Întrebări la teoria generală a obligaţiilor (12)
01. Cum se numesc clauzele contractuale exprese privind rezoluţiunea contractului pentru neexecutare?
Răspuns: Pacte comisorii.
02. Enumeraţi tipurile de pact comisoriu
Răspuns:
a) clauza că în caz de neexecutare a contractului de către una dintre părţi, contractul se desfiinţează (rezoluţiunea va avea loc judiciar);
b) clauza că în cazul în care o parte nu-şi va executa obligaţiile, cealaltă parte este în drept să considere contractul ca desfiinţat (rezoluţiunea se va opera pe baza declaraţiei unilaterale de rezoluţiune a părţii îndreptăţite);
c) clauza că în caz de neexecutare de către una dintre părţi a obligaţiei sale, contractul se consideră rezolvit de plin drept (rezoluţiunea operează de drept, instanţa sesizată nemaiputând acorda termen de graţie, nici să aprecieze asupra oportunităţii pronunţării rezoluţiunii);
d) clauza potrivit căreia în caz de neexecutare, contractul se consideră desfiinţat de derpt, fără a mai fi necesară punerea în întârziere şi fără orice altă formalitate prealabilă (are loc desfiinţarea necondiţionată a contractului, de îndată ce a expirat termenul de executare).
03. Cine are dreptul de a aprecia dacă este cazul să se aplice rezoluţiunea?
Răspuns: Creditorul care şi-a executat sause declară gata să-şi execute obligaţiile. Înscrierea în contract a unui pact comisoriu expres nu înlătură facultatea acestuia de a cere executarea silită a contractului şi de a nu se ajunge la rezoluţiune. Debitorul care nu şi-a executat obligaţiile nu are dreptul de a pretinde rezoluţiunea contractului, chiar dacă în cuprinsul acestuia a fost inserat un pact comisoriu expres de tipul cel mai sever.
04. Care sunt efectele rezoluţiunii?
Răspuns:
a) părţile sunt repuse în situaţia anterioară încheierii contractului, restituindu-şi una alteia tot ceea ce şi-au prestat în temeiul contractului desfiinţat;
b) partea care şi-a executat sau s-a declarat gata să-şi execute obligaţiile este îndreptăţită a obţine despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor suferite ca urmare a neexecutării obligaţiilor de către partea în culpă.
05. Care este deosebirea dintre rezoluţiune şi reziliere?
Răspuns: Rezoluţiunea se aplică în caz de neexecutare a unor contracte cu execuţie instantanee. Rezilierea se aplică în cazul neexecutării unor contracte cu execuţie succesivă. Pe când rezoluţiunea desfiinţează retroactiv contractul, rezilierea face să înceteze efectele contractului numai pentru viitor.
06. Care este deosebirea dintre rezoluţiune sau reziliere pe de o parte, şi riscul neexecutării contractului pe de altă parte?
Răspuns: Rezoluţiunea sau rezilierea presupun o neexecutare a contractului imputabilă uneia dintre părţi. Riscul contractului apare ca o consecinţă a neexecutării contractului sinalagmatic, ca urmare a imposibilităţii fortuite, deci a unei cauze independente de orice culpă a vreuneia dintre părţi.
07. Cine suportă riscul contractului?
Răspuns: Regula este că riscul contractului este suportat de debitorul obligaţiei imposibil de executat. Aceasta înseamnă că debitorul obligaţiei imposibil de executat nu va putea pretinde celeilalte părţi să-şi execute obligaţia corelativă, dar nici cealaltă parte nu va putea pretinde despăgubiri pentru neexecutare de la debitorul obligaţiei imposibil de executat.
08. Care este soluţia în situaţia în care obligaţia a devenit numai parţial imposibil de executat?
Răspuns:
a) fie se reduce în mod corespunzător contraprestaţia ce ar urma să fie executată de către cealaltă parte, caz în care debitorul obligaţiei imposibil de executat va suporta riscul contractului numai în măsura părţii neexecutate de el;
b) fie se desfiinţează în întregime contractul, în măsura în care partea ce ar putea fi executată nu asigură satisfacerea scopului pentru care contractul a fost încheiat.
09. Cine suportă riscul contractului în contractele translative de proprietate?
Răspuns: Regula consacrată în legislaţie este aceea că, în cazul contractelor translative de proprietate, riscul contractului îl suportă acea parte care avea calitatea de proprietar al lucrului la momentul pieirii fortuite a acestuia (res perit domino).
Riscul contractului îl va suporta deci cumpărătorul, deoarece el a devenit proprietarul lucrului prin simplul fapt al încheierii contractului, chiar dacă lucrul nu fusese predat. El va trebui aşadar să achite preţul lucrului pierit. Regula res perit domino înseamnă, aici, res perit creditori – riscul contractului este suportat de creditorul obligaţiei imposibil de executat.
10. În ce situaţie transferul dreptului de proprietate operează prin simpla încheiere a contractului?
Răspuns: În cazul lucrurilor certe, individual determinate. În cazul în care obiectul contractului sunt bunuri de gen, transferul dreptului de proprietate operează numai o dată cu predarea către cumpărător.
11. Cine suportă riscul contractului în cazul în care vânzătorul, înainte de pieirea bunului, fusese pus în întârziere întrucât nu-şi executase la termenul prevăzut obligaţia de predare?
Răspuns: Vânzătorul (art. 1074 alin. 2 C.civ.). Însă acesta se va putea exonera de acest risc dacă face dovada că bunul ar fi pierit şi la creditorul-cumpărător, dacă i-ar fi fost predat în termen.
12. Cine suportă riscul contractului în cazul în care transferul proprietăţii este afectat de o condiţie suspensivă?
Răspuns: Transmiterea proprietăţii fiind subordonată îndeplinirii condiţiei, riscul este suportat de către vânzător, acesta nemaifiind în măsură să-şi execute obligaţia la îndeplinirea condiţiei.
Dacă pendente conditione – în cazul condiţiei suspensive – obiectul a pierit fortuit numai parţial, cumpărătorul este obligat să-l primească în starea în care se găseşte, fără a putea cere o scădere de preţ.
13. Cine suportă riscul contractului în cazul în care transferul proprietăţii este afectat de o condiţie rezolutorie?
Răspuns: Cumpărătorul comportându-se, de la început, ca şi când ar fi proprietar pur şi simplu, în situaţia în care bunul piere pendente conditione, riscul contractului este suportat de către proprietarul sub condiţie rezolutorie, adică de către cumpărător.
Răspuns: Pacte comisorii.
02. Enumeraţi tipurile de pact comisoriu
Răspuns:
a) clauza că în caz de neexecutare a contractului de către una dintre părţi, contractul se desfiinţează (rezoluţiunea va avea loc judiciar);
b) clauza că în cazul în care o parte nu-şi va executa obligaţiile, cealaltă parte este în drept să considere contractul ca desfiinţat (rezoluţiunea se va opera pe baza declaraţiei unilaterale de rezoluţiune a părţii îndreptăţite);
c) clauza că în caz de neexecutare de către una dintre părţi a obligaţiei sale, contractul se consideră rezolvit de plin drept (rezoluţiunea operează de drept, instanţa sesizată nemaiputând acorda termen de graţie, nici să aprecieze asupra oportunităţii pronunţării rezoluţiunii);
d) clauza potrivit căreia în caz de neexecutare, contractul se consideră desfiinţat de derpt, fără a mai fi necesară punerea în întârziere şi fără orice altă formalitate prealabilă (are loc desfiinţarea necondiţionată a contractului, de îndată ce a expirat termenul de executare).
03. Cine are dreptul de a aprecia dacă este cazul să se aplice rezoluţiunea?
Răspuns: Creditorul care şi-a executat sause declară gata să-şi execute obligaţiile. Înscrierea în contract a unui pact comisoriu expres nu înlătură facultatea acestuia de a cere executarea silită a contractului şi de a nu se ajunge la rezoluţiune. Debitorul care nu şi-a executat obligaţiile nu are dreptul de a pretinde rezoluţiunea contractului, chiar dacă în cuprinsul acestuia a fost inserat un pact comisoriu expres de tipul cel mai sever.
04. Care sunt efectele rezoluţiunii?
Răspuns:
a) părţile sunt repuse în situaţia anterioară încheierii contractului, restituindu-şi una alteia tot ceea ce şi-au prestat în temeiul contractului desfiinţat;
b) partea care şi-a executat sau s-a declarat gata să-şi execute obligaţiile este îndreptăţită a obţine despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor suferite ca urmare a neexecutării obligaţiilor de către partea în culpă.
05. Care este deosebirea dintre rezoluţiune şi reziliere?
Răspuns: Rezoluţiunea se aplică în caz de neexecutare a unor contracte cu execuţie instantanee. Rezilierea se aplică în cazul neexecutării unor contracte cu execuţie succesivă. Pe când rezoluţiunea desfiinţează retroactiv contractul, rezilierea face să înceteze efectele contractului numai pentru viitor.
06. Care este deosebirea dintre rezoluţiune sau reziliere pe de o parte, şi riscul neexecutării contractului pe de altă parte?
Răspuns: Rezoluţiunea sau rezilierea presupun o neexecutare a contractului imputabilă uneia dintre părţi. Riscul contractului apare ca o consecinţă a neexecutării contractului sinalagmatic, ca urmare a imposibilităţii fortuite, deci a unei cauze independente de orice culpă a vreuneia dintre părţi.
07. Cine suportă riscul contractului?
Răspuns: Regula este că riscul contractului este suportat de debitorul obligaţiei imposibil de executat. Aceasta înseamnă că debitorul obligaţiei imposibil de executat nu va putea pretinde celeilalte părţi să-şi execute obligaţia corelativă, dar nici cealaltă parte nu va putea pretinde despăgubiri pentru neexecutare de la debitorul obligaţiei imposibil de executat.
08. Care este soluţia în situaţia în care obligaţia a devenit numai parţial imposibil de executat?
Răspuns:
a) fie se reduce în mod corespunzător contraprestaţia ce ar urma să fie executată de către cealaltă parte, caz în care debitorul obligaţiei imposibil de executat va suporta riscul contractului numai în măsura părţii neexecutate de el;
b) fie se desfiinţează în întregime contractul, în măsura în care partea ce ar putea fi executată nu asigură satisfacerea scopului pentru care contractul a fost încheiat.
09. Cine suportă riscul contractului în contractele translative de proprietate?
Răspuns: Regula consacrată în legislaţie este aceea că, în cazul contractelor translative de proprietate, riscul contractului îl suportă acea parte care avea calitatea de proprietar al lucrului la momentul pieirii fortuite a acestuia (res perit domino).
Riscul contractului îl va suporta deci cumpărătorul, deoarece el a devenit proprietarul lucrului prin simplul fapt al încheierii contractului, chiar dacă lucrul nu fusese predat. El va trebui aşadar să achite preţul lucrului pierit. Regula res perit domino înseamnă, aici, res perit creditori – riscul contractului este suportat de creditorul obligaţiei imposibil de executat.
10. În ce situaţie transferul dreptului de proprietate operează prin simpla încheiere a contractului?
Răspuns: În cazul lucrurilor certe, individual determinate. În cazul în care obiectul contractului sunt bunuri de gen, transferul dreptului de proprietate operează numai o dată cu predarea către cumpărător.
11. Cine suportă riscul contractului în cazul în care vânzătorul, înainte de pieirea bunului, fusese pus în întârziere întrucât nu-şi executase la termenul prevăzut obligaţia de predare?
Răspuns: Vânzătorul (art. 1074 alin. 2 C.civ.). Însă acesta se va putea exonera de acest risc dacă face dovada că bunul ar fi pierit şi la creditorul-cumpărător, dacă i-ar fi fost predat în termen.
12. Cine suportă riscul contractului în cazul în care transferul proprietăţii este afectat de o condiţie suspensivă?
Răspuns: Transmiterea proprietăţii fiind subordonată îndeplinirii condiţiei, riscul este suportat de către vânzător, acesta nemaifiind în măsură să-şi execute obligaţia la îndeplinirea condiţiei.
Dacă pendente conditione – în cazul condiţiei suspensive – obiectul a pierit fortuit numai parţial, cumpărătorul este obligat să-l primească în starea în care se găseşte, fără a putea cere o scădere de preţ.
13. Cine suportă riscul contractului în cazul în care transferul proprietăţii este afectat de o condiţie rezolutorie?
Răspuns: Cumpărătorul comportându-se, de la început, ca şi când ar fi proprietar pur şi simplu, în situaţia în care bunul piere pendente conditione, riscul contractului este suportat de către proprietarul sub condiţie rezolutorie, adică de către cumpărător.
Trimiteți un comentariu