Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (20)

01. Care este corolarul libertăţii contractuale în dreptul comercial?

Răspuns: Libertatea probei în litigiile comerciale.

02. Care sunt trăsăturile unui instrument probatoriu eficace în dreptul comercial?

Răspuns:
a) să facă deplină credinţă, pentru a consolida creditul comercial;
b) să fie uşor de confecţionat, pentru a nu stânjeni celeritatea în circumstanţierea bunurilor comerciale;
c) proba să fie uşor de administrat.

03. Cu ce pot fi dovedite obligaţiile comerciale?

Răspuns: Aşa cum rezultă din art. 46 C. corn., obligaţiile comerciale se probează cu: acte autentice, acte sub semnătură privată, facturi acceptate, corespondenţă, telegrame, registrele părţilor, martori (ori de câte ori instanţa judecătorească consideră că trebuie să admită proba testimonială, şi aceasta chiar şi în cazurile prevăzute de art. 1191 C.civ.), prin orice mijloace de probă admise de legea civilă.

Deci, obligaţiile comerciale pot fi dovedite cu mijloacele de probă admise de dreptul civil, dar trebuie făcută sublinierea că în privinţa lor judecătorul are o mai mare libertate de apreciere. Este, de asemenea, de observat că pe lângă mijloacele de probă consacrate de legea civilă, Codul comercial prevede şi unele mijloace de probă specifice impuse de natura operaţiilor comerciale.

04. Care sunt probele specifice dreptului comun?

Răspuns: Potrivit art. 1170 C. civ., dovada actelor şi faptelor juridice se poate face prin înscrisuri, martori, prezumţii, mărturisire, expertiză etc. Mijloacele de probă ale dreptului comun sunt admise şi pentru dovedirea drepturilor rezultate din raporturile juridice comerciale. Ele pot fi folosite în condiţiile prevăzute de Codul comercial.

05. Care sunt probele specifice dreptului comercial?

Răspuns:
a) facturile acceptate;
b) corespondenţa;
c) telegramele;
d) registrele comerciale.

06. Din ce poate reieşi acceptarea facturii?

Răspuns: Acceptarea poate fi expresă, adică să rezulte din subscrierea facturii de către cumpărător sau din alte comunicări scrise, telefonice, telegrafice, sau transmise prin telex, fax sau chiar şi oral, însă, invers, acceptarea tacită nu este admisă (simpla tăcere nefiind producătoare de efecte juridice decât cel mult în sens negativ).

07. Enumeraţi registrele pe care trebuie să le ţina comercianţii

Răspuns:
a) registrul-jurnal;
b) registrul-inventar;
c) registrul copier;
d) registrul cartea mare.

08. Care sunt condiţiile care trebuie îndeplinite pentru ca registrele comerciale să poată fi folosite ca mijloc de probă?

Răspuns:
a) registrele să fie obligatorii;
b) registrele să fie legal ţinute;
c) litigiul să se poarte între comercianţi;
d) litigiul să privească operaţiuni sau acte juridice care constituie fapte de comerţ.

09. Care sunt mijloacele moderne de probă?

Răspuns:
a) comunicările prin telex şi fax;
b) înregistrările electronice.

10. Care este forţa probatorie a comunicărilor prin telex sau fax?

Răspuns: În materie comercială s-a considerat că telexul şi faxul pot fi asimilate cu telegrama, cu consecinţa însă de a i se aplica, în principiu, regimul juridic la acesteia prevăzut de art. 47-49 C. corn. în vederea identificării postului telex, fiecare teleimprimator este prevăzut cu un dispozitiv de transmitere automată a unor combinaţii specifice de litere şi cifre (indicativul de apel). Prin perforarea mesajelor se poate verifica corectitudinea textului aşa cum va fi transmis ulterior, iar corecta recepţionare a indicativului de apel şi sfârşitul textului constituie o confirmare de primire a acelui text.

În ceea ce priveşte comunicările prin telefax (mijloc de comunicare de documente prin cablu telefonic), certitudinea persoanei emitentului, a transmiterii sau primirii documentului ca şi a corectitudinii lui este asigurată prin „raportul de transmisiune" şi „raportul de confirmare".

11. Care este valoarea probatorie a suporturilor electronice în dreptul comercial?

Răspuns: Un suport electronic nu se încadrează în categoria înscrisului sub semnătură privată, chiar atunci când informaţiile stocate sunt transpuse prin imprimantă, pe hârtie. Un asemenea înscris nu poartă semnătura originală a celui care s-a obligat. De aceea, documentul informatic poate fi considerat fie un început de probă scrisă sau, ca prezumţie, fie poate fi asimilată cu copiile neoficiale care, potrivit art. 1188 C. civ., sunt lipsite de putere doveditoare, în aceste condiţii, documentele informatice nu ar putea fi folosite ca probe independente, ci numai în coroborare cu alte mijloace de probă.

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (19)

01. Care sunt deosebirile dintre subiectele obligaţiilor civile şi subiectele obligaţiilor comerciale?

Răspuns:
a) lipsa consideraţiei ce se acordă persoanei;
b) faptul că subiecte ale obligaţiei comerciale sunt atât indivizii, cât şi societăţile comerciale.

02. În ce constă lipsa consideraţiei ce se acordă persoanei?

Răspuns: În cazul multor obligaţii civile, consideraţia ce se acordă persoanei joacă un rol important, pe când în ceea ce priveşte obligaţiile comerciale, această luare în considerare este de cele mai multe ori absentă (exceptându-se unele contracte cum sunt, de exemplu: contractul de societate, contractul de mandat etc.). Acest lucru se explică prin aceea că dreptul comercial este dreptul negustorilor, industriaşilor şi bancherilor, care sunt prezumaţi ca fiind capabili şi experimentaţi în afaceri.

Aşa încât, problemele privind capacitatea, vicierea consimţământului, libera exprimare a voinţei rămân pe un plan secundar (sau voit neluate în considerare). Aşa, de exemplu, nu se pune problema dacă cel care a andosat un titlu se putea sau nu obliga valabil, pentru a face să depindă de acest considerent soarta raportului juridic. Tot astfel, faptul că un incapabil a subscris şi el acţiuni nu va afecta actul de constituire a societăţii pe acţiuni.

03. Care este locul bunei credinţe în dreptul comercial?

Răspuns: Elementele bunei-credinţe care joacă un rol atât de mare în asumarea obligaţiilor civile, în dreptul comercial se estompează, în general, legea comercială ia în considerare regularitatea obiectivă, făcându-se referire la buna-credinţă numai pentru a sancţiona concurenţa neloială.

04. În ce constă formalismul în dreptul comercial?

Răspuns: Formalismul în cadrul obligaţiilor comerciale răspunde cerinţelor obiective ale practicii comerciale. Formele juridice, departe de a fi un obstacol la încheierea actelor juridice, constituie, dimpotrivă, un mijloc de facilitare a acestora, prin aceea că: se evită discuţiile ulterioare privind formarea contractului şi interpretarea lui; permite recunoaşterea naturii actului după titlul care i s-a dat etc. De aceea, nu se va putea încheia, de exemplu, un contract de societate decât prin înscris autentic sau un contract de depozit bancar fără a fi îndeplinite anumite forme speciale.

05. Există acte gratuite în materie comercială?

Răspuns: Nu. Chiar şi acele obligaţii care în dreptul civil se presupun a fi gratuite (mandat, depozit), în dreptul comercial sunt asumate în consideraţia unei remuneraţii corespunzătoare.

06. În ce constă prioritatea aparenţei în relaţiile comerciale?

Răspuns: Una din caracteristicile specifice obligaţiilor comerciale (în raport cu cele civile) este sacrificarea realităţii în favoarea aparenţei. Atunci când dreptul civil este constrâns la un asemenea sacrificiu, el se străduieşte să justifice acest lucru prin „eroarea comună". Dreptul comercial nu ţine neapărat să cunoască realitatea drepturilor, el având încredere în aparenţă, dar, în acelaşi timp, multiplică formalităţile pentru a preveni surprizele. Aşa, de exemplu: pentru a se evita discuţiile în legătură cu încheierea contractelor de societate este pretinsă în toate cazurile forma autentică; pentru a se preveni litigiile în legătură cu atacarea hotărârilor adunărilor generale, există obligaţia publicării acestora în Monitorul Oficial.

Procedându-se în acest mod, circulaţia bunurilor şi a drepturilor este mult uşurată, pentru că se poate discuta cu titularul aparent şi se poate asigura prin publicitate sau prin posesia titlului un drept incontestabil. Legea comercială oferă mai multe exemple cu privire la preferinţa dreptului comercial pentru aparenţă. Aşa, de exemplu, neîndeplinirea de către fondatorii societăţii pe acţiuni a formalităţilor de autorizare şi înmatriculare nu poate impieta asupra drepturilor terţelor persoane (ca atare, în cazul neregulatei constituiri a societăţii, fondatorii răspund direct, nelimitat şi solidar pentru obligaţiile asumate în numele societăţii).

07. Ce este solidaritatea într-un raport de obligaţie?

Răspuns: Solidaritatea presupune existenţa unei pluralităţi de subiecte active sau pasive ale unei obligaţii, scopul său fiind împiedicarea diviziunii unei obligaţii.

08. Comparaţi statutul solidarităţii creanţei în dreptul civil şi-n dreptul comercial

Răspuns: Sediul general al instituţiei solidarităţii este în dreptul civil, care consacră regula că divizibilitatea creanţei este regula, iar solidaritatea, excepţia şi că ea nu se prezumă, aplicarea solidarităţii necesitând o stipulare expresă a părţilor.

Pentru a asigura o mai deplină ocrotire a creditorilor, precum şi securitatea tranzacţiilor, legiuitorul comercial a inversat această regulă, adică solidaritatea este regula şi divizibilitatea creanţei excepţia, instituind prezumţia de solidaritate a debitorilor. Astfel, în art. 42 C. corn. se prevede că „în obligaţiile comerciale, codebitorii sunt ţinuţi solidar, afară de stipulaţie contrară".

09. Ce tip de solidaritate legală mai există în dreptul comercial?

Răspuns:
a) solidaritatea asociaţilor din societăţile în nume colectiv;
b) solidaritatea comanditaţilor din societăţile în comandită;
c) solidaritatea administratorilor din societăţile în comandită.

10. Care este regula dominantă privind despăgubirea pentru obligaţiile neîndeplinite de a face sau de a da un anumit bun (în afară de o sumă de bani)?

Răspuns: Creditorul are dreptul să reclame debitorului, atât pierderea suferită (damnam emergens), cât şi câştigul nerealizat (lucram cesans), cu condiţia să se facă dovada întinderii lor.

11. Care este regula dominantă privind despăgubirea pentru obligaţiile neîndeplinite atunci când obligaţia constă într-o sumă de bani?

Răspuns: Existenţa daunelor este prezumată, creditorul nefiind obligat să facă dovada lor; cuantumul daunelor este fixat de legiuitor, în sensul că ele nu pot cuprinde decât dobânda legală; dobânzile reprezintă echivalentul daunelor provocate creditorilor prin neexecutare şi în consecinţă sunt daune compensatorii şi nu moratorii (căci ele corespund folosirii de către debitor a capitalului altuia).

12. Care sunt condiţiile care trebuie întrunite pentru ca dobânzile să curgă de drept?

Răspuns: Obligaţia debitorului să constea in plata unei sume de bani; obligaţia să fie lichidă; obligaţia să fie exigibilă (dacă în contract nu s-a prevăzut un termen de plată, dobânzile curg de la data punerii în întârziere printr-o cerere formală de plată, fie prin chemare în judecată a datornicului).

13. Ce este anatocismul?

Răspuns: Dobânda la dobândă. Este o practică admisă în dreptul comercial, cu condiţia să fie o clauză stipulată, şi să privească dobânzi datorate pe cel puţin un an împlinit.

14. Există termen de graţie în dreptul comercial?

Răspuns: Nu.

15. Care sunt condiţiile pentru interzicerea acordării termenului de graţie?

Răspuns:
a) obligaţia debitorului să rezulte dintr-un contract sinalagmatic;
b) contractul trebuie să prevadă un termen de executare;
c) obligaţia debitorului trebuie să aibă un caracter comercial.

16. Este posibil retractul litigios în cauzele comerciale?

Răspuns: În cazul obligaţiilor comerciale, retractul litigios este interzis prin dispoziţiile art. 45 din Codul comercial, dar această interdicţie este circumscrisă la drepturile care îşi au izvorul într-o faptă de comerţ (în sensul larg de materie comercială constând în acte de comerţ obiective şi subiective).

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (18)

01. Ce este obligaţia în sens larg? Dar în sens restrâns?

Răspuns: În sens larg, obligaţia este un raport juridic în conţinutul căruia intră dreptul subiectului activ-creditorul, de a cere subiectului pasiv - debitorul, de a face sau a nu face ceva, sub sancţiunea constrângerii (în caz de neexecutare). În sens restrâns, accentul definiţiei este pus numai pe latura pasivă a raportului juridic, aşa încât obligaţia se consideră a fi acel raport juridic în virtutea căruia debitorul este ţinut faţă de creditor la o prestaţie pozitivă (a da sau a face), fie la o absenţiune (a nu face).

02. Care sunt elementele din structura raportului de obligaţie?

Răspuns:
a) subiectele;
b) conţinutul;
c) obiectul.

03. Cine poate fi subiect al raportului juridic obligaţional?

Răspuns: Atât persoanele fizice cât şi persoanele juridice, în mod excepţional chiar statul.

04. Care este conţinutul raportului juridic de obligaţie?

Răspuns: Conţinutul raportului juridic de obligaţie este format din dreptul de creanţă care aparţine creditorului şi datoria corelativă dreptului de creanţă care incumbă debitorului.

05. Care este obiectul raportului de obligaţie?

Răspuns: Conceput ca acţiune sau abstenţiune concretă la care este îndatorat subiectul pasiv şi îndreptăţit subiectul activ -, poate consta fie într-o prestaţie pozitivă (a da sau a face ceva), fie într-o abstenţiune (de a nu face ceva) la care, în lipsa obligaţiei asumate, subiectul pasiv ar fi îndreptăţit.

06. Ce este obligaţia de a da?

Răspuns: Obligaţia de a constitui sau transmite un drept real oarecare (de exemplu, obligaţia vânzătorului de a transmite cumpărătorului dreptul de proprietate asupra lucrului vândut este o obligaţie „de a da", care nu se confundă cu obligaţia de a preda materialmente lucrul vândut, care este o obligaţie „de a face").

07. Ce este obligaţia de a face?

Răspuns: Îndatorirea ce revine subiectului pasiv de a efectua o lucrare şi, în general, orice prestaţie pozitivă (astfel, de exemplu, obligaţia vânzătorului de a preda lucrul vândut sau obligaţia locatorului de a pune la dispoziţia locatarului lucrul închiriat, ori obligaţia unei persoane de a presta anumite servicii).

08. Ce este obligaţia de a nu face?

Răspuns: Constă într-o abţinere, la care este îndatorat subiectul pasiv, de la ceva ce ar fi putut face în lipsa obligaţiei asumate (de exemplu, proprietarul unui teren se obligă faţă de vecinul său să nu facă o construcţie pe propriul său teren, pentru a nu-i acoperi vederea; această obligaţie este „de a nu face", proprietarul terenului abdicând de la o prerogativă pe care o avea în virtutea dreptului său de proprietate).

09. Care sunt cele mai importante izvoare ale obligaţiilor comerciale?

Răspuns:
a) contractul;
b) actul juridic complex;
c) actul juridic unilateral (declaraţia unilaterală de voinţă sau angajamentul unilateral).

10. Ce este actul juridic complex?

Răspuns: Se distinge de contractele obişnuite cu pluralitate de părţi participante prin aceea că este absentă contranetatea intereselor. Într-adevăr, în contractele obişnuite, voinţele care concură la formarea contractului sunt emanaţia unor persoane cu interese opuse (care caută satisfacerea acestora printr-o conciliere). Dimpotrivă, în actele complexe, părţile au interese concordante în vederea realizării unui ţel comun, ele nu se luptă, ci colaborează.

11. Ce este actul juridic unilateral?

Răspuns: Are drept fundament declaraţia unilaterală de voinţă ca izvor independent de obligaţii, s-a născut ca necesitate a explicării fundamentului cambiei, ca şi al titlurilor de credit.

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (17)

01. Ce este procedura de reorganizare a întreprinderii aflată în încetare de plăţi?

Răspuns: Întreaga procedură de reorganizarea întreprinderii aflată în încetare de plăţi este axată în jurul unui plan de reorganizare care însă face parte dintr-un proces ale cărui componente le constituie: declanşarea procedurii de reorganizare şi faliment; elaborarea şi punerea în aplicare a planului de reorganizare şi încetarea procedurii reorganizării.

02. Cine poate declanşa procedura de reorganizare şi faliment?

Răspuns:
a) debitorul însuşi;
b) creditorii săi;
c) camera de comerţ şi industrie locală.

03. În ce condiţii poate debitorul declanşa procedura de reorganizare şi faliment?

Răspuns: Debitorul care nu poate face faţă datoriilor sale exigibile, cu sumele de bani disponibile, poate adresa tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor legii privind procedura reorganizării şi a falimentului.

Cererea debitorului va trebui să fie însoţită de următoarele acte: bilanţul şi copii de pe registrele contabile curente; o listă a numelor şi adreselor creditorilor; contul de profit şi prevederi pe anul anterior depunerii cererii; o listă a asociaţilor cu răspundere nelimitată; o declaraţie prin care debitorul îşi arată intenţia de a-şi reorganiza activitatea sau de a-şi lichida averea, conform unui plan, în vederea achitării datoriilor sale.

Nu vor fi primite de tribunal cererile de reorganizare ale debitorilor care în ultimii 5 ani precedenţi au mai făcut o astfel de cerere sau au fost obiectul unei astfel de cereri introduse de creditori.

04. În ce condiţii pot creditorii declanşa procedura de reorganizare şi faliment?

Răspuns: Creditorii (oricare dintre ei), care au o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, pot introduce la tribunal o cerere împotriva debitorilor care, timp de cel puţin 30 de zile, au încetat plăţile.

05. În ce condiţii pot camerele de comerţ şi industrie declanşa procedura de reorganizare şi faliment?

Răspuns: Dacă, potrivit datelor de care dispun, debitorul se află într-o situaţie notorie de încetare de plăţi.

06. În ce situaţie se declanşează procedura falimentului?

Răspuns: În lipsa unui plan de reorganizare, debitorul, un creditor, comitetul creditorilor sau camera de comerţ şi industrie teritorială poate adresa judecătorului sindic o cerere de a ridica debitorului dreptul de a conduce activitatea.

07. Care este ordinea de plată a creanţelor?

Răspuns:
a) taxele, timbrele şi orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin legea reorganizării judiciare şi a falimentului;
b) creanţele reprezentând creditele, cu dobânzile şi cheltuielile aferente, acordate de societăţile bancare în perioada de reorganizare, precum şi creanţele rezultând din continuarea activ debitorului;
c) creanţele izvorâte din contracte de muncă, pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii;
d) creanţele statului provenite din impozite, taxe, amenzi şi alte sume ce reprezintă venituri publice, potrivit Legii nr. 72/1996 privind finanţele publice;
e) creanţele garantate cu garanţii reale asupra bunurilor;
f) creanţele referitoare la sumele datorate de debitor asupra unor terţi în baza unor obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru minori sau de plată a unor sume periodice destinate asigurării mij de existenţă;
g) creanţele reprezentând sumele stabilite de judecătorul sindic pentru întreţinerea debitorului şi a familiei sale, dacă acesta este persoană fizică;
h) creanţele reprezentând credite bancare, cu cheltuielile şi dobânzile aferente, a celor rezultate din livrările de produse, prestări de servicii sau altor lucrări, precum şi din chirii;
i) alte creanţe chirografare.

08. Care este consecinţa închiderii procedurii de lichidare?

Răspuns: Prin închiderea procedurii, debitorul va fi descărcat de obligaţiile pe care le avea înainte de deschiderea ei, sub rezerva însă de a nu fi găsit vinovat de bancrută frauduloasă sau de plăţi ori transferuri frauduloase, situaţii în care debitorul va fi descărcat numai în măsura în care acestea vor fi fost plătite în cadrul procedurii.

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (16)

01. Pe câte căi are loc fuziunea societăţilor comerciale?

Răspuns:
a) prin absorbţie;
b) prin contopire.

02. Ce este absorbţia?

Răspuns: Constă în înglobarea a două sau mai multe societăţi comerciale care îşi încetează existenţa dând naştere unei noi societăţi comerciale.

03. Încorporarea de către o societate comercială a unei sucursale a unei alte societăţi comerciale poate fi considerată fuziune?

Răspuns: Nu, este o cesiune de fond de comerţ.

04. De câte feluri este dizolvarea societăţii comerciale?

Răspuns:
a) voluntară;
b) judiciară.

05. În ce constă procedura voluntară de dizolvare?

Răspuns: Este identică cu cea a modificării contractului de societate. Aşadar, hotărârea adunării generale prin care s-a decis dizolvarea se autentifică notarial, se verifică de judecătoria competentă care autorizează desfiinţarea şi dispune îndeplinirea ulterioară a publicităţii în Monitorul Oficial, cât şi înscrierea în Registrul Comerţului.

06. În ce constă procedura judiciară de dizolvare?

Răspuns: În lipsa unei hotărâri a adunării generale prin care să se decidă dizolvarea (pentru că nu s-a ajuns la un acord în această privinţă), această absenţă va fi suplinită prin sentinţa ce se va pronunţa în acest sens de judecătoria competentă. Hotărârea instanţei de judecată prin care s-a decis dizolvarea trebuie publicată în Monitorul Oficial şi înscrisă în Registrul Comerţului, în termen de 15 zile de la data rămânerii sale definitive, sub sancţiunea decăderii.

07. Definiţi lichidarea societăţilor comerciale

Răspuns: Este o operaţiune care constituie un efect al dizolvării acestora. Ea poate fi cerută de oricare dintre asociaţi (nu şi de creditorii sociali).

08. Enumeraţi fazele lichidării societăţilor comerciale

Răspuns:
a) înlocuirea organelor de administraţie curentă;
b) predarea gestiunii;
c) plata creditorilor sociali şi satisfacerea drepturilor asociaţilor (acţionarilor);
d) întocmirea bilanţului final;
e) radierea din Registrul Comerţului.

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (15)

01. În ce constă procedura autorizării judiciare de funcţionare a societăţilor comerciale?

Răspuns: Desfăşurarea procedurii de autorizarea funcţionării societăţilor comerciale este diferită după cum este vorba de societăţi de persoane (societatea în nume colectiv şi societatea în comandită simplă) sau societăţi de capitaluri (societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni) şi cele cu răspundere limitată.

În primul caz procedura de autorizare este simplă şi se desfăşoară într-o singură fază, în camera de chibzuinţă, aşa cum se întâmplă în materie necontencioasă. Judecătorul are facultatea să soluţioneze cererea chiar în ziua depunerii înscrisurilor, dacă apreciază că sunt întrunite toate condiţiile legale.

În cazul societăţilor de capitaluri şi a celor cu răspundere limitată, procedura se desfăşoară în două faze. În aceste cazuri, cererea se depune la preşedintele judecătoriei şi, în faza iniţială, se fixează termen de înfăţişare, în a doua fază, revine instanţei atribuţia de a exercita controlul de legalitate, de care depinde soluţionarea cererii de autorizare.

02. În ce constau procedurile de publicitate, înmatriculare şi înregistrare fiscală?

Răspuns:
a) publicarea în Monitorul Oficial;
b) înmatricularea în Registrul Comerţului;
c) înregistrarea fiscală.

03. Care sunt cele două instituţii care alcătuiesc centrul motor vital al funcţionării societăţilor comerciale?

Răspuns:
a) adunarea generală;
b) administrarea societăţii.

04. Ce este adunarea generală?

Răspuns: Organul suprem de conducere a societăţii comerciale.

05. De câte feluri este adunarea generală?

Răspuns:
a) ordinară;
b) extraordinară.

06. De câte ori se întruneşte adunarea generală ordinară?

Răspuns: Cel puţin o dată pe an.

07. De câte ori se întruneşte adunarea generală extraordinară?

Răspuns: Ori de câte ori este nevoie spre a se lua o hotărâre cu privire la: prelungirea duratei societăţii, mărirea capitalului, schimbarea obiectului societăţii, schimbarea formei societăţii, mutarea sediului, fuziunea cu alte societăţi, oricare altă modificare a contractului de societate ori a statutului.

08. Care sunt condiţiile necesare pentru validitatea deliberărilor adunării generale?

Răspuns: Prezenţa acţionarilor care să reprezinte cel puţin jumătate din capitalul social, iar hotărârile să fie luate de acţionarii ce deţin majoritatea absolută din capitalul social reprezentat în adunare (afară dacă în contractul de societate, statut sau lege nu se prevede o majoritate mai mare).

09. Care sunt condiţiile necesare pentru validitatea deliberărilor adunării extraordinare?

Răspuns: La prima convocare, prezenţa acţionarilor reprezentând 3/4 din capitalul social, iar hotărârile să fie luate cu votul unui număr de acţionari care să reprezinte cel puţin jumătate din capitalul social; iar la convocările ulterioare, prezenţa acţionarilor reprezentând jumătate din capitalul social, iar hotărârile să fie luate cu votul unui număr de acţionari care să reprezinte cel puţin 1/3 din capitalul social.

10. Cum se votează în adunările generale?

Răspuns: Hotărârile adunărilor generale se iau prin vot deschis. El are în mod obligatoriu caracter secret, oricare ar fi prevederile contractului de societate şi statutului, atunci când este vorba de alegerea membrilor consiliului de administraţie şi a cenzorilor, revocarea lor şi luarea hotărârilor referitoare la răspunderea administratorilor (art. 88 din Legea nr. 31/1990).

11. Cine deţine conducerea concretă a societăţii comerciale?

Răspuns: Administratorul.

12. Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoana desemnată ca administrator?

Răspuns:
a) capacitate;
b) cetăţenie;
c) onorabilitatea;
d) membru al societăţii comerciale (în anumite situaţii).

13. Cum se face desemnarea administratorilor?

Răspuns: Prin pactul societar (contractul de societate). Ulterior, în cursul funcţionării societăţii comerciale, numirea administratorilor se realizează de asociaţi care reprezintă majoritatea capitalului social.

14. Cu ce sunt asimilaţi administratorii?

Răspuns: Cu mandatarii. Calitatea de administrator este temporară şi revocabilă, la fel ca împuternicirea oricărui mandatar.

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (14)

01. Enumeraţi drepturile locatorului comercial

Răspuns:
a) dreptul la o locaţie durabilă;
b) dreptul la reînnoirea locaţiei;
c) dreptul de a ceda locaţia şi de a subînchiria;
d) dreptul de a transforma localul pentru a ameliora sau moderniza exploatarea lui;
e) dreptul de a menţine localul închiriat, cu acordul proprietarului, în caz de re-vânzare a imobilului.

02. Enumeraţi obligaţiile locatarului comercial

Răspuns:
a) să respecte destinaţia economică şi funcţională a fondului de comerţ;
b) în cazul consumării în cadrul folosirii normale a unor bunuri cuprinse în fondul de comerţ, locatarul este obligat să restituie contravaloarea lor, dacă în contract nu s-a prevăzut altfel.

03. Ce este locaţia în gestiune (gestiunea liberă)?

Răspuns: Un contract în care proprietarul unui fond de comerţ îl dă în locaţie unui gestionar care-1 exploatează pe riscul său. Locatarul gestionar este un comerciant supus obligaţiilor care decurg din lege sau din contract. Proprietarul nu are calitatea de comerciant, dar este supus unei obligaţii cum este înregistrarea în Registrul Comerţului.

04. Definiţi gajul comercial?

Răspuns: Gajul comercial spre deosebire de cel prevăzut în Codul civil se poate face şi fără deposedare în cazul produselor solului, materialelor în stare de fabricaţie sau aflate în depozite, în aceste cazuri, gajul se consideră constituit ca efect al contractului care trebuie să prevadă natura, calitatea şi locul unde se află bunurile fără remiterea lor materială.

05. Enumeraţi tipurile de societăţi comerciale din sistemul român

Răspuns:
a) societatea în nume colectiv;
b) societatea în comandită simplă;
c) societatea în comandită pe acţiuni;
d) societatea pe acţiuni;
e) societatea cu răspundere limitată.

06. Care este criteriul folosit de legiuitor pentru clasificarea societăţilor comerciale

Răspuns: Întinderea obligaţiilor (răspunderii) pe care asociaţii şi le asumă pentru datoriile contractate de societate în cursul activităţii sale statutare.

07. Clasificaţi societăţile comerciale d.p.d.v. al răspunderii asociaţilor

Răspuns:
a) societăţi ai căror asociaţi răspund nemărginit şi solidar pentru pasivul comun (societăţile de persoane: SNC);
b) societăţi ai căror asociaţi răspund numai în limita aportului fiecăruia din ei (societăţile de capitaluri: SA, SRL).

08. Enumeraţi etapele constituirii societăţilor comerciale

Răspuns:
a) etapa consensuală;
b) etapa judiciară;
c) etapa de publicitate, înmatriculare şi înregistrare.

09. În ce constă etapa consensuală?

Răspuns: Are drept obiect întocmirea de către părţi a actelor constitutive. Încheierea şi perfectarea înscrisurilor constitutive se realizează în condiţiile dreptului comun referitoare la încheierea contractelor (prin negociere între părţi). În cazul societăţilor de capitaluri, definitivarea pactului societar poate fi precedată de subscrierea publică de acţiuni (este o procedură complexă care implică în prealabil îndeplinirea unor formalităţi legate de subscrierea publică de acţiuni).

10. În ce constă etapa judiciară?

Răspuns: Controlul de legalitate exercitată de instanţa teritorială competentă să autorizeze valabila funcţionare a societăţii comerciale.

11. În ce constă etapa de publicitate, înmatriculare şi înregistrare?

Răspuns: Stadiul final al constituirii societăţilor comerciale, în cadrul său având loc: îndeplinirea cerinţelor de publicitate a documentelor constitutive în Monitorul Oficial, înmatricularea profesională în Registrul Comerţului şi înregistrarea fiscală. În această etapă, societatea comercială dobândeşte personalitatea juridică şi devine opozabilă, ca subiect de drept, faţă de terţi.

12. În ce constă principiul libertăţii de asociere care stă la baza constituirii societăţilor comerciale?

Răspuns: În conformitate cu art. 37 din Constituţia României, cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate şi în alte forme de asociere. Prin Legea nr. 31/1990 se prevede, de asemenea, că „în vederea efectuării de acte de comerţ, persoanele fizice şi persoanele juridice se pot asocia şi constitui societăţi comerciale, cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi".

Posibilitatea concretă de participare la înfiinţarea unei societăţi comerciale depinde de condiţii care diferă în funcţie de natura societăţii şi de naţionalitatea subiectului de drept în cauză (statutul persoanelor fizice prezentând particularităţi faţă de cel al persoanelor juridice, iar investitorii străini trebuind să se conformeze unor norme speciale).

13. Care este statutul părţilor contractante în constituirea societăţilor comerciale?

Răspuns:
a) persoane fizice;
b) persoane juridice.

14. Ce sunt înscrisurile constitutive ale societăţilor comerciale?

Răspuns: Actul juridic de bază pentru înfiinţarea diferitelor tipuri de societăţi comerciale îl constituie „contractul de societate" care poate fi definit ca fiind acordul de voinţă, prin care două sau mai multe persoane consimt să constituie, prin aporturi individuale, un fond comun destinat unei activităţi lucrative, desfăşurate împreună, prin îndeplinirea de acte de comerţ, în scopul de a împărţi foloasele realizate.

15. Enumeraţi trăsăturile contractului de societate

Răspuns:
a) consensual;
b) patrimonial;
c) oneros;
d) comutativ;
e) comercial.

16. În cazul căror tipuri de societate este obligatorie întocmirea statutului?

Răspuns:
a) societăţile pe acţiuni;
b) societăţile în comandită pe acţiuni;
c) societăţile cu răspundere limitată.

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (13)

01. Ce sunt desenele şi modelele industriale?

Răspuns: Elemente al căror regim se aseamănă cu cel al mărcilor, şi care pot face parte din fondul de comerţ cu condiţia să prezinte noutate.

02. Enumeraţi alte semne distinctive aplicate pe mărfuri şi pe produse

Răspuns:
a) mărcile şi etichetele colective;
b) mărcile naţionale;
c) certificatele de calitate;
d) mărcile însoţitoare.

03. Ce sunt denumirile de origine şi denumirile controlate?

Răspuns: Sunt menţiuni care indică locul fabricării unor produse, de regulă de natură alimentară, de calitate deosebită datorită condiţiilor naturale ale solului, climei etc., în special pentru vinuri, dar pot fi şi ape minerale, bere, brânzeturi, ţigări etc. Ele sunt deci titluri de calitate şi au devenit în majoritatea legislaţiilor obiectul unui drept exclusiv sau privativ. Aceste denumiri nu se confundă cu mărcile.

04. Ce sunt indicaţiile de provenienţă?

Răspuns: Semne distinctive care arată cumpărătorului ţara sau localitatea de unde provin produsele dar nu pentru a constitui un element de calitate, cât pentru a nu-1 induce în eroare pe consumator asupra locului de unde vin aceste produse, pentru a respecta anumite reguli de lealitate în comerţul internaţional şi pentru a nu permite intrarea în ţară a unor mărfuri străine, prin ascunderea adevăratei lor provenienţe.

05. Ce este clientela?

Răspuns: Totalitatea persoanelor fizice şi juridice care apelează în mod obişnuit la acelaşi comerciant, adică la fondul de comerţ al acestuia pentru procurarea unor mărfuri şi servicii.

06. Clasificaţi clienţii

Răspuns:
a) clienţii legaţi de comercianţii în cauză prin contracte de aprovizionare, adesea pe lunga durată, cu sau fără clauză de exclusivitate, alcătuind clientela captivă;
b) alţi consumatori se adresează constant unui comerciant determinat datorită încrederii ce le-o inspiră produsele sau serviciile oferite de acesta pe piaţă, formând clientela atrasă;
c) în fine, în comerţul cu amănuntul poate exista şi categoria clientelei ocazionale formată din consumatori întâmplători, atraşi de amplasamentul fondului de comerţ.

07. Enumeraţi trăsăturile clientelei

Răspuns:
a) comercialitatea;
b) caracterul personal;
c) actualitatea.

08. Ce este vadul comercial?

Răspuns: Aptitudinea fondului de comerţ de a atrage consumatori datorită unor multipli factori care particularizează activitatea fiecărui comerciant. Aceşti factori sunt: locul unde se află amplasat localul, calitatea mărfurilor sau serviciilor oferite clienţilor, preţurile practicate de comercianţi, comportarea personalului comerciantului în raporturile cu clienţii, abilitatea în realizarea reclamei comerciale, influenţa modei etc.

09. Care este regimul creanţelor şi a datoriilor în raport cu fondul de comerţ?

Răspuns: Creanţele şi datoriile comerciantului nu fac parte din fondul de comerţ, deoarece aşa cum s-a arătat, acest fond nu cuprinde întreg patrimoniul juridic, ci numai unele bunuri corporale şi necorporale, anumite elemente de activ. In consecinţă, în cazul transmiterii fondului de comerţ, creanţele şi datoriile nu se transmit dobânditorului. Totuşi anumite drepturi şi obligaţii care izvorăsc din contractul de muncă, contractul de asigurare a fondului de comerţ şi contractul de furnitură (gaz, apă, electricitate, telefon etc. ) se transmit dobânditorului dacă contractele nu au fost reziliate.

10. În ce constă protecţia cumpărătorului în cazul vânzării unui fond de comerţ?

Răspuns: Cumpărătorul trebuie să cunoască exact valoarea fondului, prin informaţii precise ale vânzătorului, în act scris. Preţul trebuie să fie serios, real şi sincer, distinct pentru fiecare element al fondului ori printr-o descriere suficientă a fondului de comerţ. Preţul poate face obiectul unei acţiuni în justiţie, în cazul că nu este real, determinat ori este disimulat.

Vânzătorul nu trebuie să-i facă concurenţă comercială cumpărătorului în sensul că, odată vândut fondul de comerţ, vânzătorul nu mai poate exercita acelaşi comerţ sau unul asemănător cu acela al fondului înstrăinat (clauza de neconcurenţă). Obligaţia există, chiar dacă nu a fost stipulată în contract, fiind o manifestare a obligaţiei de garanţie a vânzătorului.

Vânzarea fondului de comerţ implică şi vânzarea clientelei, în consecinţa, continuarea comerţului de către vechiul titular al fondului de comerţ înseamnă o tulburare a folosinţei de care trebuie să răspundă în cadrul garanţiei de evicţiune şi pentru vicii. Clientela având o existenţă proprie şi constituind deci un bun distinct, evident ea poate face obiectul unei vânzări separate de fond ca bun mobil corporal.

11. În ce constă protecţia vânzătorului în cazul vânzării unui fond de comerţ?

Răspuns: Vânzarea fondului de comerţ efectuându-se de multe ori fără a se plăti integral preţul în numerar, în contract se poate înscrie clauza de rezervă a proprietăţii, în special în cazul vânzării cu plata preţului în rate. în acest caz, proprietatea asupra bunului vândut nu se transmite decât în momentul plăţii integrale a preţului şi până în acel moment cumpărătorul nu poate revinde bunul ce a făcut obiectul tranzacţiei.

12. În ce constă protecţia creditorilor vânzătorului în cazul vânzării unui fond de comerţ?

Răspuns: Vânzarea fondului de comerţ, făcând obiectul unei publicităţi speciale, creditorii pot face opoziţie în numele cumpărătorului pentru a-1 împiedica pe vânzător să se atingă de preţ.

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (12)

01. Ce este brevetul de invenţie?

Răspuns: Un titlu eliberat de stat prin Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) celui care se pretinde şi face dovada că este autorul invenţiei. Brevetul de invenţie conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare pe durata de valabilitate a acestuia. Brevetul de invenţie se acordă persoanelor fizice şi persoanelor juridice.

02. Definiţi invenţia

Răspuns: Constituie invenţie, în sensul Legii nr. 64/1991, creaţia ştiinţifică sau tehnică care prezintă noutate, a fost brevetată şi dată publicităţii în ţară sau străinătate, reprezintă o soluţie tehnică şi poate fi aplicată pentru rezolvarea unor probleme din economie, ştiinţă, ocrotirea sănătăţii, apărarea naţională sau în orice alt domeniu al vieţii economice şi sociale.

03. Care sunt condiţiile de fond pozitive pe care trebuie să le îndeplinească invenţia?

Răspuns:
a) noutatea (pentru a fi brevetată, invenţia trebuie să fie nouă: nu trebuie să fi făcut obiect de anterioritate, adică să fi fost depusă, descrisă, expusă ori să fi făcut obiectul unei alte cereri pentru brevet de invenţie; trebuie să implice o activitate inventivă, adică să nu decurgă evident din starea tehnicii; trebuie să fie susceptibilă de industrializare sau de comercializare);
b) să prezinte un progres faţă de stadiul cunoscut al tehnicii mondiale;
c) să constituie o soluţie tehnică;
d) să poată fi aplicată.

04. Care sunt condiţiile de fond negative pe care trebuie să le îndeplinească invenţia?

Răspuns:
a) să nu fie cuprinsă în stadiul actual al tehnicii;
b) să nu fi fost brevetată sau făcută publică în ţară sau în străinătate;
c) să nu fie contrară ordinei publice sau bunelor moravuri;
d) să nu afecteze negativ dezvoltarea societăţii.

05. Unde se înregistrează cererea de brevet de invenţie?

Răspuns: La Oficiul Naţional pentru Invenţii şi Mărci.

06. Care este durata de valabilitate a unui brevet de invenţie?

Răspuns: 20 de ani.

07. Ce sunt mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu?

Răspuns: Semne distinctive, folosite de comercianţi pentru a deosebi produsele, lucrările şi serviciile lor de cele identice ori similare ale altor comercianţi şi pentru a stimula îmbunătăţirea calităţii produselor, lucrărilor şi serviciilor.

08. Cum se prezintă mărcile sub aspectul compunerii lor?

Răspuns: Mărcile sunt diferite semne materiale constituite din: cuvinte, litere, cifre, reprezentări grafice, plane sau în relief, combinaţii ale acestor elemente, una sau mai multe culori (mărci figurative), forma produsului sau a ambalajului acestuia (mărci descriptive), prezentarea sonoră, numele sau denumirea sub o formă deosebită (mărci nominale), sigiliile, reliefurile, vignetele sau alte asemenea elemente.

09. Există situaţii în care marca de fabrică sau de comerţ este obligatorie şi chiar semnificativă?

Răspuns: Da. Ex: produsele farmaceutice.

10. Când încetează dreptul asupra unei mărci de fabrică?

Răspuns: Odată cu încetarea fabricaţiei sau a comerţului pentru care marca a fost adoptată.

11. Enumeraţi condiţiile de fond pe care marca trebuie să le îndeplinească în vederea înregistrării în registrul de mărci?

Răspuns:
a) noutatea;
b) specialitatea;
c) sinceritatea;
d) legalitatea;
e) moralitatea.

12. Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească dobândirea şi conservarea unei mărci prin lege?

Răspuns:
a) depozitul reglementar (actul de înscriere a mărcii în registrul de mărci de către administraţia competentă a OSIM, fără un examen prealabil al validităţii mărcii);
b) examenul cererii de înregistrare (se face la OSIM, sub aspectul condiţiilor de formă de mai sus, în cel mult 20 de zile de la efectuarea depozitului);
c) înregistrarea mărcilor şi examenul de fond.

13. Care este consecinţa mărcilor valabil înregistrare?

Răspuns: Confirmă titularului un drept privativ şi deci exclusiv de a se folosi de marcă. Apărarea acestui drept se poate realiza prin acţiunea de contrafacere sau prin acţiunea de concurenţă neloială.

Întrebări la procedura penală II (02)

01. Definiţi sesizarea la cererea organului competent

Răspuns: Atunci când legea prevede că începerea urmăririi penale nu poate avea loc fără o sesizare specială, aceasta trebuie făcută în scris şi semnată de către organul competent.

02. Enumeraţi cazurile de sesizare la cererea organului competent din dreptul român

Răspuns:
a) sesizarea la cererea comandantului navei pentru infracţiunile la regimul navigaţiei maritime sau fluviale;
b) sesizarea organelor competente ale căilor ferate;
c) sesizarea comandantului pentru infracţiunile săvârşite de militari;
d) sesizarea Consiliului Concurenţei pentru infracţiunea de concurenţă neloială.

03. Definiţi plângerea prealabilă

Răspuns: Sesizarea făcută de către persoana vătămată privind săvârşirea unei infracţiuni, sesizare ce reprezintă o condiţie indispensabilă exerciţiului acţiunii penale. Reprezintă cea mai cuprinzătoare excepţie de la principiul oficialităţii, în sensul că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare fără manifestarea de voinţă expresă a persoanei vătămate.

04. Care este natura juridică a plângerii prealabile?

Răspuns: Natură juridică mixtă, fiind concomitent instituţie de drept penal material şi instituţie de drept procesual penal.

05. Enumeraţi caracterle plângerii prealabile

Răspuns:
a) caracter obligatoriu;
b) caracter personal;
c) caracter indivizibil;
d) caracter netransmisibil.

06. Cui se adresează plângerea prealabilă?

Răspuns: Organului de cercetare penală sau procurorului, potrivit legii.

07. Cine este titularul plângerii prealabile?

Răspuns: Persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală prin infracţiune.

08. Care este termenul de introducere a plângerii prealabile?

Răspuns: 2 luni din ziua în care persoana vătămată a ştiut cine este făptuitorul.

09. Care este impactul procedurii de mediere asupra termenului de introducere a plângerii prealabile?

Răspuns: Termenul se suspendă pe durata desfăşurării medierii.

10. Definiţi procedura medierii penale

Răspuns: O modalitate alternativă de soluţionare a conflictului de drept penal în ipoteza infracţiunilor pentru care legea prevede necesitatea plângerii prealabile.

11. Enumeraţi modurile de sesizare a instanţelor de judecată

Răspuns:
a) originară;
b) complementară;
c) sesizarea primei instanţe;
d) sesizarea instanţei de control judiciar.

12. Cum se face sesizarea primei instanţe?

Răspuns:
a) rechizitoriu;
b) plângerea la instanţă împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau de netrimitere în judecată.

Întrebări la procedura penală II (01)

01. Definiţi sesizarea organelor judiciare penale

Răspuns: Aducerea la cunoştinţa organelor judiciare penale competente a împrejurării săvârşirii unei infracţiuni. Reprezintă atât o modalitate de informare a organului judiciar, cât şi un temei legal de desfăşurare a activităţilor procesuale şi procedurale specifice.

02. Clasificaţi sesizarea

Răspuns:
a) sesizarea organului de urmărire penală;
b) sesizarea instanţei de judecată.

03. Clasificaţi sesizarea organelor de urmărire penală în raport cu persoanele sau organele care fac sesizarea

Răspuns:
a) externă (provine de la persoane fizice sau juridice din afara organelor de urmărire penală: plângere, denunţ, plângere prealabilă);
b) internă (provine de la organul de urmărire penală: sesizarea din oficiu).

04. Clasificaţi sesizarea organelor de urmărire penală în raport cu efectele pe care le produce

Răspuns:
a) generală (produce efect de informare, dar nu condiţionează acţiunea penală: plângere, denunţ, sesizare din oficiu);
b) specială (reprezintă o condiţie indispensabilă pentru începerea urmăririi penale şi pentru exercitarea acţiunii penale: plângere prealabilă, sesizare la cererea organului competent, autorizare prevăzută de lege).

05. Clasificaţi sesizarea organelor de urmărire penală în raport cu organul de urmărire sesizat

Răspuns:
a) primară (informarea privind săvârşirea unei infracţiuni ajunge pentru prima dată în faţa unui organ de urmărire penală: plângere, denunţ, sesizare din oficiu);
b) complementară (cauza a fost anterior în competenţa altui organ de urmărire penală: ipoteza declinării de competenţă).

06. Definiţi plângerea

Răspuns: Încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune.

07. Cine este titularul plângerii?

Răspuns: Persoana vătămată prin săvârşirea infracţiunii, sau un substitut procesual.

08. Definiţi denunţul

Răspuns: Încunoştinţarea făcută de către o persoană fizică sau de către o persoană juridică despre săvârşirea unei infracţiuni.

09. Cine este titularul denunţului?

Răspuns: Orice persoană în afara persoanei vătămate prin infracţiune, inclusiv făptuitorul.

10. Definiţi sesizarea din oficiu

Răspuns: Are un caracter intern şi constă în autosesizarea organelor de urmărire penală ori de câte ori iau cunoştinţă, prin orice mijloc, că s-a săvârşit o infracţiune.

11. Enumeraţi sursele sesizării din oficiu

Răspuns:
a) infracţiunile flagrante;
b) constatarea infracţiunilor;
c) zvonul public;
d) mass-media;
e) cercetarea altor fapte de către organul de urmărire penală;
f) activitatea serviciilor de informaţii.

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (11)

01. Care sunt raporturile de fapt cu valoare patrimonială ale fondului de comerţ?

Răspuns:
a) clientela;
b) fondul comercial;
c) secretele de fabricaţie;
d) managementul întreprinderii.

02. Care sunt consecinţele calificării fondului de comerţ drept bun mobil corporal?

Răspuns:
a) venitul unui fond de comerţ va fi urmărit silit după procedura reglementată pentru bunurile mobile;
b) nu se aplică prescripţia extinctivă instantanee (art. 1909 Codul comercial) pentru că este o universalitate şi nu un bun corporal individual;
c) poate fi închiriat sau înstrăinat prin acte între vii cu titlu gratuit sau cu titlu oneros (art. 21 lit. a din Legea nr. 26/1990) prin moştenire ori poate face obiectul unui aport în societate ori a unei transmisiuni prin uzufruct.

03. Care sunt elementele incorporale ale fondului de comerţ?

Răspuns:
a) domiciliul sau sediul social al comerciantului;
b) numele comercial sau firma;
c) emblema;
d) naţionalitatea.

04. Ce este firma?

Răspuns: Firma este denumirea sub care un comerciant îşi exercită comerţul şi sub care semnează (art. 27 din legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului).

Firmele societăţilor comerciale sunt reglementate diferit în funcţie de forma juridică a societăţii comerciale. Firma societăţii în nume colectiv se compune din numele şi prenumele a cel puţin unuia dintre asociaţi, cu menţiunea „societate în nume colectiv" scrisă în întregime. Firma unei societăţi în comandită simplă se compune din numele şi prenumele a cel puţin unuia dintre asociaţii comanditaţi cu menţiunea „Societate în comandită" scrisă în întregime.

Firma unei societăţi pe acţiuni sau a unei societăţi în comandită pe acţiuni se compune dintr-o denumire proprie, de natură a o deosebi de firma altor societăţi şi va fi însoţită de menţiunea scrisă în întregime „Societate pe acţiuni" sau „S. A. " ori, după caz, „Societate în comandită pe acţiuni". Firma unei societăţi cu răspundere limitată se compune dintr-o denumire care arată obiectul de activitate şi este însoţită de menţiunea scrisă în întregime „Societate cu răspundere limitată" sau „S. R. L. ". Firma sucursalei sau a filialei din România a unei societăţi străine va trebui să cuprindă şi menţiunea sediului principal în străinătate.

05. Ce este numele comercial?

Răspuns: În materie comercială, principiul este că numele comercial corespunde cu cel civil. Firma unui comerciant, persoană fizică se compune din: numele comerciantului scris în întregime sau din numele şi iniţiala acestuia, legea interzice adăugarea altor elemente care ar putea induce în eroare asupra naturii sau întinderii comerţului ori situaţiei comerciantului.

06. Ce este numele de fantezie?

Răspuns: În principiu, alegerea numelui comercial, cel puţin la societatea pe acţiuni şi la societatea în comandită pe acţiuni este absolut liberă, cu simpla condiţie de a se deosebi de numele comercial al altor societăţi şi a se face menţiunile prevăzute de lege.

07. Care sunt limitele stabilite în practica judiciară şi uzanţele comerciale pentru numele unei societăţi comerciale?

Răspuns:
a) numele comercial să nu fie contrar ordinii publice şi bunelor moravuri,
b) să nu fie prea generic şi nici prea uzual,
c) să nu aducă prejudicii altei persoanei fizice sau juridice,
d) să corespundă într-o oarecare măsură mărfii vândute clientelei sale.

08. Enumeraţi regulile pentru înregistrarea şi folosirea firmei

Răspuns:
a) comerciantul persoană fizica sau juridică este obligat a menţiona pe facturi, scrisori, oferte, comenzi, tarife, prospecte şi orice alte documente întrebuinţate în comerţ, numărul de ordine sub care este înmatriculată firma în Registrul Comerţului şi anul înmatriculării;
b) societatea comercială este obligată, în orice act, scrisoare sau publicaţie să arate pe lângă denumire şi numărul de ordine din Registrul Comerţului, forma juridică şi sediul societăţii;
c) la societatea cu răspundere limitată va trebui să se arate şi capitalul social, iar pentru societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni se va arăta şi capitalul social, din care capitalul efectiv vărsat, potrivit ultimului bilanţ;
d) aplicat pe produsele de comerţ, numele comercial joacă un rol similar mărcii de fabrică; el garantează provenienţa produsului;
e) numele comercial situat pe faţada exterioară a imobilului ocupat de comerciant serveşte, de asemenea, de firmă.

09. Enumeraţi caracterele juridice ale dreptului comerciantului asupra numelui comercial

Răspuns:
a) caracterul exclusiv (orice firmă nouă trebuie să se deosebească de cele existente);
b) caracterul real (comerciantul îşi exercită dreptul fără vreo intervenţie activă a altor persoane);
c) caracterul absolut (opozabilitate faţa de toţi);
d) caracterul patrimonial.

10. Ce este emblema sau insigna?

Răspuns: Emblema constă, de obicei, dintr-o figură, reprezentare grafică figurativă sau non figurativă. Denumirea ca emblemă poate fi însăşi firma reprezentată grafic într-un mod special şi inconfundabil Denumirea poate fi fantezistă sau un nume propriu. Ea nu poate consta în reproducerea obiectului unei activităţi comune, după cum nu poate fi nici o denumire generică. Emblema poate consta dintr-o altă compoziţie sau indicaţie care serveşte la individualizarea unei societăţi comerciale. Ea trebuie să constituie un semn distinctiv mai sugestiv decât firma, fiind o etichetă a comerciantului, după cum marca este eticheta produsului.

11. Care sunt restricţiile în materie de embleme sau insigne?

Răspuns:
a) unicitatea, respectiv originalitatea emblemei;
b) emblema se foloseşte numai împreună cu firma.

12. Comparaţi firma cu emblema şi enumeraţi diferenţele

Răspuns:
a) emblema este facultativă, pe când firma este obligatorie;
b) emblema poate să conţină şi o reprezentare grafică, pe când firma nu poate avea o atare reprezentare;
c) nefiind legată de numele comerciantului, emblema poate dura mai mult decât firma;
d) emblema se poate ceda şi separat de fondul de comerţ, ceea ce nu se poate face în cazul firmei.

13. Care sunt caracterele şi natura juridică ale emblemei?

Răspuns: Aceleaşi ca şi în cazul firmei.

14. Care este obiectul drepturilor de proprietate industrială şi comercială din cuprinsul fondului de comerţ?

Răspuns:
a) creaţii noi (invenţii, know-how, desene şi modele industriale, modele de utilitate);
b) semne noi (mărci de fabrică, de comerţ şi de serviciu, denumiri de origine, indicaţii de provenienţă).

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (10)

01. Enumeraţi teoriile juridice în privinţa explicării naturii juridice a fondului de comerţ

Răspuns:
a) teoria universalităţii;
b) teoria personificării fondului de comerţ;
c) teoria patrimoniului de afectaţie;
d) teoria proprietăţii incorporate.

02. Care este raportul fondului de comerţ cu elementele care-l compun?

Răspuns: Fondul de comerţ este un bun unitar distinct de elementele care-l compun, fără să înlăture individualitatea elementelor componente. Poate face obiectul vânzării, locaţiunii, gajului etc.

03. Ce fel de bun este fondul de comerţ?

Răspuns: Un bun mobil, pentru că elementele care-l compun sunt fie mobile corporale, fie mobile incorporale, drepturi mobiliare supuse regimului juridic al bunurilor mobile. Este un bun mobil incorporal în raţiunea elementelor incorporale preponderente care-l caracterizează, mai ales clientela. Este un bun mobil corporal de natură comercială, orice operaţiune asupra sa fiind o operaţiune comercială.

04. Enumeraţi categoriile de elemente care formează fondul de comerţ

Răspuns:
a) bunurile corporale;
b) bunurile incorporale;
c) raporturile de fapt cu valoare patrimonială.

05. Enumeraţi elementele materiale sau corporale ale fondului de comerţ

Răspuns:
a) bunurile mobile;
b) drepturile mobiliare;
c) bunurile imobile.

06. Ce sunt bunurile mobile ale fondului de comerţ?

Răspuns: Sunt bunurile cu o anumită stabilitate şi care servesc la exploatarea fondului de comerţ. Ex: mobilierul destinat comerţului, stocurile de combustibili, mărfurile, materiile prime, ambalajele, utilajele, instalaţiile, fie că acestea sunt mobile sau imobile prin destinaţie.

07. Ce sunt activele aferente capitalului imobilizat?

Răspuns: Bunurile şi valorile destinate să servească activităţii agenţilor economici pe o perioadă mai mare de un an şi care se consumă treptat.

08. Ce sunt drepturile mobiliare?

Răspuns: Izvorăsc izvorăsc din contractul de închiriere a localului şi utilajelor, pe timp determinat, în schimbul unei chirii, dacă comerciantul nu este proprietar.

09. Ce sunt bunurile imobile ale fondului de comerţ?

Răspuns: Bunuri imobile care fac parte din fondul de comerţ dacă comerciantul îşi exercită comerţul într-un bun mobil afectat acestui scop. Dacă imobilul este închiriat, element al fondului de comerţ va fi contractul de închiriere.

10. Enumeraţi categoriile de imobile care prezintă importanţă în dreptul comercial

Răspuns:
a) bunurile concesionate;
b) bunurile închiriate;
c) bunurile date în locaţie de gestiune.

11. Ce este concesionarea?

Răspuns: Concesionarea este definită ca un contract prin care o parte, concedentul transmite celeilalte părţi, concesionarul spre administrare rentabilă, pe un termen determinat, în schimbul unei redevenţe, o activitate economică, un serviciu public, o subunitate productivă sau un teren proprietate de stat. Concesiunea se acordă numai prin licitaţie publică.

12. În ce condiţii pot face bunurile proprietatea statului obiectul unui contract de închiriere?

Răspuns: Bunuri proprietatea statului pot face obiectul unui contract de închiriere pe baza aprobării Guvernului sau a organelor administraţiei publice centrale, după caz. Contractul de închiriere se poate încheia cu orice persoană fizică sau juridică, română sau străină, de către organul de stat în evidenţa căruia se află bunul în cauză, închirierea va avea loc numai prin licitaţie publică.

13. Ce sunt bunurile imobile în locaţie de gestiune?

Răspuns: Regiile autonome sau societăţile comerciale pot încheia cu persoane fizice sau juridice, române sau străine, contracte de locaţia gestiunii, având ca obiect gestiunea secţiilor, uzinelor, fabricilor şi a altor subunităţi economice din structura lor. Contractul de locaţie în gestiune se încheie cu respectarea conţinutului cadru prevăzut în anexa nr. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 1228/1990.

14. Ce sunt elementele materiale incorporale ale fondului de comerţ?

Răspuns: Acele drepturi denumite drepturi privative care privesc: firma, emblema, alte semne distinctive, mărci de fabrică, de comerţ şi de serviciu, brevetele de invenţie, denumirile de origine, indicaţiile de provenienţă (legea nr. 26/1990); licenţe de exclusivitate şi licenţe de know-how.

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (09)

01. Clasificaţi sursele mijloacelor economice

Răspuns:
a) capital propriu sau asimilat;
b) capital atras;
c) credite şi împrumuturi.

02. Ce este capitalul propriu?

Răspuns: Fonduri băneşti care reprezintă capitalul social şi fondurile proprii.

03. Ce este capitalul atras?

Răspuns: Datoriile băneşti ale comerciantului faţă de alţi agenţi economici sau faţă de stat, provenite din decalajul format între data unor lucrări, prestări de servicii sau executarea de lucrări ori diverse alte obligaţii de plată şi momentul efectiv al plăţii. Fac parte din aceste fonduri datoriile comerciantului faţa de alţi agenţi economici pentru mărfurile livrate, serviciile prestate sau lucrările executate de aceştia; obligaţiile comerciantului faţă de bugetul statului; obligaţiile faţă de angajaţi pentru sumele ce li se cuvin cu titlu de salariu.

04. Ce sunt creditele şi împrumuturile?

Răspuns: Datorii ale comerciantului faţa de bănci pentru sumele primite sub formă de credite, pentru acoperirea temporară a necesarului de fonduri băneşti.

05. Care este cuprinsul patrimoniului comercial?

Răspuns: Numai acele bunuri pe care comerciantul le-a afectat exercitării comerţului. El are o existenţă factică, suportul său fiind în voinţa comerciantului şi nu în lege. Acest patrimoniu constă dintr-o universalitate juridică de bunuri, de compoziţie şi valoarea variabilă, în raport de viaţa economică a societăţii, de conjunctura generală a pieţei etc. El cuprinde toate bunurile comerciantului şi este mai mare decât capitalul social dacă întreprinderea este prosperă, în cazul societăţii comerciale, bunurile constituite ca aport în societate de către asociaţi ies din patrimoniul lor şi trec în patrimoniul societăţii care poate servi ca gaj exclusiv al creditorilor ei.

06. Definiţi capitalul social

Răspuns: Suma totală exprimată în monedă a valorii bunurilor aduse de părţi la constituirea societăţii; patrimoniul cuprinde mai mult, şi anume: ansamblul drepturilor şi obligaţiilor cu conţinut economic, nu numai valoarea bunurilor aduse la constituirea societăţii.

07. Comparaţi patrimoniul cu fondul de comerţ

Răspuns: Noţiunea de patrimoniu are o sferă mai largă decât aceea de fond de comerţ, deoarece aceasta din urmă nu cuprinde şi obligaţiile susceptibile de evaluare bănească. Examinând conţinutul celor două noţiuni, se constată că fondul de comerţ ca universalitate de fapt, reuneşte un ansamblu de bunuri corporale şi incorporale mobile şi imobile prin voinţa comerciantului, în scopul desfăşurării unei activităţi comerciale, constituind un patrimoniu de afectaţie. În limbajul comercial, cei 2 termeni - patrimoniul comercial şi fond de comerţ au acelaşi conţinut.

08. Definiţi fondul de comerţ

Răspuns: Totalitatea bunurilor corporale şi necorporale (a drepturilor) şi a raporturilor de fapt cu valoare patrimonială pe care comerciantul le grupează şi le afectează comerţului propriu (întreprinderii), în scopul desfăşurării activităţii specifice (statutare) şi obţinerii unui profit, în condiţii de competitivitate.

09. Ce este întreprinderea?

Răspuns: Modul de organizare sistematică de către comerciant prin reunirea a factorilor de producţie între care se află şi bunurile afectate desfăşurării activităţii comerciale. Organizarea priveşte însă nu numai bunurile afectate comerţului, ci şi capitalul şi munca. Deci întreprinderea cuprinde şi elemente care nu fac parte din fondul de comerţ.

10. Ce cuprinde fondul de comerţ?

Răspuns:
a. elemente sau bunuri corporale întrebuinţate de comerciant în exploatarea comerţului său: mărfuri, bani, materiale, utilaje şi instalaţii, localul;
b. elemente sau bunuri incorporale (drepturile comerciantului) referitor la comerţul său: dreptul la firmă, emblemă, brevete de invenţie, desene industriale, mărci de fabrică, de comerţ şi de serviciu, dreptul de autor etc., aparţinând unui comerciant sau industriaş.
c. raporturi de fapt cu valoare patrimonială, cum sunt: clientela şi vadul comercial, secretele de fabricaţie, organizarea întreprinderii etc.

11. Definiţi fondul de comerţ

Răspuns: O universalitate de bunuri corporale şi necorporale, active şi pasive pe care comerciantul le reuneşte prin voinţa sa în scopul realizării unui fapt de comerţ.