Întrebări drept civil (IV)
1. Ce este capacitatea de folosinţă?
Capacitatea de folosinţă este capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii. Aceasta se contopeşte şi se confundă cu însăşi calitatea de subiect de drept, fără a se confunda cu drepturile şi obligaţiile persoanei şi nici cu regimul acestor drepturi.
2. Din ce moment se dobândeşte, de regulă, capacitatea de folosinţă?
Potenţial, de la naştere, orice persoană are acces la toate drepturile şi obligaţiile pe care legea le recunoaşte persoanei fizice.
3. În ce condiţii se recunoaşte capacitatea copilului conceput?
Capacitatea copilului conceput este recunoscută dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
a) copilul s-a născut viu;
b) copilul este chemat să dobândească anumite drepturi;
c) copilul a fost conceput la data dobândirii drepturilor.
4. Care este prezumţia timpului legal al concepţiei?
Prezumţia timpului legal al concepţiei este de 121 de zile, calculabile ţinându-se seama numai de momentul naşterii copilului şi de perioada de timp premergătoare acesteia.
5. În ce situaţie se constată fizic moartea unei persoane?
Constatarea fizică a morţii unei persoane se face prin examinarea şi identificarea medicală şi, eventual, criminalistică, a acelei persoane.
6. Care sunt cele două varietăţi ale declarării morţii şi prin ce se deosebesc ele?
Declararea judecătorească a morţii se face în concordanţă cu două varietăţi: declararea morţii celui dispărut în împrejurări excepţionale şi declararea morţii celui care a dispărut de la domiciliu. Prima a fost privită ca o excepţie, iar cea de a doua ca o regulă.
Cazul celui care a dispărut în împrejurări excepţionale priveşte persoana dispărută în cursul unor fapte de război, într-un accident de cale ferată, într-un naufragiu sau într-o altă împrejurare care îndreptăţeşte a se presupune decesul (cutremure, inundaţii, incendii etc.). În această situaţie nu este necesară declararea prealabilă a dispariţiei prin hotărâre judecătorească, trecându-se direct la declararea morţii.
Cazul celui care a dispărut de la domiciliul său cere obligatoriu o procedură în două etape: declararea dispariţiei şi apoi declararea morţii.
Totuşi, procedura de judecată este aceeaşi pentru ambele varietăţi de declarare a morţii, ea fiind practic cea pe care legea o instituie pentru declararea judecătorească a dispariţiei. De asemenea, în ambele cazuri, este identic modul de stabilire şi rectificare a datei morţii, la fel cum identice sunt şi efectele hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii.
7. Cum se stabileşte data morţii declarată judecătoreşte?
Instanţa, prin hotărâre judecătorească de declarare a morţii, este obligată să stabilească data morţii, în funcţie de indiciile existente cu privire la ea. În lipsă de indicii îndestulătoare, se va stabili ca dată a morţii ultima zi a termenului după care se poate cere declararea judecătorească a morţii.
Concret, este vorba despre ultima zi a termenului de un an, atunci când se declară moartea celui dispărut în împrejurări excepţionale, sau ultima zi a termenului de patru ani, atunci când se declară moartea celui care lipseşte de la domiciliul său şi a fost declarat dispărut prin hotărâre judecătorească.
8. În ce situaţii se pune problema anulării hotărârii declarative de moarte?
Anularea hotărârii prin care s-a declarat moartea se poate cere dacă cel declarat mort este în viaţă.
9. Care este situaţia bunurilor şi a căsătoriei celui care a fost declarat mort, în urma anulării hotărârii declarative de moarte?
Din moment ce acela care a fost declarat mort este considerat că a fost tot timpul în viaţă succesiunea lui trebuie privită ca nedeschisă. Este deci normal ca el să redobândească bunurile avute anterior declarării morţii şi aflate la moştenitori la data anulării hotărârii declarative de moarte. Numai că, în situaţia în care o parte dintre bunurile care alcătuiesc masa succesorală au fost deja înstrăinate prin vânzare, dobânditorul cu titlu oneros nu este obligat să le înapoieze, decât dacă se va face dovada că la data dobândirii ştia că persoana declarată moartă este în viaţă. Moştenitorul de bună credinţă va fi obligat în această situaţie să restituie preţul primit pentru acestea.
Declararea morţii a avut ca efect încetarea căsătoriei celui declarat mort. Anularea hotărârii judecătoreşti declarative de moarte produce efectul contrar, şi anume reactualizarea căsătoriei a cărei existenţă încetase. Dacă soţul celui dispărut nu s-a recăsătorit în această perioadă, atunci pentru ambii căsătoria nu a încetat niciun noment, cu toate consecinţele ce decurg din această situaţie. Dacă însă soţul celui dispărut s-a recăsătorit, căsătoria cea nouă rămâne valabilă. Prima căsătorie este desfăcută pe data încheierii noii căsătorii.
Capacitatea de folosinţă este capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii. Aceasta se contopeşte şi se confundă cu însăşi calitatea de subiect de drept, fără a se confunda cu drepturile şi obligaţiile persoanei şi nici cu regimul acestor drepturi.
2. Din ce moment se dobândeşte, de regulă, capacitatea de folosinţă?
Potenţial, de la naştere, orice persoană are acces la toate drepturile şi obligaţiile pe care legea le recunoaşte persoanei fizice.
3. În ce condiţii se recunoaşte capacitatea copilului conceput?
Capacitatea copilului conceput este recunoscută dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
a) copilul s-a născut viu;
b) copilul este chemat să dobândească anumite drepturi;
c) copilul a fost conceput la data dobândirii drepturilor.
4. Care este prezumţia timpului legal al concepţiei?
Prezumţia timpului legal al concepţiei este de 121 de zile, calculabile ţinându-se seama numai de momentul naşterii copilului şi de perioada de timp premergătoare acesteia.
5. În ce situaţie se constată fizic moartea unei persoane?
Constatarea fizică a morţii unei persoane se face prin examinarea şi identificarea medicală şi, eventual, criminalistică, a acelei persoane.
6. Care sunt cele două varietăţi ale declarării morţii şi prin ce se deosebesc ele?
Declararea judecătorească a morţii se face în concordanţă cu două varietăţi: declararea morţii celui dispărut în împrejurări excepţionale şi declararea morţii celui care a dispărut de la domiciliu. Prima a fost privită ca o excepţie, iar cea de a doua ca o regulă.
Cazul celui care a dispărut în împrejurări excepţionale priveşte persoana dispărută în cursul unor fapte de război, într-un accident de cale ferată, într-un naufragiu sau într-o altă împrejurare care îndreptăţeşte a se presupune decesul (cutremure, inundaţii, incendii etc.). În această situaţie nu este necesară declararea prealabilă a dispariţiei prin hotărâre judecătorească, trecându-se direct la declararea morţii.
Cazul celui care a dispărut de la domiciliul său cere obligatoriu o procedură în două etape: declararea dispariţiei şi apoi declararea morţii.
Totuşi, procedura de judecată este aceeaşi pentru ambele varietăţi de declarare a morţii, ea fiind practic cea pe care legea o instituie pentru declararea judecătorească a dispariţiei. De asemenea, în ambele cazuri, este identic modul de stabilire şi rectificare a datei morţii, la fel cum identice sunt şi efectele hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii.
7. Cum se stabileşte data morţii declarată judecătoreşte?
Instanţa, prin hotărâre judecătorească de declarare a morţii, este obligată să stabilească data morţii, în funcţie de indiciile existente cu privire la ea. În lipsă de indicii îndestulătoare, se va stabili ca dată a morţii ultima zi a termenului după care se poate cere declararea judecătorească a morţii.
Concret, este vorba despre ultima zi a termenului de un an, atunci când se declară moartea celui dispărut în împrejurări excepţionale, sau ultima zi a termenului de patru ani, atunci când se declară moartea celui care lipseşte de la domiciliul său şi a fost declarat dispărut prin hotărâre judecătorească.
8. În ce situaţii se pune problema anulării hotărârii declarative de moarte?
Anularea hotărârii prin care s-a declarat moartea se poate cere dacă cel declarat mort este în viaţă.
9. Care este situaţia bunurilor şi a căsătoriei celui care a fost declarat mort, în urma anulării hotărârii declarative de moarte?
Din moment ce acela care a fost declarat mort este considerat că a fost tot timpul în viaţă succesiunea lui trebuie privită ca nedeschisă. Este deci normal ca el să redobândească bunurile avute anterior declarării morţii şi aflate la moştenitori la data anulării hotărârii declarative de moarte. Numai că, în situaţia în care o parte dintre bunurile care alcătuiesc masa succesorală au fost deja înstrăinate prin vânzare, dobânditorul cu titlu oneros nu este obligat să le înapoieze, decât dacă se va face dovada că la data dobândirii ştia că persoana declarată moartă este în viaţă. Moştenitorul de bună credinţă va fi obligat în această situaţie să restituie preţul primit pentru acestea.
Declararea morţii a avut ca efect încetarea căsătoriei celui declarat mort. Anularea hotărârii judecătoreşti declarative de moarte produce efectul contrar, şi anume reactualizarea căsătoriei a cărei existenţă încetase. Dacă soţul celui dispărut nu s-a recăsătorit în această perioadă, atunci pentru ambii căsătoria nu a încetat niciun noment, cu toate consecinţele ce decurg din această situaţie. Dacă însă soţul celui dispărut s-a recăsătorit, căsătoria cea nouă rămâne valabilă. Prima căsătorie este desfăcută pe data încheierii noii căsătorii.
Trimiteți un comentariu