Rodica Narcisa Petrescu - Drept administrativ I (note de curs)
Partea I-a (Modulul I)
Anul I de studiu - Semestrul II
PREZENTAREA GENERALĂ A CURSULUI
1. Obiectul disciplinei:
Dreptul administrativ este o ramură a dreptului public care cuprinde normele
juridice ce reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţilor administraţiei publice şi raporturile dintre ele, activitatea acestor autorităţi, statutul funcţionarului public, controlul administrativ, contenciosul administrativ şi alte aspecte ce intervin în realizarea funcţiei executive a statului.
Prezentul "Îndrumar de studiu individual" oferă studenţilor reperele principale
de învăţare, înţelegere şi autoverificare cuprinse în Partea I-a (Modulul I).
Modulul este structurat în teme (unităţi) de studiu cuprinse în Programa analitică a disciplinei. ATENŢIE: aprofundarea "Dreptului administrativ" nu poate fi realizată
doar pa baza acestui îndrumar, FIIND ABSOLUT NECESARĂ STUDIEREA ATENTĂ A BIBLIOGRAFIEI RECOMANDATE. Pe de altă parte, uneori, sunt menţionate doar anumite titluri, trebuind ca problemele din cadrul acestora să fie căutate, studiate şi aprofundate din bibliografia indicată la finele acestui îndrumar.
În al treilea rând, după cum se va vedea, numai la unele unităţi sunt puse întrebări, acestea având doar un rol exemplificativ. Aceasta înseamnă că pot fi
formulate şi alte întrebări, bineînţeles şi la temele sau subtemele unde întrebările
nu apar.
La unele unităţi, mai ales cele de la începutul suportului de curs sunt
prezentate şi cuvinte-cheie, adică noţiuni care în mod obligatoriu trebuie cunoscute şi înţelese.
2. Structura Suportului de Curs "Drept administrativ" este realizată pe două
părţi, adică pe două module. În anul I de studiu, Semestrul II, se studiază Modulul I, adică Partea I-a.
Partea I sau Modului I cuprinde: noţiuni generale despre administraţia publică
şi dreptul administrativ; organizarea administraţiei publice centrale şi locale; domeniul public şi domeniul privat; regiunile de dezvoltare.
Modul cuprinde mai multe titluri generale, fiecare cuprinzând un număr de
capitole sub forma unor "unităţi de studiu" în care sunt prezentate, rezumativ, temele cele mai importante, care constituie fondul de idei ce trebuie studiate, însuşite şi aprofundate pe baza studiului individual. La finalul fiecărui modul sunt formulate unele întrebări sau teme de reflecţie pentru a stimula gândirea în formularea unor puncte de vedere proprii.
MODULUL I
TITLUL I. DREPT ADMINISTRATIV - NOŢIUNI GENERALE
Titlului I cuprinde 4 unităţi de studiu.
1. Noţiuni generale despre administraţia publică
2. Dreptul administrativ - cadru juridic de realizarea a administraţiei publice
3. Relaţiile dreptului administrativ cu dreptul constituţional cu ştiinţa
administraţiei. Trăsăturile dreptului administrativ.
4. Principii generale de organizare administrativă.
Unitatea I. Noţiuni generale despre administraţia publică
1.1. Noţiunea de administraţie publică are un dublu sens, unul de organizare,
celălalt de activitate.
În primul sens, prin administraţie publică se înţelege ansamblul mecanismelor care pe baza şi în executarea legii realizează o activitate cu un anumit specific bine
conturat.
In cel de-al doilea sens, prin administraţie publică se înţelege activitatea de
organizarea a executării şi de executare în concret a legilor, în principal, de către părţile care compun acest organism, urmărindu-se satisfacerea interesului general prin asigurarea bunei funcţionări a serviciilor publice şi prin executarea unor prestaţii de către particulari.
1.2. Serviciul public. In literatura de specialitate, serviciul public este definit
ca o activitate organizată sau autorizată de o autoritate a administraţiei publice pentru a satisface nevoi sociale de interes public. Această teză a fost consacrată de legiuitor în art.2 lit. k) al Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 (M. Of. nr.1.154 din 7 decembrie 2004). Principalele trăsături de bază ale serviciului public sunt: continuitatea, egalitatea tuturor în faţa serviciului public şi regimul juridic dominat de regulile dreptului public.
Serviciile publice comunitare au fost înfiinţate relativ recent în ţara noastră în
subordinea consiliilor locale, a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, a celor judeţene sau în cadrul prefecturilor.
Clasificarea serviciilor publice se face după mai multe criterii, cum sunt: modul
în care se realizează interesul general, natura serviciului public, gradul lor de extensie etc.
1.3. Înţelesul concesionării serviciilor publice şi procedurile de concesionare. Sediul materiei a fost Legea nr.219/1998 privind regimul concesiunilor, modificată prin Legea nr.528/2004 (M. of. nr.1153 din 7 decembrie 2004).
ATENŢIE: Legea nr. 219/1998 privind regimul juridic al concesiunilor a
fost abrogată prin Ordonanţa de urgenţă nr. 34/2006 (M. of. nr. 418 din 15 mai
2006), aprobată prin Legea nr. 337 din 17 iulie 2006 (M. of. nr. 625 din 20 iulie
2006). A se vedea şi Hotărârea Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor
de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 34/2006 (M.of. nr. 625 din 20
iulie 2006).
Conform O.U.G. nr. 34/2006, concesionarea unui serviciu public, se poate
desfăşura prin următoarele proceduri: licitaţie publică deschisă; licitaţie restrânsă; dialog competitiv; negociere cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare; negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare.
Contractul de concesiune de servicii este definit în art. 1 lit. h) din O. U. G.
Nr.34&2006, aprobată prin Legea nr. 337/2007, astfel: ”Contractul care are aceleaşi
caracteristici ca şi contractul de servicii, cu deosebirea că în contrapartida lucrărilor executate contractantul, în calitate de concesionar, primeşte din partea autorităţii contractante, în calitate de concedent, dreptul de a exploata rezultatul bunurilor pe o perioadă determinată sau acest drept însoţit de plata unei sume de bani prestabilite”.
1.4. Regiile autonome. Sediul materiei: Legea nr.15/1990 privind reorganizarea
unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, cu modificările ulterioare. În ce ne priveşte, alături de alţi autori, socotim că regiile autonome care au ca obiect administrarea de bunuri publice (implicit prestarea de servicii publice legate de punerea în valoare a acestor bunuri), dobândesc calitatea de persoane juridice de drept public, acţionând în numele statului sau al unităţii administrativ-teritoriale.
1.5. Instituţile publice. Prin această noţiune se înţeleg numai structurile
subordonate unor autorităţi ale administraţiei publice, care funcţionează din venituri bugetare, dar, unele şi din surse extrabugetare.
Cuvinte – cheie:
Administraţie publică; putere publică; interes public; serviciu public;
concesionare; licitaţie publică, dialog competitiv; negociere.
Unitatea 2. Dreptul administrativ - cadru juridic de realizare a administraţiei publice.
2.1. Noţiunea dreptului administrativ. Dreptul administrativ poate fi definit ca
ramura sistemului de drept care cuprinde normele juridice ce reglementează raporturile sociale referitoare la organizarea şi activitatea administraţiei publice pe baza şi în executarea legii.
2.2. Izvoarele dreptului administrativ sunt: Constituţia, legile, decretele
prezidenţiale, actele administrative normative, tratatele internaţionale, în anumite
condiţii, şi, după unii autori, se consideră că, în viitor, şi jurisprudenţa ar putea fi considerată un izvor al dreptului administrativ.
2.3. Raporturile juridice administrative sunt acele raporturi sociale reglementate de normele dreptului administrativ care intervin în cadrul şi pentru realizarea funcţiei executive a statului. Izvoarele raportului juridic administrativ sunt:
actul administrativ individual; faptele materiale juridice; actul administrativ normativ, în mod excepţional, legea. Elementele raportului juridic administrativ sunt: subiectele; conţinutul; obiectul.
Unitatea 3. Relaţiile dreptului administrativ cu dreptul constituţional şi cu
ştiinţa administraţiei. Trăsăturile dreptului administrativ.
3.1. Relaţia dintre dreptul administrativ şi ştiinţa administraţiei. Obiectul
ştiinţei administraţiei este mai larg decât cel al dreptului administrativ; ştiinţa
administraţiei studiază fenomenul administrativ din mai multe puncte de vedere: politic, psihologic, sociologic, juridic, deci are un caracter interdisciplinar; ştiinţa dreptului administrativ are un caracter static.
Cuvinte – cheie:
Ramura dreptului administrativ; ştiinţa dreptului administrativ; ştiinţa
administraţiei.
3.2. Trăsăturile dreptului administrativ. Cea mai importantă trăsătură o constituie principiul legalităţii. O concretizare directă a principiului legalităţii în dreptul administrativ o reprezintă competenţa administrativă. Competenţa reprezintă totalitatea atribuţiilor autorităţilor administraţiei publice, ale unor compartimente din structura acestora sau persoane şi limitele exercitării lor. Principalele forme ale competenţei adminstrative sunt: competenţa materială, competenţa teritorială, competenţa personală şi competenţa temporală (vezi explicaţiile pentru fiecare din ele). Pentru celelalte trăsături ale dreptului administrativ, a se vedea, R. N. Petrescu, Drept administrativ, Ediţia 2004.
Cuvinte – cheie :
Competenţă administrativă: materială; teritorială; personală; temporală.
Unitatea 4 . Principii generale de organizare administrativă.
4.1. centralizarea administrativă, trăsături, avantaje şi dezavantaje, control
ierarhic.
4.2. deconcentrarea administrativă, ce înseamnă, prin ce se apropie de
centralizare?
4.3. descentralizarea administrativă, trăsături, multiple avantaje, restrânse
dezavantaje, control de tutelă administrativă. A se vedea şi Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006 (M. of. nr. 453 din 25 mai 2006) care defineşte termenul de descentralizare: „transferul de competenţă administrativă şi financiară de la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice locale sau către sectorul privat”.
Titlul II : ORGANIZAREA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE, cuprinde:
Preşedintele României, Guvernul şi organele administraţiei publice centrale de
specialitate.
Administraţia publică locală.
Unitatea 5. Preşedintele României.
5.1. Funcţiile Preşedintelui României.
5.2. Atribuţiile Preşedintelui României. Dintre clasificările doctrinare ale
atribuţiilor Preşedintelui României ne-am oprit asupra următoarelor: - atribuţii ale
Preşedintelui României în raporturile sale cu Parlamentul; - atribuţii ale Preşedintelui României ca şef al executivului; - atribuţii ale Preşedintelui României în domeniul politicii externe. În continuare se analizează detaliat atribuţiile care compun fiecare din aceste categorii.
5.3. Consideraţii de drept comparat. Se au în vedere Constituţiile Franţei,
Germaniei, Portugaliei, Austriei, Finlandei, Ungariei privind rolul şi principalele atribuţii ale Preşedinţilor acestor republici.
5.4. Actele Preşedintelui României. Decretele Preşedintelui României pot avea
atât caracter individual cât şi normativ. În opinia noastră, decretele prezidenţiale pot fi supuse controlului instanţelor de contencios administrativ, în condiţiile Legii 8 nr.554/2004, care a abrogat Legea contenciosului administrativ nr.29/21990, în măsura în care nu se încadrează în excepţiile de la controlul instituit de Legea nr. 554/2004.
5.5. Răspunderea Preşedintelui României.
a) Răspunderea politică.
Preşedintele României răspunde faţă de cei care l-au ales, răspundere ce se manifestă prin nealegerea sa de către corpul electoral şi în acest mod Preşedintele este sancţionat. - Demiterea Preşedintelui României din funcţie ce implică, în prealabil, suspendarea sa din funcţie, potrivit textelor constituţionale;
b) Răspunderea juridică a Preşedintelui României are loc conform reglementărilor din Constituţia României, revizuită.
Legiuitorul constituant reduce răspunderea juridică penală a Preşedintelui României la "punerea sa pentru acuzare pentru înaltă trădare", discutându-se în doctrină asupra noului conţinut al art.96 din Constituţie, ca urmare a revizuirii acesteia.
Cuvinte – cheie:
decrete prezidenţiale; răspundere politică; răspundere juridică.
Unitatea 6. Guvernul României.
Sediul materiei: Legea nr. 90/2001 de organizare şi funcţionare a Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările ulterioare ( vezi Legea nr. 23 din 3 martie 2004, Ordonanţa de urgenţă Guvernului nr.187 din 23 martie 2004, Legea nr. 117/2005).
6.1. Constituirea şi componenţa Guvernului. Se analizează procedura de constituire şi învestire a Guvernului conform dispoziţiilor Constituţiei din 1991, revizuite; rolul şi funcţiile Guvernului; componenţa Guvernului; condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a fi membru al Guvernului; incompatibilităţi de ordin constituţional şi de ordin legal privind funcţia de membru al Guvernului; încetarea funcţiei de membru al Guvernului.
6.2. Organizarea şi funcţionarea Guvernului. Poziţia specială a Primului - ministru în cadrul Guvernului; organizarea aparatului de lucru al Guvernului; subliniem că aparatul de lucru al Guvernului este compus din : Cancelaria primului – ministru;
Secretariatul general al Guvernului; departamente şi alte structuri organizatorice cu
atribuţi specifice stabilite prin hotărâre a Guvernului; detalii importante despre sedinţa plenului Guvernului, care reprezintă modalitatea de lucru a întregului Guvern.
6.3. Atribuţiile Guvernului. După clasificarea atribuţiilor Guvernului sunt analizate cele stipulate în art.11 lit. a)- r) din Legea nr. 90/2001.
6.4. Actele Guvernului sunt hotărârile şi ordonanţele. După examinarea hotărârilor Guvernului, se insistă, mai ales, asupra problemelor controversate în doctrină şi cu menţionarea poziţiei Curţii Constituţionale referitoare la ordonanţele de urgenţă,
înainte de revizuirea Constituţiei. În continuare, este examinat noul conţinut al art.115 al Constituţiei revizuite, în special, alin.4 şi 5 ale acestui articol care conţin noi reglementări despre ordonanţele de urgenţă. În final, este analizat, în mod critic, art.27 alin.1 din Legea nr.90/2001, privitor la procedura de adoptare a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului.
Nepublicarea ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului în „Monitorul oficial al României”, partea I atrage inexistenţa acestora. De asemenea, prin modificarea Legii nr. 90/2001 de către Legea nr. 117/23005, nepublicarea deciziilor primului-ministru în „Monitorul oficial al româniei”, partea I, areca efect inexistenţa acestora.
6.5. Raporturile Parlamentului cu Guvernul.
6.6.Răspunderea Guvernului. După unele consideraţii de drept comparat, se
analizează răspunderea politică a Guvernului potrivit prevederilor constituţionale si apoi răspunderea juridică a membrilor Guvernului potrivit Legii nr.115/1999 privind răspunderea ministerială, cu modificările ulterioare.
Cuvinte – cheie:
Învestirea Guvernului; incompatibilităţi; hotărâri ; ordonanţe; ordonanţe de
urgenţă; răspunderea membrilor Guvernului ( responsabilitatea ministerială).
Unitatea 7. Ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate.
7.1.Locul şi rolul ministerelor. Sediul materiei îl constituie prevederile cuprinse
în Secţiunea întâi "Administraţia publică centrală de specialitate" din Cap.V al
Constituţiei, revizuite, intitulat "Administraţia Publică", precum şi cele cuprinse în Legea nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a ministerelor.
7.2. Clasificarea ministerelor. Sunt avute în vedere două clasificări: după
natura sarcinilor ce le au de îndeplinit şi a atribuţiilor pe care le exercită ; după rolul pe care îl au în domeniile pe care le conduc.
7.3. Organizarea şi funcţionarea ministerelor. Conducerea ministerelor se exercită de miniştri, fiind consacrat principiul conducerii unipersonale. Pe lângă ministru funcţionează colegiul ministerului şi în fiecare minister se organizează cabinetul ministrului şi secretarul general al ministerului, care este funcţionar public de carieră şi are rolul de a asigura stabilitatea funcţionării ministerului, continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale între structurile ministerului.
7.4. Atribuţiile generale ale miniştrilor. Sunt menţionate atribuţiile stipulate în
art.53 din Legea nr.90/2001.
Miniştrii de stat coordonează, sub conducerea nemijlocită a primului – ministru, realizarea Programului de guvernare, acceptat de Parlament într-un domeniu de activitate, scop în care conlucrează cu miniştrii care răspund de îndeplinirea acestui program în cadrul ministerelor pe care le conduc.
7.5. Actele miniştrilor. În art.46 alin.3 din Legea nr.90/2001 se precizează că
miniştrii emit ordine şi instrucţiuni. Se discută caracterul acestora, cu trimitere la legislaţie, doctrină şi la practica administrativă.
7.6. Răspunderea miniştrilor.
7.7. Serviciile publice deconcentrate ale ministerelor sunt studiate în lumina
noilor texte constituţionale ale Constituţiei revizuite, conform cărora, în mod corect, serviciile publice le ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice de specialitate sunt numite "deconcentrate", în loc de descentralizate.
7.8. Organizarea şi funcţionarea autorităţilor administrative autonome. Principalele aspecte examinate sunt : înfiinţarea lor, enumerarea autorităţilor administrative autonome, trăsăturile caracteristice ale acestor autorităţi; evidenţierea unor
autorităţi administrative autonome din unele ţări europene.
Cuvinte – cheie:
Colegiul ministerului; Cabinetul ministrului; secretar de stat; secretarul general
al ministerului; ordine şi instrucţiuni; servicii publice deconcentrate ale ministerelor; autorităţi administrative centrale autonome.
TITLUL III ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ
Pentru toată partea privind administraţia publică locală, a se cunoaşte prevederile noii Legi nr. 286/2006 pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 (publicată în M. of., partea I, nr. 621 din 18 iulie 2006, respectiv Legea nr. 215/2001 republicată în „M. of.” nr. 123 din 20 februarie 2007).
UNITATEA 8. Scurte consideraţii privind administraţia publică locală.
8.1. Privire generală asupra organizării administrativ - teritoriale şi
reglementarea legală a autorităţilor administraţiei publice locale.
8.2. Principiile de bază ale administraţiei publice locale. Sediul materiei:
textele Constituţiei revizuite ale Legii administraţiei publice locale nr.215/2001. Sunt examinate fiecare dintre cele şase principii pe care se întemeiază administraţia publică locală prevăzute de art.2 alin.1 din Legea nr.215/2001, republicată, un accent deosebit, punându-se pe explicarea şi aplicaţiile principiului autonomiei locale.
Cuvinte – cheie:
Autonomie locală; descentralizare; deconcentrare. Consultarea cetăţenilor în probleme de interes deosebit; legalitate.
Unitatea 9. Consiliile locale
9.1. Componenţa şi constituirea consiliilor locale. Principalele probleme avute
în vedere : numărul membrilor fiecărui consiliu local; validarea consilierilor lcale care se face de judecătorie; conflictul de interese privind consilierii locali; incompatibilităţile cu calitatea de consilier local ; constituirea consiliilor locale. A se cunoaşte şi prevederile aferente ale Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
9.2. Funcţionarea consiliilor locale (şedinţele de lucru, ordinare şi extraordinare); dizolvarea consiliului local, care poate fi dizolvare de drept sau prin referendum.
9.3. Suspendarea şi încetarea mandatului de consilier. A se cunoaşte şi prevederile Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
9.4. Atribuţiile consiliilor locale sunt clasificate chiar de art. 36 al Legii nr.
215/2001, republicată, şi apoi sunt detaliate corespunzător fiecărei grupe. 9.5.
Răspunderea consilierilor este reglementată în art.53 şi 154 din Legea nr.215/2001 şi în cap. VII al Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
Cuvinte – cheie:
Conflict de interese; incompatibilităţi; validarea mandatelor; dizolvarea
consiliului local; suspendarea şi încetarea mandatului de consilier.
Unitatea 10. Primarul
1o.1. Alegerea şi statutul primarului. Dintre problemele abordate menţionăm:
validarea alegerii primarului care se face potrivit art. 30 alin. 1-5 care se aplică în mod corespunzător; conflictul de interese privind primarii şi viceprimarii ; incompatibilităţile cu calitatea de primar, respectiv de viceprimar; încetarea mandatului de primar, respectiv, încetarea de drept a mandatului de primar în condiţiile Legii statutului aleşilor locali şi încetarea înainte de termen a mandatului primarului ca urmare a rezultatului unui referendum local având ca obiect demiterea acestuia, organozat conform procedurii prevăzute la art. 55 alin. 3 - 7; suspendarea de drept a mandatului primarului; textele legii despre viceprimar, respectiv, viceprimari. ATENŢIE: UNELE DIN ACESTE PROBLEME SUNT REGLEMENTATE ŞI ÎN Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
10.2. Atribuţiile primarului sunt grupate în art. 63 al Legii nr. 215/2001,
republicată. Totodată, se insistă şi asupra atribuţiilor primarului îndeplinite în ca
reprezentant al statului în comuna sau oraşul în care a fost ales.
10.3. Actele primarului se numesc dispoziţii, se discută caracterul lor, de când
produc efecte juridice, controlul exercitat de prefect asupra legalităţii lor.
Unitatea nr. 11. Secretarul, serviciile publice locale şi aparatul propriu de
specialitate. Se insistă asupra unor aspecte neclare din Legea nr.215/2001.
11.1. Instituţiile, serviciile publice de interes local şi aparatul propriu de
specialitate al primarului sunt reglementate în ap. IV al Legii republicate. Noutate:
aparatul de specialitate este al primarului şi nu al consiliului local, cum era, până la adoptarea Legii nr. 286/2006.
Cuvinte – cheie:
Statutul primarului; atribuţii şi ca reprezentant al statului; ATENŢIE: încetarea
de drept a mandatului de primar este reglementată în prezent în art. 15 al Legii
nr.393/2004, care a abrogat art-72 alin 2 din Legea nr.215/2001; încetarea înainte de
termen a mandatului primarului ca urmare a rezultatului unui referendum local
organizat în acest scop.
Unitatea 11. Administraţia publică a municipiului Bucureşti este analizată potrivit Legii nr.215/2001, republicată. Nu sunt modificări faţă de varianta iniţială a Legii nr. 215/2001.
Unitatea 12. Consiliul judeţean.
12.1. Componenţa şi constituirea consiliului judeţean. Conform art.90 din
Legea nr.215/2001, republicată, la constituirea consiliului judeţean se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile art.31-35. Consiliul judeţean alege dintre membrii săi, pe toata durata exercitării mandatului, un preşedinte şi doi vicepreşedinţi.
12.2. Funcţionarea consiliului judeţean. Se au în vedere: şedinţele consiliului
judeţean; conducerea şedinţelor consiliului judeţean; dizolvarea de drept a consiliului judeţean în condiţiile art. 55 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, republicată, sau prin referendum judeţean; precizări despre alegerea preşedintelui şi a celor doi vicepreşedinţi, respectiv, despre eliberarea acestora din funcţie (eliberarea lor din funcţie este reglementată diferit prin Legea nr. 215/21001, republicată, faţă de varianta legii înainte de intervenirea Legii nr. 286/2001).
12.3. Atribuţiile consiliului judeţean. Sunt clasificate în art. 91 din Legea nr.
215/2001, republicată, în 6 categorii, care, apoi, sunt detaliate.
12.4. Actele consiliului judeţean sunt hotărârile cu caracter normativ sau
individual, ce se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi, afară de cazul când legea sau regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului judeţean cere o altă majoritate.
12.5. Atribuţiile preşedintelui consiliului judeţean. Sunt stabilite 6 categorii de
atribuţii în art.104 al legii, republicate, care, ulterior sunt detaliate. Actele preşedintelui consiliului judeţean sunt dispoziţiile cu caracter normativ sau individual.
12.6. Secretarii unităţilor administrativ-teritoriale au acelaşi regim juridic,
indiferent că sunt ai comunei, oraşului, municipiului sau ai judeţului. Condiţiile cerute pentru a putea fi secretar – care este funcţionar public de conducere şi atribuţiile specifice acestora sunt stabilite în Cap. X al legii, republicate.
12.8. Răspunderea consilierilor judeţeni.
ATENŢIE: La diferite aspecte privind consiliul judeţean şi consilierii judeţeni, a
se ţine seama de noile texte ale Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
Unitatea 13. Prefectul
Sediul materiei: Legea nr.340/2004 privind instituţia prefectului (M.of.nr.658 din 21 iulie 2004,) care a abrogat dispoziţiile despre prefect din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001. Legea nr. 340/2004 a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 179/decembrie 1995 (Monitorul oficial, partea I, nr.1.142 din 16 decembrie 2005), aprobată, cu modificări prin Legea nr. 181/2006, publicată în M.of., partea I., nr. 450 din 24 mai 2006. Cu privire la termenul în care se exercită controlul de legalitate, a se vedea şi Legea Contenciosului administrativ
nr.554/2004.
13.1. Desemnarea şi statutul prefectului. Se examinează : reglementarea
legislativă actuală; autoritatea competentă să numească în funcţie prefectul şi
subprefectul; condiţii cerute de lege pentru a fi numit în funcţia de prefect şi de
subprefect ; incompatibilităţi cu funcţia de prefect sau de subprefect.
13.2. Atribuţiile prefectului. Sunt arătate atribuţiile prefectului prevăzute de
Constituţie şi de Legea nr. 340/2004, cu analiza detaliată a controlului de legalitate exercitat de prefect asupra actelor consiliului judeţean, ale preşedintelui acestuia, ale consiliului local sau al primarului. ATENŢIE: a se cunoaşte şi noile prevederi ale Legii nr.304/2004, în concret art.26 al acestei legi, modificat prin O.U.G. nr. 179/2005.
Notă: după tipărirea ultimului nostru curs in luna mai 2004,, a fost adoptată
Legea nr. 340 din 12 iulie 2004, publicată în M. Of., partea I, nr.658 din 21 iulie 2004. Ca urmare, sediul materiei pentru instituţia prefectului îl constituie Lege nr.340/2004. Ca noutate, introdusă prin O.U. G. nr. 179/2005, semnalăm reglementarea
instituţiei prefectului ca instituţie publică cu personalitate juridică, cu patrimoniu şi buget propriu, care se organizează şi funcţionează sub conducerea prefectului. Prin aceeaşi Ordonanţă se prevăd principiile pe baza cărora funcţionează activitatea prefectului, precum drepturile şi îndatoririle prefecţilor şi subprefecţilor.
13.3. Actele emise de prefect sunt ordinele, subliniindu-se particularităţile
emiterii lor potrivit Legii nr. 340/2004.
13.4. Ca urmare a modificărilor aduse de O.U.G. nr. 179/2005, reţinem, ca
noutăţi: desfiinţarea funcţiei de secretar general al prefecturii şi mărirea numărului subprefecţilor, de la 1 la 2; cancelaria prefectului organizată ca un compartiment distinct în cadrul instituţiei prefectului, colegiul prefectural organizat în fiecare judeţ, compus din prefect, subprefecţi şi conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor, oficiul prefectural care fac parte integrantă din instituţia prefectului, înfiinţate prin ordin al prefectului cu avizul conform al Ministerului Administraţiei şi Reformei Administrative. A se vedea şi Hotărârea Guvernului nr. 460/2006 privind aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004, publicată în „M. Of.”, nr. 363 din 26 aprilie 2006.
Cuvinte – cheie:
Prefect; instituţia prefectului; subprefecţi, prefectură; cancelaria prefectului;
colegiu prefectural; oficii prefecturale.
Unitatea 14. Lucrările publice de interes local. După punerea acestei probleme în Franţa, este examinată reglementarea actuală a lucrărilor publice de interes local, art.125-127 din Legea nr.215/2001, republicată.
Unitatea 15. Iniţiativa cetăţenească. Cetăţenii pot propune consiliilor locale şi consiliilor judeţene pe a căror rază domiciliază, spre dezbatere şi adoptare, proiecte de hotărâri.
Unitatea 16. Administratorul public.
La nivelul comunelor şi oraşelor, primarul poate propune consiliului local înfiinţarea funcţiei de administrator public, în limita numărului maxim de posturi aprobate.
Unitatea 17. Finanţele publice locale
A se cunoaşte prevederile aferente ale noii Legi nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, publicată în M.of., partea I,
nr. 618 din 18 iulie 2006.
TITLUL IV DOMENIUL PUBLIC ŞI DOMENIUL PRIVAT
Unitatea 17. Domeniul public şi domeniul privat în doctrina de specialitate.
17.1. Problema domeniului public şi privat în doctrina românească din perioada interbelică. Sunt arătate opiniile despre domeniul public şi privat ale prof. P.
Negulescu, C. G. Rarincescu, E. D. Tarangul.
17.2. Noţiunea domeniului public şi domeniului privat în doctrina actuală din
Franţa. Sunt avute în vedere opiniile unor prestigioşi autori de specialitate din această ţară.
17.3. Definiţii ale domeniului public în doctrina română actuală de drept
administrativ. Sunt evidenţiate, mai ales, elementele de constanţă care rezultă din
principalele definiţii ale domeniului public ale autorilor contemporani de drept
administrativ.
Unitatea 18. Reglementarea legislativă actuală a domeniului public şi privat în România.
18.1. Reglementarea legislativă a domeniului public. Pentru început se
analizează reglementarea de ordin constituţional, edificatoare fiind prevederile art.136 alin.1-5 şi apoi reglementările cuprinse în diferite legi, de pildă Legea nr.18/1991 şi în alte acte normative.
18.2.Concepţia Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. Se arată din cine este compus domeniul public al statului respectiv al
judeţelor, oraşelor şi comunelor, modalităţi de dobândire a dreptului de proprietate,
trecerea bunurilor dintr-un domeniu într-altul, de pildă din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ – teritoriale în domeniul public al acestora, sau din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale, etc.; regimul juridic special al bunurilor care alcătuiesc domeniul public, ele fiind inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile; darea acestor bunuri în administrare şi închirierea lor.
18.3. Scurtă privire asupra unor dispoziţii ale Legii nr. 215/2001 privind domeniul public şi privat de interes local. Sunt avute în vedere elementele specifice
care rezultă din textele acestei legi, De exemplu, se prevede : consiliile locale şi consiliile judeţene hotărăsc ca bunurile ca aparţin domeniului public sau privat, de interes local sau judeţean, după caz, să fie date în administrarea regiilor autonome şi instituţiilor publice, să fie concesionate sau închiriate (art.125 alin.1).
18.4. Reglementarea legală a domeniului privat. În principal, ne referim la texte al Constituţiei, revizuite, ale Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată şi ale Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001.
Unitatea 19. Clasificarea domeniului public. Sunt avute în vedere diferite crierii doctrinare, de pildă, interesul pe care îl prezintă domeniul public, natura bunurilor, etc.
Unitatea 20. Procedee de drept public privind constituirea domeniului public.
20.1. Exproprierea pentru cauză de utilitate publică este cercetată în lumina
dispoziţiilor constituţionale revizuite şi ale Legii nr. 33/1994, insistându-se, cu precădere, asupra aspectelor de natură administrativă ale procedurii exproprierii pentru cauză de utilitate publică.
2o. 2. Rechiziţiile sunt cercetate în lumina dispoziţiilor constituţionale revizuite
şi ale dispoziţiilor Legii nr. 132/1997. ÎNTRE TIMP, A FOST ADOPTATĂ LEGEA nr. 410 din 18 octombrie 2004, care a adus o serie de modificări, ce trebuie cunoscute.
Unitatea 21. Cadrul instituţional al regiunilor de dezvoltare din România. A se vedea Legea nr.315/2004 privind dezvoltarea regională în România (M. of. nr.577 din 29 iunie 2004), care menţine unele prevederi ale Legii abrogate nr.132/1997, dar conţine şi elemente de noutate, de pildă, sunt prevăzute 8 regiuni de dezvoltare în România, chiar prin textele Legii nr.315/2004.
BIBLIOGRAFIE:
Trebuie să urmăriţi modificările legislative corespunzătoare unităţilor
tematice din acest modul, care intervin pe parcurs, până la data examenului.
Rodica Narcisa Petrescu, Drept administrativ, Ed. „Accent”, Cluj, 2004;
Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, vol. I, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003;
M.Preda, Benonica Vasilescu, Drept administrativ, partea specială, „Lumina Lex”, Bucureşti, 2004.
A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. I, ediţia a IV-a 2005 şi vol. 2,
ediţia a IV-a, 2006, Ed. All Beck;
Verginia Vedinaş, Drept administrativ, Ediţia a II-a, revăzută şi actualizată,
Universul Juridic, Bucureşti, 2006.
I. Santai, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, vol. I, Ed. „Risoprint”,
Cluj-Napoca, 2002.
A. Trăilescu, Drept administrativ, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005
Articolele şi studiile aferente acestei părţi din Revista de drept public şi Revista
română de drept.
REFERAT (Obligatoriu pentru a Vă putea prezenta la examen): Principiul
autonomiei locale – principiu de bază pe care se întemeiază administraţia publică
locală.
Indicaţii: referatul trebuie să aibă note la subsolul paginii, la sfârşit să aibă
bibliografie, şi să aibă maximum 4 pagini.
Anul I de studiu - Semestrul II
PREZENTAREA GENERALĂ A CURSULUI
1. Obiectul disciplinei:
Dreptul administrativ este o ramură a dreptului public care cuprinde normele
juridice ce reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţilor administraţiei publice şi raporturile dintre ele, activitatea acestor autorităţi, statutul funcţionarului public, controlul administrativ, contenciosul administrativ şi alte aspecte ce intervin în realizarea funcţiei executive a statului.
Prezentul "Îndrumar de studiu individual" oferă studenţilor reperele principale
de învăţare, înţelegere şi autoverificare cuprinse în Partea I-a (Modulul I).
Modulul este structurat în teme (unităţi) de studiu cuprinse în Programa analitică a disciplinei. ATENŢIE: aprofundarea "Dreptului administrativ" nu poate fi realizată
doar pa baza acestui îndrumar, FIIND ABSOLUT NECESARĂ STUDIEREA ATENTĂ A BIBLIOGRAFIEI RECOMANDATE. Pe de altă parte, uneori, sunt menţionate doar anumite titluri, trebuind ca problemele din cadrul acestora să fie căutate, studiate şi aprofundate din bibliografia indicată la finele acestui îndrumar.
În al treilea rând, după cum se va vedea, numai la unele unităţi sunt puse întrebări, acestea având doar un rol exemplificativ. Aceasta înseamnă că pot fi
formulate şi alte întrebări, bineînţeles şi la temele sau subtemele unde întrebările
nu apar.
La unele unităţi, mai ales cele de la începutul suportului de curs sunt
prezentate şi cuvinte-cheie, adică noţiuni care în mod obligatoriu trebuie cunoscute şi înţelese.
2. Structura Suportului de Curs "Drept administrativ" este realizată pe două
părţi, adică pe două module. În anul I de studiu, Semestrul II, se studiază Modulul I, adică Partea I-a.
Partea I sau Modului I cuprinde: noţiuni generale despre administraţia publică
şi dreptul administrativ; organizarea administraţiei publice centrale şi locale; domeniul public şi domeniul privat; regiunile de dezvoltare.
Modul cuprinde mai multe titluri generale, fiecare cuprinzând un număr de
capitole sub forma unor "unităţi de studiu" în care sunt prezentate, rezumativ, temele cele mai importante, care constituie fondul de idei ce trebuie studiate, însuşite şi aprofundate pe baza studiului individual. La finalul fiecărui modul sunt formulate unele întrebări sau teme de reflecţie pentru a stimula gândirea în formularea unor puncte de vedere proprii.
MODULUL I
TITLUL I. DREPT ADMINISTRATIV - NOŢIUNI GENERALE
Titlului I cuprinde 4 unităţi de studiu.
1. Noţiuni generale despre administraţia publică
2. Dreptul administrativ - cadru juridic de realizarea a administraţiei publice
3. Relaţiile dreptului administrativ cu dreptul constituţional cu ştiinţa
administraţiei. Trăsăturile dreptului administrativ.
4. Principii generale de organizare administrativă.
Unitatea I. Noţiuni generale despre administraţia publică
1.1. Noţiunea de administraţie publică are un dublu sens, unul de organizare,
celălalt de activitate.
În primul sens, prin administraţie publică se înţelege ansamblul mecanismelor care pe baza şi în executarea legii realizează o activitate cu un anumit specific bine
conturat.
In cel de-al doilea sens, prin administraţie publică se înţelege activitatea de
organizarea a executării şi de executare în concret a legilor, în principal, de către părţile care compun acest organism, urmărindu-se satisfacerea interesului general prin asigurarea bunei funcţionări a serviciilor publice şi prin executarea unor prestaţii de către particulari.
1.2. Serviciul public. In literatura de specialitate, serviciul public este definit
ca o activitate organizată sau autorizată de o autoritate a administraţiei publice pentru a satisface nevoi sociale de interes public. Această teză a fost consacrată de legiuitor în art.2 lit. k) al Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 (M. Of. nr.1.154 din 7 decembrie 2004). Principalele trăsături de bază ale serviciului public sunt: continuitatea, egalitatea tuturor în faţa serviciului public şi regimul juridic dominat de regulile dreptului public.
Serviciile publice comunitare au fost înfiinţate relativ recent în ţara noastră în
subordinea consiliilor locale, a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, a celor judeţene sau în cadrul prefecturilor.
Clasificarea serviciilor publice se face după mai multe criterii, cum sunt: modul
în care se realizează interesul general, natura serviciului public, gradul lor de extensie etc.
1.3. Înţelesul concesionării serviciilor publice şi procedurile de concesionare. Sediul materiei a fost Legea nr.219/1998 privind regimul concesiunilor, modificată prin Legea nr.528/2004 (M. of. nr.1153 din 7 decembrie 2004).
ATENŢIE: Legea nr. 219/1998 privind regimul juridic al concesiunilor a
fost abrogată prin Ordonanţa de urgenţă nr. 34/2006 (M. of. nr. 418 din 15 mai
2006), aprobată prin Legea nr. 337 din 17 iulie 2006 (M. of. nr. 625 din 20 iulie
2006). A se vedea şi Hotărârea Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor
de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 34/2006 (M.of. nr. 625 din 20
iulie 2006).
Conform O.U.G. nr. 34/2006, concesionarea unui serviciu public, se poate
desfăşura prin următoarele proceduri: licitaţie publică deschisă; licitaţie restrânsă; dialog competitiv; negociere cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare; negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare.
Contractul de concesiune de servicii este definit în art. 1 lit. h) din O. U. G.
Nr.34&2006, aprobată prin Legea nr. 337/2007, astfel: ”Contractul care are aceleaşi
caracteristici ca şi contractul de servicii, cu deosebirea că în contrapartida lucrărilor executate contractantul, în calitate de concesionar, primeşte din partea autorităţii contractante, în calitate de concedent, dreptul de a exploata rezultatul bunurilor pe o perioadă determinată sau acest drept însoţit de plata unei sume de bani prestabilite”.
1.4. Regiile autonome. Sediul materiei: Legea nr.15/1990 privind reorganizarea
unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, cu modificările ulterioare. În ce ne priveşte, alături de alţi autori, socotim că regiile autonome care au ca obiect administrarea de bunuri publice (implicit prestarea de servicii publice legate de punerea în valoare a acestor bunuri), dobândesc calitatea de persoane juridice de drept public, acţionând în numele statului sau al unităţii administrativ-teritoriale.
1.5. Instituţile publice. Prin această noţiune se înţeleg numai structurile
subordonate unor autorităţi ale administraţiei publice, care funcţionează din venituri bugetare, dar, unele şi din surse extrabugetare.
Cuvinte – cheie:
Administraţie publică; putere publică; interes public; serviciu public;
concesionare; licitaţie publică, dialog competitiv; negociere.
Unitatea 2. Dreptul administrativ - cadru juridic de realizare a administraţiei publice.
2.1. Noţiunea dreptului administrativ. Dreptul administrativ poate fi definit ca
ramura sistemului de drept care cuprinde normele juridice ce reglementează raporturile sociale referitoare la organizarea şi activitatea administraţiei publice pe baza şi în executarea legii.
2.2. Izvoarele dreptului administrativ sunt: Constituţia, legile, decretele
prezidenţiale, actele administrative normative, tratatele internaţionale, în anumite
condiţii, şi, după unii autori, se consideră că, în viitor, şi jurisprudenţa ar putea fi considerată un izvor al dreptului administrativ.
2.3. Raporturile juridice administrative sunt acele raporturi sociale reglementate de normele dreptului administrativ care intervin în cadrul şi pentru realizarea funcţiei executive a statului. Izvoarele raportului juridic administrativ sunt:
actul administrativ individual; faptele materiale juridice; actul administrativ normativ, în mod excepţional, legea. Elementele raportului juridic administrativ sunt: subiectele; conţinutul; obiectul.
Unitatea 3. Relaţiile dreptului administrativ cu dreptul constituţional şi cu
ştiinţa administraţiei. Trăsăturile dreptului administrativ.
3.1. Relaţia dintre dreptul administrativ şi ştiinţa administraţiei. Obiectul
ştiinţei administraţiei este mai larg decât cel al dreptului administrativ; ştiinţa
administraţiei studiază fenomenul administrativ din mai multe puncte de vedere: politic, psihologic, sociologic, juridic, deci are un caracter interdisciplinar; ştiinţa dreptului administrativ are un caracter static.
Cuvinte – cheie:
Ramura dreptului administrativ; ştiinţa dreptului administrativ; ştiinţa
administraţiei.
3.2. Trăsăturile dreptului administrativ. Cea mai importantă trăsătură o constituie principiul legalităţii. O concretizare directă a principiului legalităţii în dreptul administrativ o reprezintă competenţa administrativă. Competenţa reprezintă totalitatea atribuţiilor autorităţilor administraţiei publice, ale unor compartimente din structura acestora sau persoane şi limitele exercitării lor. Principalele forme ale competenţei adminstrative sunt: competenţa materială, competenţa teritorială, competenţa personală şi competenţa temporală (vezi explicaţiile pentru fiecare din ele). Pentru celelalte trăsături ale dreptului administrativ, a se vedea, R. N. Petrescu, Drept administrativ, Ediţia 2004.
Cuvinte – cheie :
Competenţă administrativă: materială; teritorială; personală; temporală.
Unitatea 4 . Principii generale de organizare administrativă.
4.1. centralizarea administrativă, trăsături, avantaje şi dezavantaje, control
ierarhic.
4.2. deconcentrarea administrativă, ce înseamnă, prin ce se apropie de
centralizare?
4.3. descentralizarea administrativă, trăsături, multiple avantaje, restrânse
dezavantaje, control de tutelă administrativă. A se vedea şi Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006 (M. of. nr. 453 din 25 mai 2006) care defineşte termenul de descentralizare: „transferul de competenţă administrativă şi financiară de la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice locale sau către sectorul privat”.
Titlul II : ORGANIZAREA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE, cuprinde:
Preşedintele României, Guvernul şi organele administraţiei publice centrale de
specialitate.
Administraţia publică locală.
Unitatea 5. Preşedintele României.
5.1. Funcţiile Preşedintelui României.
5.2. Atribuţiile Preşedintelui României. Dintre clasificările doctrinare ale
atribuţiilor Preşedintelui României ne-am oprit asupra următoarelor: - atribuţii ale
Preşedintelui României în raporturile sale cu Parlamentul; - atribuţii ale Preşedintelui României ca şef al executivului; - atribuţii ale Preşedintelui României în domeniul politicii externe. În continuare se analizează detaliat atribuţiile care compun fiecare din aceste categorii.
5.3. Consideraţii de drept comparat. Se au în vedere Constituţiile Franţei,
Germaniei, Portugaliei, Austriei, Finlandei, Ungariei privind rolul şi principalele atribuţii ale Preşedinţilor acestor republici.
5.4. Actele Preşedintelui României. Decretele Preşedintelui României pot avea
atât caracter individual cât şi normativ. În opinia noastră, decretele prezidenţiale pot fi supuse controlului instanţelor de contencios administrativ, în condiţiile Legii 8 nr.554/2004, care a abrogat Legea contenciosului administrativ nr.29/21990, în măsura în care nu se încadrează în excepţiile de la controlul instituit de Legea nr. 554/2004.
5.5. Răspunderea Preşedintelui României.
a) Răspunderea politică.
Preşedintele României răspunde faţă de cei care l-au ales, răspundere ce se manifestă prin nealegerea sa de către corpul electoral şi în acest mod Preşedintele este sancţionat. - Demiterea Preşedintelui României din funcţie ce implică, în prealabil, suspendarea sa din funcţie, potrivit textelor constituţionale;
b) Răspunderea juridică a Preşedintelui României are loc conform reglementărilor din Constituţia României, revizuită.
Legiuitorul constituant reduce răspunderea juridică penală a Preşedintelui României la "punerea sa pentru acuzare pentru înaltă trădare", discutându-se în doctrină asupra noului conţinut al art.96 din Constituţie, ca urmare a revizuirii acesteia.
Cuvinte – cheie:
decrete prezidenţiale; răspundere politică; răspundere juridică.
Unitatea 6. Guvernul României.
Sediul materiei: Legea nr. 90/2001 de organizare şi funcţionare a Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările ulterioare ( vezi Legea nr. 23 din 3 martie 2004, Ordonanţa de urgenţă Guvernului nr.187 din 23 martie 2004, Legea nr. 117/2005).
6.1. Constituirea şi componenţa Guvernului. Se analizează procedura de constituire şi învestire a Guvernului conform dispoziţiilor Constituţiei din 1991, revizuite; rolul şi funcţiile Guvernului; componenţa Guvernului; condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a fi membru al Guvernului; incompatibilităţi de ordin constituţional şi de ordin legal privind funcţia de membru al Guvernului; încetarea funcţiei de membru al Guvernului.
6.2. Organizarea şi funcţionarea Guvernului. Poziţia specială a Primului - ministru în cadrul Guvernului; organizarea aparatului de lucru al Guvernului; subliniem că aparatul de lucru al Guvernului este compus din : Cancelaria primului – ministru;
Secretariatul general al Guvernului; departamente şi alte structuri organizatorice cu
atribuţi specifice stabilite prin hotărâre a Guvernului; detalii importante despre sedinţa plenului Guvernului, care reprezintă modalitatea de lucru a întregului Guvern.
6.3. Atribuţiile Guvernului. După clasificarea atribuţiilor Guvernului sunt analizate cele stipulate în art.11 lit. a)- r) din Legea nr. 90/2001.
6.4. Actele Guvernului sunt hotărârile şi ordonanţele. După examinarea hotărârilor Guvernului, se insistă, mai ales, asupra problemelor controversate în doctrină şi cu menţionarea poziţiei Curţii Constituţionale referitoare la ordonanţele de urgenţă,
înainte de revizuirea Constituţiei. În continuare, este examinat noul conţinut al art.115 al Constituţiei revizuite, în special, alin.4 şi 5 ale acestui articol care conţin noi reglementări despre ordonanţele de urgenţă. În final, este analizat, în mod critic, art.27 alin.1 din Legea nr.90/2001, privitor la procedura de adoptare a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului.
Nepublicarea ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului în „Monitorul oficial al României”, partea I atrage inexistenţa acestora. De asemenea, prin modificarea Legii nr. 90/2001 de către Legea nr. 117/23005, nepublicarea deciziilor primului-ministru în „Monitorul oficial al româniei”, partea I, areca efect inexistenţa acestora.
6.5. Raporturile Parlamentului cu Guvernul.
6.6.Răspunderea Guvernului. După unele consideraţii de drept comparat, se
analizează răspunderea politică a Guvernului potrivit prevederilor constituţionale si apoi răspunderea juridică a membrilor Guvernului potrivit Legii nr.115/1999 privind răspunderea ministerială, cu modificările ulterioare.
Cuvinte – cheie:
Învestirea Guvernului; incompatibilităţi; hotărâri ; ordonanţe; ordonanţe de
urgenţă; răspunderea membrilor Guvernului ( responsabilitatea ministerială).
Unitatea 7. Ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate.
7.1.Locul şi rolul ministerelor. Sediul materiei îl constituie prevederile cuprinse
în Secţiunea întâi "Administraţia publică centrală de specialitate" din Cap.V al
Constituţiei, revizuite, intitulat "Administraţia Publică", precum şi cele cuprinse în Legea nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a ministerelor.
7.2. Clasificarea ministerelor. Sunt avute în vedere două clasificări: după
natura sarcinilor ce le au de îndeplinit şi a atribuţiilor pe care le exercită ; după rolul pe care îl au în domeniile pe care le conduc.
7.3. Organizarea şi funcţionarea ministerelor. Conducerea ministerelor se exercită de miniştri, fiind consacrat principiul conducerii unipersonale. Pe lângă ministru funcţionează colegiul ministerului şi în fiecare minister se organizează cabinetul ministrului şi secretarul general al ministerului, care este funcţionar public de carieră şi are rolul de a asigura stabilitatea funcţionării ministerului, continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale între structurile ministerului.
7.4. Atribuţiile generale ale miniştrilor. Sunt menţionate atribuţiile stipulate în
art.53 din Legea nr.90/2001.
Miniştrii de stat coordonează, sub conducerea nemijlocită a primului – ministru, realizarea Programului de guvernare, acceptat de Parlament într-un domeniu de activitate, scop în care conlucrează cu miniştrii care răspund de îndeplinirea acestui program în cadrul ministerelor pe care le conduc.
7.5. Actele miniştrilor. În art.46 alin.3 din Legea nr.90/2001 se precizează că
miniştrii emit ordine şi instrucţiuni. Se discută caracterul acestora, cu trimitere la legislaţie, doctrină şi la practica administrativă.
7.6. Răspunderea miniştrilor.
7.7. Serviciile publice deconcentrate ale ministerelor sunt studiate în lumina
noilor texte constituţionale ale Constituţiei revizuite, conform cărora, în mod corect, serviciile publice le ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice de specialitate sunt numite "deconcentrate", în loc de descentralizate.
7.8. Organizarea şi funcţionarea autorităţilor administrative autonome. Principalele aspecte examinate sunt : înfiinţarea lor, enumerarea autorităţilor administrative autonome, trăsăturile caracteristice ale acestor autorităţi; evidenţierea unor
autorităţi administrative autonome din unele ţări europene.
Cuvinte – cheie:
Colegiul ministerului; Cabinetul ministrului; secretar de stat; secretarul general
al ministerului; ordine şi instrucţiuni; servicii publice deconcentrate ale ministerelor; autorităţi administrative centrale autonome.
TITLUL III ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ
Pentru toată partea privind administraţia publică locală, a se cunoaşte prevederile noii Legi nr. 286/2006 pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 (publicată în M. of., partea I, nr. 621 din 18 iulie 2006, respectiv Legea nr. 215/2001 republicată în „M. of.” nr. 123 din 20 februarie 2007).
UNITATEA 8. Scurte consideraţii privind administraţia publică locală.
8.1. Privire generală asupra organizării administrativ - teritoriale şi
reglementarea legală a autorităţilor administraţiei publice locale.
8.2. Principiile de bază ale administraţiei publice locale. Sediul materiei:
textele Constituţiei revizuite ale Legii administraţiei publice locale nr.215/2001. Sunt examinate fiecare dintre cele şase principii pe care se întemeiază administraţia publică locală prevăzute de art.2 alin.1 din Legea nr.215/2001, republicată, un accent deosebit, punându-se pe explicarea şi aplicaţiile principiului autonomiei locale.
Cuvinte – cheie:
Autonomie locală; descentralizare; deconcentrare. Consultarea cetăţenilor în probleme de interes deosebit; legalitate.
Unitatea 9. Consiliile locale
9.1. Componenţa şi constituirea consiliilor locale. Principalele probleme avute
în vedere : numărul membrilor fiecărui consiliu local; validarea consilierilor lcale care se face de judecătorie; conflictul de interese privind consilierii locali; incompatibilităţile cu calitatea de consilier local ; constituirea consiliilor locale. A se cunoaşte şi prevederile aferente ale Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
9.2. Funcţionarea consiliilor locale (şedinţele de lucru, ordinare şi extraordinare); dizolvarea consiliului local, care poate fi dizolvare de drept sau prin referendum.
9.3. Suspendarea şi încetarea mandatului de consilier. A se cunoaşte şi prevederile Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
9.4. Atribuţiile consiliilor locale sunt clasificate chiar de art. 36 al Legii nr.
215/2001, republicată, şi apoi sunt detaliate corespunzător fiecărei grupe. 9.5.
Răspunderea consilierilor este reglementată în art.53 şi 154 din Legea nr.215/2001 şi în cap. VII al Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
Cuvinte – cheie:
Conflict de interese; incompatibilităţi; validarea mandatelor; dizolvarea
consiliului local; suspendarea şi încetarea mandatului de consilier.
Unitatea 10. Primarul
1o.1. Alegerea şi statutul primarului. Dintre problemele abordate menţionăm:
validarea alegerii primarului care se face potrivit art. 30 alin. 1-5 care se aplică în mod corespunzător; conflictul de interese privind primarii şi viceprimarii ; incompatibilităţile cu calitatea de primar, respectiv de viceprimar; încetarea mandatului de primar, respectiv, încetarea de drept a mandatului de primar în condiţiile Legii statutului aleşilor locali şi încetarea înainte de termen a mandatului primarului ca urmare a rezultatului unui referendum local având ca obiect demiterea acestuia, organozat conform procedurii prevăzute la art. 55 alin. 3 - 7; suspendarea de drept a mandatului primarului; textele legii despre viceprimar, respectiv, viceprimari. ATENŢIE: UNELE DIN ACESTE PROBLEME SUNT REGLEMENTATE ŞI ÎN Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
10.2. Atribuţiile primarului sunt grupate în art. 63 al Legii nr. 215/2001,
republicată. Totodată, se insistă şi asupra atribuţiilor primarului îndeplinite în ca
reprezentant al statului în comuna sau oraşul în care a fost ales.
10.3. Actele primarului se numesc dispoziţii, se discută caracterul lor, de când
produc efecte juridice, controlul exercitat de prefect asupra legalităţii lor.
Unitatea nr. 11. Secretarul, serviciile publice locale şi aparatul propriu de
specialitate. Se insistă asupra unor aspecte neclare din Legea nr.215/2001.
11.1. Instituţiile, serviciile publice de interes local şi aparatul propriu de
specialitate al primarului sunt reglementate în ap. IV al Legii republicate. Noutate:
aparatul de specialitate este al primarului şi nu al consiliului local, cum era, până la adoptarea Legii nr. 286/2006.
Cuvinte – cheie:
Statutul primarului; atribuţii şi ca reprezentant al statului; ATENŢIE: încetarea
de drept a mandatului de primar este reglementată în prezent în art. 15 al Legii
nr.393/2004, care a abrogat art-72 alin 2 din Legea nr.215/2001; încetarea înainte de
termen a mandatului primarului ca urmare a rezultatului unui referendum local
organizat în acest scop.
Unitatea 11. Administraţia publică a municipiului Bucureşti este analizată potrivit Legii nr.215/2001, republicată. Nu sunt modificări faţă de varianta iniţială a Legii nr. 215/2001.
Unitatea 12. Consiliul judeţean.
12.1. Componenţa şi constituirea consiliului judeţean. Conform art.90 din
Legea nr.215/2001, republicată, la constituirea consiliului judeţean se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile art.31-35. Consiliul judeţean alege dintre membrii săi, pe toata durata exercitării mandatului, un preşedinte şi doi vicepreşedinţi.
12.2. Funcţionarea consiliului judeţean. Se au în vedere: şedinţele consiliului
judeţean; conducerea şedinţelor consiliului judeţean; dizolvarea de drept a consiliului judeţean în condiţiile art. 55 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, republicată, sau prin referendum judeţean; precizări despre alegerea preşedintelui şi a celor doi vicepreşedinţi, respectiv, despre eliberarea acestora din funcţie (eliberarea lor din funcţie este reglementată diferit prin Legea nr. 215/21001, republicată, faţă de varianta legii înainte de intervenirea Legii nr. 286/2001).
12.3. Atribuţiile consiliului judeţean. Sunt clasificate în art. 91 din Legea nr.
215/2001, republicată, în 6 categorii, care, apoi, sunt detaliate.
12.4. Actele consiliului judeţean sunt hotărârile cu caracter normativ sau
individual, ce se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi, afară de cazul când legea sau regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului judeţean cere o altă majoritate.
12.5. Atribuţiile preşedintelui consiliului judeţean. Sunt stabilite 6 categorii de
atribuţii în art.104 al legii, republicate, care, ulterior sunt detaliate. Actele preşedintelui consiliului judeţean sunt dispoziţiile cu caracter normativ sau individual.
12.6. Secretarii unităţilor administrativ-teritoriale au acelaşi regim juridic,
indiferent că sunt ai comunei, oraşului, municipiului sau ai judeţului. Condiţiile cerute pentru a putea fi secretar – care este funcţionar public de conducere şi atribuţiile specifice acestora sunt stabilite în Cap. X al legii, republicate.
12.8. Răspunderea consilierilor judeţeni.
ATENŢIE: La diferite aspecte privind consiliul judeţean şi consilierii judeţeni, a
se ţine seama de noile texte ale Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
Unitatea 13. Prefectul
Sediul materiei: Legea nr.340/2004 privind instituţia prefectului (M.of.nr.658 din 21 iulie 2004,) care a abrogat dispoziţiile despre prefect din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001. Legea nr. 340/2004 a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 179/decembrie 1995 (Monitorul oficial, partea I, nr.1.142 din 16 decembrie 2005), aprobată, cu modificări prin Legea nr. 181/2006, publicată în M.of., partea I., nr. 450 din 24 mai 2006. Cu privire la termenul în care se exercită controlul de legalitate, a se vedea şi Legea Contenciosului administrativ
nr.554/2004.
13.1. Desemnarea şi statutul prefectului. Se examinează : reglementarea
legislativă actuală; autoritatea competentă să numească în funcţie prefectul şi
subprefectul; condiţii cerute de lege pentru a fi numit în funcţia de prefect şi de
subprefect ; incompatibilităţi cu funcţia de prefect sau de subprefect.
13.2. Atribuţiile prefectului. Sunt arătate atribuţiile prefectului prevăzute de
Constituţie şi de Legea nr. 340/2004, cu analiza detaliată a controlului de legalitate exercitat de prefect asupra actelor consiliului judeţean, ale preşedintelui acestuia, ale consiliului local sau al primarului. ATENŢIE: a se cunoaşte şi noile prevederi ale Legii nr.304/2004, în concret art.26 al acestei legi, modificat prin O.U.G. nr. 179/2005.
Notă: după tipărirea ultimului nostru curs in luna mai 2004,, a fost adoptată
Legea nr. 340 din 12 iulie 2004, publicată în M. Of., partea I, nr.658 din 21 iulie 2004. Ca urmare, sediul materiei pentru instituţia prefectului îl constituie Lege nr.340/2004. Ca noutate, introdusă prin O.U. G. nr. 179/2005, semnalăm reglementarea
instituţiei prefectului ca instituţie publică cu personalitate juridică, cu patrimoniu şi buget propriu, care se organizează şi funcţionează sub conducerea prefectului. Prin aceeaşi Ordonanţă se prevăd principiile pe baza cărora funcţionează activitatea prefectului, precum drepturile şi îndatoririle prefecţilor şi subprefecţilor.
13.3. Actele emise de prefect sunt ordinele, subliniindu-se particularităţile
emiterii lor potrivit Legii nr. 340/2004.
13.4. Ca urmare a modificărilor aduse de O.U.G. nr. 179/2005, reţinem, ca
noutăţi: desfiinţarea funcţiei de secretar general al prefecturii şi mărirea numărului subprefecţilor, de la 1 la 2; cancelaria prefectului organizată ca un compartiment distinct în cadrul instituţiei prefectului, colegiul prefectural organizat în fiecare judeţ, compus din prefect, subprefecţi şi conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor, oficiul prefectural care fac parte integrantă din instituţia prefectului, înfiinţate prin ordin al prefectului cu avizul conform al Ministerului Administraţiei şi Reformei Administrative. A se vedea şi Hotărârea Guvernului nr. 460/2006 privind aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004, publicată în „M. Of.”, nr. 363 din 26 aprilie 2006.
Cuvinte – cheie:
Prefect; instituţia prefectului; subprefecţi, prefectură; cancelaria prefectului;
colegiu prefectural; oficii prefecturale.
Unitatea 14. Lucrările publice de interes local. După punerea acestei probleme în Franţa, este examinată reglementarea actuală a lucrărilor publice de interes local, art.125-127 din Legea nr.215/2001, republicată.
Unitatea 15. Iniţiativa cetăţenească. Cetăţenii pot propune consiliilor locale şi consiliilor judeţene pe a căror rază domiciliază, spre dezbatere şi adoptare, proiecte de hotărâri.
Unitatea 16. Administratorul public.
La nivelul comunelor şi oraşelor, primarul poate propune consiliului local înfiinţarea funcţiei de administrator public, în limita numărului maxim de posturi aprobate.
Unitatea 17. Finanţele publice locale
A se cunoaşte prevederile aferente ale noii Legi nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, publicată în M.of., partea I,
nr. 618 din 18 iulie 2006.
TITLUL IV DOMENIUL PUBLIC ŞI DOMENIUL PRIVAT
Unitatea 17. Domeniul public şi domeniul privat în doctrina de specialitate.
17.1. Problema domeniului public şi privat în doctrina românească din perioada interbelică. Sunt arătate opiniile despre domeniul public şi privat ale prof. P.
Negulescu, C. G. Rarincescu, E. D. Tarangul.
17.2. Noţiunea domeniului public şi domeniului privat în doctrina actuală din
Franţa. Sunt avute în vedere opiniile unor prestigioşi autori de specialitate din această ţară.
17.3. Definiţii ale domeniului public în doctrina română actuală de drept
administrativ. Sunt evidenţiate, mai ales, elementele de constanţă care rezultă din
principalele definiţii ale domeniului public ale autorilor contemporani de drept
administrativ.
Unitatea 18. Reglementarea legislativă actuală a domeniului public şi privat în România.
18.1. Reglementarea legislativă a domeniului public. Pentru început se
analizează reglementarea de ordin constituţional, edificatoare fiind prevederile art.136 alin.1-5 şi apoi reglementările cuprinse în diferite legi, de pildă Legea nr.18/1991 şi în alte acte normative.
18.2.Concepţia Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. Se arată din cine este compus domeniul public al statului respectiv al
judeţelor, oraşelor şi comunelor, modalităţi de dobândire a dreptului de proprietate,
trecerea bunurilor dintr-un domeniu într-altul, de pildă din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ – teritoriale în domeniul public al acestora, sau din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale, etc.; regimul juridic special al bunurilor care alcătuiesc domeniul public, ele fiind inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile; darea acestor bunuri în administrare şi închirierea lor.
18.3. Scurtă privire asupra unor dispoziţii ale Legii nr. 215/2001 privind domeniul public şi privat de interes local. Sunt avute în vedere elementele specifice
care rezultă din textele acestei legi, De exemplu, se prevede : consiliile locale şi consiliile judeţene hotărăsc ca bunurile ca aparţin domeniului public sau privat, de interes local sau judeţean, după caz, să fie date în administrarea regiilor autonome şi instituţiilor publice, să fie concesionate sau închiriate (art.125 alin.1).
18.4. Reglementarea legală a domeniului privat. În principal, ne referim la texte al Constituţiei, revizuite, ale Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată şi ale Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001.
Unitatea 19. Clasificarea domeniului public. Sunt avute în vedere diferite crierii doctrinare, de pildă, interesul pe care îl prezintă domeniul public, natura bunurilor, etc.
Unitatea 20. Procedee de drept public privind constituirea domeniului public.
20.1. Exproprierea pentru cauză de utilitate publică este cercetată în lumina
dispoziţiilor constituţionale revizuite şi ale Legii nr. 33/1994, insistându-se, cu precădere, asupra aspectelor de natură administrativă ale procedurii exproprierii pentru cauză de utilitate publică.
2o. 2. Rechiziţiile sunt cercetate în lumina dispoziţiilor constituţionale revizuite
şi ale dispoziţiilor Legii nr. 132/1997. ÎNTRE TIMP, A FOST ADOPTATĂ LEGEA nr. 410 din 18 octombrie 2004, care a adus o serie de modificări, ce trebuie cunoscute.
Unitatea 21. Cadrul instituţional al regiunilor de dezvoltare din România. A se vedea Legea nr.315/2004 privind dezvoltarea regională în România (M. of. nr.577 din 29 iunie 2004), care menţine unele prevederi ale Legii abrogate nr.132/1997, dar conţine şi elemente de noutate, de pildă, sunt prevăzute 8 regiuni de dezvoltare în România, chiar prin textele Legii nr.315/2004.
BIBLIOGRAFIE:
Trebuie să urmăriţi modificările legislative corespunzătoare unităţilor
tematice din acest modul, care intervin pe parcurs, până la data examenului.
Rodica Narcisa Petrescu, Drept administrativ, Ed. „Accent”, Cluj, 2004;
Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, vol. I, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003;
M.Preda, Benonica Vasilescu, Drept administrativ, partea specială, „Lumina Lex”, Bucureşti, 2004.
A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. I, ediţia a IV-a 2005 şi vol. 2,
ediţia a IV-a, 2006, Ed. All Beck;
Verginia Vedinaş, Drept administrativ, Ediţia a II-a, revăzută şi actualizată,
Universul Juridic, Bucureşti, 2006.
I. Santai, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, vol. I, Ed. „Risoprint”,
Cluj-Napoca, 2002.
A. Trăilescu, Drept administrativ, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005
Articolele şi studiile aferente acestei părţi din Revista de drept public şi Revista
română de drept.
REFERAT (Obligatoriu pentru a Vă putea prezenta la examen): Principiul
autonomiei locale – principiu de bază pe care se întemeiază administraţia publică
locală.
Indicaţii: referatul trebuie să aibă note la subsolul paginii, la sfârşit să aibă
bibliografie, şi să aibă maximum 4 pagini.
Trimiteți un comentariu