Întrebări şi răspunsuri drept comercial I (18)
01. Ce este obligaţia în sens larg? Dar în sens restrâns?
Răspuns: În sens larg, obligaţia este un raport juridic în conţinutul căruia intră dreptul subiectului activ-creditorul, de a cere subiectului pasiv - debitorul, de a face sau a nu face ceva, sub sancţiunea constrângerii (în caz de neexecutare). În sens restrâns, accentul definiţiei este pus numai pe latura pasivă a raportului juridic, aşa încât obligaţia se consideră a fi acel raport juridic în virtutea căruia debitorul este ţinut faţă de creditor la o prestaţie pozitivă (a da sau a face), fie la o absenţiune (a nu face).
02. Care sunt elementele din structura raportului de obligaţie?
Răspuns:
a) subiectele;
b) conţinutul;
c) obiectul.
03. Cine poate fi subiect al raportului juridic obligaţional?
Răspuns: Atât persoanele fizice cât şi persoanele juridice, în mod excepţional chiar statul.
04. Care este conţinutul raportului juridic de obligaţie?
Răspuns: Conţinutul raportului juridic de obligaţie este format din dreptul de creanţă care aparţine creditorului şi datoria corelativă dreptului de creanţă care incumbă debitorului.
05. Care este obiectul raportului de obligaţie?
Răspuns: Conceput ca acţiune sau abstenţiune concretă la care este îndatorat subiectul pasiv şi îndreptăţit subiectul activ -, poate consta fie într-o prestaţie pozitivă (a da sau a face ceva), fie într-o abstenţiune (de a nu face ceva) la care, în lipsa obligaţiei asumate, subiectul pasiv ar fi îndreptăţit.
06. Ce este obligaţia de a da?
Răspuns: Obligaţia de a constitui sau transmite un drept real oarecare (de exemplu, obligaţia vânzătorului de a transmite cumpărătorului dreptul de proprietate asupra lucrului vândut este o obligaţie „de a da", care nu se confundă cu obligaţia de a preda materialmente lucrul vândut, care este o obligaţie „de a face").
07. Ce este obligaţia de a face?
Răspuns: Îndatorirea ce revine subiectului pasiv de a efectua o lucrare şi, în general, orice prestaţie pozitivă (astfel, de exemplu, obligaţia vânzătorului de a preda lucrul vândut sau obligaţia locatorului de a pune la dispoziţia locatarului lucrul închiriat, ori obligaţia unei persoane de a presta anumite servicii).
08. Ce este obligaţia de a nu face?
Răspuns: Constă într-o abţinere, la care este îndatorat subiectul pasiv, de la ceva ce ar fi putut face în lipsa obligaţiei asumate (de exemplu, proprietarul unui teren se obligă faţă de vecinul său să nu facă o construcţie pe propriul său teren, pentru a nu-i acoperi vederea; această obligaţie este „de a nu face", proprietarul terenului abdicând de la o prerogativă pe care o avea în virtutea dreptului său de proprietate).
09. Care sunt cele mai importante izvoare ale obligaţiilor comerciale?
Răspuns:
a) contractul;
b) actul juridic complex;
c) actul juridic unilateral (declaraţia unilaterală de voinţă sau angajamentul unilateral).
10. Ce este actul juridic complex?
Răspuns: Se distinge de contractele obişnuite cu pluralitate de părţi participante prin aceea că este absentă contranetatea intereselor. Într-adevăr, în contractele obişnuite, voinţele care concură la formarea contractului sunt emanaţia unor persoane cu interese opuse (care caută satisfacerea acestora printr-o conciliere). Dimpotrivă, în actele complexe, părţile au interese concordante în vederea realizării unui ţel comun, ele nu se luptă, ci colaborează.
11. Ce este actul juridic unilateral?
Răspuns: Are drept fundament declaraţia unilaterală de voinţă ca izvor independent de obligaţii, s-a născut ca necesitate a explicării fundamentului cambiei, ca şi al titlurilor de credit.
Răspuns: În sens larg, obligaţia este un raport juridic în conţinutul căruia intră dreptul subiectului activ-creditorul, de a cere subiectului pasiv - debitorul, de a face sau a nu face ceva, sub sancţiunea constrângerii (în caz de neexecutare). În sens restrâns, accentul definiţiei este pus numai pe latura pasivă a raportului juridic, aşa încât obligaţia se consideră a fi acel raport juridic în virtutea căruia debitorul este ţinut faţă de creditor la o prestaţie pozitivă (a da sau a face), fie la o absenţiune (a nu face).
02. Care sunt elementele din structura raportului de obligaţie?
Răspuns:
a) subiectele;
b) conţinutul;
c) obiectul.
03. Cine poate fi subiect al raportului juridic obligaţional?
Răspuns: Atât persoanele fizice cât şi persoanele juridice, în mod excepţional chiar statul.
04. Care este conţinutul raportului juridic de obligaţie?
Răspuns: Conţinutul raportului juridic de obligaţie este format din dreptul de creanţă care aparţine creditorului şi datoria corelativă dreptului de creanţă care incumbă debitorului.
05. Care este obiectul raportului de obligaţie?
Răspuns: Conceput ca acţiune sau abstenţiune concretă la care este îndatorat subiectul pasiv şi îndreptăţit subiectul activ -, poate consta fie într-o prestaţie pozitivă (a da sau a face ceva), fie într-o abstenţiune (de a nu face ceva) la care, în lipsa obligaţiei asumate, subiectul pasiv ar fi îndreptăţit.
06. Ce este obligaţia de a da?
Răspuns: Obligaţia de a constitui sau transmite un drept real oarecare (de exemplu, obligaţia vânzătorului de a transmite cumpărătorului dreptul de proprietate asupra lucrului vândut este o obligaţie „de a da", care nu se confundă cu obligaţia de a preda materialmente lucrul vândut, care este o obligaţie „de a face").
07. Ce este obligaţia de a face?
Răspuns: Îndatorirea ce revine subiectului pasiv de a efectua o lucrare şi, în general, orice prestaţie pozitivă (astfel, de exemplu, obligaţia vânzătorului de a preda lucrul vândut sau obligaţia locatorului de a pune la dispoziţia locatarului lucrul închiriat, ori obligaţia unei persoane de a presta anumite servicii).
08. Ce este obligaţia de a nu face?
Răspuns: Constă într-o abţinere, la care este îndatorat subiectul pasiv, de la ceva ce ar fi putut face în lipsa obligaţiei asumate (de exemplu, proprietarul unui teren se obligă faţă de vecinul său să nu facă o construcţie pe propriul său teren, pentru a nu-i acoperi vederea; această obligaţie este „de a nu face", proprietarul terenului abdicând de la o prerogativă pe care o avea în virtutea dreptului său de proprietate).
09. Care sunt cele mai importante izvoare ale obligaţiilor comerciale?
Răspuns:
a) contractul;
b) actul juridic complex;
c) actul juridic unilateral (declaraţia unilaterală de voinţă sau angajamentul unilateral).
10. Ce este actul juridic complex?
Răspuns: Se distinge de contractele obişnuite cu pluralitate de părţi participante prin aceea că este absentă contranetatea intereselor. Într-adevăr, în contractele obişnuite, voinţele care concură la formarea contractului sunt emanaţia unor persoane cu interese opuse (care caută satisfacerea acestora printr-o conciliere). Dimpotrivă, în actele complexe, părţile au interese concordante în vederea realizării unui ţel comun, ele nu se luptă, ci colaborează.
11. Ce este actul juridic unilateral?
Răspuns: Are drept fundament declaraţia unilaterală de voinţă ca izvor independent de obligaţii, s-a născut ca necesitate a explicării fundamentului cambiei, ca şi al titlurilor de credit.
Trimiteți un comentariu