Întrebări contracte speciale (XVIII)
01. Definiţi schimbul
Răspuns: Codul civil defineşte schimbul ca fiind „un contract prin care părţile îşi dau respectiv un lucru pentru altul” (art. 1405). Părţile contractului de schimb se numesc „coschimbaşi” sau „copermutanţi”.
02. Există o deosebire esenţială între schimb şi vânzare?
Răspuns: Nu.
03. Ce este schimbul cu sultă?
Răspuns: Când între cele două bunuri nu există echivalenţă valorică, părţile pot stabili compensarea acesteia prin plata unei sume de bani în completare, numită sultă, de către partea a cărui bun este de valoare mai mică.
04. Cum se poate şti dacă schimbul cu sultă este cu adevărat un schimb sau o vânzare-cumpărare?
Răspuns: Potrivit principiului accessorium sequitur principale, dacă sulta este superioară valorii bunului, contractul este de vânzare, iar dacă este inferioară, contractul este de schimb.
05. Care sunt caracterele juridice ale contractului de schimb?
Răspuns:
a) consensual;
b) translativ de proprietate;
c) sinalagmatic;
d) comutativ;
e) oneros.
06. Care este regimul juridic al contractului de schimb?
Răspuns: În principiu, schimbul este guvernat de aceleaşi reguli ca şi contractul de vânzare (art. 1409 C. civ.). Ca atare, fiind vorba despre un dublu transfer de drepturi, fiecare copermutatnt va beneficia faţă de celălalt de garanţia pentru evicţiune şi de garanţia pentru vicii ascunse.
07. Care sunt regulile vânzării inaplicabile schimbului?
Răspuns: În materie de vânzare, cheltuielile contractului sunt puse de lege în sarcina cumpărătorului (art. 1305 C. civ.), pe când în materie de schimb, unde nu există un cumpărător, ci fiecare parte dă celeilalte un bun pentru ceea ce primeşte, nu o sumă de bani, cheltuielile contractului, în lipsă de stipulaţie contractuală, vor fi suportate de ambele părţi în mod egal.
De asemenea, dispoziţiile art. 1312 C. civ. aplicabile în materie de vânzare, portivit cărora orice clauză obscură a contractului se interpretează în contra vânzătorului, nu îşi găsesc locul în materie de schimb, în cazul căruia vor fi incidente dispoziţiile dreptului comun, conform cărora „când este îndoială, convenţia se interpretează în favoarea celui ce se obligă” (art. 983 C. civ.).
Răspuns: Codul civil defineşte schimbul ca fiind „un contract prin care părţile îşi dau respectiv un lucru pentru altul” (art. 1405). Părţile contractului de schimb se numesc „coschimbaşi” sau „copermutanţi”.
02. Există o deosebire esenţială între schimb şi vânzare?
Răspuns: Nu.
03. Ce este schimbul cu sultă?
Răspuns: Când între cele două bunuri nu există echivalenţă valorică, părţile pot stabili compensarea acesteia prin plata unei sume de bani în completare, numită sultă, de către partea a cărui bun este de valoare mai mică.
04. Cum se poate şti dacă schimbul cu sultă este cu adevărat un schimb sau o vânzare-cumpărare?
Răspuns: Potrivit principiului accessorium sequitur principale, dacă sulta este superioară valorii bunului, contractul este de vânzare, iar dacă este inferioară, contractul este de schimb.
05. Care sunt caracterele juridice ale contractului de schimb?
Răspuns:
a) consensual;
b) translativ de proprietate;
c) sinalagmatic;
d) comutativ;
e) oneros.
06. Care este regimul juridic al contractului de schimb?
Răspuns: În principiu, schimbul este guvernat de aceleaşi reguli ca şi contractul de vânzare (art. 1409 C. civ.). Ca atare, fiind vorba despre un dublu transfer de drepturi, fiecare copermutatnt va beneficia faţă de celălalt de garanţia pentru evicţiune şi de garanţia pentru vicii ascunse.
07. Care sunt regulile vânzării inaplicabile schimbului?
Răspuns: În materie de vânzare, cheltuielile contractului sunt puse de lege în sarcina cumpărătorului (art. 1305 C. civ.), pe când în materie de schimb, unde nu există un cumpărător, ci fiecare parte dă celeilalte un bun pentru ceea ce primeşte, nu o sumă de bani, cheltuielile contractului, în lipsă de stipulaţie contractuală, vor fi suportate de ambele părţi în mod egal.
De asemenea, dispoziţiile art. 1312 C. civ. aplicabile în materie de vânzare, portivit cărora orice clauză obscură a contractului se interpretează în contra vânzătorului, nu îşi găsesc locul în materie de schimb, în cazul căruia vor fi incidente dispoziţiile dreptului comun, conform cărora „când este îndoială, convenţia se interpretează în favoarea celui ce se obligă” (art. 983 C. civ.).
Trimiteți un comentariu