Alte întrebări drept penal, partea generală I (36)
01. Ce este tentativa relativ improprie?
Răspuns: Această formă a tentativei apare, potrivit art. 20 alin. (2) C.pen. atunci când neconsumarea infracţiunii s-a datorat fie insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite, fie împrejurării că obiectul lipsea de la locul în care făptuitorul credea că se află la momentul comiterii acţiunii.
02. Ce este tentativa absolut improprie?
Răspuns: Această situaţie este reglementat în alin. (3) al art. 20 C.pen., potrivit căruia "nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracţiunii este datorată modului cum a fost concepută executarea".
03. Ce este tentativa idonee? Dar tentativa neidonee?
Răspuns: Tentativa idonee sau periculoasă include ipotezele de tentativă proprie sau relativ improprie, dar şi alte situaţii cum ar fi cea în care inexistenţa obiectului sau caracterul absolut impropriu al mijloacelor nu putea fi cunoscut ex ante. Tentativa neidonee s-ar identifica în linii generale cu tentativa absolut improprie.
Tentativa idonee presupune acte ce creează o stare de pericol pentru valoarea socială ocrotită, acte care, la momentul comiterii lor, făceau să apară ca probabilă producerea urmării vizate de autor. Tentativa neidonee există atunci când datorită modului cum a fost concepută executarea, nu se pune problema creării unei stări de pericol pentru valoarea socială ocrotită, fiind evident pentru orice observator de factură medie că acţiunea comisă nu are nici o şansă să producă rezultatul.
04. Ce este fapta putativă?
Răspuns: Suntem în prezenţa unei fapte putative atunci când autorul acţionează în condiţiile unei erori inverse de drept. Astfel, vom avea o faptă putativă, în primul rând în ipoteza în care autorul crede în mod eronat că fapta pe care a încercat să o comită era incriminată, fără a şti că aceasta a fost dezincriminată sau că nu a fost niciodată incriminată.
05. Cum se sancţionează tentativa în C.pen. în vigoare?
Răspuns: Tentativa se sancţionează doar atunci când legea prevede în mod explicit acest lucru iar pedeapsa se aplică în limite mai reduse faţă de cele prevăzute pentru infracţiunea consumată.
Tentativa se sancţionează cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului şi jumătatea maximului prevăzut de lege pentru infracţiunea consumată, fără ca minimul să fie mai mic decât minimul general al pedepsei.
06. Care sunt cauzele de nepedepsire a tentativei?
Răspuns:
a) desistarea;
b) împiedicarea producerii rezultatului.
07. Ce este desistarea?
Răspuns: Potrivit art. 22 C.pen., desistarea presupune întreruperea voluntară a actului de executare. Dacă ne raportăm la formele tentativei, desistarea nu este de conceput decât în cazul tentativei întrerupte, căci în cazul tentativei perfecte nu se mai poate pune problema unei întreruperi a actului de executare, acesta fiind, prin definiţie, încheiat.
08. Care sunt condiţiile care trebuie îndeplinite cumulativ pentru a fi în prezenţa desistării?
Răspuns:
a) întreruperea actului de executare;
b) caracterul voluntar al întreruperii actului de executare;
c) urmarea infracţiunii să nu se producă.
09. Ce este împiedicarea producerii rezultatului?
Răspuns: Potrivit art. 22 C.pen. nu se pedepseşte făptuitorul care a împiedicat mai înainte de descoperirea faptei producerea rezultatului. Dacă desistarea este o cauză de nepedepsire specifică tentativei întrerupte, împiedicarea producerii rezultatului apare în cazul tentativei perfecte, terminate.
10. Care sunt condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a fi în prezenţa împiedicării producerii rezultatului?
Răspuns:
a) actul de executare să fi fost încheiat;
b) autorul să intervină activ pentru împiedicarea producerii rezultatului;
c) împiedicarea producerii rezultatului să fie realizată voluntar;
d) împiedicarea producerii rezultatului trebuie să aibă loc înainte de descoperirea faptei;
e) împiedicarea producerii rezultatului trebuie să fie efectivă.
11. Care este efectul desistării şi împiedicării producerii rezultatului?
Răspuns: Ambele sunt cauze de nepedepsire. Impunitatea decurgând din desistare sau din împiedicarea producerii rezultatului nu are însă un caracter absolut, ea nu înlătură posibilitatea tragerii la răspundere în privinţa a tot ceea ce s-a săvârşit anterior intervenirii cauzei de nepedepsire. Dacă actele îndeplinite până în momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului constituie o altă infracţiune, se aplică pedeapsa pentru acea infracţiune.
12. Definiţi momentul consumării infracţiunii
Răspuns: Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care sunt întrunite toate elementele constitutive ale acesteia, cu alte cuvinte atunci când se realizează o perfectă coincidenţă între fapta concret săvârşită de autor şi modelul-tip descris în norma de incriminare.
13. Definiţi epuizarea infracţiunii
Răspuns: Deşi la momentul consumării fapta corespunde momentului-tip creat de legiuitor, ea nu şi-a dobândit încă fizionomia definitivă. Uneori, după momentul consumării se pot produce urmări noi, fie prin amplificarea urmării iniţiale, fie prin continuarea activităţii.
Prin urmare, dacă o infracţiune se consumă atunci când sunt întrunite toate elementele cerute de norma de incriminare, ea se epuizează în momentul în care şi-a dobândit fizionomia definitivă, prin producerea ultimei urmări.
Răspuns: Această formă a tentativei apare, potrivit art. 20 alin. (2) C.pen. atunci când neconsumarea infracţiunii s-a datorat fie insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite, fie împrejurării că obiectul lipsea de la locul în care făptuitorul credea că se află la momentul comiterii acţiunii.
02. Ce este tentativa absolut improprie?
Răspuns: Această situaţie este reglementat în alin. (3) al art. 20 C.pen., potrivit căruia "nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracţiunii este datorată modului cum a fost concepută executarea".
03. Ce este tentativa idonee? Dar tentativa neidonee?
Răspuns: Tentativa idonee sau periculoasă include ipotezele de tentativă proprie sau relativ improprie, dar şi alte situaţii cum ar fi cea în care inexistenţa obiectului sau caracterul absolut impropriu al mijloacelor nu putea fi cunoscut ex ante. Tentativa neidonee s-ar identifica în linii generale cu tentativa absolut improprie.
Tentativa idonee presupune acte ce creează o stare de pericol pentru valoarea socială ocrotită, acte care, la momentul comiterii lor, făceau să apară ca probabilă producerea urmării vizate de autor. Tentativa neidonee există atunci când datorită modului cum a fost concepută executarea, nu se pune problema creării unei stări de pericol pentru valoarea socială ocrotită, fiind evident pentru orice observator de factură medie că acţiunea comisă nu are nici o şansă să producă rezultatul.
04. Ce este fapta putativă?
Răspuns: Suntem în prezenţa unei fapte putative atunci când autorul acţionează în condiţiile unei erori inverse de drept. Astfel, vom avea o faptă putativă, în primul rând în ipoteza în care autorul crede în mod eronat că fapta pe care a încercat să o comită era incriminată, fără a şti că aceasta a fost dezincriminată sau că nu a fost niciodată incriminată.
05. Cum se sancţionează tentativa în C.pen. în vigoare?
Răspuns: Tentativa se sancţionează doar atunci când legea prevede în mod explicit acest lucru iar pedeapsa se aplică în limite mai reduse faţă de cele prevăzute pentru infracţiunea consumată.
Tentativa se sancţionează cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului şi jumătatea maximului prevăzut de lege pentru infracţiunea consumată, fără ca minimul să fie mai mic decât minimul general al pedepsei.
06. Care sunt cauzele de nepedepsire a tentativei?
Răspuns:
a) desistarea;
b) împiedicarea producerii rezultatului.
07. Ce este desistarea?
Răspuns: Potrivit art. 22 C.pen., desistarea presupune întreruperea voluntară a actului de executare. Dacă ne raportăm la formele tentativei, desistarea nu este de conceput decât în cazul tentativei întrerupte, căci în cazul tentativei perfecte nu se mai poate pune problema unei întreruperi a actului de executare, acesta fiind, prin definiţie, încheiat.
08. Care sunt condiţiile care trebuie îndeplinite cumulativ pentru a fi în prezenţa desistării?
Răspuns:
a) întreruperea actului de executare;
b) caracterul voluntar al întreruperii actului de executare;
c) urmarea infracţiunii să nu se producă.
09. Ce este împiedicarea producerii rezultatului?
Răspuns: Potrivit art. 22 C.pen. nu se pedepseşte făptuitorul care a împiedicat mai înainte de descoperirea faptei producerea rezultatului. Dacă desistarea este o cauză de nepedepsire specifică tentativei întrerupte, împiedicarea producerii rezultatului apare în cazul tentativei perfecte, terminate.
10. Care sunt condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a fi în prezenţa împiedicării producerii rezultatului?
Răspuns:
a) actul de executare să fi fost încheiat;
b) autorul să intervină activ pentru împiedicarea producerii rezultatului;
c) împiedicarea producerii rezultatului să fie realizată voluntar;
d) împiedicarea producerii rezultatului trebuie să aibă loc înainte de descoperirea faptei;
e) împiedicarea producerii rezultatului trebuie să fie efectivă.
11. Care este efectul desistării şi împiedicării producerii rezultatului?
Răspuns: Ambele sunt cauze de nepedepsire. Impunitatea decurgând din desistare sau din împiedicarea producerii rezultatului nu are însă un caracter absolut, ea nu înlătură posibilitatea tragerii la răspundere în privinţa a tot ceea ce s-a săvârşit anterior intervenirii cauzei de nepedepsire. Dacă actele îndeplinite până în momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului constituie o altă infracţiune, se aplică pedeapsa pentru acea infracţiune.
12. Definiţi momentul consumării infracţiunii
Răspuns: Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care sunt întrunite toate elementele constitutive ale acesteia, cu alte cuvinte atunci când se realizează o perfectă coincidenţă între fapta concret săvârşită de autor şi modelul-tip descris în norma de incriminare.
13. Definiţi epuizarea infracţiunii
Răspuns: Deşi la momentul consumării fapta corespunde momentului-tip creat de legiuitor, ea nu şi-a dobândit încă fizionomia definitivă. Uneori, după momentul consumării se pot produce urmări noi, fie prin amplificarea urmării iniţiale, fie prin continuarea activităţii.
Prin urmare, dacă o infracţiune se consumă atunci când sunt întrunite toate elementele cerute de norma de incriminare, ea se epuizează în momentul în care şi-a dobândit fizionomia definitivă, prin producerea ultimei urmări.
Trimiteți un comentariu