Drept procesual penal partea speciala - speta 1

Procurorul a dispus prin rezolutie scoaterea de sub urmarire penala.Dupa respingerea plangerii formulata la procurorul ierarhic superior, persoana vatamata, in baza art 278 indice 1 cod procedura penala, a formulat la judecatorul de la instanta careia i-ar fi revenit competenta de a judeca in prima instanta. In fata judecatorului, persoana care sustine ca interesele sale legitime au fost vatamate prin scoaterea de sub urmarire penala a declarat ca isi retrage plangerea. Care este solutia care se impune in acest caz?

Pentru rezolvarea acestei spete avem in vedere faptul ca exista un recurs in interesul legii (decizia nr 27/2008, publicat in Monitorul Oficial in data de 22 iunie 2009) care spune ca: "instanta investita cu solutionarea plangerii formulate in temeiul art 278 ind 1 cod proced penala, in cazul retragerii acesteia de catre persoana vatamata sau persoana ale carei interese legitime au fost vatamate, urmeaza sa ia act de aceasta manifestare de vointa. Hotarerea astfel pronuntata nu este supusa niciunei cai de atac".

Drept procesual civil - speta 1

Competenta teritoriala. Evacuare

M.P. a chemat in judecata S.C. "Fulgerul" cu sediul in Bucuresti sector 2, pt a se dispune evacuarea din imobilul proprietatea reclamantului situat in Ploiesti.

Judecatoria Ploiesti, prin sentinta civila, si-a declinat competenta in favoarea Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti, motivand ca, potrivit art 7 cod procedura civila, cererea de chemare in judecata se face la instanta sediului paratului, competenta pt a judeca cererea fiind instanta in circumscrptia careia se afla sediul paratului.

La randul sau, Judecatoria sectorului 2 Bucuresti, prin sentinta civila, si-a declinat competenta in favoarea Judecatoriei Ploiesti cu motivarea ca cererile ce izvorasc dintr-un raport de locatiune a unui nemiscator sunt, in conformitate cu art 10 pct 2 cod proced civila, de competenta locului unde se afla nemiscatorul.

In speta instanta competenta cu solutionarea cererii este Judecatoria sector 2 Bucuresti deoarece o data facuta declinarea este irevocabila (legea 202/2010), iar instanta careia ii revine cazul in urma declinarii trebuie sa judece in continuare daca una dintre parti nu invoca exceptia de necompetenta (instanta din oficiu nu poate invoca exceptia de necompetenta teritoriala).Indiferent daca declinare ar fi fost gresita, a doua instanta nu poate declina la randul ei ci ramane sa judece.

Sursa speta: Drept Procesual Civil - Culegere de spete si acte din practica judiciara.

Rezolvarea este a mea si poate fi corectata daca, argumentat, aveti o alta parere.

Sper sa va foloseasca!

Întrebări şi răspunsuri procedură civilă (14)

01. Ce este prorogarea competenţei instanţelor?

Răspuns: Desemnează extinderea în temeiul legii, al unei hotărâri judecătoreşti ori al convenţiei părţilor, a competenţei unei instanţe judecătoreşti, aceasta dobândind aptitudinea de a soluţiona procese sau cereri cu privire la care nu posedă, obişnuit, competenţă de soluţionare.

02. De câte feluri este prorogarea competenţei instanţelor?

Răspuns:
a) judecătorească (dispusă printr-o hotărâre a autorităţii jurisdicţionale);
b) legală (când legea însăşi dispune extensiunea competenţei);
c) convenţională (numită şi voluntară, fiind cea decisă de părţi oral sau în scris, explicit sau implicit).

03. Care sunt cazurile în care se poate face prorogarea judecătorească de competenţă?

Răspuns:
a) conform art.23 C.pr.civ., când din pricina unor împrejurări excepţionale, instanţa competentă este împiedicată un timp mai îndelungat să funcţioneze, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la cererea părţii interesate, va delega o altă instanţă de acelaşi grad, care să judece pricina;
b) conform art.30 alin.2 şi 33 alin.1 C.pr.civ. când din pricina recuzării nu se poate alcătui completul de judecată, instanţa superioară învestită cu judecarea cererii de recuzare va dispune, dacă va socoti cererea întemeiată, trimiterea cauzei spre judecare la o altă instanţă decât cea învestită iniţial;
c) conform art.37-40 C.pr.civ., admiterea unei cereri de strămutare are drept consecinţă trimiterea pricinii spre judecată unei alte instanţe de acelaşi grad;
d) conform art.312 alin.5 C.pr.civ., dacă instanţa a cărei hotărâre a fost recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor cât şi la dezbaterea fondului, instanţa de recurs, casând hotărârea, va putea trimite cauza unei alte instanţe decât cea care a judecat fondul, dar de acelaşi grad;
e) conform art.313 C.pr.civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, poate trimite cauza spre o nouă judecată, atunci când interesele bunei administrări a justiţiei o cer, unei alte instanţe de acelaşi grad;
f) conform art.169 alin.4 C.pr.civ., când administrarea dovezilor urmează să se facă în altă localitate, ea se va îndeplini, prin delegaţie, de către o instanţă de acelaşi grad sau chiar mai mică în grad dacă în localitate nu există instanţă de acelaşi grad.

04. De câte feluri este prorogarea legală de competenţă?

Răspuns: Intervine în cazurile arătate anume de lege, putând fi indirectă (când rezultă, prin ricoşeu, din conexitatea existentă între cererea introductivă şi cererile incidentale
sau accesorii) ori directă (când vizează cereri ce pot fi considerate, prin ele însele, ca fiind independente faţă de cererea introductivă).

05. Daţi exemple de prorogare legală directă

Răspuns:
a) ipoteza prevăzută de art.9 C.pr.civ., evocată în contextul prezentării cazurilor de competenţă alternativă;
b) ipoteza prevăzută de art.17 C.pr.civ., conform căreia cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.

06. Daţi exemple de prorogare legală indirectă

Răspuns: Conexitatea, reglementată de art.163 C.pr.civ. şi desemnând posibilitatea întrunirii mai multor cauze ce se află înaintea aceleiaşi instanţe sau la instanţe deosebite, de acelaşi grad, în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu altele şi al căror obiect şi cauză au între ele o strânsă legătură.

07. În ce situaţii poate exista prorogarea convenţională (voluntară) de competenţă?

Răspuns: Din coroborarea prevederile art.159 pct.3 şi 19 C.pr.civ. se poate trage concluzia că prorogarea convenţională a competenţei este îngăduită doar în pricinile privitoare la bunuri, altele însă decât cele arătate de art.13-16 C.pr.civ.

08. Enumeraţi condiţiile de fond şi de formă pentru existenţa valabilă a convenţiei de prorogare a competenţei

Răspuns :
a) părţile să aibă capacitatea de a sta în justiţie;
b) consimţământul lor să fie liber şi neviciat;
c) instanţa aleasă să nu fie necompetentă absolut;
d) prin acordul lor părţile să determine în mod clar şi precis instanţa pe care o desemnează;
e) să nu se deroge de la norme legale imperative.

09. Enumeraţi incidentele cu privire la competenţă

Răspuns:
a) conflictul de competenţă;
b) necompetenţa instanţei sesizate;
c) litispendenţa;
d) conexitatea.

10. Ce este conflictul de competenţă?

Răspuns: Înţelegem prin conflict de competenţă situaţia în care două sau mai multe instanţe judecătoreşti ori acestea şi unul sau mai multe organe cu activitate jurisdicţională se socotesc deopotrivă competente să soluţioneze o unică pricină cu care fiecare a fost sesizată ori, dimpotrivă, când toate se consideră necompetente, declinându-şi reciproc competenţa.

Prima ipoteză desemnează conflictul pozitiv de competenţă, cea de-a doua conflictul negativ de competenţă.

11. Care este raţiunea soluţionării conflictului de competenţă?

Răspuns: Raţiunea soluţionării conflictului de competenţă rezidă în necesitatea de a obţine o hotărâre judecătorească (în cazul conflictului negativ), respectiv în necesitatea de a se evita pronunţarea unor hotărâri contradictorii (în cazul conflictului pozitiv).

12. Enumeraţi condiţiile conflictului de competenţă

Răspuns:
a) două sau mai multe instanţe ori organe cu activitate jurisdicţională să fie sesizate cu judecarea aceleiaşi cereri;
b) cererile să fie în curs de judecată;
c) cererile să fie de aceeaşi natură procedurală, neputând exista conflict între o acţiune contencioasă şi o cerere necontencioasă sau între o cerere formulată în condiţiile dreptului comun şi o cerere de ordonanţă preşedinţială;
d) litigiile să se afle pe rolul instanţelor române;
e) excepţia regulatorului de competenţă trebuie să fie ridicată în faţa tuturor instanţelor învestite cu soluţionarea aceleiaşi cauze; în cazul conflictului negativ, este necesar şi ca hotărârile de declinare reciprocă a competenţei să fi devenit irevocabile;
f) una dintre instanţele învestite trebuie să fie competentă să judece cauza, căci dacă nici una dintre ele nu este competentă, cererea regulatorului de competenţă urmează a fi respinsă, părţile trebuind să-şi îndrepte acţiunea la instanţa competentă.

13. Care este instanţa care judecă conflictul de competenţă?

Răspuns:
a) conflictul ivit între două judecătorii din circumscripţia aceluiaşi tribunal se judecă de acel tribunal;
b) dacă cele două judecătorii nu aparţin aceluiaşi tribunal ori dacă conflictul s-a născut între o judecătorie şi un tribunal sau între două tribunale, competenţa îi revine curţii de apel de care aparţin instanţele în conflict;
c) conflictul ivit între două instanţe care nu se găsesc în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel, precum şi conflictul ivit între două curţi de apel, se judecă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
d) eventualul conflict ivit între Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi o altă instanţă se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

14. Cum se judecă conflictul de competenţă?

Răspuns: Instanţa competentă să judece conflictul va hotărî în camera de consiliu, fără citarea părţilor, cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

15. Cum se invocă necompetenţa instanţei sesizate atunci când o cauză este în curs de judecată?

Răspuns: Pe calea excepţiei de necompetenţă.

16. Care sunt subiecţii procesuali care pot invoca excepţia de necompetenţă?

Răspuns: Excepţia de necompetenţă poate fi ridicată de oricare dintre părţi, de către instanţa din oficiu ori procuror când participă la judecată, (atunci când norma de competenţă încălcată este imperativă), respectiv numai de către pârât, (în cazul încălcării unei norme dispozitive de competenţă).

17. Ce trebuie să conţină excepţia de necompetenţă?

Răspuns: Conform art.158 C.pr.civ., invocarea excepţiei de necompetenţă trebuie însoţită de motivarea excepţiei şi de arătarea instanţei ori organului cu activitate jurisdicţională competent.

18. Care este momentul în care se poate invoca excepţia de necompetenţă?

Răspuns: Când normele de competenţă încălcate sunt de ordine publică, necompetenţa se poate invoca în orice fază a judecăţii, deci chiar pentru întâia oară în apel sau recurs; când normele încălcate sunt dispozitive, necompetenţa poate fi invocată de către pârât in limine litis.

19. Cum se aplică principiul potrivit căruia judecătorul acţiunii este şi judecătorul excepţiei?

Răspuns: Instanţa învestită cu soluţionarea cererii introductive soluţionează şi excepţia de necompetenţă.

20. Cum se soluţionează excepţia de necompetenţă?

Răspuns: Soluţia instanţei poate fi aceea a respingerii excepţiei (caz în care va trece la soluţionarea pe fond a litigiului, urmând ca excepţia să poate fi reexaminată în soluţionarea căilor de atac), respectiv de admitere a ei (situaţie în care, declarându-se necompetentă, instanţa va trimite dosarul instanţei competente ori, după caz, unui alt organ cu activitate jurisdicţională; într-o atare ipoteză, hotărârea este susceptibilă de
recurs, termenul pentru exercitarea acestei căi de atac fiind de 5 zile şi curgând de la pronunţare).

21. Cum se soluţionează excepţia de necompetenţă atunci când instanţa constată că, în cauză, competenţa aparţine unui organ al statului fără activitate jurisdicţională?

Răspuns: Instanţa nu va pronunţa declinarea competenţei, ci va hotărâ respingerea cererii ca inadmisibilă.

22. Cum se soluţionează excepţia de necompetenţă atunci când instanţa constată că, în cauză, competenţa aparţine unui organ de jurisdicţie dintr-un alt stat?

Răspuns: Instanţa, admiţând excepţia, va respinge cererea ca nefiind de competenţa instanţelor române.

23. Ce este litispendenţa?

Răspuns: Desemnează situaţia procedurală ce rezultă din faptul că mai multe instanţe deopotrivă competente au fost sesizate cu aceeaşi pricină, deci în condiţii de deplină identitate cu privire la părţi, obiect şi cauză.

24. Cine poate invoca litispendenţa?

Răspuns: Excepţia poate fi ridicată de părţi sau de instanţă din oficiu în orice stare a pricinii, în faţa instanţelor de fond (primă instanţă şi apel, însă nu şi recurs).

25. Ce se întâmplă în cazul în care se admite litispendenţa?

Răspuns: Dacă excepţia se admite, dosarul cauzei se va trimite instanţei mai întâi învestite, iar în cazul când pricinile se află în judecata unor instanţe de grade deosebite,
la instanţa cu grad mai înalt. Instanţa nu are dreptul de a verifica oportunitatea reunirii, ci doar identitatea între cauze.

26. Ce se întâmplă în cazul în care se respinge litispendenţa?

Răspuns : Dacă excepţia se respinge, instanţa va reţine cauza pentru judecare, încheierea prin care s-a hotărât respingerea excepţiei putând fi atacată numai o dată cu hotărârea finală ce se va pronunţa în cauză.

27. Ce este conexitatea ?

Răspuns : Conexitatea desemnează situaţia procedurală caracterizată prin întrunirea mai multor pricini ce se află înaintea aceleiaşi instanţe sau instanţe deosebite de acelaşi grad, în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între ele o strânsă legătură.

28. Care sunt diferenţele între litispendenţă şi conexitate ?

Răspuns : Spre deosebire de situaţia de litispendenţă, identitatea cauzelor nu este cerută, fiind suficientă existenţa unei legături între pricini care, din perspectiva unei mai bune administrări a justiţiei, să justifice judecarea lor împreună.

29. Care sunt condiţiile pe care le presupune conexitatea ? ?

Răspuns : Alături de cerinţa oportunităţii conexării, este necesar totodată ca pricinile să se afle pe rolul aceleaşi instanţe sau al unor instanţe diferite, însă de acelaşi grad, ceea ce implică şi consecinţa că reunirea nu este posibilă cu privire la pricini aflate pe rolul unor instanţe de grade diferite.

30. Cum se soluţionează conexitatea ?

Răspuns: Instanţa este în drept să aprecieze oportunitatea conexării, putând să respingă excepţia (caz în care va continua judecata) ori să o admită (trimiţând pricina spre reunire cu aceea aflată pe rolul instanţei mai întâi învestită, cu excepţia cazului în care părţile
solicită, în comun, trimiterea la una din celelalte instanţe). Când însă excepţia este admisă şi una din pricini este dată în competenţa de ordine publică a uneia dintre instanţe, reunirea se va face în mod obligatoriu la aceasta. Cauzele conexate vor fi judecate împreună, pronunţându-se o unică hotărâre, cu excepţia situaţiei în care, pentru a evita
tergiversarea judecăţii, instanţa hotărăşte disjungerea.

Întrebări şi răspunsuri procedură civilă (13)

01. Ce este competenţa instanţelor judecătoreşti?

Răspuns: Semnifică ansamblul prerogativelor jurisdicţionale recunoscute de lege instanţelor judecătoreşti.

02. Clasificaţi normele de competenţă

Răspuns:
a) generală (norme care stabilesc competenţa instanţelor judecătoreşti în raport cu a altor
organe cu activitate jurisdicţională);
b) jurisdicţională (norme ce determină competenţa instanţelor judecătoreşti, unele faţă de altele).

03. De câte feluri sunt normele de competenţă jurisdicţională?

Răspuns:
a) de atribuţiune (vizează repartizarea pe verticală (ierarhică) a atribuţiilor jurisdicţionale ale instanţelor, deci între instanţe de grade diferite);
b) teritorială (vizează repartizarea puterii de jurisdicţie între instanţe de acelaşi grad).

04. De câte feluri este competenţa de atribuţiune?

Răspuns:
a) funcţională (după felul atribuţiilor jurisdicţionale);
b) procesuală (după natura, obiectul sau valoarea litigiului dedus judecăţii).

05. Care este natura normelor cu privire la competenţă?

Răspuns:
a) norme imperative (cele de competenţă generală, materială şi teritorială exclusivă);
b) norme dispozitive (normele de competenţă teritorială, altele decât cele de competenţă teritorială exclusivă).

06. Enumeraţi principiile reglementării competenţei

Răspuns:
a) competenţa instanţelor este aceeaşi pentru toţi (principiul exprimă egalitatea între cetăţeni).
b) competenţa instanţelor este legală (adică stabilită prin lege).
c) instanţa nu poate delega justiţia (în sensul că instanţele nu îşi pot transfera atribuţiile jurisdicţionale către alte organe, afară de cazul în care, în mod excepţional, legea ar permite aceasta).
d) instanţa îşi exercită atribuţiile de judecată numai în circumscripţia sa teritorială.
e) competenţa instanţei este subiectivată prin acţiunea civilă.
f) instanţele judecătoreşti sunt înzestrate cu plenitudine de competenţă (însemnând că justiţia se înfăptuieşte în regulă de către instanţele judecătoreşti).
g) judecătorul acţiunii este şi judecătorul excepţiei (însemnând că instanţa sesizată prin cererea de chemare în judecată este competentă să statueze şi asupra mijloacelor de apărare ale pârâtului).
h) accesoriul urmează soarta principalului (în sensul că cererile accesorii şi incidentale intră în competenţa instanţei învestite cu soluţionarea cererii principale).
i) competenţa teritorială revine, în regulă, instanţei în circumscripţia căreia se află domiciliul pârâtului.
j) conflictele de competenţă se rezolvă în interiorul sistemului instanţelor judecătoreşti.

07. Care este competenţa judecătoriilor, conform art. 1 C.pr.civ.?

Răspuns:
a) în primă instanţă, toate procesele şi cererile în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe;
b) plângerile împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în condiţiile legii;
3) în orice alte materii date prin lege în competenţa lor.

08. Care este competenţa tribunalelor, conform art. 2 C.pr.civ.?

Răspuns:
1) În primă instanţă:
a) procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, precum şi procesele şi cererile în această materie ale căror obiect este neevaluabil în bani;
b) procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde de lei, cu excepţia cererilor de impărţeală judiciară, a cererilor în materie succesorală, a cererilor neevaluabile în bani şi a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, dupa caz, posesorii, formulate de terţii vătămaţi în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar;
c) conflictele de muncă, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe;
d) procesele şi cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competenţa curţilor de apel;
e) procesele şi cererile în materie de creaţie intelectuală şi de proprietate industrială;
f) cererile pentru încuviinţarea, nulitatea sau desfacerea adopţiei;
g) cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale;
h) cererile pentru recunoaşterea, precum şi cele pentru încuviinţarea executării silite a hotărârilor date în ţări străine.
2) ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă;
3) ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii care nu sunt supuse apelului;
4) În orice alte materii date prin lege în competenţa lor.

09. Care este competenţa curţilor de apel, conform art. 3 C.pr.civ.?

Răspuns:
a) în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale;
b) ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă;
c) ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunale care, potrivit legii nu sunt supuse apelului, precum şi în orice alte cazuri expres prevăzute de lege;
d) în orice alte materii date prin lege în competenţa lor (ex. contestaţia în anulare împotriva propriilor hotărâri; revizuirea propriilor hotărâri în anumite cazuri; unele cereri de strămutare; conflicte de competenţă etc.).

10. Care este competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform art. 3 C.pr.civ.?

Răspuns:
a) recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;
b) recursurile în interesul legii;
c) în orice alte materii date prin lege în competenţa sa.

11. De câte feluri este competenţa teritorială?

Răspuns:
a) competenţa teritorială de drept comun;
b) competenţa teritorială alternativă;
c) competenţa teritorială exclusivă (excepţională).

12. În ce constă competenţa teritorială de drept comun?

Răspuns: Conform art.5 C.pr.civ., cererea de chemare în judecată se întroduce la instanţa domiciliului pârâtului (criteriul domiciliului fiind cel principal pentru determinarea instanţei competente teritorial).

13. Ce se înţelege prin “domiciliu”?

Răspuns : Locuinţa statornică sau principală, folosită efectiv de către pârât (domiciliul trebuie înţeles ca situaţie de fapt).

14. Care este competenţa teritorială de drept comun atunci când domiciliul pârâtului persoană fizică nu este cunoscut ori pârâtul îl are în străinătate ?

Răspuns : Cererea se face la instanţa reşedinţei sale din ţară, iar dacă nu are nici reşedinţă
cunoscută, la instanţa domiciliului sau reşedinţa reclamantului.

15. Unde se depune cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat?

Răspuns: La instanţa sediului ei principal.

16. Cum se procedează în situaţia în care calitatea de pârât aparţine unei asociaţii sau societăţi fără personalitate juridică?

Răspuns: Este competentă teritorial instanţa domiciliului persoanei căreia, potrivit înţelegerii asociaţilor, i s-a încredinţat preşedinţia sau direcţia asociaţiei ori societăţii; în lipsa unei asemenea persoane, este competentă instanţa domiciliului oricăruia dintre asociaţi, reclamantul putând cere însă instanţei, într-un atare caz, să numească un curator care să reprezinte interesele asociaţilor.

17. Ce este competenţa teritorială alternativă?

Răspuns: Desemnează situaţia în care reclamantul are dreptul de a alege între mai multe instanţe deopotrivă competente.

18. Unde se poate face cererea dacă pârâtul, în afară de domiciliul său, are în chip statornicit o îndeletnicire profesională ori una sau mai multe aşezări agricole, comerciale sau industriale?

Răspuns: Conform art.6 C.pr.civ., dacă pârâtul, în afară de domiciliul său, are în chip statornicit o îndeletnicire profesională ori una sau mai multe aşezări agricole, comerciale sau industriale, cererea se poate face şi la instanţa locului acelor aşezări sau îndeletniciri, pentru obligaţiile patrimoniale şi care sunt născute sau care urmează să se execute în acel loc.

19. Unde se poate face cererea dacă pârâtul persoană juridică de drept privat are reprezentanţă?

Răspuns: Conform art.7 alin.2 C.pr.civ., atunci când pârâtul persoană juridică de drept privat are reprezentanţă, cererea împotriva acestuia se poate introduce şi la instanţa locului unde se găseşte reprezentanţa, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentant sau din fapte săvârşite de acesta.

20. Unde se poate face cererea dacă este îndreptată împotriva statului, direcţiilor generale, regiilor publice, caselor autonome şi administraţiilor comerciale?

Răspuns: Conform art.8 C.pr.civ., cererile îndreptate împotriva statului, direcţiilor generale, regiilor publice, caselor autonome şi administraţiilor comerciale, se pot face la
instanţele din capitala ţării sau la cele din reşedinţa judeţului unde îşi are domiciliul reclamantul; când mai multe judecătorii din circumscripţia aceluiaşi tribunal sunt
deopotrivă competente, cererile se introduc la judecătoria din localitatea de reşedinţă a judeţului, iar în capitală, la Judecătoria sectorului 4.

21. Unde se face cererea îndreptată împotriva mai multor pârâţi?

Răspuns: Conform art.9 C.pr.civ., cererea îndreptată împotriva mai multor pârâţi poate fi făcută la instanţa competentă pentru oricare dintre ei; dacă printre pârâţi sunt şi obligaţi
accesoriu (ex.: fidejusorii), cererea se face la instanţa competentă pentru oricare dintre debitorii principali.

22. Enumeraţi instanţele care pot fi competente în afară de instanţa domiciliului pârâtului, în temeiul art. 10 C.pr.civ.

Răspuns:
a) în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiunii;
b) în cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locaţiune a unui imobil, în acţiunile în justificare sau în prestaţie tabulară, instanţa locului unde se află imobilul;
c) în cererile ce izvorăsc dintr-o cambie, cec sau bilet la ordin, instanţa locului de plată;
d) în cererile privitoare la obligaţii comerciale, instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau aceea a locului plăţii;
e) în cererile izvorite dintr-un contract de transport, instanţa locului de plecare sau de sosire;
f) în cererile făcute de ascendenţi sau descendenţi pentru pensie alimentară, instanţa domiciliului reclamantului;
g) în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit acel fapt.

23. Unde se poate face cererea privitoare la despăgubiri în materie de asigurare?

Răspuns: Conform art.11 C.pr.civ. în materie de asigurare cererea privitoare la despăgubiri se poate face şi la instanţa în circumscripţia căreia se află: domiciliul asiguratului: bunurile asigurate; locul unde s-a produs accidentul. Alegerea competenţei prin convenţie este nulă dacă a fost făcută înainte de naşterea dreptului la despăgubire, fiind exceptate de la aceste prevederi despăgubirile rezultate din asigurări maritime şi fluviale.

24. Pot conveni părţile asupra unui domiciliu în favoarea reclamantului, înainte de sesizarea instanţei?

Răspuns: Da.

25. Care este sediul materiei pentru competenţa teritorială exclusivă (excepţională)?

Răspuns: Prin observarea prevederilor art.19 şi 159 pct. 3 C.pr.civ., au putut fi identificate cazurile de competenţă teritorială exclusivă.

26. Unde se fac cererile privitoare la bunurile imobile?

Răspuns : Conform art.13 C.pr.civ., cererile privitoare la bunurile imobile se pot face numai la instanţa în circumscripţia căreia se află nemişcătorul (este vorba de acţiuni reale
imobiliare, precum acţiunea în reve ndicare, confesorie, negatorie, posesorie etc.), cele personale imobiliare urmând competenţa stabilită de art. 10 pct.1 şi 2 C.pr.civ.).

27. Unde se fac cererile în materie de moştenire ?

Răspuns : Conform art.14 C.pr.civ., în materie de moştenire sunt de competenţa instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului:
a) cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare (ex.: cererea în anularea unui testament, cererea pentru constatarea validităţii unui testament);
b) cererile privitoare la moştenire, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-are avea unul împotriva altuia (ex.: cererea pentru anularea certificatului de moştenitor, petiţia de ereditate, raportul donaţiilor, partajul succesoral);
c) cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia din moştenitori sau împotriva executorului testamentar (ex. acţiunea legatarului pentru predarea legatului).

28. Unde se fac cererile în materie de societate ?

Răspuns : Conform art.15 C.pr.civ., cererile în materie de societate, până la sfârşitul lichidării în fapt, sunt de competenţa instanţei locului unde societatea îşi are sediul principal (este vorba de cereri între asociaţi ori ale asociaţilor în contra societăţii).

29. Unde se fac cererile în materia reorganizării judiciare şi falimentului?

Răspuns: Conform art.16 C.pr.civ., cererile în materia reorganizării judiciare şi falimentului sunt de competenţa tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul principal al debitorului.

30. În care situaţii competenţa teritorială este exclusivă?

Răspuns: În cauzele cu privire la starea şi capacitatea persoanelor (precum cererile privind divorţul, încuviinţarea adopţiei, declararea dispariţiei unei persoane ori a morţii, cererea în anularea hotărârii care declară moartea unei persoane, nulitatea căsătoriei, stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei, tăgada paternităţii, stabilirea filiaţiei faţă de mamă etc.).

31. Care norme de competenţă sunt imperative şi care sunt dispozitive?

Răspuns:
a) sunt imperative normele de competenţă generală, materială şi teritorială exclusivă.
b) sunt dispozitive normele de competenţă teritorială privitoare la bunuri, afară de ipotezele prevăzute de art.13-16 C.pr.civ.

32. Care reguli mai sunt legate de competenţa instanţei?

Răspuns:
a) judecătorul acţiunii este şi judecătorul excepţiei;
b) judecătorul acţiunii este, în regulă, şi judecătorul cererilor incidentale.

Întrebări şi răspunsuri procedură civilă (12)

01. Distingeţi regimul procedural al nulităţii sub aspectul regimului procedural aplicabil nulităţilor absolute, respectiv nulităţilor relative

Răspuns:
a) dacă nulitatea este absolută, ea poate fi invocată de oricare dintre părţi, de instanţă din oficiu şi de către reprezentantul Ministerului Public când acesta participă la judecată; dacă nulitatea este relativă, ea poate fi invocată doar de către partea interesată;
b) dacă nulitatea este absolută, ea poate fi invocată în orice stare a pricinii; dacă nulitatea este relativă, ea poate fi invocată doar până la prima zi de înfăţişare ce urmează săvârşirii neregularităţii şi înainte de a pune concluzii în fond;
c) renunţarea la dreptul de a invoca excepţia de nulitate, precum şi confirmarea actului anulabil sau acoperirea cauzei de nulitate sunt posibile doar în cazul nulităţilor relative, iar nu şi în cazul nulităţilor absolute.

02. Care sunt mijloacele de invocare a nulităţii?

Răspuns: Nulitatea, fie ea absolută sau relativă, se invocă pe cale de excepţie, dar, în condiţiile legii, poate fi invocată şi pe calea apelului, recursului, contestaţiei în anulare, revizuirii şi, în cadrul executării, pe calea contestaţiei la executare.

03. Există în sistemul nostru juridic nulitate de drept?

Răspuns: În sistemul nostru procesual, nulităţile sunt întotdeauna judiciare, astfel că instanţa trebuie să constate şi să pronunţe nulitatea, aceasta neoperând de drept.

04. Care sunt efectele directe ale nulităţii?

Răspuns:
a) invalidarea actului de procedură anulat, cu consecinţa lipsirii lui totale sau parţiale de efecte. Totuşi, nulitatea afectează doar funcţia procedurală a actului, el putând însă produce alte efecte (ex.: dacă cererea de chemare în judecată a fost anulată pentru un viciu de formă, mărturisirea făcută de reclamant în cadrul ei este validă);
b) invalidarea actului dă, în anumite situaţii, dreptul de a regulariza actul viciat prin refacerea lui.

05. Care sunt efectele indirecte ale nulităţii?

Răspuns:
a) uneori, nulitatea iradiază şi către alte acte procedurale, aflate într-o relaţie de dependenţă cu actul anulat (ex.: nulitatea unei încheieri premergătoare atrage şi nulitatea hotărârii finale);
b) uneori, nulitatea actului de procedură poate afecta şi dreptul subiectiv (ex. cererea de apel declarată nulă nu poate fi făcută din nou, căci s-a împlinit termenul de apel).

06. Ce este termenul procedural?

Răspuns: Desemnează timpul stabilit pentru a se îndeplini un act de procedură sau în care, dimpotrivă, este interzisă îndeplinirea unui asemenea act.

07. În câte feluri se pot clasifica termenele procedurale?

Răspuns:
a) după sursa (izvorul) lor;
b) după caracterul (scopul) lor;
c) după efectul pe care îl produc.

08. Clasificaţi termenele procedurale după sursa lor

Răspuns:
a) termene legale (stabilite prin lege);
b) termene judecătoreşti (stabilite de instanţă sau de preşedintele ei);
c) termene convenţionale (convenite de părţi, atunci când legea le îngăduie – în materia arbitrajului, spre ex.).

09. Clasificaţi termenele procedurale după caracterul lor

Răspuns:
a) termene imperative (cele în interiorul cărora trebuie să se manifeste o anumită conduită
procesuală, fie în sensul exercitării unui drept procesual sau îndeplinirii unui act procesual (termene imperative onerative), fie în sensul abţinerii de la exercitarea dreptului sau efectuarea actului (termene imperative prohibitive);
b) termene de recomandare (cele în care este indicat să se efectueze anumite acte de procedură ori să se realizeze anumite activităţi procesuale).

10. Clasificaţi termenele procedurale după efectul pe care îl produc

Răspuns:
a) termene absolute (obligatorii pentru părţi şi instanţă, a căror nerespectare atrage lipsa de validitate a actului de procedură sau decăderea dintr-un drept procesual);
b) termene relative (care nu atrag nulitatea sau decăderea, dar care pot atrage alte sancţiuni).

11. În ce constă durata termenelor de procedură?

Răspuns: Orice termen presupune o durată, având un punct de pornire (dies a quo) şi un punct de împlinire (dies a quem).

12. Care este în general momentul de pornire a termenului de procedură?

Răspuns: De regulă, momentul de pornire este cel al comunicării actului de procedură (art.102 C.pr.civ.), afară de cazurile când legea ar dispune altfel.

13. Enumeraţi situaţiile de echipolenţă, în care termenul de procedură curge de la un alt moment decât cel al comunicării actului de procedură

Răspuns:
a) termenul curge, împotriva părţii care a cerut comunicarea actului de procedură cu cealaltă parte, de la data când s-a cerut comunicarea (art.102 alin.2 C.pr.civ.);
b) termenul de apel (recurs) curge, când comunicarea hotărârii a fost făcută odată cu
somaţia de executare, de la data acestei comunicări (art.284 alin.2 C.pr.civ.);
c) dacă o parte declară apel (recurs) înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se consideră
comunicată la data depunerii cererii (art.284 alin.3 C.pr.civ.).

14. Cum se calculează termenele de procedură?

Răspuns:
a) Termenele stabilite pe ore încep să curgă de la miezul nopţii zilei următoare.
b) Termenele stabilite pe zile se calculează după sistemul exclusiv, pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua de plecare, nici ziua când termenul s-a împlinit. Ziua începe la ora 0 şi se termină la ora 24 a zilei de împlinire a termenului.
c) Termenele stabilite pe săptămâni, luni sau ani sfârşesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare. Totuşi, dacă termenele, inclusiv cele pe zile, se sfârşesc într-o zi de sărbătoare legală, sau când termenul este suspendat, ele se vor prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare. Termenul care, începând la 29, 30 sau 31 ale lunii, sfârşeşte întro lună care nu are o asemenea zi, se va considera împlinit în cea din urmă zi a lunii.

15. Ce este decăderea?

Răspuns: Este sancţiunea ce are ca efect pierderea de către parte a unui drept subiectiv procesual ca urmare a neexercitării lui sau a neefectuării unui anumit act de procedură în termenul prevăzut de lege.

16. Nerespectarea oricărui termen procedural atrage decăderea?

Răspuns: Nu nerespectarea oricărui termen procedural atrage decăderea, ci doar a termenelor legale, imperative, onerative şi absolute.

17. În ce cazuri intervine decăderea?

Răspuns :
a) când legea stabileşte un termen fix (cu o durată predeterminată) pentru exercitarea dreptului sau pentru îndeplinirea actului procedural şi partea a lăsat să expire acel termen (ex.: termenul de declarare a apelului sau recursului);
b) când legea stabileşte o anumită etapă sau moment procesual pentru exercitarea dreptului sau împlinirea actului, iar partea nu şi-a exercitat dreptul sau nu a îndeplinit actul până la acea etapă sau la acel moment (ex.: în ipoteza prevăzută de art.132 alin.1 C.pr.civ.);
c) când legea stabileşte o anumită ordine în îndeplinirea actelor de procedură, iar partea nu a respectat-o (ex.: nulitatea relativă trebuie invocată la prima zi de înfăţişare ce urmează săvârşirii neregularităţii şi înainte de a pune concluzii în fond).

18. În ce ipoteze poate fi înlăturată decăderea ?

Răspuns :
a) când legea o prevede expres (ex. art. 170 alin.(4) C.pr.civ.);
b) când partea dovedeşte că a fost împiedicată să acţioneze pe întreaga durată a termenului dintr-o împrejurare mai presus de voinţa ei;
c) când partea interesată a renunţat la dreptul de a invoca decăderea (în cazul decăderii relative);
d) când decăderea priveşte pe una din părţile aflate în litisconsorţiu conform art.48 alin.2 C.pr.civ., caz în care actul de procedură al coparticipantului va profita şi părţii faţă de care decăderea s-a produs.

19. Care este regimul procedural al decăderii?

Răspuns: Acelaşi, în principiu, cu cel al nulităţii actului de procedură.

21. Care sunt efectele decăderii?

Răspuns:
a) pierderea dreptului subiectiv procesual recunoscut de lege părţii ce trebuia să acţioneze;
b) ineficienţa actului procedural tardiv.

22. Ce este repunerea în termen?

Răspuns: Conform art.103 alin.1 c.pr.civ. neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de
cazul când legea dispune altfel sau când partea a fost împiedicată să acţioneze dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa; în acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, în acelaşi termen trebuind arătate şi motivele împiedicării.

23. Enumeraţi condiţiile repunerii în termen

Răspuns:
a) partea să formuleze o cerere de repunere în termen în 15 zile de la încetarea împiedicării, arătând şi motivele care au împiedicat-o să acţioneze;
b) în acelaşi termen de 15 zile partea trebuie să îndeplinească actul;
c) partea să facă dovada unei împrejurări mai presus de voinţa sa ce a împiedicat-o să acţioneze, deci care, chiar fără a valora forţă majoră, îi exclude culpa.

24. În ce fel se pronunţă instanţa asupra cererii de repunere în termen?

Răspuns: Printr-o încheiere atacabilă o dată cu hotărârea finală.

Întrebări şi răspunsuri procedură civilă (11)

01. Ce este întâmpinarea?

Răspuns: Este actul de procedură prin care pârâtul, înainte de începerea dezbaterilor orale, îşi înfăţişează excepţiile procesuale, apărările de fond şi dovezile faţă de cererea reclamantului.

02. Ce trebuie să conţină întâmpinarea, conform art. 115 C.pr.civ.?

Răspuns:
a) excepţiile procesuale pe care pârâtul înţelege să le invoce;
b) răspunsul la pretenţiile reclamantului, inclusiv cu privire la motivele de fapt şi drept ale cererii acestuia;
c) dovezile cu care se apără împotriva fiecărui capăt de cerere;
d) semnătura.

03. Care este regimul procedural al întâmpinării?

Răspuns:
a) depunerea întâmpinării este obligatorie atât în primă instanţă, cât şi în căile de atac, afară de cazurile în care legea ar prevede altfel;
b) întâmpinarea trebuie depusă în atâtea copii câţi reclamanţi sunt, afară de cazul în care reclamanţii au un singur reprezentant sau dacă reclamantul stă în judecată în mai multe calităţi juridice, caz în care se depune o singură copie;
c) întâmpinarea nu se comunică reclamantului;
d) întâmpinarea trebuie depusă la dosar cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată.

04. Care este sancţiunea nedepunerii întâmpinării?

Răspuns: Nedepunerea întâmpinării atrage decăderea pârâtului din dreptul de a invoca excepţii procesuale privitoare la neregularităţi procedurale săvârşite până la momentul depunerii întâmpinării, afară de excepţiile de ordine publică (absolute).

Atrage, de asemenea, decăderea pârâtului din dreptul de a propune probe, afară doar de cazul în care s-ar afla sub incidenţa dispoziţiilor art.138 C.pr.civ. ori dacă reclamantul este acord cu propunerea de dovezi peste termenul legal.

05. În ce condiţii nedepunerea întâmpinarii atrage după sine acordarea unui termen?

Răspuns: Dacă pârâtul nu este asistat sau reprezentat de avocat şi nu a depus întâmpinare, preşedintele îi va pune în vedere, la prima zi de înfăţişare, să arate excepţiile procesuale, probele şi toate mijloacele de apărare, care vor fi consemnate în încheierea de şedinţă. La cererea acestui pârât, instanţa îi va acorda un termen pentru pregătirea apărării şi depunerea întâmpinării.

06. Ce este comunicarea?

Răspuns: Comunicarea este actul de procedură şi, totodată, mijlocul tehnic de aducere la cunoştinţă a unui act procedural îndeplinit şi care trebuie cunoscut de către părţi (ex.: comunicarea cererii de chemare în judecată, a hotărârii judecătoreşti, a citaţiei).

07. În ce constă necesitatea citării părţilor ?

Răspuns : Conform art.85 C.pr.civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea dispune altfel; corelativ, art.107 C.pr.civ. stabileşte că preşedintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipseşte la termenul de judecată nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulităţii. Astfel fiind, regula este citarea părţilor, excepţiile de la această regulă trebuind să fie expres prevăzute de lege (ex.: art.581 C.pr.civ., 236 C.pr.civ.).

08. Care sunt excepţiile de ordin general de la regula citării?

Răspuns:
a) dacă partea se prezintă în instanţă personal sau prin mandatar, deşi nu a fost citată sau citarea nu s-a realizat în formele prevăzute de lege, prezenţa părţii acoperă orice vicii de procedură (art.89 alin.2 C.pr.civ.); partea este totuşi îndreptăţită să ceară amânarea judecăţii pentru a-şi pregăti apărarea, când citaţia nu i s-a înmânat în termen;
b) partea care a fost prezentă, chiar şi prin mandatar (“prezenţă juridică”) la unul din termenele de judecată, nu va mai fi citată la termenele următoare, ea având termen în cunoştinţă. La fel, partea care a depus cererea personal sau prin mandatar şi a luat termen în cunoştinţă.

09. Care sunt situaţiile în care nu operează regula termenului la cunoştinţă?

Răspuns: Totuşi, termenul în cunoştinţă nu operează în următoarele situaţii:
a) în cazul redeschiderii judecăţii după ce a fost suspendată;
b) în cazul stabilirii unui termen pentru chemarea la interogatoriu;
c) în cazul în care procesul se repune pe rol;
d) în cazul militarilor în termen şi al deţinuţilor.

10. Care este scopul citării?

Răspuns: Scopul şi importanţa citării privesc necesitatea asigurării contradictorialităţii şi dreptului la apărare al părţilor în procesul civil.

11. Care este scopul comunicării actelor de procedură?

Răspuns: Scopul şi importanţa comunicării privesc fie necesitatea asigurării dreptului la apărare al părţilor (ex.: comunicarea cererii de chemare în judecată), fie determinarea
momentului de la care începe să curgă termenul de îndeplinire a unui act de procedură (ex.: comunicarea hotărârii judecătoreşti).

12. Ce trebuie să cuprindă citaţia?

Răspuns :
1) numărul şi data emiterii, precum şi numărul dosarului;
2) arătarea anului, lunii, zilei şi orei de înfăţişare;
3) arătarea instanţei şi a sediului ei;
4) numele, domiciliul şi calitatea celui citat;
5) numele şi domiciliul părţii potrivnice şi felul pricinii;
6) alte menţiuni prevăzute de lege;
7) parafa şefului instanţei şi semnătura grefierului.

13. Absenţa căror menţiuni atrage nulitatea citării?

Răspuns: Cu privire la menţiunile de la punctele 2, 3, 4 şi 7, art.89 alin.2 C.pr.civ. arată expres că lipsa lor atrage nulitatea citării.

14. Care sunt caracteristicile juridice ale citaţiei?

Răspuns: Citaţia este un act oficial (emanând de la instanţă), un înscris cu valoare probatorie (dovedeşte îndeplinirea de către instanţă a obligaţiei de a cita părţile), autentic şi solemn.

15. Cum se poate face dovada citării?

Răspuns: Dovada citării se poate face exclusiv prin adeverinţa de primire a citaţiei, iar nu şi prin alte mijloace de dovadă.

16. Cum se face comunicarea citaţiei şi a altor acte de procedură?

Răspuns: Conform art.86 C.pr.civ., comunicarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură se face din oficiu, de către instanţă, prin agenţii ei procedurali sau prin orice alt salariat al instanţei; de asemenea, prin agenţi ori salariaţi ai altor instanţe în ale căror circumscripţii se află cel căruia i se comunică actul, în acest din urmă caz instanţa solicitată fiind obligată să ia de îndată măsurile necesare şi să trimită instanţei solicitante dovezile de îndeplinire a procedurii. Când comunicarea citaţiei în aceste condiţii nu
este posibilă, ea se face prin poştă prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alt mijloc ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia.

17. Care sunt regulile impuse de lege în legătură cu momentul până la care trebuie făcută comunicarea?

Răspuns:
a) sub sancţiunea nulităţii, citaţia trebuie comunicată părţii cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată. Totuşi, termenul de 5 zile poate fi scurtat de către instanţă în pricinile apreciate ca urgente;
b) nici un act de procedură nu poate fi comunicat în zilele de sărbătoare legală, afară doar de cazurile grabnice şi numai cu încuviinţarea prealabilă a preşedintelui.

18. Enumeraţi ipotezele ce trebuie avute în vedere sub aspectul citării şi comunicării actelor de procedură, în ceea ce priveşte domiciliul sau reşedinţa părţii

Răspuns:
a) în cazul părţii domiciliate în România, citarea se face, în mod obişnuit la la domiciliul sau reşedinţa părţii; ea se poate face şi în orice alt loc, însă numai când partea primeşte citaţia;
b) statul, judeţul, comuna şi celelalte persoane juridice de drept public, vor fi citaţi la sediul central al administraţiei respective sau, în lipsă de contencios, la sediul administraţiei;
c) persoanele juridice de drept privat, prin reprezentanţii lor, vor fi citate la sediul principal sau la cel al sucursalei ori, după caz, al reprezentanţei;
d) asociaţiile şi societăţile care nu au personalitate juridică, prin organele lor de conducere, vor fi citate la sediul administraţiei lor;
e) cei supuşi procedurii reorganizării judiciare şi falimentului vor fi citaţi prin administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar;
f) cei incapabili vor fi citaţi prin reprezentanţii lor legali. În caz de numire a unui curator special, citarea se va face prin acest curator;
g) personalul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României, cetăţenii români trimişi ca funcţionari la organizaţii internaţionale, precum şi membrii lor de familie care locuiesc cu ei, aflaţi în străinătate, vor fi citaţi prin Ministerul Afacerilor Externe. Cetăţenii români, alţii decât cei prevăzuţi în aliniatul precedent, aflaţi în străinătate în interes de serviciu, vor fi citaţi prin organele centrale care i-au trimis sau în subordinea cărora se află cei care i-au trimis;
h) în cazul în care prin tratate sau convenţii internaţionale la care este parte România sau prin acte normative speciale nu se prevede o altă procedură, cei care se află în străinătate, având domiciliul sau reşedinţa cunoscută, vor fi citaţi printr-o citaţie scrisă trimisă cu scrisoare recomandată, cu dovadă de primire;
i) cei cu domiciliul sau reşedinţa necunoscută, vor fi citaţi potrivit art. 95 C.pr.civ.
j) moştenitorii, până la intervenirea lor în proces, vor fi citaţi printr-un curator special, numit de instanţă;
k) comunicarea făcută unor persoane fizice aflate în situaţii speciale implică observarea dispoziţiilor legale care o reglementează – art. 87, 90 pct. 6 şi 10 C.pr.civ. (ex.: echipajul unui vas de comerţ, deţinuţii, bolnavii internaţi în spital, incapabilii, moştenitorii până la
intervenirea în proces, militarii).

19. Cum se face dovada comunicării?

Răspuns: Se face prin procesul-verbal întocmit de cel însărcinat cu comunicarea actelor de procedură.

20. Care este natura juridică a procesului-verbal al comunicării?

Răspuns: Este un act solemn şi autentic, făcând dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat.

21. Ce este nulitatea actului de procedură ?

Răspuns : Este sancţiunea care suprimă, în măsura stabilită prin hotărâre judecătorească, acele efecte ale actului de procedură ce sunt potrivnice scopului urmărit de dispoziţiile legale referitoare la condiţiile sale de validitate.

22. Care sunt cazurile de nulitate a actelor de procedură consacrate de art. 105 C.pr.civ.?

Răspuns :
a) îndeplinirea actului de o instanţă necompetentă;
b) îndeplinirea actului cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent.

23. Cu ce condiţii îndeplinite cumulativ se poate vorbi de îndeplinirea actului cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent?

Răspuns:
a) îndeplinirea actelor de procedură să se fi făcut cu neobservarea formelor legale, deci, generic, cu încălcarea regulilor de desfăşurare a procesului civil privitoare la forma actelor de procedură;
b) să se fi pricinuit o vătămare ca urmare a îndeplinirii actului cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent;
c) vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.

24. După ce criterii se clasifică nulităţile actelor de procedură ?

Răspuns:
a) după finalitatea sancţiunii ;
b) după cum sunt sau nu expres prevăzute de lege ;
c) după întinderea efectelor lor ;
d) după întinderea efectelor distructive.

25. Clasificaţi nulităţile actelor de procedură după finalitatea sancţiunii

Răspuns :
a) absolute (de ordine publică), ce intervin în cazul încălcării unor norme imperative;
b) relative, ce intervin în cazul încălcării unor norme dispozitive.

26. Clasificaţi nulităţile actelor de procedură după cum sunt sau nu expres prevăzute de lege

Răspuns :
a) nulităţii exprese (textuale), adică cele prevăzute formal de lege;
b) nulităţi virtuale (implicite), adică cele ce rezultă din spiritul legii.

27. Care este interesul practic al clasificării în nulităţi exprese şi nulităţi virtuale?

Răspuns: Interesul practic al acestei clasificări are în vedere că în cazul nulităţilor exprese vătămarea se presupune până la dovada contrarie (art.105 alin.2 teza finală C.pr.civ.).

28. Clasificaţi nulităţile actelor de procedură după întinderea efectelor lor

Răspuns :
a) nulităţi proprii, adică cele circumscrise actului de procedură făcut cu neobservarea formelor legale;
b) nulităţi derivate, produse prin iradiere de la un act anterior nul către un act subsecvent ce a fost, prin el însuşi, valabil încheiat.

29. Clasificaţi nulităţile actelor de procedură după întinderea efectelor distructive

Răspuns:
a) nulităţi totale (afectează întregul act);
b) nulităţi parţiale (afectează doar o parte a actului de procedură).

Întrebări şi răspunsuri procedură civilă (10)

01. În ce constă perimarea executării silite?

Răspuns: Dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de executare, executarea silită se perimă de drept şi orice parte interesată poate cere desfiinţarea ei.

02. Enumeraţi condiţiile perimării executării silite

Răspuns:
a) să existe o învestire a organului de executare silită cu o cerere de executare;
b) executarea să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni;
c) rămânerea în nelucrare să se datoreze creditorului;
d) executarea să nu se fi stins anterior perimării dintr-o altă cauză.

03. Din ce moment curge termenul de perimare a executării silite?

Răspuns: De la data ultimului act ce face parte din procedura execuţională, act ce nu a fost urmat de altele ce ar fi trebuit iniţiate sau îndeplinite de către creditor.

04. Care este efectul decesului uneia din părţi pe timpul judecăţii?

Răspuns: Atrage, în mod obişnuit, suspendarea de drept a judecăţii în temeiul art.243 alin.1 C.pr.civ., afară de cazul în care partea interesată cere amânarea judecăţii şi acordarea unui termen pentru introducerea în cauză a moştenitorilor părţii decedate.

05. În ce situaţii excepţionale decesul uneia din părţi nu atrage suspendarea, ci stingerea judecăţii?

Răspuns:
a) în cazul acţiunilor strict personale şi netransmisibile (ex.: în cazul decesului unuia din
soţi într-o acţiune în anularea căsătoriei, căci căsătoria încetează prin deces, astfel că judecata se va stinge);
b) când litigiul se stinge prin dispariţia obiectului său (ex.: dacă unul din soţi decedează pe timpul procesului de divorţ, dosarul se va închide, căci căsătoria a încetat).

06. Care sunt situaţiile în care lege impune concilierea sau încercarea de conciliere a părţilor?

Răspuns:
a) conform art.131 C.pr.civ, în faţa primei instanţe judecătorii au datoria de a încerca împăcarea părţilor, ei putând solicita înfăţişarea personală a părţilor în instanţă, chiar dacă ele au un reprezentant. Dacă părţile se împacă, judecătorul va constata condiţiile împăcării în cuprinsul hotărârii ce o va da, hotărârea fiind supusă doar recursului;
b) conform art.613 C.pr.civ, preşedintele instanţei, primind cererea de divorţ, va da reclamantului sfaturi de împăcare; acţiunea de divorţ se stinge prin împăcare în orice fază a procesului (art. 618 alin.(2) C.pr.civ.);
c) conform art.673/4 C.pr.civ. în cazul procesului de partaj instanţa va stărui ca părţile să îşi împartă bunurile prin bună învoială, astfel că dacă părţile ajung la o înţelegere instanţa va hotărî potrivit învoielii lor, putând pronunţa o hotărâre parţială când înţelegerea priveşte doar împărţirea anumitor bunuri şi continuând procesul cu privire la celelalte;
d) conform art.720/7 C. pr. civ, în litigiile comerciale instanţa este datoare să stăruie, în tot cursul procesului, pentru soluţionarea lui, în tot sau în parte, prin înţelegerea părţilor, constatată prin hotărâre irevocabilă şi executorie.

07. Ce sunt actele de procedură?

Răspuns : Orice manifestare de voinţă sau operaţiune juridică, în forma prevăzută de lege, făcută pentru declanşarea procesului civil ori în cursul şi în cadrul procesului civil de către instanţa de judecată sau de către ceilalţi participanţi la proces.

08. Care este diferenţa dintre sensul noţiunii de act juridic din dreptul material şi cea de act de procedură ?

Răspuns : Spre deosebire de dreptul material, unde prin act juridic este desemnată doar operaţiunea juridică (negotium iuris), în dreptul procesual prin act de procedură înţelegem atât operaţiunea juridică (ex.: introducerea cererii de chemare în judecată), cât şi actul scris (înscrisul) care o constată (ex.: cererea de chemare în judecată).

09. După ce criterii se pot clasifica actele de procedură ?

Răspuns :
a) după conţinut ;
b) după locul îndeplinirii ;
c) după autor ;
d) după faza procesuală în care intervin.

10. Clasificaţi actele de procedură după conţinut

Răspuns:
a) acte procedurale care exprimă o manifestare de voinţă (ex.: cererea de chemare în judecată, declararea unei căi de atac);
b) acte procedurale care constată o operaţiune procedurală (ex.: citaţia, dovada de îndeplinire a procedurii de citare);
c) acte care conţin o manifestare de cunoaştere (ex.: mărturisirea).

11. Clasificaţi actele de procedură după locul îndeplinirii lor

Răspuns:
a) acte judiciare (făcute în desfăşurarea unei proceduri judiciare ori de executare silită (ex.: pronunţarea hotărârii, învestirea hotărârii cu formulă executorie);
b) acte extrajudiciare, adică preliminare sau succesive judecăţii, făcute de un auxiliar al justiţiei în afara oricărei proceduri angajate înaintea instanţei (ex.: somaţia de plată în cadrul executării silite), sau în cursul judecăţii dar în afara instanţei (ex.: expertiza).

12. Clasificaţi actele de procedură după autorul lor

Răspuns:
a) acte ale părţilor (ex.: cererea de chemare în judecată, întâmpinarea);
b) acte ale instanţei (ex.: hotărârea judecătorească);
c) acte ale altor participanţi în proces (ex.: depoziţia martorului, raportul de expertiză).

13. Clasificaţi actele de procedură după faza procesuală în care intervin

Răspuns:
a) acte procedurale pregătitoare ale judecăţii (ex.: cererea de chemare în judecată, întâmpinarea);
b) acte procedurale proprii judecăţii (ex.: hotărârea judecătorească);
c) acte procedurale posterioare judecăţii (ex.: actele specifice executării silite).

14. Ce trebuie să conţină cererea de chemare în judecată?

Răspuns:
a) arătarea instanţei căreia îi este adresată;
b) arătarea numelui, prenumelui, a domiciliului sau reşedinţei părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul fiscal şi contul bancar. Dacă reclamantul locuieşte în străinătate, el are şi obligaţia de a-şi alege domiciliu în România şi de a-l menţiona în cerere, la acest domiciliu urmând a-i fi comunicate actele de procedură în legătură cu procesul;
c) numele, prenumele şi calitatea (reprezentant legal, convenţional sau judiciar) celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele acestuia şi sediul profesional;
d) obiectul cererii şi valoarea lui, după aprecierea reclamantului, atunci când aprecierea este cu putinţă;
e) motivele de fapt şi de drept ale cererii;
f) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere;
g) semnătura reclamantului ori a celui împuternicit legal, judiciar sau convenţional cu dreptul de a introduce cererea de chemare în judecată.

15. Care este sancţiunea lipsei anumitor elemente din cererea de chemare în judecată?

Răspuns:
a) lipsa numelui părţilor, a obiectului cererii sau semnăturii este prevăzută sub sancţiunea nulităţii de art.133 alin.1 C.pr.civ. Cu toate acestea, prevederile alin.2 al aceluiaşi articol dispun că lipsa semnăturii poate fi complinită oricând în cursul judecăţii, reclamantul trebuind să semneze în chiar ziua invocării lipsei semnăturii dacă este de faţă ori, dacă nu este de faţă la invocarea acestei excepţii, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare următoare;
b) când prin cerere nu s-au arătat dovezile, reclamantul le mai poate propune în condiţiile art.132 C.pr.civ. şi ale art.138 C.pr.civ. sau, dacă pârâtul este de acord, oricând în timpul judecăţii;
c) pentru celelalte elemente de conţinut ale cererii, se aplică prevederile art.105 alin.2 C.pr.civ. privitoare la nulitatea actului de procedură.

16. În ce constă timbrarea cererii de chemare în judecată?

Răspuns: Acţiunile sau cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt, în regulă, supuse taxei judiciare de timbru şi timbrului judiciar determinate prin lege, taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar trebuind plătite anticipat, sub sancţiunea anulării acţiunii sau cererii. Cu caracter excepţional, instanţele pot reţine cereri sau acţiuni netimbrate sau
insuficient timbrate, obligând însă partea să plătească taxele până la primul termen de judecată.

17. Cine face în mod concret determinarea cuantumului taxei de timbru?

Răspuns: Determinarea în concret a cuantumului taxei de timbru se face de către instanţa de judecată, împotriva modului de stabilire putându-se formula cerere de reexaminare, la
aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate. Cererea se soluţionează în camera de consiliu, de un alt complet, prin încheiere irevocabilă.

18. De câte feluri sunt efectele introducerii cererii de chemare în judecată?

Răspuns:
a) procedurale;
b) substanţiale.

19. Care sunt efectele procedurale ale introducerii cererii de chemare în judecată?

Răspuns:
a) cererea de chemare în judecată creează instanţa, în sensul că prin ea se deschide judecata, creându-se între părţi o situaţie juridică nouă, de natură procedurală, precum şi un nou raport juridic între părţi şi instanţă;
b) cererea de chemare în judecată semnifică sesizarea şi învestirea instanţei cu soluţionarea litigiului.

20. Enumeraţi consecinţele creării de raporturi de natură procedurală între părţi, consecutiv introducerii cererii de chemare în judecată

Răspuns:
a) părţile dobândesc drepturi şi obligaţii procesuale;
b) cererea de chemare în judecată delimitează cadrul procesual în care se va desfăşura judecata, stabilind părţile, obiectul şi cauza litigiului;
c) părţile au obligaţia de a compărea în faţa instanţei, altfel putându-se ajunge la respingerea cererii ca nesusţinută (art.616 C.pr.civ.), suspendarea judecăţii (art.242 alin.1 pct.2 C.pr.civ.) sau judecarea cauzei în lipsa părţilor (art.242 alin.2 C.pr.civ.);
d) părţile sunt obligate să stăruie în judecată, altfel putând interveni, în condiţiile legii, perimarea;
e) părţile au dreptul şi obligaţia de a depune concluzii în fond, în caz contrar instanţa urmând a statua numai în considerarea susţinerilor făcute prin cererea de chemare în judecată sau prin întâmpinare.

21. Care sunt efectele substanţiale (de fond) provocate de introducerea cererii de chemare în judecată?

Răspuns:
a) întreruperea prescripţiei dreptului la acţiune;
b) cererea de chemare în judecată provoacă punerea în întârziere a pârâtului;
c) cererea de chemare în judecată transmite moştenitorilor unele din acţiunile strict personale ale celui decedat, în sensul că aceste acţiuni pot fi continuate de moştenitori (ex.: acţiunea în stabilirea paternităţii, acţiunea în tăgada paternităţii, acţiunea în stabilirea filiaţiei faţă de mamă, acţiunea în revocarea donaţiei pentru ingratitudine).

22. Care sunt condiţiile necesare pentru întreruperea prescripţiei dreptului la acţiune?

Răspuns:
a) cererea de chemare în judecată, chiar dacă poartă o denumire greşită, trebuie să fie o veritabilă cerere introductivă de instanţă, deci să tindă la învestirea unui organ jurisdicţional şi la recunoaşterea unui drept litigios;
b) cererea de chemare în judecată trebuie să fie efectivă, adică făcută în scopul de a fi admisă;
c) cererea să fie admisă printr-o hotărâre irevocabilă (căci numai astfel efectul de întrerupere a prescripţiei, iniţial provizoriu, se definitivează).

23. Sub ce aspecte este limitată întinderea efectului de întrerupere a prescripţiei?

Răspuns:
a) întreruperea priveşte doar acţiunea ataşată dreptului subiectiv dedus judecăţii;
b) în regulă, întreruperea prescripţiei profită numai titularului dreptului alegat şi produce efecte numai împotriva celui care a fost chemat în judecată (pârâtului) sau a terţilor care au intervenit voluntar în favoarea lui;
c) întreruperea prescripţiei operează cât timp durează judecata, încetând odată cu ultimul act de procedură.

24. Care sunt consecinţele punerii în întârziere a pârâtului?

Răspuns:
a) pârâtul începe a datora daune moratorii;
b) dacă litigiul are ca obiect un bun frugifer, pârâtul posesor începe a datora fructele acestui bun;
c) dacă litigiul are ca obiect predarea unui bun cert, riscul pierii bunului trece asupra pârâtului.

25. Enumeraţi obligaţiile instanţei la primirea cererii de chemare în judecată

Răspuns:
a) preşedintele sau judecătorul care îl înlocuieşte va verifica dacă aceasta întruneşte condiţiile prevăzute de lege;
b) dacă se constată existenţa unor lipsuri i se va pune în vedere reclamantului să completeze sau să modifice cererea în mod corespunzător. Completarea se va face de
îndată, iar dacă nu este posibilă în acel moment, cererea se va înregistra şi i se va da părţii un termen scurt pentru completare;
c) dacă cererea a fost trimisă prin poştă, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile ei, pentru a le completa în termenul stabilit de preşedinte (judecător), fiind totodată încunoştiinţat că neîndeplinirea în acest termen a obligaţiilor atrage suspendarea judecăţii;
d) în cazul în care constată că cererea îndeplineşte cerinţele legale, preşedintele fixează termenul de judecată, care va fi dat reclamantului în cunoştinţă sub luare de semnătură,
dacă este prezent;
e) termenul de judecată va fi astfel stabilit încât de la data primirii citaţiei pârâtul să aibă la dispoziţie cel puţin 15 zile pentru a-şi pregăti apărarea, iar în pricinile urgente cel
puţin 5 zile;
f) preşedintele va dispune ca pârâtul să fie citat pentru primul termen de judecată, alături de citaţie urmând a-i fi comunicate şi o copie a cererii de chemare în judecată, precum şi copii de pe înscrisurile depuse de reclamant în probaţiune, punându-i-se în vedere că este obligat de a depune întâmpinare cu cel puţin 5 zile înaintea judecăţii;
g) dacă pârâtul locuieşte în străinătate, preşedintele va putea fixa un termen mai îndelungat, prin citaţie pârâtul trebuind informat că are obligaţia de a-şi alege domiciliul în România, la acest domiciliu urmând a-i fi făcute comunicările privind procesul. Când pârâtul nu se conformează acestei obligaţii, comunicările se vor face prin scrisoare recomandată, recipisa de predare la poşta română a scrisorii, în cuprinsul căreia vor fi menţionate actele ce se expediază, ţinând loc de dovadă de îndeplinire a procedurii;
h) în condiţiile legii, preşedintele va putea, imediat după primirea cererii, să încuviinţeze luarea de măsuri asigurătorii, de asigurare a dovezilor şi pentru constatarea unei situaţii de fapt ori să dispună citarea pârâtului la interogatoriu, precum şi să ia orice alte măsuri în legătură cu administrarea probelor.

Întrebări şi răspunsuri procedură civilă (09)

01. Ce este renunţarea la însuşi dreptul dedus judecăţii?

Răspuns: Este actul de procedură prin care reclamantul abandoneză în beneficiul pârâtului dreptul subiectiv dedus judecăţii.

02. De câte feluri este renunţarea la drept?

Răspuns:
a) judiciară (când reclamantul declară verbal în faţa instanţei că renunţă la drept),
b) extrajudiciară (făcută în afara instanţei, în cuprinsul unui act autentic).

03. Când poate fi făcută renunţarea la drept?

Răspuns: Renunţarea la drept poate fi făcută oricând în timpul judecăţii, inclusiv în apel sau recurs, fără ca încuviinţarea ei să fie condiţionată de acordul pârâtului, căci el nu are interes să se opună.

04. Enumeraţi condiţiile renunţării la drept

Răspuns:
a) renunţarea să fie făcută personal de parte; când este făcută prin reprezentant convenţional, acesta trebuie să aibă procură specială; când este făcută prin reprezentantul legal al celui lipsit de capacitate de exerciţiu ori de minorul de peste 14 ani, trebuie să existe autorizarea Autorităţii Tutelare;
b) voinţa de a renunţa trebuie să fie neîndoielnică şi neviciată;
c) renunţătorul trebuie să aibă capacitatea de a face acte de dispoziţie;
d) dreptul subiectiv la care se renunţă nu trebuie să se afle în legătură cu interese de ordine publică (ex.: în materie de stare civilă şi capacitate a persoanelor), deci partea să poată dispune de el.

05. Care sunt efectele renunţării la dreptul dedus judecăţii?

Răspuns:
a) instanţa nu va mai putea statua cu privire la acel proces, căci prin renunţare litigiul se stinge;
b) reclamantul nu mai poate redeschide acţiunea printr-un nou proces;
c) renunţarea la drept nu împiedică soluţionarea cererii reconvenţionale ori a celei de intervenţie voluntară principală, acestea fiind autonome.

06. Cum se prezintă hotărârea prin care se face renunţarea la drept?

Răspuns:
a) instanţa va pronunţa o hotărâre (sentinţă în primă instanţă) prin care se respinge ca nefondată acţiunea reclamantului, dispunând şi cu privire la cheltuielile de judecată;
b) dacă renunţarea la drept s-a făcut în apel, se va pronunţa o decizie prin care hotărârea primei instanţe va fi anulată în totul sau în parte, în măsura renunţării;
c) împotriva hotărârii legea recunoaşte calea de atac a recursului, exercitabilă în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

07. Ce este tranzacţia?

Răspuns: Este un contract consensual ce are ca obiect prevenirea pornirii unui proces sau stingerea unui proces început, părţile făcându-şi concesii reciproce.

08. Enumeraţi condiţiile tranzacţiei

Răspuns: Sunt, în esenţă, cele cerute la încheierea oricărui contract :
a) cei care tranzacţionează să aibă deplină capacitate de exerciţiu; reprezentantul celui lipsit de capacitate de exerciţiu, precum şi minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă, trebuie să fi obţinut, în prealabil, autorizarea Autorităţii Tutelare;
b) consâmţământul să nu fie viciat;
c) obiectul tranzacţiei să fie licit, moral şi determinat sau determinabil, fiind necesar şi ca legea să nu interzică tranzacţia în materia ce face obiectul litigiului( ex.: nu se poate ceda numele);
d) tranzacţia trebuie să fie constatată în scris, ea urmând a alcătui dispozitivul hotărârii.

09. Când se poate aduce tranzacţia la cunoştinţa instanţei?

Răspuns: Părţile se pot înfăţişa oricând în instanţă pentru a cere să se ia act de tranzacţia ce au încheiat-o, solicitând darea unei hotărâri care să consfiinţească înţelegerea lor. Când părţile se înfăţişează în instanţă la termenul stabilit pentru judecată, cererea lor poate fi primită chiar de un singur judecător. Dacă părţile se prezintă într-o altă zi decăt cea
fixată pentru judecată, se va da o hotărâre în camera de consiliu, cererea lor trebuind primită de completul legal compus.

10. Clasificaţi efectele tranzacţiei

Răspuns:
a) efecte care se ataşează convenţiei;
b) efecte care se ataşează hotărârii.

11. Care sunt efectele tranzacţiei ataşate convenţiei?

Răspuns:
a) tranzacţia produce un efect executiv cu privire la drepturile asupra căreia părţile şi-au făcut concesii reciproce, în sensul că părţile nu ar mai putea invoca în viitor drepturile stinse prin convenţia lor;
b) prin tranzacţie litigiul este stins, astfel că instanţa se dezînvesteşte;
c) părţile renunţă implicit la orice acţiuni viitoare având obiect şi cauză identice cu cele ale convenţiei;
d) tranzacţia obligă părţile la prestaţiile pe care şi le-au asumat prin ea.

12. Care sunt efectele tranzacţiei ataşate hotărârii ?

Răspuns :
a) hotărârea dată de instanţă conferă tranzacţiei valoare autentică;
b) hotărârea ce consfiinţeşte tranzacţia are forţă executorie, deci poate fi pusă în executare silită pentru realizarea prestaţiilor la care părţile s-au obligat;
c) hotărârea este lipsită de puterea lucrului judecat.

13. Cum se poate ataca hotărârea ce consfinţeşte tranzacţia?

Răspuns: Poate fi atacată doar cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, calea de atac a apelului fiind suprimată.

14. Împotriva tranzacţiei se poate porni o acţiune?

Răspuns: Împotriva tranzacţiei, în înţelesul ei de contract (convenţie), părţile pot porni, dacă este cazul, o acţiune distinctă în nulitate absolută sau relativă, în condiţiile dreptului comun.

15. Ce este perimarea?

Răspuns: Este o sancţiune procesuală ce are ca efect stingerea procesului ca urmare a lăsării acestuia în nelucrare, din vina părţilor, pe durata stabilită de lege.

16. Când apare perimarea?

Răspuns: Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părţii, timp de 1 an în materie civilă şi de 6 luni în materie comercială.

17. Care este natura juridică a perimării?

Răspuns: Ca natură juridică, perimarea apare ca o măsură de interes general menită să favorizeze buna administrare a justiţiei (prin ea evitându-se eternizarea proceselor pe rolul instanţelor).

18. Care este domeniul de aplicare al perimării?

Răspuns: Din dispoziţiile art. 248 C.pr.civ. se desprinde că perimarea apare ca o cauză de stingere a procesului cu aplicabilitate generală, ea operând atât asupra înaintea primei instanţe, cât şi în căile de atac, privind atât acţiunile prescriptibile, cât şi pe cele imprescriptibile. Perimarea operează atât împotriva incapabililor, cât şi a oricărei alte persoane fizice ori juridice, chiar dacă acestea din urmă ar fi de drept public.

19. Care este termenul de perimare şi din ce moment începe el să curgă?

Răspuns: Termenul de perimare are durata de 1 an în materie civilă şi de 6 luni în materie comercială şi se calculează după sistemul stabilit de art.101 alin.3 C.pr.civ..Deşi legea nu
stabileşte, in terminis, momentul de la care termenul de perimare începe să curgă, se poate totuşi considera că el începe a curge de la data ultimului act de procedură făcut în
cauză şi care nu a fost urmat, din vina părţilor, de alte acte care, în ordinea firească a judecăţii, trebuiau să îi succeadă.

20. În ce situaţii este susceptibil de întrerupere termenul de perimare?

Răspuns: Întreruperea este determinată de îndeplinirea, de către partea interesată, a unui act de procedură în vederea judecării pricinii (art. 249 C.pr.civ). Este de văzut aici şi că:
a) în cazul coparticipării procesuale, actul de procedură întreruptiv de perimare al dintre reclamanţi sau pârâţi le profită şi celorlalţi;
b) întreruperea curgerii termenului de perimare are ca efect că durata scursă până la intervenirea actului întreruptiv nu se ia în calculul unui nou termen de perimare ce ar începe să curgă.

21. În ce situaţie este angajată suspendarea termenului de perimare?

Răspuns:
a) cât timp se menţine suspendarea judecăţii dispusă de instanţă în cazurile prevăzute de art.244 C.pr.civ, precum şi în alte cazuri stabilite de lege, însă numai dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată;
b) timp de 3 luni de la data la care s-a petrecut vreuna din faptele care,în temeiul art.243 C.pr.civ, a determinat suspendarea de drept a judecăţii, însă numai dacă o asemenea faptă s-a ivit în ultimele 6 luni ale termenului de perimare;
c) cât timp partea este împiedicată să stăruie în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voinţa ei.

22. Enumeraţi condiţiile perimării

Răspuns:
a) să existe o învestire a instanţei cu o cerere care implică desfăşurarea unei activităţi de judecată în primă instanţă ori în căile de atac;
b) cauza să fi rămas în nelucrare timp de 1 an în materie civilă şi de 6 luni în materie comercială;
c) rămânerea cauzei în nelucrare să se datoreze culpei părţii;
d) să nu existe o cauză de stingere a procesului prevăzută de o normă specială (ex.: conform art. 618 alin.2 C.pr.civ., acţiunea de divorţ se stinge prin împăcare, aceasta prevalând chiar dacă termenul de perimare s-ar afla împlinit).

23. În ce condiţii se reţine culpa părţii ?

Răspuns :
a) actul de procedură trebuia îndeplinit din oficiu (ex.: instanţa nu a fixat termenul de judecată, deşi avea această obligaţie) ;
b) fără vina părţii, cererea nu a ajuns la instanţa competentă (ex.: în cazul declinării
competenţei, când s-a omis trimiterea dosarului către instanţa în favoarea căreia s-a declinat competenţa);
c) fără vina părţii nu s-a putut stabili termen de judecată.

24. Care este procedura de constatare a perimării?

Răspuns:
a) perimarea poate fi constatată din oficiu de către instanţă, sau cerută de partea interesată sau de către procuror când participă la judecată;
b) când cauza se află încă în nelucrare, dar se apreciază că termenul de perimare s-a împlinit, instanţa din oficiu ori la cererea părţii interesate sau a procurorului va fixa de urgenţă un termen, pentru care va cita părţile, totodată dispunând ca grefa să întocmească o dare de seamă asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea;
c) când după împlinirea termenului de perimare judecarea pricinii a fost reluată şi se află în desfăşurare, iar instanţa din oficiu, partea interesată sau procurorul observă că pricina
rămăsese anterior în nelucrare timp de 1 an în materie civilă şi de 6 luni în materie comercială, se va putea invoca excepţia de perimare; totuşi, perimarea cererii de chemare în judecată nu va putea fi invocată întâia oară în apel.

25. Cum se prezintă soluţionarea cererii de constatare a perimării sau a excepţiei de perimare?

Răspuns: Dacă instanţa apreciază că perimarea nu a operat, pronunţă o încheiere care poate fi atacată doar o dată cu fondul procesului; dacă se constată împlinirea termenului de perimare, instanţa va pronunţa o hotărâre ce poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.

26. Care este calea extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârii ce constată perimarea?

Răspuns: Împotriva hotărârii ce constată perimarea poate fi exercitată, în limitele legii, şi calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, însă nu şi aceea a revizuirii, căci o
asemenea hotărâre nu evocă fondul cauzei.

27. Enumeraţi efectele perimării

Răspuns:
a) perimarea stinge retroactiv procesul civil, astfel că părţile sunt repuse în situaţia anterioară introducerii cererii de chemare în judecată, fiind înlăturate toate efectele generate de introducerea acesteia. Cu toate acestea, dacă se va porni un nou proces identic cu cel perimat, părţile vor putea folosi în acest al doilea proces dovezile administrate în primul, afară de cazul în care noua instanţă apreciază că se impune refacerea lor;
b) perimarea nu afectează dreptul subiectiv şi nici dreptul la acţiune, astfel că partea interesată va putea porni un nou proces sub condiţia de a se mai afla în interiorul termenului de prescripţie a dreptului la acţiune. Totuşi, când s-a perimat o cerere de apel
sau recurs, hotărârea atacată prin aceste căi de atac devine irevocabilă, intrând în puterea lucrului judecat.

Întrebări şi răspunsuri procedură civilă (08)

01. Ce este decăderea?

Răspuns: Este o sancţiune procedurală constând în pierderea dreptului de a îndeplini un act de procedură întrucât s-a depăşit termenul stabilit de lege pentru îndeplinirea actului.

02. În ce condiţii partea în drept să invoce excepţia decăderii poate să renunţe la invocarea acestei excepţii sau să o ignore?

Răspuns: Când termenul este stabilit printr-o normă dispozitivă.

03. Enumeraţi condiţiile pentru ca o asemenea renunţare să fie valabilă

Răspuns:
a) norma ce stabileşte termenul să fie dispozitivă;
b) termenul să se fi împlinit şi decăderea să se fi produs;
c) partea să aibă capacitatea de a renunţa la un drept procesual;
d) renunţarea să se facă personal şi numai pentru autorul acesteia, reprezentantul putând renunţa doar dacă are împuternicire specială;
e) renunţarea să fie făcută fără rezerve sau condiţii;
f) manifestarea de voinţă să fie neîndoielnică şi neviciată.

04. Cum se prezintă renunţarea la dreptul de a invoca excepţia de nulitate relativă, confirmarea sau acoperirea nulităţii relative a actului de procedură?

Răspuns: Aceste posibilităţi procedurale pot fi concretizate în mod valabil doar dacă nulitatea este relativă, condiţiile cerute pentru validitatea unor asemenea manifestări de voinţă fiind, în esenţă, identice cu cele cerute pentru validitatea renunţării la invocarea excepţiei decăderii.

05. Ce sunt apărările de fond?

Răspuns : Mijloacele procesuale prin care pârâtul pune în discuţie însuşi fondul dreptului
subiectiv, tinzând la a convinge instanţa că cererea reclamantului este nefondată (neîntemeiată) în drept, deoarece: dreptul invocat nu există; deşi dreptul invocat există, el nu are întinderea atribuită de reclamant; dreptul subiectiv nu mai există, el stingându-se
printr-un mijloc legal (plata, compensaţia etc.).

06. Comparaţi apărările de fond şi excepţiile procesuale

Răspuns :
a) apărarea de fond aparţine în exclusivitate pârâtului; excepţiile procesuale pot aparţine oricăreia dintre părţi, instanţei şi procurorului care participă la judecată;
b) apărarea de fond este, în regulă, posterioară excepţiilor procesuale; excepţiile procesuale premerg, de obicei, apărările de fond, făcându-le uneori chiar inutile;
c) apărarea de fond vizează direct şi exclusiv dreptul subiectiv şi pretenţiile fundamentate pe acel drept; excepţiile procesuale pot, cel mult, să aibă o legătură cu dreptul subiectiv ori să-l vizeze implicit;
d) apărarea de fond nu presupune cu necesitate existenţa unui proces civil (ex.: “excepţia” de neexecutare a contractului); excepţiile procesuale sunt condiţionate de existenţa unui proces civil.

07. Care este finalitatea cererii reconvenţionale ?

Răspuns: Cererea reconvenţională tinde fie la ruinarea în totul sau în parte a pretenţiilor reclamantului, fie la obţinerea de către pârât a unui avantaj propriu, ea trebuind însă să se afle în legătură cu cererea reclamantului.

08. Cum se prezintă cererea reconvenţională sub aspectul elementelor de conţinut?

Răspuns: Cererea reconvenţională trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute pentru cererea de chemare în judecată (art.82, 83, 112-114/1 C.pr.civ), inclusiv plata taxei de timbru şi a timbrului judiciar.

09. Cum se caracterizează cererea reconvenţională?

Răspuns: Ca o veritabilă acţiune civilă, promovată de către pârât, acţiune în cadrul căreia pârâtul devine el însuşi un reclamant, iar reclamantul din acţiunea principală, un pârât.

10. Care este instanţa competentă să soluţioneze cererea reconvenţională?

Răspuns: Cea învestită cu soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, în virtutea prorogării legale de competenţă (art. 17 C.pr.civ.).

11. Cererea reconvenţională este singura posibilitate prin care pârâtul îşi poate valorifica pretenţiile?

Răspuns: Nu. Se poate şi printr-o cerere separată.

12. Când se depune cererea reconvenţională?

Răspuns: O dată cu întâmpinarea, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, se
depune până la prima zi de înfăţişare. Depunerea cererii reconvenţionale ulterior acestui termen atrage judecarea ei separată, afară de situaţia în care părţile consimt să se judece împreună.

13. În ce feluri se poate ajunge la finalizarea acţiunii civile?

Răspuns:
a) renunţarea la judecata acţiunii;
b) renunţarea la însuşi dreptul dedus judecăţii;
c) tranzacţie;
d) perimare;
e) decesul uneia dintre părţi;
f) concilierea părţilor.

14. Ce este renunţarea la judecata acţiunii?

Răspuns: Este actul de procedură prin care reclamantul renunţă la procesul început, fără a renunţa la dreptul dedus judecăţii.

15. În ce moduri se poate face renunţarea la judecată ?

Răspuns :
a) verbal în instanţă ;
b) în scris.

16. În câte feluri se poate face renunţarea la judecată în scris ?

Răspuns :
a) judiciară (adică făcută înaintea instanţei);
b) extrajudiciară (prin declaraţie făcută în afara instanţei şi consemnată într-un înscris autentic sau sub semnătură privată).

17. Când poate fi făcută renunţarea la judecată?

Răspuns: Sub aspectul momentului până la care renunţarea poate fi făcută, reţinem că renunţarea la judecată poate fi, în principiu, făcută în tot timpul procesului. Totuşi, dacă
renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată cu pârâtul, la cererea acestuia reclamantul va fi obligat la cheltuieli de judecată; dacă părţile au intrat în
dezbaterea fondului ori dacă intervine în apel sau recurs, renunţarea nu se poate face decât cu acordul pârâtului (excepţie: în caz de divorţ renunţarea se poate face oricând în faţa instanţelor de fond).

18. Enumeraţi condiţiile renunţării la judecată

Răspuns:
a) renunţarea la judecată trebuie făcută personal; când se face prin reprezentant convenţional, acesta trebuie să aibă procură specială;
b) voinţa reclamantului de a renunţa trebuie să fie neîndoielnică şi neviciată, totodată fondată pe o cauză licită şi morală;
c) reclamantul trebuie să aibă capacitatea de a renunţa;
d) renunţarea să nu intervină într-un litigiu care interesează ordinea publică (precum, spre exemplu, sunt unele din procesele privind starea şi capacitatea persoanelor).

19. Enumeraţi efectele renunţării la judecată

Răspuns:
a) prin renunţarea reclamantului la judecată, raportul juridic procesual născut ca urmare a sesizării instanţei cu cererea de chemare în judecată se stinge, părţile fiind repuse în situaţia anterioară procesului;
b) efectul întreruptiv de prescripţie produs de cererea de chemare în judecată este înlăturat;
c) actele de procedură şi măsurile asiguratorii luate de instanţă rămân fără efecte, fiind desfiinţate;
d) este posibilă pornirea unui nou proces dacă nu a intervenit prescripţia dreptului la acţiune;
e) dacă renunţarea este parţială, în sensul că priveşte doar unele pretenţii ori doar pe unii dintre pârâţi, judecata va continua cu privire la pretenţiile sau părţile cu privire la care renunţarea nu s-a produs;
f) renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată nu împiedică judecarea în continuare a cererilor incidentale autonome juridic (cererea reconvenţională,
intervenţia voluntară principală, însă nu şi cea voluntară accesorie);
g) renunţarea la judecată nu înlătură efectul punerii în întârziere a pârâtului, efect angajat de introducerea cererii de chemare în judecată.

20. Care este momentul în care renunţarea îşi produce efectele?

Răspuns: Acela al exprimării de către reclamant, a voinţei de a renunţa, iar nu momentul la care instanţa ia act de renunţare, hotărârea instanţei având doar efect declarativ.

21. Cum se prezintă hotărârea instanţei prin care se ia act de renunţarea la judecata acţiunii?

Răspuns: Încheiere împotriva căreia se poate declara doar recurs (iar nu şi apel) în termen de 15 zile de la comunicare.

Întrebări şi răspunsuri procedură civilă (07)

01. Enumeraţi mijloacele de acţiune ale pârâtului

Răspuns:
a) mărturisirea;
b) achiesarea;
c) excepţiile procesuale;
d) renunţarea – ca modalitate de înlăturare a sancţiunii decăderii;
e) renunţarea la dreptul de a invoca excepţia de nulitate relativă, confirmarea sau acoperirea nulităţii relative a actului de procedură;
f) apărările în fond;
g) cererea reconvenţională.

02. Ce este mărturisirea?

Răspuns: Desemnează recunoaşterea de către una dintre părţi a unui fapt, ori chiar a exactitudinii lui, pe care cealaltă îşi întemeiază pretenţiile sau apărările.

03. Enumeraţi trăsăturile mărturisirii

Răspuns:
a) este un act unilateral de voinţă, în principiu irevocabil (excepţie: mărturisirea judiciară poate fi revocată pentru eroare de fapt - art.1206 alin.2 C.civ.);
b) este un act procesual de dispoziţie, deci care poate fi făcut doar de către parte, mandatarul ei neputând mărturisi decât în baza unei procuri speciale care îi recunoaşte, în
mod expres, acest drept;
c) trebuie să provină de la o persoană capabilă şi conştientă, cel care mărturiseşte trebuind să ştie că, făcând mărturisirea, aceasta va putea fi întrebuinţată împotriva sa. Prin urmare, minorii şi cei puşi sub interdicţie nu pot face mărturisire, cu excepţia recunoaşterii de paternitate sau maternitate;
d) voinţa de a recunoaşte trebuie să fie neechivocă, sinceră, şi neviciată;
e) în principiu, mărturisirea trebuie să fie expresă, tăcerea nevalorând mărturisire (excepţie: art.225 C.pr.civ prevede că dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează la interogatoriul ce s-a propus, instanţa poate socoti aceste împrejurări fie ca o mărturisire deplină, fie doar ca pe un început de dovadă în folosul părţii potrivnice).

04. Clasificaţi mărturisirea conform dispoziţiilor art. 1204 C.civ.

Răspuns:
a) mărturisire judiciară;
b) mărturisire extrajudiciară.

05. Ce este mărturisirea judiciară?

Răspuns: Este judiciară mărturisirea făcută în cursul judecăţii şi privitor la însuşi procesul în curs; la rândul ei, mărturisirea judiciară poate fi: spontană (voluntară) sau provocată (obţinută la interogatoriu); scrisă ori verbală.

06. Ce este mărturisirea extrajudiciară?

Răspuns: Este extrajudiciară mărturisirea făcută în afara procesului în curs; la rândul ei, poate fi scrisă ori verbală.

07. Clasificaţi mărturisirile după conţinutul lor

Răspuns:
a) mărturisirea simplă;
b) mărturisirea calificată;
c) mărturisirea complexă.

08. Ce este mărturisirea simplă?

Răspuns: Este simplă mărturisirea unui fapt făcută pur şi simplu, deci fără rezerve sau adăugarea altor elemente.

09. Ce este mărturisirea calificată?

Răspuns: Este calificată mărturisirea ce conţine o recunoaştere a faptului, însă acestui fapt autorul mărturisirii îi atribuie o altă semnificaţie sau îi asociază anumite circumstanţe sau elemente concomitente faptului care îi schimbă efectele juridice, astfel că, în realitate, nu se mărturiseşte (ex. Am primit o sumă de bani, dar nu ca împrumut, ci ca preţ al unui

bun).

10. Ce este mărturisirea complexă?

Răspuns: Mărturisirea este complexă în situaţia în care faptul este recunoscut, însă lui i se asociază un altul, ulterior şi distinct de cel recunoscut, care tinde să diminueze ori să
înlăture în totul efectele mărturisirii primului fapt (ex.: am primit un împrumut, dar am restituit suma).

11. Care este forţa probantă a mărturisirii?

Răspuns: Egală cu a celorlalte mijloace de probă.

12. Ce este achiesarea?

Răspuns: Este o manifestare de voinţă unilaterală şi voluntară prin care pârâtul recunoaşte pretenţiile reclamantului ori prin care, după caz, partea care a pierdut procesul se conformează hotărârii judecătoreşti.

13. Care sunt cele două forme ale achiesării?

Răspuns:
a) achiesarea pârâtului la pretenţii;
b) achiesarea părţii care a pierdut procesul la hotărâre.

14. Cum se prezintă achiesarea pârâtului la pretenţii?

Răspuns: Achiesarea la pretenţii poate fi spontană sau provocată prin interogatoriu, semnificând recunoaşterea caracterului fondat al cererii reclamantului şi, în consecinţă, renunţarea pârâtului la apărare. Achiesarea la pretenţii poate fi parţială (se recunosc doar
unele dintre pretenţii) sau totală (se recunosc în totalitatea lor pretenţiile reclamantului); când achiesarea este parţială, instanţa poate pronunţa, în baza art.270 C.pr.civ, o hotărâre parţială ce are avantajul că este executorie de drept.

15. Ce este achiesarea la hotărâre?

Răspuns: Semnifică renunţarea părţii la calea de atac acordată de lege, astfel că hotărârea devine irevocabilă şi dobândeşte putere de lucru judecat.

16. De câte feluri este achiesarea la hotărâre?

Răspuns:
a) achiesarea implicită;
b) achiesarea expresă.

17. Ce este achiesarea implicită?

Răspuns: Constă în executarea voluntaă a obligaţiei stabilite prin hotărâre.

18. Ce este achiesarea expresă?

Răspuns: Constă într-o declaraţie explicită în sensul achiesării (precum: declaraţia de renunţare la calea de atac făcută imediat după pronunţarea hotărârii, consemnată într-un proces verbal întocmit şi semnat de preşedinte şi grefier; declaraţia de renunţare la calea de atac făcută ulterior pronunţării, fie înaintea preşedintelui, fie prin act autentic; declaraţia de retragere a căii de atac).

19. Enumeraţi condiţiile achiesării

Răspuns:
a) voinţa de a achiesa, în sensul că achiesarea este un act voluntar, unilateral, independent de orice acceptare din partea adversarului şi neviciat;
b) cel care achiesează trebuie să aibă deplină capacitate de exerciţiu; în cazul celui lipsit de capacitate de exerciţiu sau al celui cu capacitate de exerciţiu restrânsă, este necesar şi acordul autorităţii tutelare, căci achiesarea este un act de dispoziţie;
c) achiesarea să privească un drept de care autorul ei să poată dispune.

20. Ce sunt excepţiile procesuale?

Răspuns: Mijlocul procedural prin care, în condiţiile legii, pârâtul, dar uneori şi
reclamantul, instanţa din oficiu sau procurorul când participă la judecată, invocă, fără a aborda fondul dreptului, neregularităţi privitoare la condiţiile de exercitare a dreptului la acţiune sau în legătură cu condiţiile formale ale judecăţii.

21. Clasificaţi excepţiile procesuale după obiectul lor

Răspuns:
a) excepţii de procedură;
b) excepţii de fond.

22. Ce sunt excepţiile de procedură?

Răspuns: Prin acestea se invocă încălcarea condiţiilor formale ale judecăţii (ex.:
necompetenţa, greşita compunere a completului, netimbrarea, nulitatea actului de procedură, decăderea dintr-un drept subiectiv procesual).

23. Ce sunt excepţiile de fond?

Răspuns : Prin care se invocă nereguli privitoare la exercitarea acţiunii (ex.: prescripţia,
autoritatea lucrului judecat, lipsa interesului, a capacităţii sau calităţii procesuale).

24. Clasificaţi excepţiile de procedură în funcţie de natura normei încălcate

Răspuns :
a) excepţii absolute ;
b) excepţii relative.

25. Ce sunt excepţiile absolute ?

Răspuns : Cele care privesc încălcarea unor norme de procedură imperative.

26. Ce sunt excepţiile relative ?

Răspuns : Cele privitoare la încălcarea unor norme de procedură dispozitive.

27. Care este interesul clasificării excepţiilor în absolute şi relative ?

Răspuns : Excepţiile absolute pot fi invocate de oricare dintre părţile cauzei, de instanţă din oficiu sau de procuror când participă la judecată; excepţiile relative pot fi invocate doar de partea ocrotită prin norma încălcată.

Excepţiile absolute pot fi invocate în orice stare a pricinii, deci chiar pentru întâia oară în recurs; excepţiile relative pot fi invocate cel mai târziu la prima zi de înfăţişare ca a urmat încălcării legii şi înainte de a se pune concluzii în fond.

Excepţiile absolute nu pot fi acoperite; cele relative pot fi acoperite expres sau implicit.

28. Care este ordinea de invocare şi de soluţionare a excepţiilor procesuale?

Răspuns: Ordinea de invocare, totodată de soluţionare a excepţiilor procesuale (art. 137 C.pr.civ.), este guvernată de următoarele două reguli:
1) vor fi invocate şi soluţionate acele excepţii care fac de prisos cercetarea fondului (ex.: mai întâi excepţia de necompetenţă, apoi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune);
2) va fi invocată şi soluţionată cu întâietate acea excepţie care face de prisos cercetarea celei următoare (ex.: excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată se invocă şi se soluţionează înaintea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune).

29. Cu ce condiţie pot fi unite excepţiile cu fondul ?

Răspuns : Doar dacă pentru dezlegarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu cercetarea în fond a pricinii.

30. Care este sancţiunea neinvocării excepţiilor procesuale în termenul prevăzut de lege?

Răspuns : În cazul excepţiilor relative, sancţiunea este decăderea părţii din dreptul de a invoca excepţia.

31. Cum se face propunerea excepţiilor?

Răspuns: Poate fi făcută prin întâmpinare, la prima zi de înfăţişare (art.118 alin.3), precum şi, în condiţiile legii, cu ocazia dezbaterilor judiciare sau, după caz, în căile de atac.

32. Cum se soluţionează excepţiile?

Răspuns:
a) dacă excepţia este respinsă, această soluţie se va pronunţa printr-o încheiere interlocutorie care, în regulă, se poate ataca odată cu fondul;
b) dacă excepţia este admisă, instanţa va pronunţa, după caz, o încheiere (ex.: excepţia decăderii unei părţi din dreptul de a propune o dovadă), o sentinţă (ex.: prima instanţă respinge acţiunea ca prescrisă) sau o decizie (în căile de atac).