Întrebări contracte speciale (V)
01. Definiţi preţul real (nefictiv)
Răspuns: Preţul este real (adevărat) atunci când nu este fictiv sau simulat, adică stabilit doar de formă, fie pentru a se crea aparenţa unei vânzări care în realitate nu există, părţile convenind în secret că acesta nu trebuie plătit, caz în care este vorba despre o donaţie deghizată (A), fie pentru a se disimula doar o parte din preţ (B).
02. Care este soarta donaţiei deghizate?
Răspuns: În principiu, simulaţia preţului nu este ilicită, legea nesancţionând-o decăt în mod excepţional. O asemenea înţelegere este aşadar valabilă, dar întrucât se dovedeşte că preţul a fost doar fictiv (inexistent), operaţiunea este nulă ca vânzare, dar valabilă ca donaţie deghizată, dacă se dovedeşte existenţa intenţiei de a gratifica (animus donandi) din partea înstrăinătorului şi întrunirea condiţiilor de fond ale donaţiei.
03. Care este soarta disimulării parţiale a preţului în scopul eludării plăţii taxelor fiscale?
Răspuns: În acest caz nu se mai pune problema unui preţ care nu este plătit, deci a unei vânzări fictive (nereale), ci a unei simulaţii prin stipularea în actul aparent a unui preţ mai mic decât preţului real care însă, spre deosebire de vânzarea fictivă, trebuie plătit în realitate. În acest caz, conform dispoziţiilor art. 6 din OG nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială, este nul atât actul aparent, cât şi actul secret, fiind vorba de o simulaţie făcută în frauda legii (dispoziţiile legale imperative referitoare la taxele fiscale).
04. Definiţi preţul neserios
Răspuns: Preţul este neserios sau derizoriu când valoarea lui este atât de disproporţionată în raport cu valoarea lucrului vândut încât se poate considera că nu există. Cu alte cuvinte, spre deosebire de preţul fictiv sau de preţul disimulat, care presupun ceva ascuns faţă de terţi, preţul derizoriu este de regulă declarat de părţi ca atare şi cunoscut de cei interesaţi.
05. Cum se poate sancţiona preţul lezionar?
Răspuns: În dreptul nostru, leziunea nu constituie o cauză de sine stătătoare de resciziune (anulare) a vânzării. Teoretic, sancţionarea legală a leziunii ar putea fi fundamentată fie pe o concepţie delictuală (leziunea prezumând culpa celui care exploatează nevoia, uşurinţa sau lipsa de experienţă a celuilalt), fie pe o concepţie voluntaristă (leziunea prezumând existenţa unui viciu de consimţământ: eroare, dol sau violenţă).
06. În ce constă principiul potrivit căruia oricine poate vinde?
Răspuns: Regula este că „oricine poate vinde”, dar există şi excepţii care rezultă fie din incapacităţile de a vinde prevăzute de lege, fie din îngrădirea libertăţii de a vinde în anumite situaţii.
07. Care este sancţiunea prohibiţiei vânzării între soţi?
Răspuns: Încălcarea prohibiţiei este sancţionată cu nulitatea relativă, care poate fi invocată în termenul general de prescripţie de oricare dintre soţi, precum şi de moştenitorii şi creditorii personali ai acestora, pentru anularea vânzării nefiind necesară altă probă decât cea a încheierii contractului, nu şi a fraudării intereselor reclamantului.
08. În ce constă principiul libertăţii de a contracta sau de a nu contracta, ori de a-şi alege liber cocontractantul?
Răspuns: Art. 481 C. civ. consacră regula potrivit căreia „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire”. Aşadar, proprietarul unui lucru nu poate fi obligat să consimtă la înstrăinarea acestuia decât dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Principiul rămâne însă cel potrivit căruia proprietarul unui lucru este liber să vândă sau să nu vândă, precum şi să-şi aleagă cumpărătorul.
09. Care sunt excepţiile de la principiul libertăţii de a contracta sau de a nu contracta, ori de a-şi alege liber cocontractantul?
Răspuns:
a) exproprierea pentru cauză publică;
b) obligaţia legală de a vinde (cazul comercianţilor);
c) existenţa unui drept de preempţiune;
d) retractul litigios.
Răspuns: Preţul este real (adevărat) atunci când nu este fictiv sau simulat, adică stabilit doar de formă, fie pentru a se crea aparenţa unei vânzări care în realitate nu există, părţile convenind în secret că acesta nu trebuie plătit, caz în care este vorba despre o donaţie deghizată (A), fie pentru a se disimula doar o parte din preţ (B).
02. Care este soarta donaţiei deghizate?
Răspuns: În principiu, simulaţia preţului nu este ilicită, legea nesancţionând-o decăt în mod excepţional. O asemenea înţelegere este aşadar valabilă, dar întrucât se dovedeşte că preţul a fost doar fictiv (inexistent), operaţiunea este nulă ca vânzare, dar valabilă ca donaţie deghizată, dacă se dovedeşte existenţa intenţiei de a gratifica (animus donandi) din partea înstrăinătorului şi întrunirea condiţiilor de fond ale donaţiei.
03. Care este soarta disimulării parţiale a preţului în scopul eludării plăţii taxelor fiscale?
Răspuns: În acest caz nu se mai pune problema unui preţ care nu este plătit, deci a unei vânzări fictive (nereale), ci a unei simulaţii prin stipularea în actul aparent a unui preţ mai mic decât preţului real care însă, spre deosebire de vânzarea fictivă, trebuie plătit în realitate. În acest caz, conform dispoziţiilor art. 6 din OG nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială, este nul atât actul aparent, cât şi actul secret, fiind vorba de o simulaţie făcută în frauda legii (dispoziţiile legale imperative referitoare la taxele fiscale).
04. Definiţi preţul neserios
Răspuns: Preţul este neserios sau derizoriu când valoarea lui este atât de disproporţionată în raport cu valoarea lucrului vândut încât se poate considera că nu există. Cu alte cuvinte, spre deosebire de preţul fictiv sau de preţul disimulat, care presupun ceva ascuns faţă de terţi, preţul derizoriu este de regulă declarat de părţi ca atare şi cunoscut de cei interesaţi.
05. Cum se poate sancţiona preţul lezionar?
Răspuns: În dreptul nostru, leziunea nu constituie o cauză de sine stătătoare de resciziune (anulare) a vânzării. Teoretic, sancţionarea legală a leziunii ar putea fi fundamentată fie pe o concepţie delictuală (leziunea prezumând culpa celui care exploatează nevoia, uşurinţa sau lipsa de experienţă a celuilalt), fie pe o concepţie voluntaristă (leziunea prezumând existenţa unui viciu de consimţământ: eroare, dol sau violenţă).
06. În ce constă principiul potrivit căruia oricine poate vinde?
Răspuns: Regula este că „oricine poate vinde”, dar există şi excepţii care rezultă fie din incapacităţile de a vinde prevăzute de lege, fie din îngrădirea libertăţii de a vinde în anumite situaţii.
07. Care este sancţiunea prohibiţiei vânzării între soţi?
Răspuns: Încălcarea prohibiţiei este sancţionată cu nulitatea relativă, care poate fi invocată în termenul general de prescripţie de oricare dintre soţi, precum şi de moştenitorii şi creditorii personali ai acestora, pentru anularea vânzării nefiind necesară altă probă decât cea a încheierii contractului, nu şi a fraudării intereselor reclamantului.
08. În ce constă principiul libertăţii de a contracta sau de a nu contracta, ori de a-şi alege liber cocontractantul?
Răspuns: Art. 481 C. civ. consacră regula potrivit căreia „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire”. Aşadar, proprietarul unui lucru nu poate fi obligat să consimtă la înstrăinarea acestuia decât dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Principiul rămâne însă cel potrivit căruia proprietarul unui lucru este liber să vândă sau să nu vândă, precum şi să-şi aleagă cumpărătorul.
09. Care sunt excepţiile de la principiul libertăţii de a contracta sau de a nu contracta, ori de a-şi alege liber cocontractantul?
Răspuns:
a) exproprierea pentru cauză publică;
b) obligaţia legală de a vinde (cazul comercianţilor);
c) existenţa unui drept de preempţiune;
d) retractul litigios.
Trimiteți un comentariu