Întrebări de autoverificare la drept comunitar (XII)
1. Cum se adoptă bugetul comunitar ?
Comunităţile Europene dispun de surse bugetare proprii, cum ar fi:
a) suprataxele agrare;
b) taxele vamale;
c) un procent din TVA-ul încasat în statele membre;
d) un procent determinat de contribuţie din partea fiecărui stat în funcţie de produsul intern brut.
Cheltuielile bugetare sunt de două feluri:
a) obligatorii (cele care rezultă din tratate sau din actele normative rezultate din tratate)
b) neobligatorii (toate celelalte).
Procedura adoptării bugetului comunitar parcurge următoarele etape:
a) În fiecare an, în luna februarie, Comisia solicită fiecărei structuri din Comunitate necesităţile bugetare, iar până la data de 1 mai stabileşte necesarul total.
b) Până la data de 1 iulie fiecare organ comunitar înaintează la Comisie un proiect de buget şi anexează la acesta o luare de poziţie.
c) Comisia pe baza acestora elaborează un proiect de buget şi anexează la acesta o luare de poziţie.
d) Comisia trimite proiectul şi luarea de poziţie până la 1 septembrie la Consiliu, care pe baza acestora elaborează un proiect de buget care va fi înaintat până în 1 octombrie la Parlament.
e) Parlamentul în 42 de zile votează sau nu modificarea proiectului, caz în care acesta este adoptat. Dacă se modifică proiectul, se trece la etapa 6.
f) Parlamentul trimite proiectul modificat la Consiliu, care în 15 zile va trebui să se pronunţe. Dacă nu are de obiectat, bugetul este votat, în caz contrar se declanşează etapa 7.
g) Consiliul trimite modificările la Parlament, care în 15 zile ori adoptă bugetul cu modificările aduse de Consiliu, ori acceptă noi modificări finale după care adoptă definitiv bugetul.
h) Preşedintele Parlamentului European declară formal bugetul adoptat şi din acest moment bugetul dobândeşte forţă obligatorie.
2. Prin ce se deosebeşte procedura avizării de cea a informării ?
Prin procedura avizării, Consiliul introduce un act normativ definitiv în faţa Parlamentului European, care ori îl va aproba (şi astfel sprijină adoptarea lui), ori îl va respinge (şi astfel va împiedica adoptarea acestuia).
Prin procedura informării, Consiliul consultă Parlamentul European în probleme politice importante, în soluţionarea cărora acesta nu deţine competenţe materiale.
Aşadar, există o diferenţă de “intensitate”: dacă procedura avizării implică o codecizie “neprelucrată”, pentru că Parlamentul nu poate propune amendamente la măsurile respective, în schimb, procedura informării ţine de “acordurile inter-instituţionale”, nefiind un temei de drept comunitar pentru recurgerea la informarea Parlamentului.
3. Care sunt etapele procedurii codeciziei ?
Procedura codeciziei are următoarele etape:
a) Iniţiativa aparţine Comisiei, care transmite simultan proiectul Parlamentului European şi Consiliului.
b) Prima citire dă posibilitatea pentru consultarea Comitetului Economico-Social şi Comitetului Regiunilor. Totodată Parlamentul, după citire, poate propune modificări prin amendamente care sunt trimise Consiliului.
c) Prima trimitere la Consiliu poate da naştere la mai multe variante:
- Consiliul adoptă proiectul nemodificat de Parlament
- Consiliul adoptă proiectul modificat de Parlament
- Dacă Consiliul nu este de acord cu proiectul, sau cu modificările adoptate de Parlamentul European, va elabora o poziţie comună, cu propriile modificări.
d) A doua citire: Parlamentul European primeşte poziţia comună de la Consiliu şi poate proceda la:
- Aprobă poziţia comună sau în 3 luni nu ia nicio hotărâre, în ambele cazuri actul normativ fiind adoptat
- Respinge cu majoritate absolută poziţia comună, ceea ce duce automat la neadoptarea actului normativ, căzând proiectul
- Propune cu majoritate absolută modificarea poziţiei comune şi trimite proiectul la Comisie.
e) Luarea de poziţie a Comisiei faţă de opinia Parlamentului European. Este de menţionat că proiectul de act normativ care a fost între timp modificat în mod inacceptabil pentru Comisie, pe parcursul etapelor acestei proceduri, poate fi retras de către Comisie, doar până la convocarea Comitetului de Conciliere. După acest moment totul depinde exclusiv de voinţa celorlalte două organe din triumviratul legilor.
f) A doua trimitere la Consiliu, care trebuie să se încheie în 3 luni, se poate termina în felul următor:
- Consiliul adoptă cu majoritate calificată modificările adoptate de Parlament şi actul normativ este adoptat.
- Dacă luarea de poziţie a Comisiei faţă de modificări a fost negativă sau de respingere, Consiliul poate adopta actul normativ numai cu unanimitate.
- Dacă Consiliul nu adoptă modificările, preşedintele Consiliului, de comun acord cu preşedintele Parlamentului, hotărăsc înfiinţarea unui Comitet de Conciliere (format din 27 de parlamentari şi 27 de membri din partea Consiliului).
g) Lucrările Comitetului de Conciliere
h) Trimiterea proiectului la Consiliu şi la Parlamentul European. În acest caz, proiectul trebuie votat în 6 săptămâni cu majoritate calificată în Consiliu şi cu majoritate absolută în Parlamentul European, dacă lipseşte o singură aprobare proiectul cade.
4. Care este diferenţa între procedura ascultării şi cea a cooperării ?
Prima diferenţă între cele două proceduri este una de tip cantitativ: dacă procedura ascultării este cea mai importantă din punct de vedere al volumului (fiind procedura generală), procedura cooperării practic nu mai este folosită.
Calitativ vorbind, procedura cooperării este o metodă care conferă foarte multă greutate Parlamentului European, Consiliul trebuind să ţină cont de propunerile parlamentarilor, pentru că dacă aceştia resping proiectul, este nevoie de votul în unanimitate în Consiliu, cu şanse de izbândă extrem de reduse în lipsa asentimentului tuturor statelor membre. Comparativ, procedura ascultării presupune că Parlamentul European, Comitetul Economic şi Social sau Comitetul Regiunilor emit opinii neobligatorii pentru Consiliu.
Comunităţile Europene dispun de surse bugetare proprii, cum ar fi:
a) suprataxele agrare;
b) taxele vamale;
c) un procent din TVA-ul încasat în statele membre;
d) un procent determinat de contribuţie din partea fiecărui stat în funcţie de produsul intern brut.
Cheltuielile bugetare sunt de două feluri:
a) obligatorii (cele care rezultă din tratate sau din actele normative rezultate din tratate)
b) neobligatorii (toate celelalte).
Procedura adoptării bugetului comunitar parcurge următoarele etape:
a) În fiecare an, în luna februarie, Comisia solicită fiecărei structuri din Comunitate necesităţile bugetare, iar până la data de 1 mai stabileşte necesarul total.
b) Până la data de 1 iulie fiecare organ comunitar înaintează la Comisie un proiect de buget şi anexează la acesta o luare de poziţie.
c) Comisia pe baza acestora elaborează un proiect de buget şi anexează la acesta o luare de poziţie.
d) Comisia trimite proiectul şi luarea de poziţie până la 1 septembrie la Consiliu, care pe baza acestora elaborează un proiect de buget care va fi înaintat până în 1 octombrie la Parlament.
e) Parlamentul în 42 de zile votează sau nu modificarea proiectului, caz în care acesta este adoptat. Dacă se modifică proiectul, se trece la etapa 6.
f) Parlamentul trimite proiectul modificat la Consiliu, care în 15 zile va trebui să se pronunţe. Dacă nu are de obiectat, bugetul este votat, în caz contrar se declanşează etapa 7.
g) Consiliul trimite modificările la Parlament, care în 15 zile ori adoptă bugetul cu modificările aduse de Consiliu, ori acceptă noi modificări finale după care adoptă definitiv bugetul.
h) Preşedintele Parlamentului European declară formal bugetul adoptat şi din acest moment bugetul dobândeşte forţă obligatorie.
2. Prin ce se deosebeşte procedura avizării de cea a informării ?
Prin procedura avizării, Consiliul introduce un act normativ definitiv în faţa Parlamentului European, care ori îl va aproba (şi astfel sprijină adoptarea lui), ori îl va respinge (şi astfel va împiedica adoptarea acestuia).
Prin procedura informării, Consiliul consultă Parlamentul European în probleme politice importante, în soluţionarea cărora acesta nu deţine competenţe materiale.
Aşadar, există o diferenţă de “intensitate”: dacă procedura avizării implică o codecizie “neprelucrată”, pentru că Parlamentul nu poate propune amendamente la măsurile respective, în schimb, procedura informării ţine de “acordurile inter-instituţionale”, nefiind un temei de drept comunitar pentru recurgerea la informarea Parlamentului.
3. Care sunt etapele procedurii codeciziei ?
Procedura codeciziei are următoarele etape:
a) Iniţiativa aparţine Comisiei, care transmite simultan proiectul Parlamentului European şi Consiliului.
b) Prima citire dă posibilitatea pentru consultarea Comitetului Economico-Social şi Comitetului Regiunilor. Totodată Parlamentul, după citire, poate propune modificări prin amendamente care sunt trimise Consiliului.
c) Prima trimitere la Consiliu poate da naştere la mai multe variante:
- Consiliul adoptă proiectul nemodificat de Parlament
- Consiliul adoptă proiectul modificat de Parlament
- Dacă Consiliul nu este de acord cu proiectul, sau cu modificările adoptate de Parlamentul European, va elabora o poziţie comună, cu propriile modificări.
d) A doua citire: Parlamentul European primeşte poziţia comună de la Consiliu şi poate proceda la:
- Aprobă poziţia comună sau în 3 luni nu ia nicio hotărâre, în ambele cazuri actul normativ fiind adoptat
- Respinge cu majoritate absolută poziţia comună, ceea ce duce automat la neadoptarea actului normativ, căzând proiectul
- Propune cu majoritate absolută modificarea poziţiei comune şi trimite proiectul la Comisie.
e) Luarea de poziţie a Comisiei faţă de opinia Parlamentului European. Este de menţionat că proiectul de act normativ care a fost între timp modificat în mod inacceptabil pentru Comisie, pe parcursul etapelor acestei proceduri, poate fi retras de către Comisie, doar până la convocarea Comitetului de Conciliere. După acest moment totul depinde exclusiv de voinţa celorlalte două organe din triumviratul legilor.
f) A doua trimitere la Consiliu, care trebuie să se încheie în 3 luni, se poate termina în felul următor:
- Consiliul adoptă cu majoritate calificată modificările adoptate de Parlament şi actul normativ este adoptat.
- Dacă luarea de poziţie a Comisiei faţă de modificări a fost negativă sau de respingere, Consiliul poate adopta actul normativ numai cu unanimitate.
- Dacă Consiliul nu adoptă modificările, preşedintele Consiliului, de comun acord cu preşedintele Parlamentului, hotărăsc înfiinţarea unui Comitet de Conciliere (format din 27 de parlamentari şi 27 de membri din partea Consiliului).
g) Lucrările Comitetului de Conciliere
h) Trimiterea proiectului la Consiliu şi la Parlamentul European. În acest caz, proiectul trebuie votat în 6 săptămâni cu majoritate calificată în Consiliu şi cu majoritate absolută în Parlamentul European, dacă lipseşte o singură aprobare proiectul cade.
4. Care este diferenţa între procedura ascultării şi cea a cooperării ?
Prima diferenţă între cele două proceduri este una de tip cantitativ: dacă procedura ascultării este cea mai importantă din punct de vedere al volumului (fiind procedura generală), procedura cooperării practic nu mai este folosită.
Calitativ vorbind, procedura cooperării este o metodă care conferă foarte multă greutate Parlamentului European, Consiliul trebuind să ţină cont de propunerile parlamentarilor, pentru că dacă aceştia resping proiectul, este nevoie de votul în unanimitate în Consiliu, cu şanse de izbândă extrem de reduse în lipsa asentimentului tuturor statelor membre. Comparativ, procedura ascultării presupune că Parlamentul European, Comitetul Economic şi Social sau Comitetul Regiunilor emit opinii neobligatorii pentru Consiliu.
Trimiteți un comentariu