Procedură penală I, curs 2
Regula imediatei aplicări a legii de procedură penală.
Daca intre dezbateri şi momentul deliberării intervine o lege nouă de procedură care modifică numărul de judecători ce compun instanţa, instanţa nu va mai putea delibera ci e obligată să redeschidă dezbaterile judiciare conform legii noi.
Excepţiile de la aceast principiu:
Retroactivitatea: aplicarea legii de procedură penală pentru acte de procedură anterior intrării ei în vigoare.
Un singur caz de retroactivitate: atunci când legea nouă nu mai conţine condiţia sau formalitatea prevăzută de legea veche pentru îndeplinirea unui act. Dacă actul a fost îndeplinit în timpul ce legea veche era în vigoare cu încălcarea formalităţii prevăzute de acea lege deşi nu e valabil legii vechi, trebuie considerat ca valabil sub legea nouă. Ex: L356/2006 s-a abrogat teza ultima 362, apelul procurorului nu era admisibil în lipsa părţilor, în noua legislaţie e valabil. Legea de PP ar mai putea retroactiva doar dacă legea prevede în mod expres.
Ultraacticitatea legii de procedură: aplicarea legii de procedură cu privire la actele efectuate după ieşirea ei din vigoare.
În materia competenţei: în situaţia în care L nouă intervine după pronunţarea unei hot jud în primă instanţă, competenţa e cea prevăzută de legea în vigoare din momentul în care a fost pronunţată hotărârea în primă instanţă. Ex: înainte de 1997 traficul de droguri printr-o OUG era de competenţa judecătoriei, ulterior competenţa a fost tribunalul. Dacă prima hot dată de judecătorie, chiar dacă ulterior s-a modificat procedura, apelul se va judeca după legea veche.
În privinţa căilor de atac: căile de atac sunt cele prevăzute de legea în vigoare din momentul în care ele au fost declarate. Dacă ulterior, după declararea căii de atac, intervine o lege nouă care restrânge calea de atac sau care o modifică sub aspectul motivelor, se aplică legea veche. În privinţa căilor de atac are efect ultraactiv într-un singur sens: adică al accesului la căile de atac. Ex : au fost excluse de la apel sentinţele privind executarea, dacă apelul e declarat sub legea veche se aplică legea veche.
în privinţa termenelor : termenele sunt cele în vigoare în momentul în care au început să curgă.
Regulile de aplicare în timp sunt de actualitate datorită legilor succesive, în special de Noul cod de procedură penală.
TEORIA PROCESULUI PENAL
Procedura penală are ca obiect procesul penal. Dacă PP stabileşte reguli cu caracter abstract, general, privind procesul penal, situându-se la nivel doar de reglementare, procesul penal e o activitate concretă, coordonată şi progresivă care se îndreaptă spre o finalitate. În absenţa unei def legale a procesului penal, se poate considera că procesul penal este o activitate complexă, alcătuit dintr-o suită de acte succesive care se efectuează de organe judiciare în conformitate cu legea şi cu participarea activă a părţilor în scopul constatării la timp şi complete a faptelor ce constituie infracţiuni a.î. orice pesoană ce a comis o infracţiune să fie pedepsită şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Procesul penal prezintă următoarele trăsături specifice:
1. E o activitate care se realizează de organe judiciare, de aceea se poate spune că e o activitate judiciară. Organele judiciare sunt oragane de stat ce desfăşoară activitate judiciară, exercită atribuţii privind desfăşurarea procesului penal. Aceste atribuţii sunt prevăzute în legi de organizare şi funcţionare a organelor judiciare. Normele de organizare trebuie să asigure respectarea regulilor de procedură. Legi de organizare: L304/2004 privind organizarea judiciară, această lege conţine regulilor privind organiz/ funcţ parchetelor, a instanţelor judecătoreşti inclusiv a îCCJ. L364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare. Legi ce privesc organizarea unor organe de urmăriri penale speciale: OUG 43/2002 cu modificări şi completări ulterioare privind organizarea DNA, L508/2004 co modif+complet privind organizarea DIICOT.
Organele judiciare existente în sist nostru sunt de 2 feluri:
A) Organe de urmărire penală:
• Procurori: constituiţi în Parchete pe lângă instanţe şi sunt organiz şi funcţionează în cadrul Ministerului Public.
• Organe de cercetare penală:
Parchetele: sunt organizate de regulă pe lângă instanţele judecătoreşti. Acestea sunt Parchete obişnuite, comune. Există Parchete pe lângă judecătorii, tribunale, curţi de apel şi ICCJ.
Există şi parchete militare şi Parchete specializate: - >parchete specializate : Procurori DNA, competenţă naţională, nu teritorială, nu se subordonează şefilor ierarhici.
Procurori DIICOT, structură centrală şi una teritorială.
Organele de cercetare penală comun: Poliţi Judiciară şi organe de cercetare speciale, sunt în număr restrâns, competenţă specială, dublu criteriu -> al naturii şi gravităţii infracţiunii şi al calităţii persoanei.
B) instanţe judecătoreşti: Judecătorii, tribunale, tribunale specializate (tribunale pt minori şi familie), CAP şi secţia penală aI ICCJ, complet 9 judecăt, intermediar secţie şi secţii unite.
L177/2010, modifică şi completează L47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Consti, a CP si CPP. S-a abrogat expres art 29 (5) ce privea obligativitatea susp judecăţii ce urmării a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate, s-a abrogat 303 CPP al 6 ce prevedea obligativit susp judecăţii ca urmare a sesizării C Consti cu privirea soluţ a unei excepţii de neconsti. Introdus art 408 indice 2 ce prevede un nou caz de revizuire a hot penale definitiv fundamentate pe declararea ca neconsti printr-o decizie a curtii consti a txt de lege pe care se bazeaza o soluţie definitivă de condamnare.
Instanţe militare ce corespund trib militare. Secţia penală a ICCJ are comp de a judeca cauzele militare.
2. Procesul penal se desfăşoară în conformitate cu legea penală. Trăsătură specifică proc penal datorită preemitenţei dr în desfăşurarea procesului penal. Respectarea legii penale condiţionează atât validitatea cât şi eficienţa PP. Regulile sunt imperative, datorită caracterului strict al reglementării, ceea ce pune în valoare interesul public de aceea se poate spune că procesul penal e întotdeauna o activitate de interes public. Interesul public stă la baza procesului penal indiferent de titularul acţiunii în justiţie (titularul principal e statul care exercită în procesul penal exerciţiul public prin procurori, sunt situaţii când titular e victima, pers vătămată, are vocaţie procedurală). Chiar în situaţia în care titular al acţiunii e persoana vătămată procesul penal are un interes public, acela al înfăptuirii justiţiei.
Consecinţe:
a) organele judiciare sunt cele prevazute de lege,
b) organele exercită doar atribuţiile prevăzute de lege, atribuţii ce formează competenţa funcţională,
c) org judiciare aplică procedura prevăzută de lege.
3. Procesul penal este o procedură ce se realizează cu participarea activă a partilor. Părţile sunt enumerate limitativ: inculpatul, partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. Partile sunt denumite şi persoane interesate pentru că părţilor le revin drepturi si obligaţii născute din exercitarea acţiunilor în procesul penal (acţiunea penală şi acţiunea civilă)
4. Procesul penal are un scop multiplu care poate fi imediat şi mediat.
Scopul imediat: constatarea completă a faptelor ce constituie infracţiuni. Constatarea completă e cerută de necesitatea respectării unui principiu fundamental al procesului penal: stabilirea adevărului care se identifică cu însăşi justiţia în materie penală, presupune un sistem de probe deoarece stabilirea adevărului nu se poate realiza oricum sau în orice fel, numai pe baza probelor. Adevărul nu poate fi parţial ci trebuie să fie complet. Caracterul complet al adevărului e o condiţie pentru o bună justiţie. Priveşte însuşi obiectul procesului penal: fapta penală. Procesul are ca scop constatarea la timp a faptelor materiale, constatarea la timp e cerută de necesitatea respectării principiului rapidităţii procesului penal. Procesul penal trebuie să aibă o durată rezonabilă, e necesar să fie scurtat pe cât posibil intervalul de timp între momentul săvârşirii faptelor materiale şi momentul stabilirii acesora pe baza probelor, sarcina revine organelor judiciare, cu participarea părţilor. Procesul penal mai are ca scop ca persoana ce a comis fapta să fie pedepsită şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Sub acest aspect e important de subliniat că procesul penal trebuie să dea satisfacţie ambelor interese procesuale care sunt contrare: -> interesul statului ce e satisfăcut atunci când persoana vinovată e pedepsită şi -> interesul particular al părţii implicate în materie penală a inculpatului care e satisfăcut atunci când procesul penal conţine suficiente garanţii că nici o pers vinovată nu e trasă la răspundere şi că persoana vinovată să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale.
Scopul mediat: apărarea oridinii de drept, a pers, a drepturilor şi libertăţii individului; prevenirea infracţiunilor şi educarea persoanelor în sensul respectării dispoziţiilor penale. Datorită acestor trăsături procesul penal are rol educativ, astfel el poate constitui un avertisment pt pers implicate şi poate da satisfacţie opiniei publice.
Pledoaria e mai importantă decât concluziile scrise sau dovezile. scopul e înfăptuirea justiţiei. Un rol important îl are opinia publica. Care în diverse modalităţi poate modifica opinia judecătorului.
Materialul procesului penal permite formarea dosarului penal. Constituirea unui dosar penal e posibilă datorită obligativitaţii consemnării tututror activităţilor procedurale în documente scrise (doc procedurale). Ele formează materialul: -> documente care privesc desfăşurarea procesului penal constând în efectuarea de acte procedurale şi procesuale de către organele judiciare şi ceilalţi participanţi la procesul penal. Aceste documente formează materialul procedural al procesului penal, servesc la constatarea legalităţii procesului penal.
Materialul probator (probele) serveste la constatarea temeiniciei procesului penal.
Procesul penal e unitar în pofida faptului că presupune o activitate progresivă care se realizează în trepte. Unitatea procesului penal e asigurată de scopul urmărit, de aceea stratificarea procesului penal, împărţirea acestuia în faze procesuale nu trebuie interpretată decât ca o expresie a desfăşurării procesului penal în mod gradual, în trepte din aproape în aproape până în momentul finalizării. Etapa procesuală e o diviziune a procesului penal ce e alcatuită din activităţi efectuate de o anumită categorie de organe judiciare având trăsături specifice care se finalizează în mod obligatoriu cu o soluţie.
Procesul penal nu se limitează doar la judecată ci e împărţit în 3 faze procesuale:
1. Urmarirea penală, e faza pregătitoare sau preliminară a procesului penal, e o faza prejurisdicţională, constând în efectuarea de activităţi de investigaţie precum şi restrângere de probe în vederea sesizării instanţei. Urmărirea penală se realizează între momentul începerii urmăririi penale sau a punerii în mişcare a acţiunii penale când persoana dobândeşte calitatea de învinuit sau inculpat care e momentul ad quoc al urmăririi şi altul în care ad quem se întocmeşte rechizitoriul şi se sesizează instanţa penală.
2. Faza de judecată e decizională, se finalizează cu o hotărâre jud. E jurisdicţională pentru că hotărârea aparţine instanţelor judiciare. Momentul în care instanţele primesc rechizitorul, momentul ad queam e momentul când se dă o soluţie definitivă. Judecata conţine activităţi de verificare şi cercetare a probelor. Mai conţine activităţi de evaluare, cercetare şi soluţionare a cauzei penale, acţiunilor exercitate în acest proces.
3. Executarea hotărârilor penale face parte din proces. Efectuarea tuturor activităţilor punerii în executare în vederea realizării scopului. Executare se realizează de judecătorul delegat cu executarea şi de organele competente.
Principiile directoare de procedură penală:
Decurg din scopul procesului penal şi prezintă importanţă pentru practica penală. “reguli de bază a procesului penal” art 2-8 C.prod.pen.
Daca intre dezbateri şi momentul deliberării intervine o lege nouă de procedură care modifică numărul de judecători ce compun instanţa, instanţa nu va mai putea delibera ci e obligată să redeschidă dezbaterile judiciare conform legii noi.
Excepţiile de la aceast principiu:
Retroactivitatea: aplicarea legii de procedură penală pentru acte de procedură anterior intrării ei în vigoare.
Un singur caz de retroactivitate: atunci când legea nouă nu mai conţine condiţia sau formalitatea prevăzută de legea veche pentru îndeplinirea unui act. Dacă actul a fost îndeplinit în timpul ce legea veche era în vigoare cu încălcarea formalităţii prevăzute de acea lege deşi nu e valabil legii vechi, trebuie considerat ca valabil sub legea nouă. Ex: L356/2006 s-a abrogat teza ultima 362, apelul procurorului nu era admisibil în lipsa părţilor, în noua legislaţie e valabil. Legea de PP ar mai putea retroactiva doar dacă legea prevede în mod expres.
Ultraacticitatea legii de procedură: aplicarea legii de procedură cu privire la actele efectuate după ieşirea ei din vigoare.
În materia competenţei: în situaţia în care L nouă intervine după pronunţarea unei hot jud în primă instanţă, competenţa e cea prevăzută de legea în vigoare din momentul în care a fost pronunţată hotărârea în primă instanţă. Ex: înainte de 1997 traficul de droguri printr-o OUG era de competenţa judecătoriei, ulterior competenţa a fost tribunalul. Dacă prima hot dată de judecătorie, chiar dacă ulterior s-a modificat procedura, apelul se va judeca după legea veche.
În privinţa căilor de atac: căile de atac sunt cele prevăzute de legea în vigoare din momentul în care ele au fost declarate. Dacă ulterior, după declararea căii de atac, intervine o lege nouă care restrânge calea de atac sau care o modifică sub aspectul motivelor, se aplică legea veche. În privinţa căilor de atac are efect ultraactiv într-un singur sens: adică al accesului la căile de atac. Ex : au fost excluse de la apel sentinţele privind executarea, dacă apelul e declarat sub legea veche se aplică legea veche.
în privinţa termenelor : termenele sunt cele în vigoare în momentul în care au început să curgă.
Regulile de aplicare în timp sunt de actualitate datorită legilor succesive, în special de Noul cod de procedură penală.
TEORIA PROCESULUI PENAL
Procedura penală are ca obiect procesul penal. Dacă PP stabileşte reguli cu caracter abstract, general, privind procesul penal, situându-se la nivel doar de reglementare, procesul penal e o activitate concretă, coordonată şi progresivă care se îndreaptă spre o finalitate. În absenţa unei def legale a procesului penal, se poate considera că procesul penal este o activitate complexă, alcătuit dintr-o suită de acte succesive care se efectuează de organe judiciare în conformitate cu legea şi cu participarea activă a părţilor în scopul constatării la timp şi complete a faptelor ce constituie infracţiuni a.î. orice pesoană ce a comis o infracţiune să fie pedepsită şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Procesul penal prezintă următoarele trăsături specifice:
1. E o activitate care se realizează de organe judiciare, de aceea se poate spune că e o activitate judiciară. Organele judiciare sunt oragane de stat ce desfăşoară activitate judiciară, exercită atribuţii privind desfăşurarea procesului penal. Aceste atribuţii sunt prevăzute în legi de organizare şi funcţionare a organelor judiciare. Normele de organizare trebuie să asigure respectarea regulilor de procedură. Legi de organizare: L304/2004 privind organizarea judiciară, această lege conţine regulilor privind organiz/ funcţ parchetelor, a instanţelor judecătoreşti inclusiv a îCCJ. L364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare. Legi ce privesc organizarea unor organe de urmăriri penale speciale: OUG 43/2002 cu modificări şi completări ulterioare privind organizarea DNA, L508/2004 co modif+complet privind organizarea DIICOT.
Organele judiciare existente în sist nostru sunt de 2 feluri:
A) Organe de urmărire penală:
• Procurori: constituiţi în Parchete pe lângă instanţe şi sunt organiz şi funcţionează în cadrul Ministerului Public.
• Organe de cercetare penală:
Parchetele: sunt organizate de regulă pe lângă instanţele judecătoreşti. Acestea sunt Parchete obişnuite, comune. Există Parchete pe lângă judecătorii, tribunale, curţi de apel şi ICCJ.
Există şi parchete militare şi Parchete specializate: - >parchete specializate : Procurori DNA, competenţă naţională, nu teritorială, nu se subordonează şefilor ierarhici.
Procurori DIICOT, structură centrală şi una teritorială.
Organele de cercetare penală comun: Poliţi Judiciară şi organe de cercetare speciale, sunt în număr restrâns, competenţă specială, dublu criteriu -> al naturii şi gravităţii infracţiunii şi al calităţii persoanei.
B) instanţe judecătoreşti: Judecătorii, tribunale, tribunale specializate (tribunale pt minori şi familie), CAP şi secţia penală aI ICCJ, complet 9 judecăt, intermediar secţie şi secţii unite.
L177/2010, modifică şi completează L47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Consti, a CP si CPP. S-a abrogat expres art 29 (5) ce privea obligativitatea susp judecăţii ce urmării a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate, s-a abrogat 303 CPP al 6 ce prevedea obligativit susp judecăţii ca urmare a sesizării C Consti cu privirea soluţ a unei excepţii de neconsti. Introdus art 408 indice 2 ce prevede un nou caz de revizuire a hot penale definitiv fundamentate pe declararea ca neconsti printr-o decizie a curtii consti a txt de lege pe care se bazeaza o soluţie definitivă de condamnare.
Instanţe militare ce corespund trib militare. Secţia penală a ICCJ are comp de a judeca cauzele militare.
2. Procesul penal se desfăşoară în conformitate cu legea penală. Trăsătură specifică proc penal datorită preemitenţei dr în desfăşurarea procesului penal. Respectarea legii penale condiţionează atât validitatea cât şi eficienţa PP. Regulile sunt imperative, datorită caracterului strict al reglementării, ceea ce pune în valoare interesul public de aceea se poate spune că procesul penal e întotdeauna o activitate de interes public. Interesul public stă la baza procesului penal indiferent de titularul acţiunii în justiţie (titularul principal e statul care exercită în procesul penal exerciţiul public prin procurori, sunt situaţii când titular e victima, pers vătămată, are vocaţie procedurală). Chiar în situaţia în care titular al acţiunii e persoana vătămată procesul penal are un interes public, acela al înfăptuirii justiţiei.
Consecinţe:
a) organele judiciare sunt cele prevazute de lege,
b) organele exercită doar atribuţiile prevăzute de lege, atribuţii ce formează competenţa funcţională,
c) org judiciare aplică procedura prevăzută de lege.
3. Procesul penal este o procedură ce se realizează cu participarea activă a partilor. Părţile sunt enumerate limitativ: inculpatul, partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. Partile sunt denumite şi persoane interesate pentru că părţilor le revin drepturi si obligaţii născute din exercitarea acţiunilor în procesul penal (acţiunea penală şi acţiunea civilă)
4. Procesul penal are un scop multiplu care poate fi imediat şi mediat.
Scopul imediat: constatarea completă a faptelor ce constituie infracţiuni. Constatarea completă e cerută de necesitatea respectării unui principiu fundamental al procesului penal: stabilirea adevărului care se identifică cu însăşi justiţia în materie penală, presupune un sistem de probe deoarece stabilirea adevărului nu se poate realiza oricum sau în orice fel, numai pe baza probelor. Adevărul nu poate fi parţial ci trebuie să fie complet. Caracterul complet al adevărului e o condiţie pentru o bună justiţie. Priveşte însuşi obiectul procesului penal: fapta penală. Procesul are ca scop constatarea la timp a faptelor materiale, constatarea la timp e cerută de necesitatea respectării principiului rapidităţii procesului penal. Procesul penal trebuie să aibă o durată rezonabilă, e necesar să fie scurtat pe cât posibil intervalul de timp între momentul săvârşirii faptelor materiale şi momentul stabilirii acesora pe baza probelor, sarcina revine organelor judiciare, cu participarea părţilor. Procesul penal mai are ca scop ca persoana ce a comis fapta să fie pedepsită şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Sub acest aspect e important de subliniat că procesul penal trebuie să dea satisfacţie ambelor interese procesuale care sunt contrare: -> interesul statului ce e satisfăcut atunci când persoana vinovată e pedepsită şi -> interesul particular al părţii implicate în materie penală a inculpatului care e satisfăcut atunci când procesul penal conţine suficiente garanţii că nici o pers vinovată nu e trasă la răspundere şi că persoana vinovată să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale.
Scopul mediat: apărarea oridinii de drept, a pers, a drepturilor şi libertăţii individului; prevenirea infracţiunilor şi educarea persoanelor în sensul respectării dispoziţiilor penale. Datorită acestor trăsături procesul penal are rol educativ, astfel el poate constitui un avertisment pt pers implicate şi poate da satisfacţie opiniei publice.
Pledoaria e mai importantă decât concluziile scrise sau dovezile. scopul e înfăptuirea justiţiei. Un rol important îl are opinia publica. Care în diverse modalităţi poate modifica opinia judecătorului.
Materialul procesului penal permite formarea dosarului penal. Constituirea unui dosar penal e posibilă datorită obligativitaţii consemnării tututror activităţilor procedurale în documente scrise (doc procedurale). Ele formează materialul: -> documente care privesc desfăşurarea procesului penal constând în efectuarea de acte procedurale şi procesuale de către organele judiciare şi ceilalţi participanţi la procesul penal. Aceste documente formează materialul procedural al procesului penal, servesc la constatarea legalităţii procesului penal.
Materialul probator (probele) serveste la constatarea temeiniciei procesului penal.
Procesul penal e unitar în pofida faptului că presupune o activitate progresivă care se realizează în trepte. Unitatea procesului penal e asigurată de scopul urmărit, de aceea stratificarea procesului penal, împărţirea acestuia în faze procesuale nu trebuie interpretată decât ca o expresie a desfăşurării procesului penal în mod gradual, în trepte din aproape în aproape până în momentul finalizării. Etapa procesuală e o diviziune a procesului penal ce e alcatuită din activităţi efectuate de o anumită categorie de organe judiciare având trăsături specifice care se finalizează în mod obligatoriu cu o soluţie.
Procesul penal nu se limitează doar la judecată ci e împărţit în 3 faze procesuale:
1. Urmarirea penală, e faza pregătitoare sau preliminară a procesului penal, e o faza prejurisdicţională, constând în efectuarea de activităţi de investigaţie precum şi restrângere de probe în vederea sesizării instanţei. Urmărirea penală se realizează între momentul începerii urmăririi penale sau a punerii în mişcare a acţiunii penale când persoana dobândeşte calitatea de învinuit sau inculpat care e momentul ad quoc al urmăririi şi altul în care ad quem se întocmeşte rechizitoriul şi se sesizează instanţa penală.
2. Faza de judecată e decizională, se finalizează cu o hotărâre jud. E jurisdicţională pentru că hotărârea aparţine instanţelor judiciare. Momentul în care instanţele primesc rechizitorul, momentul ad queam e momentul când se dă o soluţie definitivă. Judecata conţine activităţi de verificare şi cercetare a probelor. Mai conţine activităţi de evaluare, cercetare şi soluţionare a cauzei penale, acţiunilor exercitate în acest proces.
3. Executarea hotărârilor penale face parte din proces. Efectuarea tuturor activităţilor punerii în executare în vederea realizării scopului. Executare se realizează de judecătorul delegat cu executarea şi de organele competente.
Principiile directoare de procedură penală:
Decurg din scopul procesului penal şi prezintă importanţă pentru practica penală. “reguli de bază a procesului penal” art 2-8 C.prod.pen.
Trimiteți un comentariu