Grila 13 drept succesoral

Nedemnitatea succesorală:
a) produce efecte atât în privinţa autorului faptei cât şi a descendenţilor săi;
b) influenţează eficacitatea liberalităţilor prin acte între vii sau pentru cauză de moarte făcute în favoarea nedemnului de către cel care lasă moştenirea;
c) operează şi produce efecte de drept, instanţa doar constatând nedemnitatea.

Soluţii:

a) – nu se reţine (nedemnitatea fiind o pedeapsă civilă are, în principiu, un caracter strict personal, afectându-l doar pe cel vinovat de săvârşirea faptelor de nedemnitate);
b) – nu se reţine (nedemnitatea are ca efect principal excluderea nedemnului de la dreptul de a moşteni pe defunct, însă este vorba doar de moştenirea legală, nu şi de dreptul de moştenire testamentară sau contractuală, care fiind liberalităţi, nu pot fi desfiinţate decât pentru ingratitudine)
c) – se reţine (instanţa nu pronunţă sau aplică nedemnitatea, ci doar constată survenirea acesteia, neavând nici o putere de apreciere).

Grila 12 drept succesoral

Au vocaţie succesorală legală:
a) legatarii;
b) descendenţii defunctului;
c) soţul supravieţuitor.

Soluţii:

a) nu se reţine (legatarii nu pot moşteni decât în baza unui testament);
b) se reţine (descendenţii defunctului fac parte din prima clasă de moştenitori, art. 669 C.civ.);
c) se reţine (soţul supravieţuitor moşteneşte în temeiul Legii nr. 319/1944).

Grila 11 drept succesoral

Regulile ce reglementează reprezentarea succesorală:
a) sunt dispozitive;
b) pot fi modificate numai cu acordul moştenitorilor;
c) nu pot fi modificate.

Soluţii:

a) nu se reţine;
b) nu se reţine;
c) nu pot fi modificate (regulile sunt imperative, acest răspuns le elimină pe celelalte două).

Grila 10 drept succesoral

Reprezentarea este admisă:
a) în cazul moştenirii prin retransmitere;
b) atunci când reprezentatul este comorient;
c) când predecesul celui reprezentat a intervenit în termenul de opţiune succesorală de 6 luni.

Soluţii:

a) – nu se admite (retransmiterea succesiunii şi reprezentarea succesorală sunt două instituţii juridice diferite);
b) – se admite (reprezentarea comorienţilor se admite - sursa: Fr. Deak - Tratat de drept succesoral editia a ll-a pag. 80-81 infra 46.1 -, în ciuda unor păreri doctrinare contrarii - vezi D. Chirică);
c) – nu se admite (construcţia este ilogică: pe de o parte pentru a putea vorbi de "predeces" trebuie ca cel reprezentat să moară înaintea lui de cujus; pe de altă parte, dacă unul dintre moştenitori moare în termenul de opţiune succesorală nu mai putem vorbi de reprezentare).

Grila 09 drept succesoral

Soţul supravieţuitor:
a) poate veni prin reprezentare la moştenirea părinţilor soţului predecedat;
b) în concurs cu ascendenţii sau rudele colaterale are un drept special la moştenire asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice;
c) nu este moştenitor rezervatar.

Soluţii:

a) – nu se reţine (avion);
b) – se reţine (din dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 319/1944 rezultă că atunci când vine la moştenire în concurs cu alţi succesori decât descendenţii defunctului, "soţul supravieţuitor va moşteni, în afară de partea sa succesorală, mobilele şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice, precum şi darurile de nuntă”);
c) – nu se reţine (alături de descendenţi şi de ascendenţii privilegiaţi, soţul supravieţuitor este moştenitor rezervatar).

Grila 08 drept succesoral

Reprezentarea succesorală nu este admisă în privinţa:
a) descendenţilor din fraţi şi surori ai defunctului;
b) comorienţilor;
c) renunţătorului la moştenirea reprezentatului.

Soluţii:

a) – nu se reţine (art. 666 C.civ. spune: "reprezentarea este admisă în privinţa copiilor şi descendenţilor fraţilor sau surorilor defunctului”);
b) – nu se reţine (reprezentarea comorienţilor se admite - sursa: Fr. Deak - Tratat de drept succesoral editia a ll-a pag. 80-81 infra 46.1 -, în ciuda unor păreri doctrinare contrarii - vezi D. Chirică);
c) – se reţine (reprezentantul care renunţă, în temeiul art. 686 C.civ. „nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moşteniri ce i se cuvine”, nu mai poate exercita reprezentarea succesorală a reprezentatului).

Grila 07 drept succesoral

Reprezentarea succesorală:
a) este admisă în cazul descendenţilor din fraţi şi surori numai până la gradul IV inclusiv;
b) poate opera per salto sau omisso medio, iar nu numai din grad în grad vacant;
c) nu se aplică în cazul în care un descendent al defunctului a fost exheredat.

Soluţii:

a) se reţine – (art. 666 C.civ. spune: "reprezentarea este admisă în privinţa copiilor şi descendenţilor fraţilor sau surorilor defunctului”);
b) nu se reţine – (pentru a opera reprezentarea este necesar ca în fiecare grad intermediar prin care trebuie să treacă reprezentantul pentru a ajunge în locul şi gradul reprezentatului să fie întrunite condiţiile cerute de lege, reprezentarea neputând opera per saltum sau omisso medio);
c) nu se reţine – (exheredarea reprezentantului nerezervatar de către reprezentat nu afectează reprezentarea).

Grila 06 drept succesoral

Reprezentarea succesorală:
a) este admisă pentru orice fel de descendenţi indiferent de gradul de rudenie;
b) operează numai dacă reprezentantul are vocaţie succesorală proprie la moştenirea defunctului;
c) profită reprezentantului, chiar dacă reprezentatul era nedemn faţă de de cujus.

Soluţii:

a) – nu se reţine (reprezentarea priveşte numai anumiţi descendenţi – cei în linie dreaptă şi descendenţii fraţilor şi surorilor defunctului);
b) – se reţine (reprezentantul trebuie să fie în viaţă sau cel puţin conceput la data deschiderii moştenirii, să nu fie renunţător sau nedemn faţă de de cujus şi să aibă vocaţei proprie la moştenirea celui decedat);
c) – nu se reţine (nedemnul nu poate fi reprezentat prin descendenţii săi, în temeiul interpretării art. 658 C.civ., conform căruia „copiii nedemnului viind la succesiune, în virtutea dreptului lor propriu, fără ajutorul reprezentării, nu sunt depărtaţi pentru greşeala tatălui lor”, ceea ce înseamnă că per a contrario aceştia nu pot moşteni prin reprezentare).

Grila 05 drept succesoral

Reprezentarea succesorală:
a) operează de drept şi imperativ, fapt pentru care reprezentantul nu poate renunţa la moştenire;
b) se aplică şi atunci când persoana este dispărută chiar dacă nu există o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă;
c) nu este admisă în cazul reprezentatului nedemn.

Soluţii:

a) – nu se reţine (este adevărat că reprezentarea succesorală operează de drept, adică în temeiul legii, însă nu şi imperativ, reprezentantul nefiind obligat de a face acceptarea unei moşteniri ce i se cuvine, art. 686 C.civ.);
b) - nu se reţine (nu poate avea loc o reprezentare succesorală a unei persoane dispărute, dar a cărei moarte să nu fie declarată cel puţin printr-o hotărâre rămasă definitivă);
c) – se reţine (nedemnul nu poate fi reprezentat prin descendenţii săi, în temeiul interpretării art. 658 C.civ., conform căruia „copiii nedemnului viind la succesiune, în virtutea dreptului lor propriu, fără ajutorul reprezentării, nu sunt depărtaţi pentru greşeala tatălui lor”, ceea ce înseamnă că per a contrario aceştia nu pot moşteni prin reprezentare).

Grila 04 drept succesoral

Persoana venită la moştenire prin reprezentare trebuie:
a) să aibă capacitate succesorală;
b) să facă dovada că succesiunea celui reprezentat a fost deschisă înainte de succesiunea în discuţie;
c) să aibă calitatea de moştenitor legal.

Soluţii:

a) – se reţine (reprezentantul trebuie să fie viu pentru a putea veni la moştenire);
b) – nu se reţine (avion);
c) – se reţine (reprezentantul dobândeşte drepturi succesorale direct de al defunct prin efectul legii).

Grila 03 drept succesoral

Nu sunt condiţii speciale ale moştenirii legale:
a) vocaţia succesorală legală sau testamentară;
b) nedemnitatea succesorală;
c) capacitatea succesorală.

Soluţii:

Conform Codului civil, pentru a putea moşteni, o persoană trebuie să întrunească două condiţii: aceea de a exista la data deschiderii moştenirii (capacitatea), şi una negativă, aceea de a nu fi nedemn. La acestea, doctrina a mai adăugat una, aceea a existenţei vocaţiei la moştenire.

a) – nu se reţine (vocaţia succesorală ESTE o condiţie specială);
b) - se reţine (nu nedemnitatea, ci absenţa nedemnităţii este o condiţie specială);
c) – nu se reţine (capacitatea succesorală ESTE o condiţie specială).

Dificultatea acestei grile este de ordin logic, nu teoretic. Fiind formulată în registru negativ, studentul trebuie să caute ceea ce este o condiţie specială (iar aceste răspunsuri nu se reţin), fiind atent mai ales la punctul b.

Grila 02 drept succesoral

Capacitatea succesorală:
a) se desfiinţează cu efect retroactiv în cazul constatării decesului persoanei dispărute ca fiind anterioară morţii celui care lasă moştenirea;
b) este recunoscută persoanelor juridice întotdeauna de la data actului de înfiinţare, cu condiţia respectării principiului specialităţii capacităţii de folosinţă;
c) este recunoscută copilului conceput cu condiţia să fie viabil.

Soluţii:

a) - se reţine (în temeiul art. 654 C.civ. pentru a moşteni succesorul "trebuie să existe la momentul deschiderii moştenirii");
b) – nu se reţine (persoanele juridice au capacitate succesorală numai dacă au existenţă legală la data deschiderii moştenirii, iar existenţa legală nu se suprapune în mod obligatoriu cu actul de înfiinţare);
c) - nu se reţine (art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954 prevede că „drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţiune, însă numai dacă el se naşte viu”, aşadar nu este obligatoriu ca nou-născutul să fie viabil, ajunge să respire o singură dată pentru a se constata că s-a născut viu);

Grila 01 drept succesoral

Retransmiterea moştenirii:
a) este specifică numai moştenirii legale;
b) presupune existenţa unei singure moşteniri;
c) operează chiar dacă moştenitorul decedat în termenul de opţiune succesorală de 6 luni nu şi-a exprimat acest drept.

Soluţii

Instituţia retransmiterii moştenirii este cuprinsă în art. 692 C.civ.: „Când acela căruia i se cuvine o succesiune a murit fără să se fi lepădat de dânsa, sau fără să o fi acceptat expres sau tacit, erezii săi pot de-a dreptul să accepte sau să se lepede de dânsa.”

a) – nu se reţine (întrucât retransmiterea succesiunii se realizează oricare ar fi temeiul moştenirii: legea, testamentul sau contractul);
b) – nu se reţine;
c) – se reţine

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (53)

01. Ce este scrisoarea de credit comercială?

Răspuns: Este acea modalitate de plată prin care o bancă se obligă să onoreze, prin achitarea sau acceptare, cambiile trase de beneficiar, cu condiţia prezentării în termen a documentelor de expediţie convenite. Scrisoarea de credit comercială se emite de bancă, la ordinul importatorului şi se adresează beneficiarului care poate trage asupra băncii cambii la vedere sau la termen. Scrisoarea de credit comercială prezintă avantajul că nu trebuie să se blocheze suma necesară plăţii, dar în schimb, exportatorul nu poate încasa contravaloarea mărfii decât în momentul onorării cambiilor.

02. Ce este incasso-ul documentar?

Răspuns: O altă modalitate de plată, alături de „creditul documentar", caracterizată prin aceea că o bancă încasează, la ordinul unui client, valoarea mărfii expediate, în schimbul remiterii documentelor de expediţie.

03. Care sunt părţile ce intervin în incasso-ul documentar?

Răspuns:
a) exportatorul (creditor sau client al băncii);
b) banca exportatorului (ordonatoare);
c) banca importatorului (corespondenţă);
d) importatorul (debitorul).

04. Cum funcţionează incasso-ul documentar?

Răspuns: În ceea ce priveşte tehnica incasso-ului, după livrarea mărfii, exportatorul depune la banca ordonatoare documentele de expediţie (în funcţie de înţelegerea părţilor, exportatorul poate emite şi o cambie). Banca verifică numărul documentelor de expediţie şi andosează cambia la ordinul corespondentului. Apoi, dacă setul documentelor este complet, acestea se expediază băncii importatorului, însoţite de o scrisoare de remitere. Banca din străinătate va încasa de la importator suma de plată, respectând documentele şi instrucţiunile primite şi va credita în cont banca exportatorului cu suma încasată (banca ordonatoare va trebui avizată de efectuarea acestei operaţii). La primirea avizului de creditare, banca ordonatoare va plăti clientului său contravaloarea mărfurilor pe care acesta le-a expediat. Dacă exportatorul a livrat marfa cu încălcarea clauzelor contractuale, importatorul poate refuza plata (iar dacă suma a fost plătită acesta are dreptul să ceară restituirea ei totală sau parţială).

05. Care sunt formele în care se prezintă incasso-ul documentar?

Răspuns:
a) incasso-ul documentar cu acceptare ulterioară;
b) incasso-ul documentar cu acceptare prealabilă.

06. Ce este incasso-ul documentar cu acceptare ulterioară?

Răspuns: Constituie o formă de plată în care documentele de expediţie sunt plătite exportatorului (de către banca ordonatoare), în momentul depunerii lor, de aceea, el mai este denumit şi „incasso documentar cu plata imediată". Banca exportatorului plăteşte în mod direct şi imediat (derogarea de la această regulă stabilindu-se prin contract, condiţii generale de livrare, acorduri comerciale şi de plăţi).

07. Ce este incasso-ul documentar cu acceptare prealabilă?

Răspuns: Este forma de plată la care se recurge în cazul în care documentele de expediţie prezintă vicii de formă sau de fond.

08. Definiţi ordinul de plată

Răspuns: O dispoziţie necondiţionată, dată de către emitentul acesteia unei societăţi bancare receptoare de a pune la dispoziţia unui beneficiar o anumită sumă de bani.

09. Care sunt condiţiile pe care o asemenea dispoziţie trebuie să le îndeplinească pentru ca să fie considerată ordin de plată?

Răspuns:
a) societatea bancară receptoare dispune de fondurile reprezentate prin respectiva suma de bani – denumite fonduri băneşti - fie prin debitarea unui cont al emitentului, fie prin încasarea acesteia de la emitent;
b) nu prevede ca plata să fie făcută la cererea beneficiarului.

10. Care sunt menţiunile obligatorii pe care trebuie să le conţină ordinul de plată?

Răspuns:
a) ordinul necondiţionat de a plăti o anumită suma de bani;
b) numele sau denumirea beneficiarului şi, după caz, numărul contului acestuia deschis la societatea bancară destinatară;
c) numele sau denumirea plătitorului, numărul contului acestuia deschis la societatea bancară iniţiatoare;
d) denumirea societăţii bancare iniţiatoare;
e) denumirea societăţii bancare receptoare;
f) elementul sau elementele care să permită autentificarea emitentului de către societatea bancară iniţiatoare.

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (52)

01. Enumeraţi modalităţile de plată

Răspuns:
a) creditul documentar;
b) incasso-ul documentar;
c) ordinul de plată.

02. Definiţi creditul documentar

Răspuns: Reprezintă aranjamentul prin care o bancă se obligă faţă de un terţ beneficiar, la cererea şi în conformitate cu instrucţiunile unui client.

03. Care sunt participanţii la creditul documentar?

Răspuns:
a) importatorul (debitorul-client al băncii care este ordonatorul);
b) exportatorul (creditorul sau terţul beneficiar);
c) banca emitentă (ordonatoare);
d) banca corespondentă (intermediară).

04. Care sunt cele două operaţiuni pe care le implică deschiderea creditului documentar?

Răspuns:
a) un acord între importator şi expeditor;
b) o convenţie între importator şi bancă.

05. În ce constă acordul dintre importator şi expeditor?

Răspuns: Prin contractul de import-export părţile stabilesc modalitatea de plată - creditul documentar - importatorul obligându-se să deschidă un credit documentar în favoarea exportatorului.

06. În ce constă convenţia între importator şi bancă?

Răspuns: Între importator şi bancă se încheie un contract „intuitu personae", prin care banca se obligă să pună la dispoziţia clientului un credit, acesta, adică importatorul, plătind dobânda şi comisionul.

07. Ce este acreditivul documentar?

Răspuns: Este modalitatea de plată prin care importatorul dă dispoziţie băncii sale să achite exportatorului (printr-o altă bancă, cea a exportatorului) contravaloarea mărfii, a cărei livrare o dovedeşte cu documente.

08. De câte feluri poate fi acreditivul documentar?

Răspuns:
a) acreditivele revocabile,
b) acreditivele irevocabile;
c) acreditive irevocabile neconfirmate;
d) acreditive irevocabile confirmate;
e) acreditive domiciliate în ţara importatorului;
f) acreditive domiciliate în ţara exportatorului;
g) acreditive domiciliate într-o terţă ţară;
h) acreditive transferabile;
i) acreditive netransferabile;
j) acreditive utilizabile total sau parţial;
k) acreditive pentru livrări eşalonate.

09. Ce este acreditivul revocabil?

Răspuns: Poate fi modificat sau anulat în orice moment al perioadei de valabilitate (ele nefiind condiţionate de avizarea beneficiarului). Banca ordonatoare are doar obligaţia de a rambursa sumele care au fost plătite, acceptate sau negociate, înainte de primirea avizului. Acest tip de acreditiv este folosit atunci când beneficiarul are încredere în ordonator. De regulă, acest tip de acreditiv este evitat sau chiar interzis.

10. Ce este acreditivul irevocabil?

Răspuns: Nu poate fi modificat sau anulat decât cu acordul tuturor părţilor interesate. El reprezintă un angajament de plată ferm al băncii emitente, în raport cu modul de utilizare a creditului, banca are obligaţia fie de a plăti sau de a face să se plătească suma prevăzută, fie de a accepta cambii şi de a cumpăra sau negocia cambii trase de beneficiar.

11. Ce este acreditivul irevocabil neconfirmat?

Răspuns: Se deschide la banca importatorului şi se avizează beneficiarului prin intermediul altei bănci, care însă nu-şi asumă nici un angajament (banca intermediară neconfirmând acreditivul nu are nici o obligaţie, raportul juridic stabilindu-se numai între banca importatorului şi beneficiar).

12. Ce este acreditivul irevocabil confirmat?

Răspuns: Se deschide la banca importatorului şi se confirmă de banca notificatoare (la acest tip de acreditiv se recurge atunci când beneficiarul nu are încredere în banca ordonatoare, prin confirmare banca intermediară angajându-se alături de banca ce a deschis acreditivul), în astfel de cazuri, între cele două bănci (emitentă şi notificatoare) se creează un raport juridic distinct, aşa încât, dacă nu sunt îndeplinite obligaţiile către beneficiar, banca notificatoare se substituie băncii emitente.

13. Ce este acreditivul domiciliat în ţara importatorului?

Răspuns: Este un tip de acreditiv prin care exportatorul încasează contravaloarea mărfii pe care a livrat-o (numai după primirea documentelor de expediţie de către banca străină şi verificarea lor). Datorită circuitului documentelor pe care acest tip de acreditiv îl implică, beneficiarul îşi încasează drepturile cu întârziere, dar el poate evita acest dezavantaj prin negocierea cambiei trasă asupra importatorului.

14. Ce este acreditivul domiciliat într-o ţară terţă?

Răspuns: Acreditivul care se notifică sau, după caz, se confirmă beneficiarului de o bancă din ţara sa. În cazul când beneficiarul nu obţine domicilierea în ţara sa, el poate cere ca acreditivul să fie deschis într-o ţară terţă. Dacă nu există vreo înţelegere între părţi, comisionul bancar se suportă de importator.

15. Ce este acreditivul transferabil?

Răspuns: Este acel tip de acreditiv care poate fi cedat de către beneficiar unui alt exportator sau unei alte bănci (clauza de transfer trebuie prevăzută în acreditiv în mod expres).

16. Ce este acreditivul netransferabil?

Răspuns: Este cel potrivit căruia se plăteşte numai beneficiarului în favoarea căruia a fost deschis.

17. Ce este acreditivul utilizabil total sau parţial?

Răspuns: Acela care se achită în tranşe proporţionale cu volumul livrărilor (în cazul livrărilor parţiale, în acreditiv trebuie indicat preţul unitar pentru a se controla valoarea facturilor). Dacă preţul nu este indicat, banca va plăti potrivit indicaţiilor cuprinse în facturi.

18. Ce este acreditivul pentru vânzări eşalonate?

Răspuns: Este acel acreditiv în care se prevede că expedierea mărfii se face în tranşe repartizate în timp (livrările în tranşe se deosebesc de livrările parţiale prin aceea că pentru fiecare tranşă se stabileşte cantitatea mărfii şi termenul de predare, de asemenea, acreditivul se deschide pentru valoarea totală a mărfii). Tranşele nelivrate în termen nu pot fi reportate, ele socotindu-se ca neexecutate.

19. Ce este acreditivul revolving?

Răspuns: Reprezintă un fel de acreditiv care îmbină interesele ambelor părţi (importatorul evită imobilizarea fondurilor pe perioada executării contractului, iar exportatorul îşi asigură desfacerea integrală a produselor tranzacţionale).

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (51)

01. Ce este plata ca mijloc de executare a obligaţiilor comerciale?

Răspuns: În cadrul raporturilor comerciale îndeplinirea întocmai de către debitor a obligaţiilor contractuale aşa cum au fost ele convenite, reprezintă plata propriu-zisă sau plata pur şi simplă, realizându-se în mod normal, pe de o parte executarea în forma specifică a obligaţiilor contractuale iar pe de altă parte stingerea raportului juridic de drept comercial.

02. Care sunt mijloacele substitutive de executare şi implicit de stingere a obligaţiilor comerciale în materie de plăţi comerciale?

Răspuns:
a) plata prin compensaţie;
b) plata prin subrogaţie;
c) plata prin novaţie;
d) plata prin delegaţie;
e) darea în plată.

03. Care sunt mijloacele substitutive de stingere a obligaţiilor comerciale în materie de plăţi comerciale, care nu implică şi executarea lor?

Răspuns:
a) confuziunea,
b) remiterea de datorie,
c) tranzacţia,
d) imposibilitatea de executare a contractului neimputabilă debitorului,
e) moartea debitorului sau a creditorului,
f) prescripţia extinctivă.

04. Enumeraţi mijloacele de plată folosite în momentul de faţă

Răspuns:
a) aurul;
b) valuta;
c) devizele.

05. Ce este valuta?

Răspuns: Este moneda naţională a unei ţări folosită (adică convertibilă) în plăţile internaţionale.

06. Clasificaţi valutele în raport cu forma lor

Răspuns:
a) efective;
b) în cont.

07. Ce sunt valutele efective?

Răspuns: Sub formă de numerar, bancnote, monede divizionare.

08. Ce sunt valutele în cont?

Răspuns: Sub formă de disponibil la o bancă.

09. Clasificaţi valutele în funcţie de posibilitatea de preschimbare

Răspuns:
a) convertibile;
b) neconvertibile.

10. Ce sunt valutele convertibile?

Răspuns: Care pot fi preschimbate în alte valute.

11. Cum se concretizează raporturile valorice dintre valute?

Răspuns:
a) parităţile monetare (raportul dintre valorile paritare ale două monede);
b) cursurile valutare sau cursul de schimb (raportul valoric dintre moneda unui stat şi moneda altui stat).

12. Ce sunt devizele?

Răspuns: Titluri de credit pe termen scurt, exprimate în monedă străină.

13. De câte feluri sunt devizele în raport cu forma lor?

Răspuns:
a) cambii;
b) cecuri;
c) valori mobiliare.

14. De câte feluri sunt devizele după regimul de utilizare sau calitate?

Răspuns:
a) convertibile;
b) neconvertibile;
c) în clearing.

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (50)

01. Ce este scrisoarea de schimb (trata)?

Răspuns: Scrisoarea de schimb este un înscris comercial. Emiterea ei este un act de comerţ, întrucât un trafic de credit are în sine ceva de natură comercială. Deci, nu s-ar putea pretinde unui debitor, care nu este comerciant, să accepte o scrisoare de schimb. Dimpotrivă, un comerciant dacă este debitor, trebuie să accepte scrisoarea de schimb trasă asupra lui de creditorul său. Scrisoarea de schimb, denumită „trată" este un mijloc de credit, ca şi un instrument de plată la distanţă.

Ca şi în cazul cecului, trata este un mandat dat altuia de a plăti datoria mandatarului, dar, spre diferenţă de cec, el poate fi dat unui comerciant oarecare asupra căruia se trage scrisoarea de schimb. Acesta este trasul, dar în cadrul acestui raport triunghiular mai există trăgătorul şi purtătorul înscrisului, exact ca şi în cazul cecului.

02. Care este trăsătura cea mai interesantă a scrisorii de schimb?

Răspuns: Pe această cale se pot obţine dinainte banii care abia urmează să fie datoraţi. De aceea, scrisoarea de schimb este preferată cecului (în comerţ).

03. Este necesară existenţa acoperirii (provizionului) în momentul emiterii scrisorii de schimb?

Răspuns: Nu. Este suficient să se spere că aceasta va exista la scadenţă. Această speranţă poate fi transmisă şi dacă scrisoarea de schimb este acceptată ea devine angajament.

04. Care este rolul acceptării scrisorii de schimb?

Răspuns: Prin acceptare, trasul îşi asumă el angajamentul trăgătorului. Trăgătorul îi dăduse un ordin care nu avea valoare decât în legătură cu o datorie presupusă a trasului. Purtătorul are un mijloc de a obţine acordul trasului, făcându-1 pe acesta să accepte scrisoarea de schimb, în acest caz acoperirea (provisionul) devine certă.

05. Ce este andosarea?

Răspuns: Andosarea indică că înscrisul comercial (scrisoarea) trece la ordinul X, indicaţie care este datată şi urmată de semnătura andosatorului. Toate acestea figurează pe spatele înscrisului. Această simplă semnătură face din înscrisul comercial aproape un titlu la purtător, căci ea suprimă, pentru purtătorii care le primesc, anumite garanţii, rezultând din andosările normale.

06. Care este efectul andosării?

Răspuns: Dacă andosarea nu indică nimic special, ea transportă la beneficiarul ei proprietatea înscrisului comercial şi a tuturor drepturilor comerciale. Andosatorul devine proprietarul provisionului şi garanţiilor sale. Dar în cazul anumitor andosări, semnătura poate fi precedată de menţiuni deosebite, prin care sunt precizate şi limitele înscrierilor comerciale.

07. Ce este avalul?

Răspuns: Spre deosebire de andosarea cu clauză de răscumpărare, care diminuează drepturile purtătorului, avalul le sporeşte printr-o cauţiune solidară, cea a semnatarului avalului. Deci, avalul este o cauţiune comercială, în scrisoarea de schimb acesta fiind reputat ca dând purtătorului o garanţie a solvabilităţii trăgătorului şi nu al trasului, cu excepţia cazului când s-a prevăzut invers prin trată.

08. Ce este andosarea-procură?

Răspuns: Are drept scop să permită andosatarului să primească scrisoarea de schimb, fără să aibă asupra ei nici un drept. Ea îi dă acestuia mandatul de a acoperi înscrisul în contul mandantului. Andosatarul va fi obligat să dea socoteală andosatorului de executarea mandatului său. Şi în acest caz, natura andosării trebuie indicată cu claritate, astfel nu este opozabilă terţilor cărora mandatarul le-a andosat înscrisul în contul mandantului.

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (49)

01. Ce este biletul la ordin?

Răspuns: Biletul la ordin este cel mai simplu titlu de credit. El implică două persoane şi nu trei, ca în cazul cambiei sau al cecului. Semnatarul se angajează la ordinul beneficiarului să plătească suma indicată în biletul de ordin.

02. Enumeraţi elementele de conţinut ale biletului la ordin

Răspuns:
a) denumirea de “bilet la ordin” trecută în însuşi textul titlului şi exprimată în limba întrebuinţată pentru redactarea acestui titlu;
b) promisiunea necondiţionată de a plăti o sumă determinată;
c) arătarea scadenţei;
d) arătarea locului unde plata trebuie făcută;
e) numele aceluia căruia sau la ordinul căruia plata trebuie făcută;
f) arătarea date şi locului emiterii;
g) semnătura emitentului.

03. Cum funcţionează biletul la ordin?

Răspuns: Emitentul unui bilet la ordin se obligă să plătească beneficiarului suma de bani determinată şi înscrisă în titlu. Prin aceasta, biletul la ordin se deosebeşte de cambie, care comportă un raport juridic complex ce se derulează cu participarea a trei persoane: trăgătorul, trasul şi posesorul titlului.

Neimplicând existenţa unui tras, biletul la ordin nu necesită o acceptare. Atunci când el este însă cu scadenţă la vedere, trebuie prezentat spre viză emitentului în termenul stabilit de lege sau în termenul fixat de emitent ori de giranţi. Refuzul emitentului de a da viza se constată printr-un protest, de la data căruia va curge termenul de la vedere. Referitor la aval, legea prevede că, dacă nu s-a menţionat pentru cine acesta a fost prestat, el se consideră că este dat pentru emitent.

04. Ce este cecul?

Răspuns: Cecul este un mandat scris, dat unui bancher, de a plăti „la ordinul purtătorului" o sumă determinată. Bancherul este „trasul", iar mandantul este „trăgătorul". Sunt asimilaţi bancherilor şi agenţii de schimb.

05. Care este condiţia tragerii cecului asupra unui bancher?

Răspuns: Cecul, ca instrument de plată nu poate fi tras asupra unui bancher decât dacă la acesta există o acoperire (un fond depus - provizion). Datoria (previziunea) poate avea două surse, corespunzătoare celor două roluri ale bancherului care, fie furnizează banii săi clienţilor, fie primeşte banii altora, în ambele cazuri el poate să-şi autorizeze clienţii să tragă asupra lui cecuri.

06. Care sunt consecinţele emiterii conştiente a unui cec fără acoperire sau cu acoperire insuficientă?

Răspuns: Emiterea conştientă a unui cec fără acoperire sau cu acoperire insuficienţă este asimilată cu o excrocherie şi constituie infracţiune. Lipsurile şi abaterile bancherului de la prevederile legale sunt, de asemenea, pedepsite.

07. Care sunt procedeele ce urmăresc securitatea cecurilor?

Răspuns:
a) vizarea cecului de către bancher;
b) certificarea cecului de către bancher;
c) bararea.

08. Ce sunt cecurile de voiaj?

Răspuns: Între altele, orice persoană care se deplasează într-o ţară unde presupune că va avea nevoie de bani, poate cere de la banca sa „cecuri de voiaj". Acestea sunt certificate de bancă şi dacă este vorba de o bancă mare vor fi acceptate oriunde drept plată, fără verificare a resurselor plătitorului. Cecurile pot chiar să fie şi cumpărate şi, în acest caz, încetează să mai fie nişte veritabile cecuri reprezentând mai curând un fel de valoare monedă străină.

09. În ce constă bararea?

Răspuns: Două linii paralele şi transversale făcute de trăgător care iniţial, erau destinate să încadreze numele unei alte bănci.

10. Care sunt efectele barării?

Răspuns: Trăgătorul nu mai desemnează banca deloc, pentru că simplul fapt al barării, chiar anonime, interzice bancherului tras să plătească altuia decât unui bancher sau unui purtător cunoscut personal de bancherul andosator al cecului şi care are un cont la el. Cecul barat nu va putea deci în mod normal să fie plătit de bancherul unui fals purtător. De altfel, un cec nebarat nu este niciodată plătit decât cu reticenţă de bancherul căruia îi este prezentat, afară de cazul când acesta îl cunoaşte pe purtător, în felul acesta, există uzanţa de a se face încasarea cecului prin intermediul propriului bancher acesta din urmă el însuşi fiind cunoscut de bancherul tras.

11. Ce este talonul?

Răspuns: În carnetele de cecuri, fiecare cec este ataşat la un talon (aide-mémoire a emitentului) pe care emitentul înscrie, de obicei, la ordinul cui a emis cecul, suma şi data emiterii. Acest talon poate, după caz, să reprezinte un început de probă a unei plăţi.

12. Enumeraţi menţiunile obligatorii din cecul detaşat de talon

Răspuns:
a) trăgătorul,
b) trasul (care este bancherul trăgătorului),
c) suma în cifre şi litere,
d) beneficiarul
e) locul plăţii,
f) data
g) locul emiterii.

Cecul se semnează de trăgător.

13. În ce termen cecul trebuie prezentat trasului?

Răspuns: 8 zile de la data emiterii sale.

14. În ce termen se prescrie un cec?

Răspuns: După 6 luni de la expirarea termenului de 8 zile cecul este lovit de prescripţie, dar bancherul tras, dacă are acoperire asigurată, nu poate să refuze plata decât în cazul când cecul datează de mai mult de trei ani.

15. Cât timp are trăgătorul obligaţia de a menţine acoperirea?

Răspuns: 7 zile de la emiterea cecului, după care se presupune că a uitat că a tras un cec în urmă cu câtva timp.

16. Ce se întâmplă în caz de pierdere sau furt a cecului sau a carnetului de cecuri?

Răspuns: Când cecul (sau carnetul de cecuri) este pierdut sau furat este prudent să fie înştiinţat trasul, făcându-se contestaţie Ia plată.

17. Care sunt efectele neplăţii cecului?

Răspuns: Neplata cecului atrage recursuri (acţiuni în regres), în special împotriva trăgătorului care ar fi trebuit să tragă un cec valabil şi cu acoperire. Acest recurs se poate introduce ca urmare a unui protest.

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (48)

01. Ce este cambia?

Răspuns: Este un titlu de credit prin care o persoană, numită trăgător, dă ordin altei persoane, numite tras, să plătească unei a treia persoane, numită beneficiar, o sumă de bani determinată, la o anumită dată şi într-un anumit loc.

02. Enumeraţi funcţiile cambiei

Răspuns:
a) constituie un procedeu de schimb în materie monetară;
b) serveşte ca instrument de plată;
c) constituie un instrument de credit.

03. În ce constă funcţia cambiei de procedeu de schimb în materie monetară?

Răspuns: Cel ce are nevoie de o sumă de bani într-o anumită monedă în altă localitate, pe o altă piaţă sau într-o altă ţară, obţine de la o altă persoană o scrisoare către corespondentul acestuia aflat în localitatea respectivă, prin care semnatarul scrisorii îi cere să pună la dispoziţia aducătorului ei suma de bani prevăzută în scrisoare.

04. În ce constă funcţia cambiei de instrument de plată?

Răspuns: Posesorul uneia sau a mai multor cambii, plătibile într-o anumită localitate, poate face plăţi dând cambiile în loc de numerar, corespunzător sumelor prevăzute în cuprinsul lor.

05. În ce constă funcţia cambiei de instrument de credit?

Răspuns: Rezultă din faptul că aceasta nu este plătită imediat, ci la un anumit termen. Asta nu înseamnă că beneficiarul cambiei nu-şi poate valorifica, cel puţin în parte, dreptul său anterior ajungerii la termen. Astfel, el se poate prezenta cu cambia la o banca pentru a efectua o operaţiune de scont; banca îi va plăti suma prevăzută în titlul de credit, mai puţin o sumă egală cu valoarea dobânzii până la scadenţă. Mai există şi posibilitatea ca beneficiarul cambiei să o transmită, prin gir, unui alt comerciant în contul unei obligaţii faţă de acesta sau contra unei sume de bani.

06. Enumeraţi avantajele utilizării cambiei

Răspuns:
a) se transmite simplu şi rapid prin gir;
b) conferă certitudine beneficiarului, de vreme ce a fost acceptată de tras;
c) faţă de beneficiar sunt inopozabile excepţiile pe care trasul le-ar fi putut opune trăgătorului;
d) este garantată solidar de giranţi.

07. Enumeraţi cele opt elemente care constituie condiţiile de formă ale cambiei

Răspuns:
a) denumirea de cambie;
b) ordinul necondiţionat de a plăti o sumă de bani;
c) numele aceluia care trebuie să plătească (tras);
d) scadenţa;
e) locul unde plata trebuie făcută;
f) numele celui căruia, sau la ordinul căruia, plata trebuie făcută;
g) data şi locul emiterii;
h) semnătura trăgătorului.

08. Care sunt cele două reguli care garantează conţinutul unei cambii?

Răspuns:
a) regula suficienţei;
b) regula certitudinii.

09. În ce constă regula suficienţei?

Răspuns: Regula suficienţei cere ca din menţiunile ce le cuprinde o cambie să rezulte toate informaţiile necesare concretizării obligaţiilor cambiale.

10. În ce constă regula certitudinii?

Răspuns : Regula certitudinii presupune ca, din punct de vedere literal, textul să fie astfel formulat încât să nu fie susceptibil de interpretări diferite.

11. Daţi exemple de clauze accesorii ale cambiei

Răspuns : În afară de menţiunile obligatorii, cambia mai poate să cuprindă şi o serie de clauze accesorii şi care pot fi:
- clauze susceptibile să influenţeze obligaţiile cambiale cum ar fi “nu la ordin” ori “netransmisibil prin gir”. În prezenţa acestor clauze, beneficiarul nu poate transmite cambia prin gir;
- clauze care nu afectează obligaţiile cambiale: clauza "după aviz" cu semnificaţia că trasul nu acceptă titlul respectiv şi nici nu-1 plăteşte decât după ce va primi o înştiinţare de la trăgător; clauza “valoarea primită în mărfuri” sau “în alimente” ori “în numerar” care indică cauza emiterii sau proviziunea.

12. Care sunt exigenţele privind capacitatea necesară celui care eliberează cambia?

Răspuns: Cambia reprezentând un fapt de comerţ, este necesar ca cel care o eliberează să beneficieze de capacitate deplină de exerciţiu, aşa cum se cere oricărei persoane fizice pentru a fi comerciant.

13. Care este particularitatea cauzei care a dat naştere obligaţiei cambiale?

Răspuns: Cauza nu are nici o relevanţă, existenţa acesteia fiind independentă.

14. Care este obiectul cambiei?

Răspuns: Obiectul obligaţiei cambiale nu poate consta decât în plata unei sume de bani, orice altă prestaţie fiind exclusă.

15. Cum se transmite cambia?

Răspuns: Prin gir. Această modalitate de transmitere constă în înscrierea unei anumite formule, de regulă pe spatele titlului (de unde şi denumirea de andosament), prin care se dă curs voinţei posesorului actual de a efectua transmiterea şi remiterea titlului unui nou posesor.

16. Definiţi girul

Răspuns: Acel act juridic prin care posesorul cambiei (girant) transmite toate drepturile sale izvorâte din aceasta unei alte persoane (giratar), printr-o declaraţie scrisă şi semnată pe titlu, urmată de tradiţiunea acestuia.

17. Enumeraţi funcţiile girului

Răspuns:
a) Este un mijloc de transmitere a drepturilor înserate în cambie;
b) Oferă garanţie pentru acceptarea şi plata cambiei;
c) Este un mijloc de legitimare a posesorului titlului cambial.

18. Ce este avalul?

Răspuns: Este operaţiunea prin care o persoană, numită avalist, garantează altei persoane, numită avalizat, plata unei cambii. Formula utilizată este de regulă “pentru aval” sau “pentru garanţie” şi se înscrie pe cambie, pe adaosul acesteia, ori pe un duplicat. El trebuie să indice şi persoana pentru care a fost dat, iar dacă lipseşte o asemenea indicaţie se prezumă că a fost dat pentru trăgător. De asemenea, obligatorie este şi semnătura avalistului.

19. În câte feluri poate fi trasă o cambie?

Răspuns:
a) la vedere;
b) la un anumit timp de la vedere;
c) la un anumit timp de la data emisiunii;
d) la o dată fixă.

20. În ce constă acceptarea cambiei?

Răspuns: Acceptarea se scrie pe cambie, folosindu-se cuvântul “acceptat” sau o altă expresie echivalentă, urmată de semnătura trasului. Chiar şi simpla semnătură a trasului poate fi socotită drept acceptare. Acceptarea trebuie să fie necondiţionată. Trasul poate să accepte numai o parte din sumă. Prin acceptare, trasul se obligă să plătească cambia la scadenţă.

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (47)

01. Ce sunt titlurile de credit?

Răspuns: Practic, titlurile de credit sunt documente care pot circula mult mai uşor decât banii, fiind totodată negociabile. Ele permit titularilor să-şi exercite, la scadenţă, drepturile literale şi autonome menţionate în cuprinsul lor; existenţa acestor drepturi este strâns legată de existenţa materială a documentului. Putem defini titlul de credit ca fiind acel document în temeiul căruia posesorul său legitim are posibilitatea de a exercita dreptul consemnat în acel înscris, la o dată determinată.

02. Enumeraţi trăsăturile titlurilor de credit

Răspuns:
a) formalismul;
b) literalitatea;
c) autonomia.

03. Clasificaţi titlurile de credit după natura prestaţiei sau conţinut

Răspuns:
a) titluri propriu-zise;
b) titluri reprezentative;
c) titluri de participaţie;
d) titluri improprii.

04. Ce sunt titlurile de credit propriu-zise?

Răspuns: Titlurile de credit propriu-zise cuprind o promisiune de prestaţiuni viitoare. Ele dau dreptul titularului la o sumă determinată de bani sau la o anumită cantitate de mărfuri fungibile. În această categorie se includ: cambia, biletul la ordin, cecul, obligaţiile emise de societăţile comerciale, poliţele de asigurare.

05. Ce sunt titlurile de credit reprezentative?

Răspuns : Titlurile de credit reprezentative încorporează un drept real asupra unei cantităţi de mărfuri determinate, care este depozitată sau predată pentru a fi transportată.

Titularul documentului are posesia mărfurilor prin reprezentantul său, precum şi un drept de dispoziţie asupra lor. Titlurile reprezentative se subrogă şi circulă în locul mărfurilor pe care le reprezintă. Dintre acestea fac parte conosamentul, recipisa de depozit şi warantul.

06. Ce sunt titlurile de credit de participaţie sau de drepturi corporative (acţiunile)?

Răspuns: Certifică un drept complex ce decurge din calitatea de component al unei colectivităţi. Astfel, acţionarul unei societăţi comerciale are atât drepturi patrimoniale cât şi drepturi personale nepatrimoniale.

07. Ce sunt titlurile de credit improprii ?

Răspuns : Sunt documente de probaţiune şi legitimare. Ele constituie titluri de credit numai prin structura lor exterioară.

08. Clasificaţi titlurile de credit improprii

Răspuns:
a) documente de legitimare;
b) titluri aparente.

09. Clasificaţi titlurile după modul de circulaţie, de desemnare a posesorului sau formă

Răspuns :
a) titluri nominative ;
b) titluri la ordin ;
c) titluri la purtător.

10. Ce sunt titlurile de credit nominative ?

Răspuns : Conţin în text numele unei persoane determinate, titular al dreptului de creanţă ce rezultă din cuprinsul documentului. Acestea se transmit prin cesiune şi prin transfer. Cesiunea se realizează prin inserarea unei menţiuni pe înscris şi remiterea documentului, iar transferul se efectuează prin înscrierea transmiterii în registrul societăţii emitente şi indicarea ei în titlu.

11. Ce sunt titlurile de credit la ordin ?

Răspuns: Cuprind numele beneficiarului, precum şi o clauză prin care posesorul este îndrituit să dispună de document. Aceste titluri se transmit prin gir. Formalitatea girului implică manifestarea de voinţă a posesorului şi predarea titlului.

12. Ce sunt titlurile de credit la purtător ?

Răspuns : Nu precizează în cuprinsul lor numele titularului. Beneficiar este persoana care se află în posesia documentului.

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (46)

01. Ce este transferul de tehnologie?

Răspuns: Constituie o formă de cooperare economică internaţională care, într-o accepţiune largă cuprinde transferul de mijloace tehnice, procedee şi cunoştinţe de specialitate etc., necesare pentru fabricarea unui produs.

02. Care sunt modalităţile concrete de comercializare a procedeelor tehnice?

Răspuns:
a) contractul de licenţă de brevete de invenţie;
b) contractul de transfer de know-how.

03. Definiţi contractul de consulting şi de engineering

Răspuns: Contractul comercial de consulting şi engineering este contractul prin care o parte (prestator) se obligă faţă de cealaltă parte (client) ca, în schimbul unui preţ, să dea consultaţiile tehnice de specialitate şi să asigure asistenţa tehnică privind realizarea unui anumit obiectiv industrial, social etc. După cum se poate observa, este vorba de două activităţi distincte: consulting şi engineering.

04. Ce este consulting-ul?

Răspuns: Consulting-ul este o activitate de consultare care cuprinde o sferă largă de operaţiuni, şi anume studierea şi cercetarea, în folosul beneficiarului, a posibilităţilor tehnice şi comerciale, raportate la stadiul actual al ştiinţei şi practicii, într-un anumit domeniu (exceptându-se, totuşi, participarea la luarea deciziilor).

05. Ce este engineering-ul?

Răspuns: Engineering-ul este un complex de operaţiuni, prealabile sau concomitente, de concepţie şi elaborare, precum şi de coordonare şi executare a proiectelor şi lucrărilor pentru realizarea unui sau unor obiective. Astfel de operaţiuni se îndeplinesc în două faze: faza de studii, care include cercetările în baza căreia se elaborează un proiect; faza de executare, care cuprinde realizarea sau punerea în funcţiune a unui obiectiv.

06. Enumeraţi obligaţiile prestatorului de consulting şi engineering

Răspuns:
a) efectuarea de studii;
b) prestarea de asistenţă tehnică;
c) conducerea realizării obiectivului lucrărilor de montaj;
d) predarea documentaţiei obiectivului;
e) garantarea funcţionării şi capacităţii obiectivului;
f) păstrarea secretului informaţiilor şi realizărilor etc.

07. Care sunt obligaţiile beneficiarului?

Răspuns:
a) obligaţia de a plăti preţul;
b) predarea tuturor datelor şi informaţiilor cerute.

08. Ce sunt reexporturile?

Răspuns: Operaţiunile de importuri în valută convertibilă efectuate în scopul ca mărfurile respective să fie exportate pe terţe pieţe, tot în valută convertibilă.

09. Care sunt motivele care stau la baza reexporturilor?

Răspuns:
a) obţinerea de beneficii în valută convertibilă, rezultate din diferenţa dintre preţul de cumpărare (import) şi cel de vânzare (export);
b) clauza naţiunii celei mai favorizate de care se bucură ţara reexportatoare.

10. Definiţi contractul de lohn

Răspuns: Operaţiunea comercială în lohn contă în prelucrarea, pe bază contractuală de către o întreprindere industrială a materiilor prime, semifabricatelor şi accesoriilor furnizate de firma beneficiară, potrivit indicaţiilor sau modelelor puse la dispoziţie de către aceasta din urmă.

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (45)

01. Comparaţi franciza cu asocierile voluntare

Răspuns: Franciza se delimitează de asocierile voluntare, formate de către comercianţii detailişti în jurul unui angrosist. Această formă de distribuţie apărută în SUA în anii ’20 a cunoscut o evoluţie până către anii ’50, însă din cauza neajunsurilor create de raporturile de dependenţă accentuată, a fost treptat abandonată, fapt ce a condus la dispariţia aproape totală a acesteia în cursul anilor ’70, fiind înlocuită de reţelele francizate sau de sistemul sucursalelor. Spre deosebire de franciză, asocierea voluntară nu are ca element esenţial existenţa unui know-how.

02. Comparaţi franciza cu concesiunea exclusivă

Răspuns: Cel mai apropiat de contractul de franciză este contractul de concesiune exclusivă, considerat unul din cele mai evoluata sisteme de distribuţie. Confuzia între cele două contracte provine din asemănarea obiectului contractului de concesiune cu obiectul contractului de franciză de distribuţie.

Comparând cele două contracte constatăm că în vreme ce pentru unul anumite clauze sunt esenţiale, pentru celălalt sunt doar clauze accesorii. Astfel, clauzele despre asistenţa comercială şi tehnică sau licenţierea însemnelor de atragere a clientelei sunt inerente contractului de franciză, însă doar accesorii contractului de concesiune. Invers, clauza de exclusivitate care poate lipsi într-un contract de franciză este esenţială într-un contract de concesiune.

Contractul de franciză are, în principal, ca obiect, punerea la dispoziţia beneficiarului a unor semne de atragere a clientelei, a unor tehnici comerciale încercate şi verificate în practică care au adus succes francizorului şi transmiterea permanentă a acestui know-how către beneficiar. Elementele definitorii francizei nu se regăsesc în obiectul unui contract de concesiune exclusivă care se poate realiza fără asistenţă, fără transfer de cunoştinţe sau tehnici de la concedent la concesionar.

03. Comparaţi franciza cu distribuţia selectivă

Răspuns: Franciza se diferenţiază şi de sistemul de distribuţie selectivă, definit ca acea operaţiune prin care un furnizor îşi selectează distribuitorii după calităţile lor comerciale. Distribuţia selectivă nu presupune know-how, şi nici transmiterea de însemne, ori acordarea de asistenţă distribuitorilor. Distribuitorii nu sunt ţinuţi la plata unor redevenţe către furnizor. Distincţiile făcute în raport de concesiunea exclusivă sunt aplicabile şi în acest caz. Sistemul de distribuţie selectivă are ca obiect, în general, distribuţia produselor de lux, de mare prestigiu şi de înaltă tehnologie.

04. Care sunt subiectele contractului de franciză?

Răspuns:
a) francizorul (titularul conceptului francizabil);
b) beneficiarul (francizatul).

05. Enumeraţi trăsăturile francizorului

Răspuns:
a) este titularul drepturilor asupra unei mărci înregistrate; drepturile trebuie să fie exercitate pe o durată cel puţin egală cu durata contractului de franciză;
b) conferă dreptul de a exploata ori de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu;
c) asigură beneficiarului o pregătire iniţială pentru exploatarea mărcii înregistrate;
d) utilizează personal şi mijloace financiare pentru promovarea mărcii sale, cercetării şi inovaţiei, asigurând promovarea şi viabilitatea produsului.

06. Enumeraţi elementele pe care trebuie să le cuprindă în mod obligatoriu contractul de franciză

Răspuns:
a) obiectul contractului;
b) drepturile şi obligaţiile părţilor;
c) condiţiile financiare;
d) durata contractului;
e) condiţiile în care acesta poate fi modificat, prelungit sau reziliat;
f) tehnologiile, bunurile, serviciile furnizate de francizor;
g) condiţiile în care beneficiarul poate folosi însemnele distinctive aparţinând francizorului (marca de fabrică sau comerţ, firma etc.).

07. Enumeraţi principiile cărora trebuie să li se supună contractele de franciză

Răspuns:
a) stabilirea unui termen care să permită beneficiarului amortizarea investiţiilor efectuate în temeiul contractului;
b) comunicarea de către francizor, cu suficient timp înainte de expirarea termenului pentru care contractul a fost încheiat, a intenţiei sale de a nu prelungi contractul sau de a nu încheia un alt contract după acea dată;
c) precizarea clară a condiţiilor în care contractul poate fi reziliat fără acordarea unui preaviz;
d) precizarea condiţiilor în care drepturile izvorâte din contractul de franciză pot fi cesionate; dacă se convine asupra unui drept de preemţiune al francizorului în ceea ce priveşte transmiterea drepturilor respective, acesta va trebui să fie precizat în cuprinsul contractului;
e) inserarea în contract a clauzelor de non-concurenţă, urmărindu-se astfel protejarea know-how-lui;
f) înlesnirea atingerii obiectivelor comune prin determinarea cu claritate a obligaţiilor financiare ale beneficiarului;
g) protejarea imaginii şi mărcii francizorului prin inserarea unor clauze care să permită un control al acestuia; acest lucru este deosebit de necesar, imaginea şi credibilitatea întregii reţele de franciză depinzând de aceşti factori.

08. Enumeraţi obligaţiile francizorului

Răspuns:
a) Să cedeze beneficiarului folosinţa mărcii sale împreună cu un complex de cunoştinţe;
b) Să transmită beneficiarului know-how-ul, aceasta fiind o condiţie definitorie pentru contractul de franciză;
c) Să acorde partenerului asistenţă în domeniul pregătirii profesionale, precum şi în cel tehnic, financiar şi juridic;
d) Să se îngrijească de publicitatea produsului sau serviciului, scutindu-1 pe franchisee de asemenea cheltuieli ;
e) Să asigure aprovizionarea ritmică, constituirea stocurilor, completarea colecţiilor, modelelor, etc.;
f) Să asigure exclusivitate teritorială asupra mărcii pe timpul valabilităţii contractului;
g) Să garanteze investiţiile făcute de franchisee.

09. Enumeraţi obligaţiile beneficiarului

Răspuns :
a) Să respecte regulile impuse de francizor;
b) Să asigure păstrarea secretului know-how-ului, care reprezintă de fapt elementul de bază al contractului de franciză;
c) Să se aprovizioneze cu produsele franchiser-ului în condiţiile prevăzute prin contract şi să furnizeze informaţii care ar contribui la perfecţionarea tehnicilor de comercializare;
d) Să plătească taxa şi redevenţele periodice potrivit convenţiei;
e) Să nu facă concurenţă francizorului sau altor membri ai reţelei de franciză;
f) O altă obligaţie care revine destul de des beneficiarului, prin inserarea în contract a unor clauze în acest sens, este aceea de a asigura o cifră minimă de afaceri;
g) Uneori se pune prin contract în sarcina beneficiarului obligaţia de a contribui cu o anumită sumă la publicitatea produsului sau serviciului ce face obiectul contractului, sau chiar de a realiza el singur publicitatea în condiţiile stabilite de francizor.

10. Definiţi contractul de depozit

Răspuns: Contractul comercial de depozit este un contract în virtutea căruia o parte (deponent) predă în păstrarea şi conservarea celeilalte părţi (depozitar) mărfuri pe care acesta din urmă se obligă să le restituie la termenul convenit.

11. Care este deosebirea dintre contractul civil de depozit şi contractul comercial de depozit?

Răspuns: Spre deosebire de contractul civil de depozit care este gratuit (art. 1539 C. civ.), contractul comercial de depozit este în toate cazurile oneros, preţul prestaţiei efectuate de depozitar fiind determinat de volumul, valoarea şi termenul de depozitare a mărfurilor.

12. Care este funcţia depozitării mărfurilor în comerţul internaţional?

Răspuns: Înlesneşte vânzare-cumpărarea datorită documentului pe care îl eliberează depozitarul la primirea mărfurilor, denumit „recipisă-warant". Acest document, constituind titlu de credit, facilitează vânzarea mărfurilor pe care le reprezintă, deoarece, transmiterea lor se face prin „andosare (gir)" posesorul lui legal fiind proprietarul lor.

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (44)

01. Definiţi contractul de concesiune

Răspuns: Contractul de concesiune exclusivă este operaţiunea prin care o persoană (concedentul) vinde mărfuri unei alte persoane (concesionarul) care, la rândul său le revinde clientelei locale pe care şi-o formează.

02. Comparaţi concesiunea cu reprezentanţa

Răspuns: Concesionarul are o dublă calitate, de cumpărător şi de revânzător, el lucrând în nume şi pe cont propriu (prin această trăsătură specifică, concesiunea se deosebeşte de contractul de reprezentanţă, întrucât reprezentantul nu cumpără şi revinde pe contul său, ci se rezumă să îndeplinească acte de comerţ în numele şi în contul reprezentantului); beneficiul concesionarului se realizează prin diferenţa de preţ dintre cel de cumpărare şi cel de vânzare.

03. Care sunt avantajele contractului de concesiune pentru concedent?

Răspuns: Concedentul îşi măreşte volumul vânzărilor, pătrunzând pe noi pieţe fără să investească fonduri într-o reţea proprie de comercializare: viteza de rotaţie a fondurilor circulante creşte prin efectul cumpărării mărfurilor de către concesionar (şi nu predării lor în depozit ca în cazul reprezentării şi al consignaţiei).

04. Care sunt avantajele contractului de concesiune pentru concesionar?

Răspuns: Beneficiind de marca de fabrică a concedentului, îşi asigură monopolul comercializării acelor mărfuri, pe o rază teritorială stabilită, evitând concurenţa altor firme; prin contract concedentul se obligă să aprovizioneze pe concesionar în mod ritmic şi, uneori, în condiţii avantajoase de credit pe care concesionarul nu le-ar putea obţine de la alţi producători.

05. Comparaţi contractul de concesiune cu contractul de mandat şi contractul de comision

Răspuns:
a) Dubla legătură de exclusivitate prin care concedentul se obligă să vândă anumite mărfuri, iar concesionarul să le cumpere şi revândă clientelei sale.
b) Activitatea concesionarului se desfăşoară în mod independent.
c) Retribuţia concesionarului constă în diferenţa dintre preţul de cumpărare şi cel de revănzare.
d) Durata concesiunii este, în principiu, pe termen de un an.

06. Enumeraţi efectele contractului de concesiune

Răspuns:
a) Concedentul are obligaţia să vândă într-o zonă determinată numai concesionarului, trebuind, în plus, să asigure o aprovizionare ritmică, precum şi condiţii de credit avantajoase;
b) Concesionarul este obligat să comercializeze mărfurile stabilite prin contract şi să nu facă concurenţă concedentului prin vânzarea de produse similare aparţinând altor producători. Pentru realizarea eficienţei necesare, concesionarul poate fi ţinut să asigure un anumit rulaj, să organizeze publicitatea comercială, să efectueze service-ul după vânzare etc.
c) Concesiunea exclusivă poate necesita şi încheierea unui contract de depozit, caz în care concesionarul, ca depozitar de data aceasta, va avea îndatorirea să conserve mărfurile primite şi să le restituie la termen;
d) Încetarea contractului de concesiune survine la împlinirea termenului său prin reziliere;
e) Concesiunea poate fi reînnoită (ţinându-se, desigur, seama de rezultatele obţinute), refuzul de reînnoire putând da loc la daune interese, dar numai în situaţia în care este vorba de un abuz de drept, în cazul când contractul de concesiune nu a mai fost reînnoit, concesionarul este liber să preia o altă concesiune, chiar similară, utilizând reţeaua comercială existent.

07. Care sunt factorii care au stat la baza succesului înregistrat de contractul de franciză?

Răspuns:
a) tendinţa de globalizare a economiei mondiale;
b) tendinţa de fragmentare şi diminuare a riscurilor în afaceri.

08. Ce este franciza?

Răspuns: Franciza este, prin excelenţă, sistemul cel mai dezvoltat de unificare economică internaţională, constituind suportul ideal pentru transferul internaţional de concepţii manageriale, tehnologice şi know-how, fiind tocmai conceput pentru a răspunde tendinţelor generale de globalizare a economiei mondiale şi unificare a pieţelor.

09. În ce constă funcţia definitorie a francizei?

Răspuns: Aptitudinea acesteia de a transpune pe o altă piaţă, în aceleaşi condiţii şi parametrii, o afacere care şi-a dovedit deja succesul pe o altă piaţă. Ansamblul de tehnici şi operaţiuni comerciale prin care deţinătorul afacerii de succes autorizează pe un alt comerciant să înceapă o afacere identică cu a sa, prin folosirea însemnelor comerciale şi a experienţei sale constituie esenţa economică a operaţiunii de francizare.

10. Cum este definită franciza în dreptul românesc?

Răspuns: Franciza este un sistem de comercializare a produselor, serviciilor şi tehnologiilor, bazat pe o colaborare strânsă şi continuă între persoane fizice şi juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană, denumită francizor, acordă unei alte persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata o afacere, un produs sau un serviciu (O.G. 52/1997 privitoare la regimul juridic al francizei, publicată în M.O. nr. 224/30.08.1997, modificată şi completată prin Legea nr. 79/09.04.1998).

Franciza este un sistem de comercializare – bazat pe o colaborare continuă între persoane fizice şi juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană, denumită francizor, acordă unei alte persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu (Legea 79/1998 pentru aprobarea şi modificarea O.G. 52/1997).

11. Care este natura juridică a francizei?

Răspuns: Se poate observa posibilitatea descompunerii contractului de franciză într-o serie de contracte distincte, unele numite, altele nenumite. Vânzarea-cumpărarea, închirierea, licenţele de nume comercial, de marcă, de emblemă, design, brevete, know-how, asistenţa managerială, consulting-engenering-ul, distribuţia, exclusivitatea sunt “contracte” întâlnite curent în cuprinsul unei francize. În lipsa unei reglementări legale speciale sau a unor clauze contractuale exprese, obligaţiile asumate vor fi interpretate conform regulilor aplicabile contractelor de bază cărora le aparţin după natura lor. Spre exemplu, drepturile şi obligaţiile beneficiarului asupra semnelor de atragere a clientelei, aparţinând furnizorului, vor fi supuse regulilor care guvernează licenţele.

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (43)

01. Definiţi contractul de licenţă de brevet de invenţie

Răspuns: Contractul de licenţă de brevet de invenţie este contractul prin care una dintre părţi, „licenţiatorul", transmite celeilalte părţi „licenţiatul" dreptul de folosinţă asupra unei invenţii proteguite printr-un brevet de invenţie, în schimbul unui preţ, imprimându-i astfel un caracter oneros.

02. Ce este invenţia?

Răspuns: Invenţia constituie orice creaţie ştiinţifică sau tehnică, care prezintă noutate absolută faţă de stadiul cunoscut al tehnicii mondiale, care nu a mai fost brevetată sau făcută public, în ţară sau în străinătate, până la acea dată.

03. Ce este brevetul de invenţie?

Răspuns: Documentul prin care se recunoaşte unei persoane fizice sau juridice dreptul asupra unei anumite invenţii.

04. De câte feluri sunt brevetele de invenţie?

Răspuns:
a) brevete de invenţii principale care se acordă pentru invenţii ce pot fi transpuse în practică în mod independent de alte invenţii;
b) brevete complementare, care se acordă în cazul invenţiilor care perfectează o invenţie principală înregistrată, ridicându-i valoarea tehnico-economică.

05. Care este importanţa cunoaşterii perioadelor de valabilitate a brevetelor de invenţii în diferite state?

Răspuns: Deoarece după expirarea acestei perioade, invenţia intră în domeniul public, putând fi folosită de oricine, fără să mai fie necesar acordul fostului titular.

06. Enumeraţi avantajele contractului de licenţă de brevet de invenţie pentru licenţiat

Răspuns:
a) realizarea de economii valutare prin reducerea importurilor de mărfuri similare;
b) introducerea rapidă a unor tehnici avansate;
c) promovarea exporturilor produselor realizate sub licenţă etc.

07. Enumeraţi clauzele proprii ale contractului de licenţă

Răspuns:
a) clauza teritorială,
b) clauzele privind asistenţa tehnică şi comercială,
c) durata contractului,
d) condiţiile în care contractul poate fi extins şi reînnoit,
e) garanţiile şi răspunderea reciprocă a părţilor,
f) condiţiile de forţă majoră,
g) condiţiile de risc etc.

08. Ce este contractul de transfer de know-how?

Răspuns: Este contractul prin care o parte transmite celeilalte părţi, contra unui preţ, cunoştinţele sau procedeele tehnice pe care le deţine şi care nu au fost brevetate sau nu sunt brevetabile, necesare fabricării unui anumit produs, comercializării lui, sau prestării unui anumit serviciu de o manieră necunoscută până la acea dată de beneficiarul transferului.

09. Care sunt diferenţele şi asemănările dintre know-how şi invenţie?

Răspuns: Spre deosebire de invenţii, know-how-ul nu implică neapărat condiţia noutăţii absolute, fiind suficient ca deţinătorul unor cunoştinţe să facă un lucru mai bine decât o persoană interesată să-i achiziţioneze aceste cunoştinţe, pentru a ne afla în faţa unui know-how (aceasta nu înseamnă că know-how-ul nu poate fi o noutate absolută pe care însă deţinătorul lui nu doreşte să-1 breveteze, datorită formalităţilor multiple şi temerii de a nu fi divulgate cunoştinţele respective).

10. De câte feluri poate fi contractul de know-how?

Răspuns:
a) contractele de know-how pur (când transferul nu este legat sau condiţionat de nici o altă operaţiune tehnico-economică);
b) contractele de know-how combinat (când se realizează şi transferul prin cesiune sau licenţă al unei invenţii).

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (42)

01. Definiţi contractul de factoring

Răspuns: Contractul de factoring este acel tip de contract prin care o persoană (aderentul) cedează creanţele sale unui terţ (factorul) ce se obligă să preia activitatea de încasare, în schimbul unui comision. Cedarea se realizează prin intermediul unei subrogări convenţionale, prin simpla transmitere a facturilor, fără nici o altă formalitate, factorul devenind proprietarul creanţelor.

Contractul de factoring implică, în afară de aderent (vânzătorul de bunuri sau furnizorul de servicii) şi factor (cesionarul creanţelor) şi pe client (persoana care a cumpărat marfa sau a beneficiat de serviciile respective).

02. Clasificaţi operaţiunile de factoring

Răspuns:
a) factoring la scadenţă, maturity factoring (factorul plăteşte facturile la data scadenţei lor);
b) factoring tradiţional (obişnuit), old line factoring (factorul plăteşte creanţele imediat).

03. Enumeraţi efectele contractului de factoring

Răspuns:
a) Factorul are obligaţia de a plăti creanţele care i-au fost transferate de aderent. Ca urmare a subrogării, el trebuie să încaseze facturile cedate şi, eventual, să suporte riscurile financiare (insolvabilitatea), în calitate de proprietar al creanţelor, factorul nu dispune de nici un drept de regres împotriva aderentului. Numai în situaţia deosebită a inexistenţei creanţei, el are o acţiune în repetiţiune a plăţii nedatorate.
b) Aderentul remite factorului, la termenele stabilite pin contract, facturile însoţite de un borderou care conţine următoarele date: creanţele cedate, cu drepturile accesorii şi acţiunile respective; declaraţia de transmitere a creanţelor în proprietatea factorului; cererea de plată a facturilor, în schimbul unei chitanţe subrogatorii. Factorul achită numai creanţele care au fost acceptate în prealabil (ţinând, desigur, cont de garanţiile pe care acestea le prezintă). Dacă facturile nu sunt aprobate, factorul le poate prelua, dar cu titlu de mandatar, fiind un factoring fără notificare.
c) Pentru efectuarea plăţilor, factorul contabilizează facturile prin conturile pe care le deschide fiecărui client agreat, în raport cu plafoanele stabilite, deschide şi aderentului un cont curent, care permite compensarea şi are un rol de garanţie.
d) Aderentul are obligaţia de a plăti un anumit comision, de a garanta existenţa creanţei şi de a coopera cu factorul pe toată durata contractului, în urmărirea şi executarea silită a debitorilor.
e) Aderentul trebuie să notifice debitorului transmiterea creanţei şi să menţioneze pe factură subrogarea efectuată.

04. Ce tip de contract a stat la baza leasingului?

Răspuns: Fiducia, o formă de credit existentă în dreptul roman prin care creditorul îşi asigura recuperarea creditului rezervându-şi dreptul de proprietate asupra unui bun al împrumutatului, urmând a retransmite acest drept împrumutatului după achitarea datoriei. Acest transfer de proprietate nu era întotdeauna însoţit şi de remiterea efectivă a bunului către creditor, beneficiarul împrumutului devenind un detentor precar, mai exact un chiriaş, având în vedere că plătea periodic o anumită sumă cu titlu de chirie pentru folosinţa bunului.

05. Cu ce se aseamănă leasingul?

Răspuns: Leasing-ul nu trebuie confundat cu un contract de vânzare cumpărare cu plata în rate, finanţatorul rămânând proprietar al bunului până când acesta este achitat integral, în urma plăţii preţului rezidual. Dar nu putem vorbi nici despre un contract de închiriere, finalitatea urmărită fiind intrarea bunului în patrimoniul beneficiarului contractului.

06. Definiţi contractul de lease-back

Răspuns: Potrivit acestui contract proprietarul unui bun îl înstrăinează unei alte persoane, finanţatorul, care îi plăteşte preţul şi apoi îl închiriază fostului proprietar care îl poate redobândi la finele contractului plătind valoarea reziduală.

07. Care este definiţia contractului de leasing din legislaţia românească?

Răspuns: Acel contract prin care o parte, denumită locator, se angajează la indicaţia unei alte părţi, denumită utilizator, să cumpere şi să preia de la un terţ, denumit furnizor, un bun mobil sau imobil şi să transmită utilizatorului posesia sau folosinţa asupra acestuia contra unei plăţi, numită redevenţă, în scopul exploatării sau, după caz, a achiziţionării bunului.

08. Comparaţi contractul de leasing cu locaţiunea

Răspuns: Înainte de toate, leasing-ul trebuie privit ca o modalitate de finanţare a investiţiilor mobiliare şi imobiliare deopotrivă. Redevenţa, suma plătită periodic de către utilizator, nu este doar o chirie, ca în cazul locaţiunii; ea cuprinde inclusiv ratele de amortizare a bunului. De altfel, de cele mai multe ori ele sunt calculate ca, alături de valoarea reziduală, să acopere atât preţul bunului cât şi dobânda cuvenită finanţatorului pentru această sumă. În cazul leasing-ului intern nu sunt excluse nici cazurile în care doar aceste redevenţe acoperă în întregime valoarea bunului şi a dobânzilor la care finanţatorul este îndreptăţit, fără a mai fi nevoie de achitarea vreunei valori reziduale la finele contractului pentru a opera transferul dreptului de proprietate.

De asemenea, în cazul contractului de locaţiune locatorul păstrează toate atributele aferente dreptului de proprietate, inclusiv riscurile şi responsabilităţile ce decurg din acesta. În cazul contractului de leasing, pe lângă faptul că finanţatorul, proprietar al bunului până la sfârşitul perioadei de leasing, nu mai poate dispune de bun, riscurile şi responsabilităţile aferente dreptului de proprietate se regăsesc în persoana utilizatorului. De altfel, rolul finanţatorului se reduce la acela de a plăti preţul bunului, restul detaliilor (calitate, garanţie etc.) fiind negociate de către utilizator, al cărui scop final este, de regulă, acela de a deveni proprietar.

09. Care sunt posibilităţile asupra cărora are drept de opţiune utilizatorul la sfârşitul contractului de leasing?

Răspuns:
a) de a continua contractul de locaţie;
b) de a rezilia contractul respectiv;
c) de a cumpăra bunul ce-i fusese închiriat, plătind un preţ convenit, astfel încât, cel puţin în parte, să se ţină seama de vărsămintele efectuate cu titlu de chirie, adică de valoarea lui reziduală.

10. Enumeraţi elementele contractului de leasing

Răspuns:
a) cumpărarea unor bunuri de către o societate specializată (societate de leasing) cu scopul de a le închiria;
b) punerea bunurilor respective prin efectul unui contract de locaţie la dispoziţia unei persoane spre a le utiliza în schimbul unei chirii;
c) recunoaşterea pe seama utilizatorului a facultăţii de a cumpăra, la expirarea contractului, toate bunurile închiriate sau o parte din ele, plătind un preţ stabilit în aşa fel încât să reflecte, cel puţin parţial, vărsămintele efectuate cu titlu de chirie.

11. Care sunt subiectele de drept ale operaţiunii de leasing?

Răspuns:
a) vânzătorul lucrului (acesta poate fi un furnizor, constructor ori fabricant al lucrului respectiv);
b) cumpărătorul (finanţatorul afacerii, el furnizează banii necesari pentru cumpărarea lucrului şi devine proprietarul lui);
c) utilizatorul (care obţine lucrul prin închiriere spre a-1 utiliza într-un anumit scop).

12. Clasificaţi formele de leasing

Răspuns:
a) în raport de părţile contractante, leasing-ul poate fi direct şi indirect;
b) în raport de bunul ce constituie obiect al contractului, leasing-ul poate fi mobiliar şi imobiliar;
c) în funcţie de conţinutul ratelor, leasing-ul poate fi financiar şi funcţional;
d) în funcţie de baza de calcul a ratelor, leasing-ul poate fi net sau brut;
e) în funcţie de particularităţile tehnice de realizare, leasing-ul se poate prezenta sub următoarele variante: renting, time sharing, master leasing şi lease back.

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (41)

01. Definiţi contractul de consignaţie

Răspuns: Contractul de consignaţie este convenţia prin care una dintre părţile contractante (consignant) încredinţează celeilalte părţi (consignatar), mărfuri sau obiecte mobile spre a le revinde pe socoteala consignantului. În esenţă, contractul de consignaţie este o varietate a contractului de comision, prin el urmărindu-se accelerarea desfacerii şi apărarea în mai bune condiţii a intereselor consignantului.

02. Enumeraţi caracteristicile proprii ale contractului de consignaţie

Răspuns:
a) împuternicirea dată consignatarului constă, întotdeauna, în vinderea unor bunuri mobile aparţinând consignantului;
b) vinderea bunurilor se face pe un preţ anticipat stabilit de consignant,
c) consignatarul este obligat să remită consignantului suma de bani obţinută ca preţ al vânzării sau, dacă bunul nu a putut fi vândut, să restituie bunul în natură.

03. Enumeraţi obligaţiile consignantului

Răspuns:
a) să predea consignatarului bunurile mobile care urmează a fi vândute;
b) să plătească consignatarului remuneraţia ce i se cuvine;
c) să restituie consignatarului cheltuielile făcute de acesta în îndeplinirea însărcinării primite.

04. Enumeraţi obligaţiile consignatarului

Răspuns:
a) să ia măsurile necesare pentru păstrarea şi conservarea bunurilor primite;
b) să execute mandatul dat de consignant;
c) să dea socoteală consignantului asupra îndeplinirii mandatului său.

05. Definiţi contractul de report

Răspuns: Contractul de report constă în cumpărarea pe bani gata a unor titluri de credit, care circulă în comerţ, şi în revânzarea simultană, cu termen şi pe un preţ determinat, de către aceeaşi persoană a unor titluri de aceeaşi specie (art. 74 C. corn.). Contractul de report este un act juridic complex care cuprinde o dublă vânzare: una care se execută imediat (atât în privinţa predării titlurilor, cât şi a plăţii preţului), iar cealaltă este o revânzare cu termen şi la un preţ determinat.

06. În ce constă mecanismul reportului?

Răspuns: În temeiul contractului de report, o persoană, deţinătoare de titluri de credit care circulă în comerţ (denumită reportat), dă în report (vinde temporar) aceste titluri unei persoane (denumită reportator, de obicei un bancher), în schimbul unui preţ plătibil imediat. Dar, prin acelaşi contract se înţeleg ca la un anumit termen, reportatorul să revândă reportatului titluri de credit de aceeaşi specie, primind preţul determinat.

Diferenţa între suma dată de reportator şi cea pe care o încasează la termen (denumită report) este profitul realizat de reportator. în plus, aceasta va primi de la reportator, pentru serviciul prestat, o remuneraţie (denumită preţ de report sau premiu).

07. Definiţi contractul de cont curent

Răspuns: Contractul de cont curent este un procedeu tehnic constând în înţelegerea părţilor ca în loc să achite separat şi imediat creanţele reciproce, izvorâte din prestaţiile făcute una către cealaltă, lichidarea să se facă la un anumit termen, prin achitarea soldului de către partea debitoare.

Părţile între care se încheie contractul de cont curent se numesc „corentişti", iar prestaţiile reciproce pe care şi le fac se numesc „remize" (sau „rimese"); prestaţiile constau în operaţiuni prin care o parte pune la dispoziţia celeilalte părţi o valoare patrimonială de orice fel, urmând ca suma cuvenită transmiţătorului să fie depusă în contul curent, aceleaşi lucru petrecându-se şi de partea cealaltă.

08. Enumeraţi efectele principale ale contractului de cont curent

Răspuns:
a) transferul dreptului de proprietate;
b) novaţia;
c) indivizibilitatea;
d) compensaţia.

09. Enumeraţi efectele secundare ale contractului de cont curent

Răspuns:
a) curgerea dobânzilor;
b) dreptul la comision şi alte cheltuieli.

10. Definiţi contractul de gaj comercial

Răspuns: Contractul de gaj este contractul prin care debitorul remite creditorului său un bun mobil pentru garantarea executării obligaţiei cu posibilitatea pentru creditor ca la scadenţă, în caz de neexecutare a obligaţiei, să fie satisfăcut cu preferinţă din valoarea bunului respectiv.

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (40)

01. Definiţi mandatul comercial

Răspuns: Mandatul comercial reprezintă acel contract în virtutea căruia o persoană, mandatarul, se obligă să încheie în numele şi pe seama altei persoane, care i-a dat împuternicire în acest sens, anumite acte juridice care pentru mandant sunt acte de comerţ.

02. Comparaţi obiectul mandatului civil cu obiectul mandatului comercial

Răspuns: În timp ce obiectul mandatului civil este reprezentat de încheierea de acte juridice civile, al mandatului comercial constă în încheierea unor acte juridice cu caracter comercial, care reprezintă deci pentru mandant fapte de comerţ aşa cum sunt acestea definite de Codul comercial.

O a doua diferenţă constă în caracterul oneros al mandatului comercial. Acest caracter nu trebuie să fie dedus din interpretarea clauzelor contractului, ci este prezumat. Probabil că raţiunea care a dus la instituirea unei asemenea prezumţii de către legiuitor constă în faptul că şi faptele de comerţ sunt oneroase prin însăşi natura lor, dorinţa de a obţine un profit fiind cauza oricărei operaţiuni comerciale.

Mandatul comercial general conferă mandatarului puteri mai mari decât un mandat civil general. În primul caz, mandatarul se confundă cu un prepus al comerciantului, putând îndeplini în această calitate toate actele reclamate de derularea operaţiunilor comerciale respective. Totuşi Codul comercial impune şi anumite limite în ceea ce priveşte puterile mandatarului. Astfel, potrivit art. 375, oricât de generali ar fi termenii în care a fost conceput mandatul comercial, acesta nu se întinde şi la afaceri care nu sunt comerciale pentru mandant, afară de cazul în care s-a stipulat contrariul.

03. Enumeraţi obligaţiile care cad în sarcina mandatarului

Răspuns:
a) Obligaţia de a executa mandatul, respectiv de a încheia actele juridice cu care a fost împuternicit de către mandant în condiţiile stabilite de către acesta în cuprinsul contractului de mandat;
b) Obligaţia de a îndeplini însărcinarea cu bună credinţă şi cu diligenţa unui bun proprietar; el trebuie să respecte clauzele contractului şi instrucţiunile primite;
c) Obligaţia de a aduce la cunoştinţa terţilor cu care încheie acte comerciale împuternicirea în temeiul căreia acţionează;
d) Obligaţia de a-l înştiinţa pe mandant despre executarea mandatului;
e) Obligaţia de a plăti dobânzi la sumele de bani cuvenite mandantului.

04. De câte feluri poate fi mandatarul?

Răspuns:
a) agent;
b) reprezentant;
c) curtier.

05. Definiţi agentul

Răspuns: Agentul este un intermediar împuternicit să mijlocească, în ţară sau în străinătate, tranzacţii comerciale. Activitatea agentului comercial are un caracter profesional şi este independentă. Agentul comercial poate acţiona ca mandatar cu sau fără reprezentare; în primul caz, el poate negocia şi efectua operaţiuni comerciale, pe când atunci când acţionează ca mandatar fără reprezentare nu face decât să transmită oferte şi comenzi de la şi către mandatar, acesta fiind cel ce va decide asupra lor. În raport cu operaţiunile la care participă, agentul comercial poate fi distribuitor, depozitar, consignatar sau chiar producător.

06. Definiţi reprezentantul

Răspuns: Reprezentantul este un agent comercial căruia o firmă producătoare sau comercială, din ţară sau străinătate, îi încredinţează desfacerea curentă a mărfurilor sale. Prin contractul de reprezentanţă se stabileşte ca reprezentantul să se ocupe de plasarea mărfurilor, să ia măsuri pentru a crea condiţii cât mai favorabile şi să reprez interesele reprezentatului. Agentul reprezentant poate avea şi obligaţia de a transmite informaţii comerciale curente, de a organiza publicitatea în ţările importatoare, de a închiria mijloace de transport şi de a apăra drepturile asupra brevetelor, patentelor şi mărcilor de fabrică.

07. Definiţi curtierul

Răspuns: Curtierul este un intermediar care se ocupă cu mijlocirea încheierii contractelor comerciale, prin punerea în contact a celor doi posibili parteneri. Curtierul îşi desfăşoară activitatea pe baza unor ordine izolate, fără a avea relaţii contractuale de durată.

08. Enumeraţi obligaţiile mandantului

Răspuns:
a) Punerea la dispoziţia mandatarului a mijloacelor necesare pentru executarea mandatului;
b) Plata către mandatar a remuneraţiei datorate pentru executarea mandatului;
c) Restituirea cheltuielilor făcute de către mandatar pentru executarea mandatului.

09. Definiţi contractul de comision

Răspuns: Este un contract prin care o parte (comisionarul) se obligă pe baza împuternicirii celeilalte părţi (comitentul), să încheie acte de comerţ, în nume propriu, dar pe seama comitentului, în schimbul unei remuneraţii (numită comision).

Contractul de comision este o varietate a mandatului comercial şi anume un mandat comercial fără reprezentare (încheind actele juridice cu terţul „proprio nomine", dar pe seama comitentului, comisionarul acţionează ca un mandatar fără reprezentare).

10. În câte feluri se poate încheia contractul de comision?

Răspuns:
a) comisionarul lucrează în nume propriu, dar în contul comitentului;
b) comisionarul acţionează în numele comitentului.

11. Ce este contractul de „agency”?

Răspuns: Contractul comercial de agency este tot un tip de contract de intermediere, în dreptul anglo-american nefiind reglementate contractele de mandat şi de comision, intermedierea are loc prin instituţia „agency". Prin agency se înţelege raportul juridic care ia naştere şi în virtutea căruia o ersoană (the agent) acţionează, încheind anumite acte juridice sau îndeplinind restaţii materiale, din împuternicirea unei alte persoane (the principal).

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (39)

01. Clasificaţi operaţiunile la termen

Răspuns:
a) operaţiuni ferme;
b) operaţiuni cu primă sau reziliabile;
c) operaţiuni facultative multiple (options for call of more);
d) filiera (notice of delivery);
e) corner-ring;
f) arbitrajul la termen;
g) operaţiunea hedging.

02. Ce sunt operaţiunile ferme?

Răspuns: Sunt acelea în care părţile se înţeleg ca la termenul stabilit să-şi îndeplinească obligaţiile ce şi le-au asumat, prin încheierea contractului. În situaţia în care părţile nu-şi realizează intenţiile speculative până în ziua lichidării, ele pot prelungi termenul tranzacţiei recurgând, în acest scop, la următoarele operaţiuni de prelungire: reportul şi deportul.

03. Ce este reportul?

Răspuns: Operaţiunea de prelungire practicată de cumpărător şi care constă în obţinerea de credite pentru plata mărfii ce va fi revândută, datorită unei conjuncturi favorabile, la un preţ mai mare.

04. Ce este deportul?

Răspuns: Operaţiunea de prelungire practicată de vânzător şi care reprezintă un procedeu invers reportului, urmărindu-se scăderea preţului.

05. Ce sunt operaţiunile cu primă sau reziliabile?

Răspuns: sunt acele operaţiuni prin care unul dintre parteneri îşi rezervă dreptul de a rezilia contractul, plătind o anumită sumă de bani, numită primă. Prin intermediul operaţiunilor reziliabile pierderile sunt limitate la nivelul primei.

06. Ce sunt operaţiunile facultative multiple (options for call of more)?

Răspuns: sunt acelea prin care una din părţi are dreptul de a dubla sau tripla volumul tranzacţiei. În acest gen de operaţiuni, cumpărătorul plăteşte un curs mai mare, iar vânzătorul vinde cu unul mai mic. Diferenţa faţă de cursul zilei se numeşte ecart.

07. Ce este filiera (notice of delivery)?

Răspuns: O formă specială de speculaţie bursieră. Până în ziua lichidării, marfa cumpărată poate fi vândută printr-un număr de operaţiuni repetate. La lichidare, ultimul cumpărător se va adresa vânzătorului iniţial. Pentru evidenţa mărfii se emite un document (filiera) de către vânzătorul iniţial. Filiera este un titlu la ordin, reprezentând o cantitate de marfă livrabilă la o anumită dată, care se transmite prin gir (sau andosare). Filiera se întocmeşte pe loturi sau partizi de mărfuri. Derularea contractelor se face prin casele de lichidare de pe lângă burse, acestea decontând diferenţele de preţ, prin cumpărătorii intermediari, stabilind profiturile şi pierderile.

08. În ce constă operaţiunea corner-ring?

Răspuns: Este o operaţiune de speculaţie bursieră folosită de cumpărătorii à la hausse. Ea necesită însă importante mijloace financiare care, de regulă, se obţin prin reunirea cumpărătorilor â la hausse într-o asociaţie ad-hoc (ring) în care sunt atrase şi instituţiile de credit. Operaţiunea constă în aceea că la termenele convenite, vânzătorii â la baisse pot să nu-şi îndeplinească obligaţiile de livrare, dacă cumpărătorii se unesc şi achiziţionează, prin intermediari, anumite mărfuri disponibile, în acest fel, preţurile sunt stabilite de cumpărătorii à la hausse.

09. Ce este arbitrajul la termen?

Răspuns: reprezintă diferenţa de preţ dintre două termene de livrare sau între două pieţe, realizată printr-o cumpărare şi vânzare simultană. Arbitrajul la termen este folosit atât de comercianţi, cât şi de producători, în comerţul cu bumbac, arbitrajul la termen se numeşte straddle, iar cel de cereale, spread.

10. Ce este acoperirea la bursă (ledging)?

Răspuns: este o combinaţie ce îngrădeşte riscurile unei tranzacţii reale. Pierderile care se înregistrează la bursă, în urma fluctuaţiei preţurilor, pot fi acoperite prin tranzacţii de sens opus. Astfel, operaţiunea Ledging poate fi de vânzare sau de cumpărare.

11. Ce este vânzarea prin licitaţii?

Răspuns: o piaţă specială care concentrează oferta şi cererea de mărfuri ne tipizate. În raport cu bursele, licitaţiile prezintă unele caracteristici, în sensul că: mostrele sau mărfurile se găsesc la locul unde se desfăşoară licitaţia; programul de funcţionare a licitaţiei nu este continuu. În practica comerţului internaţional, la fel ca şi în comerţul intern, funcţia licitaţiilor constă în valorificarea mărfurilor care nu pot fi încadrate în tipurile uzuale folosite în bursă. Datorită acestui fapt, mărfurile supuse licitaţiei trebuie să fie vizionate de către eventualii cumpărători.

12. Clasificaţi licitaţiile în raport cu posibilitatea de participare

Răspuns:
a) licitaţii deschise (publice);
b) licitaţii închise (restrictive).

13. Clasificaţi licitaţiile ţinându-se seama de poziţia sau calitatea organizatorilor

Răspuns:
a) licitaţii de mărfuri;
b) licitaţii pentru cumpărarea de produse, instalaţii;
c) atribuirea de lucrări de construcţii.

14. În ce constă licitarea prin tehnica preţului crescător?

Răspuns: Poate avea loc prin metoda publică şi cea nepublică. Prin metoda publică, licitatorul comunică numărul şi preţul minim al lotului, după care cumpărătorii ridică preţul. Vânzarea are loc pe bază de strigări, iar marfa se atribuie cumpărătorului care oferă preţul cel mai mare. în cazul metodei nepublice (tacită) ridicarea preţurilor se anunţă de cumpărători prin folosirea unor semne speciale. Licitarea prin semne oferă cumpărătorilor posibilitatea păstrării secretului asupra cantităţii mărfii.

15. În ce constă licitarea prin tehnica preţului descrescător?

Răspuns: Se realizează prin comunicarea preţului maxim, care în mod treptat este redus, până se anunţă o ofertă, în acest sistem, cumpărătorul care licitează primul devine proprietarul mărfii. La terminarea licitaţiei, se încheie o notă de vânzare-cumpărare, care are funcţia de contract scris, în baza notei, după achitarea de către cumpărător a preţului, se emite ordinul de livrare a mărfii.

16. Care sunt metodele de licitaţie de import?

Răspuns:
a) licitaţii obişnuite;
b) supralicitaţii.

17. Ce sunt supralicitaţiile?

Răspuns: La aceste tipuri de licitaţii atribuirea comenzii este condiţionată de împrejurarea că într-un anumit interval de timp de la ţinerea licitaţiei să nu intervină o ofertă mai avantajoasă.

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (38)

01. Ce este bursa?

Răspuns: Bursa este o piaţă unde se întâlnesc comercianţii sau intermediarii lor pentru a încheia afaceri, pe bază de cerere şi ofertă. La bursă se vând şi se cumpără produsele fungibile, hârtiile de valoare şi, desigur, şi valutele.

02. Care sunt funcţiile bursei?

Răspuns:
a) constituie o piaţă principală pentru unele mărfuri sau valori (prin concentrarea cererii şi ofertei);
b) facilitează încheierea rapidă a tranzacţiilor;
c) asigură acoperirea din timp a nevoilor de materii prime;
d) permite transmiterea sau divizarea riscurilor;
e) înlesneşte realizarea operaţiunilor speculative;
f) influenţează nivelul preţurilor care se formează în afara burselor;
g) reprezintă un izvor de informaţii cu caracter economic şi juridic.

03. Enumeraţi criteriile de clasificare a burselor

Răspuns:
a) varietatea tranzacţiilor;
b) obiectul de activitate;
c) forma de organizare;
d) modul de admitere a participanţilor.

04. Clasificaţi bursele după varietatea tranzacţiilor

Răspuns:
a) generale (la care se negociază atât mărfuri, cât şi hârtii de valoare, cum este, de exemplu, cazul burselor din Amsterdam, Rotterdam, Rio de Janeiro);
b) specializare (la care se tranzacţionează grupe de mărfuri, anumite produse sau numai valori, cum este, de exemplu, cazul bursei de valori din New-York Cotton Exchange sau Stok Exchange din Londra).

05. Clasificaţi bursele după obiectul de activitate

Răspuns:
a) burse de mărfuri sau de comerţ (pieţe pentru produse fungibile înrudite calitativ, substituibile şi conservabile);
b) burse de valori (care au ca obiect hârtiile de valoare, la ele negociindu-se acţiunile şi titlurile de credit de toate categoriile);
c) burse pentru operaţiuni ajutătoare comerţului internaţional (care pot fi de asigurări sau navlosiri, cum sunt Loyd’s din Londra, bursele din Anvers, Pireu şi New-York).

06. Clasificaţi bursele după forma de organizare

Răspuns:
a) bursele private;
b) bursele înfiinţate şi organizate de stat.

07. Clasificaţi bursele în raport cu admiterea participanţilor

Răspuns:
a) burse la care participarea nu este limitată sau se face pe baza unui bilet de intrare ;
b) burse la care sunt admişi numai cei care au calitatea de membri.

08. Cine încheie operaţiunile propriu-zise de bursă?

Răspuns: Membrii bursei care au rolul de intermediari profesionişti.

09. Clasificaţi intermediarii profesionişti de la bursă

Răspuns:
a) brokeri (intermediari care primesc ordine de la persoane din afara bursei, plătiţi din comisioanele pe care le încasează în urma tranzacţiilor efectuate);
b) dealeri sau jobberi (care pot încheia operaţiuni şi pe cont propriu, legătura cu comitentul se realizează prin intermediul brokerului, câştigul său fiind format din diferenţa de preţ dintre cursul la data cumpărării şi momentul vânzării).

10. Cum se numesc preţurile de la bursă?

Răspuns: Cotaţii sau cursuri.

11. Care sunt cele două categorii de operaţiuni de la bursă?

Răspuns:
a) operaţiuni de bani gata, cash (când livrarea mărfii este imediată sau la disponibil);
b) operaţiuni la termen (când livrarea mărfii are loc la o dată ulterioară).

12. Cum se fac tranzacţiile la termen cu caracter speculativ?

Răspuns:
a) à la hausse, cumpărătorul achiziţionează o marfă pe care o revinde la termenul de livrare cu un preţ mai mare, speculând, aşadar, majorarea preţului;
b) à la baisse, vânzătorul vinde o marfă pe care şi-o procură ulterior la o valoare mai redusă, speculând scăderea preţului).

Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (37)

01. Enumeraţi grupurile de contracte comerciale

Răspuns:
a) contractul de vânzare-cumpărare (cel mai important contract atât pe planul comerţului intern, cât şi a comerţului internaţional);
b) contractele de intermediere (contractul de mandat; contractul de comision; contractul de agency);
c) contractele de concesiune (contractul de concesiune exclusivă; contractul de franchising);
d) contractele de transfer de tehnologie (contractul de licenţă; contractul de know-how; contractul de consulting-engineering);
e) contractele de finanţare a operaţiunilor comerciale (contractul de leasing; contractul de factoring).

02. Ce este vânzarea-cumpărarea comercială?

Răspuns: Potrivit art. 1294 C. civ. vânzarea este contractul prin care una din părţi (numită vânzător) se obligă să transmită celeilalte părţi (numită cumpărător) proprietatea unui bun, în schimbul unui preţ. Definiţia art. 1294 C. civ. este valabilă şi pentru vânzarea comercială care este, şi ea, un contract consensual, perfect prin simplul acord de voinţă al părţilor (deci, este un contract bilateral-sinalagmatic, comutativ şi oneros). Aşadar, pe plan juridic, fizionomia contractului de vânzare comercială este identică cu cea de drept civil.

03. În ce condiţie are vânzarea-cumpărarea un caracter comercial?

Răspuns: Pentru ca vânzarea cumpărarea să dobândească caracter comercial este necesar a fi întrunite două condiţii specifice: să aibă ca obiect numai bunurile mobile (art. 3 C. com. vorbeşte de „mărfuri sau producte") şi pentru cumpărător operaţia trebuie să aibă un caracter de interpunere în procesul de schimb al bunurilor.

04. Care sunt regulile speciale aplicabile vânzării comerciale?

Răspuns:
a) solidaritatea în cazul pluralităţii de debitori,
b) curgerea de plin drept a dobânzilor,
c) un regim special al probelor,
d) procedura reorganizării şi lichidării judiciare.

05. Ce sunt vânzările cu clauză de rezervă a proprietăţii?

Răspuns: Sunt acelea în care părţile amână transmiterea proprietăţii printr-o stipulaţie expresă, sunt necesarmente vânzări cu plata în rate. O aplicaţie tipică de amânare convenţională a transferării proprietăţii o reprezintă vânzarea în care vânzătorul stipulează că proprietatea va trece la cumpărător numai la data la care acesta va fi plătit cea din urmă rată de preţ (fiind vorba, deci, de vânzarea cu plata preţului în rate, în care clauza de rezervă a proprietăţii reprezintă un mijloc de a-1 garanta pe vânzător împotriva neexecutării obligaţiei cumpărătorului de plată a preţului).

06. Ce este vânzarea cu autoservire?

Răspuns: Este considerată ca un caz special de amânare a transferării dreptului de proprietate, în sensul că remiterea definitivă a lucrului vândut către cumpărător nu este consimţită de vânzător decât în momentul plăţii preţului.

07. Ce este vânzarea cu pact de răscumpărare?

Răspuns: O vânzare care conferă vânzătorului o „facultate de răscumpărare" (în virtutea căreia el îşi rezervă dreptul de a lua înapoi lucrul vândut, restituind preţul precum şi unele cheltuieli). Facultatea acordată vânzătorului constituie o condiţie rezolutorie expresă, nu o vânzare nouă (deşi se vorbeşte de răscumpărare).

08. Ce sunt vânzările alternative?

Răspuns: Sunt acel gen de vânzări în care efectul translativ de proprietate se produce în momentul în care cumpărătorul îşi exprimă voinţa în ce priveşte alegerea bunului.

09. Ce sunt vânzările de bunuri viitoare?

Răspuns: Pot avea ca obiect o recoltă viitoare, producţia unei întreprinderi sau altele asemenea, în astfel de vânzări elementul care împiedică transferarea proprietăţii concomitent cu acordul de voinţă al părţilor este faptul că bunul nu este încă produs, nu există încă în patrimoniul vânzătorului (aşa încât, el urmează abia să fie produs şi predat la un anumit termen).

10. Ce este vânzarea de lucruri determinate generic?

Răspuns: Adică a acelor bunuri arătate prin câtime, fel şi calitate, fără nici un fel de indicaţie de natură a indica un corp cert şi determinat. Pentru ca în acest fel de vânzare să aibă loc transferul de proprietate de la o persoană la cealaltă este necesară operaţiunea individualizării bunurilor vândute pe calea măsurării, cântăririi sau numărării.