Întrebări de autoverificare la drept comunitar (IV)

1. Ce rol au avut Jean Monnet şi Robert Schuman în constituirea Comunităţilor ?

În 09.05.1950 ministrul de externe francez Robert Schuman elaborează împreună cu consilierul său, Jean Monnet, un plan privind înfiinţarea unei uniuni cu scopul împiedicării izbucnirii unui nou război între Franţa şi Germania, prin crearea unei autorităţi care să controleze producţia de cărbune şi oţel din cele două state. Pornind de la acest plan, şefii de stat şi de guvern din: Germania, Franţa, Olanda, Italia, Belgia şi Luxemburg au semnat după un an de negocieri, în 1951, Tratatul de înfiinţare a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), intrat în vigoare în 23.07.1952, care marchează începutul comunităţilor europene.

2. Ce sunt tratatele de la Paris, Roma, Maastricht, Amsterdam şi Nisa ?

Tratatul de la Paris, semnat în 18.04.1951 între Germania, Franţa, Italia şi Benelux înfiinţează Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO).

La Roma, în 25.03.1957 are loc semnarea tratatelor de înfiinţare ale Comunităţii Economice Europene (CEE) şi Comunităţii Europene a Energiei Atomice (CEEA sau Euratom) de către cele 6 state fondatoare ale CECO.

La Maastricht, în 7 februarie 1992, a fost semnat Tratatul privind Uniunea Europeană. Consiliul Ministerial îşi schimbă denumirea în Consiliul UE, iar Comisia devine Comisia Europeană. Este înfiinţată UE, care va funcţiona ca un cadru unic pentru integrarea, cooperarea de tip supranaţional care are loc în cele trei comunităţi şi pentru formele de cooperare interguvernamentale.

La 02.10.1997 are loc semnarea Tratatului de la Amsterdam, ale cărui noutăţi sunt: instituirea funcţiei de Înalt Reprezentant pentru Politica Externă în persoana secretarului Consiliului UE, introducerea “abţinerii constructive” şi a cooperării intensificate, includerea Cartei Sociale în textul tratatului.

În 07.12.2000 la Nisa are loc proclamarea unui catalog de drepturi fundamentale ale UE, care pe lângă drepturile fundamentale clasice prevăzute de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului sau de CEDO, prevede şi drepturi de nouă-generaţie. Acest catalog, deşi enunţat nu a fost aplicat. În 11.12.2000, Conferinţa interguvernamentală reunită la Nisa a elaborat textul unui nou tratat de modificare a dreptului originar comunitar. Misiunea acestei reuniuni a fost de fapt soluţionarea problemelor legate de reforma instituţională şi de extinderea UE spre Est, nesoluţionate prin Tratatul de la Amsterdam.

3. Ce este Tratatul de fuziune ? Dar, Actul Unic European ?

Tratatul de fuziune, semnat în 1965, prevede unificarea organelor comunitare principale ale celor trei comunităţi, urmând ca noile organe să fie:

a) Parlamentul European

b) Comisia Europeană

c) Consiliul Ministerial

d) Curtea de Justiţie.

În 17.02.1986 a fost semnat Actul Unic European, intrat în vigoare un an mai târziu. Prin AUE prevederile tratatelor comunitare au fost extinse asupra unor noi domenii de activitate cum ar fi cercetarea sau protecţia mediului înconjurător, şi se preconizează crearea unei “pieţe interne” până la sfârşitul anului 1992.

4. Ce este Compromisul de la Luxemburg ?

În 30.06.1965 izbucneşte cea mai profundă criză din istoria integrării europene, când Franţa refuză propunerile Comisie de Finanţare a Pieţei Agrare şi se retrage timp de 7 luni de la toate şedinţele Consiliului Ministerial, aplicând “politica scaunului gol”. Strategia Franţei încerca să împiedice trecerea la sistemul votului majoritar în adoptarea deciziilor, aşa cum prevedeau tratatele comunitare.

În conferinţa miniştrilor de externe ai CEE din 28-29.01.1966, criza se soluţionează prin Compromisul de la Luxemburg, care prevede posibilitatea renunţării la sistemul votului majoritar în cazul în care prin decizia ce se va lua sunt afectate interesele vitale ale unui stat membru. Se păstrează astfel de facto dreptul de veto al statelor membre.

5. Care este diferenţa între zonă de liber schimb, piaţă comună, uniune vamală, piaţa internă şi uniunea economic şi financiară ?

Zona de liber schimb este teritoriul sau spatiul economico-geografic in limitele caruia se aplica o intelegere intre doua sau mai multe tari privind asemenea obiective ca:
- desfiintarea taxelor vamale;
- eliminarea restrictiilor cantitative la marfurile industriale;
- dezvoltarea economica a tarilor semnatare (membre) in concordanta cu obiectivele lor strategice;
- stabilitatea monetar-fiscala etc.

Se vorbeste de piata comuna când marfurile, persoanele, capitalurile, serviciile (transporturile, bancile, asigurarile, bursele) circula libere pe piata respectiva. Piata comuna este mai ambitioasa decât uniunea vamala pentru ca presupune mai ales aplicarea de reguli si legislatii comune, în materie fiscala sau în domeniul concurentei de exemplu. Presupune de asemenea existenta unor politici sectoriale comune, de exemplu în materie agricola sau în domeniul transporturilor.

Piaţa internă este definită în raport cu exteriorul unei ţări, sau a unei uniuni vamale.

Uniune economică şi financiare presupune un reper inevitabil: moneda unică. Tratatul de la Maastricht, care prevederea realizarea acestui obiectiv, stabilea concomitent următoarele principii:

1) Sistemul economiei de piata sau al concurentei este liber acolo unde pietele sunt deschise spre interior, dar si spre exterior;

2) Stabilitatea monetara este data de dezvoltarea temeinica a economiei;

3) Existenta unui nivel înalt al politicii în domeniile muncii si al stabilitatii sociale;

4) Existenta unor finante publice puternice si sanatoase în toate statele membre;

5) Libertatea deplina a miscarii capitalurilor si o perfecta integrare a pietei financiare;

6) Stabilitatea irevocabila în ce priveste cursul de schimb si, în final, o moneda unica.
Politica eonomica si financiara este guvernata de principiul subsidiaritatii, care prevede ca statele membre pastreaza responsabilitatea politicilor lor economice si financiare, care sunt considerate totusi ca fiind probleme de interes comun si coordonându-se la nivelul Comunitatilor.