Guy Isaac, Marc Blanquet - Drept comunitar general (capitol preliminar)
Titlu original : Droit communautaire général. Armand Colin, Paris, 2001.
Capitol preliminariu. Comunităţile Europene şi Uniunea Europeană
După Tratatul de la Maastricht din 7 februarie 1992, cele trei Comunităţi Europene fac parte integrantă din Uniunea Europeană, pe care au precedat-o.
I. Creaţia Comunităţilor
A. Planul Schuman şi CECA
Proiectul conţinut în declaraţia făcută la 9 mai 1950 la Paris de ministrul afacerilor externe Robert Schuman a reînnoit maniera de a aborda problema construcţiei europene şi a angajat aceasta pe calea comunitară.
Vechea tentaţie, de a construi Europa după modelul american, adică federal, se dovedise fără succes (proiectul Briand). Mesajul federalist se concretizase în crearea, la 5 septembrie 1949, a Consiliului Europei, simplă organizaţie de cooperare, lipsită de puteri şi reale perspective.
Schuman propune calea « funcţionalismului », adică a unei integrări pe sectoare în locul unei integrări globale, şi a unei integrări economice care să preceadă integrarea politică. Printr-un soi de postulat, Jean Monnet şi Robert Schuman considerau că construind Europa economică s-ar construi în acelaşi timp Europa politică, naţiunile angajate în procesul de unificare economică găsindu-se antrenate, cu sau fără voia lor, pe calea construcţiei politice.
Semnarea, la Paris, în 18 aprilie 1951, a unui tratat instituând Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi a Oţelului, de către 6 state : Franţa, Germania, Belgia, Italia, Luxemburg şi Olanda. Obiectivul este crearea, la dimensiunile acestor state, a unei vaste pieţe comune a cărbunelui şi a oţelului, unde domneşte libera circulaţia şi libera concurenţă, conferind gestiunea ei unei comunităţi supranaţionale.
Anumite trăsături esenţiale ale structurilor comunitare datează din această primă experienţă. Patru instituţii :
a) Înalta Autoritate – compusă din personalităţi independente ale statelor, a căror responsabilitate este să gestioneze piaţa comună şi primeşte în acest scop puteri de decizie obligatorie, exercitate asupra statelor membre şi în mod direct asupra întreprinderilor din sector
b) Adunarea – controlează politic Înalta Autoritate
c) Consiliul miniştrilor – garantează că Înalta Autoritate este în legătură directă cu guvernele naţionale
d) Curtea de Justiţie – asigură domnia dreptului în interiorul sistemului.
B. CEE şi Euratom
Raportul Spaak (21 aprilie 1956) deschide calea spre o negociere care conduce, în 25 martie 1957, la Roma, spre semnarea celor două tratate, unul instituind o Comunitate Europeană a Energiei Atomice (CEEA), celălalt cu puteri mai considerabile, Comunitatea Economică Europeană (CEE).
Piaţa comună este o piaţă unică, întinsă pe ansamblul statelor semnatare, care trebuie să prezinte aceleaşi caracteristici ca şi o piaţă naţională : ceea ce implică crearea unei uniuni vamale, dar şi libera circulaţie a factorilor de producţie (persoane, întreprinderi, servicii, capitaluri) şi o protecţie a liberei concurenţe.
Pe plan instituţional, tratatele de la Roma reiau modelul CECA, dar într-o formulă mai puţin deschis supranaţională.
Organul independent nus e mai numeşte Înalta Autoritate, ci Comisia (opţiune mai neutră).
II. Evoluţia Comunităţilor
A. Ajustări intervenite în sânul Comunităţilor
Tratatul de la Bruxelles din 8 aprilie 1965 instituie un Consiliu unic, o Comisie unică a Comunităţilor Europene. Are loc unificarea instituţiilor.
În urma opoziţiei Franţei, nu se trece la votul cu majoritatea calificată, rămânându-se la unanimitate.
Comisiile acced la autonomie financiară, înlocuind contribuţiile financiare prin resurse proprii.
Tratatele prevăd că membrii Adunării Comunităţilor, temporar desemnaţi de parlamentele naţionale, trebuie să fie aleşi prin sufragiu universal direct şi după o procedură uniformă în toate statele membre.
Prima lărgire. 22 ianuarie 1972, semnează actul de adeziune : Marea Britanie, Danemarca, Irlanda (Europa celor 9). Norvegia renunţă în ultimul minut, prin referendum.
Principiul acquis-ului comunitar : adeziunea se realizează fără punerea în discuţie a sistemului.
A doua lărgire. 1 ianuarie 1981 : Grecia. 1 ianuarie 1986 : Spania şi Portugalia. Cererea de adeziune a Turciei este refuzată.
Noile lărgiri. 1 ianuarie 1995 : Finlanda, Austria şi Suedia.
Cu ocazia Sometului din Haga, din 1 ianuarie 1970, a devenit evident că nu poate păstra coeziunea unei uniuni vamale fără o uniune economică şi monetară. Comitetul Werner a prezentat un plan vizând această direcţie.
La 13 martie 1979 se creează Sistemul monetar european.
B. Depăşirea Comunităţilor
Actul Unic European, semnat în 17-28 februarie 1986, marchează voinţa politică a statelor membre de a pune capăt stagnării construcţiei comunitare, împotmolită de 10 ani din cauza dezordinelor economice mondiale şi dezacordurilor interne.
AUE cuprinde :
a) amendamente la Tratatul de la Roma ;
b) dispoziţii asupra cooperării europene în materie de politică externă.
Piaţa internă = spaţiul fără frontiere interne în care este asigurată libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor.
Solidaritate financiară = coeziune economică şi socială.
Se impune principiul votului majoritar.
AUE consacră existenţa unui Consiliu European, căruia i se fixează compoziţia şi se găseşte instituţionalizat la mai mult de 10 ani de la crearea sa.
III. Comunităţile în Uniunea Europeană
Tratatul de la Maastricht, afirmând explicit vocaţia politică a Uniunii europene, constituie în mod veritabil documentul cel mai important de la Tratatul de la Roma.
A. Originea Uniunii Europene
La Sometul de la Paris, din octombrie 1972, şefii de stat au afirmat intenţia lor de a transforma ansamblul relaţiilor într-o Uniune Europeană.
Parlamentul European se angajează formal pe calea transmutaţiei Comunităţilor în Uniunea Europeană. Proiectul de tratat al Uniunii Europene, adoptat în 14 februarie 1984 constituia un adevărat proiect de constituţie europeană în 87 de articole. Această metodă cvasi-constituantă nu a fost susţinută de guverne, care au preferat metoda revizionistă, semnând AUE.
Cauza determinantă a creării UE ţine de sfidări venite din exterior : prăbuşirea imperiului sovietic, democratizarea Europei orientale, unificarea germană, noile candidaturi de adeziune, teama de mişcări migratoare masive provenind din Est sau Sud.
B. Natura şi configurarea UE
Aportul fundamental al Tratatului de la Maastricht este instituţionalizarea UE, într-un compromis situat între orientările Raportului Tindemans şi proiectul Parlamentului European. Orice referinţă la « vocaţia federală » a UE, a fost în cele din urmă îndepărtată.
Lipsită de personalitate juridică, şi mai ales de capacitate de angajament internaţional, ceea ce reprezintă un handicap major în afirmarea identităţii pe scena internaţională, precum şi de un buget şi de mijloace financiare proprii, Uniunea nu are altă existenţă decât una politică.
Uniunea este formată dintr-un triptic :
- panoul central este consituit de Comunităţi (acquis-ul comunitar şi crearea Uniunii Economice şi Monetare) ;
- cele două aripi laterale sunt : politica străină şi de securitate comună (PESC) şi cooperarea în domeniul justiţiei şi a afacerilor interne (JAI).
Tripticul este indisociabil : UE este un tot, şi nimeni nu poate să-şi imagineze că poate deveni membru al uneia dintre componentele sale, dar nu şi al altora.
Uniunea dispune de un cadru instituţional unic care asigură coerenţa şi continuitatea acţiunilor desfăşurate în vederea atingerii obiectivelor.
C. Cele trei componente ale Uniunii
1) Componenta comunitară (primul pilon)
Reforme :
- schimbarea denumirii (Comunitatea Economică Europeană devine Comunitatea Europeană) ;
- apare noţiunea de cetăţenie a Uniunii ;
- dispoziţii pentru implementarea unei Uniuni Economice şi Monetare (trecerea efectivă la euro, 1 ianuarie 1999, constituie o etapă importantă în construcţia europeană) ;
- competenţele Comunităţii sunt completate într-o manieră foarte substanţială ;
- este întărită legitimitatea democratică a sistemului comunitar.
2) Componenta PESC (al doilea pilon)
O politică comună se substituie cooperării politice pe teme de politică externă. PESC include ansamblul chestiunilor relative la securitatea Uniunii.
3) Componenta JAI (al treilea pilon)
Este corolarul ineluctabil al totalei libertăţi de circulaţie a persoanelor în Comunitate. Sunt considerate de interes comun :
- politica de azil ;
- regulile privind trecerea frontierelor externe ;
- politica de imigraţie ;
- politica faţă de resortisanţii ţărilor terţe ;
- lupta împotriva toxicomaniei ;
- lupta împotriva fraudei de dimensiune internaţională ;
- cooperarea judiciară în materie civilă şi penală ;
- cooperarea vamală şi poliţistă.
D. Revizuirea insuficientă a Uniunii Europene : Tratatul de la Amsterdam
Nu numai că nimic n-a fsot adăugat finalităţilor Uniunii, dar nici măcar nu s-a reuşit pregătirea Uniunii pentru viitoarele lărgiri adaptând mecanismele de decizie prevăzute pentru 6 state, la o Europă lărgită la 20-25 de membri.
Amsterdam permite Uniunii adoptarea de 2 noi obiective :
- promovarea locurilor de muncă
- crearea unui spaţiu al libertăţii, al securităţii şi al justiţiei.
Poate că inovaţia majoră a Tratatului de la Amsterdam a fost ruptura cu dogma unitară a construcţiei comunitare în care toate statele membre avansează cu aceeaşi viteză şi subscriu aceloraşi angajamente. Se acceptă astfel organizarea diferenţierilor angajamentelor subscrise de către statele membre.
E. Revizuirea necesară a UE : Tratatul de la Nice
1) Reorganizarea sistemului comunitar
Sistemul politic constituie un mecanism original de reprezentare savant echilibrată a intereselor, atât cele naţionale cât şi cele general comunitare. Reprezentarea intereselor statelor membre se materializează prin ponderea voturilor care le sunt afectate în Consiliul UE în cadrul votărilor cu majoritate calificată, sistemul evitând atât dictaturile legate de talia statelor mari, cât şi de numărul statelor mici.
Reprezentarea interesului general comunitar este asigurată de către Comisia Europeană, şi tratatul CE insistă asupra necesarei şi logicei independenţe a membrilor săi faţă de statele de origine.
Sistemul jurisdicţional a fost modificat în mod foarte discret şi profund. S-au creat camerele jurisdicţionale, specializate pe anumite domenii, a apărut Tribunalul de Primă Instanţă.
2) Avansul procesului comunitar
Ceea ce caracterizează acest proces este metoda (integrare şi nu cooperare). Simbolul metodei integrative este luarea de decizie conform majorităţii, şi nu unanimităţii Consiliului.
Capitol preliminariu. Comunităţile Europene şi Uniunea Europeană
După Tratatul de la Maastricht din 7 februarie 1992, cele trei Comunităţi Europene fac parte integrantă din Uniunea Europeană, pe care au precedat-o.
I. Creaţia Comunităţilor
A. Planul Schuman şi CECA
Proiectul conţinut în declaraţia făcută la 9 mai 1950 la Paris de ministrul afacerilor externe Robert Schuman a reînnoit maniera de a aborda problema construcţiei europene şi a angajat aceasta pe calea comunitară.
Vechea tentaţie, de a construi Europa după modelul american, adică federal, se dovedise fără succes (proiectul Briand). Mesajul federalist se concretizase în crearea, la 5 septembrie 1949, a Consiliului Europei, simplă organizaţie de cooperare, lipsită de puteri şi reale perspective.
Schuman propune calea « funcţionalismului », adică a unei integrări pe sectoare în locul unei integrări globale, şi a unei integrări economice care să preceadă integrarea politică. Printr-un soi de postulat, Jean Monnet şi Robert Schuman considerau că construind Europa economică s-ar construi în acelaşi timp Europa politică, naţiunile angajate în procesul de unificare economică găsindu-se antrenate, cu sau fără voia lor, pe calea construcţiei politice.
Semnarea, la Paris, în 18 aprilie 1951, a unui tratat instituând Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi a Oţelului, de către 6 state : Franţa, Germania, Belgia, Italia, Luxemburg şi Olanda. Obiectivul este crearea, la dimensiunile acestor state, a unei vaste pieţe comune a cărbunelui şi a oţelului, unde domneşte libera circulaţia şi libera concurenţă, conferind gestiunea ei unei comunităţi supranaţionale.
Anumite trăsături esenţiale ale structurilor comunitare datează din această primă experienţă. Patru instituţii :
a) Înalta Autoritate – compusă din personalităţi independente ale statelor, a căror responsabilitate este să gestioneze piaţa comună şi primeşte în acest scop puteri de decizie obligatorie, exercitate asupra statelor membre şi în mod direct asupra întreprinderilor din sector
b) Adunarea – controlează politic Înalta Autoritate
c) Consiliul miniştrilor – garantează că Înalta Autoritate este în legătură directă cu guvernele naţionale
d) Curtea de Justiţie – asigură domnia dreptului în interiorul sistemului.
B. CEE şi Euratom
Raportul Spaak (21 aprilie 1956) deschide calea spre o negociere care conduce, în 25 martie 1957, la Roma, spre semnarea celor două tratate, unul instituind o Comunitate Europeană a Energiei Atomice (CEEA), celălalt cu puteri mai considerabile, Comunitatea Economică Europeană (CEE).
Piaţa comună este o piaţă unică, întinsă pe ansamblul statelor semnatare, care trebuie să prezinte aceleaşi caracteristici ca şi o piaţă naţională : ceea ce implică crearea unei uniuni vamale, dar şi libera circulaţie a factorilor de producţie (persoane, întreprinderi, servicii, capitaluri) şi o protecţie a liberei concurenţe.
Pe plan instituţional, tratatele de la Roma reiau modelul CECA, dar într-o formulă mai puţin deschis supranaţională.
Organul independent nus e mai numeşte Înalta Autoritate, ci Comisia (opţiune mai neutră).
II. Evoluţia Comunităţilor
A. Ajustări intervenite în sânul Comunităţilor
Tratatul de la Bruxelles din 8 aprilie 1965 instituie un Consiliu unic, o Comisie unică a Comunităţilor Europene. Are loc unificarea instituţiilor.
În urma opoziţiei Franţei, nu se trece la votul cu majoritatea calificată, rămânându-se la unanimitate.
Comisiile acced la autonomie financiară, înlocuind contribuţiile financiare prin resurse proprii.
Tratatele prevăd că membrii Adunării Comunităţilor, temporar desemnaţi de parlamentele naţionale, trebuie să fie aleşi prin sufragiu universal direct şi după o procedură uniformă în toate statele membre.
Prima lărgire. 22 ianuarie 1972, semnează actul de adeziune : Marea Britanie, Danemarca, Irlanda (Europa celor 9). Norvegia renunţă în ultimul minut, prin referendum.
Principiul acquis-ului comunitar : adeziunea se realizează fără punerea în discuţie a sistemului.
A doua lărgire. 1 ianuarie 1981 : Grecia. 1 ianuarie 1986 : Spania şi Portugalia. Cererea de adeziune a Turciei este refuzată.
Noile lărgiri. 1 ianuarie 1995 : Finlanda, Austria şi Suedia.
Cu ocazia Sometului din Haga, din 1 ianuarie 1970, a devenit evident că nu poate păstra coeziunea unei uniuni vamale fără o uniune economică şi monetară. Comitetul Werner a prezentat un plan vizând această direcţie.
La 13 martie 1979 se creează Sistemul monetar european.
B. Depăşirea Comunităţilor
Actul Unic European, semnat în 17-28 februarie 1986, marchează voinţa politică a statelor membre de a pune capăt stagnării construcţiei comunitare, împotmolită de 10 ani din cauza dezordinelor economice mondiale şi dezacordurilor interne.
AUE cuprinde :
a) amendamente la Tratatul de la Roma ;
b) dispoziţii asupra cooperării europene în materie de politică externă.
Piaţa internă = spaţiul fără frontiere interne în care este asigurată libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor.
Solidaritate financiară = coeziune economică şi socială.
Se impune principiul votului majoritar.
AUE consacră existenţa unui Consiliu European, căruia i se fixează compoziţia şi se găseşte instituţionalizat la mai mult de 10 ani de la crearea sa.
III. Comunităţile în Uniunea Europeană
Tratatul de la Maastricht, afirmând explicit vocaţia politică a Uniunii europene, constituie în mod veritabil documentul cel mai important de la Tratatul de la Roma.
A. Originea Uniunii Europene
La Sometul de la Paris, din octombrie 1972, şefii de stat au afirmat intenţia lor de a transforma ansamblul relaţiilor într-o Uniune Europeană.
Parlamentul European se angajează formal pe calea transmutaţiei Comunităţilor în Uniunea Europeană. Proiectul de tratat al Uniunii Europene, adoptat în 14 februarie 1984 constituia un adevărat proiect de constituţie europeană în 87 de articole. Această metodă cvasi-constituantă nu a fost susţinută de guverne, care au preferat metoda revizionistă, semnând AUE.
Cauza determinantă a creării UE ţine de sfidări venite din exterior : prăbuşirea imperiului sovietic, democratizarea Europei orientale, unificarea germană, noile candidaturi de adeziune, teama de mişcări migratoare masive provenind din Est sau Sud.
B. Natura şi configurarea UE
Aportul fundamental al Tratatului de la Maastricht este instituţionalizarea UE, într-un compromis situat între orientările Raportului Tindemans şi proiectul Parlamentului European. Orice referinţă la « vocaţia federală » a UE, a fost în cele din urmă îndepărtată.
Lipsită de personalitate juridică, şi mai ales de capacitate de angajament internaţional, ceea ce reprezintă un handicap major în afirmarea identităţii pe scena internaţională, precum şi de un buget şi de mijloace financiare proprii, Uniunea nu are altă existenţă decât una politică.
Uniunea este formată dintr-un triptic :
- panoul central este consituit de Comunităţi (acquis-ul comunitar şi crearea Uniunii Economice şi Monetare) ;
- cele două aripi laterale sunt : politica străină şi de securitate comună (PESC) şi cooperarea în domeniul justiţiei şi a afacerilor interne (JAI).
Tripticul este indisociabil : UE este un tot, şi nimeni nu poate să-şi imagineze că poate deveni membru al uneia dintre componentele sale, dar nu şi al altora.
Uniunea dispune de un cadru instituţional unic care asigură coerenţa şi continuitatea acţiunilor desfăşurate în vederea atingerii obiectivelor.
C. Cele trei componente ale Uniunii
1) Componenta comunitară (primul pilon)
Reforme :
- schimbarea denumirii (Comunitatea Economică Europeană devine Comunitatea Europeană) ;
- apare noţiunea de cetăţenie a Uniunii ;
- dispoziţii pentru implementarea unei Uniuni Economice şi Monetare (trecerea efectivă la euro, 1 ianuarie 1999, constituie o etapă importantă în construcţia europeană) ;
- competenţele Comunităţii sunt completate într-o manieră foarte substanţială ;
- este întărită legitimitatea democratică a sistemului comunitar.
2) Componenta PESC (al doilea pilon)
O politică comună se substituie cooperării politice pe teme de politică externă. PESC include ansamblul chestiunilor relative la securitatea Uniunii.
3) Componenta JAI (al treilea pilon)
Este corolarul ineluctabil al totalei libertăţi de circulaţie a persoanelor în Comunitate. Sunt considerate de interes comun :
- politica de azil ;
- regulile privind trecerea frontierelor externe ;
- politica de imigraţie ;
- politica faţă de resortisanţii ţărilor terţe ;
- lupta împotriva toxicomaniei ;
- lupta împotriva fraudei de dimensiune internaţională ;
- cooperarea judiciară în materie civilă şi penală ;
- cooperarea vamală şi poliţistă.
D. Revizuirea insuficientă a Uniunii Europene : Tratatul de la Amsterdam
Nu numai că nimic n-a fsot adăugat finalităţilor Uniunii, dar nici măcar nu s-a reuşit pregătirea Uniunii pentru viitoarele lărgiri adaptând mecanismele de decizie prevăzute pentru 6 state, la o Europă lărgită la 20-25 de membri.
Amsterdam permite Uniunii adoptarea de 2 noi obiective :
- promovarea locurilor de muncă
- crearea unui spaţiu al libertăţii, al securităţii şi al justiţiei.
Poate că inovaţia majoră a Tratatului de la Amsterdam a fost ruptura cu dogma unitară a construcţiei comunitare în care toate statele membre avansează cu aceeaşi viteză şi subscriu aceloraşi angajamente. Se acceptă astfel organizarea diferenţierilor angajamentelor subscrise de către statele membre.
E. Revizuirea necesară a UE : Tratatul de la Nice
1) Reorganizarea sistemului comunitar
Sistemul politic constituie un mecanism original de reprezentare savant echilibrată a intereselor, atât cele naţionale cât şi cele general comunitare. Reprezentarea intereselor statelor membre se materializează prin ponderea voturilor care le sunt afectate în Consiliul UE în cadrul votărilor cu majoritate calificată, sistemul evitând atât dictaturile legate de talia statelor mari, cât şi de numărul statelor mici.
Reprezentarea interesului general comunitar este asigurată de către Comisia Europeană, şi tratatul CE insistă asupra necesarei şi logicei independenţe a membrilor săi faţă de statele de origine.
Sistemul jurisdicţional a fost modificat în mod foarte discret şi profund. S-au creat camerele jurisdicţionale, specializate pe anumite domenii, a apărut Tribunalul de Primă Instanţă.
2) Avansul procesului comunitar
Ceea ce caracterizează acest proces este metoda (integrare şi nu cooperare). Simbolul metodei integrative este luarea de decizie conform majorităţii, şi nu unanimităţii Consiliului.
Trimiteți un comentariu