Întrebări şi răspunsuri procedură civilă (14)
01. Ce este prorogarea competenţei instanţelor?
Răspuns: Desemnează extinderea în temeiul legii, al unei hotărâri judecătoreşti ori al convenţiei părţilor, a competenţei unei instanţe judecătoreşti, aceasta dobândind aptitudinea de a soluţiona procese sau cereri cu privire la care nu posedă, obişnuit, competenţă de soluţionare.
02. De câte feluri este prorogarea competenţei instanţelor?
Răspuns:
a) judecătorească (dispusă printr-o hotărâre a autorităţii jurisdicţionale);
b) legală (când legea însăşi dispune extensiunea competenţei);
c) convenţională (numită şi voluntară, fiind cea decisă de părţi oral sau în scris, explicit sau implicit).
03. Care sunt cazurile în care se poate face prorogarea judecătorească de competenţă?
Răspuns:
a) conform art.23 C.pr.civ., când din pricina unor împrejurări excepţionale, instanţa competentă este împiedicată un timp mai îndelungat să funcţioneze, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la cererea părţii interesate, va delega o altă instanţă de acelaşi grad, care să judece pricina;
b) conform art.30 alin.2 şi 33 alin.1 C.pr.civ. când din pricina recuzării nu se poate alcătui completul de judecată, instanţa superioară învestită cu judecarea cererii de recuzare va dispune, dacă va socoti cererea întemeiată, trimiterea cauzei spre judecare la o altă instanţă decât cea învestită iniţial;
c) conform art.37-40 C.pr.civ., admiterea unei cereri de strămutare are drept consecinţă trimiterea pricinii spre judecată unei alte instanţe de acelaşi grad;
d) conform art.312 alin.5 C.pr.civ., dacă instanţa a cărei hotărâre a fost recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor cât şi la dezbaterea fondului, instanţa de recurs, casând hotărârea, va putea trimite cauza unei alte instanţe decât cea care a judecat fondul, dar de acelaşi grad;
e) conform art.313 C.pr.civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, poate trimite cauza spre o nouă judecată, atunci când interesele bunei administrări a justiţiei o cer, unei alte instanţe de acelaşi grad;
f) conform art.169 alin.4 C.pr.civ., când administrarea dovezilor urmează să se facă în altă localitate, ea se va îndeplini, prin delegaţie, de către o instanţă de acelaşi grad sau chiar mai mică în grad dacă în localitate nu există instanţă de acelaşi grad.
04. De câte feluri este prorogarea legală de competenţă?
Răspuns: Intervine în cazurile arătate anume de lege, putând fi indirectă (când rezultă, prin ricoşeu, din conexitatea existentă între cererea introductivă şi cererile incidentale
sau accesorii) ori directă (când vizează cereri ce pot fi considerate, prin ele însele, ca fiind independente faţă de cererea introductivă).
05. Daţi exemple de prorogare legală directă
Răspuns:
a) ipoteza prevăzută de art.9 C.pr.civ., evocată în contextul prezentării cazurilor de competenţă alternativă;
b) ipoteza prevăzută de art.17 C.pr.civ., conform căreia cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
06. Daţi exemple de prorogare legală indirectă
Răspuns: Conexitatea, reglementată de art.163 C.pr.civ. şi desemnând posibilitatea întrunirii mai multor cauze ce se află înaintea aceleiaşi instanţe sau la instanţe deosebite, de acelaşi grad, în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu altele şi al căror obiect şi cauză au între ele o strânsă legătură.
07. În ce situaţii poate exista prorogarea convenţională (voluntară) de competenţă?
Răspuns: Din coroborarea prevederile art.159 pct.3 şi 19 C.pr.civ. se poate trage concluzia că prorogarea convenţională a competenţei este îngăduită doar în pricinile privitoare la bunuri, altele însă decât cele arătate de art.13-16 C.pr.civ.
08. Enumeraţi condiţiile de fond şi de formă pentru existenţa valabilă a convenţiei de prorogare a competenţei
Răspuns :
a) părţile să aibă capacitatea de a sta în justiţie;
b) consimţământul lor să fie liber şi neviciat;
c) instanţa aleasă să nu fie necompetentă absolut;
d) prin acordul lor părţile să determine în mod clar şi precis instanţa pe care o desemnează;
e) să nu se deroge de la norme legale imperative.
09. Enumeraţi incidentele cu privire la competenţă
Răspuns:
a) conflictul de competenţă;
b) necompetenţa instanţei sesizate;
c) litispendenţa;
d) conexitatea.
10. Ce este conflictul de competenţă?
Răspuns: Înţelegem prin conflict de competenţă situaţia în care două sau mai multe instanţe judecătoreşti ori acestea şi unul sau mai multe organe cu activitate jurisdicţională se socotesc deopotrivă competente să soluţioneze o unică pricină cu care fiecare a fost sesizată ori, dimpotrivă, când toate se consideră necompetente, declinându-şi reciproc competenţa.
Prima ipoteză desemnează conflictul pozitiv de competenţă, cea de-a doua conflictul negativ de competenţă.
11. Care este raţiunea soluţionării conflictului de competenţă?
Răspuns: Raţiunea soluţionării conflictului de competenţă rezidă în necesitatea de a obţine o hotărâre judecătorească (în cazul conflictului negativ), respectiv în necesitatea de a se evita pronunţarea unor hotărâri contradictorii (în cazul conflictului pozitiv).
12. Enumeraţi condiţiile conflictului de competenţă
Răspuns:
a) două sau mai multe instanţe ori organe cu activitate jurisdicţională să fie sesizate cu judecarea aceleiaşi cereri;
b) cererile să fie în curs de judecată;
c) cererile să fie de aceeaşi natură procedurală, neputând exista conflict între o acţiune contencioasă şi o cerere necontencioasă sau între o cerere formulată în condiţiile dreptului comun şi o cerere de ordonanţă preşedinţială;
d) litigiile să se afle pe rolul instanţelor române;
e) excepţia regulatorului de competenţă trebuie să fie ridicată în faţa tuturor instanţelor învestite cu soluţionarea aceleiaşi cauze; în cazul conflictului negativ, este necesar şi ca hotărârile de declinare reciprocă a competenţei să fi devenit irevocabile;
f) una dintre instanţele învestite trebuie să fie competentă să judece cauza, căci dacă nici una dintre ele nu este competentă, cererea regulatorului de competenţă urmează a fi respinsă, părţile trebuind să-şi îndrepte acţiunea la instanţa competentă.
13. Care este instanţa care judecă conflictul de competenţă?
Răspuns:
a) conflictul ivit între două judecătorii din circumscripţia aceluiaşi tribunal se judecă de acel tribunal;
b) dacă cele două judecătorii nu aparţin aceluiaşi tribunal ori dacă conflictul s-a născut între o judecătorie şi un tribunal sau între două tribunale, competenţa îi revine curţii de apel de care aparţin instanţele în conflict;
c) conflictul ivit între două instanţe care nu se găsesc în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel, precum şi conflictul ivit între două curţi de apel, se judecă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
d) eventualul conflict ivit între Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi o altă instanţă se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
14. Cum se judecă conflictul de competenţă?
Răspuns: Instanţa competentă să judece conflictul va hotărî în camera de consiliu, fără citarea părţilor, cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
15. Cum se invocă necompetenţa instanţei sesizate atunci când o cauză este în curs de judecată?
Răspuns: Pe calea excepţiei de necompetenţă.
16. Care sunt subiecţii procesuali care pot invoca excepţia de necompetenţă?
Răspuns: Excepţia de necompetenţă poate fi ridicată de oricare dintre părţi, de către instanţa din oficiu ori procuror când participă la judecată, (atunci când norma de competenţă încălcată este imperativă), respectiv numai de către pârât, (în cazul încălcării unei norme dispozitive de competenţă).
17. Ce trebuie să conţină excepţia de necompetenţă?
Răspuns: Conform art.158 C.pr.civ., invocarea excepţiei de necompetenţă trebuie însoţită de motivarea excepţiei şi de arătarea instanţei ori organului cu activitate jurisdicţională competent.
18. Care este momentul în care se poate invoca excepţia de necompetenţă?
Răspuns: Când normele de competenţă încălcate sunt de ordine publică, necompetenţa se poate invoca în orice fază a judecăţii, deci chiar pentru întâia oară în apel sau recurs; când normele încălcate sunt dispozitive, necompetenţa poate fi invocată de către pârât in limine litis.
19. Cum se aplică principiul potrivit căruia judecătorul acţiunii este şi judecătorul excepţiei?
Răspuns: Instanţa învestită cu soluţionarea cererii introductive soluţionează şi excepţia de necompetenţă.
20. Cum se soluţionează excepţia de necompetenţă?
Răspuns: Soluţia instanţei poate fi aceea a respingerii excepţiei (caz în care va trece la soluţionarea pe fond a litigiului, urmând ca excepţia să poate fi reexaminată în soluţionarea căilor de atac), respectiv de admitere a ei (situaţie în care, declarându-se necompetentă, instanţa va trimite dosarul instanţei competente ori, după caz, unui alt organ cu activitate jurisdicţională; într-o atare ipoteză, hotărârea este susceptibilă de
recurs, termenul pentru exercitarea acestei căi de atac fiind de 5 zile şi curgând de la pronunţare).
21. Cum se soluţionează excepţia de necompetenţă atunci când instanţa constată că, în cauză, competenţa aparţine unui organ al statului fără activitate jurisdicţională?
Răspuns: Instanţa nu va pronunţa declinarea competenţei, ci va hotărâ respingerea cererii ca inadmisibilă.
22. Cum se soluţionează excepţia de necompetenţă atunci când instanţa constată că, în cauză, competenţa aparţine unui organ de jurisdicţie dintr-un alt stat?
Răspuns: Instanţa, admiţând excepţia, va respinge cererea ca nefiind de competenţa instanţelor române.
23. Ce este litispendenţa?
Răspuns: Desemnează situaţia procedurală ce rezultă din faptul că mai multe instanţe deopotrivă competente au fost sesizate cu aceeaşi pricină, deci în condiţii de deplină identitate cu privire la părţi, obiect şi cauză.
24. Cine poate invoca litispendenţa?
Răspuns: Excepţia poate fi ridicată de părţi sau de instanţă din oficiu în orice stare a pricinii, în faţa instanţelor de fond (primă instanţă şi apel, însă nu şi recurs).
25. Ce se întâmplă în cazul în care se admite litispendenţa?
Răspuns: Dacă excepţia se admite, dosarul cauzei se va trimite instanţei mai întâi învestite, iar în cazul când pricinile se află în judecata unor instanţe de grade deosebite,
la instanţa cu grad mai înalt. Instanţa nu are dreptul de a verifica oportunitatea reunirii, ci doar identitatea între cauze.
26. Ce se întâmplă în cazul în care se respinge litispendenţa?
Răspuns : Dacă excepţia se respinge, instanţa va reţine cauza pentru judecare, încheierea prin care s-a hotărât respingerea excepţiei putând fi atacată numai o dată cu hotărârea finală ce se va pronunţa în cauză.
27. Ce este conexitatea ?
Răspuns : Conexitatea desemnează situaţia procedurală caracterizată prin întrunirea mai multor pricini ce se află înaintea aceleiaşi instanţe sau instanţe deosebite de acelaşi grad, în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între ele o strânsă legătură.
28. Care sunt diferenţele între litispendenţă şi conexitate ?
Răspuns : Spre deosebire de situaţia de litispendenţă, identitatea cauzelor nu este cerută, fiind suficientă existenţa unei legături între pricini care, din perspectiva unei mai bune administrări a justiţiei, să justifice judecarea lor împreună.
29. Care sunt condiţiile pe care le presupune conexitatea ? ?
Răspuns : Alături de cerinţa oportunităţii conexării, este necesar totodată ca pricinile să se afle pe rolul aceleaşi instanţe sau al unor instanţe diferite, însă de acelaşi grad, ceea ce implică şi consecinţa că reunirea nu este posibilă cu privire la pricini aflate pe rolul unor instanţe de grade diferite.
30. Cum se soluţionează conexitatea ?
Răspuns: Instanţa este în drept să aprecieze oportunitatea conexării, putând să respingă excepţia (caz în care va continua judecata) ori să o admită (trimiţând pricina spre reunire cu aceea aflată pe rolul instanţei mai întâi învestită, cu excepţia cazului în care părţile
solicită, în comun, trimiterea la una din celelalte instanţe). Când însă excepţia este admisă şi una din pricini este dată în competenţa de ordine publică a uneia dintre instanţe, reunirea se va face în mod obligatoriu la aceasta. Cauzele conexate vor fi judecate împreună, pronunţându-se o unică hotărâre, cu excepţia situaţiei în care, pentru a evita
tergiversarea judecăţii, instanţa hotărăşte disjungerea.
Răspuns: Desemnează extinderea în temeiul legii, al unei hotărâri judecătoreşti ori al convenţiei părţilor, a competenţei unei instanţe judecătoreşti, aceasta dobândind aptitudinea de a soluţiona procese sau cereri cu privire la care nu posedă, obişnuit, competenţă de soluţionare.
02. De câte feluri este prorogarea competenţei instanţelor?
Răspuns:
a) judecătorească (dispusă printr-o hotărâre a autorităţii jurisdicţionale);
b) legală (când legea însăşi dispune extensiunea competenţei);
c) convenţională (numită şi voluntară, fiind cea decisă de părţi oral sau în scris, explicit sau implicit).
03. Care sunt cazurile în care se poate face prorogarea judecătorească de competenţă?
Răspuns:
a) conform art.23 C.pr.civ., când din pricina unor împrejurări excepţionale, instanţa competentă este împiedicată un timp mai îndelungat să funcţioneze, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la cererea părţii interesate, va delega o altă instanţă de acelaşi grad, care să judece pricina;
b) conform art.30 alin.2 şi 33 alin.1 C.pr.civ. când din pricina recuzării nu se poate alcătui completul de judecată, instanţa superioară învestită cu judecarea cererii de recuzare va dispune, dacă va socoti cererea întemeiată, trimiterea cauzei spre judecare la o altă instanţă decât cea învestită iniţial;
c) conform art.37-40 C.pr.civ., admiterea unei cereri de strămutare are drept consecinţă trimiterea pricinii spre judecată unei alte instanţe de acelaşi grad;
d) conform art.312 alin.5 C.pr.civ., dacă instanţa a cărei hotărâre a fost recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor cât şi la dezbaterea fondului, instanţa de recurs, casând hotărârea, va putea trimite cauza unei alte instanţe decât cea care a judecat fondul, dar de acelaşi grad;
e) conform art.313 C.pr.civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, poate trimite cauza spre o nouă judecată, atunci când interesele bunei administrări a justiţiei o cer, unei alte instanţe de acelaşi grad;
f) conform art.169 alin.4 C.pr.civ., când administrarea dovezilor urmează să se facă în altă localitate, ea se va îndeplini, prin delegaţie, de către o instanţă de acelaşi grad sau chiar mai mică în grad dacă în localitate nu există instanţă de acelaşi grad.
04. De câte feluri este prorogarea legală de competenţă?
Răspuns: Intervine în cazurile arătate anume de lege, putând fi indirectă (când rezultă, prin ricoşeu, din conexitatea existentă între cererea introductivă şi cererile incidentale
sau accesorii) ori directă (când vizează cereri ce pot fi considerate, prin ele însele, ca fiind independente faţă de cererea introductivă).
05. Daţi exemple de prorogare legală directă
Răspuns:
a) ipoteza prevăzută de art.9 C.pr.civ., evocată în contextul prezentării cazurilor de competenţă alternativă;
b) ipoteza prevăzută de art.17 C.pr.civ., conform căreia cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
06. Daţi exemple de prorogare legală indirectă
Răspuns: Conexitatea, reglementată de art.163 C.pr.civ. şi desemnând posibilitatea întrunirii mai multor cauze ce se află înaintea aceleiaşi instanţe sau la instanţe deosebite, de acelaşi grad, în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu altele şi al căror obiect şi cauză au între ele o strânsă legătură.
07. În ce situaţii poate exista prorogarea convenţională (voluntară) de competenţă?
Răspuns: Din coroborarea prevederile art.159 pct.3 şi 19 C.pr.civ. se poate trage concluzia că prorogarea convenţională a competenţei este îngăduită doar în pricinile privitoare la bunuri, altele însă decât cele arătate de art.13-16 C.pr.civ.
08. Enumeraţi condiţiile de fond şi de formă pentru existenţa valabilă a convenţiei de prorogare a competenţei
Răspuns :
a) părţile să aibă capacitatea de a sta în justiţie;
b) consimţământul lor să fie liber şi neviciat;
c) instanţa aleasă să nu fie necompetentă absolut;
d) prin acordul lor părţile să determine în mod clar şi precis instanţa pe care o desemnează;
e) să nu se deroge de la norme legale imperative.
09. Enumeraţi incidentele cu privire la competenţă
Răspuns:
a) conflictul de competenţă;
b) necompetenţa instanţei sesizate;
c) litispendenţa;
d) conexitatea.
10. Ce este conflictul de competenţă?
Răspuns: Înţelegem prin conflict de competenţă situaţia în care două sau mai multe instanţe judecătoreşti ori acestea şi unul sau mai multe organe cu activitate jurisdicţională se socotesc deopotrivă competente să soluţioneze o unică pricină cu care fiecare a fost sesizată ori, dimpotrivă, când toate se consideră necompetente, declinându-şi reciproc competenţa.
Prima ipoteză desemnează conflictul pozitiv de competenţă, cea de-a doua conflictul negativ de competenţă.
11. Care este raţiunea soluţionării conflictului de competenţă?
Răspuns: Raţiunea soluţionării conflictului de competenţă rezidă în necesitatea de a obţine o hotărâre judecătorească (în cazul conflictului negativ), respectiv în necesitatea de a se evita pronunţarea unor hotărâri contradictorii (în cazul conflictului pozitiv).
12. Enumeraţi condiţiile conflictului de competenţă
Răspuns:
a) două sau mai multe instanţe ori organe cu activitate jurisdicţională să fie sesizate cu judecarea aceleiaşi cereri;
b) cererile să fie în curs de judecată;
c) cererile să fie de aceeaşi natură procedurală, neputând exista conflict între o acţiune contencioasă şi o cerere necontencioasă sau între o cerere formulată în condiţiile dreptului comun şi o cerere de ordonanţă preşedinţială;
d) litigiile să se afle pe rolul instanţelor române;
e) excepţia regulatorului de competenţă trebuie să fie ridicată în faţa tuturor instanţelor învestite cu soluţionarea aceleiaşi cauze; în cazul conflictului negativ, este necesar şi ca hotărârile de declinare reciprocă a competenţei să fi devenit irevocabile;
f) una dintre instanţele învestite trebuie să fie competentă să judece cauza, căci dacă nici una dintre ele nu este competentă, cererea regulatorului de competenţă urmează a fi respinsă, părţile trebuind să-şi îndrepte acţiunea la instanţa competentă.
13. Care este instanţa care judecă conflictul de competenţă?
Răspuns:
a) conflictul ivit între două judecătorii din circumscripţia aceluiaşi tribunal se judecă de acel tribunal;
b) dacă cele două judecătorii nu aparţin aceluiaşi tribunal ori dacă conflictul s-a născut între o judecătorie şi un tribunal sau între două tribunale, competenţa îi revine curţii de apel de care aparţin instanţele în conflict;
c) conflictul ivit între două instanţe care nu se găsesc în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel, precum şi conflictul ivit între două curţi de apel, se judecă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
d) eventualul conflict ivit între Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi o altă instanţă se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
14. Cum se judecă conflictul de competenţă?
Răspuns: Instanţa competentă să judece conflictul va hotărî în camera de consiliu, fără citarea părţilor, cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
15. Cum se invocă necompetenţa instanţei sesizate atunci când o cauză este în curs de judecată?
Răspuns: Pe calea excepţiei de necompetenţă.
16. Care sunt subiecţii procesuali care pot invoca excepţia de necompetenţă?
Răspuns: Excepţia de necompetenţă poate fi ridicată de oricare dintre părţi, de către instanţa din oficiu ori procuror când participă la judecată, (atunci când norma de competenţă încălcată este imperativă), respectiv numai de către pârât, (în cazul încălcării unei norme dispozitive de competenţă).
17. Ce trebuie să conţină excepţia de necompetenţă?
Răspuns: Conform art.158 C.pr.civ., invocarea excepţiei de necompetenţă trebuie însoţită de motivarea excepţiei şi de arătarea instanţei ori organului cu activitate jurisdicţională competent.
18. Care este momentul în care se poate invoca excepţia de necompetenţă?
Răspuns: Când normele de competenţă încălcate sunt de ordine publică, necompetenţa se poate invoca în orice fază a judecăţii, deci chiar pentru întâia oară în apel sau recurs; când normele încălcate sunt dispozitive, necompetenţa poate fi invocată de către pârât in limine litis.
19. Cum se aplică principiul potrivit căruia judecătorul acţiunii este şi judecătorul excepţiei?
Răspuns: Instanţa învestită cu soluţionarea cererii introductive soluţionează şi excepţia de necompetenţă.
20. Cum se soluţionează excepţia de necompetenţă?
Răspuns: Soluţia instanţei poate fi aceea a respingerii excepţiei (caz în care va trece la soluţionarea pe fond a litigiului, urmând ca excepţia să poate fi reexaminată în soluţionarea căilor de atac), respectiv de admitere a ei (situaţie în care, declarându-se necompetentă, instanţa va trimite dosarul instanţei competente ori, după caz, unui alt organ cu activitate jurisdicţională; într-o atare ipoteză, hotărârea este susceptibilă de
recurs, termenul pentru exercitarea acestei căi de atac fiind de 5 zile şi curgând de la pronunţare).
21. Cum se soluţionează excepţia de necompetenţă atunci când instanţa constată că, în cauză, competenţa aparţine unui organ al statului fără activitate jurisdicţională?
Răspuns: Instanţa nu va pronunţa declinarea competenţei, ci va hotărâ respingerea cererii ca inadmisibilă.
22. Cum se soluţionează excepţia de necompetenţă atunci când instanţa constată că, în cauză, competenţa aparţine unui organ de jurisdicţie dintr-un alt stat?
Răspuns: Instanţa, admiţând excepţia, va respinge cererea ca nefiind de competenţa instanţelor române.
23. Ce este litispendenţa?
Răspuns: Desemnează situaţia procedurală ce rezultă din faptul că mai multe instanţe deopotrivă competente au fost sesizate cu aceeaşi pricină, deci în condiţii de deplină identitate cu privire la părţi, obiect şi cauză.
24. Cine poate invoca litispendenţa?
Răspuns: Excepţia poate fi ridicată de părţi sau de instanţă din oficiu în orice stare a pricinii, în faţa instanţelor de fond (primă instanţă şi apel, însă nu şi recurs).
25. Ce se întâmplă în cazul în care se admite litispendenţa?
Răspuns: Dacă excepţia se admite, dosarul cauzei se va trimite instanţei mai întâi învestite, iar în cazul când pricinile se află în judecata unor instanţe de grade deosebite,
la instanţa cu grad mai înalt. Instanţa nu are dreptul de a verifica oportunitatea reunirii, ci doar identitatea între cauze.
26. Ce se întâmplă în cazul în care se respinge litispendenţa?
Răspuns : Dacă excepţia se respinge, instanţa va reţine cauza pentru judecare, încheierea prin care s-a hotărât respingerea excepţiei putând fi atacată numai o dată cu hotărârea finală ce se va pronunţa în cauză.
27. Ce este conexitatea ?
Răspuns : Conexitatea desemnează situaţia procedurală caracterizată prin întrunirea mai multor pricini ce se află înaintea aceleiaşi instanţe sau instanţe deosebite de acelaşi grad, în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între ele o strânsă legătură.
28. Care sunt diferenţele între litispendenţă şi conexitate ?
Răspuns : Spre deosebire de situaţia de litispendenţă, identitatea cauzelor nu este cerută, fiind suficientă existenţa unei legături între pricini care, din perspectiva unei mai bune administrări a justiţiei, să justifice judecarea lor împreună.
29. Care sunt condiţiile pe care le presupune conexitatea ? ?
Răspuns : Alături de cerinţa oportunităţii conexării, este necesar totodată ca pricinile să se afle pe rolul aceleaşi instanţe sau al unor instanţe diferite, însă de acelaşi grad, ceea ce implică şi consecinţa că reunirea nu este posibilă cu privire la pricini aflate pe rolul unor instanţe de grade diferite.
30. Cum se soluţionează conexitatea ?
Răspuns: Instanţa este în drept să aprecieze oportunitatea conexării, putând să respingă excepţia (caz în care va continua judecata) ori să o admită (trimiţând pricina spre reunire cu aceea aflată pe rolul instanţei mai întâi învestită, cu excepţia cazului în care părţile
solicită, în comun, trimiterea la una din celelalte instanţe). Când însă excepţia este admisă şi una din pricini este dată în competenţa de ordine publică a uneia dintre instanţe, reunirea se va face în mod obligatoriu la aceasta. Cauzele conexate vor fi judecate împreună, pronunţându-se o unică hotărâre, cu excepţia situaţiei în care, pentru a evita
tergiversarea judecăţii, instanţa hotărăşte disjungerea.
Numele meu este Giovanni Centeno. Am trecut prin momente grele cu diferiți bărbați care au găsit dragoste adevărată și acceptare autentică, până când l-am întâlnit pe soțul meu care a intrat în viața mea și m-a iubit dincolo de cuvintele pe care le pot explica. Am locuit împreună 2 ani și am fost fericiți până au apărut prea multe certuri și ne-am despărțit. Am crezut că pot merge mai departe, dar mi-am dat seama că sunt profund îndrăgostită de el și că am nevoie de el pentru totdeauna. Nu aveam de ales decât să caut ajutor, ceea ce m-a determinat să-l contactez pe dr. Gideon, știind cum a reușit să-i ajute pe alții. Mi-a dat atenție și a făcut tot posibilul să ne împace din nou împreună și în 48 de ore rezultatul s-a manifestat și a revenit la mine și am reinventat lucrurile. Acum dragostea și fericirea au fost restaurate și tot ce pot spune este că îl apreciez foarte mult pe dr. Gideon pentru că a fost altruist în a mă ajuta pe mine și pe alții, contactează-l acum, el vă va răspunde WhatsApp: +2347042191323
E-mail: drgideon611@gmail.com
Trimiteți un comentariu