Convenţia de la Geneva (I) - index tematic pe articole

Pentru ameliorarea situaţiei prizonierilor de război răniţi şi bolnavi, 12 august 1949

Cap. I. Prevederi generale

Art. 1 – Promisiunea aplicării în toate circumstanţele.

Art. 2 – Aplicarea chiar şi atunci când starea de război nu este recunoscută de una din părţi. Aplicarea în cazurile de ocupaţie. Aplicarea chiar şi când inamicul nu este semnatar al Convenţiei.

Art. 3 – Tratamentul uman şi nediscriminatoriu al prizonierilor. Interzicerea violenţei, a luării de ostateci, a ultrajului împotriva demnităţii, a tratamentelor umilitoare şi degradante, a execuţiilor sumare. Accesul garantat al răniţilor şi bolnavilor la îngrijiri medicale.

Art. 4 – Obligativitatea aplicării prezentei Convenţii de către Forţele Neutre.

Art. 5 – Convenţia se aplică până la repatrierea persoanelor.

Art. 6 – Nicio înţelegere ulterioară nu va afecta cele definite de prezenta Convenţie cu privire la răniţi, bolnavi, personal medical şi preoţi militari.

Art. 7 – Cei protejaţi de prezenta Convenţie nu pot renunţa la drepturile lor.

Art. 8 – Aportul Puterilor Protectoare la implementarea prezentei Convenţii. Reprezentanţii sau delegaţii acestora.

Art. 9 – Prevederile Convenţiei nu sunt obstacol în calea activităţilor umanitare.

Art. 10 – Părţile pot delega unei organizaţii datoriile care revin Puterilor Protectoare. Drepturile răniţilor şi bolnavilor, personalului medical şi preoţilor militari rămân aceleaşi.

Art. 11 – Puterile Protectoare pot să medieze conflictele legate de aplicarea prezentei Convenţii.


Cap. II. Răniţii şi bolnavii

Art. 12 – Prizonierii de război răniţi sau bolnavi trebuie protejaţi. Nu pot fi discriminaţi, nici ucişi, torturaţi, supuşi experimentelor biologice, lăsaţi fără asistenţă medicală.

Art. 13 – Categoriile răniţilor şi bolnavilor.

Art. 14 – Răniţii şi bolnavii care cad în mâna inamicului sunt de război.

Art. 15 – Părţile în conflict trebuie să aibă grijă de răniţi şi bolnavi, să prevină jefuirea cadavrelor, inclusiv prin armistiţii sau încetări ale focului.

Art. 16 – Părţile în conflict trebuie să înregistreze datele de identificare ale prizonierilor de război sau ale morţilor.

Art. 17 – Părţile în conflict trebuie să înmormânteze sau să incinereze morţii. Trebuie făcute toate demersurile în vederea identificării acestora.

Art. 18 – Autorităţile militare pot face apel la mila locuitorilor pentru ca aceştia să îngrijească de răniţi şi bolnavi.


Cap. III. Unităţile medicale şi stabilimentele medicale

Art. 19 - Stabilimentele şi unităţile medicale mobile nu vor fi atacate de părţile în conflict.

Art. 20 – Spitalele şi vasele protejate nu vor fi atacate.

Art. 21 – Protecţia la care au acces stabilimentele şi unităţile medicale mobile nu încetează decât dacă acestea sunt utilizate pentru a dăuna inamicului.

Art. 22 – Protecţia de care se bucură o unitate sau un stabiliment medical nu încetează dacă membrii acestora au arme, sunt escortaţi, sau îngrijesc concomitent şi civili.

Art. 23 – Părţile în conflict trebuie să organizeze zone spitaliceşti, şi să le recunoască reciproc.


Cap. IV. Personalul

Art. 24 – Personalul medical şi preoţii militari trebuie să fie respectaţi în toate situaţiile.

Art. 25 – Personalul auxiliar trebuie să fie şi el respectat.

Art. 26 – Personalul Crucii Roşii şi al societăţilor de ajutor voluntar trebuie să se bucure de aceelaşi respect.

Art. 27 – Orice societate care acordă asistenţă personalului medicalo face cu autorizarea părţii în conflict, şi cu înştiinţarea celeilalte părţi în conflict.

Art. 28 – Personalul medical nu poate fi reţinut decât în interesul prizonierilor de război, şi nu va fi considerat prizonieri de război. Totuşi, se bucură de prevederile Convenţiei legate de tratamentul prizonierilor de război.

Art. 29 – Personalul auxiliar căzut în mâna inamicului este prizonier de război.

Art. 30 – Personalul medical care nu trebuie în mod obligatoriu reţinut, se returnează.

Art. 31 – Returnarea se face nediscriminatoriu, conform ordinii capturării.

Art. 32 – Personalul medical neutru nu poate fi deţinut. În cazul în care este reţinut, trebuie tratat ca şi personalul medical propriu.


Cap. V. Construcţii şi instrumente

Art. 33 – Instrumentele şi construcţiile medicale trebuie folosite pentru răniţi şi bolnavi. Nu vor fi distruse în mod intenţionat.

Art. 34 – Dreptul de rechiziţie nu va fi exercitat decât în caz de necesitate, şi după ce este asigurată situaţia răniţilor şi bolnavilor.


Cap. VI. Transporturile medicale

Art. 35 – Transportul de răniţi şi bolnavi sau de echipamente medicale trebuie respectat.

Art. 36 – Avioanele medicale trebuie respectate. Acestea nu pot survola teritoriile inamice.

Art. 37 – Avioanele medicale pot zbura deasupra teritoriului Puterilor neutre.


Cap. VII. Emblema distinctivă

Art. 38 – Emblema crucii roşii pe fond alb. Poate fi înlocuită cu semiluna roşie, sau leul roşu, sau soarele roşu pe fond alb.

Art. 39 – Emblema trebuie afişată.

Art. 40 – Personalul medical trebuie să aibă banderolă cu emblema şi acte de identitate specifice.

Art. 41 – Personalul auxiliar trebuie să aibă banderolă cu emblema.

Art. 42 – Steagul Convenţiei va fi utilizat doar în legătură cu serviciile medicale.

Art. 43 – Unităţile medicale neutre pot arbora pe lângă steagul Convenţiei şi steagul naţional al beligerantului.

Art. 44 – Formulările “Crucea Roşie” sau “Crucea Genevei” sunt rezervate. La fel şi formulările similare.


Cap. VIII. Executarea Convenţiei

Art. 45 – Fiecare parte trebuie să execute această convenţie.

Art. 46 – Represaliile împotriva răniţilor, bolnavilor, personalului, clădirilor sau echipamentului protejat de Convenţie sunt interzise.

Art. 47 – Prevederile Convenţiei trebuie făcute cunoscute.

Art. 48 – Obligaţia comunicării traducerilor oficiale ale Convenţiei.


Cap. IX. Reprimarea abuzurilor şi a infracţiunilor

Art. 49 – Părţile promit să promoveze legislaţia necesară pentru pedepsirea încălcărilor Convenţiei.

Art. 50 – Enumerarea încălcărilor Convenţiei.

Art. 51 – Niciun semnatar nu se poate absolvi pentru încălcarea Convenţiei.

Art. 52 – Instituirea anchetei.

Art. 53 – Utilizarea emblemei sau desemnării “Crucea Roşie” sau “Crucea Genevei” altfel decât în condiţiile Convenţiei este interzisă.

Art. 54 – Semnatarii vor lua măsuri pentru prevenirea şi represiunea abuzurilor.


Prevederi finale

Art. 55 – Versiuni: engleză şi franceză.

Din instantele americane :-)

Cele ce urmeaza au fost extrase dintr-o carte numita “Disorder in the American Courts” si sunt lucruri reale spuse in timpul proceselor:


AVOCATUL : Aceasta astenie grava va afecteaza memoria ?
MARTORUL : Da
AVOCATUL : In ce fel va afecteaza memoria ?
MARTORUL : Uit
AVOCATUL : Uitati ? Ne puteti da un exemplu de ceva pe care l-ati uitat ?

……………………………………

AVOCATUL : Doctore, e adevarat ca daca o persoana moare in somn, el nu-si va da seama de treaba asta pana a doua zi dimineata ?

MARTORUL : E adevarat ca dumneata chiar ai trecut examenul de barou ?

………………………………………

AVOCATUL : Fiul cel tanar, cel de douazeci de ani, ce varsta are ?
MARTORUL : Are 20 , cam ca si IQ-ul dumneavoastra.

……………………………………

AVOCATUL : Erati de fata cand v-a fotografiat ?
MARTORUL : Glumiti ?

………………………………………

AVOCATUL : Deci data conceperii (bebelusului) a fost 8 August...
MARTORUL : Da
AVOCATUL : Si ce faceati dumneavoastra atunci?
MARTORUL : Cam ce credeti ca faceam ?

…………………………………………

AVOCATUL : Ea avea trei copii, asa e ?
MARTORUL : Da.
AVOCATUL : Cati din ei erau baieti ?
MARTORUL : Niciunul.
AVOCATUL : Era vreunul din copii fata ?
MARTORUL : Onorata Curte, cred ca am nevoie de un alt avocat. Pot sa-mi iau un alt avocat ?

……………………………………………

AVOCATUL : Cum s-a incheiat primul dumneavoastra mariaj ?
MARTORUL : Prin moarte.
AVOCATUL : Si prin moartea cui s-a incheiat ?
MARTORUL : Incercati sa ghiciti !

………………………………………………

AVOCATUL : Puteti descrie individul ?
MARTORUL : Cam de inaltime medie si purta barba.
AVOCATUL : Era barbat sau femeie ?
MARTORUL : In afara de cazul in care era vreun Circ in oras, as merge pe varianta barbat.

………………………………………………

AVOCATUL : Are aparitia dumneavoastra aici vreo legatura cu Nota de Dispozitie pe care am trimis-o avocatului dumneavoastra ?
MARTORUL : Nu, asa ma imbrac eu cand merg la serviciu.

………………………………………………

AVOCATUL : Doctore, cate din autopsiile pe care le-ai facut au fost pe oameni morti ?
MARTORUL : Toate. Cei inca vii … se zbat prea mult!

………………………………………………

AVOCATUL : TOATE raspunsurile dumneavoastra trebuie sa fie ORALE. Bine ? La ce scoala ati fost ?
MARTORUL : ORALE.

………………………………………………

AVOCATUL : Va amintiti la ce ora ati examinat trupul?
MARTORUL : Autopsia a inceput la ora 8.30 p.m.
AVOCATUL : Si D-nul Denton era mort in acel moment?
MARTORUL : Daca nu, in mod sigur a fost pana am terminat autopsia !

………………………………………………

AVOCATUL : Esti calificat sa dai o mostra de urina?
MARTORUL : Dar dumneata chiar esti calificat sa pui intrebari ??

…………………………………………………

Si … cireasa de pe tort !!!

AVOCATUL : Doctore, inainte sa faci autopsia, ai cautat sa vezi daca mai avea puls ?
MARTORUL : Nu.
AVOCATUL : Ai controlat tensiunea ?
MARTORUL : Nu.
AVOCATUL : Ai verificat daca mai respira ?
MARTORUL : Nu.
AVOCATUL : Deci e posibil ca pacientul sa fi fost inca viu atunci cand ai inceput autopsia ?
MARTORUL : Nu.
AVOCATUL : Cum poti fi sigur Doctore ?
MARTORUL : Pentru ca creierul lui statea pe o tavita pe biroul meu.
AVOCATUL : Inteleg, dar nu ar fi putut totusi ca pacientul sa fie viu, in ciuda acestui lucru ?
MARTORUL : Ba da, e posibil sa fi fost viu si sa practice avocatura !

Contestare proces-verbal :-)

Domnule Presedinte,


Cu privire la procesul verbal intocmit, rog sa aveti in vedere urmatoarele:

Intr-adevar, am vazut semnul de circulatie de "70", scris cu negru pe fond alb si incadrat intr-un cerc rosu, pe un panou fara nici o alta indicatie de unitati de masura. Dar, dupa cum stiti, Legea din 4 iulie 1837 impune ca obligatoriu in Franta sistemul metric, in timp ce Decretul nr. 65-501 din 3 mai 1961, modificat conform directivelor europene, defineste ca unitati de baza legale, unitatile Sistemului International (S.I.). Ori, in sistemul de unitati S.I., unitatea de masura a lungimii este metrul, iar unitatea de masura a timpului este secunda.

Este deci evident ca unitatea de masura legala a vitezei este metrul pe secunda. Eu nu pot sa-mi imaginez nici o clipa ca Ministerul de Interne nu ar aplica Legile Republicii. Prin urmare, 70 metri/secunda corespund exact unor 252 kilometri/ora. Politistii au afirmat ca eu am fost cronometrat cu 250 km/h, lucru pe care eu nu-l contest. Ma aflam, deci, cu 2 km/h sub limita de viteza autorizata.
Va rog sa luati nota, sa-mi restituiti permisul de conducere.

Am onoarea sa va salut...

Tipul infractorului caracterial (referat)

Este uşor de admis că o tipologie a infractorilor, de inspiraţie biologică, nu-i aşa?, adică grupându-i în “încrengături”, “specii” şi “subspecii”, ar fi pe cât de greu de întocmit pe atât de utilă. Dacă admitem că există un infractor agresiv sau violent, un infractor achizitiv, un infractor sexual, un infractor ocazional, un infractor profesional, un infractor recidivist şi un infractor ideologic, toate acestea mai mult sau mai puţin bine delimitate – figura infractorului caracterial. Suntem îndreptăţiţi să ne punem întrebarea: există oare această categorie? Putem enumera argumente şi pro şi contra. Să începem cu argumentele care pledează împotriva acestui tip de infractor.

O observaţie ar fi aceea că toţi infractorii, fără excepţie, au probleme de caracter. Astfel, infractorul violent are probleme legate de agresivitate, infractorul achizitiv are tendinţa aproprierii bunurilor care nu-i aparţin, infractorul sexual suferă de indiferenţă afectivă şi de impuls sexual puternic, pe fond de devieri ale instinctului sexual, infractorul ocazional este intens sugestibil, infractorul profesional refuză munca cinstită. Există şi probleme de caracter comune, adevărate trăsături care unesc “speciile” de infractori în “familii” şi “genuri”:

Astfel, infractorul violent şi infractorul sexual au în comun impulsivitatea, brutalitatea, violenţa şi indiferenţa afectivă. Adesea, aceste trăsături sunt împrumutate şi de infractorul ideologic, iar dacă recidivistul nu porneşte obligatoriu cu aceste trăsături, le poate cultiva şi fixa în timp. Infractorul profesional pasiv şi infractorul debil mintal au în comun labilitatea caracterială, capacitatea redusă de rezolvare a dificultăţilor zilnice şi motivaţia scăzută. Pe de altă parte, aproape toate tipurile de infractori care implică violenţa sunt lipsiţi de capacităţi empatice şi au un autocontrol comportamental redus spre inexistent.

Însă există argumente şi în favoarea unei specificităţi a infractorului caracterial. Nu este în mod obligatoriu violent, dar poate fi. Nu e un achizitiv şi cu certitudine nu e un sexual. Însă îşi poate adăuga, ocazional, aceste caracteristici. Pare să semene cel mai mult cu infractorul ocazional, dat fiind că faptele penale par să fie prilejuite de unele incitaţii exterioare, unele ocazii speciale. Oricât de paradoxal va suna, infractorul caracterial este un... caracter. Însă unul negativ. E o colecţie aproape teologică de defecte: orgoliu, vanitate, trufie, ambiţii, individualism, tendinţe de dominaţie, încredere excesivă în sine, suspiciune. De aici până la instabilitate comportamentală, inadaptare socială, desconsiderarea celorlalţi şi lipsa emoţiilor nu mai e decât un ceas.

Buchetul acesta de defecte poate conduce virtual oriunde: infracţiunea de furt, de înşelăciune, de abuz de încredere, de distrugere prin incendiere, de omor sau de viol. Totuşi, nu e fundamental nici hoţ, nici escroc, nici distrugător, nici criminal, nici violator. E un inadaptat. Însă, spre deosebire de inadaptatul frumos şi nobil al romanticilor, prea sus pentru lumea noastră, criminalul caracterial e mic şi ranchiunos, mult sub standardele înguste ale societăţii. Este versatil, fiind deschis aproape tuturor infracţiunilor, însă e prizonierul lipsei sale de educaţie, în forma cunoscută sub numele de “cei 7 ani de acasă”. Această lacună pedagogică este, credem, aproape imposibil de complinit după depăşirea termenului firesc.

Încercând să răspundem la întrebarea dacă există sau nu un infractor caracterial, optăm pentru răspunsul pozitiv. Şi credem că avem un criteriu suficient de fiabil pentru izolarea acestuia de restul infractorilor. Astfel, dacă cei mai mulţi îşi premeditează faptele, având imaginea mai mult sau mai puţin exactă a consecinţelor acţiunilor lor, tipul caracterial este prizonierul propriilor tare morale, şi are tot timpul senzaţia că a răspuns unei provocări venite din afară, rămânând în ciuda rezultatului produs complet inocent. Practic, trăsătura cea mai importantă, care face diferenţa dintre un om prost crescut şi un infractor caracterial este absenţa rezistenţei la frustrare. Nefiind capabil să-şi digere eşecurile, lanţul celorlalte defecte de caracter iese la iveală şi explodează necontrolat, relevând o faţă greu de bănuit a celui care poate trece altfel drept un om împlinit, cu succese profesionale, sociale şi familial

Drept penal, speţa 6

Inculpatul X care bănuia că soţia sa Y îi este infidelă, a stropit-o pe aceasta cu petrol lampant, apoi i-a dat foc. Imediat, realizând ce a făcut şi cuprins de remuşcări, X a stins focul cu o pătură, salvându-şi consoarta, care, totuşi, a suferit arsuri de gradul II pe 35% din suprafaţa corpului. Deşi Y se simţea mai bine, X a ales să o ducă cu maşina la spital pentru a-i fi tratate arsurile. Pe drum se produce, însă, din vina lui X un accident de circulaţie soldat cu moartea lui Y. Prima instanţă l-a condamnat pe X pentru omor calificat săvârşit cu intenţie indirectă. Comentaţi soluţia instanţei.

Soluţie propusă:

Soluţia primei instanţe este eronată. Atunci când inculpatul şi-a stropit soţia cu petrol lampant şi i-a dat foc, urmată apoi de întrerupere, se reţine infracţiunea de tentativă de omor, în concurs cu infracţiunea de vătămare corporală. Când o ia şi o duce la spital, ne află în prezenţa unei cauze de nepedepsire – împiedicarea producerii rezultatului. Accidentul de circulaţie are ca efect uciderea din culpă a lui Y.

Drept penal, speţa 5

În fapt s-a reţinut că în urma unui conflict cu Y, X a luat hotărârea de a-l ucide. În acest scop, X şi-a procurat o armă şi l-a aşteptat pe Y într-o seară, în apropierea casei acestuia. La un moment dat, în locul respectiv au apărut 2 persoane, Z şi T, prima dintre ele fiind confundată de către X cu Y. Astfel, X a tras un foc de armă asupra lui Z, crezând că e Y, dar l-a nimerit pe T, care a decedat pe loc. Cum trebuie încadrată acţiunea lui X?

Soluţie propusă:

X se face vinovat de două infracţiuni : tentativă de ucidere (împotriva lui Y) şi ucidere din culpă (căreia îi cade victimă T). Atunci când a făcut o confuzie între Z şi Y, X s-a aflat în eroarea de fapt (error in persona). Fireşte, această eroare este irelevantă, întrucât legea protejează obiectele juridice de aceeaşi natură. În momentul în care X îl vizează pe Z, dar l-a nimerit pe T, se produce eroarea desemnată sub numele de aberratio ictus. Se va reţine concursul de infracţiuni.

Drept penal, speţa 4

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 79 din OUG nr. 195/2002, constând în conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are în sânge o concentraţie de alcool peste limita legală. Astfel, s-a reţinut că, în seara zilei de 22 iulie 2004, inculpatul AM, aflat la o cabană izolată la munte, după ce consumase băuturi alcoolice cu GN a condus autoturismul proprietate personală pentru a-l duce pe la spital, care suferise un atac de cord. În faţa instanţei inculpatul a solicitat să i se aplice prevederile art. 181 C. pen., referitor la faptele care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni. În susţinerea cererii sale, inculpatul a arătat că nici o altă persoană din grup, cu excepţia lui AM şi GN nu aveau permis de conducere, iar spitalul din localitatea cea mai apropiată nu putea fi contactat telefonic, reţelele de telefonie mobilă nefuncţionând în acea zonă. Ce trebuia să decidă instanţa?

Soluţie propusă:

Împrejurările în care inculpatul se urcă la volan cu o concentraţie de alcool în sânge peste limita legală constituie cauza justificativă a stării de necesitate. Inculpatul va fi exonerat de responsabilitatea penală, fapta nefiind infracţiune.

Drept penal, speţa 3

În seara zilei de 17 iulie 2002, inculpaţii S.V. şi J.H. au plecat la pescuit păstrăvi într-un pârâu de munte, aflat într-o zonă turistică. Din cauza faptului că peştii „nu muşcau”, cei doi au desprins un conductor metalic din reţeaua de distribuţie a energiei electrice, în scopul de a prinde peştii prin „electrocutare”. Înainte de a arunca firul în apă, cei doi au strigat „ieşiti din apă!”, deşi nimeni nu părea să se găsească în zonă. Imediat după, au montat dispozitivul, care a condus la electrocutarea victimei A.S, şi a doi copii, care se afla în josul pârâului şi se spălau. Ca urmare a şocului electric, A.S., persoană cardiacă, a suferit un atac de cord şi a decedat, iar cei doi copii au necesitat îngrijiri medicale de aproximativ 80 de zile. Arătaţi care este forma de vinovăţie a inculpaţilor în relaţie cu urmările produse şi care sunt faptele pentru care vor urma să răspundă penal.

Soluţie propusă :

Inculpaţii S.V. şi J.H. sunt autorii unui concurs de infracţiuni. Astfel, căutând să prindă peştii prin electrocutare, se fac vinovaţi de infracţiunea de braconaj, în temeiul Legii nr. 103/1996 a fondului cinegetic, art. 34, alin. (1), lit. d).

Concomitent, se fac vinovaţi de uciderea din culpă a lui A.S. şi de vătămarea corporală din culpă a doi copii. Utilizând un conductor metalic din reţeaua de distribuţie a energiei electrice, infractorii ştiu foarte bine că există pericolul electrocutării unor persoane care se află la acel moment în râu. Informaţia potrivit căreia apa este bun conducător de electricitate este accesibilă, nefiind nevoie de o pregătire profesională de specialitate pentru a avea acces la ea.

Mai mult, dat fiind faptul că este o zonă turistică, ei sunt conştienţi că posibilitatea ca cineva să fie în apă nu poate fi ignorată. Totuşi, admit să comită fapta, considerând că nu se va produce. Culpa în care se află este cu prevedere.

Drept penal, speţa 2

În fapt, inculpatul a comis o infracţiune din legislaţia specială, sancţionată de lege cu închisoarea între 2 şi 4 ani. În cursul procesului apare o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului care prevede în plus doar că fapta respectivă este sancţionată la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Ulterior, înainte de condamnarea definitivă această OUG este respinsă pe cale de lege de către Parlament. Prin aceeaşi lege de respingere, Parlamentul prevede că infracţiunea este urmărită din oficiu, iar sancţiunea legală este închisoarea între 2 şi 5 ani, alternativ cu amenda. Arătaţi şi argumentaţi care este legea penală mai favorabilă, luând în considerare faptul că, sub imperiul ordonanţei, persoana vătămată a făcut plângere.

Soluţie propusă:

Numim cele trei situaţii legislative în felul următor:
Legislaţia iniţială – L1
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului – L2
Legea de respingere – L3

In abstracto, L2 este mai favorabilă decât L1, pentru că impunând obligaţia plângerii prealabile a persoanei vătămate modifică regimul de tragere la răspundere. Din acest punct de vedere, L2 este la favorabilă şi decât L3.

L3 este mai favorabilă decât L1, pentru că modifică regimul sancţionator, în sensul introducerii unei alternative dintr-o specie diferită de pedeapsa închisorii, adică amenda.

In concreto, atunci când a apărut L2, situaţia inculpatului a devenit mai uşoară, pentru că incriminarea nu putea avea loc fără formularea plângerii prealabile a persoanei vătămate. În momentul când această condiţie a fost îndeplinită, L2 a fost identifică cu L1.

Atunci când Parlamentul a votat legea de respingere, situaţia inculpatului s-a schimbat semnificativ. Astfel, dacă instanţa consideră că trebuie să-i dea pedeapsa minimă, atunci va alege amenda, L3 devenind mai favorabilă decât L2. Dacă însă se consideră că pedeapsa trebuie să fie maximă, atunci ea nu poate depăşi 4 ani, L2 fiind în acest caz mai favorabilă decât L3.

Drept penal, speţa 1

În fapt s-a reţinut că în 1999 inculpatul X, cetăţean marocan rezident în România, a comis în Franţa o infracţiune de înşelăciune împotriva unui cetăţean spaniol după care s-a întors în România. La două săptămâni după comiterea faptei, autorităţile române au aprobat cererea inculpatului, formulată cu un an în urmă, de acordare a cetăţeniei române. Câteva zile mai târziu, X s-a deplasat în Maroc, unde a renunţat la cetăţenia marocană. Au formulat cereri de extrădare România, Maroc, Spania şi Franţa către autorităţile engleze, unde se găseşte inculpatul actualmente. Arătaţi care sunt temeiurile pe baza cărora îşi pot întemeia cererile cele 4 state, precum şi cărui stat îi va fi acordată extrădarea, presupunând că legislaţia din toate statele străine este similară celei române.

Soluţie propusă:

România nu poate să-şi formuleze cererea de extrădare pe baza principiului personalităţii, pentru că la data comiterii infracţiunii de înşelăciune X nu era încă cetăţean român. Totuşi, se poate prevala de principiul universalităţii.

Marocul nu poate invoca nici el principiul personalităţii, pentru că deşi la data comiterii infracţiunii X era cetăţean marocan, obţinând cetăţenia română înainte de pronunţarea unei sentinţe judecătoreşti definitive acest temei dispare. Rămâne şi în acest caz posibilitatea recurgerii la principiul universalităţii.

Dat fiind faptul că subiectul pasiv este cetăţean spaniol, principiul realităţii intră în apanajul Spaniei.

Franţa face apel la cel mai pregnant argument, principiul teritorialităţii, dat fiind faptul că infracţiunea are loc pe teritoriul francez, şi obţine extrădarea inculpatului.

Întrebări de control (7) – psihologie judiciară

1. Precizaţi cauzele suicidului.

Răspuns:

Suicidul este forma culminantă a forţei agresive acumulate în interior care se orientează spre persoana care a produs-o (autoagresivitate). Cel care se sinucide o face din cauza cuiva sau ceva, cu care nu a reuşit să comunice. Cauzele sinuciderii sunt biopsiholociale.

2. Motivaţi conduitele autoagresive la adolescenţi.

Răspuns:

Frecvenţa sinuciderii cunoaşte o curbă ascendentă de la vârsta de 14-15 ani până la vârsta de 50 de ani, cu două creşteri foarte accentuate: la adolescenţă şi la vârsta a treia. Reiese că cei mai expuşi la acest risc sunt cei foarte tineri şi cei bătrâni.

Sindromul presuicidar la adolescenţi se manifestă prin:
a) depresie;
b) anxietate;
c) agitaţie;
d) perturbări ale somnului;
e) manifestări psihosomatice;
f) pierdere a umorului;
g) pierdere a performanţelor şcolare;
h) pierdere a iniţiativelor;
i) pierdere a preţuirii de sine.

3. Care sunt măsurile de protecţia împotriva victimizării?

Răspuns:

Măsurile de protecţie împotriva victimizării vizează consolidarea sentimentului de securitate, care este expresia unui cadru social stabil şi echilibrat.

Obiectivele acţiunii preventive în domeniul social sunt:
a) educarea moral juridică a cetăţenilor pe baza cunoaşterii legilor;
b) pregătirea antiinfracţională a populaţiei;
c) consilierea cetăţenilor cu privire la conduita ce trebuie urmată pentru a împiedica ajungerea lor în poziţia de victime;
d) identificarea din timp a unor victime potenţiale.

Măsurile de protecţie împotriva victimizării trebuie să pună accent pe următoarele speţe:
a) evitarea persoanelor cunoscute ca având manifestări violente;
b) acordarea unei atenţii sporite selecţiei persoanelor cunoscute ocazional;
c) evitarea frecventării locurilor şi mediilor unde se adună elemente dubioase pentru consum de băuturi alcoolice, practicarea jocurilor de noroc etc.;
d) îndrumarea minorilor rămaşi singuri la domiciliu;
e) neacceptarea de către tineri a unor invitaţii tentante din partea unor necunoscuţi;
f) cei care vor să vândă, să nu apeleze la anunţurile de mica publicitate;
g) cei care au maşini, să nu lase în interior obiecte;
h) unităţile de colectare a valorilor monetare trebuie să ia măsuri ferme de asigurare.

Întrebări de control (6) – psihologie judiciară

1. Factorii care influenţează vulnerabilitatea victimală.

Răspuns:

Gradul de vulnerabilitate victimală depinde de 2 categorii de factori:

a) factori personali:
- vârstă;
- sex;
- pregătire socio-culturală;
- inteligenţă;
- aspect bio-constituţional;
- caracteristici psiho-comportamentale;
- calităţi morale;
- atitudini, etc.

b) factori situaţionali:
- medii;
- locuri frecventate;
- izolare socială;
- consum de băuturi alcoolice;
- jocuri de noroc;
- relaţii extraconjugale;
- perversiuni sexuale, etc.

Timpul ca factor victimogen: în zilele de sâmbătă şi duminică sunt mai multe victime ca în restul săptămânii.

2. Categorii de persoane cu risc victimal crescut.

Răspuns:

Un numar însemnat de victime provin din rândul:
a) copiilor;
b) femeilor;
c) vârstnicilor.

Profesii cu vulnerabilitate ridicată:
a) factor poştal;
b) vânzător;
c) casier;
d) taximetrist;
e) reporter;
f) om politic.

3. Distorsiuni ale depoziţiei victimei după comiterea faptei.

Răspuns:

Depoziţia victimei după evenimentul la care a participat depinde de mai mulţi factori:
a) de modul în care a perceput evenimentul;
b) de modul în care l-a păstrat în memorie;
c) de modul în care poate să şi-l amintească;
d) de modul în care poate să-l exprime;
e) de modul în care vrea sau este interesată să-l exprime.

Cauze care distornionează memoria victimei:
a) schemele cognitive la care victima raportează evenimentul;
b) trăirea afectivă asociată evenimentului respectiv;
c) informaţiile posteveniment;
d) modul de reactualizare a informaţiei despre eveniment.

Întrebări de control (5) – psihologie judiciară

1. Care sunt particularităţile psihologice ale cerşetorului?

Răspuns:

Cerşetorul are personalitate histrionică. Îşi valorizează defectele fizice astfel încât să sensibilizeze. Dispune de inteligenţă emoţională. Este abil, subtil, ingenios, speculativ. Preferă locurile cu afluenţă mare de public, sau cele care prin specificul activităţii generează compasiune.

Lumea cerşetorilor este organizată în reţele, structurate ierarhic,

2. Care este modul de operare al hoţului din buzunare?

Răspuns:

Şuţul acţionează cu predilecţie în locurile aglomerate, sau fură din locurile în care se păstrează valori. Anotimpurile preferate ale sale sunt cele călduroase. Hoţii din această categorie îi sesizează pe cei distraţi, neglijenţi sau naivi, şi când se apropie de potenţialele victime speculează toate situaţiile de care pot profita.

În general, pentru a-şi masca mâna pe care o introduc în buzunare, o acoperă cu un obiect pe care îl ţin în cealaltă mână. După ce îşi alege victima, şuţul începe să facă mişcări de încălzire a tendoanelor mâinii. De regulă operează în echipă, în cadrul căreia comunică în argou.

3. Algoritmul întocmirii profilului psihologic al criminalului în serie.

Răspuns:

Criminalul în serie trebuie să comită cel puţin 3 crime, disparate în timp, având o anumită periodicitate. Ca profil, este vorba în special de bărbaţi (80%), relativ tineri (30-40 de ani), sadici, cu intelect relativ normal, acţionează de obicei singuri şi sunt dinamici (parcurg distanţe mari în căutarea victimei).

Victimele criminalilor în serie sunt mai ales:
a) femei;
b) copii;
c) homosexuali;
d) vagabonzi;
e) prostituate.

În activitatea criminalului în serie, “zona de comfort” este locul în care acesta îşi controlează victima.

Majoritatea criminalilor în serie au fost privaţi în copilărie de afecţiune, fiind supuşi unor violenţe fizice sau sexuale. Sunt psihopaţi, marcaţi de un puternic sentiment de inferioritate.

Mulţi dintre criminalii în serie au fost depistaţi şi identificaţi accidental. În eforturile de a-i prinde, s-a născut specialitatea profiler, adică acei specialişti în psihologie juridică care încearcă să dea răspunsuri următoarelor probleme:
a) cărei categorii îi aparţine criminalul?
b) care este modul de operare?
c) care este “semnătura” criminalului (adică indiciile relevante în privinţa disfuncţiei personalităţii autorului).

Odată stabilită tipologia asasinului şi mecanismele intime care îl determină să procedeze la actul ucigaş, se poate stabili atât cercul bănuiţilor, cât şi cel al prezumtivelor victime.

Întrebări de control (4) – psihologie judiciară

1. Care este importanţa teoretică şi practică a întocmirii profilului psihologic al infractorului?

Răspuns:

Este important să se întocmească profilul psihologic al infractorului pentru că cele mai multe dintre componentele personalităţii criminale se pot întâlni şi la persoanele obişnuite, însă la acestea nu sunt elemente dominante ale personalităţii. Diferenţa dintre delincvenţi şi non-delincvenţi rezidă în pragul delincvenţial.

2. La ce se referă imaturitatea intelectuală a infractorului?

Răspuns:

Imaturitatea intelectuală a infractorului este incapacitatea de a prevedea pe termen lung consecinţele acţiunii sale antisociale. Există ipoteza că infractorul este strict limitat la prezent, fiind incapabil să se proiecteze în viitor, sau să înveţe din trecut.

Nu este vorba de un QI redus, ci despre o capacitate redusă de a stabili un raport raţional între pierderi şi câştiguri în proiectarea şi efectuarea unui act infracţional.