Alte întrebări drept penal, partea generală I (25)
01. Definiţi praeterintenţia
Răspuns: Există praeterintenţie atunci când o acţiune sau inacţiune intenţionată produce un rezultat mai grav decât cel dorit, rezultat imputabil autorului cu titlu de culpă. În structura praeterintenţiei vom avea două forme de vinovăţie suprapuse: o intenţie, cu privire la rezultatul dorit (ex: lovirea), şi o culpă cu privire la rezultatul mai grav, efectiv produs (ex: moartea victimei).
02. Delimitaţi praeterintenţia faţă de culpă
Răspuns: În ceea ce priveşte delimitarea faţă de culpă, trebuie verificat dacă la baza rezultatului mai grav s-a aflat sau nu o faptă prevăzută de legea penală. În măsura în care o astfel de faptă nu există, vom fi în prezenţa unei culpe şi nu a praeterintenţiei.
Dacă producerea rezultatului a fost precedată de o faptă prevăzută de legea penală, trebuie analizat dacă rezultatul mai grav apare ca o consecinţă tipică a urmării dorite de făptuitor, cu alte cuvinte dacă urmarea dorită apare în norma-tip ca o premisă pentru urmarea praeterintenţionată. În caz afirmativ, avem o praeterintenţie, în cazul unui răspuns negativ vom fi în prezenţa culpei, ce va caracteriza o infracţiune reţinută în concurs cu cea intenţionată.
03. Delimitaţi praeterintenţia de intenţia eventuală
Răspuns: În ceea ce priveşte delimitarea praeterintenţiei faţă de intenţia eventuală, vor fi folosite criteriile generale de delimitare între intenţie şi culpă. Astfel, în măsura în care rezultatul mai grav apare ca fiind prevăzut şi acceptat de autor, vom fi în prezenţa unei intenţii eventuale şi nu a unei praeterintenţii.
04. Definiţi scopul special
Răspuns: Scopul infracţiunii devine însă element al tipicităţii atunci când este prevăzut în mod expres în norma de incriminare, caz în care este numit şi scop special. În această situaţie, scopul urmărit de făptuitor determină existenţa unei intenţii calificate şi se analizează în strânsă legătură cu aceasta.
05. Definiţi mobilul special
Răspuns: Mobilul infracţiunii – reprezentat de elementul care îl determină pe infractor să acţioneze – constituie un element al tipicităţii doar atunci când este prevăzut de norma de incriminare. În absenţa prevederii sale în norma de incriminare, mobilul nu afectează existenţa infracţiunii, putând fi avut în vedere cel mult ca un element de individualizare a sancţiunii.
06. În ce constă antijuridicitatea faptei?
Răspuns: Odată constatată tipicitatea faptei, adică întrunirea tuturor elementelor prevăzute de incriminarea-tip, următorul pas în stabilirea existenţei infracţiunii îl constituie stabiliea antijuridicităţii faptei, cu alte cuvinte a împrejurării că aceasta are caracter ilicit.
O faptă este antijuridică în măsura în care nu este autorizată de o normă legală, altfel spus, în măsura în care nu intervine o cauză justificativă.
07. Ce sunt cauzele justificative?
Răspuns: Noţiunea de cauză justificativă nu apare în Codul penal, fiind o creaţie a doctrinei. În cazul unei cauze justificative suntem în prezenţa a două valori sociale sau interese în conflict, dintre care numai una poate fi salvată.
08. Care este structura cauzelor justificative?
Răspuns: În situaţia cauzelor justificative trebuie identificat un element obiectiv şi un element subiectiv. Este pe de o parte necesar să fie întrunite condiţiile prevăzute de textul legal pentru incidenţa cauzei justificative. Dar, în acelaşi timp, este necesar ca autorul să ştie că acţionează în prezenţa unei asemenea cauze justificative.
09. Enumeraţi efectele cauzelor justificative
Răspuns:
a) faţă de un act justificat nu se poate admite legitima apărare, căci aceasta din urmă presupune un atac injust;
b) participaţia (instigare, complicitate) la un act justificat al autorului este justificată şi cu privire la participant (ex: persoana care îl ajută pe cel aflat în legitimă apărare);
c) cauzele justificative împiedică aplicarea unor măsuri de siguranţă sau a altor sancţiuni împotriva autorului care a acţionat în prezenţa lor;
d) o faptă comisă în condiţiile cauzelor justificative generale nu atrage în general nici sancţiuni civile;
e) domeniul de incidenţă al cauzelor justificative se întinde atât cât ţine permisiunea de a leza valoarea socială ocrotită.
10. Definiţi legitima apărare
Răspuns: Este în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc.
11. Enumeraţi condiţiile atacului
Răspuns: Atacul trebuie să fie material, direct, imediat, injust şi să pună în pericol grav valorile sociale arătate de art. 44 (persoana ori drepturile celui atacat sau interesul obştesc).
12. În ce constă caracterul material al atacului?
Răspuns: Caracterul material al atacului presupune că acesta trebuie să fie exercitat prin mijloace fizice şi să se îndrepte împotriva existenţei fizice a valorii sociale ocrotite.
Mai poate constitui un atac fie o inacţiune ce îmbracă forma unei fapte omisive proprii, fie o inacţiune ce corespunde unei infracţiuni omisive improprii dacă autorul se află în poziţie de garant cu privire la valoarea socială pusă în pericol.
13. În ce constă caracterul direct al atacului?
Răspuns: Atacul este direct atunci când se pune în pericol nemijlocit valoarea socială ocrotită.
14. În ce constă caracterul imediat al atacului?
Răspuns: Caracterul imediat al atacului presupune că acesta trebuie să fie iminent sau în curs de desfăşurare.
15. În ce constă caracterul injust al atacului?
Răspuns: Caracterul injust al atacului presupune lipsa autorizării acestuia de către ordinea juridică, astfel că, atunci când actul are loc în baza legii, nu se poate vorbi de un atac injust. Chiar dacă actul în sine este autorizat de lege, caracterul just se menţine doar atâta timp cât el rămâne în cadrul limitelor impuse de lege.
16. Ce înseamnă că atacul trebuie să pună în pericol grav valorile menţionate în art. 44 alin. (2) C.pen.?
Răspuns: Caracterul grav al pericolului care ameninţă valorile sociale ocrotite se apreciază în funcţie de intensitatea atacului, de urmările pe care acesta le poate produce, condiţia fiind îndeplinită atunci când atacul implică producerea unui rău ireparabil sau greu de remediat.
Răspuns: Există praeterintenţie atunci când o acţiune sau inacţiune intenţionată produce un rezultat mai grav decât cel dorit, rezultat imputabil autorului cu titlu de culpă. În structura praeterintenţiei vom avea două forme de vinovăţie suprapuse: o intenţie, cu privire la rezultatul dorit (ex: lovirea), şi o culpă cu privire la rezultatul mai grav, efectiv produs (ex: moartea victimei).
02. Delimitaţi praeterintenţia faţă de culpă
Răspuns: În ceea ce priveşte delimitarea faţă de culpă, trebuie verificat dacă la baza rezultatului mai grav s-a aflat sau nu o faptă prevăzută de legea penală. În măsura în care o astfel de faptă nu există, vom fi în prezenţa unei culpe şi nu a praeterintenţiei.
Dacă producerea rezultatului a fost precedată de o faptă prevăzută de legea penală, trebuie analizat dacă rezultatul mai grav apare ca o consecinţă tipică a urmării dorite de făptuitor, cu alte cuvinte dacă urmarea dorită apare în norma-tip ca o premisă pentru urmarea praeterintenţionată. În caz afirmativ, avem o praeterintenţie, în cazul unui răspuns negativ vom fi în prezenţa culpei, ce va caracteriza o infracţiune reţinută în concurs cu cea intenţionată.
03. Delimitaţi praeterintenţia de intenţia eventuală
Răspuns: În ceea ce priveşte delimitarea praeterintenţiei faţă de intenţia eventuală, vor fi folosite criteriile generale de delimitare între intenţie şi culpă. Astfel, în măsura în care rezultatul mai grav apare ca fiind prevăzut şi acceptat de autor, vom fi în prezenţa unei intenţii eventuale şi nu a unei praeterintenţii.
04. Definiţi scopul special
Răspuns: Scopul infracţiunii devine însă element al tipicităţii atunci când este prevăzut în mod expres în norma de incriminare, caz în care este numit şi scop special. În această situaţie, scopul urmărit de făptuitor determină existenţa unei intenţii calificate şi se analizează în strânsă legătură cu aceasta.
05. Definiţi mobilul special
Răspuns: Mobilul infracţiunii – reprezentat de elementul care îl determină pe infractor să acţioneze – constituie un element al tipicităţii doar atunci când este prevăzut de norma de incriminare. În absenţa prevederii sale în norma de incriminare, mobilul nu afectează existenţa infracţiunii, putând fi avut în vedere cel mult ca un element de individualizare a sancţiunii.
06. În ce constă antijuridicitatea faptei?
Răspuns: Odată constatată tipicitatea faptei, adică întrunirea tuturor elementelor prevăzute de incriminarea-tip, următorul pas în stabilirea existenţei infracţiunii îl constituie stabiliea antijuridicităţii faptei, cu alte cuvinte a împrejurării că aceasta are caracter ilicit.
O faptă este antijuridică în măsura în care nu este autorizată de o normă legală, altfel spus, în măsura în care nu intervine o cauză justificativă.
07. Ce sunt cauzele justificative?
Răspuns: Noţiunea de cauză justificativă nu apare în Codul penal, fiind o creaţie a doctrinei. În cazul unei cauze justificative suntem în prezenţa a două valori sociale sau interese în conflict, dintre care numai una poate fi salvată.
08. Care este structura cauzelor justificative?
Răspuns: În situaţia cauzelor justificative trebuie identificat un element obiectiv şi un element subiectiv. Este pe de o parte necesar să fie întrunite condiţiile prevăzute de textul legal pentru incidenţa cauzei justificative. Dar, în acelaşi timp, este necesar ca autorul să ştie că acţionează în prezenţa unei asemenea cauze justificative.
09. Enumeraţi efectele cauzelor justificative
Răspuns:
a) faţă de un act justificat nu se poate admite legitima apărare, căci aceasta din urmă presupune un atac injust;
b) participaţia (instigare, complicitate) la un act justificat al autorului este justificată şi cu privire la participant (ex: persoana care îl ajută pe cel aflat în legitimă apărare);
c) cauzele justificative împiedică aplicarea unor măsuri de siguranţă sau a altor sancţiuni împotriva autorului care a acţionat în prezenţa lor;
d) o faptă comisă în condiţiile cauzelor justificative generale nu atrage în general nici sancţiuni civile;
e) domeniul de incidenţă al cauzelor justificative se întinde atât cât ţine permisiunea de a leza valoarea socială ocrotită.
10. Definiţi legitima apărare
Răspuns: Este în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc.
11. Enumeraţi condiţiile atacului
Răspuns: Atacul trebuie să fie material, direct, imediat, injust şi să pună în pericol grav valorile sociale arătate de art. 44 (persoana ori drepturile celui atacat sau interesul obştesc).
12. În ce constă caracterul material al atacului?
Răspuns: Caracterul material al atacului presupune că acesta trebuie să fie exercitat prin mijloace fizice şi să se îndrepte împotriva existenţei fizice a valorii sociale ocrotite.
Mai poate constitui un atac fie o inacţiune ce îmbracă forma unei fapte omisive proprii, fie o inacţiune ce corespunde unei infracţiuni omisive improprii dacă autorul se află în poziţie de garant cu privire la valoarea socială pusă în pericol.
13. În ce constă caracterul direct al atacului?
Răspuns: Atacul este direct atunci când se pune în pericol nemijlocit valoarea socială ocrotită.
14. În ce constă caracterul imediat al atacului?
Răspuns: Caracterul imediat al atacului presupune că acesta trebuie să fie iminent sau în curs de desfăşurare.
15. În ce constă caracterul injust al atacului?
Răspuns: Caracterul injust al atacului presupune lipsa autorizării acestuia de către ordinea juridică, astfel că, atunci când actul are loc în baza legii, nu se poate vorbi de un atac injust. Chiar dacă actul în sine este autorizat de lege, caracterul just se menţine doar atâta timp cât el rămâne în cadrul limitelor impuse de lege.
16. Ce înseamnă că atacul trebuie să pună în pericol grav valorile menţionate în art. 44 alin. (2) C.pen.?
Răspuns: Caracterul grav al pericolului care ameninţă valorile sociale ocrotite se apreciază în funcţie de intensitatea atacului, de urmările pe care acesta le poate produce, condiţia fiind îndeplinită atunci când atacul implică producerea unui rău ireparabil sau greu de remediat.
Trimiteți un comentariu