Întrebări drept civil, obligaţii, 3
01. Ce este principiul libertăţii de voinţă în materia contractelor? Care sunt limitările acestuia?
Răspuns: Principiul libertăţii de voinţă în materia contractelor constă în aceea că încheierea oricărui contract este liberă. Totuşi, există anumite limitări ale acestui principiu de care trebuie să se ţină seama:
a) voinţa juridică va trebui să respecte legile care interesează ordinea publică;
b) voinţa juridică nu va putea încălca bunele moravuri.
Încheierea unui contract cu încălcarea oricărei norme juridice imperative, chiar dacă acea normă nu ar avea, la prima vedere, o legătură directă cu ordinea publică, este sancţionată cu nulitatea absolută.
02. Care sunt ideile care stau la baza principiului autonomiei de voinţă în viaţa contractuală?
Răspuns: Filosofia principiului autonomiei de voinţă în viaţa contractuală are următoarele repere:
a) fundamentul forţei obligatorii a contractului îl constituie voinţa părţilor;
b) orice contract, întrucât este rezultatul voinţei părţilor, este just şi legitim;
c) pornindu-se de la premisa că orice contract este just şi legitim, principiul autonomiei de voinţă afirma deplina libertate contractuală, atât în sensul unei libertăţi de fond, cât şi în sensul unei depline libertăţi de formă;
d) în sfârşit, pornindu-se de la premisele sus-arătate, potrivit cărora fundamentul contractului este voinţa liberă ce dă legitimitate angajamentelor contractuale, se trăgea concluzia unei depline obligativităţi a contractelor.
03. În ce constă înfrângerea principiului autonomiei de voinţă?
Răspuns: Această înfrângere s-a manifestat în următoarele direcţii:
a) dezvoltarea domeniului contractelor de adeziune în dauna contractelor tradiţionale;
b) intervenţia din ce în ce mai accentuată, prin norme imperative, a statului în domeniul contractual (dirijism contractual):
b1) lărgirea noţiunii de ordine publică, îmbogăţită cu laturi noi ţinând de intervenţia statului în economie şi, în general, în viaţa socială;
b2) predeterminarea prin lege a clauzelor ce urmează a fi cuprinse în unele contracte, ceea ce îngustează sfera convenţiei părţilor;
b3) apariţia unor aşa-numite “contracte forţate”, a căror încheiere este obligatorie;
b4) tendinţa de a aduce restrângeri forţei obligatorii a contractului, fie prin aceea că uneori se permite neexecutarea sa, fie prin aceea că se permite o executare în alţi termeni decât cei stabiliţi iniţial de către părţi şi aceasta tocmai pentru faptul că, în prezent, noţiunea de ordine publică nu mai este omogenă.
04. Clasificaţi contractele după modul de formare şi definiţi fiecare categorie. Exemplificaţi.
Răspuns: După modul de formare, avem:
a) contracte consensuale;
b) contractele solemne;
c) contractele reale.
Contractele consensuale sunt acele contracte care se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor, simpla lor manifestare de voinţă, neînsoţită de niciun fel de formă, fiind suficientă pentru formarea valabilă a contractului.
Ex: contractele de vânzare-cumpărare (cu unele excepţii prevăzute de lege), contractele de mandat, contractele de închiriere a unor bunuri mobile etc.
Contractele solemne sunt acelea pentru a căror încheiere valabilă se cere respectarea unei anumite forme care, de regulă, este forma autentică.
Ex: contractele de înstrăinare a unor terenuri care intră sub incidenţa Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, contractul de donaţie, contractul de ipotecă etc.
Contractele reale se caracterizează prin aceea că pentru formarea lor nu este suficientă simpla manifestare a voinţei părţilor, ci trebuie să aibă loc şi remiterea materială a lucrului.
Ex: împrumutul (atât împrumutul de consumaţie cât şi împrumutul de folosinţă), depozitul şi gajul.
05. Clasificarea contractelor după conţinutul lor.
Răspuns: După conţinutul lor, avem:
a) contracte sinalagmatice (caracterizate prin reciprocitatea obligaţiilor ce revin părţilor şi prin interdependenţa obligaţiilor reciproce);
b) contracte unilaterale (care dau naştere la obligaţii în sarcina numai uneia din părţi, cealaltă având numai calitatea de creditor). Ex: contractul de împrumut, contractul de depozit gratuit, contractul de gaj etc.
06. Ce sunt actele juridice unilaterale?
Răspuns: Actele juridice unilaterale nu sunt contracte, întrucât caracteristica lor esenţială o constituie faptul că nu sunt rodul unui acord de voinţe, ci sunt rezultatul manifestării unilaterale a unei singure voinţe.
07. Care este interesul distincţiei între contractele sinalagmatice şi contractele unilaterale?
Răspuns: Cele mai importante deosebiri sunt cele referitoare la efecte: deosebirile decurg din reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor existente în cazul contractelor sinalagmatice. Numai în cazul contractelor sinalagmatice se vor pune: problema excepţiei de neexecutare a contractului, problema riscului şi aceea a rezoluţiunii contractului.
Între contractele sinalagmatice şi cele unilaterale există deosebiri şi sub aspect probator.
08. Clasificarea contractelor după scopul urmărit de părţi.
Răspuns: După scopul urmărit de părţi, avem:
a) contracte cu titlu oneros (în care fiecare parte doreşte a-şi procura un avantaj);
b) contracte gratuite sau de binefacere (în care una din părţi voieşte a procura, fără echivalent, un avantaj celeilalte).
09. Care sunt criteriile de distincţie dintre contractele cu titlu oneros şi contractele cu titlu gratuit.
Răspuns: Doctrina a propus mai multe criterii pentru determinarea caracterului oneros sau gratuit al unui contract:
a) criteriul reciprocităţii prestaţiilor convenite prin contract;
b) echivalenţa avantajelor patrimoniale pe care părţile le au în vedere în contractul pe care îl încheie;
c) criteriul cauzei (scopului).
10. Care este interesul distincţiei dintre contractele cu titlu oneros şi cele cu titlu gratuit?
Răspuns: Interesele sunt multiple:
a) În privinţa condiţiilor de validitate, în general pentru contractele cu titlu gratuit există anumite cerinţe mai restrictive decât cele referitoare la contractele cu titlu oneros.
b) Contractele cu titlu gratuit, spre deosebire de marea majoritate a contractelor cu titlu oneros, sunt intuitu personae.
c) Obligaţiile părţilor sunt reglementate cu mai multă severitate în cazul contractelor cu titlu oneros.
d) În materia dreptului succesoral, reducţiunea liberalităţilor excesive, care încalcă rezerva succesorală, şi instituţia raportului privesc numai contractele cu titlu gratuit, nu şi pe cele cu titlu oneros.
e) Acţiunea pauliană (revocatorie), prin care creditorii unei persoane urmăresc să desfiinţeze actele frauduloase ale debitorului, acte prin care s-au adus atingeri dreptului de gaj general, va reuşi în condiţii mai lesnicioase dacă se pune problema revocării unor contracte cu titlu gratuit, decât atunci când se discută contractele cu titlu oneros consimţite de debitor.
11. Contractele comutative şi contractele aleatorii.
Răspuns: Ceea ce este hotărâtor pentru definirea celor două specii de contracte oneroase este certitudinea sau incertitudinea întinderii prestaţiilor la momentul încheierii contractului.
Conform acestui criteriu, contractul este aleatoriu când echivalentul depinde, pentru una sau pentru toate părţile, de un eveniment incert. Aşadar, la încheierea contractului nu se poate calcula întinderea prestaţiilor, nu se poate şti cuantumul câştigului ori al pierderii şi uneori nu se poate şti nici măcar dacă va exista sau nu câştig ori pierdere.
Se numeşte comutativ acel contract în care existenţa şi întinderea prestaţiilor datorate de către părţi sunt certe şi pot fi apreciate chiar la momentul încheierii contractului, ele nedepinzând în nici o măsură de hazard.
12. Contracte dezinteresate şi liberalităţi.
Răspuns: Contractele cu titlu gratuit se împart în două categorii:
a) contractele dezinteresate, prin care se urmăreşte a se face un serviciu cuiva (ex: mandatul gratuit, împrumutul fără dobândă, comodatul, fidejusiunea);
b) liberalităţile, prin care o valoare trece dintr-un patrimoniu în altul, fără a se urmări un contraechivalent (donaţia).
13. Clasificarea contractelor după efectele produse.
Răspuns:
Prima grupă:
a) contractele constitutive sau translative de drepturi reale;
b) contractele generatoare de drepturi de creanţă (de raporturi de obligaţii).
A doua grupă:
a) contractele constitutive sau translative de drepturi (produc efecte din momentul încheierii lor în viitor, întrucât creează între părţi o situaţie juridică nouă, necunoscută anterior);
b) contractele declarative de drepturi (care consfinţesc între părţi, situaţii juridice preexistente, având nu doar efecte pentru viitor, dar şi efecte retroactive, deci anterioare încheierii lor).
14. Clasificarea contractelor după modul de executare.
Răspuns: Avem:
a) contractele cu executare imediată;
b) contractele cu executare succesivă (ex: contractul de furnizare de partide de mărfuri, contractul de locaţiune, contractul de asigurare etc.).
15. Clasificarea contractelor după cum sunt sau nu nominalizate în legislaţia civilă.
Răspuns: Avem:
a) contractele numite (ce corespund unei operaţiuni juridice determinate, nominalizată în legislaţia civilă);
b) contractele nenumite (care nu sunt nominalizate, ca figuri juridice distincte, în legislaţie).
16. Clasificarea contractelor după unele corelaţii existente între ele.
Răspuns: Avem:
a) contracte principale – acelea care au o existenţă de sine stătătoare, şi a căror soartă nu este legată de aceea a altor contracte încheiate de părţi;
b) contracte accesorii – însoţesc unele contracte principale, de a căror soartă depind (ex: contractul de gaj, contractul de ipotecă, contractul de fidejusiune, clauza penală). Acestei categorii i se aplică regula: accesoriul urmează soarta principalului.
17. Contracte negociate, contracte de adeziune şi contracte obligatorii.
Răspuns: Contractele negociate sunt cele pe care le putem denumi tradiţionale şi în cadrul cărora părţile discută, negociază toate clauzele sale, fără ca din exteriorul voinţei lor să li se impună ceva.
Contractele de adeziune sunt contractele redactate în întregime sau aproape în întregime numai de către una dintre părţile contractante. Celălalt contractant nu poate practic să modifice aceste clauze. El poate să le accepte sau să nu le accepte. Dacă le acceptă, pur şi simplu aderă la un contract care a fost preredactat.
Contractele obligatorii se aseamănă cu cele de adeziune, numai că, în timp ce în cazul contractelor de adeziune condiţiile contractuale sunt impuse de o parte care fie că este puternică din punct de vedere economic, fie că dispune de un monopol, la contractele obligatorii, pe care unii autori le denumesc chiar contracte “forţate”, condiţiile încheierii lor sunt delimitate de lege.
Răspuns: Principiul libertăţii de voinţă în materia contractelor constă în aceea că încheierea oricărui contract este liberă. Totuşi, există anumite limitări ale acestui principiu de care trebuie să se ţină seama:
a) voinţa juridică va trebui să respecte legile care interesează ordinea publică;
b) voinţa juridică nu va putea încălca bunele moravuri.
Încheierea unui contract cu încălcarea oricărei norme juridice imperative, chiar dacă acea normă nu ar avea, la prima vedere, o legătură directă cu ordinea publică, este sancţionată cu nulitatea absolută.
02. Care sunt ideile care stau la baza principiului autonomiei de voinţă în viaţa contractuală?
Răspuns: Filosofia principiului autonomiei de voinţă în viaţa contractuală are următoarele repere:
a) fundamentul forţei obligatorii a contractului îl constituie voinţa părţilor;
b) orice contract, întrucât este rezultatul voinţei părţilor, este just şi legitim;
c) pornindu-se de la premisa că orice contract este just şi legitim, principiul autonomiei de voinţă afirma deplina libertate contractuală, atât în sensul unei libertăţi de fond, cât şi în sensul unei depline libertăţi de formă;
d) în sfârşit, pornindu-se de la premisele sus-arătate, potrivit cărora fundamentul contractului este voinţa liberă ce dă legitimitate angajamentelor contractuale, se trăgea concluzia unei depline obligativităţi a contractelor.
03. În ce constă înfrângerea principiului autonomiei de voinţă?
Răspuns: Această înfrângere s-a manifestat în următoarele direcţii:
a) dezvoltarea domeniului contractelor de adeziune în dauna contractelor tradiţionale;
b) intervenţia din ce în ce mai accentuată, prin norme imperative, a statului în domeniul contractual (dirijism contractual):
b1) lărgirea noţiunii de ordine publică, îmbogăţită cu laturi noi ţinând de intervenţia statului în economie şi, în general, în viaţa socială;
b2) predeterminarea prin lege a clauzelor ce urmează a fi cuprinse în unele contracte, ceea ce îngustează sfera convenţiei părţilor;
b3) apariţia unor aşa-numite “contracte forţate”, a căror încheiere este obligatorie;
b4) tendinţa de a aduce restrângeri forţei obligatorii a contractului, fie prin aceea că uneori se permite neexecutarea sa, fie prin aceea că se permite o executare în alţi termeni decât cei stabiliţi iniţial de către părţi şi aceasta tocmai pentru faptul că, în prezent, noţiunea de ordine publică nu mai este omogenă.
04. Clasificaţi contractele după modul de formare şi definiţi fiecare categorie. Exemplificaţi.
Răspuns: După modul de formare, avem:
a) contracte consensuale;
b) contractele solemne;
c) contractele reale.
Contractele consensuale sunt acele contracte care se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor, simpla lor manifestare de voinţă, neînsoţită de niciun fel de formă, fiind suficientă pentru formarea valabilă a contractului.
Ex: contractele de vânzare-cumpărare (cu unele excepţii prevăzute de lege), contractele de mandat, contractele de închiriere a unor bunuri mobile etc.
Contractele solemne sunt acelea pentru a căror încheiere valabilă se cere respectarea unei anumite forme care, de regulă, este forma autentică.
Ex: contractele de înstrăinare a unor terenuri care intră sub incidenţa Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, contractul de donaţie, contractul de ipotecă etc.
Contractele reale se caracterizează prin aceea că pentru formarea lor nu este suficientă simpla manifestare a voinţei părţilor, ci trebuie să aibă loc şi remiterea materială a lucrului.
Ex: împrumutul (atât împrumutul de consumaţie cât şi împrumutul de folosinţă), depozitul şi gajul.
05. Clasificarea contractelor după conţinutul lor.
Răspuns: După conţinutul lor, avem:
a) contracte sinalagmatice (caracterizate prin reciprocitatea obligaţiilor ce revin părţilor şi prin interdependenţa obligaţiilor reciproce);
b) contracte unilaterale (care dau naştere la obligaţii în sarcina numai uneia din părţi, cealaltă având numai calitatea de creditor). Ex: contractul de împrumut, contractul de depozit gratuit, contractul de gaj etc.
06. Ce sunt actele juridice unilaterale?
Răspuns: Actele juridice unilaterale nu sunt contracte, întrucât caracteristica lor esenţială o constituie faptul că nu sunt rodul unui acord de voinţe, ci sunt rezultatul manifestării unilaterale a unei singure voinţe.
07. Care este interesul distincţiei între contractele sinalagmatice şi contractele unilaterale?
Răspuns: Cele mai importante deosebiri sunt cele referitoare la efecte: deosebirile decurg din reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor existente în cazul contractelor sinalagmatice. Numai în cazul contractelor sinalagmatice se vor pune: problema excepţiei de neexecutare a contractului, problema riscului şi aceea a rezoluţiunii contractului.
Între contractele sinalagmatice şi cele unilaterale există deosebiri şi sub aspect probator.
08. Clasificarea contractelor după scopul urmărit de părţi.
Răspuns: După scopul urmărit de părţi, avem:
a) contracte cu titlu oneros (în care fiecare parte doreşte a-şi procura un avantaj);
b) contracte gratuite sau de binefacere (în care una din părţi voieşte a procura, fără echivalent, un avantaj celeilalte).
09. Care sunt criteriile de distincţie dintre contractele cu titlu oneros şi contractele cu titlu gratuit.
Răspuns: Doctrina a propus mai multe criterii pentru determinarea caracterului oneros sau gratuit al unui contract:
a) criteriul reciprocităţii prestaţiilor convenite prin contract;
b) echivalenţa avantajelor patrimoniale pe care părţile le au în vedere în contractul pe care îl încheie;
c) criteriul cauzei (scopului).
10. Care este interesul distincţiei dintre contractele cu titlu oneros şi cele cu titlu gratuit?
Răspuns: Interesele sunt multiple:
a) În privinţa condiţiilor de validitate, în general pentru contractele cu titlu gratuit există anumite cerinţe mai restrictive decât cele referitoare la contractele cu titlu oneros.
b) Contractele cu titlu gratuit, spre deosebire de marea majoritate a contractelor cu titlu oneros, sunt intuitu personae.
c) Obligaţiile părţilor sunt reglementate cu mai multă severitate în cazul contractelor cu titlu oneros.
d) În materia dreptului succesoral, reducţiunea liberalităţilor excesive, care încalcă rezerva succesorală, şi instituţia raportului privesc numai contractele cu titlu gratuit, nu şi pe cele cu titlu oneros.
e) Acţiunea pauliană (revocatorie), prin care creditorii unei persoane urmăresc să desfiinţeze actele frauduloase ale debitorului, acte prin care s-au adus atingeri dreptului de gaj general, va reuşi în condiţii mai lesnicioase dacă se pune problema revocării unor contracte cu titlu gratuit, decât atunci când se discută contractele cu titlu oneros consimţite de debitor.
11. Contractele comutative şi contractele aleatorii.
Răspuns: Ceea ce este hotărâtor pentru definirea celor două specii de contracte oneroase este certitudinea sau incertitudinea întinderii prestaţiilor la momentul încheierii contractului.
Conform acestui criteriu, contractul este aleatoriu când echivalentul depinde, pentru una sau pentru toate părţile, de un eveniment incert. Aşadar, la încheierea contractului nu se poate calcula întinderea prestaţiilor, nu se poate şti cuantumul câştigului ori al pierderii şi uneori nu se poate şti nici măcar dacă va exista sau nu câştig ori pierdere.
Se numeşte comutativ acel contract în care existenţa şi întinderea prestaţiilor datorate de către părţi sunt certe şi pot fi apreciate chiar la momentul încheierii contractului, ele nedepinzând în nici o măsură de hazard.
12. Contracte dezinteresate şi liberalităţi.
Răspuns: Contractele cu titlu gratuit se împart în două categorii:
a) contractele dezinteresate, prin care se urmăreşte a se face un serviciu cuiva (ex: mandatul gratuit, împrumutul fără dobândă, comodatul, fidejusiunea);
b) liberalităţile, prin care o valoare trece dintr-un patrimoniu în altul, fără a se urmări un contraechivalent (donaţia).
13. Clasificarea contractelor după efectele produse.
Răspuns:
Prima grupă:
a) contractele constitutive sau translative de drepturi reale;
b) contractele generatoare de drepturi de creanţă (de raporturi de obligaţii).
A doua grupă:
a) contractele constitutive sau translative de drepturi (produc efecte din momentul încheierii lor în viitor, întrucât creează între părţi o situaţie juridică nouă, necunoscută anterior);
b) contractele declarative de drepturi (care consfinţesc între părţi, situaţii juridice preexistente, având nu doar efecte pentru viitor, dar şi efecte retroactive, deci anterioare încheierii lor).
14. Clasificarea contractelor după modul de executare.
Răspuns: Avem:
a) contractele cu executare imediată;
b) contractele cu executare succesivă (ex: contractul de furnizare de partide de mărfuri, contractul de locaţiune, contractul de asigurare etc.).
15. Clasificarea contractelor după cum sunt sau nu nominalizate în legislaţia civilă.
Răspuns: Avem:
a) contractele numite (ce corespund unei operaţiuni juridice determinate, nominalizată în legislaţia civilă);
b) contractele nenumite (care nu sunt nominalizate, ca figuri juridice distincte, în legislaţie).
16. Clasificarea contractelor după unele corelaţii existente între ele.
Răspuns: Avem:
a) contracte principale – acelea care au o existenţă de sine stătătoare, şi a căror soartă nu este legată de aceea a altor contracte încheiate de părţi;
b) contracte accesorii – însoţesc unele contracte principale, de a căror soartă depind (ex: contractul de gaj, contractul de ipotecă, contractul de fidejusiune, clauza penală). Acestei categorii i se aplică regula: accesoriul urmează soarta principalului.
17. Contracte negociate, contracte de adeziune şi contracte obligatorii.
Răspuns: Contractele negociate sunt cele pe care le putem denumi tradiţionale şi în cadrul cărora părţile discută, negociază toate clauzele sale, fără ca din exteriorul voinţei lor să li se impună ceva.
Contractele de adeziune sunt contractele redactate în întregime sau aproape în întregime numai de către una dintre părţile contractante. Celălalt contractant nu poate practic să modifice aceste clauze. El poate să le accepte sau să nu le accepte. Dacă le acceptă, pur şi simplu aderă la un contract care a fost preredactat.
Contractele obligatorii se aseamănă cu cele de adeziune, numai că, în timp ce în cazul contractelor de adeziune condiţiile contractuale sunt impuse de o parte care fie că este puternică din punct de vedere economic, fie că dispune de un monopol, la contractele obligatorii, pe care unii autori le denumesc chiar contracte “forţate”, condiţiile încheierii lor sunt delimitate de lege.
Trimiteți un comentariu