Întrebări de autoverificare la drept comunitar (III)
1. La ce vă gândiţi când auziţi termenul Paneuropa ?
La o structură care să unească ţările europene, fie sub forma unei federaţii, fie a unei organizaţii europene. Termenul i se datorează contelui austriac Richard Nikolas Coudenhove-Kalergi, a cărui Uniune Paneuropeană avea scopul de a unifica cele 26 de democraţii existente în 1919 în Europa, într-o federaţie după modelul Uniunii Panamericane. În cartea sa din 1923, intitulată “Paneuropa”, a tratat ideea pe larg.
2. Ce iniţiativă a avut William Penn privind integrarea europeană ?
În 1693, William Penn (primul guvernator al Pennsylvaniei), în opera sa “An Essay Towards the Present and Future Peace of Europe by the Establishment of an European Dyet, Parliament, or Estates” a elaborat un proiect al Uniunii Europene. El propunea înfiinţarea unui organ din care să facă parte reprezentanţii statelor importante din acea vreme, care să adopte legi obligatorii monarhilor pe baza unui vot ponderat care să aibă la bază potenţialul economic al statelor în cauză.
3. Cine a fost Aristide Briand ?
Aristide Briand a fost ministrul de externe francez care, în calitate de preşedinte al Societăţii Naţiunilor, a atras atenţia guvernelor europene, într-o prelegere celebră, asupra necesităţii înfiinţării unei uniuni. A fost însărcinat până la urmă de reprezentanţii a 27 de state europene membre ale S.N. să elaboreze şi să aducă la cunoştinţa guvernelor un memorandum în acest domeniu care a fost realizat în mai 1930 şi purta titlul “Memorandum sur l’organisation d’une région d’union fédérale européenne”.

Seja o primeiro a comentar
Trimiteți un comentariu