Arhid. prof. dr. Ioan N. Floca, Drept canonic ortodox, Legislaţie şi administraţie bisericească, vol. II, 01 (note de lectură)
Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1990
Partea I. Activitatea Bisericii
Noţiunea de activitate, lucrare, administrare sau administraţie şi jurisdicţie Bisericească
În limbaj bisericesc, în afară de înţelesul de administraţie economică (chivernisire a bunurilor economice), cuvântul administraţiese mai foloseşte pentru a exprima ansamblul activităţii de aplicare a puterii bisericeşti, adică a mijloacelor pe care le foloseşte Biserica, în scopul realizării misiunii sale.
Acte care se săvârşesc în activitatea de aplicare a puterii bisericeşti:
a) acte cu caracter spiritual-religios şi cultural (actele de administrare a puterii învăţătoreşti şi a celei sfinţitoare);
b) acte prin care se creează, se pune în mişcare şi se dirijeză aparatul bisericesc (acte de administraţie curentă) ;
c) acte de administrare a justiţiei ;
d) acte de administraţie economică.
Jurisdicţie = (sens etimologic) act prin care se pronunţă dreptul, prin care se stabileşte sau se creează dreptul.
Jurisdicţie = rostirea sau pronunţarea dreptului în justiţie, adică aplicarea dreptului în cadrul justiţiei.
Jurisdicţie = deţinerea unei anumite puteri şi dreptul de a o exercita în limite determinate.
Jurisdicţie – (sensul cel mai cuprinzător) facultate sau împuternicire de a deţine şi de a exercita dreptul de conducere sau de aplicare a puterii.
Actele de administrare sau de folosire a puterii bisericeşti prin aplicarea mijloacelor acestora la realităţile vieţii bisericeşti le pot săvârşi numai organele care au jurisdicţia corespunzătoare.
Aspectele activităţii sau lucrării Bisericii
I. Activitatea învăţătorească, lucrarea, administrarea sau exercitarea puterii învăţătoreşti sau de propovăduire în Biserică
Mijloacele puterii învăţătoreşti nu se exercită doar în interiorul Bisericii, ci şi în afara ei. Cea dintâi formă a ei a fost acţiunea misionară (vestirea cuvântului Evangheliei).
Slujitorii harismatici au fost de patru feluri:
a) apostolii (fără a fi din rândul celor 12 sau din rândul celor 70 de ucenici);
b) evangheliştii;
c) profeţii;
d) învăţătorii (didascălii).
Presbiterele, diaconiţele şi văduvele, dedicate slujirii Bisericii, au efectuat o constantă lucrare misionară.
Categorii de lucrări principale în exercitarea puterii învăţătoreşti :
A. lucrarea de păstrare a adevărului revelat ;
B. lucrarea misionară sau de răspândire a învăţăturii creştine;
C. lucrarea de precizare şi de adâncire a adevărurilor de credinţă;
D. lucrarea de apărare a acestora din urmă, adică a adevărurilor de credinţă.
A. LUCRAREA DE PĂSTRARE A ADEVĂRULUI REVELAT
S-a procedat în mai multe feluri:
1. prin acte de păstrare nealterată a adevărului revelat, de către întreaga Biserică;
2. prin acte de fixare în scris a acestui adevăr, de către scriitorii inspiraţi ai Sf. Scripturi ;
3. prin acte de întocmire a primelor mărturisiri de credinţă sau a primelor simboluri ale credinţei;
4. prin întocmirea de expuneri mai detaliate ale credinţei, prin mărturisiri mai ample ale credinţei, sub formă de catehisme sau sub formă de cărţi simbolice;
5. prin întocmirea textelor slujbelor religioase sau a cultului;
6. prin promovarea artei ca mijloc de afirmare constantă a adevărurilor de credinţă şi de sprijinire a lor.
B. LUCRAREA MISIONARĂ SAU DE RĂSPÂNDIRE A ÎNVĂŢĂTURII CREŞTINE
a) lucrări de misiune externă (printre necreştini);
b) lucrări de misiune, printre credincioşii Bisericii, pentru înviorarea credinţei.
C. LUCRAREA DE PRECIZARE ŞI DE ADÂNCIRE A ADEVĂRURILOR DE CREDINŢĂ
a) prin hotărârile sinoadelor, şi în special prin acelea ale Sinoadelor ecumenice, prin care se defineşte şi se precizează credinţa, în măsura în care ea este pusă în discuţie sau apare ca necesară, pentru buna desfăşurare a lucrării bisericeşti;
b) prin predică;
c) prin cateheză ;
d) prin organizarea şcolilor de învăţământ religios şi teologic, atât pentru adâncirea învăţăturii de credinţă, cât şi pentru formarea slujitorilor Bisericii.
D. LUCRAREA DE APĂRARE A ADEVĂRURILOR DE CREDINŢĂ
S-a făcut la început prin predici cu caracter apologetic, apoi prin discuţii publice, între creştini şi necreştini. În vremea noastră credinţa este apărată de atacurile prozelitismului sectar prin predici apologetice antisectare.
Partea I. Activitatea Bisericii
Noţiunea de activitate, lucrare, administrare sau administraţie şi jurisdicţie Bisericească
În limbaj bisericesc, în afară de înţelesul de administraţie economică (chivernisire a bunurilor economice), cuvântul administraţiese mai foloseşte pentru a exprima ansamblul activităţii de aplicare a puterii bisericeşti, adică a mijloacelor pe care le foloseşte Biserica, în scopul realizării misiunii sale.
Acte care se săvârşesc în activitatea de aplicare a puterii bisericeşti:
a) acte cu caracter spiritual-religios şi cultural (actele de administrare a puterii învăţătoreşti şi a celei sfinţitoare);
b) acte prin care se creează, se pune în mişcare şi se dirijeză aparatul bisericesc (acte de administraţie curentă) ;
c) acte de administrare a justiţiei ;
d) acte de administraţie economică.
Jurisdicţie = (sens etimologic) act prin care se pronunţă dreptul, prin care se stabileşte sau se creează dreptul.
Jurisdicţie = rostirea sau pronunţarea dreptului în justiţie, adică aplicarea dreptului în cadrul justiţiei.
Jurisdicţie = deţinerea unei anumite puteri şi dreptul de a o exercita în limite determinate.
Jurisdicţie – (sensul cel mai cuprinzător) facultate sau împuternicire de a deţine şi de a exercita dreptul de conducere sau de aplicare a puterii.
Actele de administrare sau de folosire a puterii bisericeşti prin aplicarea mijloacelor acestora la realităţile vieţii bisericeşti le pot săvârşi numai organele care au jurisdicţia corespunzătoare.
Aspectele activităţii sau lucrării Bisericii
I. Activitatea învăţătorească, lucrarea, administrarea sau exercitarea puterii învăţătoreşti sau de propovăduire în Biserică
Mijloacele puterii învăţătoreşti nu se exercită doar în interiorul Bisericii, ci şi în afara ei. Cea dintâi formă a ei a fost acţiunea misionară (vestirea cuvântului Evangheliei).
Slujitorii harismatici au fost de patru feluri:
a) apostolii (fără a fi din rândul celor 12 sau din rândul celor 70 de ucenici);
b) evangheliştii;
c) profeţii;
d) învăţătorii (didascălii).
Presbiterele, diaconiţele şi văduvele, dedicate slujirii Bisericii, au efectuat o constantă lucrare misionară.
Categorii de lucrări principale în exercitarea puterii învăţătoreşti :
A. lucrarea de păstrare a adevărului revelat ;
B. lucrarea misionară sau de răspândire a învăţăturii creştine;
C. lucrarea de precizare şi de adâncire a adevărurilor de credinţă;
D. lucrarea de apărare a acestora din urmă, adică a adevărurilor de credinţă.
A. LUCRAREA DE PĂSTRARE A ADEVĂRULUI REVELAT
S-a procedat în mai multe feluri:
1. prin acte de păstrare nealterată a adevărului revelat, de către întreaga Biserică;
2. prin acte de fixare în scris a acestui adevăr, de către scriitorii inspiraţi ai Sf. Scripturi ;
3. prin acte de întocmire a primelor mărturisiri de credinţă sau a primelor simboluri ale credinţei;
4. prin întocmirea de expuneri mai detaliate ale credinţei, prin mărturisiri mai ample ale credinţei, sub formă de catehisme sau sub formă de cărţi simbolice;
5. prin întocmirea textelor slujbelor religioase sau a cultului;
6. prin promovarea artei ca mijloc de afirmare constantă a adevărurilor de credinţă şi de sprijinire a lor.
B. LUCRAREA MISIONARĂ SAU DE RĂSPÂNDIRE A ÎNVĂŢĂTURII CREŞTINE
a) lucrări de misiune externă (printre necreştini);
b) lucrări de misiune, printre credincioşii Bisericii, pentru înviorarea credinţei.
C. LUCRAREA DE PRECIZARE ŞI DE ADÂNCIRE A ADEVĂRURILOR DE CREDINŢĂ
a) prin hotărârile sinoadelor, şi în special prin acelea ale Sinoadelor ecumenice, prin care se defineşte şi se precizează credinţa, în măsura în care ea este pusă în discuţie sau apare ca necesară, pentru buna desfăşurare a lucrării bisericeşti;
b) prin predică;
c) prin cateheză ;
d) prin organizarea şcolilor de învăţământ religios şi teologic, atât pentru adâncirea învăţăturii de credinţă, cât şi pentru formarea slujitorilor Bisericii.
D. LUCRAREA DE APĂRARE A ADEVĂRURILOR DE CREDINŢĂ
S-a făcut la început prin predici cu caracter apologetic, apoi prin discuţii publice, între creştini şi necreştini. În vremea noastră credinţa este apărată de atacurile prozelitismului sectar prin predici apologetice antisectare.
Trimiteți un comentariu