Subiecte de examen la dreptul internaţional public (IV)
1. Situaţia în care judecătorul naţional este obligat să refuze extrădarea
Răspuns: Extrădarea reprezintă actul prin care, la cererea unui stat care reclamă că o persoană fizică trebuie urmărită penal sau că trebuie să execute o pedeapsă aplicată de organele sale judiciare, statul pe al cărui teritoriu se află persoana în cauză (stat solicitat) o predă statului interesat (stat solicitant).
Judecătorul naţional este obligat să refuze extrădarea în anumite situaţii:
a) atunci când are motive serioase de a crede că persoana riscă să fie supusă torturii în statul solicitant;
b) atunci când persoana în cauză este incriminată pentru o infracţiune prevăzută într-o lege militară şi nu într-o lege penală ordinară;
c) când cererea de extrădare este blocată de incidenţa principiului non bis in idem;
d) atunci când sentinţa judecătorească în statul solicitant a fost pronunţată în cursul unui proces judiciar în care au fost violate regulile cutumiare ale procesului echitabil;
e) când cererea de extrădare urmăreşte pedepsirea unei persoane pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, origine etnică, opinii politice, sex sau statut personal.
2. Funcţia contencioasă a CIJ
Răspuns: În materie contencioasă competenţa Curţii se limitează, ratione personae, la statele-părţi la Statutul Curţii. Ratione materiae, Statutul CIJ a limitat contenciosul interstatal de competenţa Curţii la litigiile juridice.
Obiectul litigiului poate fi:
a) interpretarea unui tratat;
b) orice chestiune de drept internaţional;
c) existenţa oricărui fapt care, dacă ar fi stabilit, ar constitui o violare a unei obligaţii internaţionale;
d) natura sau întinderea reparaţiilor datorate pentru încălcarea unui angajament internaţional.
Jurisdicţia Curţii este în principiu o jurisdicţie facultativă, conferită de părţi după apariţia conflictului. Ea poate fi stabilită însă şi aprioric ca şi competenţa obligatorie, în situaţia în care statele părţi au acceptat clauza opţională (clauza facultativă de jurisdicţie obligatorie).
Procedura în faţa Curţii cuprinde:
a) o fază scrisă;
b) o fază orală.
3. Funcţia consultativă a CIJ
Răspuns: Funcţia consultativă constă în competenţa atribuită Curţii prin articolul 96 din Cartă de a emite, la cererea unor organe determinate ale ONU, opinii asupra unor chestiuni juridice. Este o funcţie în cadrul sistemului ONU şi în general o funcţie limitată la sub-sistemele internaţionale.
În cadrul exercitării funcţiei consultative, CIJ emite un aviz consultativ, care nu posedă forţă juridică obligatorie. De asemenea, Curtea decide discreţionar dacă dă sau nu curs cererii de aviz.
Ratione personae, Curtea poate fi sesizată doar de Consiliul de Securitate şi Adunarea Generală a ONU. Ratione materiae, trebuie să existe chestiunea juridică asupra căreia să se pronunţe Curtea, iar această chestiune trebuie să fie plasată în cadrul activităţii organului sau organizaţiei solicitante.
Procedural, Curtea urmează procedura contencioasă, cu limitările inerente, şi atunci când este solicitată cu o cerere de aviz consultativ.
4. Distincţia între motivarea tip disertaţie şi motivarea tip silogism
Răspuns: Sentinţa internaţională poate fi formulată după două metode de motivare: explicaţia sumară si dizertaţia.
Prima metodă se întâlneşte în special în sistemele de drept civil, şi se recunoaşte prin frecvenţa în textul motivării a sintagmei “având în vedere” sau a cuvântului “văzând”. Consecinţa practică este aceea că judecătorul selectează argumentele părţilor, le comprimă sau le ignoră, în funcţie de locul pe care îl ocupă în formarea convingerii sale intime.
Cea de-a doua metodă presupune că judecătorul sau arbitrul să răspundă tuturor argumentelor prezentate, pentru că aplicarea dreptului în sistemul internaţional nu este un act de autoritate, ci o operă a raţiunii şi o operă de persuasiune.
5. Imunitatea diplomatică
Răspuns: Noţiunea de imunitat diplomatică implică un ansamblu de privilegii şi de imunităţi care pot fi comod grupate în două categorii:
a) imunităţi in rem;
b) imunităţi in personam.
Categoria imunităţilor şi privilegiilor in rem cuprinde:
a) libertatea comunicaţiilor oficiale (valiza diplomatică) şi
b) inviolabilitatea localurilor misiunii diplomatice.
La nivelul persoanei, agenţii diplomatici nu pot fi supuşi unor restricţii care să le stingherească libertatea de circulaţie, nu pot fi judecaţi, nu pot fi arestaţi sau plasaţi în stare de detenţie.
Imunitatea de jurisdicţie trebuie analizată din trei perspective.
A. Întinderea imunităţilor ratione personae
De această imunitate se buură atât agenţii diplomatici cât şi membrii lor de familie. Membrii personalului administrativ şi tehnic al misiunii, împreună cu familiile lor, şi membrii personalului de serviciu, dacă nu sunt cetăţeni ai statului acreditant, sau nu îşi au reşedinţa în acest stat, sunt beneficiarii unei impunităti incomplete.
B. Întinderea imunităţii ratione materiae
Imunitatea de jurisdicţie este considerată indivizibilă. CV – 1961 consacră o imunitate absolută în materie penală, indiferent dacă agentul diplomatic este sau nu în exerciţiul funcţiilor sale. Imunitatea de jurisdicţie este dublată de imunitatea de executare.
C. Întinderea imunităţii ratione temporis
În principiu, imunitatea de jurisdicţie durează atât timp cât durează funcţia diplomatică.
Răspuns: Extrădarea reprezintă actul prin care, la cererea unui stat care reclamă că o persoană fizică trebuie urmărită penal sau că trebuie să execute o pedeapsă aplicată de organele sale judiciare, statul pe al cărui teritoriu se află persoana în cauză (stat solicitat) o predă statului interesat (stat solicitant).
Judecătorul naţional este obligat să refuze extrădarea în anumite situaţii:
a) atunci când are motive serioase de a crede că persoana riscă să fie supusă torturii în statul solicitant;
b) atunci când persoana în cauză este incriminată pentru o infracţiune prevăzută într-o lege militară şi nu într-o lege penală ordinară;
c) când cererea de extrădare este blocată de incidenţa principiului non bis in idem;
d) atunci când sentinţa judecătorească în statul solicitant a fost pronunţată în cursul unui proces judiciar în care au fost violate regulile cutumiare ale procesului echitabil;
e) când cererea de extrădare urmăreşte pedepsirea unei persoane pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, origine etnică, opinii politice, sex sau statut personal.
2. Funcţia contencioasă a CIJ
Răspuns: În materie contencioasă competenţa Curţii se limitează, ratione personae, la statele-părţi la Statutul Curţii. Ratione materiae, Statutul CIJ a limitat contenciosul interstatal de competenţa Curţii la litigiile juridice.
Obiectul litigiului poate fi:
a) interpretarea unui tratat;
b) orice chestiune de drept internaţional;
c) existenţa oricărui fapt care, dacă ar fi stabilit, ar constitui o violare a unei obligaţii internaţionale;
d) natura sau întinderea reparaţiilor datorate pentru încălcarea unui angajament internaţional.
Jurisdicţia Curţii este în principiu o jurisdicţie facultativă, conferită de părţi după apariţia conflictului. Ea poate fi stabilită însă şi aprioric ca şi competenţa obligatorie, în situaţia în care statele părţi au acceptat clauza opţională (clauza facultativă de jurisdicţie obligatorie).
Procedura în faţa Curţii cuprinde:
a) o fază scrisă;
b) o fază orală.
3. Funcţia consultativă a CIJ
Răspuns: Funcţia consultativă constă în competenţa atribuită Curţii prin articolul 96 din Cartă de a emite, la cererea unor organe determinate ale ONU, opinii asupra unor chestiuni juridice. Este o funcţie în cadrul sistemului ONU şi în general o funcţie limitată la sub-sistemele internaţionale.
În cadrul exercitării funcţiei consultative, CIJ emite un aviz consultativ, care nu posedă forţă juridică obligatorie. De asemenea, Curtea decide discreţionar dacă dă sau nu curs cererii de aviz.
Ratione personae, Curtea poate fi sesizată doar de Consiliul de Securitate şi Adunarea Generală a ONU. Ratione materiae, trebuie să existe chestiunea juridică asupra căreia să se pronunţe Curtea, iar această chestiune trebuie să fie plasată în cadrul activităţii organului sau organizaţiei solicitante.
Procedural, Curtea urmează procedura contencioasă, cu limitările inerente, şi atunci când este solicitată cu o cerere de aviz consultativ.
4. Distincţia între motivarea tip disertaţie şi motivarea tip silogism
Răspuns: Sentinţa internaţională poate fi formulată după două metode de motivare: explicaţia sumară si dizertaţia.
Prima metodă se întâlneşte în special în sistemele de drept civil, şi se recunoaşte prin frecvenţa în textul motivării a sintagmei “având în vedere” sau a cuvântului “văzând”. Consecinţa practică este aceea că judecătorul selectează argumentele părţilor, le comprimă sau le ignoră, în funcţie de locul pe care îl ocupă în formarea convingerii sale intime.
Cea de-a doua metodă presupune că judecătorul sau arbitrul să răspundă tuturor argumentelor prezentate, pentru că aplicarea dreptului în sistemul internaţional nu este un act de autoritate, ci o operă a raţiunii şi o operă de persuasiune.
5. Imunitatea diplomatică
Răspuns: Noţiunea de imunitat diplomatică implică un ansamblu de privilegii şi de imunităţi care pot fi comod grupate în două categorii:
a) imunităţi in rem;
b) imunităţi in personam.
Categoria imunităţilor şi privilegiilor in rem cuprinde:
a) libertatea comunicaţiilor oficiale (valiza diplomatică) şi
b) inviolabilitatea localurilor misiunii diplomatice.
La nivelul persoanei, agenţii diplomatici nu pot fi supuşi unor restricţii care să le stingherească libertatea de circulaţie, nu pot fi judecaţi, nu pot fi arestaţi sau plasaţi în stare de detenţie.
Imunitatea de jurisdicţie trebuie analizată din trei perspective.
A. Întinderea imunităţilor ratione personae
De această imunitate se buură atât agenţii diplomatici cât şi membrii lor de familie. Membrii personalului administrativ şi tehnic al misiunii, împreună cu familiile lor, şi membrii personalului de serviciu, dacă nu sunt cetăţeni ai statului acreditant, sau nu îşi au reşedinţa în acest stat, sunt beneficiarii unei impunităti incomplete.
B. Întinderea imunităţii ratione materiae
Imunitatea de jurisdicţie este considerată indivizibilă. CV – 1961 consacră o imunitate absolută în materie penală, indiferent dacă agentul diplomatic este sau nu în exerciţiul funcţiilor sale. Imunitatea de jurisdicţie este dublată de imunitatea de executare.
C. Întinderea imunităţii ratione temporis
În principiu, imunitatea de jurisdicţie durează atât timp cât durează funcţia diplomatică.
Trimiteți un comentariu