Întrebări la teoria generală a obligaţiilor (01)
01. Definiţi obligaţia
Răspuns: Obligaţia este acel raport juridic în conţinutul căruia intră dreptul subiectului activ (numit creditor), de a cer subiectului pasiv (numit debitor) – şi căruia îi revine îndatorirea corespunzătoare – de a da, a face sau a nu face ceva, sub sancţiunea constrângerii de stat în caz de neexecutare de bunăvoie.
02. Care sunt subiectele raportului juridic de obligaţie ?
Răspuns : Subiectul activ poartă denumirea de creditor, iar cel pasiv de debitor. Pot fi atât persoanele fizice cât şi persoanele juridice.
03. În ce constă conţinutul raportului juridic de obligaţie ?
Răspuns : Este format din dreptul de creanţă aparţinând creditorului şi obligaţia corespunzătoare acestui drept, care incumbă debitorului. O latură esenţială a raportului de obligaţie o constituie conţinutul său patrimonial: dreptul de creanţă se înscrie în activul patrimoniului, iar obligaţia corelativă este cuprinsă în pasivul acestuia.
04. În ce constă obiectul raportului de obligaţie ?
Răspuns : Obiectul raportului de obligaţie, conceput ca acţiune sau abstenţiune concretă la care este îndatorat subiectul pasiv şi îndreptăţit subiectul activ, poate consta fie într-o prestaţie pozitivă (a da, a face ceva), fie într-o abţinere (a nu face ceva la care, în lipsa obligaţiei asumate, subiectul pasiv ar fi fost îndreptăţit).
05. Ce este obligaţia de a da ?
Răspuns : A da înseamnă a constitui sau a transmite un drept real oarecare. Ea nu se confundă cu obligaţia de a preda materialmente lucrul vândut, această din urmă obligaţie fiind o obligaţie de a face.
06. Ce este obligaţia de a face?
Răspuns: Este îndatorirea ce revine subiectului pasiv de a efectua o lucrare şi, în general, orice prestaţie pozitivă în afara acelora care se încadrează în noţiunea de a da.
07. Ce este obligaţia de a nu face?
Răspuns: Constă într-o abţinere la care este îndatorat subiectul pasiv, de la ceva ce ar fi putut să facă în lipsa obligaţiei asumate.
08. Clasificaţi obligaţiile după izvoare
Răspuns:
a) contracte;
b) acte juridice unilaterale;
c) fapte ilicite cauzatoare de prejudicii (delicte şi cvasidelicte civile);
d) îmbogăţirea fără just temei;
e) gerarea de către o persoană a intereselor altei persoane;
f) plata unei prestaţii nedatorate.
Primele două categorii sunt obligaţii născute din acte juridice. Celelalte sunt obligaţii născute din fapte juridice.
09. Enunţaţi clasificările obligaţiilor în funcţie de obiectul lor
Răspuns:
a) obligaţii pozitive (obligaţiile de a da şi obligaţiile de a face);
b) obligaţiile negative (obligaţiile de a nu face);
a) obligaţii pecuniare;
b) obligaţiile nepecuniare;
a) obligaţiile determinate (numite şi obligaţii de rezultat);
b) obligaţiile de prudenţă şi diligenţă (numite şi obligaţii de mijloace).
10. Ce sunt obligaţiile de rezultat?
Răspuns : Ceea ce este caracteristic pentru obligaţia determinată (de rezultat) este faptul că obligaţia este strict precizată sub aspectul obiectului şi scopului urmărit, debitorul obligându-se ca, desfăşurând o anumită activitate, să atingă un rezultat bine stabilit.
11. Ce sunt obligaţiile de prudenţă si diligenţă ?
Răspuns : Caracteristica obligaţiei de prudenţă şi diligenţă (obligaţiei de rezultat) este aceea că obligaţia debitorului nu constă în îndatorirea precizată de la început de a atinge un anumit rezultat determinat, ci în îndatorirea sa de a depune toată diligenţa necesară pentru ca rezultatul dorit să se realizeze.
12. În ce constă diferenţa dintre obligaţiile determinate şi obligaţiile de prudenţă şi diligenţă pe teren probatoriu ?
Răspuns : În primul caz, neatingerea rezultatului dorit constituie, ipso facto, o dovadă a culpei debitorului (o prezumţie de culpă a acestuia). Neatingerea rezultatului în cel de-al doilea caz nu mai este, prin ea însăşi, o dovadă a culpei, ci revine creditorului sarcina de a dovedi în mod direct împrejurarea că debitorul nu a depus, pentru atingerea rezultatului preconizat, prudenţa şi diligenţa care erau obligatorii.
13. Clasificaţi obligaţiile după sancţiunea juridică
Răspuns:
a) obligaţii civile (care se bucură integral de sancţiunea juridică);
b) obligaţii naturale (numite şi obligaţii civile imperfecte, care nu se mai bucură de integralitatea sancţiunii juridice).
14. Clasificaţi obligaţiile după opozabilitatea lor
Răspuns :
a) obligaţii obişnuite (cărora le sunt proprii toate regulile care cârmuiesc drepturile relative) ;
b) obligaţiile reale (numite şi propter rem - apar ca un accesoriu al unui drept real, ca adevărate sarcini reale ce incumbă titularului unui drept real privitor la un bun) ;
c) obligaţiile opozabile terţilor (numite şi scriptae in rem - caracterizate prin aceea că sunt atât de strâns legate de posesia lucrului, încât creditorul nu poate obţine satisfacerea dreptului său decât dacă posesorul actual al lucrului va fi obligat să respecte acest drept, deşi nu a participat direct şi personal la formarea raportului de obligaţie).
Răspuns: Obligaţia este acel raport juridic în conţinutul căruia intră dreptul subiectului activ (numit creditor), de a cer subiectului pasiv (numit debitor) – şi căruia îi revine îndatorirea corespunzătoare – de a da, a face sau a nu face ceva, sub sancţiunea constrângerii de stat în caz de neexecutare de bunăvoie.
02. Care sunt subiectele raportului juridic de obligaţie ?
Răspuns : Subiectul activ poartă denumirea de creditor, iar cel pasiv de debitor. Pot fi atât persoanele fizice cât şi persoanele juridice.
03. În ce constă conţinutul raportului juridic de obligaţie ?
Răspuns : Este format din dreptul de creanţă aparţinând creditorului şi obligaţia corespunzătoare acestui drept, care incumbă debitorului. O latură esenţială a raportului de obligaţie o constituie conţinutul său patrimonial: dreptul de creanţă se înscrie în activul patrimoniului, iar obligaţia corelativă este cuprinsă în pasivul acestuia.
04. În ce constă obiectul raportului de obligaţie ?
Răspuns : Obiectul raportului de obligaţie, conceput ca acţiune sau abstenţiune concretă la care este îndatorat subiectul pasiv şi îndreptăţit subiectul activ, poate consta fie într-o prestaţie pozitivă (a da, a face ceva), fie într-o abţinere (a nu face ceva la care, în lipsa obligaţiei asumate, subiectul pasiv ar fi fost îndreptăţit).
05. Ce este obligaţia de a da ?
Răspuns : A da înseamnă a constitui sau a transmite un drept real oarecare. Ea nu se confundă cu obligaţia de a preda materialmente lucrul vândut, această din urmă obligaţie fiind o obligaţie de a face.
06. Ce este obligaţia de a face?
Răspuns: Este îndatorirea ce revine subiectului pasiv de a efectua o lucrare şi, în general, orice prestaţie pozitivă în afara acelora care se încadrează în noţiunea de a da.
07. Ce este obligaţia de a nu face?
Răspuns: Constă într-o abţinere la care este îndatorat subiectul pasiv, de la ceva ce ar fi putut să facă în lipsa obligaţiei asumate.
08. Clasificaţi obligaţiile după izvoare
Răspuns:
a) contracte;
b) acte juridice unilaterale;
c) fapte ilicite cauzatoare de prejudicii (delicte şi cvasidelicte civile);
d) îmbogăţirea fără just temei;
e) gerarea de către o persoană a intereselor altei persoane;
f) plata unei prestaţii nedatorate.
Primele două categorii sunt obligaţii născute din acte juridice. Celelalte sunt obligaţii născute din fapte juridice.
09. Enunţaţi clasificările obligaţiilor în funcţie de obiectul lor
Răspuns:
a) obligaţii pozitive (obligaţiile de a da şi obligaţiile de a face);
b) obligaţiile negative (obligaţiile de a nu face);
a) obligaţii pecuniare;
b) obligaţiile nepecuniare;
a) obligaţiile determinate (numite şi obligaţii de rezultat);
b) obligaţiile de prudenţă şi diligenţă (numite şi obligaţii de mijloace).
10. Ce sunt obligaţiile de rezultat?
Răspuns : Ceea ce este caracteristic pentru obligaţia determinată (de rezultat) este faptul că obligaţia este strict precizată sub aspectul obiectului şi scopului urmărit, debitorul obligându-se ca, desfăşurând o anumită activitate, să atingă un rezultat bine stabilit.
11. Ce sunt obligaţiile de prudenţă si diligenţă ?
Răspuns : Caracteristica obligaţiei de prudenţă şi diligenţă (obligaţiei de rezultat) este aceea că obligaţia debitorului nu constă în îndatorirea precizată de la început de a atinge un anumit rezultat determinat, ci în îndatorirea sa de a depune toată diligenţa necesară pentru ca rezultatul dorit să se realizeze.
12. În ce constă diferenţa dintre obligaţiile determinate şi obligaţiile de prudenţă şi diligenţă pe teren probatoriu ?
Răspuns : În primul caz, neatingerea rezultatului dorit constituie, ipso facto, o dovadă a culpei debitorului (o prezumţie de culpă a acestuia). Neatingerea rezultatului în cel de-al doilea caz nu mai este, prin ea însăşi, o dovadă a culpei, ci revine creditorului sarcina de a dovedi în mod direct împrejurarea că debitorul nu a depus, pentru atingerea rezultatului preconizat, prudenţa şi diligenţa care erau obligatorii.
13. Clasificaţi obligaţiile după sancţiunea juridică
Răspuns:
a) obligaţii civile (care se bucură integral de sancţiunea juridică);
b) obligaţii naturale (numite şi obligaţii civile imperfecte, care nu se mai bucură de integralitatea sancţiunii juridice).
14. Clasificaţi obligaţiile după opozabilitatea lor
Răspuns :
a) obligaţii obişnuite (cărora le sunt proprii toate regulile care cârmuiesc drepturile relative) ;
b) obligaţiile reale (numite şi propter rem - apar ca un accesoriu al unui drept real, ca adevărate sarcini reale ce incumbă titularului unui drept real privitor la un bun) ;
c) obligaţiile opozabile terţilor (numite şi scriptae in rem - caracterizate prin aceea că sunt atât de strâns legate de posesia lucrului, încât creditorul nu poate obţine satisfacerea dreptului său decât dacă posesorul actual al lucrului va fi obligat să respecte acest drept, deşi nu a participat direct şi personal la formarea raportului de obligaţie).
Trimiteți un comentariu