Întrebări drept civil (XI)
1. Ce este prescripţia extinctivă; dar prescripţia achizitivă?
Prescripţia extinctivă constă în stingerea dreptului material la acţiune, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Prescripţia achizitivă are ca efect dobândirea unui drept subiectiv (uzucapiunea).
2. Ce caracter au normele care reglementează prescripţia extinctivă?
Normele care reglementează prescripţia extinctivă au caracter imperativ şi de ordine publică.
3. Cum se poate argumenta faptul că dreptul subiectiv nu se stinge ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie?
Dreptul subiectiv nu se stinge ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie, lucru care poate fi argumentat invocând prevederea din art. 20 al Decretului nr. 167/1958, potrivit căreia “Debitorul care a executat obligaţia după ce dreptul la acţiune al creditorului s-a prescris, nu are dreptul să ceară înapoierea prestaţiei, chiar dacă la data executării nu ştia că termenul prescripţiei era împlinit.” Aşadar, în această situaţie suntem în prezenţa unei executări (plăţi) valabile. Acest lucru nu se poate întâmpla decât dacă prestaţia (plata) corespunde unui drept al celui ce o primeşte, altfel ar fi vorba despre o plată nedatorată, a cărui restituire se poate cere de la cel ce a făcut-o, în temeiul art. 1092, C. civ.: “Orice plată presupune o datorie; ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetiţiunii.” Conchidem că împlinirea termenului de prescripţie stinge dreptul la acţiune, dar nu şi dreptul subiectiv al creditorului, rămânând datoria naturală a debitorului.
4. Care este domeniul de aplicare al prescripţiei extinctive?
Potrivit art. 1, al. 1, din Decret, prin prescripţie se stinge dreptul la acţiune având un obiect patrimonial. Per a contrario, aceasta înseamnă că, de principiu, acţiunile care au un obiect nepatrimonial nu sunt supuse prescripţiei extinctive. Concomitent, art. 1890, C. civ., afirmă că sunt supuse prescripţiei de 30 de ani numai acţiunile reale şi cele personale, care sunt deopotrivă acţiuni patrimoniale.
Aşadar, domeniul de aplicare al prescripţiei extinctive este acela al acţiunilor personale, adică al acţiunilor prin care se valorifică drepturi de creanţă cu conţinut patrimonial.
5. Prin ce se caracterizează termenele speciale de prescripţie?
Termenele speciale de prescripţie sunt acelea pe care legea le prevede expres şi limitativ doar pentru o anumită acţiune. Atunci când legea prevede un termen special, acesta va fi prioritar în aplicare, înlăturându-l pe cel general.
6. Care este regula privitoare la momentul din care începe să curgă termenul de prescripţie?
Conform art. 7, al. 1, din Decretul nr. 167/1958, “Prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune.” Cel mai frecvent, dreptul la acţiune se naşte în momentul în care un drept subiectiv, sau chiar numai un interes legitim, este încălcat, negat, contestat, ori la data când dreptul subiectiv trebuia exercitat.
7. Din ce moment începe să curgă termenul de prescripţie în cazul unui act juridic afectat de un termen extinctiv?
Potrivit art. 7, al. 2, din Decretul nr. 167/1958, “În obligaţiile care urmează să se execute la cererea creditorului, precum şi în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripţia începe să curgă de la data stabilirii raportului de drept.” Momentul stabilirii raportului de drept este momentul încheierii actului juridic.
8. Din ce moment începe să curgă termenul de prescripţie al unei acţiuni pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită?
Termenul de prescripţie al unei acţiuni pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită începe să curgă din momentul în care persoana păgubită a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea.
9. Cum operează suspendarea prescripţiei şi care este efectul ei?
Suspendarea prescripţiei operează ca o modificare a cursului firesc al prescripţiei, caracterizată prin oprirea temporară a cursului termenului de prescripţie, atunci când se iveşte o cauză legală de suspendare, urmată de reluarea acestuia din momentul din care s-a oprit, atunci când cauza de suspendare încetează.
Conform art. 1874 C. civ., “Suspendarea opreşte cursul prescripţiei pe timpul cât durează, fără însă a o şterge pentru timpul trecut.” Odată cu încetarea cauzei de suspendare, cursul termenului de prescripţie se reia din momentul în care s-a oprit, ca şi cum cauza de suspendare n-ar fi intervenit.
10. Ce este cazul de forţă majoră şi care sunt consecinţele sale asupra prescripţiei extinctive?
În absenţa unei definiţii unitare privind cazul de forţă majoră, vom include în această categorie: războaiele, cutremurele de pământ, inundaţiile, epidemiile şi orice alte împrejurări – extraordinare şi invincibile – care creează obstacole cu neputinţă de înlăturat. Cazul de forţă majoră este una din cauzele de suspendare prevăzute de Decretul nr. 167/1958.
11. Ce este repunerea în termen?
Repunerea în termen este reglementată prin două texte legale: mai întâi art. 19, al. 1 din Decretul nr. 167/1958 – “Instanţa judecătorească sau organul arbitral poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit, să dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea acţiunii, ori să încuviinţeze executarea silită.” iar mai apoi al. 2 al aceluiaşi articol: “Cererea de repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie.”
Aşadar, repunerea în termen este un beneficiu legal, lăsat la aprecierea instanţei, în virtutea căruia o acţiune poate fi primită şi judecată şi după împlinirea termenului de prescripţie, atunci când, din motive temeinic justificate, termenul de prescripţie a fost depăşit.
Prescripţia extinctivă constă în stingerea dreptului material la acţiune, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Prescripţia achizitivă are ca efect dobândirea unui drept subiectiv (uzucapiunea).
2. Ce caracter au normele care reglementează prescripţia extinctivă?
Normele care reglementează prescripţia extinctivă au caracter imperativ şi de ordine publică.
3. Cum se poate argumenta faptul că dreptul subiectiv nu se stinge ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie?
Dreptul subiectiv nu se stinge ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie, lucru care poate fi argumentat invocând prevederea din art. 20 al Decretului nr. 167/1958, potrivit căreia “Debitorul care a executat obligaţia după ce dreptul la acţiune al creditorului s-a prescris, nu are dreptul să ceară înapoierea prestaţiei, chiar dacă la data executării nu ştia că termenul prescripţiei era împlinit.” Aşadar, în această situaţie suntem în prezenţa unei executări (plăţi) valabile. Acest lucru nu se poate întâmpla decât dacă prestaţia (plata) corespunde unui drept al celui ce o primeşte, altfel ar fi vorba despre o plată nedatorată, a cărui restituire se poate cere de la cel ce a făcut-o, în temeiul art. 1092, C. civ.: “Orice plată presupune o datorie; ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetiţiunii.” Conchidem că împlinirea termenului de prescripţie stinge dreptul la acţiune, dar nu şi dreptul subiectiv al creditorului, rămânând datoria naturală a debitorului.
4. Care este domeniul de aplicare al prescripţiei extinctive?
Potrivit art. 1, al. 1, din Decret, prin prescripţie se stinge dreptul la acţiune având un obiect patrimonial. Per a contrario, aceasta înseamnă că, de principiu, acţiunile care au un obiect nepatrimonial nu sunt supuse prescripţiei extinctive. Concomitent, art. 1890, C. civ., afirmă că sunt supuse prescripţiei de 30 de ani numai acţiunile reale şi cele personale, care sunt deopotrivă acţiuni patrimoniale.
Aşadar, domeniul de aplicare al prescripţiei extinctive este acela al acţiunilor personale, adică al acţiunilor prin care se valorifică drepturi de creanţă cu conţinut patrimonial.
5. Prin ce se caracterizează termenele speciale de prescripţie?
Termenele speciale de prescripţie sunt acelea pe care legea le prevede expres şi limitativ doar pentru o anumită acţiune. Atunci când legea prevede un termen special, acesta va fi prioritar în aplicare, înlăturându-l pe cel general.
6. Care este regula privitoare la momentul din care începe să curgă termenul de prescripţie?
Conform art. 7, al. 1, din Decretul nr. 167/1958, “Prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune.” Cel mai frecvent, dreptul la acţiune se naşte în momentul în care un drept subiectiv, sau chiar numai un interes legitim, este încălcat, negat, contestat, ori la data când dreptul subiectiv trebuia exercitat.
7. Din ce moment începe să curgă termenul de prescripţie în cazul unui act juridic afectat de un termen extinctiv?
Potrivit art. 7, al. 2, din Decretul nr. 167/1958, “În obligaţiile care urmează să se execute la cererea creditorului, precum şi în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripţia începe să curgă de la data stabilirii raportului de drept.” Momentul stabilirii raportului de drept este momentul încheierii actului juridic.
8. Din ce moment începe să curgă termenul de prescripţie al unei acţiuni pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită?
Termenul de prescripţie al unei acţiuni pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită începe să curgă din momentul în care persoana păgubită a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea.
9. Cum operează suspendarea prescripţiei şi care este efectul ei?
Suspendarea prescripţiei operează ca o modificare a cursului firesc al prescripţiei, caracterizată prin oprirea temporară a cursului termenului de prescripţie, atunci când se iveşte o cauză legală de suspendare, urmată de reluarea acestuia din momentul din care s-a oprit, atunci când cauza de suspendare încetează.
Conform art. 1874 C. civ., “Suspendarea opreşte cursul prescripţiei pe timpul cât durează, fără însă a o şterge pentru timpul trecut.” Odată cu încetarea cauzei de suspendare, cursul termenului de prescripţie se reia din momentul în care s-a oprit, ca şi cum cauza de suspendare n-ar fi intervenit.
10. Ce este cazul de forţă majoră şi care sunt consecinţele sale asupra prescripţiei extinctive?
În absenţa unei definiţii unitare privind cazul de forţă majoră, vom include în această categorie: războaiele, cutremurele de pământ, inundaţiile, epidemiile şi orice alte împrejurări – extraordinare şi invincibile – care creează obstacole cu neputinţă de înlăturat. Cazul de forţă majoră este una din cauzele de suspendare prevăzute de Decretul nr. 167/1958.
11. Ce este repunerea în termen?
Repunerea în termen este reglementată prin două texte legale: mai întâi art. 19, al. 1 din Decretul nr. 167/1958 – “Instanţa judecătorească sau organul arbitral poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit, să dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea acţiunii, ori să încuviinţeze executarea silită.” iar mai apoi al. 2 al aceluiaşi articol: “Cererea de repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie.”
Aşadar, repunerea în termen este un beneficiu legal, lăsat la aprecierea instanţei, în virtutea căruia o acţiune poate fi primită şi judecată şi după împlinirea termenului de prescripţie, atunci când, din motive temeinic justificate, termenul de prescripţie a fost depăşit.
Trimiteți un comentariu