Întrebări drept civil, obligaţii, 6
01. Care sunt excepţiile de la principiul relativităţii efectelor contractului?
Răspuns: Excepţiile de la principiul relativităţii efectelor contractului sunt două:
a) promisiunea faptei altuia (excepţia aparentă);
b) stipulaţia pentru altul (excepţia reală);
c) simulaţia.
02. Este posibil ca o persoană străină de contract să fie obligată printr-un contract la care nu a fost parte?
Răspuns: Nu, nimeni nu poate fi obligat printr-un contract la care nu a fost parte (cu excepţia totuşi a contractului colectiv de muncă).
03. Este posibil ca o persoană, total străină de contract, să dobândească direct şi nemijlocit drepturi, pe baza unui contract la care nu a fost parte?
Răspuns: Da. Contractul în folosul unui terţ, sau stipulaţia pentru altul, constituie o veritabilă excepţie de la principiul relativităţii efectelor contractului.
04. Definiţi promisiunea faptei altuia.
Răspuns: Promisiunea faptei altuia este un contract prin care o persoană (debitorul) se obligă faţă de creditor să determine o terţă persoană să-şi asume un anume angajament juridic în folosul creditorului din contract.
05. Trăsăturile caracteristice ale promisiunii faptei altuia.
Răspuns: Trăsăturile caracteristice sunt:
a) promisiunea faptei altuia nu constituie o excepţie de la principiul relativităţii efectelor contractului;
b) obligaţia asumată de debitor în promisiunea faptei altuia este o obligaţie de rezultat;
c) de îndată ce terţa persoană şi-a asumat faţă de creditor angajamentul promis, orice obligaţie a debitorului care a promis fapta altuia încetează prin executare.
06. Care este diferenţa esenţială între promisiunea faptei altuia şi fidejusiune?
Răspuns: Promisiunea faptei altuia nu se confundă cu fidejusiunea. Spre deosebire de debitorul care a promis fapta altuia, a cărui obligaţie a fost numai de a determina pe terţ să se angajeze faţă de creditor, fidejusorul se angajează faţă de creditor să garanteze însăşi executarea obligaţiei asumate de către debitor.
07. Definiţi contractul în folosul altei persoane.
Răspuns: Contractul în folosul unei terţe persoane poate fi definit ca fiind acel contract prin care o parte, denumită stipulant, dispune ca cealaltă parte, denumită promitent, să dea, să facă sau să nu facă ceva în folosul unei terţe persoane, străine de contract, denumite terţ beneficiar.
08. Enumeraţi trei aplicaţii ale stipulaţiei pentru altul.
Răspuns: Avem:
a) donaţia cu sarcini;
b) contractul de transport de bunuri;
c) asigurările de persoane.
09. Condiţiile de validitate a contractului în folosul unei terţe persoane.
Răspuns: Avem:
a) voinţa de a stipula în folosul unei terţe persoane;
b) beneficiarul să fie determinat sau cel puţin determinabil.
10. Descrieţi raporturile juridice care se formează în cazul contractului în folosul unei terţe persoane.
Răspuns:
a) Raporturile între stipulant şi promitent
Prin definiţie, stipulantul dispune ca promitentul să dea, să facă sau să nu facă ceva în folosul unui terţ. În cazul în care promitentul nu-şi face datoria, stipulantul îl poate acţiona să execute obligaţiile faţă de terţa persoană. În caz de neexecutare, stipulantul poate pretinde daune interese, în măsura în care va dovedi producerea, în patrimoniul propriu, a unui prejudiciu datorat neexecutării de către promitent a obligaţiei către terţ.
Dacă între stipulant şi promitent s-a încheiat un contract sinalagmatic, neexecutarea de către promitent a obligaţiei către terţul beneficiar poate îndreptăţi pe stipulant să ceară rezoluţiunea sau, după caz, rezilierea contractului, ori să invoce excepţia de neexecutare a contractului.
b) Raporturile dintre promitent şi terţul beneficiar
Momentul în care terţul beneficiar dobândeşte dreptul creat în folosul său este acela al încheierii contractului dintre stipulant şi beneficiar, indiferent dacă terţul beneficiar a acceptat sau nu dreptul stipulat în folosul său.
Terţul beneficiar nu va avea de suferit concursul creditorilor stipulantului, de îndată ce dreptul nu face parte din patrimoniul stipulantului, fiind născut direct în patrimoniul terţului. Acest drept este trasmisibil prin succesiune.
Terţul beneficiar, deşi nu este parte contractantă, va avea o acţiune directă împotriva promitentului pentru satisfacerea dreptului său. El va putea pretinde daune-interese pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării. Însă nu va putea cere rezoluţiunea contractului încheiat de stipulant şi promitent, pentru motivul că nu este parte a acestui contract.
Promitentul va putea să invoce faţă de terţul beneficiar toate excepţiile pe care în virtutea contractului ar fi putut să le invoce şi împotriva stipulantului pentru a-şi motiva refuzul de executare.
c) Raporturile dintre stipulant şi terţul beneficiar
Contractul în favoarea unui terţ nu creează raporturi între stipulant şi terţul beneficiar.
11. Noţiunea de simulaţie.
Răspuns: Simulaţia presupune existenţa concomitentă, între aceleaşi părţi, a două contracte: unul public, aparent, denumit şi contract simulat, prin care se creează o anumită aparenţă juridică ce nu corespunde realităţii; un altul secret, denumit contraînscris, care corespunde voinţei reale a părţilor şi prin care acestea anihilează, în tot sau în parte, aparenţa juridică creată prin actul public simulat.
12. Felurile simulaţiei.
Răspuns: Avem:
a) Contractul aparent poate fi fictiv. Realitatea este total disimulată, creându-se aparenţa unui contract care nu există.
b) Contractul aparent poate fi deghizat. Există un contract ţinut secret, în raport cu care contractul aparent fie că-i ascunde natura, fie că-i ascunde anumite elemente.
c) Interpunerea de persoană.
13. Efectele simulaţiei
Răspuns: Sancţiunea specifică a simulaţiei este inopozabilitatea faţă de terţele persoane a situaţiei juridice create prin contractul secret şi, după caz, înlăturarea simulaţiei pe calea acţiunii în simulaţie.
14. Acţiunea în simulaţie. Proba
Răspuns: Prin acţiunea în simulaţie se urmăreşte a se demonstra caracterul simulat al operaţiei, spre a face să se aplice efectiv singurul contract ce corespunde voinţei reale a părţilor – contractul secret.
Terţul poate utiliza, spre a dovedi existenţa contractului secret, orice mijloc de probă, inclusiv proba cu martori, şi asta chiar dacă valoarea contractului depăşeşte suma de 250 de lei.
Răspuns: Excepţiile de la principiul relativităţii efectelor contractului sunt două:
a) promisiunea faptei altuia (excepţia aparentă);
b) stipulaţia pentru altul (excepţia reală);
c) simulaţia.
02. Este posibil ca o persoană străină de contract să fie obligată printr-un contract la care nu a fost parte?
Răspuns: Nu, nimeni nu poate fi obligat printr-un contract la care nu a fost parte (cu excepţia totuşi a contractului colectiv de muncă).
03. Este posibil ca o persoană, total străină de contract, să dobândească direct şi nemijlocit drepturi, pe baza unui contract la care nu a fost parte?
Răspuns: Da. Contractul în folosul unui terţ, sau stipulaţia pentru altul, constituie o veritabilă excepţie de la principiul relativităţii efectelor contractului.
04. Definiţi promisiunea faptei altuia.
Răspuns: Promisiunea faptei altuia este un contract prin care o persoană (debitorul) se obligă faţă de creditor să determine o terţă persoană să-şi asume un anume angajament juridic în folosul creditorului din contract.
05. Trăsăturile caracteristice ale promisiunii faptei altuia.
Răspuns: Trăsăturile caracteristice sunt:
a) promisiunea faptei altuia nu constituie o excepţie de la principiul relativităţii efectelor contractului;
b) obligaţia asumată de debitor în promisiunea faptei altuia este o obligaţie de rezultat;
c) de îndată ce terţa persoană şi-a asumat faţă de creditor angajamentul promis, orice obligaţie a debitorului care a promis fapta altuia încetează prin executare.
06. Care este diferenţa esenţială între promisiunea faptei altuia şi fidejusiune?
Răspuns: Promisiunea faptei altuia nu se confundă cu fidejusiunea. Spre deosebire de debitorul care a promis fapta altuia, a cărui obligaţie a fost numai de a determina pe terţ să se angajeze faţă de creditor, fidejusorul se angajează faţă de creditor să garanteze însăşi executarea obligaţiei asumate de către debitor.
07. Definiţi contractul în folosul altei persoane.
Răspuns: Contractul în folosul unei terţe persoane poate fi definit ca fiind acel contract prin care o parte, denumită stipulant, dispune ca cealaltă parte, denumită promitent, să dea, să facă sau să nu facă ceva în folosul unei terţe persoane, străine de contract, denumite terţ beneficiar.
08. Enumeraţi trei aplicaţii ale stipulaţiei pentru altul.
Răspuns: Avem:
a) donaţia cu sarcini;
b) contractul de transport de bunuri;
c) asigurările de persoane.
09. Condiţiile de validitate a contractului în folosul unei terţe persoane.
Răspuns: Avem:
a) voinţa de a stipula în folosul unei terţe persoane;
b) beneficiarul să fie determinat sau cel puţin determinabil.
10. Descrieţi raporturile juridice care se formează în cazul contractului în folosul unei terţe persoane.
Răspuns:
a) Raporturile între stipulant şi promitent
Prin definiţie, stipulantul dispune ca promitentul să dea, să facă sau să nu facă ceva în folosul unui terţ. În cazul în care promitentul nu-şi face datoria, stipulantul îl poate acţiona să execute obligaţiile faţă de terţa persoană. În caz de neexecutare, stipulantul poate pretinde daune interese, în măsura în care va dovedi producerea, în patrimoniul propriu, a unui prejudiciu datorat neexecutării de către promitent a obligaţiei către terţ.
Dacă între stipulant şi promitent s-a încheiat un contract sinalagmatic, neexecutarea de către promitent a obligaţiei către terţul beneficiar poate îndreptăţi pe stipulant să ceară rezoluţiunea sau, după caz, rezilierea contractului, ori să invoce excepţia de neexecutare a contractului.
b) Raporturile dintre promitent şi terţul beneficiar
Momentul în care terţul beneficiar dobândeşte dreptul creat în folosul său este acela al încheierii contractului dintre stipulant şi beneficiar, indiferent dacă terţul beneficiar a acceptat sau nu dreptul stipulat în folosul său.
Terţul beneficiar nu va avea de suferit concursul creditorilor stipulantului, de îndată ce dreptul nu face parte din patrimoniul stipulantului, fiind născut direct în patrimoniul terţului. Acest drept este trasmisibil prin succesiune.
Terţul beneficiar, deşi nu este parte contractantă, va avea o acţiune directă împotriva promitentului pentru satisfacerea dreptului său. El va putea pretinde daune-interese pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării. Însă nu va putea cere rezoluţiunea contractului încheiat de stipulant şi promitent, pentru motivul că nu este parte a acestui contract.
Promitentul va putea să invoce faţă de terţul beneficiar toate excepţiile pe care în virtutea contractului ar fi putut să le invoce şi împotriva stipulantului pentru a-şi motiva refuzul de executare.
c) Raporturile dintre stipulant şi terţul beneficiar
Contractul în favoarea unui terţ nu creează raporturi între stipulant şi terţul beneficiar.
11. Noţiunea de simulaţie.
Răspuns: Simulaţia presupune existenţa concomitentă, între aceleaşi părţi, a două contracte: unul public, aparent, denumit şi contract simulat, prin care se creează o anumită aparenţă juridică ce nu corespunde realităţii; un altul secret, denumit contraînscris, care corespunde voinţei reale a părţilor şi prin care acestea anihilează, în tot sau în parte, aparenţa juridică creată prin actul public simulat.
12. Felurile simulaţiei.
Răspuns: Avem:
a) Contractul aparent poate fi fictiv. Realitatea este total disimulată, creându-se aparenţa unui contract care nu există.
b) Contractul aparent poate fi deghizat. Există un contract ţinut secret, în raport cu care contractul aparent fie că-i ascunde natura, fie că-i ascunde anumite elemente.
c) Interpunerea de persoană.
13. Efectele simulaţiei
Răspuns: Sancţiunea specifică a simulaţiei este inopozabilitatea faţă de terţele persoane a situaţiei juridice create prin contractul secret şi, după caz, înlăturarea simulaţiei pe calea acţiunii în simulaţie.
14. Acţiunea în simulaţie. Proba
Răspuns: Prin acţiunea în simulaţie se urmăreşte a se demonstra caracterul simulat al operaţiei, spre a face să se aplice efectiv singurul contract ce corespunde voinţei reale a părţilor – contractul secret.
Terţul poate utiliza, spre a dovedi existenţa contractului secret, orice mijloc de probă, inclusiv proba cu martori, şi asta chiar dacă valoarea contractului depăşeşte suma de 250 de lei.
Trimiteți un comentariu