Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (02)
01. Care sunt faptele de comerţ enunţate în art. 3 Cod comercial?
Răspuns:
a) cumpărarea de produse sau mărfuri spre a se revinde, fie în natură, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea şi cumpărarea spre a se revinde de obligaţii ale statului sau alte titluri de credit circulând în comerţ;
b) contractele de report asupra obligaţiilor de stat sau altor titluri de credit circulând în comerţ;
c) cumpărările sau vânzările de părţi sau de acţiuni ale societăţilor comerciale;
d) orice întreprinderi de furnituri;
e) întreprinderile de spectacole publice;
f) întreprinderile de comisioane, agenţii şi oficii de afaceri;
g) întreprinderile de construcţii;
h) întreprinderile de fabrici, de manufactură şi imprimerie;
i) întreprinderile de editură, librărie şi obiecte de artă când altul decât autorul sau artistul vinde;
j) operaţiunile de bancă şi schimb;
k) operaţiunile de mijlocire (samsarie) în afaceri comerciale;
l) întreprinderile de transport de persoane sau de lucruri pe apă sau pe uscat;
m) cambiile şi ordinele în producte sau mărfuri;
n) construcţia, cumpărarea vânzarea şi revânzarea de tot felul de vase pentru navigaţie interioară şi exterioară şi tot ce priveşte echiparea, armarea sau aprovizionarea unui vas;
o) expediţiile maritime, închirierile de vase, împrumuturile maritime şi toate contractele privitoare la comerţul pe mare şi la navigaţie;
p) asigurările terestre, chiar mutuale, în contra daunelor şi asupra vieţii;
q) asigurările, chiar mutuale, contra riscurilor navigaţiei;
r) depozitele pentru cauză de comerţ;
s) depozitele în docuri şi antrepozite, precum şi toate operaţiile asupra recipiselor de depozit (warante) şi asupra scrisorilor de gaj, eliberate de ele.
02. Definiţi actul de comerţ
Răspuns: Actul de comerţ poate fi definit ca fiind actul prin care se realizează în mod organizat o interpunere în circulaţia bunurilor, serviciilor şi valorilor, efectuată cu intenţia de a obţine beneficii (profit).
03. Clasificaţi faptele de comerţ
Răspuns:
a) obiective (sunt determinate şi produc efecte în temeiul legii, independent de calitatea persoanei care le săvârşeşte);
b) subiective (care dobândesc caracter comercial datorită săvârşirii lor de către o persoană care are calitatea de comerciant);
c) fapte de comerţ unilaterale sau mixte.
04. Clasificaţi faptele de comerţ obiective
Răspuns:
a) operaţiunile de interpunere în schimb sau circulaţie;
b) operaţiunile care privesc organizarea şi desfăşurarea activităţii de producţie;
c) operaţiunile conexe ori accesorii (fapte care datorită legăturii lor cu operaţiile pe care Codul comercial le consideră fapte de comerţ sunt şi ele considerate fapte de comerţ).
05. Care sunt operaţiunile de interpunere în schimb sau circulaţie?
Răspuns:
a) cumpărarea şi vânzarea comercială;
b) operaţiile de bancă.
06. Care este deosebirea dintre cumpărarea şi vânzarea comercială, pe de o parte, şi vânzarea-cumpărarea din domeniul dreptului civil, pe de altă parte?
Răspuns: Funcţia economică a contractului.
07. Daţi exemple de operaţiuni conexe ori accesorii (fapte care datorită legăturii lor cu operaţiile pe care Codul comercial le consideră fapte de comerţ sunt şi ele considerate fapte de comerţ)
Răspuns:
a) contractele de report asupra obligaţiilor de stat sau a altor titluri de credit care circulă în comerţ;
b) cumpărările sau vânzările de părţi sociale sau acţiuni ale societăţilor comerciale;
c) contractele de mandat şi comision;
d) contractele de consignaţie;
e) operaţiunile de mijlocire în afacerile comerciale;
f) cambia sau ordinele în producte sau mărfuri;
g) operaţiunile cu privire la navigaţie;
h) depozitele pentru cauză de comerţ;
i) contul curent şi cecul;
j) gajul şi fidejusiunea.
08. Ce este contractele de report asupra obligaţiilor de stat sau a altor titluri de credit care circulă în comerţ?
Răspuns: Constă în cumpărarea cu bani a unor titluri de credit care circulă în comerţ şi în revânzarea simultană cu termen şi cu un preţ determinat către aceeaşi persoană a unor titluri de aceeaşi specie (art. 74 Codul comercial). Deci, reportul este un act juridic complex care cuprinde o dublă vânzare: prima se execută imediat (atât în privinţa predării titlurilor, cât şi a preţului), iar a doua este o vânzare cu termen, la un preţ determinat, în temeiul acestui contract, o persoană (reportatul) deţinătoare de titluri de credit (acţiuni, obligaţiuni etc.), care nu voieşte să le înstrăineze definitiv, dă în report (adică vinde temporar) aceste titluri unei alte persoane (reportatorul) în schimbul unui preţ ce se plăteşte imediat. Totodată, părţile se înţeleg ca la un anumit termen reportatorul să revândă reportatului titluri de credit de aceeaşi specie, primind, pentru aceasta, ceea ce a plătit plus o primă (constituind preţul serviciului prestat de el, adică de reportator). Contractul de report prezintă avantaje pentru ambele părţi: reportatul obţine suma de bani de care are nevoie fără să piardă definitiv dreptul asupra titlurilor de credit, iar reportatorul îşi valorifică, pe această cale, sumele de bani disponibile.
09. Ce sunt cumpărările sau vânzările de părţi sociale sau acţiuni ale societăţilor comerciale?
Răspuns: Fapte de comerţ obiective prin ele însele, fără a fi condiţionate de existenţa intenţiei de revânzare (aşa cum prevede disp.art. 3 din Codul comercial, pentru cumpărările şi vânzările de bunuri mobile). Acest lucru este explicabil deoarece aceste operaţiuni sunt legate indisolubil de fapte de comerţ, cum este contractul de societate. Deci, cumpărarea şi vânzarea părţilor sociale şi acţiunilor societăţilor comerciale sunt fapte de comerţ conexe sau accesorii.
10. Ce este mandatul şi în ce măsură este faptă de comerţ?
Răspuns: Contractul prin care o persoană (mandatarul) se obligă să încheie acte juridice în numele şi pe seama altei persoane (mandantul), de la care primeşte împuternicirea. El este considerat faptă de comerţ numai în măsura în care actele juridice pe care le încheie mandatarul sunt fapte de comerţ pentru mandant (art. 374 C. com.), de exemplu, împuternicirea mandatarului de a cumpăra o cantitate de marfă pentru a fi revândută de mandant.
11. Ce este contractul de comision?
Răspuns: Este acel contract prin care o persoană (comisionarul) se obligă, din însărcinarea altei persoane (comitentul) să încheie anumite acte juridice în numele său, dar pe seama comitentului, în schimbul unei remuneraţii (comisionul). Ca şi în cazul mandatului, contractul de comision este considerat faptă de comerţ numai în măsura în care actele juridice pe care le încheie comisionarul cu terţul sunt fapte de comerţ pentru comitent (art. 405 C. com.).
12. Ce este contractul de consignaţie?
Răspuns: este contractul prin care una dintre părţi (consignantul) încredinţează unei alte persoane (consignantul) anumite mărfuri sau bunuri mobile spre a le vinde, în nume propriu, dar pe seama consignatarului (art.1 din Legea pentru reglementarea contractului de consignaţie din 30 iulie 1934). Este o varietate a contractului de comision şi, ca atare, este supus aceluiaşi regim juridic, inclusiv prevederilor art. 405 C. com. (referitoare la comision). Fiind în esenţă un contract de comision, contractul de consignaţie este fapt de comerţ şi în cazul în care este folosit în cadrul unei întreprinderi de consignaţie (art. 3 pct. 7 C. com.), precum şi în cazul când este utilizat în cadrul comerţului profesional al uneia dintre părţi (art. 4 C. com.).
13. Ce sunt operaţiunile de mijlocire în afacerile comerciale?
Răspuns: Constau într-o acţiune de intermediere între două persoane (fizice sau juridice), în scopul de a le înlesni încheierea unui act juridic pentru care acestea sunt interesate. Mijlocitorul nu este un reprezentant al părţilor, el neacţionând în baza unei împuterniciri. Din acceptarea de către partea interesată a demersurilor mijlocitorului, urmată de încheierea actului juridic cu cealaltă parte, rezultă încheierea unui contract de mijlocire, în temeiul căreia mijlocitorul este îndreptăţit să primească o remuneraţie pentru serviciul prestat (el întrevăzând interesul unor persoane pentru încheierea unui anumit act juridic, face demersuri pentru a le pune în contact, facilitându-le, astfel, încheierea actului respectiv).
Contractul de mijlocire apare, aşadar, ca un contract de prestare (locaţiune) de servicii.
Şi operaţiunile de mijlocire sunt considerate fapte de comerţ numai în măsura în care se referă la afaceri comerciale (art. 3 pct. 12 C. com..), de exemplu actul juridic mijlocit este o cumpărare în scop de revânzare. Nu prezintă relevanţă împrejurarea că mijlocirea reprezintă un act izolat, care nu este făcut cu titlu profesional, condiţia legii fiind doar ca mijlocirea să privească un act comercial.
Răspuns:
a) cumpărarea de produse sau mărfuri spre a se revinde, fie în natură, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea şi cumpărarea spre a se revinde de obligaţii ale statului sau alte titluri de credit circulând în comerţ;
b) contractele de report asupra obligaţiilor de stat sau altor titluri de credit circulând în comerţ;
c) cumpărările sau vânzările de părţi sau de acţiuni ale societăţilor comerciale;
d) orice întreprinderi de furnituri;
e) întreprinderile de spectacole publice;
f) întreprinderile de comisioane, agenţii şi oficii de afaceri;
g) întreprinderile de construcţii;
h) întreprinderile de fabrici, de manufactură şi imprimerie;
i) întreprinderile de editură, librărie şi obiecte de artă când altul decât autorul sau artistul vinde;
j) operaţiunile de bancă şi schimb;
k) operaţiunile de mijlocire (samsarie) în afaceri comerciale;
l) întreprinderile de transport de persoane sau de lucruri pe apă sau pe uscat;
m) cambiile şi ordinele în producte sau mărfuri;
n) construcţia, cumpărarea vânzarea şi revânzarea de tot felul de vase pentru navigaţie interioară şi exterioară şi tot ce priveşte echiparea, armarea sau aprovizionarea unui vas;
o) expediţiile maritime, închirierile de vase, împrumuturile maritime şi toate contractele privitoare la comerţul pe mare şi la navigaţie;
p) asigurările terestre, chiar mutuale, în contra daunelor şi asupra vieţii;
q) asigurările, chiar mutuale, contra riscurilor navigaţiei;
r) depozitele pentru cauză de comerţ;
s) depozitele în docuri şi antrepozite, precum şi toate operaţiile asupra recipiselor de depozit (warante) şi asupra scrisorilor de gaj, eliberate de ele.
02. Definiţi actul de comerţ
Răspuns: Actul de comerţ poate fi definit ca fiind actul prin care se realizează în mod organizat o interpunere în circulaţia bunurilor, serviciilor şi valorilor, efectuată cu intenţia de a obţine beneficii (profit).
03. Clasificaţi faptele de comerţ
Răspuns:
a) obiective (sunt determinate şi produc efecte în temeiul legii, independent de calitatea persoanei care le săvârşeşte);
b) subiective (care dobândesc caracter comercial datorită săvârşirii lor de către o persoană care are calitatea de comerciant);
c) fapte de comerţ unilaterale sau mixte.
04. Clasificaţi faptele de comerţ obiective
Răspuns:
a) operaţiunile de interpunere în schimb sau circulaţie;
b) operaţiunile care privesc organizarea şi desfăşurarea activităţii de producţie;
c) operaţiunile conexe ori accesorii (fapte care datorită legăturii lor cu operaţiile pe care Codul comercial le consideră fapte de comerţ sunt şi ele considerate fapte de comerţ).
05. Care sunt operaţiunile de interpunere în schimb sau circulaţie?
Răspuns:
a) cumpărarea şi vânzarea comercială;
b) operaţiile de bancă.
06. Care este deosebirea dintre cumpărarea şi vânzarea comercială, pe de o parte, şi vânzarea-cumpărarea din domeniul dreptului civil, pe de altă parte?
Răspuns: Funcţia economică a contractului.
07. Daţi exemple de operaţiuni conexe ori accesorii (fapte care datorită legăturii lor cu operaţiile pe care Codul comercial le consideră fapte de comerţ sunt şi ele considerate fapte de comerţ)
Răspuns:
a) contractele de report asupra obligaţiilor de stat sau a altor titluri de credit care circulă în comerţ;
b) cumpărările sau vânzările de părţi sociale sau acţiuni ale societăţilor comerciale;
c) contractele de mandat şi comision;
d) contractele de consignaţie;
e) operaţiunile de mijlocire în afacerile comerciale;
f) cambia sau ordinele în producte sau mărfuri;
g) operaţiunile cu privire la navigaţie;
h) depozitele pentru cauză de comerţ;
i) contul curent şi cecul;
j) gajul şi fidejusiunea.
08. Ce este contractele de report asupra obligaţiilor de stat sau a altor titluri de credit care circulă în comerţ?
Răspuns: Constă în cumpărarea cu bani a unor titluri de credit care circulă în comerţ şi în revânzarea simultană cu termen şi cu un preţ determinat către aceeaşi persoană a unor titluri de aceeaşi specie (art. 74 Codul comercial). Deci, reportul este un act juridic complex care cuprinde o dublă vânzare: prima se execută imediat (atât în privinţa predării titlurilor, cât şi a preţului), iar a doua este o vânzare cu termen, la un preţ determinat, în temeiul acestui contract, o persoană (reportatul) deţinătoare de titluri de credit (acţiuni, obligaţiuni etc.), care nu voieşte să le înstrăineze definitiv, dă în report (adică vinde temporar) aceste titluri unei alte persoane (reportatorul) în schimbul unui preţ ce se plăteşte imediat. Totodată, părţile se înţeleg ca la un anumit termen reportatorul să revândă reportatului titluri de credit de aceeaşi specie, primind, pentru aceasta, ceea ce a plătit plus o primă (constituind preţul serviciului prestat de el, adică de reportator). Contractul de report prezintă avantaje pentru ambele părţi: reportatul obţine suma de bani de care are nevoie fără să piardă definitiv dreptul asupra titlurilor de credit, iar reportatorul îşi valorifică, pe această cale, sumele de bani disponibile.
09. Ce sunt cumpărările sau vânzările de părţi sociale sau acţiuni ale societăţilor comerciale?
Răspuns: Fapte de comerţ obiective prin ele însele, fără a fi condiţionate de existenţa intenţiei de revânzare (aşa cum prevede disp.art. 3 din Codul comercial, pentru cumpărările şi vânzările de bunuri mobile). Acest lucru este explicabil deoarece aceste operaţiuni sunt legate indisolubil de fapte de comerţ, cum este contractul de societate. Deci, cumpărarea şi vânzarea părţilor sociale şi acţiunilor societăţilor comerciale sunt fapte de comerţ conexe sau accesorii.
10. Ce este mandatul şi în ce măsură este faptă de comerţ?
Răspuns: Contractul prin care o persoană (mandatarul) se obligă să încheie acte juridice în numele şi pe seama altei persoane (mandantul), de la care primeşte împuternicirea. El este considerat faptă de comerţ numai în măsura în care actele juridice pe care le încheie mandatarul sunt fapte de comerţ pentru mandant (art. 374 C. com.), de exemplu, împuternicirea mandatarului de a cumpăra o cantitate de marfă pentru a fi revândută de mandant.
11. Ce este contractul de comision?
Răspuns: Este acel contract prin care o persoană (comisionarul) se obligă, din însărcinarea altei persoane (comitentul) să încheie anumite acte juridice în numele său, dar pe seama comitentului, în schimbul unei remuneraţii (comisionul). Ca şi în cazul mandatului, contractul de comision este considerat faptă de comerţ numai în măsura în care actele juridice pe care le încheie comisionarul cu terţul sunt fapte de comerţ pentru comitent (art. 405 C. com.).
12. Ce este contractul de consignaţie?
Răspuns: este contractul prin care una dintre părţi (consignantul) încredinţează unei alte persoane (consignantul) anumite mărfuri sau bunuri mobile spre a le vinde, în nume propriu, dar pe seama consignatarului (art.1 din Legea pentru reglementarea contractului de consignaţie din 30 iulie 1934). Este o varietate a contractului de comision şi, ca atare, este supus aceluiaşi regim juridic, inclusiv prevederilor art. 405 C. com. (referitoare la comision). Fiind în esenţă un contract de comision, contractul de consignaţie este fapt de comerţ şi în cazul în care este folosit în cadrul unei întreprinderi de consignaţie (art. 3 pct. 7 C. com.), precum şi în cazul când este utilizat în cadrul comerţului profesional al uneia dintre părţi (art. 4 C. com.).
13. Ce sunt operaţiunile de mijlocire în afacerile comerciale?
Răspuns: Constau într-o acţiune de intermediere între două persoane (fizice sau juridice), în scopul de a le înlesni încheierea unui act juridic pentru care acestea sunt interesate. Mijlocitorul nu este un reprezentant al părţilor, el neacţionând în baza unei împuterniciri. Din acceptarea de către partea interesată a demersurilor mijlocitorului, urmată de încheierea actului juridic cu cealaltă parte, rezultă încheierea unui contract de mijlocire, în temeiul căreia mijlocitorul este îndreptăţit să primească o remuneraţie pentru serviciul prestat (el întrevăzând interesul unor persoane pentru încheierea unui anumit act juridic, face demersuri pentru a le pune în contact, facilitându-le, astfel, încheierea actului respectiv).
Contractul de mijlocire apare, aşadar, ca un contract de prestare (locaţiune) de servicii.
Şi operaţiunile de mijlocire sunt considerate fapte de comerţ numai în măsura în care se referă la afaceri comerciale (art. 3 pct. 12 C. com..), de exemplu actul juridic mijlocit este o cumpărare în scop de revânzare. Nu prezintă relevanţă împrejurarea că mijlocirea reprezintă un act izolat, care nu este făcut cu titlu profesional, condiţia legii fiind doar ca mijlocirea să privească un act comercial.
Trimiteți un comentariu