Subiecte de examen la dreptul internaţional public (I)
1. În ce constă distincţia dintre principiile generale de drept şi principiile fundamentale ale dreptului internaţional?
Răspuns: Conceptul de principii generale de drept are în cadrul dreptului internaţional public înţelesul de mod de producţie normativă. Astfel, alături de convenţiile internaţionale şi cutume, aceste principii fac parte din tehnica general acceptată de dezvoltare a dreptului (art. 38 al Statutului Curţii Internaţionale de Justiţie).
Principiile de drept internaţional sunt norme juridice care îşi au baza juridică în toate cele trei categorii de izvoare. Într-o primă categorie regăsim principiile de drept internaţional relevate de Carta ONU:
a) dreptul statelor la autodeterminare;
b) dreptul statelor la suveranitate şi independenţă;
c) dreptul statelor la egalitate juridică;
d) dreptul statelor la comunicaţii internaţionale;
f) obligaţiile erga omnes în materia respectului drepturilor fundamentale.
În afara acestora, mai sunt numeroase alte principii de drept internaţional, greu clasificabile. De exemplu:
- principiul general al dreptului de liberă trecere inocentă prin strâmtori a navelor de război pe timp de pace;
- principiul general care conferă părţii inocente dreptul de apune capăt unui tratat care a fost violat;
- principiul conform căruia drepturile mandatarului îşi au fundamentul în obligaţiile sale;
- principiul clean hands;
- principiul primatului competenţei teritoriale asupra competenţei personale;
- principiul protecţiei exclusiv vamale (GATT);
- principiul tratamentului naţional (GATT);
- principiul epuizării căilor de recurs interne înaintea reclamaţiilor internaţionale, etc.
2. Viciile de consimţământ ale dreptului tratatelor.
Răspuns: Efectivitatea viciilor de consimţământ în dreptul tratatelor este discutabilă, în absenţa unei jurisdicţii obligatorii. Mai mult, teoria infailibilităţii statului merge până într-acolo încât consideră că prin complexitatea procedurii de încheiere a tratatelor se elimină posibilitatea existenţei unor asemenea vicii.
Totuşi, atunci când le admite, doctrina enumeră:
a) eroarea;
b) dolul;
c) coruperea reprezentantului unui stat;
d) constrângerea exercitată asupra reprezentanţilor statului;
e) constrângerea exercitată asupra unui stat.
3. Competenţele personale ale statului.
Răspuns: Competenţele personale ale statului sunt cele exercitate asupra indivizilor ataşaţi lui printr-o legătură juridică particulară, numită naţionalitate. Termenul de cetăţenie este sinonim cu cel de naţionalitate, însă primul acoperă doar legătura juridică a persoanelor fizice cu un anumit stat.
Prin extensie, statul exercită competenţe personale şi asupra persoanelor juridice ataşate lui, şi asupra unor vehicule înmatriculate pe teritoriul său.
4. Codificarea cutumei internaţionale.
Răspuns: În dreptul internaţional, a codifica înseamnă a declara conţinutul dreptului cutumiar existent. A codifica înseamnă a face norma cutumiară mai accesibilă şi a-i adăuga calităţile dreptului scris.
Există o operă de codificare publică, desfăşurată majoritar de Comisia de Drept Internaţional, cea mai importantă, pentru posedă o autoritate juridică directă, iar această operă aparţine tratatelor de codificare şi jurisprudenţă. Aceste tratate pot produce un triplu efect:
a) declararea cutumei existente;
b) cristalizarea unei cutume în curs de formare;
c) producerea unei cutume noi.
În prezent, succesele CDI s-au localizat în opera de codificare şi de dezvoltare progresivă a normelor secundare (dreptul tratatelor sau Statutul Curţii Penale Internaţionale). În schimb, Comisia fie a eşuat în încercarea de a codifica norme primare (de exemplu, în tentativa de a reglementa succesiunea statelor în materie de bunuri, datorii şi arhive de stat), fie a ajuns la rezultate care au durat foarte puţin (de exemplu, în materia dreptului mării).
5. Starea de necesitate şi pericolul extrem (distress).
Răspuns: Circumstanţele care exclud ilicitul internaţional sunt următoarele:
a) consimţământul statului lezat;
b) legitima apărare;
c) forţa majoră şi cazul fortuit;
d) pericolul extrem (distress);
e) starea de necesitate;
f) contramăsurile legitime.
Pericolul extrem permite pentru autorul actului (organul statului) să-şi salveze viaţa sau viaţa persoanelor aflate în grija sa într-o manieră contrară dreptului internaţional. De exemplu, navele şi aeronavele pot viola în caz de pericol extrem spaţiile maritime sau spaţiile aeriene.
Starea de necesitate are în comun cu pericolul extrem faptul că exonerează de răspundere pentru un act voluntar determinat de un pericol grav. Diferenţa constă în faptul că în cazul stării de necesitate pericolul nu mai ameninţă viaţa unui organ de stat sau viaţa celor pe care acest organ îi are în grijă, ci un interes esenţial al statului.
Răspuns: Conceptul de principii generale de drept are în cadrul dreptului internaţional public înţelesul de mod de producţie normativă. Astfel, alături de convenţiile internaţionale şi cutume, aceste principii fac parte din tehnica general acceptată de dezvoltare a dreptului (art. 38 al Statutului Curţii Internaţionale de Justiţie).
Principiile de drept internaţional sunt norme juridice care îşi au baza juridică în toate cele trei categorii de izvoare. Într-o primă categorie regăsim principiile de drept internaţional relevate de Carta ONU:
a) dreptul statelor la autodeterminare;
b) dreptul statelor la suveranitate şi independenţă;
c) dreptul statelor la egalitate juridică;
d) dreptul statelor la comunicaţii internaţionale;
f) obligaţiile erga omnes în materia respectului drepturilor fundamentale.
În afara acestora, mai sunt numeroase alte principii de drept internaţional, greu clasificabile. De exemplu:
- principiul general al dreptului de liberă trecere inocentă prin strâmtori a navelor de război pe timp de pace;
- principiul general care conferă părţii inocente dreptul de apune capăt unui tratat care a fost violat;
- principiul conform căruia drepturile mandatarului îşi au fundamentul în obligaţiile sale;
- principiul clean hands;
- principiul primatului competenţei teritoriale asupra competenţei personale;
- principiul protecţiei exclusiv vamale (GATT);
- principiul tratamentului naţional (GATT);
- principiul epuizării căilor de recurs interne înaintea reclamaţiilor internaţionale, etc.
2. Viciile de consimţământ ale dreptului tratatelor.
Răspuns: Efectivitatea viciilor de consimţământ în dreptul tratatelor este discutabilă, în absenţa unei jurisdicţii obligatorii. Mai mult, teoria infailibilităţii statului merge până într-acolo încât consideră că prin complexitatea procedurii de încheiere a tratatelor se elimină posibilitatea existenţei unor asemenea vicii.
Totuşi, atunci când le admite, doctrina enumeră:
a) eroarea;
b) dolul;
c) coruperea reprezentantului unui stat;
d) constrângerea exercitată asupra reprezentanţilor statului;
e) constrângerea exercitată asupra unui stat.
3. Competenţele personale ale statului.
Răspuns: Competenţele personale ale statului sunt cele exercitate asupra indivizilor ataşaţi lui printr-o legătură juridică particulară, numită naţionalitate. Termenul de cetăţenie este sinonim cu cel de naţionalitate, însă primul acoperă doar legătura juridică a persoanelor fizice cu un anumit stat.
Prin extensie, statul exercită competenţe personale şi asupra persoanelor juridice ataşate lui, şi asupra unor vehicule înmatriculate pe teritoriul său.
4. Codificarea cutumei internaţionale.
Răspuns: În dreptul internaţional, a codifica înseamnă a declara conţinutul dreptului cutumiar existent. A codifica înseamnă a face norma cutumiară mai accesibilă şi a-i adăuga calităţile dreptului scris.
Există o operă de codificare publică, desfăşurată majoritar de Comisia de Drept Internaţional, cea mai importantă, pentru posedă o autoritate juridică directă, iar această operă aparţine tratatelor de codificare şi jurisprudenţă. Aceste tratate pot produce un triplu efect:
a) declararea cutumei existente;
b) cristalizarea unei cutume în curs de formare;
c) producerea unei cutume noi.
În prezent, succesele CDI s-au localizat în opera de codificare şi de dezvoltare progresivă a normelor secundare (dreptul tratatelor sau Statutul Curţii Penale Internaţionale). În schimb, Comisia fie a eşuat în încercarea de a codifica norme primare (de exemplu, în tentativa de a reglementa succesiunea statelor în materie de bunuri, datorii şi arhive de stat), fie a ajuns la rezultate care au durat foarte puţin (de exemplu, în materia dreptului mării).
5. Starea de necesitate şi pericolul extrem (distress).
Răspuns: Circumstanţele care exclud ilicitul internaţional sunt următoarele:
a) consimţământul statului lezat;
b) legitima apărare;
c) forţa majoră şi cazul fortuit;
d) pericolul extrem (distress);
e) starea de necesitate;
f) contramăsurile legitime.
Pericolul extrem permite pentru autorul actului (organul statului) să-şi salveze viaţa sau viaţa persoanelor aflate în grija sa într-o manieră contrară dreptului internaţional. De exemplu, navele şi aeronavele pot viola în caz de pericol extrem spaţiile maritime sau spaţiile aeriene.
Starea de necesitate are în comun cu pericolul extrem faptul că exonerează de răspundere pentru un act voluntar determinat de un pericol grav. Diferenţa constă în faptul că în cazul stării de necesitate pericolul nu mai ameninţă viaţa unui organ de stat sau viaţa celor pe care acest organ îi are în grijă, ci un interes esenţial al statului.
Trimiteți un comentariu