Arhid. prof. dr. Ioan N. Floca, Drept canonic ortodox, Legislaţie şi administraţie bisericească, vol. II, 03 (note de lectură)
C. Administrarea Ierurgiilor
1. Noţiunea de ierurgie
Ierurgiile sunt tot acte prin care se sfinţeşte viaţa credincioşilor, dar se deosebesc de Sfintele Taine atât prin caracterullor de acte auxiliare şi neesenţiale, cât şi prin efectele lor.
Deosebirea dintre Sf. Taine şi ierurgii se raportează nu la harul pe care-l împărtăşesc şi unele şi altele, ci la modul, la gradul şi la raportul gradului sfinţitor faţă de lucrarea mântuirii.
Numrul Sf. Taine este stabilit la şapte, în vreme ce numărul ierurgiilor nu este stabilit şi este posibilă sporirea sau reducerea numărului acestora din urmă după trebuinţele vieţii bisericeşti.
Pe câtă vreme Sf. Taine sunt de instituire divină, ierurgiile sunt de instituire bisericească.
În ordinea importanţei lor, ierurgiile sunt :
a) sfinţirea Marelui Mir;
b) sfinţirea antimiselor;
c) hirotesiile;
d) logodna religioasă;
e) înfierea şi înfrăţirea religioasă;
f) sfinţirea caselor sau sfeştaniile;
g) sfinţirea ţarinilor şi a bucatelor;
h) dezlegările de jurăminte;
i) înmormântările;
j) binecuvântările;
k) tunderea în monahism.
2. Sfinţirea Marelui Mir
Poate fi săvârşită doar de episcopi, deşi cândva o făceau şi preoţii. Nici dintre episcopi nu o fac toţi, ci cu precădere patriarhul, mitropoliţii, episcopii exarhi.
3. Sfinţirea antimiselor
Rezervată şi aceasta episcopilor.
Antimisele sunt obiecte sfinte cunoscute în Biserica veche, în care a exista rânduiala ca în limitele posibilului, la temelia locaşurilor de cult ale creştinilor să fie aşezate sfinte moaşte ale mucenicilor. Practic, este vorba despre pânza foarte rezistentă în care erau aşezate aceste moaşte.
S-a consacrat rânduiala ca să nu se sfinţească nici o biserică decât prin aşezarea sf. moaşte la temelia ei, iar mai târziu în altarul fiecărei biserici. S-a răspândit şi rânduiala ca antimisele să fie sfinţite de către episcop, pentru că ele reprezintă un altar portabil, iar tradiţia nu îngăduie să se săvârşească Euharistia decât deasupra antimisului.
4. Hirotesiile
Prin ele se conferă un har prin care unii creştini sunt instituiţi în felurite trepte de slujitori bisericeşti sau prin care unii clerici sunt promovaţi la trepte mai înalte.
Cuvântul hirotesie înseamnă punerea mâinilor, iar cuvântul hirotonie înseamnă întinderea mâinii.
Hirotesiile sunt actele prin care se conferă, prin rugăciuni şi binecuvântări, treptele inferioare ale slujitorilor bisericeşti până la cea de ipodiacon inclusiv, precum şi treptele dezvoltate din cele trei trepte ale preoţiei de instituire divină, ca trepte onorifice, cum sunt de exemplu treapta de protodiacon şi de arhidiacon, cea de protopresbiter şi de arhipresbiter, apoi acelea de sincel, protosincel, egumen şi arhimandrit.
O hirotesie cu totul deosebită şi importantă în viaţa Bisericii este aceea întru duhovnic.
5. Sfinţirea bisericilor
Rezervată şi aceasta episcopilor, însă poate fi delegată presbiterilor.
6. Înmormântarea
Se săvârşeşte numai creştinilor valid botezaţi, dacă au trecut la cele veşnice împăcaţi cu Biserica, adică fără să fie excomunicaţi sau daţi anatemei în momentul când au decedat. Nu pot fi înmormântaţi după ritualul bisericesc necreştinii, ereticii, schismaticii, cei aflaţi sub excomunicare sau sub anatemă, cei care refuză primirea Sf. Taine, precum şi sinucigaşii.
Deşi nu se recomandă, incinerarea nu este formal interzisă.
7. Tunderea în monahism
Este un ritual săvârşit de episcop sau de un presbiter delegat, prin care se primesc voturile monahale.
Efectele juridice ale tunderii în monahism au fost identice în Biserica veche şi în epoca bizantină mai ales cu efectele decesului, în sensul că cel intrat în monahism îşi pierdea toate drepturile civile şi politice, nemairămânând decât cu minime drepturi necesare pentru convieţuire în cadrul obştei monahale. Se pierdea până şi calitate de cetăţean, nemaiavând drept de vot, şi nici un alt drept cetăţenesc, dar fiind scutit în acelaşi timp şi de îndatoririle corespunzătoare.
1. Noţiunea de ierurgie
Ierurgiile sunt tot acte prin care se sfinţeşte viaţa credincioşilor, dar se deosebesc de Sfintele Taine atât prin caracterullor de acte auxiliare şi neesenţiale, cât şi prin efectele lor.
Deosebirea dintre Sf. Taine şi ierurgii se raportează nu la harul pe care-l împărtăşesc şi unele şi altele, ci la modul, la gradul şi la raportul gradului sfinţitor faţă de lucrarea mântuirii.
Numrul Sf. Taine este stabilit la şapte, în vreme ce numărul ierurgiilor nu este stabilit şi este posibilă sporirea sau reducerea numărului acestora din urmă după trebuinţele vieţii bisericeşti.
Pe câtă vreme Sf. Taine sunt de instituire divină, ierurgiile sunt de instituire bisericească.
În ordinea importanţei lor, ierurgiile sunt :
a) sfinţirea Marelui Mir;
b) sfinţirea antimiselor;
c) hirotesiile;
d) logodna religioasă;
e) înfierea şi înfrăţirea religioasă;
f) sfinţirea caselor sau sfeştaniile;
g) sfinţirea ţarinilor şi a bucatelor;
h) dezlegările de jurăminte;
i) înmormântările;
j) binecuvântările;
k) tunderea în monahism.
2. Sfinţirea Marelui Mir
Poate fi săvârşită doar de episcopi, deşi cândva o făceau şi preoţii. Nici dintre episcopi nu o fac toţi, ci cu precădere patriarhul, mitropoliţii, episcopii exarhi.
3. Sfinţirea antimiselor
Rezervată şi aceasta episcopilor.
Antimisele sunt obiecte sfinte cunoscute în Biserica veche, în care a exista rânduiala ca în limitele posibilului, la temelia locaşurilor de cult ale creştinilor să fie aşezate sfinte moaşte ale mucenicilor. Practic, este vorba despre pânza foarte rezistentă în care erau aşezate aceste moaşte.
S-a consacrat rânduiala ca să nu se sfinţească nici o biserică decât prin aşezarea sf. moaşte la temelia ei, iar mai târziu în altarul fiecărei biserici. S-a răspândit şi rânduiala ca antimisele să fie sfinţite de către episcop, pentru că ele reprezintă un altar portabil, iar tradiţia nu îngăduie să se săvârşească Euharistia decât deasupra antimisului.
4. Hirotesiile
Prin ele se conferă un har prin care unii creştini sunt instituiţi în felurite trepte de slujitori bisericeşti sau prin care unii clerici sunt promovaţi la trepte mai înalte.
Cuvântul hirotesie înseamnă punerea mâinilor, iar cuvântul hirotonie înseamnă întinderea mâinii.
Hirotesiile sunt actele prin care se conferă, prin rugăciuni şi binecuvântări, treptele inferioare ale slujitorilor bisericeşti până la cea de ipodiacon inclusiv, precum şi treptele dezvoltate din cele trei trepte ale preoţiei de instituire divină, ca trepte onorifice, cum sunt de exemplu treapta de protodiacon şi de arhidiacon, cea de protopresbiter şi de arhipresbiter, apoi acelea de sincel, protosincel, egumen şi arhimandrit.
O hirotesie cu totul deosebită şi importantă în viaţa Bisericii este aceea întru duhovnic.
5. Sfinţirea bisericilor
Rezervată şi aceasta episcopilor, însă poate fi delegată presbiterilor.
6. Înmormântarea
Se săvârşeşte numai creştinilor valid botezaţi, dacă au trecut la cele veşnice împăcaţi cu Biserica, adică fără să fie excomunicaţi sau daţi anatemei în momentul când au decedat. Nu pot fi înmormântaţi după ritualul bisericesc necreştinii, ereticii, schismaticii, cei aflaţi sub excomunicare sau sub anatemă, cei care refuză primirea Sf. Taine, precum şi sinucigaşii.
Deşi nu se recomandă, incinerarea nu este formal interzisă.
7. Tunderea în monahism
Este un ritual săvârşit de episcop sau de un presbiter delegat, prin care se primesc voturile monahale.
Efectele juridice ale tunderii în monahism au fost identice în Biserica veche şi în epoca bizantină mai ales cu efectele decesului, în sensul că cel intrat în monahism îşi pierdea toate drepturile civile şi politice, nemairămânând decât cu minime drepturi necesare pentru convieţuire în cadrul obştei monahale. Se pierdea până şi calitate de cetăţean, nemaiavând drept de vot, şi nici un alt drept cetăţenesc, dar fiind scutit în acelaşi timp şi de îndatoririle corespunzătoare.
Trimiteți un comentariu