Întrebări contracte speciale (VIII)
01. Ce este acceptarea?
Răspuns: Acceptarea este manifestarea de voinţă a destinatarului în sensul primirii propunerii de contract venite din partea ofertantului. Ea trebuie să concorde întocmai ofertei, fiind necondiţionată şi integrală, ducând la realizarea consimţământului (acordului de voinţe), aşadar la naşterea contractului, printr-un simplu „da”.
02. Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească acceptarea?
Răspuns: Aceleaşi ca şi oferta.
03. În ce constă acceptarea expresă a ofertei?
Răspuns: Acceptarea este expresă atunci când voinţa destinatarului ofertei de a primi
propunerea ofertantului este exteriorizată şi adusă la cunoştinţa acestuia fie prin viu grai,
fie în scris, fie prin anumite gesturi sau semne care, conform uzanţelor, relevă voinţa de a
accepta oferta.
04. În ce constă acceptarea tacită a ofertei?
Răspuns: Spre deosebire de acceptarea expresă, acceptarea tacită nu implică o manifestare de voinţă făcută în scopul de a fi adusă la cunoştinţa ofertantului, ci doar îndeplinirea unei acţiuni din care se poate desprinde implicit voinţa destinatarului de a primi propunerea ofertantului.
05. Poate fi echivalat consimţământul cu acceptarea tacită a oferte?
Răspuns: Nu, tăcerea este considerată ca indiferentă din punct de vedere juridic.
06. Enumeraţi excepţiile de la regula potrivit căreia tăcerea nu echivalează cu acceptarea implicită a ofertei
Răspuns:
a) tăcerea valorează acceptare dacă legea sau uzanţele (specifice unui loc, profesii sau comerţului) prevăd aceasta;
b) tăcerea valorează acceptare când părţile au convenit anterior expres că tăcerea uneia dintre ele la propunerea provenind de la cealaltă valorează acceptare a acelei promisiuni;
c) tăcerea valorează acceptare când între părţi au existat relaţii de afaceri anterioare care s-au concretizat în încheierea repetată a unor contracte de aceeaşi natură, prin oferte periodice nerefuzate niciodată până la momentul respectiv, caz în care, în lipsa unui refuz, ofertantul poate conta pe încheierea contractului;
d) se consideră că tăcerea constituie acceptare în cazul în care oferta este făcută în interesul exclusiv al destinatarului.
07. Care este în principiu momentul formării contractului?
Răspuns: Acela al întâlnirii celor două voinţe – oferta şi acceptarea.
08. În ce constă teoria emisiunii acceptării?
Răspuns: Conform teoriei emisiunii acceptării, (cunoscută şi sub denumirea de teoria declaraţiei sau expedierii), locul încheierii contractului fiind cel unde acceptantul se află la momentul la care, într-un fel sau altul, acceptă oferta.
09. În ce constă teoria recepţiei?
Răspuns: Teoria recepţiei (cunoscută şi sub denumirea de teoria informaţiei), considera contractul încheiat doar la momentul recepţionării acceptării ofertei, contractul fiind considerat încheiat la primirea de către policitant a acceptarii, locul încheierii contractului fiind acela unde acesta se află la momentul respectiv.
Codul comercial consacră teoria recepţiei ca reglă, precizând că pentru a fi perfect contractul este necesar ca acceptarea să ajungă „la cunoştinţa propuitorului în termenul hotărât de dânsul sau în termenul necesar schimbului propunerii şi acceptării, după natura contractului” (art. 35 alin.1), prin excepţie, conform teoriei emisiunii, admiţându-se însă că atunci când ofertantul cere executarea imediată a contractului, iar acceptarea nu a fost cerută, „contractul este perfect îndată ce cealaltă parte a întreprins executarea lui”.
Răspuns: Acceptarea este manifestarea de voinţă a destinatarului în sensul primirii propunerii de contract venite din partea ofertantului. Ea trebuie să concorde întocmai ofertei, fiind necondiţionată şi integrală, ducând la realizarea consimţământului (acordului de voinţe), aşadar la naşterea contractului, printr-un simplu „da”.
02. Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească acceptarea?
Răspuns: Aceleaşi ca şi oferta.
03. În ce constă acceptarea expresă a ofertei?
Răspuns: Acceptarea este expresă atunci când voinţa destinatarului ofertei de a primi
propunerea ofertantului este exteriorizată şi adusă la cunoştinţa acestuia fie prin viu grai,
fie în scris, fie prin anumite gesturi sau semne care, conform uzanţelor, relevă voinţa de a
accepta oferta.
04. În ce constă acceptarea tacită a ofertei?
Răspuns: Spre deosebire de acceptarea expresă, acceptarea tacită nu implică o manifestare de voinţă făcută în scopul de a fi adusă la cunoştinţa ofertantului, ci doar îndeplinirea unei acţiuni din care se poate desprinde implicit voinţa destinatarului de a primi propunerea ofertantului.
05. Poate fi echivalat consimţământul cu acceptarea tacită a oferte?
Răspuns: Nu, tăcerea este considerată ca indiferentă din punct de vedere juridic.
06. Enumeraţi excepţiile de la regula potrivit căreia tăcerea nu echivalează cu acceptarea implicită a ofertei
Răspuns:
a) tăcerea valorează acceptare dacă legea sau uzanţele (specifice unui loc, profesii sau comerţului) prevăd aceasta;
b) tăcerea valorează acceptare când părţile au convenit anterior expres că tăcerea uneia dintre ele la propunerea provenind de la cealaltă valorează acceptare a acelei promisiuni;
c) tăcerea valorează acceptare când între părţi au existat relaţii de afaceri anterioare care s-au concretizat în încheierea repetată a unor contracte de aceeaşi natură, prin oferte periodice nerefuzate niciodată până la momentul respectiv, caz în care, în lipsa unui refuz, ofertantul poate conta pe încheierea contractului;
d) se consideră că tăcerea constituie acceptare în cazul în care oferta este făcută în interesul exclusiv al destinatarului.
07. Care este în principiu momentul formării contractului?
Răspuns: Acela al întâlnirii celor două voinţe – oferta şi acceptarea.
08. În ce constă teoria emisiunii acceptării?
Răspuns: Conform teoriei emisiunii acceptării, (cunoscută şi sub denumirea de teoria declaraţiei sau expedierii), locul încheierii contractului fiind cel unde acceptantul se află la momentul la care, într-un fel sau altul, acceptă oferta.
09. În ce constă teoria recepţiei?
Răspuns: Teoria recepţiei (cunoscută şi sub denumirea de teoria informaţiei), considera contractul încheiat doar la momentul recepţionării acceptării ofertei, contractul fiind considerat încheiat la primirea de către policitant a acceptarii, locul încheierii contractului fiind acela unde acesta se află la momentul respectiv.
Codul comercial consacră teoria recepţiei ca reglă, precizând că pentru a fi perfect contractul este necesar ca acceptarea să ajungă „la cunoştinţa propuitorului în termenul hotărât de dânsul sau în termenul necesar schimbului propunerii şi acceptării, după natura contractului” (art. 35 alin.1), prin excepţie, conform teoriei emisiunii, admiţându-se însă că atunci când ofertantul cere executarea imediată a contractului, iar acceptarea nu a fost cerută, „contractul este perfect îndată ce cealaltă parte a întreprins executarea lui”.
Trimiteți un comentariu