Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (42)
01. Definiţi contractul de factoring
Răspuns: Contractul de factoring este acel tip de contract prin care o persoană (aderentul) cedează creanţele sale unui terţ (factorul) ce se obligă să preia activitatea de încasare, în schimbul unui comision. Cedarea se realizează prin intermediul unei subrogări convenţionale, prin simpla transmitere a facturilor, fără nici o altă formalitate, factorul devenind proprietarul creanţelor.
Contractul de factoring implică, în afară de aderent (vânzătorul de bunuri sau furnizorul de servicii) şi factor (cesionarul creanţelor) şi pe client (persoana care a cumpărat marfa sau a beneficiat de serviciile respective).
02. Clasificaţi operaţiunile de factoring
Răspuns:
a) factoring la scadenţă, maturity factoring (factorul plăteşte facturile la data scadenţei lor);
b) factoring tradiţional (obişnuit), old line factoring (factorul plăteşte creanţele imediat).
03. Enumeraţi efectele contractului de factoring
Răspuns:
a) Factorul are obligaţia de a plăti creanţele care i-au fost transferate de aderent. Ca urmare a subrogării, el trebuie să încaseze facturile cedate şi, eventual, să suporte riscurile financiare (insolvabilitatea), în calitate de proprietar al creanţelor, factorul nu dispune de nici un drept de regres împotriva aderentului. Numai în situaţia deosebită a inexistenţei creanţei, el are o acţiune în repetiţiune a plăţii nedatorate.
b) Aderentul remite factorului, la termenele stabilite pin contract, facturile însoţite de un borderou care conţine următoarele date: creanţele cedate, cu drepturile accesorii şi acţiunile respective; declaraţia de transmitere a creanţelor în proprietatea factorului; cererea de plată a facturilor, în schimbul unei chitanţe subrogatorii. Factorul achită numai creanţele care au fost acceptate în prealabil (ţinând, desigur, cont de garanţiile pe care acestea le prezintă). Dacă facturile nu sunt aprobate, factorul le poate prelua, dar cu titlu de mandatar, fiind un factoring fără notificare.
c) Pentru efectuarea plăţilor, factorul contabilizează facturile prin conturile pe care le deschide fiecărui client agreat, în raport cu plafoanele stabilite, deschide şi aderentului un cont curent, care permite compensarea şi are un rol de garanţie.
d) Aderentul are obligaţia de a plăti un anumit comision, de a garanta existenţa creanţei şi de a coopera cu factorul pe toată durata contractului, în urmărirea şi executarea silită a debitorilor.
e) Aderentul trebuie să notifice debitorului transmiterea creanţei şi să menţioneze pe factură subrogarea efectuată.
04. Ce tip de contract a stat la baza leasingului?
Răspuns: Fiducia, o formă de credit existentă în dreptul roman prin care creditorul îşi asigura recuperarea creditului rezervându-şi dreptul de proprietate asupra unui bun al împrumutatului, urmând a retransmite acest drept împrumutatului după achitarea datoriei. Acest transfer de proprietate nu era întotdeauna însoţit şi de remiterea efectivă a bunului către creditor, beneficiarul împrumutului devenind un detentor precar, mai exact un chiriaş, având în vedere că plătea periodic o anumită sumă cu titlu de chirie pentru folosinţa bunului.
05. Cu ce se aseamănă leasingul?
Răspuns: Leasing-ul nu trebuie confundat cu un contract de vânzare cumpărare cu plata în rate, finanţatorul rămânând proprietar al bunului până când acesta este achitat integral, în urma plăţii preţului rezidual. Dar nu putem vorbi nici despre un contract de închiriere, finalitatea urmărită fiind intrarea bunului în patrimoniul beneficiarului contractului.
06. Definiţi contractul de lease-back
Răspuns: Potrivit acestui contract proprietarul unui bun îl înstrăinează unei alte persoane, finanţatorul, care îi plăteşte preţul şi apoi îl închiriază fostului proprietar care îl poate redobândi la finele contractului plătind valoarea reziduală.
07. Care este definiţia contractului de leasing din legislaţia românească?
Răspuns: Acel contract prin care o parte, denumită locator, se angajează la indicaţia unei alte părţi, denumită utilizator, să cumpere şi să preia de la un terţ, denumit furnizor, un bun mobil sau imobil şi să transmită utilizatorului posesia sau folosinţa asupra acestuia contra unei plăţi, numită redevenţă, în scopul exploatării sau, după caz, a achiziţionării bunului.
08. Comparaţi contractul de leasing cu locaţiunea
Răspuns: Înainte de toate, leasing-ul trebuie privit ca o modalitate de finanţare a investiţiilor mobiliare şi imobiliare deopotrivă. Redevenţa, suma plătită periodic de către utilizator, nu este doar o chirie, ca în cazul locaţiunii; ea cuprinde inclusiv ratele de amortizare a bunului. De altfel, de cele mai multe ori ele sunt calculate ca, alături de valoarea reziduală, să acopere atât preţul bunului cât şi dobânda cuvenită finanţatorului pentru această sumă. În cazul leasing-ului intern nu sunt excluse nici cazurile în care doar aceste redevenţe acoperă în întregime valoarea bunului şi a dobânzilor la care finanţatorul este îndreptăţit, fără a mai fi nevoie de achitarea vreunei valori reziduale la finele contractului pentru a opera transferul dreptului de proprietate.
De asemenea, în cazul contractului de locaţiune locatorul păstrează toate atributele aferente dreptului de proprietate, inclusiv riscurile şi responsabilităţile ce decurg din acesta. În cazul contractului de leasing, pe lângă faptul că finanţatorul, proprietar al bunului până la sfârşitul perioadei de leasing, nu mai poate dispune de bun, riscurile şi responsabilităţile aferente dreptului de proprietate se regăsesc în persoana utilizatorului. De altfel, rolul finanţatorului se reduce la acela de a plăti preţul bunului, restul detaliilor (calitate, garanţie etc.) fiind negociate de către utilizator, al cărui scop final este, de regulă, acela de a deveni proprietar.
09. Care sunt posibilităţile asupra cărora are drept de opţiune utilizatorul la sfârşitul contractului de leasing?
Răspuns:
a) de a continua contractul de locaţie;
b) de a rezilia contractul respectiv;
c) de a cumpăra bunul ce-i fusese închiriat, plătind un preţ convenit, astfel încât, cel puţin în parte, să se ţină seama de vărsămintele efectuate cu titlu de chirie, adică de valoarea lui reziduală.
10. Enumeraţi elementele contractului de leasing
Răspuns:
a) cumpărarea unor bunuri de către o societate specializată (societate de leasing) cu scopul de a le închiria;
b) punerea bunurilor respective prin efectul unui contract de locaţie la dispoziţia unei persoane spre a le utiliza în schimbul unei chirii;
c) recunoaşterea pe seama utilizatorului a facultăţii de a cumpăra, la expirarea contractului, toate bunurile închiriate sau o parte din ele, plătind un preţ stabilit în aşa fel încât să reflecte, cel puţin parţial, vărsămintele efectuate cu titlu de chirie.
11. Care sunt subiectele de drept ale operaţiunii de leasing?
Răspuns:
a) vânzătorul lucrului (acesta poate fi un furnizor, constructor ori fabricant al lucrului respectiv);
b) cumpărătorul (finanţatorul afacerii, el furnizează banii necesari pentru cumpărarea lucrului şi devine proprietarul lui);
c) utilizatorul (care obţine lucrul prin închiriere spre a-1 utiliza într-un anumit scop).
12. Clasificaţi formele de leasing
Răspuns:
a) în raport de părţile contractante, leasing-ul poate fi direct şi indirect;
b) în raport de bunul ce constituie obiect al contractului, leasing-ul poate fi mobiliar şi imobiliar;
c) în funcţie de conţinutul ratelor, leasing-ul poate fi financiar şi funcţional;
d) în funcţie de baza de calcul a ratelor, leasing-ul poate fi net sau brut;
e) în funcţie de particularităţile tehnice de realizare, leasing-ul se poate prezenta sub următoarele variante: renting, time sharing, master leasing şi lease back.
Răspuns: Contractul de factoring este acel tip de contract prin care o persoană (aderentul) cedează creanţele sale unui terţ (factorul) ce se obligă să preia activitatea de încasare, în schimbul unui comision. Cedarea se realizează prin intermediul unei subrogări convenţionale, prin simpla transmitere a facturilor, fără nici o altă formalitate, factorul devenind proprietarul creanţelor.
Contractul de factoring implică, în afară de aderent (vânzătorul de bunuri sau furnizorul de servicii) şi factor (cesionarul creanţelor) şi pe client (persoana care a cumpărat marfa sau a beneficiat de serviciile respective).
02. Clasificaţi operaţiunile de factoring
Răspuns:
a) factoring la scadenţă, maturity factoring (factorul plăteşte facturile la data scadenţei lor);
b) factoring tradiţional (obişnuit), old line factoring (factorul plăteşte creanţele imediat).
03. Enumeraţi efectele contractului de factoring
Răspuns:
a) Factorul are obligaţia de a plăti creanţele care i-au fost transferate de aderent. Ca urmare a subrogării, el trebuie să încaseze facturile cedate şi, eventual, să suporte riscurile financiare (insolvabilitatea), în calitate de proprietar al creanţelor, factorul nu dispune de nici un drept de regres împotriva aderentului. Numai în situaţia deosebită a inexistenţei creanţei, el are o acţiune în repetiţiune a plăţii nedatorate.
b) Aderentul remite factorului, la termenele stabilite pin contract, facturile însoţite de un borderou care conţine următoarele date: creanţele cedate, cu drepturile accesorii şi acţiunile respective; declaraţia de transmitere a creanţelor în proprietatea factorului; cererea de plată a facturilor, în schimbul unei chitanţe subrogatorii. Factorul achită numai creanţele care au fost acceptate în prealabil (ţinând, desigur, cont de garanţiile pe care acestea le prezintă). Dacă facturile nu sunt aprobate, factorul le poate prelua, dar cu titlu de mandatar, fiind un factoring fără notificare.
c) Pentru efectuarea plăţilor, factorul contabilizează facturile prin conturile pe care le deschide fiecărui client agreat, în raport cu plafoanele stabilite, deschide şi aderentului un cont curent, care permite compensarea şi are un rol de garanţie.
d) Aderentul are obligaţia de a plăti un anumit comision, de a garanta existenţa creanţei şi de a coopera cu factorul pe toată durata contractului, în urmărirea şi executarea silită a debitorilor.
e) Aderentul trebuie să notifice debitorului transmiterea creanţei şi să menţioneze pe factură subrogarea efectuată.
04. Ce tip de contract a stat la baza leasingului?
Răspuns: Fiducia, o formă de credit existentă în dreptul roman prin care creditorul îşi asigura recuperarea creditului rezervându-şi dreptul de proprietate asupra unui bun al împrumutatului, urmând a retransmite acest drept împrumutatului după achitarea datoriei. Acest transfer de proprietate nu era întotdeauna însoţit şi de remiterea efectivă a bunului către creditor, beneficiarul împrumutului devenind un detentor precar, mai exact un chiriaş, având în vedere că plătea periodic o anumită sumă cu titlu de chirie pentru folosinţa bunului.
05. Cu ce se aseamănă leasingul?
Răspuns: Leasing-ul nu trebuie confundat cu un contract de vânzare cumpărare cu plata în rate, finanţatorul rămânând proprietar al bunului până când acesta este achitat integral, în urma plăţii preţului rezidual. Dar nu putem vorbi nici despre un contract de închiriere, finalitatea urmărită fiind intrarea bunului în patrimoniul beneficiarului contractului.
06. Definiţi contractul de lease-back
Răspuns: Potrivit acestui contract proprietarul unui bun îl înstrăinează unei alte persoane, finanţatorul, care îi plăteşte preţul şi apoi îl închiriază fostului proprietar care îl poate redobândi la finele contractului plătind valoarea reziduală.
07. Care este definiţia contractului de leasing din legislaţia românească?
Răspuns: Acel contract prin care o parte, denumită locator, se angajează la indicaţia unei alte părţi, denumită utilizator, să cumpere şi să preia de la un terţ, denumit furnizor, un bun mobil sau imobil şi să transmită utilizatorului posesia sau folosinţa asupra acestuia contra unei plăţi, numită redevenţă, în scopul exploatării sau, după caz, a achiziţionării bunului.
08. Comparaţi contractul de leasing cu locaţiunea
Răspuns: Înainte de toate, leasing-ul trebuie privit ca o modalitate de finanţare a investiţiilor mobiliare şi imobiliare deopotrivă. Redevenţa, suma plătită periodic de către utilizator, nu este doar o chirie, ca în cazul locaţiunii; ea cuprinde inclusiv ratele de amortizare a bunului. De altfel, de cele mai multe ori ele sunt calculate ca, alături de valoarea reziduală, să acopere atât preţul bunului cât şi dobânda cuvenită finanţatorului pentru această sumă. În cazul leasing-ului intern nu sunt excluse nici cazurile în care doar aceste redevenţe acoperă în întregime valoarea bunului şi a dobânzilor la care finanţatorul este îndreptăţit, fără a mai fi nevoie de achitarea vreunei valori reziduale la finele contractului pentru a opera transferul dreptului de proprietate.
De asemenea, în cazul contractului de locaţiune locatorul păstrează toate atributele aferente dreptului de proprietate, inclusiv riscurile şi responsabilităţile ce decurg din acesta. În cazul contractului de leasing, pe lângă faptul că finanţatorul, proprietar al bunului până la sfârşitul perioadei de leasing, nu mai poate dispune de bun, riscurile şi responsabilităţile aferente dreptului de proprietate se regăsesc în persoana utilizatorului. De altfel, rolul finanţatorului se reduce la acela de a plăti preţul bunului, restul detaliilor (calitate, garanţie etc.) fiind negociate de către utilizator, al cărui scop final este, de regulă, acela de a deveni proprietar.
09. Care sunt posibilităţile asupra cărora are drept de opţiune utilizatorul la sfârşitul contractului de leasing?
Răspuns:
a) de a continua contractul de locaţie;
b) de a rezilia contractul respectiv;
c) de a cumpăra bunul ce-i fusese închiriat, plătind un preţ convenit, astfel încât, cel puţin în parte, să se ţină seama de vărsămintele efectuate cu titlu de chirie, adică de valoarea lui reziduală.
10. Enumeraţi elementele contractului de leasing
Răspuns:
a) cumpărarea unor bunuri de către o societate specializată (societate de leasing) cu scopul de a le închiria;
b) punerea bunurilor respective prin efectul unui contract de locaţie la dispoziţia unei persoane spre a le utiliza în schimbul unei chirii;
c) recunoaşterea pe seama utilizatorului a facultăţii de a cumpăra, la expirarea contractului, toate bunurile închiriate sau o parte din ele, plătind un preţ stabilit în aşa fel încât să reflecte, cel puţin parţial, vărsămintele efectuate cu titlu de chirie.
11. Care sunt subiectele de drept ale operaţiunii de leasing?
Răspuns:
a) vânzătorul lucrului (acesta poate fi un furnizor, constructor ori fabricant al lucrului respectiv);
b) cumpărătorul (finanţatorul afacerii, el furnizează banii necesari pentru cumpărarea lucrului şi devine proprietarul lui);
c) utilizatorul (care obţine lucrul prin închiriere spre a-1 utiliza într-un anumit scop).
12. Clasificaţi formele de leasing
Răspuns:
a) în raport de părţile contractante, leasing-ul poate fi direct şi indirect;
b) în raport de bunul ce constituie obiect al contractului, leasing-ul poate fi mobiliar şi imobiliar;
c) în funcţie de conţinutul ratelor, leasing-ul poate fi financiar şi funcţional;
d) în funcţie de baza de calcul a ratelor, leasing-ul poate fi net sau brut;
e) în funcţie de particularităţile tehnice de realizare, leasing-ul se poate prezenta sub următoarele variante: renting, time sharing, master leasing şi lease back.
Trimiteți un comentariu