duminică, 23 ianuarie 2011

Alte întrebări la drept penal, partea specială (03)

01. Care sunt elementele grupei infracţiunilor contra libertăţii persoanei?

Răspuns:

a) lipsirea de libertate în mod ilegal;
b) sclavia;
c) supunerea la muncă forţată sau obligatorie;
d) violarea de domiciliu;
e) ameninţarea;
f) şantajul;
g) violarea secretului corespondenţei;
h) divulgarea secretului profesional.

02. Care dintre infracţiunile contra libertăţii persoanei este comisă cu subiect activ special?

Răspuns:

a) violarea secretului corespondenţei, în forma agravată în care fapta este săvârşită de un funcţionar care are obligaţia legală de a respecta secretul profesional şi confidenţialitatea informaţiilor la care are acces;
b) divulgarea secretului profesional.

03. Care dintre infracţiunile contra libertăţii persoanei are subiect pasiv special?

Răspuns:
Niciuna.

04. Care dintre infracţiunile contra libertăţii persoanei poate fi comisă cu intenţie directă sau eventuală?

Răspuns:

a) lipsirea de libertate în mod ilegal;
b) violarea de domiciliu;
c) ameninţarea;
d) violarea secretului corespondenţei;
e) divulgarea secretului profesional.

05. Care dintre infracţiunile contra libertăţii persoanei este continuă?

Răspuns:
Lipsirea de libertate în mod ilegal.

06. Care dintre infracţiunile contra libertăţii persoanei poate fi comisă doar cu praeterintenţie?

Răspuns:

a) lipsirea de libertate în mod ilegal, în forma agravată care presupune că sănătatea sau viaţa victimei sunt puse în pericol;
b) lipsirea de libertate în mod ilegal, în forma agravată care presupune că fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei.

07. Care dintre infracţiunile contra libertăţii persoanei poate fi comisă doar cu intenţie directă?

Răspuns:
Santajul.

08. Care dintre infracţiunile contra libertăţii persoanei are tentativă neincriminată?

Răspuns:

a) supunerea la muncă forţată sau obligatorie;
b) violarea de domiciliu;
c) ameninţarea;
d) şantajul;
e) violarea secretului corespondenţei;
f) divulgarea secretului profesional.

09. Care dintre infracţiunile contra libertăţii persoanei are incriminată tentativa?

Răspuns:

a) lipsirea de libertate în mod ilegal;
b) sclavia.

10. Care dintre infracţiunile contra libertăţii persoanei are forme agravate?

Răspuns:

a) lipsirea de libertate în mod ilegal (5 forme) ;
b) violarea de domiciliu (1 formă, 4 împrejurări) ;
c) şantajul (1 formă);
d) violarea secretului corespondenţei (1 formă).

11. Care dintre infracţiunile contra libertăţii persoanei poate fi comisă din culpă?

Răspuns:
Niciuna.

12. Care dintre infracţiunile contra libertăţii persoanei se pune în mişcare la plângerea prealabilă?

Răspuns:

a) ameninţarea;
b) violarea de domiciliu;
c) violarea secretului corespondenţei.

13. Care dintre infracţiunile contra libertăţii persoanei cunoaşte modalităţi?

Răspuns:

a) violarea de domiciliu (2 modalităţi);
b) violarea secretului corespondenţei (mai multe modalităţi).

14. În cazul căror infracţiuni contra libertăţii persoanei operează împăcarea părţilor?

Răspuns
:
a) ameninţarea;
b) violarea de domiciliu;
c) violarea secretului corespondenţei.

15. Care sunt absorbţiile petrecute la nivelul infracţiunilor contra libertăţii persoanei?

Răspuns:

a) lipsirea de libertate în mod ilegal este absorbită în mod natural de mai multe infracţiuni (omor, viol, vătămare corporală etc.), însă numai dacă actul de lipsire de libertate nu depăşeşte durata actului de executare a celeilalte infracţiuni comisă cu violenţă;
b) infracţiunile de trafic de persoane absorb natural lipsirea de libertate în forma agravată în care fapta a fost comisă prin răpire;
c) infracţiunea de lipsire de libertate în forma agravată în care se cere în schimbul persoanelor un folos material sau orice alt avantaj absoarbe infracţiunea de şantaj;
d) infracţiunea de lipsire de libertate în forma agravată în care victima este supusă unor suferinţe absoarbe infracţiunea de loviri sau alte violenţe (însă va fi reţinută în concurs cu infracţiunea de vătămare corporală sau cu vătămarea corporală gravă);
e) infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal în forma agravată în care pentru eliberarea persoanei se cere, în orice mod, ca statul sau o persoană juridică, o organizaţie internaţională interguvernamentală sau un grup de persoane să îndeplinească sau să nu îndeplinească un anume act absoarbe infracţiunea de şantaj;
f) tâlhăria sub forma agravată comisă într-o locuinţă absoarbe violarea de domiciliu;
g) ameninţarea este absorbită în mai multe infracţiuni complexe (tâlhărie, şantaj, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti etc.);
h) şantajul absoarbe infracţiunea de loviri sau alte violenţe;

16. Care sunt concursurile de calificări care au loc la nivelul infracţiunilor contra libertăţii persoanei ?

Răspuns :

a) lipsirea de libertate în mod ilegal şi arestarea nelegală/cercetarea abuzivă, dacă lipsirea de libertate se realizează printr-o reţinere, arestare sau executarea unei pedepse ilegale (primează arestarea nelegală/cercetarea abuzivă);
b) furtul şi violarea de corespondenţă comisă în modalitatea sustragerii corespondenţei (primează norma specială).

17. În cazul căror infracţiuni contra libertăţii persoanei se aplică regula pluralităţii de subiecţi pasivi?

Răspuns:
Violarea de domiciliu, atunci când în locuinţa respectivă locuiesc mai multe persoane, determină reţinerea unui concurs de infracţiuni, câte o infracţiune faţă de fiecare locatar al imobilului.

Seja o primeiro a comentar

Dacă eşti student la drept, ai găsit ceea ce căutai!

Am început să lucrez la acest blog în toamna anului 2008, atunci când m-am înscris la această facultate. Intenţionez să fac publice astfel toate notele de lectură, notele de curs, testele şi lucrările pe care le voi parcurge în aceşti ani. Sper să-ţi fie şi ţie de folos!

Eşti student la drept?

Atunci poţi fi co-publisher la acest blog. Înscrie-te şi fă-ţi cunoscută experienţa: note de lectură, bârfe despre profesori, planuri de viitor, speţe comentate – sunt tot atâtea metode ca să te exprimi! Contactează-mă la riliescu2000 at yahoo dot com!

Totalul afișărilor de pagină

Watch favourite links
eLearning & Online Learning Blogs - BlogCatalog Blog Directory

Student la Drept © Layout By Hugo Meira.

TOPO