Întrebări drept penal, partea generală I, 20
1. Care este diferenţa între infracţiunile de pericol şi cele de rezultat?
Răspuns:
Infracţiunile de rezultat sunt cele care produc un rezultat material, o modificare fizică, perceptibilă în realitatea înconjurătoare.
Infracţiunile de pericol sunt acelea care nu presupun o urmare materială, urmarea lor concretizându-se într-o stare de pericol pentru valoarea protejată prin norma de incriminare.
Aşadar, după cum reiese şi din definiţii, diferenţa dintre infracţiunile de pericol şi cele de rezultat este aceea că primele nu au urmare materială, în vreme ce a doua categorie are.
2. Care este diferenţa între infracţiunile de pericol concret şi cele de pericol abstract?
Răspuns:
Infracţiunea de pericol concret se caracterizează prin prevederea în norma de incriminare a cerinţei ca fapta să creeze o stare de pericol pentru valoarea ocrotită. Suntem în prezenţa unui pericol concret atunci când numai datorită unei întâmplări rezultatul vătămător nu a survenit.
Infracţiunea de pericol abstract nu necesită dovedirea existenţei unui pericol, acesta fiind prezumat de legiuitor prin chiar incriminarea faptei, motiv pentru care se mai numesc şi infracţiuni de pericol prezumat.
3. Care sunt criticile formulate la adresa teoriei echivalenţei condiţiilor?
Răspuns:
Potrivit teoriei echivalenţei condiţiilor are valoare de cauză orice acţiune sau inacţiune anterioară, în absenţa căreia rezultatul nu s-ar fi produs, cu alte cuvinte orice condiţie sine qua non.
Doctrina a formulat numeroase critici:
a) potrivit teoriei, identificarea cauzelor poate ajunge până la infinit;
b) teoria nu funcţionează atunci când nu se cunoaşte potenţialul efect al unei anumite cauze;
c) aplicarea teoriei poate duce la negarea existenţei raportului de cauzalitate în ipoteze în care acesta există cu certitudine;
d) teoria echivalenţei condiţiilor consideră drept cauze numeroase împrejurări cărora nu li se poate recunoaşte în realitate această calitate.
4. Ce este teoria imputării obiective a rezultatului?
Răspuns:
Teoria imputării obiective a rezultatului este o teorie menită să conducă la determinarea situaţiilor în care un anumit rezultat poate fi imputat autorului unei acţiuni. Ea presupune un examen în două etape: mai întâi se verifică dacă acţiunea a creat un pericol relevant din punct de vedere juridic pentru valoarea socială ocrotită, iar apoi se constată dacă rezultatul produs este o consecinţă a stării de pericol creată prin acţiune.
5. Ce este poziţia de garant şi cum opereză aceasta în materia infracţiunilor omisive
improprii?
Răspuns:
În ipoteza infracţiunilor omisive improprii nu mai este suficient să se constate că inculpatul ar fi putut împiedica producerea unui rezultat, fiind, în plus, necesar a se stabili că el avea şi obligaţia de a-l împiedica. Aşa s-a ajuns la definirea poziţiei de garant ca o relaţie specială de protecţie între un subiect garant şi o valoare socială ocrotită, relaţie determinată de incapacitatea (totală sau parţială) a titularului valorii de a o proteja în mod autonom.
Răspuns:
Infracţiunile de rezultat sunt cele care produc un rezultat material, o modificare fizică, perceptibilă în realitatea înconjurătoare.
Infracţiunile de pericol sunt acelea care nu presupun o urmare materială, urmarea lor concretizându-se într-o stare de pericol pentru valoarea protejată prin norma de incriminare.
Aşadar, după cum reiese şi din definiţii, diferenţa dintre infracţiunile de pericol şi cele de rezultat este aceea că primele nu au urmare materială, în vreme ce a doua categorie are.
2. Care este diferenţa între infracţiunile de pericol concret şi cele de pericol abstract?
Răspuns:
Infracţiunea de pericol concret se caracterizează prin prevederea în norma de incriminare a cerinţei ca fapta să creeze o stare de pericol pentru valoarea ocrotită. Suntem în prezenţa unui pericol concret atunci când numai datorită unei întâmplări rezultatul vătămător nu a survenit.
Infracţiunea de pericol abstract nu necesită dovedirea existenţei unui pericol, acesta fiind prezumat de legiuitor prin chiar incriminarea faptei, motiv pentru care se mai numesc şi infracţiuni de pericol prezumat.
3. Care sunt criticile formulate la adresa teoriei echivalenţei condiţiilor?
Răspuns:
Potrivit teoriei echivalenţei condiţiilor are valoare de cauză orice acţiune sau inacţiune anterioară, în absenţa căreia rezultatul nu s-ar fi produs, cu alte cuvinte orice condiţie sine qua non.
Doctrina a formulat numeroase critici:
a) potrivit teoriei, identificarea cauzelor poate ajunge până la infinit;
b) teoria nu funcţionează atunci când nu se cunoaşte potenţialul efect al unei anumite cauze;
c) aplicarea teoriei poate duce la negarea existenţei raportului de cauzalitate în ipoteze în care acesta există cu certitudine;
d) teoria echivalenţei condiţiilor consideră drept cauze numeroase împrejurări cărora nu li se poate recunoaşte în realitate această calitate.
4. Ce este teoria imputării obiective a rezultatului?
Răspuns:
Teoria imputării obiective a rezultatului este o teorie menită să conducă la determinarea situaţiilor în care un anumit rezultat poate fi imputat autorului unei acţiuni. Ea presupune un examen în două etape: mai întâi se verifică dacă acţiunea a creat un pericol relevant din punct de vedere juridic pentru valoarea socială ocrotită, iar apoi se constată dacă rezultatul produs este o consecinţă a stării de pericol creată prin acţiune.
5. Ce este poziţia de garant şi cum opereză aceasta în materia infracţiunilor omisive
improprii?
Răspuns:
În ipoteza infracţiunilor omisive improprii nu mai este suficient să se constate că inculpatul ar fi putut împiedica producerea unui rezultat, fiind, în plus, necesar a se stabili că el avea şi obligaţia de a-l împiedica. Aşa s-a ajuns la definirea poziţiei de garant ca o relaţie specială de protecţie între un subiect garant şi o valoare socială ocrotită, relaţie determinată de incapacitatea (totală sau parţială) a titularului valorii de a o proteja în mod autonom.
Trimiteți un comentariu