Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (20)
01. Care este corolarul libertăţii contractuale în dreptul comercial?
Răspuns: Libertatea probei în litigiile comerciale.
02. Care sunt trăsăturile unui instrument probatoriu eficace în dreptul comercial?
Răspuns:
a) să facă deplină credinţă, pentru a consolida creditul comercial;
b) să fie uşor de confecţionat, pentru a nu stânjeni celeritatea în circumstanţierea bunurilor comerciale;
c) proba să fie uşor de administrat.
03. Cu ce pot fi dovedite obligaţiile comerciale?
Răspuns: Aşa cum rezultă din art. 46 C. corn., obligaţiile comerciale se probează cu: acte autentice, acte sub semnătură privată, facturi acceptate, corespondenţă, telegrame, registrele părţilor, martori (ori de câte ori instanţa judecătorească consideră că trebuie să admită proba testimonială, şi aceasta chiar şi în cazurile prevăzute de art. 1191 C.civ.), prin orice mijloace de probă admise de legea civilă.
Deci, obligaţiile comerciale pot fi dovedite cu mijloacele de probă admise de dreptul civil, dar trebuie făcută sublinierea că în privinţa lor judecătorul are o mai mare libertate de apreciere. Este, de asemenea, de observat că pe lângă mijloacele de probă consacrate de legea civilă, Codul comercial prevede şi unele mijloace de probă specifice impuse de natura operaţiilor comerciale.
04. Care sunt probele specifice dreptului comun?
Răspuns: Potrivit art. 1170 C. civ., dovada actelor şi faptelor juridice se poate face prin înscrisuri, martori, prezumţii, mărturisire, expertiză etc. Mijloacele de probă ale dreptului comun sunt admise şi pentru dovedirea drepturilor rezultate din raporturile juridice comerciale. Ele pot fi folosite în condiţiile prevăzute de Codul comercial.
05. Care sunt probele specifice dreptului comercial?
Răspuns:
a) facturile acceptate;
b) corespondenţa;
c) telegramele;
d) registrele comerciale.
06. Din ce poate reieşi acceptarea facturii?
Răspuns: Acceptarea poate fi expresă, adică să rezulte din subscrierea facturii de către cumpărător sau din alte comunicări scrise, telefonice, telegrafice, sau transmise prin telex, fax sau chiar şi oral, însă, invers, acceptarea tacită nu este admisă (simpla tăcere nefiind producătoare de efecte juridice decât cel mult în sens negativ).
07. Enumeraţi registrele pe care trebuie să le ţina comercianţii
Răspuns:
a) registrul-jurnal;
b) registrul-inventar;
c) registrul copier;
d) registrul cartea mare.
08. Care sunt condiţiile care trebuie îndeplinite pentru ca registrele comerciale să poată fi folosite ca mijloc de probă?
Răspuns:
a) registrele să fie obligatorii;
b) registrele să fie legal ţinute;
c) litigiul să se poarte între comercianţi;
d) litigiul să privească operaţiuni sau acte juridice care constituie fapte de comerţ.
09. Care sunt mijloacele moderne de probă?
Răspuns:
a) comunicările prin telex şi fax;
b) înregistrările electronice.
10. Care este forţa probatorie a comunicărilor prin telex sau fax?
Răspuns: În materie comercială s-a considerat că telexul şi faxul pot fi asimilate cu telegrama, cu consecinţa însă de a i se aplica, în principiu, regimul juridic la acesteia prevăzut de art. 47-49 C. corn. în vederea identificării postului telex, fiecare teleimprimator este prevăzut cu un dispozitiv de transmitere automată a unor combinaţii specifice de litere şi cifre (indicativul de apel). Prin perforarea mesajelor se poate verifica corectitudinea textului aşa cum va fi transmis ulterior, iar corecta recepţionare a indicativului de apel şi sfârşitul textului constituie o confirmare de primire a acelui text.
În ceea ce priveşte comunicările prin telefax (mijloc de comunicare de documente prin cablu telefonic), certitudinea persoanei emitentului, a transmiterii sau primirii documentului ca şi a corectitudinii lui este asigurată prin „raportul de transmisiune" şi „raportul de confirmare".
11. Care este valoarea probatorie a suporturilor electronice în dreptul comercial?
Răspuns: Un suport electronic nu se încadrează în categoria înscrisului sub semnătură privată, chiar atunci când informaţiile stocate sunt transpuse prin imprimantă, pe hârtie. Un asemenea înscris nu poartă semnătura originală a celui care s-a obligat. De aceea, documentul informatic poate fi considerat fie un început de probă scrisă sau, ca prezumţie, fie poate fi asimilată cu copiile neoficiale care, potrivit art. 1188 C. civ., sunt lipsite de putere doveditoare, în aceste condiţii, documentele informatice nu ar putea fi folosite ca probe independente, ci numai în coroborare cu alte mijloace de probă.
Răspuns: Libertatea probei în litigiile comerciale.
02. Care sunt trăsăturile unui instrument probatoriu eficace în dreptul comercial?
Răspuns:
a) să facă deplină credinţă, pentru a consolida creditul comercial;
b) să fie uşor de confecţionat, pentru a nu stânjeni celeritatea în circumstanţierea bunurilor comerciale;
c) proba să fie uşor de administrat.
03. Cu ce pot fi dovedite obligaţiile comerciale?
Răspuns: Aşa cum rezultă din art. 46 C. corn., obligaţiile comerciale se probează cu: acte autentice, acte sub semnătură privată, facturi acceptate, corespondenţă, telegrame, registrele părţilor, martori (ori de câte ori instanţa judecătorească consideră că trebuie să admită proba testimonială, şi aceasta chiar şi în cazurile prevăzute de art. 1191 C.civ.), prin orice mijloace de probă admise de legea civilă.
Deci, obligaţiile comerciale pot fi dovedite cu mijloacele de probă admise de dreptul civil, dar trebuie făcută sublinierea că în privinţa lor judecătorul are o mai mare libertate de apreciere. Este, de asemenea, de observat că pe lângă mijloacele de probă consacrate de legea civilă, Codul comercial prevede şi unele mijloace de probă specifice impuse de natura operaţiilor comerciale.
04. Care sunt probele specifice dreptului comun?
Răspuns: Potrivit art. 1170 C. civ., dovada actelor şi faptelor juridice se poate face prin înscrisuri, martori, prezumţii, mărturisire, expertiză etc. Mijloacele de probă ale dreptului comun sunt admise şi pentru dovedirea drepturilor rezultate din raporturile juridice comerciale. Ele pot fi folosite în condiţiile prevăzute de Codul comercial.
05. Care sunt probele specifice dreptului comercial?
Răspuns:
a) facturile acceptate;
b) corespondenţa;
c) telegramele;
d) registrele comerciale.
06. Din ce poate reieşi acceptarea facturii?
Răspuns: Acceptarea poate fi expresă, adică să rezulte din subscrierea facturii de către cumpărător sau din alte comunicări scrise, telefonice, telegrafice, sau transmise prin telex, fax sau chiar şi oral, însă, invers, acceptarea tacită nu este admisă (simpla tăcere nefiind producătoare de efecte juridice decât cel mult în sens negativ).
07. Enumeraţi registrele pe care trebuie să le ţina comercianţii
Răspuns:
a) registrul-jurnal;
b) registrul-inventar;
c) registrul copier;
d) registrul cartea mare.
08. Care sunt condiţiile care trebuie îndeplinite pentru ca registrele comerciale să poată fi folosite ca mijloc de probă?
Răspuns:
a) registrele să fie obligatorii;
b) registrele să fie legal ţinute;
c) litigiul să se poarte între comercianţi;
d) litigiul să privească operaţiuni sau acte juridice care constituie fapte de comerţ.
09. Care sunt mijloacele moderne de probă?
Răspuns:
a) comunicările prin telex şi fax;
b) înregistrările electronice.
10. Care este forţa probatorie a comunicărilor prin telex sau fax?
Răspuns: În materie comercială s-a considerat că telexul şi faxul pot fi asimilate cu telegrama, cu consecinţa însă de a i se aplica, în principiu, regimul juridic la acesteia prevăzut de art. 47-49 C. corn. în vederea identificării postului telex, fiecare teleimprimator este prevăzut cu un dispozitiv de transmitere automată a unor combinaţii specifice de litere şi cifre (indicativul de apel). Prin perforarea mesajelor se poate verifica corectitudinea textului aşa cum va fi transmis ulterior, iar corecta recepţionare a indicativului de apel şi sfârşitul textului constituie o confirmare de primire a acelui text.
În ceea ce priveşte comunicările prin telefax (mijloc de comunicare de documente prin cablu telefonic), certitudinea persoanei emitentului, a transmiterii sau primirii documentului ca şi a corectitudinii lui este asigurată prin „raportul de transmisiune" şi „raportul de confirmare".
11. Care este valoarea probatorie a suporturilor electronice în dreptul comercial?
Răspuns: Un suport electronic nu se încadrează în categoria înscrisului sub semnătură privată, chiar atunci când informaţiile stocate sunt transpuse prin imprimantă, pe hârtie. Un asemenea înscris nu poartă semnătura originală a celui care s-a obligat. De aceea, documentul informatic poate fi considerat fie un început de probă scrisă sau, ca prezumţie, fie poate fi asimilată cu copiile neoficiale care, potrivit art. 1188 C. civ., sunt lipsite de putere doveditoare, în aceste condiţii, documentele informatice nu ar putea fi folosite ca probe independente, ci numai în coroborare cu alte mijloace de probă.
Trimiteți un comentariu