atunci când s-au strâns suficiente date care să fundamenteze o decizie de începere a urmăririi penale.

05. Ce este procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare?

Răspuns: Toate actele premergătoare efectuate se consemnează într-un proces-verbal, care cuprinde informaţiile obţinute de organul de urmărire penală prin derularea actelor premergătoare şi se încheie în vederea începerii urmăririi penale.

06. Ce sunt investigatorii sub acoperire?

Răspuns: Lucrători operativi din cadrul Poliţiei Judiciare anume desemnaţi în acest scop şi care pot fi folosiţi numai pe o perioadă determinată.

07. Care sunt condiţiile care trebuie îndeplinite pentru desfăşurarea de acte premergătoare de către investigatorii sub acoperire?

Răspuns:
a) să existe indicii temeinice şi concrete că s-a săvârşit sau că se pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni;
b) indiciile temeinice şi concrete trebuie să privească săvârşirea unei infracţiuni contra siguranţei naţionale prevăzute în Codul penal şi în legi speciale, precum şi infracţiuni de trafic de stupefiante şi de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, ori a unei alte infracţiuni grave care nu poate fi descoperită sau ai cărei făptuitori nu pot fi identificaţi prin alte mijloace;
c) utilizarea investigatorilor sub acoperire să fie necesară;
d) utilizarea investigatorilor sub acoperire să fie autorizată.

08. Cine autorizează activitatea investigatorilor sub acoperire?

Răspuns: Procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

09. Cum se numeşte actul prin care procurorul dă autorizare pentru activitatea investigatorilor sub acoperire?

Răspuns: Ordonanţă motivată.

10. Pe ce perioadă este autorizată activitatea investigatorilor sub acoperire?

Răspuns: Cel mult 60 de zile, şi poate fi prelungită pentru motive temeinic justificate pentru încă 30 de zile. Durata totală a autorizării, în aceeaşi cauză şi cu privire la aceeaşi persoană, nu poate depăşi un an.

11. Ce trebuie să cuprindă ordonanţa procurorului care autorizează folosirea investigatorului sub acoperire?

Răspuns:
a) indiciile temeinice şi concrete care justifică măsura şi motivele pentru care măsura este necesară;
b) activităţile pe care le poate desfăşura investigatorul sub acoperire;
c) persoanele faţă de care există presupunerea că au săvârşit o infracţiune;
d) identitatea sub care investigatorul sub acoperire urmează să desfăşoare activităţile autorizate;
e) perioada pentru care se dă autorizarea;
f) alte menţiuni prevăzute de lege.

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (29)

01. Ce este confuzia?

Răspuns: Actul de concurenţă neloială care constă în disimularea credibilă a propriei activităţi comerciale sub aparenţa semnelor distinctive ale comerciantului lezat sau ale unui colectiv de concurenţi.

02. Care este domeniul de preferinţă în care sunt utilizate mijloacele de confuzie?

Răspuns: Cel al semnelor distinctive şi al mărcilor.

03. Clasificaţi mijloacele de confuzie

Răspuns:
a) confuzia prin crearea de similitudini cu privire la numele şi denumirile firmei, emblemei, ambalajelor sau altor semne de identificare ale acesteia;
b) confuzia cu privire la semnele distinctive ale produselor;
c) confuzia cu privire la aspectul exterior al întreprinderilor;
d) confuzia creată prin producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, punerea în vânzare sau vânzarea unor mărfuri purtând menţiuni false privind brevetele de invenţii, originea şi caracteristicile mărfurilor în scopul de a induce în eroare pe ceilalţi comercianţi şi beneficiari;
e) imitarea publicităţii unui comerciant;
f) rataşarea parazitară, constând în exploatarea faptului de concurenţă neloială a popularităţii concurentului lezat prin referire abuzivă la activitatea, popularitatea sau produsele acestuia;
g) substituirea mărfurilor.

04. Cum se evaluează riscul de confuzie?

Răspuns: În raport de întinderea teritorială a protecţiei semnului distinctiv. Aceasta se poate limita la teritoriul naţional sau la o anumită regiune ori zonă a ţării, după cum se poate extinde dincolo de teritoriul naţional, ca de exemplu în cazul mărcilor înregistrate internaţional sau a mărcilor notorii, independent de vreo formalitate.

05. Ce este riscul de confuzie?

Răspuns: În sens larg, prin risc de confuzie se înţelege confuzia constând în ideea greşită că între două întreprinderi există o legătură economică sau organizatorică, fără a se atribui produsele aceleiaşi întreprinderi. Prin risc de confuzie, în sens restrâns, se înţelege riscul de confuzie asupra originii produselor. ]n cazul riscului de confuzie, în sens restrâns, ne găsim în faţa unei erori asupra identităţii întreprinderii, iar în cazul riscului de confuzie, în sens larg, ne găsim în faţa unei erori a raportului dintre întreprinderi. Riscul de confuzie poate exista la titluri de opere, periodice şi alte publicaţii.

06. Enumeraţi regulile legate de aprecierea riscului de confuzie

Răspuns:
a) Standardul la care se face raportarea este consumatorul cu atenţie mijlocie şi impresia generală produsă asupra acestuia.
b) Riscul de confuzie se apreciază după asemănări şi impresia de ansamblu şi nu după deosebiri de detaliu. Impresii de ansamblu diferite vor exclude riscul de confuzie, chiar dacă există asemănări de detaliu.
c) Riscul de confuzie există ori de câte ori o parte considerabilă a consumatorilor este expusă să săvârşească confuzia.
d) Nu este necesar ca riscul de confuzie să se fi produs, ci numai să existe posibilitatea producerii unei confuzii.
e) Riscul de confuzii se apreciază în funcţie de sfera consumatorilor eventuali şi anume publicul larg pentru articolele de larg consum şi de sfera comercianţilor sau specialiştilor pentru produsele cumpărate de aceştia.
f) Riscul de confuzie se apreciază diferit în raport de natura semnului distinctiv. Prin semn distinctiv se înţelege acel semn care se deosebeşte de alt semn prin originalitate şi noutate şi constituie un reper pentru individualizarea unor produse.

07. Ce este credibilitatea?

Răspuns: Credibilitatea implică un element material şi un element psihic. Elementul material constă din disimulare sau creare artificială, de similitudine aparentă cu semnele distinctive ale concurentului lezat, respectiv comunicarea sau răspândirea pe orice cale (reclamă, pliante, presă, audiovizual) de opinii comparative în detrimentul agentului economic prejudiciat. Credibilitatea presupune şi un element psihic care să creeze în mintea clientului o eroare de apreciere referitoare la agentul economic lezat, provocată de actul de concurenţă neloială.

08. Cum se realizează disimularea?

Răspuns: Prin imitaţie sau false indicaţii.

09. Ce este imitaţia?

Răspuns: Modalitatea de disimulare care constă în crearea de similitudini cu firme, embleme, ambalaje sau alte semne folosite de concurenţi, în cadrul acestei categorii de mijloace de confuzie.

10. Clasificaţi imitaţia

Răspuns:
a) imitarea produselor,
b) imitarea parazitară,
c) imitarea publicităţii,
d) imitarea sistematică,
e) imitarea prin abuz de încredere şi captaţie.

11. Ce este imitarea servilă?

Răspuns: Reproducerea identică a unui produs fără consimţământul concurentului, chiar dacă nu este protejată în cadrul legislaţiei speciale privind proprietatea industrială şi a dreptului de autor poate constitui un act de concurenţă neloială. Imitarea servilă chiar a ambalajelor modelelor, desenelor, creează un risc de confuzie cu produsele altor comercianţi şi este sancţionată nu numai ca act de concurenţă neleală dar şi ca un act de contrafacere.

12. Ce este imitarea parazitară?

Răspuns: Crearea unui produs al cărui aspect general este prea asemănător cu un produs al concurentului chiar dacă nu produce confuzie dar semnifică o echivalenţă ori aceeaşi provenienţă constituie o imitaţie parazitară, respectiv un act de concurenţă parazitară. Jurisprudenţa, pentru a califica drept neloială imitarea produselor concurentului, nu se mulţumeşte cu existenţa riscului de confuzie, ci consideră ca fiind decisiv în aprecierea caracterului neloial al actului de imitare, caracterul său sistematic.

13. În ce cazuri imitarea poate constitui un act de concurenţă neloială?

Răspuns:
a) Imitarea servilă, deci reproducerea este identică sau are o foarte mare asemănare cu forma concretă originală şi poate crea riscul de confuzie.
b) Existenţa unor raporturi contractuale anterioare între părţi este un element decisiv în calificarea actului de concurenţă neloială.
c) Suprapunerea contrafacerii unui brevet sau model, cu imitarea reclamei făcute acestora: în anumite cazuri, imitarea unei reclame caracteristice, chiar în lipsa unui risc de confuzie poate constitui o atingere adusă valorii ei publicitare, prin riscul de depreciere.

14. Ce este rataşarea publicitară?

Răspuns: Constă în raportarea la publicitatea sau la realizările altuia, în scopul de a profita de reputaţia acestuia.

15. În ce condiţii imitaţia are un caracter infracţional?

Răspuns:
a) imitarea unui concurent prin folosirea: firmei, emblemei, o desemnare specială, un anumit ambalaj sau alte elemente de identificare juridică sau tehnică;
b) elementele de identificare juridică să fi fost dobândite anterior, în mod legitim de către un alt comerciant, prin înmatriculare în registrul comerţului sau prin înregistrarea mărcii de fabrică sau de comerţ. Ele sunt protejate de lege, tocmai pentru a asigura atât individualizarea fiecăruia din participanţi la comerţ, cât şi distingerea lor cu uşurinţă, fără risc de confuzie;
c) modul de folosire imitativă a elementelor de identificare menţionate, să fie de natură să producă în mintea consumatorului între cei doi comercianţi sau între produsele acestora. Posibilitatea de confuzie se apreciază în fiecare caz concret;
d) autorul faptei trebuie să fie un comerciant ca atare, concluzie ce rezultă din termenii „alt comerciant" folosiţi în art. 5 lit. a) din Legea nr. 11/1991;
e) fapta constituie infracţiune numai dacă este săvârşită cu intenţie, în caz de culpă, comerciantul vătămat are calea acţiunii civile pentru încetarea uzurpării.

16. Ce sunt falsele indicaţii?

Răspuns: O modalitate de a realiza o confuzie în rândul comercianţilor şi consumatorilor prin disimularea produsului în ce priveşte tehnologia de fabricaţie, originea, calitatea şi numele producătorului.

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (28)

01. Definiţi concurenţa neloială

Răspuns: Concurenţa neloială a fost definită de art. 2 din Legea nr. 11/1991, ca fiind orice fapt sau act contrar uzanţelor cinstite în activitatea comercială sau industrială. Prin urmare, concurenţa neloială reprezintă încălcarea obligaţiei comerciantului de a folosi în activităţile comerciale sau industriale procedee oneste.

02. Care sunt condiţiile care trebuie întrunite pentru a se vorbi de concurenţă neloială?

Răspuns:
a) comportamentul concurenţial să constea din acte contrare uzanţelor cinstite în activitatea comercială şi industrială;
b) actele de concurenţă neloială care sunt, după caz, susceptibile de sancţiuni civile, contravenţionale sau penale, trebuie să îndeplinească condiţiile cerute faptelor delictuale (art. 998 Codul civil), contravenţionale sau infracţionale;
c) comportamentul concurenţial neloial trebuie să fie manifest şi culpabil;
d) actele şi faptele de concurenţă neloială trebuie să se producă în domenii deschise concurenţei.

03. Ce este actul de concurenţă neloială?

Răspuns: În concepţia jurisprudenţei şi doctrinei, actul de concurenţă neloială este orice act susceptibil de a favoriza desfacerea produselor unui comerciant în detrimentul desfacerii produselor altuia. Actul de concurenţă se poate situa însă şi în sfera altor activităţi economice, cum ar fi aprovizionarea, organizarea publicităţii, etc.

04. Clasificaţi actele de concurenţă neloială după forma de răspundere aplicabilă

Răspuns:
a) infracţiuni;
b) contravenţii;
c) delicte civile.

05. Clasificaţi actele de concurenţă neloială după modul în care se încalcă limitele concurenţei licite

Răspuns:
a) acte şi practici excesive de concurenţă;
b) acte şi practici restrictive de concurenţă.

06. Clasificaţi actele de concurenţă neloială după criteriul participării la comiterea lor

Răspuns:
a) individuale;
b) colective.

07. Clasificaţi actele de concurenţă neloială după scopul în care sunt săvârşite

Răspuns:
a) acte de stimulare a comerţului propriu;
b) acte în dauna altui comerciant.

08. Clasificaţi actele de concurenţă neloială după conţinutul lor

Răspuns:
a) acte de denigrare;
b) acte de dezorganizare;
c) acte de imitare;
d) acte de infidelitate;
e) acte de parazitare;
f) acte clandestine.

09. Clasificaţi principalele practici de concurenţă neloială

Răspuns:
a. mijloace de confuzie;
b. exploatarea muncii şi organizării altuia;
c. denigrarea concurentului;
d. publicitatea mincinoasă, inoportună şi şocantă;
e. boicotajul şi discriminarea;
f. diferite forme de vânzare (cu preţ redus, sub preţul impus, cu primă etc.).

10. Enumeraţi faptele de concurenţă neloială sancţionate contravenţional

Răspuns:
a) încălcarea de către persoanele fizice a interdicţiilor prevăzute în art. 36 din Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităţilor de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale cu capital de stat privind reorganizarea unităţilor economice de stat ea regii autonome şi societăţi comerciale, text care se referă la asigurarea libertăţii de concurenţă şi care preia dispoziţiile art. 85 şi 86 din Tratatul de la Roma privind Comunitatea Economică Europeană;
b) oferirea serviciilor de către salariatul exclusiv al unui comerciant ori acceptarea unei asemenea oferte;
c) dezvăluirea de către salariatul unui comerciant a unor date secrete privind activitatea acestuia, către un concurent;
d) încheierea de contracte prin care un comerciant asigură predarea unei mărfi sau executarea unei prestaţii în mod avantajos cu condiţia aducerii de către client a altor cumpărători cu care comerciantul ar urma să încheie contracte asemănătoare;
e) încheierea de contracte prin care cumpărătorul ar urma să primească un premiu care depinde exclusiv de o tragere la sorţi sau de hazard;
f) comunicarea sau răspândirea în public de către un comerciant de afirmaţii asupra întreprinderii sale sau activităţii acestuia menite să inducă în eroare şi să-i creeze o situaţie de favoare, în dauna unor concurenţi;
g) comunicarea sau răspândirea de către un comerciant de afirmaţii mincinoase asupra unui comerciant sau a mărfurilor sale, afirmaţii de natură să dăuneze bunului mers al întreprinderii acelui comerciant. Comunicarea făcută confidenţial este socotită un act de concurenţă neloială, numai când autorul comunicării ştia că faptele nu corespund adevărului;
h) oferirea, promiterea sau acordarea mijlocit sau nemijlocit de daruri ori alte avantaje salariatului unui comerciant sau reprezentanţilor acestuia pentru ca prin purtare neloială să poată afla procedeele sale comerciale, pentru a cunoaşte sau folosi clientela sa, ori pentru a obţine orice alt folos pentru sine sau pentru altă persoană în dauna unui comerciant;
i) deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcţiei deţinute anterior la acel comerciant;
j) concedierea unor salariaţi ai unui comerciant în scopul înfiinţării unei societăţi concurente care să capteze clientela acelui comerciant pentru a-i dezorganiza activitatea.

11. Enumeraţi faptele de concurenţă neloială care constituie infracţiuni de concurenţă neloială

Răspuns:
a) întrebuinţarea unei firme, unei embleme, unor desemnări speciale sau a unor ambalaje de natură a produce confuzie cu cele folosite legitim de un alt comerciant;
b) producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, punerea în vânzare sau vânzarea unor mărfuri purtând menţiuni false privind brevetele de invenţie, originea şi caracteristicile mărfurilor, precum şi numele producătorului sau comerciantului, în scopul de a induce în eroare pe ceilalţi comercianţi şi beneficiari.

12. Cum se manifestă practicile concurenţiale îndreptate împotriva altui comerciant?

Răspuns:
a) acte de confuzie,
b) denigrare,
c) dezorganizarea întreprinderilor rivale,
d) imitare,
e) deturnarea clientelei,
f) infidelitate.

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (27)

01. De câte feluri poate fi concurenţa comercială?

Răspuns:
a) concurenţa licită,
b) concurenţa interzisă,
c) convenţia anticoncurenţială,
d) concurenţa neloială şi
e) concurenţa ilegală.

02. Ce este concurenţa licită?

Răspuns: Concurenţa exercitată în mod liber, cu bună credinţă şi conform uzanţelor comerciale cinstite (cu respectarea normelor deontologice ale profesiei de comerciant). O astfel de competiţie asigură participanţilor toate avantajele recunoscute de lege, dreptul la concurenţă.

03. Ce este concurenţa interzisă?

Răspuns: Aceea care s-ar desfăşura în domenii închise prin legea concurenţei comerciale cum ar fi: statutul forţei de muncă, protecţia muncii, durata zilei de lucru, regimul concediilor de odihnă, stabilirea vârstei de pensionare pentru bătrâneţe, asigurările sociale, raporturilor dintre patron şi prepuşi sau salariaţi, raporturile dintre societăţile comerciale şi asociaţii din conducerea societăţilor etc. Drept urmare, actele şi faptele comerciale prin care se manifestă comportamentul concurenţial interzis vor fi lipsite de efectele lor, iar autorul va fi obligat la repararea pagubelor produse. Fiind de ordine publică, orice persoană fizică sau juridică poate să ceară încetarea concurenţei interzise.

04. Ce este convenţia anticoncurenţială?

Răspuns: Acea formă imperfectă de concurenţă când printr-o convenţie de sine stătătoare sau printr-o clauză de neconcurenţă inserată într-un contract, una din părţi (debitorul) se obligă să renunţe temporar la confruntarea pe piaţă într-un anumit domeniu sau la o altă interdicţie privind concurenţa, iar dacă încalcă această obligaţie, va fi supusă răspunderii contractuale specifice. Antrenarea unei astfel de răspunderi va putea fi cerută numai de cel care are calitatea de parte la convenţie, în anumite condiţii şi de către terţii interesaţi.

05. Ce este concurenţa neloială?

Răspuns: orice act sau fapt contrar uzanţelor cinstite în activitatea comercială şi industrială.

06. Ce este concurenţa ilegală?

Răspuns: Este concurenţa care se desfăşoară cu încălcarea dispoziţiilor legale, fiind asimilată de Legea nr. 11/1991 cu concurenţa neloială.

07. Enumeraţi condiţiile necesare existenţei concurenţei licite

Răspuns:
a) comportamentul concurenţial să fie evident;
b) comportamentul concurenţial să fie exercitat cu bună-credinţă;
c) folosirea uzanţelor cinstite în activitatea comercială şi industrială;
d) obligaţia de desfăşurare a competiţiei concurenţiale;
e) absenţa actelor de infidelitate.

08. Ce este promovarea comerţului?

Răspuns: Ansamblul de mijloace şi metode prin care cumpărătorul este informat asupra produsului, serviciului sau ideilor pe care comerciantul le urmăreşte pe o anumită piaţă, fiind convins să le cumpere şi să le utilizeze.

09. Prin ce metode se face promovarea comerţului?

Răspuns:
a) publicitatea comercială;
b) promovarea comerţului.

10. Definiţi publicitatea comercială

Răspuns: Constă în ansamblul mijloacelor de expresie cu efect colectiv ce tind a dezvălui notorietatea unei mărci sau produs şi larga lor difuzare. Este un mijloc de a intra în competiţie cu alţi concurenţi şi de a dobândi un loc pe piaţă.

11. Enumeraţi cele mai importante trăsături ale publicităţii

Răspuns:
a) este o acţiune globală, neselectivă, o comunicare de masă care se adresează publicului şi utilizează toate canalele posibile;
b) este destinată să acţioneze asupra psihicului uman, orientând consumatorul spre o marcă sau spre un produs determinat;
c) se organizează pe termen lung cu repetiţii;
d) trebuie să aibă caracter ofensiv, în scopul de a conserva şi lărgi clientela, dar nu agresiv, întrucât efectele pot fi contrare celor urmărite.

12. Enumeraţi limitele pe care nu trebuie să le încalce publicitatea

Răspuns:
a) interesul general;
b) obligaţia de a nu aduce drepturilor subiective ale unor terţi (inclusiv unor drepturi de proprietate industrială);
c) etica publicitară care trebuie să fie loială;
d) să nu vină în conflict cu interesele consumatorilor.

13. Ce se întâmplă atunci când sunt încălcate limitele publicităţii?

Răspuns: Faptele de publicitate sunt reprimate prin sancţiuni civile, contravenţionale şi penale.

14. Pe ce se poate întemeia răspunderea pentru fapte anormale de publicitate?

Răspuns:
a) vătămarea drepturilor altora,
b) neloialitate,
c) falsitate,
d) inducerea în eroare a consumatorilor,
e) încălcarea ordinii publice şi a bunelor moravuri.

15. Care sunt drepturile private încălcate de publicitatea abuzivă?

Răspuns:
a) drepturile de autor;
b) drepturile de proprietate industrială.

16. Ce se înţelege prin promovarea vânzării?

Răspuns: Acea operaţiune cu caracter concurenţial care cuprinde totalitatea acţiunilor limitate în timp şi în spaţiu, făcute în scopul dezvoltării, vânzării produselor şi serviciilor către o clientelă determinată, prin informarea acesteia.

17. Enumeraţi caracteristicile promovării vânzării

Răspuns:
a) acţionează la nivelul comportamental al vânzătorului pentru a-1 determina pe consumator să cumpere produsul;
b) este o acţiune adresată selectiv unui public delimitat care manifestă interes pentru produsul său ori serviciul care face obiectul promovării;
c) se organizează independent sau în cadrul unor manifestări comerciale mai largi, la târguri, expoziţii, conferinţa;
d) este ofensivă, urmărind a-1 convinge pe cumpărător să cumpere produsul său.

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (26)

01. Care sunt principalele forme ale concurenţei imperfecte?

Răspuns:
a) concurenţa eficientă;
b) concurenţa de monopol.

02. În ce condiţii se realizează concurenţa eficientă?

Răspuns:
a) piaţa să fie deschisă oricărui agent economic;
b) agenţii economici să dispună de libertate de acţiune pe piaţă;
c) utilizatorii şi consumatorii să beneficieze de libertatea de a alege între mai mulţi furnizori şi mai multe sorturi de mărfuri.

03. Ce este monopolul?

Răspuns: Monopolul este opus concurenţei. El presupune existenţa pe piaţă a unui producător sau vânzător care controlează sau determină preţul independent de legea cererii şi ofertei. Acest scop poate fi atins pe două căi diferite, urmate separat sau cumulativ. Cel mai frecvent se procedează la fixarea unilaterală a preţului de monopol.

04. Cum se poate explica existenţa monopolurilor?

Răspuns:
a) raritatea unor resurse care pot fi exploatate numai dintr-un anumit loc; nici o altă firmă nu are acces la ele;
b) existenţa unor patente (licenţe) care, pentru anumite produse, sunt obţinute de o singură firmă, licenţele fiind protejate prin lege;
c) în anumite domenii - exploatarea energiei electrice, poştă, telefoane etc. - se consideră că ar fi şi o risipă dacă ar funcţiona mai multe firme;
d) concentrarea capitalurilor şi a producţiei pentru eliminarea concurenţei.

05. Ce este oligopolul?

Răspuns: Oligopolul presupune existenţa pe piaţă a unui număr restrâns de agenţi economici producători. Fiecare firmă este destul de puternică pentru ca prin acţiunile sale să determine efecte importante asupra celorlalte firme şi asupra pieţei, motiv pentru care se realizează între ele anumite înţelegeri. Acţiunile lor se referă la schimbarea preţurilor produselor şi la calitatea produselor.

06. Ce sunt înţelegerile de natură monopolistă?

Răspuns:
a) acorduri propriu-zise care au obiect sau efect anticoncurenţial;
b) decizii ale asociaţiilor de întreprinderi; pot să îmbrace forme diverse, precum: obiective, regulamente interioare, circulare etc., pe care agenţii economici le aplică efectiv, conformându-se dispoziţiilor difuzate de la centru;
c) practicile concertate ale agenţilor economici care au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei pe piaţă.

07. Care sunt strategiile deschise oligopolului?

Răspuns:
a) competiţia prin preţ, atragerea cumpărătorilor prin reducerea preţurilor;
b) competiţia în afara preţurilor, asimilarea de produse noi, calitate reclamă.

Ambele strategii pot fi utilizate simultan.

08. De câte feluri poate fi oligopolul?

Răspuns:
a) perfect coordonat;
b) parţial coordonat;
c) competitiv.

09. Ce este dipolul (monopolul unilateral)?

Răspuns: Două firme producătoare sau vânzătoare îşi împart piaţa.

10. Ce este monopsomul?

Răspuns: Acea formă de concurenţă imperfectă în care un singur cumpărător vizează volumul producţiei şi preţul acesteia.

11. Ce este oligopsomul?

Răspuns: O formă de concurenţă care se realizează atunci când pe piaţă există un număr redus de cumpărători care controlează preţul.

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (25)

01. Enumeraţi condiţiile necesare exercitării liberei concurenţe

Răspuns:
a) liberalizarea comerţului,
b) liberalizarea preţurilor şi a tarifelor,
c) convertibilitatea monedei naţionale,
d) existenţa unui număr îndestulător de comercianţi,
e) accesul investitorilor străini şi garantarea investiţiilor străine,
f) instituirea cadrului legal pentru prevenirea şi sancţionarea abuzului ori a insuficienţei concurenţei.

02. Ce este concurenţa pură şi perfectă?

Răspuns: Presupune ca toţi agenţii să producă, să desfacă ori să schimbe produsele (mărfurile), la preţul pieţei, absolut liber, atât cât doreşte, fără a-1 influenţa în vreun mod, iar consumatorii să ia decizii plecând de la cunoaşterea în permanenţă a ansamblului ofertei, să cumpere produsele la preţul pieţei, oricât şi de oriunde doresc, fără a-1 afecta. Acest model pune accentul pe rolul regulator al fenomenelor principale ale pieţei, în special a legii cererii şi a ofertei.

03. Enumeraţi trăsăturile concurenţei pure şi perfecte

Răspuns:
a) atomicitate,
b) omogenitate,
c) transparenţă,
d) pluralitate de opţiuni,
e) mobilitatea factorilor de producţie şi
f) neintervenţia statului.

04. Ce este atomicitatea pieţei?

Răspuns: Presupune existenţa unui număr mare de vânzători şi cumpărători, mici şi mijlocii pe piaţă care să acţioneze în mod independent, fără ca vreunul din ei să poată influenţa semnificativ niveliil preţului unui anumit produs. Ca atare, fiecare producător şi vânzător, fiecare consumator consideră preţul pieţei ca o realitate independentă de acţiunea sa.

05. Care este principalul factor destabilizator al concurenţei?

Răspuns: Fenomenul concentrării întreprinderilor, care contribuie treptat la regresul atomicităţii pieţei.

06. Care sunt situaţiile desemnate sub denumirea de concurenţă imperfectă?

Răspuns:
a) numărul de cumpărători şi vânzători variază;
b) se accentuează diferenţierea între produse;
c) un anume grad de control al preţurilor;
d) dificultatea la intrarea noilor producători într-o ramură;
e) rivalităţi în ceea ce priveşte relaţiile cu publicul în probleme de calitate.

07. De câte feluri este concentrarea întreprinderilor?

Răspuns:
a) orizontală;
b) verticală;
c) conglomerată.

08. Cum funcţionează concentrarea orizontală?

Răspuns: Intervine între unităţi concurente de profil similar, ele coordonându-şi activităţile specifice. Este cazul cartelurilor, trusturilor.

09. Cum funcţionează concentrarea verticală?

Răspuns: Reunirea are loc între fabricanţi, grosişti, intermediari şi detailişti care se grupează într-o singură întreprindere polifuncţională. Este cazul sistemelor societate tip holding.

10. Cum funcţionează concentrarea de tip conglomerat?

Răspuns: Pune laolaltă activităţi economice diferite, fără conexiune între ele, cu singurul scop de a spori rentabilitatea (turism, hoteluri, audiovizual, unitate de alimentaţie publică, farmacii etc.). Este cazul grupurilor de societate tip concern.

11. În ce moduri îşi exercită statul influenţa asupra pieţei?

Răspuns:

a) funcţia de reglementare - pentru menţinerea echilibrului dintre agenţii economici, pe de o parte, muncitorii şi consumatorii, pe de altă parte; tinde să asigure protecţia socială, în general, şi a consumatorilor, în special;
b) funcţia de asistenţă - prin asistenţă socială şi publică, prin asigurarea de servicii gratuite populaţiei, burse de studii, subvenţii pentru cercetarea ştiinţifică şi alte asemenea activităţi, statul urmăreşte să contracareze efectele nocive ale concurenţei comerciale;
c) funcţia de gestiune - constă în preluarea şi exercitarea de către colectivitate a unor activităţi care interesează bunul mers al întregii societăţi, cum sunt: justiţia, apărarea naţională, poliţia, învăţământul, sănătatea publică, dar şi sectoare economice vitale, ca de exemplu: energia, transportul public, poşta, telecomunicaţiile, audiovizualul etc.

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (24)

01. Care sunt cele două principii importante ale economiei de piaţă?

Răspuns:
a) libertatea comerţului;
b) libera concurenţă.

02. Ce înseamnă libertatea comerţului şi a industriei?

Răspuns:
a) libertatea de întreprindere;
b) libertatea de exploatare.

03. Ce este libertatea de întreprindere?

Răspuns: Constă în dreptul persoanelor fizice şi persoanelor juridice de a efectua activităţi comerciale sau industriale, fără restricţii, direct sau prin constituirea de întreprinderi ori prin achiziţionarea sau dobândirea controlului asupra unor agenţi economici preexistenţi.

04. Ce este libertatea de exploatare?

Răspuns: Exprimă dreptul comerciantului de a conduce şi administra aşa cum doreşte, fără constrângere, ceea ce implică două importante prerogative: dreptul de a decide cu privire la toate problemele comerţului său şi dreptul de a contracta cu orice agent economic existent.

05. Ce este libera concurenţă?

Răspuns: Constă în dreptul agenţilor economici de a folosi în competiţia pe piaţa liberă, mijloacele şi metodele proprii pentru menţinerea şi dezvoltarea comerţului, atragerea, păstrarea şi creşterea clientelei în scopul obţinerii unui profit cât mai mare. Aceste mijloace şi metode concurenţiale nu se limitează la conceptul tradiţional, care atribuie concurenţei rolul exclusiv de a influenţa preţul mărfii determinându-i scăderea pe măsura creşterii ofertei de produse pe piaţa respectivă, şi nici la calitatea pe care agenţii economici o asigură produselor (mărfurilor) spre a atrage clientela, ci poate consta şi în variate instrumente care constituie logistica întreprinderii, între aceste mijloace şi metode importante menţionăm:
a) modul de prezentare a mărfii;
b) ambalajul,
c) difuzarea,
d) reclama,
e) noutatea produsului sau serviciului,
f) renumele şi tradiţia producătorului,
g) asigurarea canalelor şi a reţelelor de distribuţie şi
h) acţiunile promoţionale.

06. Ce este concurenţa comercială licită sau onestă?

Răspuns: Concurenţa care respectă-normele de conduită pe piaţă impuse de deontologia profesională şi este conformă cu practicile cinstite în materie industrială sau comercială este denumită concurenţă licită sau onestă.

07. Cum se numeşte concurenţa care se abate de la exigenţele ce decurg din buna credinţă şi uzanţele cinstite în activitatea economică?

Răspuns: Concurenţă neloială.

08. Enumeraţi caracteristicile concurenţei

Răspuns:
a) intervine, în principiu, între comercianţi care oferă pe aceeaşi piaţă produse sau servicii şi care urmăresc să satisfacă nevoi asemănătoare ale consumatorilor;
b) este o competiţie liberă în sensul că fiecare agent economic are posibilitatea să hotărască cum şi când intervin mijloacele pe care le utilizează;
c) este o stare comună întreţinută de actele celor care participă la comerţ şi variabilă în raport de creşterea şi scăderea acţiunilor concurenţiale ale agenţilor economici;
d) echilibrează cererea şi oferta în diferitele domenii de activitate economică determinând strategiile competiţionale ale participanţilor, particularizarea şi specializarea întreprinderilor în relaţiile cu consumatorii;
e) este factorul determinat în stabilirea preţurilor împiedicând obţinerea de profituri de monopol;
f) stabileşte o repartizare a beneficiilor proporţional cu aportul agenţilor economici în procesul de producţie şi de distribuţie a bunurilor.

09. Definiţi concurenţa

Răspuns: Concurenţa poate fi caracterizată ca fiind confruntarea dintre agenţii economici cu activităţi identice sau asemănătoare, exercitate în domeniile deschise pieţei pentru câştigarea şi conservarea clientelei, în scopul rentabilizării propriei întreprinderi.

10. Ce este dreptul concurenţei comerciale?

Răspuns: Ansamblul normelor care privesc delimitarea, interzicerea şi sancţionarea acţiunilor ilicite de orice fel în relaţiile economice interne fie în cele internaţionale.

11. Care sunt funcţiile normelor care alcătuiesc dreptul concurenţei comerciale?

Răspuns:
a) o funcţie generală;
b) o funcţie specifică.

12. În ce constă funcţia generală a normelor care alcătuiesc dreptul concurenţei comerciale?

Răspuns: Normele concurenţei garantează funcţionarea economiei de piaţă prin reglementarea înţelegerilor dintre agenţii economici, supravegherea concentrării întreprinderilor, interdicţia unor practici individuale restrictive şi a abuzurilor de poziţie dominantă.

13. În ce constă funcţia specifică a normelor care alcătuiesc dreptul concurenţei comerciale?

Răspuns: Regulile concurenţei constituie instrumente esenţiale ale economiei de piaţă şi trebuie să fie aşezate alături de principiile de liberă circulaţie a mărfurilor, capitalurilor, serviciilor şi persoanelor. Normele juridice privind concurenţa sunt un mijloc de a acţiona contra înţelegerilor restrictive de concurenţă şi practicilor abuzive contra acţiunilor protecţioniste în favoarea anumitor industrii susceptibile de a afecta comerţul intern şi extern.

14. Cum se sancţionează concurenţa neloială?

Răspuns: Reprimarea concurenţei neloiale este reglementată prin două sisteme diferite. Potrivit unui sistem, concurenţa neleală se sancţionează prin aplicarea dreptului comun, a dispoziţiilor prevăzute pentru delicte şi quasidelicte (art. 998-999 Codul civil). După un alt sistem, cazurile de concurenţă neleală sunt enumerate şi sancţionate într-o lege specială.

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (23)

01. Ce presupun garanţiile personale?

Răspuns: Noţiunea de „garanţii personale" înseamnă că debitorul oferă, cu titlu de garanţie, nu lucruri, ci persoane care se angajează ele însele să garanteze datoria sa. Iar, ceea ce interesează pe creditor este averea acestor persoane.

02. Care este garanţia personală cea mai sigură pentru creditor?

Răspuns: Solidaritatea dintre debitori, care se angajează să răspundă de asemenea indivizibil, ceea ce înseamnă că fiecare dintre debitori, dacă circumstanţele o impun, trebuie să plătească datoria întreagă.

03. Ce este cauţiunea?

Răspuns: Atunci când debitorul principal furnizează cauţiuni, aceasta înseamnă că „cauţiunea" este debitorul accesoriu care nu se angajează decât în caz de insolvabilitate a debitorului principal. Cu cât creditorul are mai multe cauţiuni şi cu cât fiecare dintre ele este mai solvabilă cu atât garanţia sa este mai bună.

04. Care sunt protecţiile cauţiunilor instituite de dreptul civil?

Răspuns:
a) beneficiul de diviziune;
b) beneficiul de discuţiune.

05. Ce este beneficiul de divizune?

Răspuns: Fiecare cauţiune poate să pretindă ca şi celelalte cauţiuni să fie urmărite în concomitent pentru ca datoria să fie divizată între ei.

06. Ce este beneficiul de discuţiune?

Răspuns: Cauţiunea poate solicita ca creditorul să-l urmărească pe debitorul principal înainte de a-l urmări pe el însuşi.

07. Se pot invoca beneficiul de diviziune şi beneficiul de discuţiune în cazul cauţiunii comerciale?

Răspuns: Nu. Orice cauţiune comercială este solidară. Spre deosebire de cauţiunea ordinară, cauţiunea solidară nu are nici beneficiul de discuţiune nici beneficiul de diviziune. Dacă creditorul cere plata totală de la unul dintre ei, el va trebui să plătească putând apoi să ceară de la debitorul principal rambursarea integrală.

08. Ce este cauţiunea reală?

Răspuns: Câteodată, în loc să se angajeze cu toate bunurile pentru altul, un terţ se mulţumeşte să se angajeze faţă de creditor numai cu unul sau mai multe bunuri determinate ale patrimoniului său. În acest fel devine o cauţiune reală, şi dacă creditorul preia bunul angajat, cauţiunea reală se va putea rambursa de la debitorul principal.

09. Definiţi sechestrul

Răspuns: Drepturile unui creditor cu privire la bunurile debitorului său, care constituie gajul său general, sau garanţie, nu devin eficiente decât atunci când el poate să ia aceste bunuri, să le vândă şi să se poată îndestula asupra preţului.

10. Care sunt posibilităţile de care dispun creditorii pentru a-şi proteja interesele atunci când constată că debitorul este pe punctul de a deveni insolvabil?

Răspuns:
a) somaţia de plată;
b) sechestrarea conservatorie.

11. Ce este somaţia de plată?

Răspuns: Creditorul care se loveşte de reaua credinţă a debitorului şi se teme că acesta poate să-1 înşele înstrăinându-şi bunurile mai înainte ca el să poată obţine condamnarea sa (care este condiţia normală a sechestrului) se adresează, după caz, preşedintelui tribunalului de comerţ sau unui judecător al instanţei civile ordinare, pentru a obţine, contra debitorului, a cărui datorie este certă şi lichidă, o somaţie de a plăti. Dacă debitorul nu contestă această procedură sau dacă contestaţia sa este respinsă, somaţia de a plăti, investită cu formulă executorie, permite creditorului să procedeze la sechestrarea imediată.

12. Ce este sechestrarea conservatorie?

Răspuns: Chiar înainte de condamnarea definitivă, sechestrarea conservatorie va împiedica înstrăinarea bunului de către debitor. Ea se cere preşedintelui tribunalului comercial sau judecătorului instanţei civile ordinare. Această procedură permite creditorului nu numai să blocheze bunurile afectate de sechestrul conservatoriu, ci să înscrie, dacă judecătorul permite aceasta, fie un amanet asupra fondurilor de comerţ ale debitorului, fie o ipotecă asupra imobilelor debitorului, în felul acesta, creditorul va fi mai liniştit.

13. Clasificaţi sechestrele

Răspuns:
a) sechestrul imobiliar;
b) sechestrul-executare;
c) sechestrul-gaj;
d) sechestrul-blocare.

14. Ce este sechestrul imobiliar?

Răspuns: Constă în sechestrarea imobilului debitorului, dar aceasta este o procedură lungă şi costisitoare, care prezintă interes mai ales pentru creditorii ipotecari.

15. Ce este sechestrul-executare?

Răspuns: Constă în sechestrarea mobilelor pentru a le vinde.

16. Ce este sechestrul-gaj?

Răspuns: Este cel la care recurge locatorul care poate vinde mobilele locatarului sau fermierului, procedura fiind mult simplificată.

17. Ce este sechestrul-blocare?

Răspuns: Are drept obiect creanţe pe care debitorul însuşi le are împotriva altor persoane, în acest caz, creditorul sechestrează creanţa pe care debitorul său o are împotriva unui terţ. Procedura începe printr-o somaţie făcută terţului poprit, ce se face de portărel şi care este notificată de asemenea debitorului poprit.

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (22)

01. De câte feluri sunt garanţiile convenţionale în afaceri?

Răspuns:
a) ipoteca imobiliară;
b) gajul comercial;
c) ipoteca mobiliară.

02. Care sunt dezavantajele ipotecii imobiliare?

Răspuns: Ipoteca, necesitând un act notariat, antrenează drepturi fiscale şi cheltuieli de publicitate oneroase. De aceea, nu este folosită în afaceri decât pentru a se garanta creanţe pe termen lung, când aceste cheltuieli se pot amortiza pe o durată suficient de mare.

03. Ce este gajul comercial?

Răspuns: Gajul priveşte întotdeauna bunuri mobile şi este, de fapt, un amanet, care presupune deci deposedarea debitorului. Comerciantul care-şi încredinţează mărfurile magazinelor generale, primeşte două „titluri la ordin" pe care el le poate pune în circulaţie: recipisa (al cărei purtător va fi proprietar al mărfurilor, în locul depozantului originar) şi warrantul (prin andosarea căruia depunătorul originar va da aceste mărfuri în gaj).

Gajul comercial este mult mai uşor de realizat decât ipoteca imobiliară. Cum în astfel de cazuri debitorul este deja deposedat, creditorul nu mai are nevoie să procedeze la sechestrare. Dacă nu este plătit la termen, el poate vinde bunurile gajate şi să-şi obţină, pe această cale, preţul.

04. Ce este ipoteca imobiliară?

Răspuns: În principiu, dreptul românesc interzice ipoteca imobiliară. Dar, tehnicile moderne au făcut să apară multe cazuri când bunurile mobile pot şi trebuie să fie înscrise în registre care permit să fie regăsite, în aceste condiţii, este suficient să fie înscrise ipotecile care lovesc aceste bunuri pentru a fi asigurată securitatea atât a dobânditorilor, cât şi a creditorilor. Şi aceasta, întrucât dobânditorul avertizat nu va plăti niciodată preţul acestor bunuri mai înainte de a se fi asigurat, verificând aceste registre, că sunt libere de ipotecă. Şi, de asemenea, el va putea să-şi înscrie dobândirea bunului înaintea oricărui act prin care s-ar dispune de acesta.

Exemple de garanţii analoage ipotecilor imobiliare:
a) ipoteca asupra instrumentelor de lucru;
b) ipoteca asupra mărfurilor şi a altor bunuri mobiliare;
c) warrantul.

05. Ce este warrantul?

Răspuns: Există întreprinderi care doresc să facă din mărfurile a căror posesie o au, un instrument de garanţie reală. Pentru aceasta, prin legi speciale, sunt organizate garanţii asupra acestor mărfuri, garanţii care în realitate sunt ipoteci mobiliare. În felul acesta s-au creat o serie de ipoteci mobiliare care sunt prezentate sub numele fals de warrant (warrantul agricol, alte warrante).

06. Ce este warrantul agricol?

Răspuns: Agricultorii constituie garanţii reale asupra unor mobile cum sunt: alimentele, animalele şi instrumentele agricole pe care le posedă (warrantele agricole). warantele agricole nu prezintă interes decât în cazul când o garanţie indirectă poate fi dată creditorului printr-o reglementare conexă, de obicei, fiscală. Căci, statul instituie un control special asupra unor produse agricole: vin, tutun şi într-o anumită măsură, grâu. Aceste produse nu pot circula şi nu pot fi negociate decât pe baza unor titluri eliberate de administraţie. Dacă, deci, administraţia este prevenită de existenţa unui warrant cu privire la aceste produse şi dacă nu autorizează circulaţia şi plata lor decât după plata creditorului purtător al warrantului, creditorul va avea astfel o garanţie efectivă.

07. Ce este warrantul hotelier?

Răspuns: Warrantele hoteliere nu poartă asupra mărfurilor ci asupra materialelor şi mobilierului hotelurilor. Hotelierul poate constitui asupra acestor bunuri o garanţie pentru a putea obţine împrumuturi. Dar, această siguranţă este fragilă. Mai întâi, creditorul nu are nici un drept de urmărire contra cumpărătorului de bună credinţă a mobilierului, în cazul unei înstrăinări făcute de debitor. De asemenea, warrantul hotelier poate fi concurat de amanetarea fondului de comerţ, din care face parte şi mobilierul, ca şi de ipoteca stabilită asupra imobilului care aparţine hotelierului, ipotecă care grevează, în acelaşi timp, imobilul, ca şi accesoriile sale care constituie imobile prin destinaţie. Dacă imobilul nu aparţine hotelierului ci a fost închiriat, purtătorul warrantului este în concurenţă cu privilegiul locatorului. Precauţiile luate prin lege împotriva acestor riscuri sunt insuficiente.

08. Ce este warrantul petrolier?

Răspuns: Industriaşii din domeniul petrolului sunt constrânşi de stat să păstreze unele stocuri de securitate. Tocmai aceste stocuri ei le dau în garanţie purtătorului de warrant petrolier. Ori, statul veghează ca aceste stocuri să fie păstrate şi, ca atare, el nu va lăsa să iasă şi să circule petrolul decât pe baza unor titluri de mişcare, în felul acesta, purtătorii de warranturi vor găsi echivalentul gajului lor la debitor.

09. Ce este warrantul industrial?

Răspuns: Warrantul industrial are drept obiect mărfurile de anumite categorii şi anumite tipuri determinate (lăsate în mâinile împrumuiătorilor). Ca şi warrantul petrolier, în loc să aibă drept obiect corpuri certe, individualizate prin contract, se referă la bunuri de gen, care se reînnoiesc şi se înlocuiesc.

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (21)

01. Care sunt acţiunile accesorii care decurg din dreptul de gaj general al creditorilor?

Răspuns:
a) acţiunea pauliană;
b) acţiunea oblică.

02. Care este efectul acţiunii pauliene?

Răspuns: Permite creditorilor să desfiinţeze din punct de vedere juridic actele prin care debitorii lor au devenit în mod conştient insolvabili. Datorită acestei acţiuni sunt readuse în patrimoniul sechestrabil al debitorilor bunurile pe care aceştia le scoseseră.

03. Care este efectul acţiunii oblice?

Răspuns: Permite creditorilor să exercite drepturile pecuniare pe care debitorul său le-a neglijat cu riscul de a le pierde. Aceasta pentru a-şi salva gajul lor general.

04. Definiţi garanţia

Răspuns: Un drept accesoriu pe care debitorul îl acordă creditorului său pentru a asigura plata datoriei sale.

05. Clasificaţi garanţiile

Răspuns:
a) reale;
b) personale.

06. Definiţi garanţiile reale

Răspuns: Constau în a da creditorului drepturi asupra unor bunuri determinate, care să-i permită acestuia să le poată da o afectare specială de natură să asigure plata creanţei sale, autorizându-1 să le vândă forţat pentru a putea să se îndestuleze din preţul obţinut, de dorit, cu prioritate asupra oricărei alte creanţe.

07. Definiţi garanţiile personale

Răspuns: Constau în a aduce creditorului alţi debitori care se vor angaja, ei înşişi, să plătească datoria, în caz de neplată din partea debitorului.

08. Care sunt societăţile care obţin cel mai uşor credite şi de ce?

Răspuns: „Societăţile în nume colectiv", unde fiecare dintre asociaţi reprezintă o cauţiune solidară pentru toate datoriile societăţii.

09. Ce este dreptul de preferinţă asociat garanţiilor reale?

Răspuns: Dacă bunul este vândut, titularul acestuia trebuie în primul rând să îndestuleze din preţ pe creditorul garantat. De asemenea, creditorul garantat poate cere vânzarea pentru a trece înaintea altor creditori ai debitorului

10. Ce este dreptul de urmărire asociat garanţiilor reale?

Răspuns: Atunci când bunul a fost înstrăinat înainte de stingerea datoriei, şi creditorul nu a cunoscut acest fapt, acesta poate cere ca bunul să fie vândut la licitaţie pentru a putea fi îndestulat din preţ. El poate deci urmări chiar la terţii dobânditori, bunul afectat de garanţia reală.

11. Sub se formă se prezintă garanţia reală?

Răspuns:
a) amanet;
b) ipotecă.

12. Ce este amanetul?

Răspuns: Există amanet când bunul este sustras posesiei debitorului (care astfel nu-1 va putea deturna, distruge sau deteriora) şi trece în mâinile creditorului sau ale unui terţ (însărcinat să-1 reţină în interesul creditorului).

13. Ce este ipoteca?

Răspuns: În cazul ipotecii, bunul este păstrat de debitor sau, dacă acesta îl înstrăinează, creditorul care şi-a înscris ipoteca sa, îl va putea lua din mâinile dobânditorului, pentru a putea fi îndestulat din preţ.