Alte întrebări drept civil (XVI)
01. Clasificaţi bunurile mobile
Răspuns:
a) mobile prin natura lor;
b) mobile prin determinarea legii;
c) mobile prin anticipaţie.
02. Definiţi bunurile mobile prin natura lor
Răspuns: Sunt bunuri mobile prin natura lor toate acele bunuri corporale care nu sunt imobile prin natură şi nu au devenit imobile prin destinaţie, dar numai atâta vreme cât cele din urmă au acest statut.
03. Definiţi bunurile mobile prin determinarea legii
Răspuns: Este vorba despre nişte drepturi privite ca bunuri necorporale, şi, pe de altă parte, ţinându-se seama de faptul că drepturile reale asupra bunurilor imobile sunt bunuri imobile prin obiectul la care se aplică, putem considera că sunt bunuri mobile prin determinarea legii, în primul rând:
a) drepturile reale care au ca obiect mobile corporale, cu excepţia dreptului de proprietate care se confundă cu însuşi obiectul său material;
b) drepturile de creanţă, indiferent dacă acestea privesc bunuri mobile sau imobile;
c) acţiunile în justiţie cu caracter patrimonial care nu pot fi considerate imobile prin obiectul la care se aplică.
04. Definiţi bunurile mobile prin anticipaţie
Răspuns: Bunuri care prin natura lor sunt imobile, dar părţile, prin convenţia lor, le consideră mobile, cum sunt recoltele viitoare.
05. Care este caracterul actelor juridice care au ca obiect bunuri mobile? Dar al celor care au ca obiect bunuri imobile?
Răspuns: Actele juridice care au ca obiect bunuri imobile sunt acte cu caracter civil. Bunurile mobile sunt obiectul operaţiunilor comerciale.
06. Care este competenţa teritorială a instanţelor de judecată în cazul în care obiectul litigiului este un bun mobil? Dar atunci când obiectul litigiului este un bun imobil?
Răspuns: Competenţa teritorială a instanţelor de judecată diferă după cum obiectul litigiului este un bun mobil sau unul imobil. Astfel, în cazul în care obiectul litigiului este un bun mobil, îşi vor găsi aplicare, de regulă, prevederile art. 5 C.proc.civ., prin care se determină competenţa teritorială de drept comun a instanţelor de judecată, ceea ce înseamnă că cererea va fi judecată de instanţa de la domiciliul sau reşedinţa pârâtului şi, prin excepţie, de aceea de la domiciliul reclamantului. În schimb, atunci când obiectul litigiului este un bun imobil, îşi vor găsi aplicare prevederile art. 13 C.proc.civ., ceea ce înseamnă că litigiul va fi soluţionat, de regulă, de instanţa în circumscripţia căreia se află imobilul.
07. Definiţi bunurile certe
Răspuns: Sunt bunuri individual determinate, adică individualizate prin trăsături particulare.
08. Definiţi bunurile generice
Răspuns: Este o exprimare convenţională, menită să sugereze că obiectul unui act juridic este determinat doar într-un mod abstract, respectiv numai prin arătarea cantităţii, a suprafeţei, a numărului, ori prin alte asemenea indicaţii cu caracter general.
09. Definiţi bunurile viitoare
Răspuns: Sunt acelea care nu există încă la data încheierii unui act juridic.
10. Care sunt punctele de vedere din care este importantă distincţia dintre bunuri individual determinate şi bunuri generice?
Răspuns:
a) momentul transmiterii dreptului de proprietate prin intermediul actelor juridice translative;
b) problema suportării riscului pieirii fortuite a bunului, ulterior încheierii unui act translativ de proprietate;
c) locul executării unei obligaţii.
11. În ce constă principiul consensualismului în cazul transferului proprietăţii de la înstrăinător la dobânditor?
Răspuns: În concepţia legiuitorului modern, inclusiv a legiuitorului român de la 1865, transferul proprietăţii de la înstrăinător la dobânditor operează ca efect al consimţământului părţilor, fără a fi necesară predarea bunului ori îndeplinirea unei alte formalităţi ulterioare contractului.
12. Când se transmite dreptul de proprietate în cazul bunurilor individual determinate?
Răspuns: În chiar momentul încheierii actului juridic.
13. Când se transmite dreptul de proprietate în cazul bunurilor generice?
Răspuns: Regula transferării dreptului de proprietate în momentul încheierii actului juridic nu-şi mai poate găsi aplicare, dobânditorul neputând deveni proprietar doar asupra unei cantităţi de bunuri, fără a se şti care anume bunuri alcătuiesc această cantitate.
Aşa fiind, dreptul de proprietate se va transmite abia atunci când se va face o separare materială – prin numărare, cântărire, măsurare sau într-un alt mod – a ceea ce s-a înstrăinat. De regulă, această operaţiune se realizează cu ocazia predării bunului, adică odată cu executarea obligaţiei înstrăinătorului. De aceea, în mod obişnuit, ea trebuie să se facă în prezenţa dobânditorului ori a reprezentantului acestuia.
14. Care este situaţia în care se pune problema înstrăinării bunului altuia?
Răspuns: Atunci când vânzătorul unui bun individual determinat nu este proprietarul lucrului înstrăinat.
Când obiectul unui act juridic este determinat generic, nu este necesar ca înstrăinătorul să fie proprietar a ceea ce înstrăinează, pentru că poate procura oricând cantitatea de bunuri care formează obiectul contractului în vederea executării lui.
15. Cine suferă riscul pieirii bunului (regula)?
Răspuns: Proprietarul.
16. Cine suportă riscul pieirii bunurilor în cazul bunurilor individual determinate? Prezentaţi excepţiile.
Răspuns: În cazul în care bunul înstrăinat este unul individual determinat, riscul pieirii sale fortuite înainte de a fi predat îl suportă dobânditorul, fiindcă el a devenit proprietar în momentul încheierii actului juridic.
Excepţii:
a) riscul pieirii fortuite a bunului va fi suportat totuşi de către înstrăinător, atunci când acesta nu a făcut predarea bunului la termenul stabilit şi a fost pus în întârziere de către dobânditor);
b) în situaţia în care, prin convenţia lor, părţile au amânat însuşi transferul dreptului de proprietate, acesta urmând să opereze doar la predarea bunului sau, în orice caz, la o dată ulterioară încheierii actului juridic, precum şi atunci când actul este afectat de o condiţie suspensivă ori vânzarea s-a făcut cu rezerva proprietăţii, suportarea riscului pieirii fortuite va fi în sarcina înstrăinătorului, deoarece el a rămas proprietar al bunului respectiv.
17. Cine suferă riscul pieirii bunului în cazul bunurilor determinate generic?
Răspuns: Deoarece dreptul de proprietate nu se transmite la dobânditor prin simplul fapt al încheierii actului juridic - proprietar rămânând dobânditorul -, riscul pieirii fortuite a bunului va fi suportat de către înstrăinător.
Răspuns:
a) mobile prin natura lor;
b) mobile prin determinarea legii;
c) mobile prin anticipaţie.
02. Definiţi bunurile mobile prin natura lor
Răspuns: Sunt bunuri mobile prin natura lor toate acele bunuri corporale care nu sunt imobile prin natură şi nu au devenit imobile prin destinaţie, dar numai atâta vreme cât cele din urmă au acest statut.
03. Definiţi bunurile mobile prin determinarea legii
Răspuns: Este vorba despre nişte drepturi privite ca bunuri necorporale, şi, pe de altă parte, ţinându-se seama de faptul că drepturile reale asupra bunurilor imobile sunt bunuri imobile prin obiectul la care se aplică, putem considera că sunt bunuri mobile prin determinarea legii, în primul rând:
a) drepturile reale care au ca obiect mobile corporale, cu excepţia dreptului de proprietate care se confundă cu însuşi obiectul său material;
b) drepturile de creanţă, indiferent dacă acestea privesc bunuri mobile sau imobile;
c) acţiunile în justiţie cu caracter patrimonial care nu pot fi considerate imobile prin obiectul la care se aplică.
04. Definiţi bunurile mobile prin anticipaţie
Răspuns: Bunuri care prin natura lor sunt imobile, dar părţile, prin convenţia lor, le consideră mobile, cum sunt recoltele viitoare.
05. Care este caracterul actelor juridice care au ca obiect bunuri mobile? Dar al celor care au ca obiect bunuri imobile?
Răspuns: Actele juridice care au ca obiect bunuri imobile sunt acte cu caracter civil. Bunurile mobile sunt obiectul operaţiunilor comerciale.
06. Care este competenţa teritorială a instanţelor de judecată în cazul în care obiectul litigiului este un bun mobil? Dar atunci când obiectul litigiului este un bun imobil?
Răspuns: Competenţa teritorială a instanţelor de judecată diferă după cum obiectul litigiului este un bun mobil sau unul imobil. Astfel, în cazul în care obiectul litigiului este un bun mobil, îşi vor găsi aplicare, de regulă, prevederile art. 5 C.proc.civ., prin care se determină competenţa teritorială de drept comun a instanţelor de judecată, ceea ce înseamnă că cererea va fi judecată de instanţa de la domiciliul sau reşedinţa pârâtului şi, prin excepţie, de aceea de la domiciliul reclamantului. În schimb, atunci când obiectul litigiului este un bun imobil, îşi vor găsi aplicare prevederile art. 13 C.proc.civ., ceea ce înseamnă că litigiul va fi soluţionat, de regulă, de instanţa în circumscripţia căreia se află imobilul.
07. Definiţi bunurile certe
Răspuns: Sunt bunuri individual determinate, adică individualizate prin trăsături particulare.
08. Definiţi bunurile generice
Răspuns: Este o exprimare convenţională, menită să sugereze că obiectul unui act juridic este determinat doar într-un mod abstract, respectiv numai prin arătarea cantităţii, a suprafeţei, a numărului, ori prin alte asemenea indicaţii cu caracter general.
09. Definiţi bunurile viitoare
Răspuns: Sunt acelea care nu există încă la data încheierii unui act juridic.
10. Care sunt punctele de vedere din care este importantă distincţia dintre bunuri individual determinate şi bunuri generice?
Răspuns:
a) momentul transmiterii dreptului de proprietate prin intermediul actelor juridice translative;
b) problema suportării riscului pieirii fortuite a bunului, ulterior încheierii unui act translativ de proprietate;
c) locul executării unei obligaţii.
11. În ce constă principiul consensualismului în cazul transferului proprietăţii de la înstrăinător la dobânditor?
Răspuns: În concepţia legiuitorului modern, inclusiv a legiuitorului român de la 1865, transferul proprietăţii de la înstrăinător la dobânditor operează ca efect al consimţământului părţilor, fără a fi necesară predarea bunului ori îndeplinirea unei alte formalităţi ulterioare contractului.
12. Când se transmite dreptul de proprietate în cazul bunurilor individual determinate?
Răspuns: În chiar momentul încheierii actului juridic.
13. Când se transmite dreptul de proprietate în cazul bunurilor generice?
Răspuns: Regula transferării dreptului de proprietate în momentul încheierii actului juridic nu-şi mai poate găsi aplicare, dobânditorul neputând deveni proprietar doar asupra unei cantităţi de bunuri, fără a se şti care anume bunuri alcătuiesc această cantitate.
Aşa fiind, dreptul de proprietate se va transmite abia atunci când se va face o separare materială – prin numărare, cântărire, măsurare sau într-un alt mod – a ceea ce s-a înstrăinat. De regulă, această operaţiune se realizează cu ocazia predării bunului, adică odată cu executarea obligaţiei înstrăinătorului. De aceea, în mod obişnuit, ea trebuie să se facă în prezenţa dobânditorului ori a reprezentantului acestuia.
14. Care este situaţia în care se pune problema înstrăinării bunului altuia?
Răspuns: Atunci când vânzătorul unui bun individual determinat nu este proprietarul lucrului înstrăinat.
Când obiectul unui act juridic este determinat generic, nu este necesar ca înstrăinătorul să fie proprietar a ceea ce înstrăinează, pentru că poate procura oricând cantitatea de bunuri care formează obiectul contractului în vederea executării lui.
15. Cine suferă riscul pieirii bunului (regula)?
Răspuns: Proprietarul.
16. Cine suportă riscul pieirii bunurilor în cazul bunurilor individual determinate? Prezentaţi excepţiile.
Răspuns: În cazul în care bunul înstrăinat este unul individual determinat, riscul pieirii sale fortuite înainte de a fi predat îl suportă dobânditorul, fiindcă el a devenit proprietar în momentul încheierii actului juridic.
Excepţii:
a) riscul pieirii fortuite a bunului va fi suportat totuşi de către înstrăinător, atunci când acesta nu a făcut predarea bunului la termenul stabilit şi a fost pus în întârziere de către dobânditor);
b) în situaţia în care, prin convenţia lor, părţile au amânat însuşi transferul dreptului de proprietate, acesta urmând să opereze doar la predarea bunului sau, în orice caz, la o dată ulterioară încheierii actului juridic, precum şi atunci când actul este afectat de o condiţie suspensivă ori vânzarea s-a făcut cu rezerva proprietăţii, suportarea riscului pieirii fortuite va fi în sarcina înstrăinătorului, deoarece el a rămas proprietar al bunului respectiv.
17. Cine suferă riscul pieirii bunului în cazul bunurilor determinate generic?
Răspuns: Deoarece dreptul de proprietate nu se transmite la dobânditor prin simplul fapt al încheierii actului juridic - proprietar rămânând dobânditorul -, riscul pieirii fortuite a bunului va fi suportat de către înstrăinător.
Trimiteți un comentariu