Întrebări drept civil, obligaţii, 1
1. Ce este în sens larg, obligaţia?
Răspuns: Obligaţia, în sens larg, este acel raport juridic în conţinutul căruia intră dreptul subiectului activ, numit creditor, de a cere subiectului pasiv, numit debitor, şi căruia îi revine îndatorirea corespunzătoare, a da, a face sau a nu face ceva, sub sancţiunea constrângerii de stat în caz de neexecutare de bunăvoie.
2. Numiţi subiectele raportului juridic de obligaţie.
Răspuns: Subiectele raportului juridic de obligaţie (atât persoane fizice cât şi persoanele juridice) sunt: subiectul activ (creditor) şi subiectul pasiv (debitor).
3. Care este conţinutul raportului juridic de obligaţie?
Răspuns: Conţinutul raportului juridic de obligaţie este format din dreptul de creanţă aparţinând creditorului şi obligaţia corespunzătoare acestui drept, care incumbă debitorului.
O latură esenţială a raportului de obligaţie o constituie conţinutul său patrimonial: dreptul de creanţă se înscrie în activul patrimoniului, iar obligaţia corelativă este cuprinsă în pasivul acesteia.
4. Obiectul raportului de obligaţie.
Răspuns: Obiectul raportului de obligaţie, conceput ca acţiune sau abstenţiune concretă la care este îndatorat subiectul pasiv şi îndreptăţit subiectul activ, poate consta fie într-o prestaţie pozitivă (a da, a face ceva), fie într-o abţinere (a nu face ceva) la care, în lipsa obligaţiei asumate, subiectul pasiv ar fi fost îndreptăţit.
5. Se poate pune semnul egal între obligaţia de a da şi aceea de a preda lucrul vândut?
Răspuns: Nu, obligaţia de a da nu se confundă cu obligaţia de a preda. A da înseamnă a constitui sau a transmite un drept real oarecare. A preda lucrul vândut este o obligaţie de a face.
6. Cum se clasifică obligaţiile după izvoare?
Răspuns: Obligaţiile se nasc din:
a) contracte;
b) acte juridice unilaterale;
c) fapte ilicite cauzatoare de prejudicii (delicte şi cvalsidelicte civile);
d) îmbogăţirea fără just temei;
e) gerarea de către o persoană a intereselor altei persoane;
f) plata unei prestaţii nedatorate.
Punctele a) şi b) sunt obligaţii născute din acte juridice. Punctele c), d), e) şi f) sunt obligaţii născute din fapte juridice.
7. Clasificarea obligaţiilor după obiectul lor.
Răspuns: După obiectul lor, distingem:
a) obligaţii de a da;
b) obligaţii de a face;
c) obligaţii de a nu face.
O altă clasificare:
a) obligaţii pecuniare;
b) obligaţii nepecuniare.
Doctrina mai clasifică în:
a) obligaţii de rezultat (determinate);
b) obligaţii de mijloace (de prudenţă şi diligenţă).
8. Clasificarea obligaţiilor după sancţiunea juridică.
Răspuns: După sancţiunea juridică, avem:
a) obligaţii juridice – în privinţa cărora se poate apela la constrângerea de stat;
b) obligaţii morale – care se impun în virtutea convingerii intime, sub influenţa opiniei publice.
O altă clasificare ar fi:
a) obligaţii civile – care se bucură de sancţiunea juridică;
b) obligaţii naturale – care nu se mai bucură de integralitatea sancţiunii juridice.
9. Clasificarea obligaţiilor după opozabilitatea lor.
Răspuns: După cercul persoanelor cărora le sunt opozabile:
a) obligaţii obişnuite;
b) obligaţii reale;
c) obligaţii opozabile terţilor.
Obligaţiile reale (propter rem) apar ca un accesoriu al unui drept real, ca adevărate sarcini reale ce incumbă titularului unui drept real privitor la un bun oarecare.
Obligaţiile opozabile terţilor (scriptae in rem) se caracterizează prin aceea că sunt atât de strâns legate de posesia lucrului, încât creditorul nu poate obţine satisfacerea dreptului său decât dacă posesorul actual al lucrului va fi obligat să respecte acest drept, deşi nu a participat direct şi personal la formarea raportului de obligaţie.
Răspuns: Obligaţia, în sens larg, este acel raport juridic în conţinutul căruia intră dreptul subiectului activ, numit creditor, de a cere subiectului pasiv, numit debitor, şi căruia îi revine îndatorirea corespunzătoare, a da, a face sau a nu face ceva, sub sancţiunea constrângerii de stat în caz de neexecutare de bunăvoie.
2. Numiţi subiectele raportului juridic de obligaţie.
Răspuns: Subiectele raportului juridic de obligaţie (atât persoane fizice cât şi persoanele juridice) sunt: subiectul activ (creditor) şi subiectul pasiv (debitor).
3. Care este conţinutul raportului juridic de obligaţie?
Răspuns: Conţinutul raportului juridic de obligaţie este format din dreptul de creanţă aparţinând creditorului şi obligaţia corespunzătoare acestui drept, care incumbă debitorului.
O latură esenţială a raportului de obligaţie o constituie conţinutul său patrimonial: dreptul de creanţă se înscrie în activul patrimoniului, iar obligaţia corelativă este cuprinsă în pasivul acesteia.
4. Obiectul raportului de obligaţie.
Răspuns: Obiectul raportului de obligaţie, conceput ca acţiune sau abstenţiune concretă la care este îndatorat subiectul pasiv şi îndreptăţit subiectul activ, poate consta fie într-o prestaţie pozitivă (a da, a face ceva), fie într-o abţinere (a nu face ceva) la care, în lipsa obligaţiei asumate, subiectul pasiv ar fi fost îndreptăţit.
5. Se poate pune semnul egal între obligaţia de a da şi aceea de a preda lucrul vândut?
Răspuns: Nu, obligaţia de a da nu se confundă cu obligaţia de a preda. A da înseamnă a constitui sau a transmite un drept real oarecare. A preda lucrul vândut este o obligaţie de a face.
6. Cum se clasifică obligaţiile după izvoare?
Răspuns: Obligaţiile se nasc din:
a) contracte;
b) acte juridice unilaterale;
c) fapte ilicite cauzatoare de prejudicii (delicte şi cvalsidelicte civile);
d) îmbogăţirea fără just temei;
e) gerarea de către o persoană a intereselor altei persoane;
f) plata unei prestaţii nedatorate.
Punctele a) şi b) sunt obligaţii născute din acte juridice. Punctele c), d), e) şi f) sunt obligaţii născute din fapte juridice.
7. Clasificarea obligaţiilor după obiectul lor.
Răspuns: După obiectul lor, distingem:
a) obligaţii de a da;
b) obligaţii de a face;
c) obligaţii de a nu face.
O altă clasificare:
a) obligaţii pecuniare;
b) obligaţii nepecuniare.
Doctrina mai clasifică în:
a) obligaţii de rezultat (determinate);
b) obligaţii de mijloace (de prudenţă şi diligenţă).
8. Clasificarea obligaţiilor după sancţiunea juridică.
Răspuns: După sancţiunea juridică, avem:
a) obligaţii juridice – în privinţa cărora se poate apela la constrângerea de stat;
b) obligaţii morale – care se impun în virtutea convingerii intime, sub influenţa opiniei publice.
O altă clasificare ar fi:
a) obligaţii civile – care se bucură de sancţiunea juridică;
b) obligaţii naturale – care nu se mai bucură de integralitatea sancţiunii juridice.
9. Clasificarea obligaţiilor după opozabilitatea lor.
Răspuns: După cercul persoanelor cărora le sunt opozabile:
a) obligaţii obişnuite;
b) obligaţii reale;
c) obligaţii opozabile terţilor.
Obligaţiile reale (propter rem) apar ca un accesoriu al unui drept real, ca adevărate sarcini reale ce incumbă titularului unui drept real privitor la un bun oarecare.
Obligaţiile opozabile terţilor (scriptae in rem) se caracterizează prin aceea că sunt atât de strâns legate de posesia lucrului, încât creditorul nu poate obţine satisfacerea dreptului său decât dacă posesorul actual al lucrului va fi obligat să respecte acest drept, deşi nu a participat direct şi personal la formarea raportului de obligaţie.
Trimiteți un comentariu