Alte întrebări drept penal, partea generală I (22)
01. Enunţaţi teoria echivalenţei condiţiilor
Răspuns: Are valoare de cauză orice acţiune sau inacţiune anterioară, în absenţa căreia rezultatul nu s-ar fi produs, cu alte cuvinte orice condiţie sine qua non.
02. Enumeraţi criticile aduse teoriei echivalenţei condiţiilor
Răspuns:
a) potrivit teoriei, identificarea cauzelor poate ajunge până la infinit;
b) teoria nu funcţionează atunci când nu se cunoaşte potenţialul efect al unei anumite cauze;
c) aplicarea teoriei poate duce la negarea existenţei raportului de cauzalitate în ipoteze în care acesta există cu certitudine;
d) teoria echivalenţei condiţiilor consideră drept cauze numeroase împrejurări cărora nu li se poate recunoaşte în realitate această calitate.
În pofida acestor obiecţii, teoria echivalenţei condiţiilor este folosită în continuare, cu anumite corective menite a înlătura unele dintre obiecţiile formulate la adresa ei, de către instanţele din diferite ţări europene, inclusiv de instanţele române, pentru determinarea structurii raportului de cauzalitate.
03. Enunţaţi teoria cauzei adecvate
Răspuns: Porneşte de la ideea că, deşi producerea unui rezultat poate depinde de numeroase condiţii, nu este posibilă plasarea tuturor acestora pe picior de egalitate sub aspect cauzal. În consecinţă, se consideră că trebuie calificate drept cauze doar acele împrejurări care joacă un rol caracteristic, adică cele care, potrivit experienţei generale, apar ca fiind apte să producă rezultatul, determinându-l în mod obişnuit.
04. Enumeraţi criticile aduse teoriei cauzei adecvate
Răspuns:
a) teoria nu oferă un răspuns satisfăcător în cazul în care rezultatul se produce într-un mod “atipic” în raport de experienţa generală;
b) ea aduce pe terenul cauzalităţii (care aparţine laturii obiective) elemente subiective care ţin de vinovăţie;
c) conceptul de “acţiune adecvată”, fondat pe aprecierea probabilităţii unei acţiuni în viaţa socială este în mod inevitabil incert.
05. Enunţaţi teoria imputării obiective a rezultatului
Răspuns: Presupune un examen în două etape: mai întâi se verifică dacă acţiunea a creat un pericol relevant din punct de vedere juridic pentru valoarea socială ocrotită, iar apoi se constată dacă rezultatul produs este o consecinţă a stării de pericol creată prin acţiune.
06. Definiţi riscul permis
Răspuns: Riscul permis este inerent activităţilor care, prin natura lor, creează o stare de pericol intrinsecă dar care, în considerarea utilităţii lor sociale sunt autorizate de lege şi se desfăşoară cu respectarea dispoziţiilor legale.
07. Definiţi riscul inexistent
Răspuns: Imputarea rezultatului nu va fi posibilă atunci când, prin fapta sa, autorul nu a sporit riscul pentru valoarea socială protejată.
08. Definiţi riscul diminuat
Răspuns: Imputarea va fi exclusă atunci când subiectul, prin acţiunea sa, diminuează un pericol deja creat pentru valoarea socială ocrotită.
09. Definiţi riscul deviat
Răspuns: Vom fi în prezenţa unui risc deviat atunci când, deşi autorul a creat un pericol pentru valoarea ocrotită, rezultatul nu apare ca urmare a materializării acestui pericol, ci datorită unui factor extern, survenit întâmplător.
10. Definiţi riscul culpabil
Răspuns: Suntem în prezenţa unui risc culpabil în ipoteza în care, deşi autorul a creat o stare de pericol pentru valoarea socială protejată, culpa ulterioară a victimei a contribuit decisiv la producerea rezultatului.
11. Definiţi riscul egal
Răspuns: Imputarea va fi exclusă atunci când se constată că rezultatul s-ar fi produs în mod cert şi în ipoteza unei conduite alternative perfect licite.
12. Definiţi riscul neprotejat
Răspuns: Suntem în prezenţa unui risc neprotejat, cu consecinţa excluderii imputării, atunci când rezultatul produs nu se încadrează în scopul normei juridice încălcate, cu alte cuvinte atunci când nu coincide cu rezultatul pe care norma încălcată îşi propunea să îl prevină.
Răspuns: Are valoare de cauză orice acţiune sau inacţiune anterioară, în absenţa căreia rezultatul nu s-ar fi produs, cu alte cuvinte orice condiţie sine qua non.
02. Enumeraţi criticile aduse teoriei echivalenţei condiţiilor
Răspuns:
a) potrivit teoriei, identificarea cauzelor poate ajunge până la infinit;
b) teoria nu funcţionează atunci când nu se cunoaşte potenţialul efect al unei anumite cauze;
c) aplicarea teoriei poate duce la negarea existenţei raportului de cauzalitate în ipoteze în care acesta există cu certitudine;
d) teoria echivalenţei condiţiilor consideră drept cauze numeroase împrejurări cărora nu li se poate recunoaşte în realitate această calitate.
În pofida acestor obiecţii, teoria echivalenţei condiţiilor este folosită în continuare, cu anumite corective menite a înlătura unele dintre obiecţiile formulate la adresa ei, de către instanţele din diferite ţări europene, inclusiv de instanţele române, pentru determinarea structurii raportului de cauzalitate.
03. Enunţaţi teoria cauzei adecvate
Răspuns: Porneşte de la ideea că, deşi producerea unui rezultat poate depinde de numeroase condiţii, nu este posibilă plasarea tuturor acestora pe picior de egalitate sub aspect cauzal. În consecinţă, se consideră că trebuie calificate drept cauze doar acele împrejurări care joacă un rol caracteristic, adică cele care, potrivit experienţei generale, apar ca fiind apte să producă rezultatul, determinându-l în mod obişnuit.
04. Enumeraţi criticile aduse teoriei cauzei adecvate
Răspuns:
a) teoria nu oferă un răspuns satisfăcător în cazul în care rezultatul se produce într-un mod “atipic” în raport de experienţa generală;
b) ea aduce pe terenul cauzalităţii (care aparţine laturii obiective) elemente subiective care ţin de vinovăţie;
c) conceptul de “acţiune adecvată”, fondat pe aprecierea probabilităţii unei acţiuni în viaţa socială este în mod inevitabil incert.
05. Enunţaţi teoria imputării obiective a rezultatului
Răspuns: Presupune un examen în două etape: mai întâi se verifică dacă acţiunea a creat un pericol relevant din punct de vedere juridic pentru valoarea socială ocrotită, iar apoi se constată dacă rezultatul produs este o consecinţă a stării de pericol creată prin acţiune.
06. Definiţi riscul permis
Răspuns: Riscul permis este inerent activităţilor care, prin natura lor, creează o stare de pericol intrinsecă dar care, în considerarea utilităţii lor sociale sunt autorizate de lege şi se desfăşoară cu respectarea dispoziţiilor legale.
07. Definiţi riscul inexistent
Răspuns: Imputarea rezultatului nu va fi posibilă atunci când, prin fapta sa, autorul nu a sporit riscul pentru valoarea socială protejată.
08. Definiţi riscul diminuat
Răspuns: Imputarea va fi exclusă atunci când subiectul, prin acţiunea sa, diminuează un pericol deja creat pentru valoarea socială ocrotită.
09. Definiţi riscul deviat
Răspuns: Vom fi în prezenţa unui risc deviat atunci când, deşi autorul a creat un pericol pentru valoarea ocrotită, rezultatul nu apare ca urmare a materializării acestui pericol, ci datorită unui factor extern, survenit întâmplător.
10. Definiţi riscul culpabil
Răspuns: Suntem în prezenţa unui risc culpabil în ipoteza în care, deşi autorul a creat o stare de pericol pentru valoarea socială protejată, culpa ulterioară a victimei a contribuit decisiv la producerea rezultatului.
11. Definiţi riscul egal
Răspuns: Imputarea va fi exclusă atunci când se constată că rezultatul s-ar fi produs în mod cert şi în ipoteza unei conduite alternative perfect licite.
12. Definiţi riscul neprotejat
Răspuns: Suntem în prezenţa unui risc neprotejat, cu consecinţa excluderii imputării, atunci când rezultatul produs nu se încadrează în scopul normei juridice încălcate, cu alte cuvinte atunci când nu coincide cu rezultatul pe care norma încălcată îşi propunea să îl prevină.
Trimiteți un comentariu