Arhid. prof. dr. Ioan N. Floca, Drept canonic ortodox, Legislaţie şi administraţie bisericească, vol. I, 03 (note de lectură)
III. Disciplina sau studiul dreptului canonic
1. Definiţia Dreptului canonic
Prin Drept canonic se înţelege dreptul religios creştin sau dreptul Bisericii creştine, adică suma principiilor şi normelor de drept după care se organizează şi conduce întreaga Biserică creştină, adică toate confesiunile creştine.
Ca disciplină sau studiu, dreptul canonic ortodox face posibilă învăţarea sau însuşirea intelectuală a unor anumite adevăruri, rânduieli, principii, norme sau legi după care se organiezează Biserica Ortodoxă.
Definiţie: Dreptul canonic este disciplina teologico-juridică în cadrul căreia se expun principiile şi normele de drept după care se organizează şi se conduce Biserica Ortodoxă, sub aspectul ei văzut de societate religioasă creştină.
Definiţie: Dreptul canonic este ştiinţa teologico-juridică, studiind metodic şi expunând sistematic principiile şi normele de drept după care se organizează şi se conduce Biserica Ortodoxă sub aspectul ei văzut de societate creştină.
Dreptului canonic i se mai zice şi Drept bisericesc întrucât canoanele sunt legi ale Bisericii, legi bisericeşti stabilite de către un Sinod Ecumenic sau cel puţîn acceptate ca atare de către un Sinod Ecumenic, ele fiind formulate de alte sinoade sau chiar de unii Sfinţi Apostoli şi unii Sfinţi Părinţi ai Bisericii.
2. Studiul Dreptului canonic şi necesitatea lui
Legile de drept elaborate de autoritatea laică a statului, prin care se realizează ordinea juridică socială, pot deveni auxiliare mijloacelor religioase precum şi mijloacelor morale bisericeşti, deoarece servesc la îndreptarea cetăţeanului prin obişnuirea lui cu rânduieli, deprinderea lui cu săvârşirea de fapte bune şi folositoare. Nu sunt mijloace curente, comune şi direct legate de acţiunea harului, ci mijloace extraordinare, care se folosesc la nevoi grave, în lipsa celor prin care acţionează Harul, ca mijloace indirecte ale acestuia.
Biserica, după natura ei, este supusă unor rânduieli care ţin inevitabil de aspectul său material şi care în totalitatea lor formează un ghid practic, un îndrumător cu putere de lege voită de Întemeietorul ei, cu putere de lege divină care se răsfrânge în mii de reguli asupra întregii manifestări şi trăiri externe, materiale, a credinţei şi a lucrării harului.
Toate mijloacele şi formele materiale ale Bisericii sau cele născute din necesitatea convieţuirii sociale în Biserică şi din necesitatea potrivirii celor divine cu cele seculare, sunt elemente constitutive ale ei, ţin de natura ei, dar nu ca ţeluri, ci ca mijloace conforme veacului şi apte să-i asigure durarea în el, către ţinta cea de dincolo.
3. Dreptul canonic şi disciplinele înrudite
Dreptul canonic se situează pe scara importanţei sub teologia biblică şi teologia dogmatică, pentru că se ocupă de analizarea şi interpretarea unui fenomen care nu are caracterul necesităţii pentru Biserică şi mântuire, aşa cum îl are credinţa.
Dreptul canonic este un auxiliar al disciplinelor teologice de bază, şi face parte din teologia practică.
Dreptul canonic este o ramură a ştiinţelor juridice, prin faptul că se ocupă de legile de drept care servesc la guvernarea unei organizaţii religioase.
Teologia practică se împarte în trei grupe de materii de studii sau discipline teologice:
- Studiile care arată ce trebuie să se ştie şi ce trebuie să se facă pentru exercitarea puterii învăţătoreşti în Biserică (omiletica, catehetica şi pedagogia);
- Studiile care arată ce trebuie să se ştie şi cum trebuie să se lucreze pentru exercitarea puterii sfinţitoare în Biserică (liturgica, ritualul bisericesc şi cântarea bisericească);
- Studiile care arată ce trebuie să se ştie şi cum trebuie să se procedeze pentru exercitarea puterii cârmuitoare, conducătoare, pastorală sau jurisdicţională în Biserică (pastorala şi dreptul canonic).
“Ca atare Dreptul canonic va fi în mod necesar, în primul rând, un studiu sau o disciplină teologică, şi apoi, în al doilea rând un studiu sau o disciplină juridică, situându-se prin cele două aspecte sau prin cele două părţi ale conţinutului său, deopotrivă în sistemul studiilor juridice, ca şi în sistemul studiilor teologice.” (p. 67)
Conform Bisericii Ortodoxe, dreptul constituie o necesitate a stării de după căderea în păcat.
1. Definiţia Dreptului canonic
Prin Drept canonic se înţelege dreptul religios creştin sau dreptul Bisericii creştine, adică suma principiilor şi normelor de drept după care se organizează şi conduce întreaga Biserică creştină, adică toate confesiunile creştine.
Ca disciplină sau studiu, dreptul canonic ortodox face posibilă învăţarea sau însuşirea intelectuală a unor anumite adevăruri, rânduieli, principii, norme sau legi după care se organiezează Biserica Ortodoxă.
Definiţie: Dreptul canonic este disciplina teologico-juridică în cadrul căreia se expun principiile şi normele de drept după care se organizează şi se conduce Biserica Ortodoxă, sub aspectul ei văzut de societate religioasă creştină.
Definiţie: Dreptul canonic este ştiinţa teologico-juridică, studiind metodic şi expunând sistematic principiile şi normele de drept după care se organizează şi se conduce Biserica Ortodoxă sub aspectul ei văzut de societate creştină.
Dreptului canonic i se mai zice şi Drept bisericesc întrucât canoanele sunt legi ale Bisericii, legi bisericeşti stabilite de către un Sinod Ecumenic sau cel puţîn acceptate ca atare de către un Sinod Ecumenic, ele fiind formulate de alte sinoade sau chiar de unii Sfinţi Apostoli şi unii Sfinţi Părinţi ai Bisericii.
2. Studiul Dreptului canonic şi necesitatea lui
Legile de drept elaborate de autoritatea laică a statului, prin care se realizează ordinea juridică socială, pot deveni auxiliare mijloacelor religioase precum şi mijloacelor morale bisericeşti, deoarece servesc la îndreptarea cetăţeanului prin obişnuirea lui cu rânduieli, deprinderea lui cu săvârşirea de fapte bune şi folositoare. Nu sunt mijloace curente, comune şi direct legate de acţiunea harului, ci mijloace extraordinare, care se folosesc la nevoi grave, în lipsa celor prin care acţionează Harul, ca mijloace indirecte ale acestuia.
Biserica, după natura ei, este supusă unor rânduieli care ţin inevitabil de aspectul său material şi care în totalitatea lor formează un ghid practic, un îndrumător cu putere de lege voită de Întemeietorul ei, cu putere de lege divină care se răsfrânge în mii de reguli asupra întregii manifestări şi trăiri externe, materiale, a credinţei şi a lucrării harului.
Toate mijloacele şi formele materiale ale Bisericii sau cele născute din necesitatea convieţuirii sociale în Biserică şi din necesitatea potrivirii celor divine cu cele seculare, sunt elemente constitutive ale ei, ţin de natura ei, dar nu ca ţeluri, ci ca mijloace conforme veacului şi apte să-i asigure durarea în el, către ţinta cea de dincolo.
3. Dreptul canonic şi disciplinele înrudite
Dreptul canonic se situează pe scara importanţei sub teologia biblică şi teologia dogmatică, pentru că se ocupă de analizarea şi interpretarea unui fenomen care nu are caracterul necesităţii pentru Biserică şi mântuire, aşa cum îl are credinţa.
Dreptul canonic este un auxiliar al disciplinelor teologice de bază, şi face parte din teologia practică.
Dreptul canonic este o ramură a ştiinţelor juridice, prin faptul că se ocupă de legile de drept care servesc la guvernarea unei organizaţii religioase.
Teologia practică se împarte în trei grupe de materii de studii sau discipline teologice:
- Studiile care arată ce trebuie să se ştie şi ce trebuie să se facă pentru exercitarea puterii învăţătoreşti în Biserică (omiletica, catehetica şi pedagogia);
- Studiile care arată ce trebuie să se ştie şi cum trebuie să se lucreze pentru exercitarea puterii sfinţitoare în Biserică (liturgica, ritualul bisericesc şi cântarea bisericească);
- Studiile care arată ce trebuie să se ştie şi cum trebuie să se procedeze pentru exercitarea puterii cârmuitoare, conducătoare, pastorală sau jurisdicţională în Biserică (pastorala şi dreptul canonic).
“Ca atare Dreptul canonic va fi în mod necesar, în primul rând, un studiu sau o disciplină teologică, şi apoi, în al doilea rând un studiu sau o disciplină juridică, situându-se prin cele două aspecte sau prin cele două părţi ale conţinutului său, deopotrivă în sistemul studiilor juridice, ca şi în sistemul studiilor teologice.” (p. 67)
Conform Bisericii Ortodoxe, dreptul constituie o necesitate a stării de după căderea în păcat.
Trimiteți un comentariu