Alte întrebări drept penal, partea generală I (31)
01. Ce se întâmplă în situaţia în care eroarea s-a datorat culpei autorului?
Răspuns: Ea va înlătura posibilitatea reţinerii în sarcina inculpatului a unei infracţiuni intenţionate, dar lasă deschisă calea angajării răspunderii lui pentru o faptă din culpă, în măsura în care fapta săvârşită este incriminată şi în această modalitate.
02. Ce se întâmplă în situaţia în care eroarea poartă asupra unei circumstanţe agravante?
Răspuns: Circumstanţa nu se va reţine în sarcina inculpatului.
03. Ce se întâmplă în situaţia în care autorul crede în mod eronat că acţionează în prezenţa unei circumstanţe atenuante?
Răspuns: Aceasta se va reţine în favoarea sa, chiar dacă în realitate nu erau întrunite elementele de care depinde incidenţa ei.
04. Ce este eroarea asupra obiectului acţiunii (error in objecto, error in persona)?
Răspuns: Această formă a erorii de fapt există atunci când obiectul material al infracţiunii este distinct de cel pe care şi-l reprezentase autorul. În aceste cazuri se admite de regulă caracterul irelevant al erorii, întrucât legea protejează în mod egal obiectele juridice de aceeaşi natură, indiferent cine este titularul concret al fiecărei valori.
05. Ce este eroarea asupra cursului cauzal (aberratio causae)?
Răspuns: Această eroare există atunci când rezultatul acţiunii a fost cel prevăzut de către autor, dar s-a produs în alt mod decât a prevăzut acesta.
06. Definiţi dolus generalis
Răspuns: Situaţia în care autorul, convins că rezultatul s-a produs deja, săvârşeşte o a doua acţiune, care produce de fapt rezultatul dorit.
07. Definiţi aberratio ictus
Răspuns: Situaţia de deviere a loviturii, când rezultatul se produce asupra altei persoane sau a altui obiect decât cel dorit de autor, dar de aceeaşi natură cu acesta. În acest caz eroarea nu mai intervine în momentul formării voinţei, aşa cum se întâmplă în caz de error in persona, ci în momentul realizării acţiunii.
08. Definiţi aberratio delicti
Răspuns: Reprezintă o altă ipoteză de efectuare defectuoasă a acţiunii, caracterizată de producerea unui alt rezultat decât cel aflat în reprezentarea agentului, rezultat care întruneşte cerinţele unei alte norme de incriminare decât cea operantă în raport cu rezultatul dorit. Sub aspectul încadrării juridice, se va reţine un concurs de infracţiuni între tentativa la infracţiunea prevăzută a se comite şi fapta din culpă efectiv comisă.
09. Ce este eroarea asupra mijloacelor folosite la comiterea faptei?
Răspuns: Aceasta este considerată de regulă o eroare neesenţială, în cazul majorităţii infracţiunilor fiind indiferent prin ce mijloace se produce urmarea.
10. Ce este cauza justificativă putativă?
Răspuns: În ipoteza în care autorul crede în mod eronat că acţionează în prezenţa unei cauze justificative, deşi în realitate condiţiile pentru reţinerea acesteia nu erau îndeplinite, va exista o aşa-numită cauză justificativă putativă, care potrivit doctrinei române produce aceleaşi efecte ca şi o cauză justificativă reală.

Seja o primeiro a comentar
Trimiteți un comentariu