F. Streteanu, Drept penal. Partea generală (IV) – note de curs
Cap. IV. Limitele aplicării legii penale
Secţiunea I. Limitele spaţiale ale legii penale
1) Consideraţii generale
- legea penală este expresia suveranităţii statului care a elaborat-o şi o aplică, şi este limitată la spaţiul cu privire la care statul îşi exercită suveranitatea;
- niciun stat nu poate reclama dreptul de a interveni, prin aplicarea normelor sale penale, pe teritoriul altui stat;
2) Principiul teritorialităţii legii penale române
- prin termenul “teritoriu” se înţelege: întinderea de pământ şi apele cuprinse între frontiere, cu subsolul ş spaţiul aerian, precum şi marea teritorială cu solul, subsolul şi spaţiul aerian al acesteia;
- fac parte din teritoriul ţării sediile reprezentanţelor diplomatice şi consulare acreditate în România;
- infracţiunea comisă pe teritoriul României este şi infracţiunea comisă pe o navă sau aeronavă română;
- teoria ubicuităţii => infracţiunea se consideră săvârşită pe orice teritoriu unde a avut loc un act de executare sau s-a produs rezultatul infracţiunii;
- nu interesează nici cetăţenia infractorului, nici dispoziţiile legii penale din ţara lui de origine;
3) Principiul personalităţii legii penale române
- legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării, dacă făptuitorul este cetăţean român sau dacă, neavând nici o cetăţenie, are domiciliul în ţară;
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
4) Principiul realităţii legii penale române
- legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării, contra siguranţei statului român sau contra vieţii unui cetăţean român ori prin care s-a adus o vătămare gravă integrităţii corporale sau sănătăţii unui cetăţean român, când sunt săvârşite de un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul ţării;
- condiţii:
a) infracţiunea să fie comisă în străinătate;
b) să fie o infracţiune contra siguranţei statului român, o infracţiune contra vieţii sau prin care s-a adus o vătămare gravă integrităţii corporale sau sănătăţii unui cetăţean român;
c) fapta să fie comisă de un cetăţean străin sau de un apatrid care domiciliază în străinătate;
d) să existe autorizarea procurorului general;
e) tratatele sau convenţiile internaţionale la care România este parte să nu conţină prevederi referitoare la un alt mod de soluţionare a acestor cauze.
5) Principiul universalităţii legii penale române
- legea penală română se aplică şi altor infracţiuni, săvârşite în afara teritoriului ţării, de un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul ţării, dacă fapta este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită, iar făptuitorul se află în ţară;
- condiţii:
a) infracţiunea să fie comisă în afara teritoriului ţării;
b) făptuitorul să fie cetăţean străin sau persoană fără cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul ţării;
c) infracţiunea să nu se numere printre cele care intră sub incidenţa art. 5 Cod penal;
d) dubla incriminare;
e) infractorul să se afle benevol pe teritoriul ţării;
f) să nu existe, potrivit legii statului unde s-a comis infracţiunea, vreo cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului ori executarea pedepsei iar pedeapsa să nu fi fost executată sau considerată ca executată;
g) tratatele sau convenţiile internaţionale la care România este parte să nu conţină prevederi referitoare la un alt mod de soluţionare a acestor cauze;
6) Extrădarea
6.1. Consideraţii generale
- este un act juridic bilateral prin care un stat numit stat solicitat, acceptă să remită unui alt stat, numit stat solicitant, o persoană aflată pe teritoriul său, în vederea judecării acesteia, ori supunerii ei la executarea unei pedepse în statul solicitant;
6.2. Condiţii de fond pentru acordarea extrădării
a) referitoare la persoană
b) referitoare la acţiunea penală
- condiţii de formă (aspecte procedurale)
6.2.1. Persoanele supuse extrădării
- sunt supuse extrădării persoanele a căror predare este solicitată de un alt stat în care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni;
- nu pot fi extrădaţi:
a) cetăţénii români, dacă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 24 din Legea 224/2004;
b) persoanele cărora li s-a acordat dreptul de azil în România;
c) persoanele străine care se bucură în România de imunitate de jurisdicţie, în condiţiile şi în limitele conferite prin convenţii sau prin alte înţelegeri internaţionale;
d) persoanele străine citate din străinătate în vederea audierii ca părţi, martori sau experţi în faţa unei autorităţi judiciare române solicitante, în limitele imunităţilor conferite prin convenţie internaţională.
6.2.2. Condiţii cu privire la faptă
a) dubla incriminare;
b) să nu fie vorba de o infracţiune politică;
c) să nu fie vorba despre o infracţiune militară;
d) fapta comisă să prezinte o anumită gravitate;
6.2.3. Condiţii privind acţiunea penală şi competenţa
a) infracţiunea să fie, în principiu, comisă în afara teritoriului statului solicitat;
b) acţiunea penală să fie pusă în mişcare din oficiu;
c) cauza penală privind infracţiunea ce face obiectul cererii de extrădare să nu se afle pe rolul autorităţilor române;
d) cauza penală privind infracţiunea ce face obiectul cererii de extrădare să nu fi fost soluţionată definitiv de autorităţile române;
e) acţiunea penală ori executarea pedepsei să nu se fi stins ca efect al prescripţiei, amnistiei sau graţierii;
6.2.4. Limite impuse de garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului
- organele statului solicitat sunt obligate să prevină violarea drepturilor fundamentale ale persoanei extrădate, chiar atunci când această violare ar veni din partea autorităţilor statului solicitant;
- drepturile fundamentale, cărora o decizie de extrădare le-ar putea aduce atingere:
a) dreptul la viaţă
b) interzicerea torturii şi tratamentelor inumane sau degradante
c) dreptul la un proces echitabil
d) dreptul la viaţă familială
6.3. Efectele respingerii cererii de extrădare
- respingerea cererii de extrădare nu are ca efect înlăturarea răspunderii penale a persoanei în cauză
6.4. Efectele admiterii cererii de extrădare
- infractorul este remis autorităţilor statului solicitant
- intervine principiul specialităţii extrădării: persoana extrădată nu poate fi urmărită, judecată ori deţinută în vederea executării unei pedepse, pentru un fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea;
6.5. Extrădarea aparentă
Nu constituie o extrădare cererea formulată de o instanţă penală internaţională privind remiterea unui infractor acuzat de comiterea unor crime grave.
Secţiunea a II-a. Limitele personale ale aplicării legilor penale române
1. Consideraţii generale
- în cazul infracţiunilor comise pe teritoriul ţării, legea penală română se aplică obligatoriu, fără a distinge după cum autorul faptei este cetăţean român sau străin;
- la anumite persoane, din cauza funcţiilor pe care le îndeplinesc, aplicarea legii penale cunoaşte unele limitări;
- totuşi, obligaţia generală de respectare a legii penale există şi în aceste cazuri, iar încălcarea ei constituie infracţiune.
Caracteristica anumitor funcţii de a atrage un tratament special în raport cu legea penală se numeşte imunitate.
2. Imunităţile de drept intern
- întinderea imunităţilor este proporţională cu poziţia pe care se situează acea persoană în cadrul ierarhiei constituţionale;
2.1. Imunitatea Preşedintelui Republicii
- este o imunitate cu caracter perpetuu, ce produce efecte şi după încetarea mandatului prezidenţial
- sunt acoperite de imunitate faptele presupuse de desfăşurarea atribuţiilor prevăzute de Constituţie:
a) desemnarea primului-ministru
b) promulgarea legilor
c) instituirea stării de urgenţă sau de asediu
d) acordarea unor grade militare
e) numirea unor judecători
f) acordarea graţierii individuale
- preşedintele nu poate fi tras la răspundere penală nici pentru afirmaţiile sau opiniile exprimate în cadrul unor mesaje adresate parlamentului;
- însă imunitatea nu acoperă:
a) opiniile exprimate în cadrul unor emisiuni, interviuri, discuţii informale;
b) actele comise cu ocazia exercitării atribuţiilor, cum ar fi o infracţiune de luare de mită sau trafic de influenţă;
- de la imunitate există o excepţie: fapta de înaltă trădare => punerea sub acuzare se face cu votul a cel puţin 2/3 din numărul deputaţilor şi senatorilor;
- datorită imunităţii, preşedintele este la adăpost de orice manevre şicanatorii, fără însă a beneficia de impunitate pentru faptele care nu se includ în sfera exerciţiului atribuţiilor prezidenţiale;
2.2. Imunitatea parlamentară
- imunitate de drept penal material şi imunitate procesuală;
- deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului (imunitate funcţională);
- nu sunt acoperite de imunitate infracţiunile comise în legătură cu exercitarea dreptului de vot;
- imunitatea de drept procesual penal => deputaţii/senatorii nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor;
- imunitatea procesuală se pierde odată cu încetarea mandatului;
2.3. Imunitatea Avocatului poporului
Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului
- imunitatea de drept penal material şi imunitate de drept procesual;
- nu răspunde pentru opiniile exprimate sau pentru actele pe care le îndeplineşte, cu respectarea legii, în exercitarea atribuţiilor legale;
2.4. Imunitatea judiciară
- este justificată de necesitatea aflării adevărului şi garantării dreptului la apărare în cadrul unei proceduri judiciare;
- este tot o imunitate funcţională;
- nu este suficient ca afirmaţiile aflate sub incidenţa imunităţii să fie făcute cu ocazia exercitării apărării, trebuie să se constate că aceste afirmaţii erau necesare susţinerii cauzei;
2.5. Imunitatea familială
- tăinuirea unei infracţiuni de către o rudă nu se pedepseşte; (excepţie când infracţiunea are loc împotriva statului român);
3. Imunităţile de drept internaţional
- legea penală nu se aplică infracţiunilor săvârşite de reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau de alte persoane care, în conformitate cu convenţiile internaţionale, nu sunt supuse jurisdicţiei penale a statului român;
- beneficiază de imunitate:
a) reprezentanţii diplomatici (conform Convenţiei de la Viena din 1961 privind relaţiile diplomatice);
- statul român îl poate declara persona non grata şi-l poate expulza
- statul străin poate renunţa la protecţia acestuia printr-o declaraţie expresă
b) reprezentanţii consulari ai altor state;
- imunitate funcţională
c) şefii statelor străine aflaţi în vizită în ţara noastră (sau înalţii funcţionari ai statelor străine)
d) reprezentanţii unor organizaţii internaţionale
O.N.U.
Consiliul Europei
Uniunea Europeană
e) militarii unor armate străine
f) personalul navelor şi aeronavelor militare străine şi al celor folosite în scopuri guvernamentale
g) navele comerciale aflate în tranzit prin marea teritorială (limitată)
Secţiunea a III-a. Limitele temporale ale aplicării legii penale române
1) Activitatea legii penale
- perioada de activitate a unei legi este marcată de 2 momente:
a) momentul intrării în vigoare a legii
b) momentul ieşirii acesteia din vigoare
Intrarea în vigoare a legii penale
- ca orice lege, la 3 zile de la data publicării, sau la o dată ulterioară;
Ieşirea din vigoare a legii penale
- are loc de regulă prin abrogare
a) expresă
b) tacită
- abrogarea expresă => legea nouă prevede în mod explicit că o dispoziţie din vechea lege se abrogă
- abrogarea expresă concretă => legiuitorul identifică şi menţionează expres textele ce urmează a fi abrogate
- abrogarea expresă generică => “pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă orice dispoziţii contrare”
- abrogare tacită => o dispoziţie este înlocuită cu altă prevedere legală, care disciplinează exact aceeaşi materie, în acelaşi cadru şi cu aceeaşi substanţă ca şi legea veche
- legea penală poate înceta şi prin ajungere la termen
- legea penală îşi poate pierde aplicabilitatea cu titlu temporar
- norma penală nu iese din vigoare prin desuetudine
Momentul comiterii infracţiunii
a) când infracţiunea produce urmări în chiar momentul înfăptuirii ei
b) infracţiunile de rezultat => urmări materiale pot surveni la un interval de timp mai mic sau mai mare faţă de momentul săvârşirii acţiunii
c) infracţiuni cu durată de consumare => momentul în raport de care se determină legea aplicabilă este momentul epuizării, adică momentul în care ia sfârşit acţiunea sau are loc ultimul act de executare
2. Principiul neretroactivităţii legii penale
2.1. Conţinutul şi domeniul de incidenţă al principiul neretroactivităţii
- principiu de forţă constituţională;
- regula neretroactivităţii nu se limitează însă la legea de incriminare, ci este incidentă în cazul oricărei legi care poate agrava situaţia inculpatului;
- se consideră în mod tradiţional ca având aplicabilitate retroactivă legile interpretative; în cazul legilor interpretative din domeniul penal, nu există obligaţia retroactivităţii;
- se consideră că legile care prevăd regimul de executare a pedepselor sunt de aplicare retroactivă (această vocaţie s-a pierdut);
- nu există un punct de vedere unitar referitor la posibilitatea aplicării retroactive a dispoziţiilor privind prescripţia;
2.2. Excepţii de la principiul neretroactivităţii
2.2.1. Legea de dezincriminare
- retroactivitatea ei este prevăzută expres: “Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute sub legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor de siguranţă şi a măsurilor educative, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste faptel, încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.”
- se poate vorbi de dezincriminare doar atunci când fapta prevăzută de legea veche nu se mai găseşte sub nicio formă în legea nouă;
- dezincriminarea nu are ca efect o repunere în situaţia anterioară a condamnatului;
2.2.2. Legea de amnistie sau graţiere
- prin natura lor, acestea au caracter retroactiv;
2.2.3. Legea mai favorabilă stricto sensu
- retroactivează, ducând întotdeauna la crearea unei situaţii mai favorabile pentru făptuitor;
3. Legea penală mai favorabilă
- sfera de aplicare este diferită, în funcţie de momentul în care intervine succesiunea de legi în timp, raportat la momentul condamnării definitive;
3.1. Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul infracţiunilor nedefinitiv judecate
- în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă;
3.1.1. Condiţiile de aplicare a legii penale mai favorabile
a) succesiunea de legi penale să intervină între momentul comiterii faptei şî momentul judecării definitive a infractorului;
b) toate legile succesive să incrimineze fapta comisă:
- dacă una din legile intervenite între momentul comiterii infracţiunii şi momentul condamnării nu prevede fapta ca infracţiune, nu se pune problema aplicării legii penale mai favorabile, fiind vorba de o dezincriminare;
c) legile succesive incriminează sau sancţionează diferit fapta comisă:
- nu se pune problema unei legi penale mai favorabile;
- se consideră că încadrarea juridică se face potrivit legii celei noi;
3.1.2. Criterii de determinare a legii penale mai favorabile
a) legea nouă modifică condiţiile de incriminare
ex: adăugarea de condiţii suplimentare pentru existenţa infracţiunii;
b) modifică condiţiile de tragere la răspundere
c) modifică regimul sancţionator
3.2. Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive
2 ipoteze:
a) aplicarea obligatorie
b) aplicarea facultativă
3.2.1. Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile
- premisă: legea nouă, intervenită după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, prevede pentru fapta comisă o specie de pedeapsă mai uşoară decât cea aplicată de instanţă, sau, deşi prevedere o pedeapsă de aceeaşi specie, aceasta are un maxim special mai redus decât pedeapsa concret aplicată de către instanţă;
3.2.2. Aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile
- premisă: o reducere a pedepsei prin legea nouă în raport cu limitele prevăzute prin legea veche;
- condiţii:
a) toate legile succesive să prevadă pentru fapta comisă pedeapsa închisorii;
b) legea nouă să prevadă pentru fapta comisă un maxim special mai redus decât cel din legea veche;
c) pedeapsa concret aplicată de instanţă prin hotărârea definitivă să nu depăşească maximul prevăzut de lege;
d) instanţa să aprecieze că reducerea duratei pedepsei este oportună;
4. Ultraactivitatea legii penale. Legea penală temporară
- este ipoteza în care o lege se aplică dincolo de momentul ieşirii ei din vigoare, cu privire la fapte comise în intervalul de timp în care s-a aflat în vigoare;
- dacă legea mai favorabilă este cea veche, aceasta ultraactivează;
- ipoteza tipică de lege penală ultraactivă o constituie legea penală temporară;
- legea penală temporară poate fi:
a) propriu-zisă;
b) excepţională;
- legea penală temporară propriu-zisă => are prevăzut explicit, în chiar momentul adoptării sale, momentul ieşirii din vigoare;
- legea penală excepţională => adoptată în împrejurări excepţionale:
a) stare de asediu
b) stare de urgenţă
c) calamităţi naturale
(durata aflării ei în vigoare coincide cu perioada cât se menţine această stare);
- legea penală temporară se aplică infracţiunii săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acest interval de timp;
5. Aplicarea în timp a legii penale, în cazul ordonanţelor de urgenţă respinse de Paralement şi al legilor neconstituţionale
- în cazul în care ordonanţa este aprobată de Paralement fără modificări, efectele sale se consolidează şi nu se poate vorbi despre o succesiune de legi penale între ordonanţă şi legea de aprobare;
- respingerea sau modificarea ordonanţei de urgenţă determină o succesiune de legi penale:
a) dacă ordonanţa de urgenţă care a incriminat o nouă faptă este respinsă de către Parlament, vom fi în prezenţa unei dezincriminări;
b) dacă ordonanţa de urgenţă respinsă a abrogat o incriminare existentă, respingerea ei va avea ca efect intrarea automat în vigoare a incriminării iniţial abrogate de ordonanţă;
c) dacă ordonanţa de urgenţă modifică o incriminare existentă şi este aprobată cu modificări de către Parlament, vom avea o succesiune de legi, care va intra sub incidenţa prevederilor Codului penal referitoare la legea mai favorabilă;
5.2. Aplicarea în timp a legii penale în cazul actelor normative declarate neconstituţionale
- deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor;
- scoaterea din vigoare a unei norme penale ca efect al deciziei Curţii Constituţionale va determina în mod necesar revenirea la prevederile legale anterioare actului normativ neconstituţionale;
6. Concursul de norme penale (concursul de calificări)
- este situaţia în care o singură infracţiune este susceptibilă de calificare potrivit mai multor norme juridice;
- calificările în concurs se împart în mai multe categorii:
6.1. Calificări alternative
- între conţinuturile legale ale infracţiunilor susceptibile de a fi reţinute există o opoziţie esenţială, astfel încât alegerea unei calificări o exclude în mod necesar pe cealaltă;
- la o analiză atentă doar una dintre calificări are vocaţie de aplicare în cazul faptei comise;
6.2. Calificări incompatibile
- o infracţiune este considerată logică sau cumva naturală în raport cu alta, şi au la bază o rezoluţie infracţională unică;
- se reţine doar calificarea principală, cea subsidiară este înlăturată;
6.3. Calificări redundante
- o calificare este redundantă atunci când acoperă faptele deja incluse în altă calificare;
6.3.1. Conflictul dintre o calificare generală şi una specială
- norma specială are prioritate faţă de norma generală
6.3.2. Concursul între două calificări dintre care una constituie element sau circumstanţă a celeilalte
- în cazul unui asemenea raport se aplică doar norma absorbantă;
6.4. Calificări echivalente
- aceeaşi activitate materială intră sub incidenţa a două calificări, ce o acoperă în întregime;
- este o neconcordanţă în procesul legislativ, care conduce la un conflict de calificări;
- se aplică norma cea mai recentă;
Secţiunea I. Limitele spaţiale ale legii penale
1) Consideraţii generale
- legea penală este expresia suveranităţii statului care a elaborat-o şi o aplică, şi este limitată la spaţiul cu privire la care statul îşi exercită suveranitatea;
- niciun stat nu poate reclama dreptul de a interveni, prin aplicarea normelor sale penale, pe teritoriul altui stat;
2) Principiul teritorialităţii legii penale române
- prin termenul “teritoriu” se înţelege: întinderea de pământ şi apele cuprinse între frontiere, cu subsolul ş spaţiul aerian, precum şi marea teritorială cu solul, subsolul şi spaţiul aerian al acesteia;
- fac parte din teritoriul ţării sediile reprezentanţelor diplomatice şi consulare acreditate în România;
- infracţiunea comisă pe teritoriul României este şi infracţiunea comisă pe o navă sau aeronavă română;
- teoria ubicuităţii => infracţiunea se consideră săvârşită pe orice teritoriu unde a avut loc un act de executare sau s-a produs rezultatul infracţiunii;
- nu interesează nici cetăţenia infractorului, nici dispoziţiile legii penale din ţara lui de origine;
3) Principiul personalităţii legii penale române
- legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării, dacă făptuitorul este cetăţean român sau dacă, neavând nici o cetăţenie, are domiciliul în ţară;
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
4) Principiul realităţii legii penale române
- legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării, contra siguranţei statului român sau contra vieţii unui cetăţean român ori prin care s-a adus o vătămare gravă integrităţii corporale sau sănătăţii unui cetăţean român, când sunt săvârşite de un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul ţării;
- condiţii:
a) infracţiunea să fie comisă în străinătate;
b) să fie o infracţiune contra siguranţei statului român, o infracţiune contra vieţii sau prin care s-a adus o vătămare gravă integrităţii corporale sau sănătăţii unui cetăţean român;
c) fapta să fie comisă de un cetăţean străin sau de un apatrid care domiciliază în străinătate;
d) să existe autorizarea procurorului general;
e) tratatele sau convenţiile internaţionale la care România este parte să nu conţină prevederi referitoare la un alt mod de soluţionare a acestor cauze.
5) Principiul universalităţii legii penale române
- legea penală română se aplică şi altor infracţiuni, săvârşite în afara teritoriului ţării, de un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul ţării, dacă fapta este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită, iar făptuitorul se află în ţară;
- condiţii:
a) infracţiunea să fie comisă în afara teritoriului ţării;
b) făptuitorul să fie cetăţean străin sau persoană fără cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul ţării;
c) infracţiunea să nu se numere printre cele care intră sub incidenţa art. 5 Cod penal;
d) dubla incriminare;
e) infractorul să se afle benevol pe teritoriul ţării;
f) să nu existe, potrivit legii statului unde s-a comis infracţiunea, vreo cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului ori executarea pedepsei iar pedeapsa să nu fi fost executată sau considerată ca executată;
g) tratatele sau convenţiile internaţionale la care România este parte să nu conţină prevederi referitoare la un alt mod de soluţionare a acestor cauze;
6) Extrădarea
6.1. Consideraţii generale
- este un act juridic bilateral prin care un stat numit stat solicitat, acceptă să remită unui alt stat, numit stat solicitant, o persoană aflată pe teritoriul său, în vederea judecării acesteia, ori supunerii ei la executarea unei pedepse în statul solicitant;
6.2. Condiţii de fond pentru acordarea extrădării
a) referitoare la persoană
b) referitoare la acţiunea penală
- condiţii de formă (aspecte procedurale)
6.2.1. Persoanele supuse extrădării
- sunt supuse extrădării persoanele a căror predare este solicitată de un alt stat în care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni;
- nu pot fi extrădaţi:
a) cetăţénii români, dacă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 24 din Legea 224/2004;
b) persoanele cărora li s-a acordat dreptul de azil în România;
c) persoanele străine care se bucură în România de imunitate de jurisdicţie, în condiţiile şi în limitele conferite prin convenţii sau prin alte înţelegeri internaţionale;
d) persoanele străine citate din străinătate în vederea audierii ca părţi, martori sau experţi în faţa unei autorităţi judiciare române solicitante, în limitele imunităţilor conferite prin convenţie internaţională.
6.2.2. Condiţii cu privire la faptă
a) dubla incriminare;
b) să nu fie vorba de o infracţiune politică;
c) să nu fie vorba despre o infracţiune militară;
d) fapta comisă să prezinte o anumită gravitate;
6.2.3. Condiţii privind acţiunea penală şi competenţa
a) infracţiunea să fie, în principiu, comisă în afara teritoriului statului solicitat;
b) acţiunea penală să fie pusă în mişcare din oficiu;
c) cauza penală privind infracţiunea ce face obiectul cererii de extrădare să nu se afle pe rolul autorităţilor române;
d) cauza penală privind infracţiunea ce face obiectul cererii de extrădare să nu fi fost soluţionată definitiv de autorităţile române;
e) acţiunea penală ori executarea pedepsei să nu se fi stins ca efect al prescripţiei, amnistiei sau graţierii;
6.2.4. Limite impuse de garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului
- organele statului solicitat sunt obligate să prevină violarea drepturilor fundamentale ale persoanei extrădate, chiar atunci când această violare ar veni din partea autorităţilor statului solicitant;
- drepturile fundamentale, cărora o decizie de extrădare le-ar putea aduce atingere:
a) dreptul la viaţă
b) interzicerea torturii şi tratamentelor inumane sau degradante
c) dreptul la un proces echitabil
d) dreptul la viaţă familială
6.3. Efectele respingerii cererii de extrădare
- respingerea cererii de extrădare nu are ca efect înlăturarea răspunderii penale a persoanei în cauză
6.4. Efectele admiterii cererii de extrădare
- infractorul este remis autorităţilor statului solicitant
- intervine principiul specialităţii extrădării: persoana extrădată nu poate fi urmărită, judecată ori deţinută în vederea executării unei pedepse, pentru un fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea;
6.5. Extrădarea aparentă
Nu constituie o extrădare cererea formulată de o instanţă penală internaţională privind remiterea unui infractor acuzat de comiterea unor crime grave.
Secţiunea a II-a. Limitele personale ale aplicării legilor penale române
1. Consideraţii generale
- în cazul infracţiunilor comise pe teritoriul ţării, legea penală română se aplică obligatoriu, fără a distinge după cum autorul faptei este cetăţean român sau străin;
- la anumite persoane, din cauza funcţiilor pe care le îndeplinesc, aplicarea legii penale cunoaşte unele limitări;
- totuşi, obligaţia generală de respectare a legii penale există şi în aceste cazuri, iar încălcarea ei constituie infracţiune.
Caracteristica anumitor funcţii de a atrage un tratament special în raport cu legea penală se numeşte imunitate.
2. Imunităţile de drept intern
- întinderea imunităţilor este proporţională cu poziţia pe care se situează acea persoană în cadrul ierarhiei constituţionale;
2.1. Imunitatea Preşedintelui Republicii
- este o imunitate cu caracter perpetuu, ce produce efecte şi după încetarea mandatului prezidenţial
- sunt acoperite de imunitate faptele presupuse de desfăşurarea atribuţiilor prevăzute de Constituţie:
a) desemnarea primului-ministru
b) promulgarea legilor
c) instituirea stării de urgenţă sau de asediu
d) acordarea unor grade militare
e) numirea unor judecători
f) acordarea graţierii individuale
- preşedintele nu poate fi tras la răspundere penală nici pentru afirmaţiile sau opiniile exprimate în cadrul unor mesaje adresate parlamentului;
- însă imunitatea nu acoperă:
a) opiniile exprimate în cadrul unor emisiuni, interviuri, discuţii informale;
b) actele comise cu ocazia exercitării atribuţiilor, cum ar fi o infracţiune de luare de mită sau trafic de influenţă;
- de la imunitate există o excepţie: fapta de înaltă trădare => punerea sub acuzare se face cu votul a cel puţin 2/3 din numărul deputaţilor şi senatorilor;
- datorită imunităţii, preşedintele este la adăpost de orice manevre şicanatorii, fără însă a beneficia de impunitate pentru faptele care nu se includ în sfera exerciţiului atribuţiilor prezidenţiale;
2.2. Imunitatea parlamentară
- imunitate de drept penal material şi imunitate procesuală;
- deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului (imunitate funcţională);
- nu sunt acoperite de imunitate infracţiunile comise în legătură cu exercitarea dreptului de vot;
- imunitatea de drept procesual penal => deputaţii/senatorii nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor;
- imunitatea procesuală se pierde odată cu încetarea mandatului;
2.3. Imunitatea Avocatului poporului
Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului
- imunitatea de drept penal material şi imunitate de drept procesual;
- nu răspunde pentru opiniile exprimate sau pentru actele pe care le îndeplineşte, cu respectarea legii, în exercitarea atribuţiilor legale;
2.4. Imunitatea judiciară
- este justificată de necesitatea aflării adevărului şi garantării dreptului la apărare în cadrul unei proceduri judiciare;
- este tot o imunitate funcţională;
- nu este suficient ca afirmaţiile aflate sub incidenţa imunităţii să fie făcute cu ocazia exercitării apărării, trebuie să se constate că aceste afirmaţii erau necesare susţinerii cauzei;
2.5. Imunitatea familială
- tăinuirea unei infracţiuni de către o rudă nu se pedepseşte; (excepţie când infracţiunea are loc împotriva statului român);
3. Imunităţile de drept internaţional
- legea penală nu se aplică infracţiunilor săvârşite de reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau de alte persoane care, în conformitate cu convenţiile internaţionale, nu sunt supuse jurisdicţiei penale a statului român;
- beneficiază de imunitate:
a) reprezentanţii diplomatici (conform Convenţiei de la Viena din 1961 privind relaţiile diplomatice);
- statul român îl poate declara persona non grata şi-l poate expulza
- statul străin poate renunţa la protecţia acestuia printr-o declaraţie expresă
b) reprezentanţii consulari ai altor state;
- imunitate funcţională
c) şefii statelor străine aflaţi în vizită în ţara noastră (sau înalţii funcţionari ai statelor străine)
d) reprezentanţii unor organizaţii internaţionale
O.N.U.
Consiliul Europei
Uniunea Europeană
e) militarii unor armate străine
f) personalul navelor şi aeronavelor militare străine şi al celor folosite în scopuri guvernamentale
g) navele comerciale aflate în tranzit prin marea teritorială (limitată)
Secţiunea a III-a. Limitele temporale ale aplicării legii penale române
1) Activitatea legii penale
- perioada de activitate a unei legi este marcată de 2 momente:
a) momentul intrării în vigoare a legii
b) momentul ieşirii acesteia din vigoare
Intrarea în vigoare a legii penale
- ca orice lege, la 3 zile de la data publicării, sau la o dată ulterioară;
Ieşirea din vigoare a legii penale
- are loc de regulă prin abrogare
a) expresă
b) tacită
- abrogarea expresă => legea nouă prevede în mod explicit că o dispoziţie din vechea lege se abrogă
- abrogarea expresă concretă => legiuitorul identifică şi menţionează expres textele ce urmează a fi abrogate
- abrogarea expresă generică => “pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă orice dispoziţii contrare”
- abrogare tacită => o dispoziţie este înlocuită cu altă prevedere legală, care disciplinează exact aceeaşi materie, în acelaşi cadru şi cu aceeaşi substanţă ca şi legea veche
- legea penală poate înceta şi prin ajungere la termen
- legea penală îşi poate pierde aplicabilitatea cu titlu temporar
- norma penală nu iese din vigoare prin desuetudine
Momentul comiterii infracţiunii
a) când infracţiunea produce urmări în chiar momentul înfăptuirii ei
b) infracţiunile de rezultat => urmări materiale pot surveni la un interval de timp mai mic sau mai mare faţă de momentul săvârşirii acţiunii
c) infracţiuni cu durată de consumare => momentul în raport de care se determină legea aplicabilă este momentul epuizării, adică momentul în care ia sfârşit acţiunea sau are loc ultimul act de executare
2. Principiul neretroactivităţii legii penale
2.1. Conţinutul şi domeniul de incidenţă al principiul neretroactivităţii
- principiu de forţă constituţională;
- regula neretroactivităţii nu se limitează însă la legea de incriminare, ci este incidentă în cazul oricărei legi care poate agrava situaţia inculpatului;
- se consideră în mod tradiţional ca având aplicabilitate retroactivă legile interpretative; în cazul legilor interpretative din domeniul penal, nu există obligaţia retroactivităţii;
- se consideră că legile care prevăd regimul de executare a pedepselor sunt de aplicare retroactivă (această vocaţie s-a pierdut);
- nu există un punct de vedere unitar referitor la posibilitatea aplicării retroactive a dispoziţiilor privind prescripţia;
2.2. Excepţii de la principiul neretroactivităţii
2.2.1. Legea de dezincriminare
- retroactivitatea ei este prevăzută expres: “Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute sub legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor de siguranţă şi a măsurilor educative, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste faptel, încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.”
- se poate vorbi de dezincriminare doar atunci când fapta prevăzută de legea veche nu se mai găseşte sub nicio formă în legea nouă;
- dezincriminarea nu are ca efect o repunere în situaţia anterioară a condamnatului;
2.2.2. Legea de amnistie sau graţiere
- prin natura lor, acestea au caracter retroactiv;
2.2.3. Legea mai favorabilă stricto sensu
- retroactivează, ducând întotdeauna la crearea unei situaţii mai favorabile pentru făptuitor;
3. Legea penală mai favorabilă
- sfera de aplicare este diferită, în funcţie de momentul în care intervine succesiunea de legi în timp, raportat la momentul condamnării definitive;
3.1. Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul infracţiunilor nedefinitiv judecate
- în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă;
3.1.1. Condiţiile de aplicare a legii penale mai favorabile
a) succesiunea de legi penale să intervină între momentul comiterii faptei şî momentul judecării definitive a infractorului;
b) toate legile succesive să incrimineze fapta comisă:
- dacă una din legile intervenite între momentul comiterii infracţiunii şi momentul condamnării nu prevede fapta ca infracţiune, nu se pune problema aplicării legii penale mai favorabile, fiind vorba de o dezincriminare;
c) legile succesive incriminează sau sancţionează diferit fapta comisă:
- nu se pune problema unei legi penale mai favorabile;
- se consideră că încadrarea juridică se face potrivit legii celei noi;
3.1.2. Criterii de determinare a legii penale mai favorabile
a) legea nouă modifică condiţiile de incriminare
ex: adăugarea de condiţii suplimentare pentru existenţa infracţiunii;
b) modifică condiţiile de tragere la răspundere
c) modifică regimul sancţionator
3.2. Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive
2 ipoteze:
a) aplicarea obligatorie
b) aplicarea facultativă
3.2.1. Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile
- premisă: legea nouă, intervenită după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, prevede pentru fapta comisă o specie de pedeapsă mai uşoară decât cea aplicată de instanţă, sau, deşi prevedere o pedeapsă de aceeaşi specie, aceasta are un maxim special mai redus decât pedeapsa concret aplicată de către instanţă;
3.2.2. Aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile
- premisă: o reducere a pedepsei prin legea nouă în raport cu limitele prevăzute prin legea veche;
- condiţii:
a) toate legile succesive să prevadă pentru fapta comisă pedeapsa închisorii;
b) legea nouă să prevadă pentru fapta comisă un maxim special mai redus decât cel din legea veche;
c) pedeapsa concret aplicată de instanţă prin hotărârea definitivă să nu depăşească maximul prevăzut de lege;
d) instanţa să aprecieze că reducerea duratei pedepsei este oportună;
4. Ultraactivitatea legii penale. Legea penală temporară
- este ipoteza în care o lege se aplică dincolo de momentul ieşirii ei din vigoare, cu privire la fapte comise în intervalul de timp în care s-a aflat în vigoare;
- dacă legea mai favorabilă este cea veche, aceasta ultraactivează;
- ipoteza tipică de lege penală ultraactivă o constituie legea penală temporară;
- legea penală temporară poate fi:
a) propriu-zisă;
b) excepţională;
- legea penală temporară propriu-zisă => are prevăzut explicit, în chiar momentul adoptării sale, momentul ieşirii din vigoare;
- legea penală excepţională => adoptată în împrejurări excepţionale:
a) stare de asediu
b) stare de urgenţă
c) calamităţi naturale
(durata aflării ei în vigoare coincide cu perioada cât se menţine această stare);
- legea penală temporară se aplică infracţiunii săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acest interval de timp;
5. Aplicarea în timp a legii penale, în cazul ordonanţelor de urgenţă respinse de Paralement şi al legilor neconstituţionale
- în cazul în care ordonanţa este aprobată de Paralement fără modificări, efectele sale se consolidează şi nu se poate vorbi despre o succesiune de legi penale între ordonanţă şi legea de aprobare;
- respingerea sau modificarea ordonanţei de urgenţă determină o succesiune de legi penale:
a) dacă ordonanţa de urgenţă care a incriminat o nouă faptă este respinsă de către Parlament, vom fi în prezenţa unei dezincriminări;
b) dacă ordonanţa de urgenţă respinsă a abrogat o incriminare existentă, respingerea ei va avea ca efect intrarea automat în vigoare a incriminării iniţial abrogate de ordonanţă;
c) dacă ordonanţa de urgenţă modifică o incriminare existentă şi este aprobată cu modificări de către Parlament, vom avea o succesiune de legi, care va intra sub incidenţa prevederilor Codului penal referitoare la legea mai favorabilă;
5.2. Aplicarea în timp a legii penale în cazul actelor normative declarate neconstituţionale
- deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor;
- scoaterea din vigoare a unei norme penale ca efect al deciziei Curţii Constituţionale va determina în mod necesar revenirea la prevederile legale anterioare actului normativ neconstituţionale;
6. Concursul de norme penale (concursul de calificări)
- este situaţia în care o singură infracţiune este susceptibilă de calificare potrivit mai multor norme juridice;
- calificările în concurs se împart în mai multe categorii:
6.1. Calificări alternative
- între conţinuturile legale ale infracţiunilor susceptibile de a fi reţinute există o opoziţie esenţială, astfel încât alegerea unei calificări o exclude în mod necesar pe cealaltă;
- la o analiză atentă doar una dintre calificări are vocaţie de aplicare în cazul faptei comise;
6.2. Calificări incompatibile
- o infracţiune este considerată logică sau cumva naturală în raport cu alta, şi au la bază o rezoluţie infracţională unică;
- se reţine doar calificarea principală, cea subsidiară este înlăturată;
6.3. Calificări redundante
- o calificare este redundantă atunci când acoperă faptele deja incluse în altă calificare;
6.3.1. Conflictul dintre o calificare generală şi una specială
- norma specială are prioritate faţă de norma generală
6.3.2. Concursul între două calificări dintre care una constituie element sau circumstanţă a celeilalte
- în cazul unui asemenea raport se aplică doar norma absorbantă;
6.4. Calificări echivalente
- aceeaşi activitate materială intră sub incidenţa a două calificări, ce o acoperă în întregime;
- este o neconcordanţă în procesul legislativ, care conduce la un conflict de calificări;
- se aplică norma cea mai recentă;
Trimiteți un comentariu