Întrebări drept penal, partea specială (IX)
01. În ce constă infracţiunea de ucidere din culpă?
Răspuns: Orice activitate materială (comisivă sau omisivă) prin care se provoacă moartea unui om.
02. În ce situaţii uciderea din culpă este agravată?
Răspuns:
a) s-a comis ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anumite activităţi.
b) s-a comis de un conducător de vehicul cu tracţiune mecanică, având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală sau care se află în stare de ebrietate.
c) când este comisă de orice altă persoană în exerciţiul profesiei sau meseriei şi care se află în stare de ebrietate.
d) când s-a cauzat moartea a două sau mai multe persoane.
03. Care este teoria consacrată de practica judiciară în materia uciderii din culpă?
Răspuns: Teoria echivalenţei condiţiilor: orice nerespectare a unor reglementări, indiferent dacă a fost cauza sau condiţie de producere a morţii, a determinat angajarea răspunderii penale pentru uciderea din culpă.
04. Cu ce fel de culpă se comite uciderea din culpă?
Răspuns: Culpă cu sau fără prevedere.

Seja o primeiro a comentar
Trimiteți un comentariu