Întrebări la teoria generală a obligaţiilor (19)

01. Definiţi fapta ilicită

Răspuns: Orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane. În practica judecătorească se reţine răspunderea civilă delictuală nu numai atunci când s-a adus atingere unui drept subiectiv, dar şi atunci când au fost prejudiciate anumite interese ale anumitor persoane.

02. Inacţiunea poate fi o faptă ilicită?

Răspuns: Este deopotrivă faptă ilicită nu numai acţiunea, dar şi omisiunea, inacţiunea ilicită, neîndepliniera unei activităţi ori neluarea unei măsuri, atunci când această activitate sau această măsură trebuia, potrivit legii, să fie întreprinsă de către o anumită persoană.

03. Enumeraţi cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei

Răspuns:
a) legitima apărare;
b) starea de necesitate;
c) îndeplinirea unei activităţi impuse ori permise de lege ori a ordinului superiorului;
d) exercitarea unui drept subiectiv;
e) consimţământul victimei.

04. În ce constă legitima apărare, cauză de înlăturare a caracterului ilicit al faptei?

Răspuns: Definiţia este cea din art. 44 C.pen., producând aceleaşi efecte exoneratoare atât pentru răspunderea penală cât şi pentru răspunderea civilă.

Atacul la care se reacţionează trebuie:
a) să fie material;
b) să fie direct;
c) să fie imediat;
d) să fie injust.

Atacul trebuie să fie îndreptat împotriva unei persoane sau a drepturilor acesteia ori împotriva unui interes obştesc.

Atacul trebuie să pună în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc.

Apărarea trebuie să fie proporţională cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.

05. În ce constă starea de necesitate, cauză de înlăturare a caracterului ilicit al faptei?

Răspuns: Fapta cauzatoare de prejudicii a fost săvârşită "pentru a salva de la un pericol iminent, şi care nu putea fi înlăturat altfel, viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia, sau un bun important al său ori al altuia sau un interes obştesc" (art. 45 alin. (2) C.pen.).

Nu va fi stare de necesitate, şi deci răspunderea va fi angajată, dacă persoana care a săvârşit fapta şi-a dat seama că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât acelea care s-ar fi produs dacă pericolul nu era înlăturat. (art. 45 alin. (3) C.pen.).

Sub aspect civil, este de remarcat totuşi că salvarea valorilor aparţinând cuiva se face cu preţul distrugerii ori deteriorării unor valori aparţinând unei terţe persoane, căreia nu i se poate imputa nicio faptă culpabilă. Considerându-se că prin înlăturarea caracterului ilicit al faptei, ca efect al stării de neesitate, se înlătură posibilitatea unei acţiuni în răspundere civilă, se opinează totuşi în sensul recunoaşterii, în favoarea celui prejudiciat, a unei acţiuni de recuperare a pierderii împotriva celui ale cărui valori au fost salvate, acţiune întemeiată, după caz, pe principiul îmbogăţirii fără just temei ori pe gestiunea intereselor altuia.

06. Definiţi abuzul de drept

Răspuns: Exercitarea unui drept va fi considerată abuzivă doar atunci când dreptul nu este utilizat în vederea realizării finalităţii sale, ci în intenţia de a păgubi o altă persoană.

07. Cum se stabileşte raportul de cauzalitate în răspunderea civilă delictuală?

Răspuns:
a) este necesar să se stabilească nu un raport de cauzalitate în general, ci raportul de cauzalitate specific dintre acţiunea sau inacţiunea omenească cu caracter ilicit şi prejudiciu;
b) este de observat că, deşi orice acţiune umană, ca manifestare exteriorizată a unei persoane, constituie o acţiune unitară, de ordin psiho-fizic, atunci când analizăm raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, facem abstracţie de atitudinea subiectivă, de ordin psihic, a persoanei faţă de fapta sa şi de urmările acesteia (caracterul obiectiv al raportului de cauzalitate în materia răspunderii civile delictuale);
c) trebuie să avem în vedere nu numai fapta ilicită ca acţiune pozitivă, dar şi fapta ilicită ca inacţiune, ca omisiune de a îndeplini anumite obligaţii stabilite de lege, dacă această omisiune a avut ca urmare producerea unor prejudicii;
d) trebuie să se ţină seama, totodată, că orice faptă umană se desfăşoară în societate, că ea se află, în mod obiectiv, într-o infinită serie de relaţii cu faptele altor oameni ori cu o serie de factori exteriori;
e) atunci când procedăm la izolarea artificială a corelaţiilor, izolare absolut necesară pentru determinarea raportului de cauzalitate, desigur că un criteriu pentru analiza şi selecţionarea factorilor contributivi la producerea prejudiciului trebuie să-l constituie şi criteriul oferit de lege, cerinţa pe care legea o impune comportamentului uman, evaluarea juridică a nerespectării acestei cerinţe;
f) rezultă necesitatea ca însuşi specificul categoriei cauzalităţii în acest domeniu să fie precizat, în sensul că nu întotdeauna raportul cauzal este un raport direct între faptă şi prejudiciu, ci că, de foarte multe ori, acest raport dintre faptă şi prejudiciu este numai mediat, în sensul că prin fapta ilicită s-a creat o situaţie care a permis unor factori - umani sau naturali, să acţioneze şi să producă ei, în mod direct, prejudiciul.

08. Enumeraţi criteriile propuse pentru determinarea raportului de cauzalitate în dreptul occidental

Răspuns:
a) sistemul echivalenţei condiţiilor;
b) sistemul cauzei proxime;
c) sistemul cauzei adecvate.

09. În ce constă sistemul echivalenţei condiţiilor?

Răspuns: În ipoteza în care nu se poate stabili cu precizie cauza prejudiciului, se atribuie valoare cauzală egală tuturor faptelor şi evenimentelor care au precedat acel prejudiciu ori, într-o variantă de formulare, se atribuie valoare cauzală fiecărei condiţii în lipsa căreia prejudiciul nu s-ar fi produs.

Defectul constă în aceea că, prin acordarea unei valori egale tuturor condiţiilor, fără luarea în consideraţie a unei gradări în funcţie de rolul şi eficienţa lor, se ajunge la cuprinderea în sfera cauzală a unor simple condiţii necauzale, a unor simple condiţii-prilej, fără semnificaţie pentru producerea efectelor.

10. În ce constă sistemul cauzei proxime?

Răspuns: Din întreaga sferă a evenimentelor şi faptelor care au precedat producerea efectului păgubitor, acest sistem, restrângând câmpul cauzal, reţine drept cauză ultima faptă, cea care este imediat anterioară efectului.

Sistemul este criticabil pentru concluziile eronate la care poate conduce. Poate conduce la o restrângere excesivă şi arbitrară a cercului persoanelor

11. În ce constă sistemul cauzei adecvate?

Răspuns: Potrivit acestui sistem, în determinarea raportului de cauzalitate ar urma să fie reţinute numai acele antecedente ale efectului ce întrunesc calitatea de condiţie sine qua non, care îi sunt adecvate, în înţelesul că sunt tipice, adică în mod obişnuit sunt susceptibile de a produce efectul respectiv.

Întrebări la teoria generală a obligaţiilor (18)

01. Care sunt raporturile juridice în situaţia în care victima beneficiază de o pensie de la Asigurările sociale de stat?

Răspuns: Victima are la îndemână, împotriva autorului faptei ilicite, o acţiune civilă în răspundere delictuală, al cărei obiect îl constituie numai diferenţa de prejudiciu, care nu este acoperită prin plata pensiei, şi anume diferenţa dintre retribuţia avută anterior şi pensia stabilită.

02. Care sunt raporturile juridice în situaţia în care victima beneficiază de despăgubiri de la o societate de asigurare?

Răspuns: Mai multe situaţii sunt posibile:
a) Dacă însăşi victima avea calitatea de persoană asigurată, trebuie făcută distincţie după cum este vorba de asigurare de persoane ori asigurare de bunuri.

În cazul asigurării de persoane, principiul este că victima primeşte de la societatea de asigurare suma asigurată, care se cumulează cu pensia de asigurări sociale, precum şi cu despăgubirile datorate pentru repararea pagubei de către cei răspunzători de producerea ei.

În cazul asigurării de bunuri, principiul este că victima asigurată primeşte indemnizaţia de la societatea de asigurare, care însă nu se poate cumula cu despăgubirile datorate de autorul prejudiciului. Totodată, asiguratorul se subrogă, în limitele indemnizaţiei primite, în drepturile victimei, urmând să se regreseze împotriva autorului prejudiciului pentru sumele astfel plătite.

b) În situaţia în care autorul prejudiciului este asigurat în cadrul unei asigurări de răspundere civilă, victima prejudiciului poate primi despăgubirea de la societatea de asigurare. Întrucât autorul prejudiciului este el însuşi aisgurat şi, deci, plătitor al primelor de asigurare, societatea de asigurare care a plătit despăgubiri victimei nu se subrogă în drepturile victimei spre a se regresa împotriva autorului prejudiciului.

03. Care sunt raporturile juridice în situaţia în care victima primeşte despăgubiri de la o terţă persoană?

Răspuns: Dacă terţa persoană a înţeles să plătească în locul autorului prejudiciului, victima nu va putea urmări pe autor decât pentru diferenţa de prejudiciu neacoperită. Raporturile dintre autorul prejudiciului şi terţul plătitor se stabilesc potrivit înţelegerii dintre ei.

Dacă însă terţii au înţeles să vină exclusiv în ajutorul victimei cu o indemnizaţie, victima îşi păstrează neatins dreptul de a se despăgubi integral de la autorul prejudiciului. Autorul va trebui să plătească despăgubirea integrală, şi nu numai diferenţa dintre indemnizaţia plătită de terţ şi prejudiciul produs.

04. Care este principiul general care guvernează repararea prejudiciului?

Răspuns: Repararea integrală a prejudiciului cauzat de fapta ilicită. Autorul prejudiciului este obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), dar şi beneficiul nerealizat de victimă (lucrum cessans).

05. În stabilirea întinderii despăgubirii se ia în considerare starea materială a autorului prejudiciului sau starea materială a victimei?

Răspuns: Nu.

06. Gravitatea vinovăţiei constituie un criteriu pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor?

Răspuns: Nu. Autorul prejudiciului răspunde integral, chiar şi pentru culpa cea mai uşoară.

07. Ce fel de reparare este preferabilă: în natură sau prin echivalent?

Răspuns: În principiu, repararea prejudiciilor trebuie să se facă în natură. În cazul în care repararea în natură nu este posibilă, repararea se face prin echivalent.

08. În ce constă repararea prin echivalent?

Răspuns: Acordarea unei sume globale, fie stabilirea unor prestaţii succesive, cu caracter viager sau temporar.

09. În cazul în care, după acordarea despăgubirilor prin hotărâre judecătorească, se face dovada unor noi prejudicii, având drept cauză aceeaşi faptă ilicită, se pot obţine despăgubiri suplimentare?

Răspuns: Da. Nu se poate invoca autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare pronunţate. Despăgubirile stabilite prin hotărârea definitivă pot fi majorate, dacă prejudiciul existent la data pronunţării hotărârii s-a agravat ca urmare a aceluiaşi fapt prejudiciabil. Această soluţie este valabilă atât în cazul în care despăgubirile au fost acordate sub forma unei sume globale, cât şi în acela în care au fost acordate sub forma unor prestaţii periodice.

În cazul în care infirmitatea s-a micşorat ori chiar a dispărut, cu consecinţa firească a scăderii ori a dispariţiei prejudiciului, se va putea dispune micşorarea ori sistarea plăţii numai în cazul în care despăgubirile au fost stabilit sub forma unor prestaţii periodice. Se consideră că însuşi caracterul periodic al prestaţiilor decurge din caracterul provizoriu al despăgubirilor acordate, în sensul că această acordare s-a făcut sub condiţia subînţeleasă a menţinerii aceleiaşi stări de infirmitate existente la data hotărârii.

10. Cum se stabilesc prejudiciile în caz de vătămare a sănătăţii?

Răspuns: În ipoteza în care vătămarea nu a avut consecinţe de durată, pentru stabilirea prejudiciilor se iau în considerare cheltuielile făcute pentru restabilirea sănătăţii şi, eventual, diferenţa dintre retribuţie şi sumele primite pe durata concediului medical până la însănătoşire ori retribuţia de care a fost lipsit pe această perioadă. De regulă, despăgubirile se acordă sub forma unei sume globale.

În ipoteza în care vătămarea sănătăţii ori a integrităţii corporale a avut drept urmare pierderea sau diminuarea capacităţii de muncă, în practică se pot ivi variate situaţii, care necesită soluţii diferenţiate:
a) persoana vătămată era încadrată în muncă;
b) persoana vătămată, deşi majoră, nu era încadrată în muncă;
c) persoana vătămată nu a împlinit vârsta majoratului.

11. Cum se stabileşte prejudiciul în cazul persoanei vătămate încadrate în muncă?

Răspuns: În cazul în care persoana vătămată era încadrată în muncă, o primă situaţie este aceea în care victima a suferit o reducere a veniturilor pe care le dobândea anterior, ca urmare a pierderii ori diminuării capacităţii sale de muncă. Victima este îndreptăţită să primească, de regulă sub forma unor prestaţii periodice, diferenţa dintre pensia sau ajutorul social primit de la asigurările sociale şi veniturile lunare de care a fost lipsită ca urmare a vătămării suferite.

O a doua situaţie este aceea în care veniturile victimei încadrate în muncă nu au suferit diminuări, deşi integritatea corporală şi însăşi capacitatea de muncă a acesteia au fost prejudiciate, ca urmare a faptei ilicite. Ne aflăm într-o situaţie în care se îmbină prejudiciul patrimonial cu prejudiciul nepatrimonial.

O a treia situaţie este aceea în care, ulterior stabilirii despăgubirilor, au intervenit anumite modificări în capacitatea de muncă a victimei, fie în sensul înrăutăţirii, fie în sensul îmbunătăţirii acestei capacităţi.

12. Cum se stabileşte prejudiciul în situaţia în care persoana vătămată, deşi majoră, nu era încadrată în muncă?

Răspuns: În această situaţie lipseşte un criteriu obiectiv în funcţie de care să se stabilească despăgubirea, prefigurându-se două opinii. Prima este aceea ca, în cazul persoanei care, neavând calitatea de persoană încadrată în muncă, a suferit o diminuare sau chiar pierderea capacităţii de muncă, stabilirea veniturilor de care a fost lipsită să se facă prin luarea în considerare a salariului minim aplicabil în economia naţională.

O a doua opinie, care se generalizează în practica judecătorească, este aceea de a se adopta nu un criteriu abstract, ci un criteriu concret, care să ţină seama de daunele suferite efectiv de victimă.

13. Cum se stabileşte prejudiciul în situaţia în care persoana vătămată nu împlinise încă vârsta majoratului?

Răspuns: Împrejurarea că victima, fiind minor, nu avea venituri din muncă, nu exonerează autorul faptei ilicite de obligaţia de a plăti despăgubiri. În aprecierea despăgubirilor se apreciază criterii concrete.

14. Cum se stabileşte prejudiciul în situaţia în care s-a cauzat moartea unei persoane?

Răspuns: Este de reţinut obligaţia care revine autorului faptei ilicite de a repara prejudiciile care au rezultat din plata cheltuielilor medicale şi a cheltuielilor de înmormântare.

În ceea ce priveşte despăgubirile acordate persoanelor apropiate defunctului, o primă distincţie care trebuie făcută este aceea după cum persoanele rămase au dreptul la pensie de urmaş din partea asigurărilor sociale ori nu au acest drept.

În situaţia în care cei îndreptăţiţi la despăgubire au dreptul la pensie de urmaş, ei trebuie să se adreseze mai întâi asigurărilor sociale pentru stabilirea pensiei şi numai dacă pensia nu acoperă integral prejudiciul încercat prin pierderea susţinătorului, pot sesiza instanţa judecătorească printr-o acţiune complementară cu caracter subsidiar.

Întrebări la teoria generală a obligaţiilor (17)

01. De câte feluri este răspunderea civilă delictuală?

Răspuns:
a) răspunderea pentru fapta proprie;
b) răspunderea pentru fapta altei persoane;
c) răspunderea petnru lucruri, edificii şi animale.

02. De câte feluri este răspunderea pentru fapta altei persoane?

Răspuns:
a) răspunderea părinţilor pentru faptele ilicite săvârşite de copiii lor minori;
b) răspunderea institutorilor şi meşteşugarilor prejudiciile cauzate de elevii şi ucenicii aflaţi sub supravegherea lor;
c) răspunderea comitenţilor pentru prejudiciile cauzate de prepuşii lor în funcţiile încredinţate.

03. De câte feluri este răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucrurile aflate în paza sa juridică?

Răspuns:
a) răspunderea persoanei pentru prejudiciile cauzate de lucrurile aflate în paza sa juridică;
b) răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale aflate în paza juridică a unei persoane;
c) răspunderea proprietarului unui edificiu pentru prejudiciile cauzate ca urmare a ruinei edificiului ori a unui viciu de construcţie.

04. Enumeraţi condiţiile generale ale răspunderii pentru fapta proprie

Răspuns:
a) existenţa unui prejudiciu;
b) existenţa unei fapte ilicite;
c) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;
d) existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.

05. Ce este prejudiciul?

Răspuns: Prejudiciul, ca element esenţial al răspunderii delictuale, constă în rezultatul, în efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârşită de o altă persoană ori, ca urmare a "faptei" unui anumal sau lucru, pentru care este ţinută a răspunde o anumită persoană.

06. Prejudiciul este întotdeauna rezultatul încălcării unui drept subiectiv?

Răspuns: Neîndoielnic, autorul prejudiciului va trebui să fie obligat la plata despăgubirilor ori de câte ori prejudiciul constituie rezultatul încălcării unui drept subiectiv. În practica judecătorească s-a admis obligarea autorului prejudiciului la a plăti despăgubiri chiar şi în unele situaţii în care pierderea suferită era consecinţa încălcării unui simplu interes, care nu alcătuia un drept subiectiv.

07. Ce este prejudiciul patrimonial?

Răspuns: Prejudiciul care poate fi apreciat în bani.

08. Ce este prejudiciul moral?

Răspuns: Prejudiciul care nu este susceptibil de evaluare bănească.

09. Care sunt condiţiile cerute pentru a se putea obţine repararea prejudiciului?

Răspuns:
a) prejudiciul să fie cert;
b) prejudiciul să nu fi fost reparat încă.

10. În ce constă caracterul cert al prejudiciului?

Răspuns: Prejudiciul este sigur, atât în privinţa existenţei, cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare. Poate fi cert şi prejudiciul viitor, atunci când nu sunt întrunite caracteristicile prejudiciului eventual.

11. Care este scopul reparării prejudiciului în cadrul răspunderii delictuale?

Răspuns: Înlăturarea integralăă a efectelor faptei ilicite.

12. Cine acoperă prejudiciul?

Răspuns: De regulă, cel care a săvârşit fapta ilicită. În anumite situaţii însă, o poate face altcineva:
a) victima prejudiciului primeşte pensie de la Asigurările sociale;
b) victima prejudiciului primeşte despăgubiri de la societatea de asigurare;
c) victima prejudiciului primeşte despăgubiri de la o terţă persoană.

Întrebări la teoria generală a obligaţiilor (16)

01. Care este efectul faptei ilicite cauzatoare de prejudicii?

Răspuns: Declanşează o răspundere civilă delictuală al cărei conţinut îl constituie obligaţia civilă de reparare a prejudiciului cauzat.

02. În ce constă natura juridică a răspunderii civile delictuale?

Răspuns: Este o sancţiune civilă, cu caracter reparator, fără a fi o pedeapsă. Spre deosebire de pedeapsa privativă de libertate sau amenda, obligaţia de dezdăunare se va transmite moştenitorilor autorului prejudiciului.

03. Care sunt funcţiile răspunderii civile delictuale?

Răspuns:
a) funcţia educativ-preventivă;
b) funcţia reparatorie.

04. Comparaţi răspunderea civilă delictuală şi răspunderea penală

Răspuns:
a) pe când răspunderea civilă se întemeiază pe ideea reparării unui prejudiciu adus unui anumit subiect de drept, răspunderea penală se întemeiază pe ideea pedepsirii celui care a săvârşit o faptă ilicită, apreciată de lege ca fiind o infracţiune;
b) răspunderea penală este întemeiată pe principiul legalităţii incriminării, potrivit căruia această răspundere este angajată numai pentru acele fapte care sunt expres prevăzute ca fiind infracţiuni, pedepsele şi măsurile aplicabile trebuind să fie şi ele expres prevăzute de lege, în timp ce în cazul răspunderii civile delictuale obligaţia de reparare a prejudiciului ia naştere pentru orice faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, fără a se proceda în legislaţie la o descriere concretă a fiecărei fapte în parte;
c) în cadrul răspunderii penale, forma şi gradul de vinovăţie reprezintă un element esenţial, atât pentru caracterizarea ca infracţiune a faptei ilicite, cât şi pentru aplicarea efectivă a pedepsei penale; în cadrul răspunderii civile delictuale, ca principiu, întinderea răspunderii nu este condiţionată de gradul de vinovăţie a autorului faptei ilicite; independent de faptul că acesta a acţionat cu intenţie, din neglijenţă sau din imprudenţă, el este dator să repare, în întregime, prejudiciul cauzat prin fapta sa ilicită;
d) în ambele cazuri răspunderea este angajată numai în cazul în care persoana care a săvârşit fapta ilicită a acţionat cu discernământ;
e) răspunderea penală este stabilită întotdeauna prin hotărâre judecătorească; în cazul răspunderii civile delictuale nimic nu împiedică părţile ca, prin bună învoială şi fără intervenţia instanţei judecătoreşti, să convină asupra modalităţilor de reparare a prejudiciului.

05. Cine are competenţa de soluţionare a acţiunii civile şi a celei penale?

Răspuns: Deşi cele două acţiuni pot fi soluţionate separat – cea penală de către instanţa învestită cu judecarea procesului penal, iar cea civilă, de către instanţa civilă -, prin lege se prevede posibilitatea ca acţiunea civilă să poată fi alăturată acţiunii penale, în cadrul procesului penal, caz în care ambele acţiuni vor fi soluţionate împreună de către instanţa penală, care va aplica regulile de fond ce sunt specifice fiecăreia dintre cele două răspunderi.

06. Care sunt regulile cu privire la pornirea acţiunii civile şi a celei penale?

Răspuns: În cazul răspunderii penale, acţiunea se porneşte din oficiu. În mod excepţional, în anumite cazuri pornirea procesului penal este condiţionată de plângerea prealabilă a părţii vătămate.

În cazul răspunderii civile delictuale, dimpotrivă, acţiunea este lăsată la dispoziţia părţii care a suferit prejudiciul.

07. Care sunt regulile privitoare la prescrierea extinctivă a acţiunii civile şi a celei penale?

Răspuns: Răspunderea penală se prescrie în anumite termene socotite de la data săvârşirii infracţiunii. Aceste termen variază, fiind de 15, 10, 8, 5 şi 3 ani, în funcţie de pedeapsa prevăzută de lege pentru fiecare infracţiune. În cazul autorului minor termenele de prescripţie se reduc la jumătate.

Acţiunea civilă întemeiată pe răspunderea civilă delictuală se prescrie în termenul de drept comun de 3 ani.

08. Asemănări între răspunderea civilă delictuală şi răspunderea civilă contractuală

Răspuns: Nu există deosebiri de esenţă. Elementele care le condiţionează sunt aceleaşi:
a) existenţa unei fapte ilicite, prin care se încalcă o anumită obligaţie, aducându-se, prin aceasta, o atingere unui drept subiectiv;
b) săvârşirea cu vinovăţie a acestei fapte, ca element subiectiv al răspunderii;
c) existenţa unui prejudiciu patrimonial;
d) un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;
e) capacitatea juridică a celui chemat să răspundă.

09. Care este raportul dintre răspunderea civilă delictuală şi răspunderea civilă contractuală?

Răspuns: Răspunderea civilă delictuală alcătuieşte dreptul comun al răspunderii civile, pe câtă vreme răspunderea contractuală este o răspundere cu caracter special, derogator. Ori de câte ori în dreptul nostru civil nu avem de-a face cu o răspundere contractuală, vor fi aplicabile regulile privitoare la răspunderea civilă delictuală.

10. Deosebiri între răspunderea civilă delictuală şi răspunderea civilă contractuală

Răspuns:
a) pe când în cazul răspunderii delictuale, obligaţia încălcată este o obligaţie legală, cu caracter general, care revine tuturor - obligaţia de a nu vătăma drepturile altuia prin fapte ilicite -, în cazul răspunderii contrctuale, obligaţia încălcată este o obligaţie concretă, stabilită prin contractul preexistent, încheiat între cele două subiecte ale răspunderii - cel păgubit şi cel care şi-a încălcat obligaţiile contractuale;
b) răspunderea pentru prejudiciile cauzate în faza precontractuală pentru revocarea ofertei înainte de termenul până la care ofertantul s-a obligat să o menţină, este o răspundere delictuală şi nu contractuală;
c) răspunderea născută în legătură cu un contract care a fost desfiinţat este, de asemenea, o răspundere delictuală;
d) cât priveşte capacitatea cerută în materie contractuală, aceasta este capacitatea deplină de exerciţiu; referitor la capacitate, în materia răspunderii delictuale nu se stabileşte prin lege o vârstă anume (are deci capacitate delictuală oricine a acţionat cu discernământ, indiferent de vârstă);
e) pentru a se angaja răspunderea contractuală este necesar ca acela care nu şi-a executat obligaţia contractuală să fi fost pus în întârziere; în cazul răspunderii delictuale, cel care a săvârşit fapta ilicită cauzatoare de prejudicii este de drept în întârziere;
f) în cazul răspunderii delictuale, convenţiile de nerăspundere încheiate anterior săvârşirii faptei ilicite sunt, în principiu, nule; în cazul răspunderii civile contractuale, cu anumite limite, clauzele de nerăspundere sunt, în principiu, admisibile;
g) întinderea reparaţiei este mai mare la răspunderea delictuală decât la răspunderea contractuală (debitorul contractual, care nu şi-a executat obligaţiile, răspunde numai pentru prejudiciul cauzat, care a fost prevăzut ori era predictibil la momentul încheierii contractului; în materia răspunderii civile delictuale răspunderea este integrală, cel care a săvârşit fapta ilicită fiind ţinut pentru toate pagubele cauzate, atât pentru cele previzibile, cât şi pentru cele neprevizibile;
h) în materia răspunderii civile delictuale, ca principiu, culpa autorului prejudiciului trebuie să fie dovedită de către cel păgubit; în materia răspunderii civile contractuale, creditorul trebuie să dovedească numai existenţa contractului şi faptul că obligaţia nu a fost executată;
i) ori de câte ori obligaţia încălcată prin fapta ilicită este o obligaţie de mijloace, indiferent că această faptă ilicită constituie un delict civil ori o nerespectare a unei clauze contractuale, proba culpei incumbă celui păgubit; dacă obligaţia încălcată este o obligaţie de rezultat, atât în cazul răspunderii delictuale, cât şi în cel al răspunderii contractuale, din neexecutarea obligaţiei se deduce o prezumţie de culpă a autorului prejudiciului.

11. Se pot cumula răspunderea civilă delictuală şi răspunderea contractuală?

Răspuns: În niciun caz prin cumulul celor două responsabilităţi nu se poate înţelege dreptul pentru cel păgubit de a primi două despăgubiri, una pe temeiul răspunderii contractuale şi alta pe temeiul răspunderii delictuale.

Practica judiciară, cu unele ezitări şi inconsecvenţe, tinde spre generalizarea principiului că în cazul în care între părţi a existat un contract, din a cărui neexecutare au rezultat prejudicii, nu este posibil să se apeleze la răspunderea delictuală, calea de ales fiind aceea a răspunderii contractuale.

Întrebări la teoria generală a obligaţiilor (15)

01. Definiţi îmbogăţirea fără justă cauză

Răspuns: Faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic.

02. Enumeraţi condiţiile materiale ale intentării acţiunii în restituire

Răspuns:
a) mărirea unui patrimoniu, prin dobândirea unei valori apreciabile în bani;
b) micşorarea unui patrimoniu, ca o consecinţă a măririi altuia. Micşorarea se produce în patrimoniul celui care devine, ca urmare a acestui fapt, titularul acţiunii de restituire;
c) existenţa unei legături între sporirea unui patrimoniu şi diminuarea celuilalt, în sensul că ambele fenomene, adică atât sporirea, cât şi micşorarea, să fie efectul unei cauze unice.

03. Enumeraţi condiţiile juridice ale intentării acţiunii în restituire

Răspuns:
a) absenţa unei cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia;
b) absenţa oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea, de către cel care şi-a micşorat patrimoniul, a pierderii suferite.

04. Cum se mai numeşte acţiunea în restituire?

Răspuns: Actio de in rem verso.

05. Cum se face probaţiunea într-o actio de in rem verso?

Răspuns: Fiind vorba de fapte juridice, dovada lor se poate face cu orice mijloc de probă.

06. Care sunt efectele îmbogăţirii fără justă cauză?

Răspuns: Cel al cărui patrimoniu s-a mărit devine debitorul obligaţiei de restituire, către cel care, în mod corespunzător, şi-a micşorat patrimoniul şi care devine, la rândul său, creditor al aceleiaşi obligaţii.

Limitele obligaţiei de restituire sunt:
a) cel care şi-a mărit patrimoniul nu poate fi obligat să restituie decât în măsura creşterii patrimoniului său;
b) cel care şi-a micşorat patrimoniul nu poate pretinde mai mult decât diminuarea patrimoniului său.

07. Care este termenul de prescripţie al acţiunii de restituire?

Răspuns: Termenul general de 3 ani.

Întrebări la teoria generală a obligaţiilor (14)

01. Definiţi plata lucrului nedatorat

Răspuns: Executarea de către o persoană a unei obligaţii la care nu era ţinută şi pe care a făcut-o fără intenţia de a plăti datoria altuia.

02. Care sunt părţile plăţii lucrului nedatorat?

Răspuns:
a) cel care a efectuat-o şi este creditorul obligaţiei de restituire se numeşte solvens;
b) cel care a primit-o şi este debitorul aceleeaşi obligaţii se numeşte accipiens.

03. Enumeraţi condiţiile plăţii nedatorate

Răspuns:
a) prestaţia pe care solvensul a executat-o trebuie să fi avut semnificaţia operaţiei juridice a unei plăţi, indiferent de obiectul ei;
b) datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe, d.p.d.v. juridic, în raporturile dintre solvens şi accipiens;
c) plata să fie făcută din eroare.

04. Este posibil ca plata unei datorii existente să dea totuşi naştere unei obligaţii de restituire?

Răspuns: Da, în ipoteza în care plata unei asemenea datorii nu a fost făcută creditorului, ci altei persoane.

05. Când solvensul plăteşte în executarea unei obligaţii civile imperfecte, va putea pretinde restituirea?

Răspuns: Nu (art. 1092 C.civ.).

06. Cel care plăteşte în temeiul unui contract nul sau rezolvit are dreptul la restituire?

Răspuns: Da, deoarece atât nulitatea, cât şi rezoluţiunea au efect retroactiv.

07. Care sunt obligaţiile accipiensului de bună-credinţă?

Răspuns:
a) să restituie lucrul, păstrând fructele;
b) dacă a înstrăinat lucrul, să restituie numai preţul primit, nu şi valoarea lui;
c) dacă lucrul a pierit în mod fortuit, este liberat de obligaţia de restituire.

08. Care sunt obligaţiile accipiensului de rea-credinţă?

Răspuns:
a) să restituie atât lucrul primit, cât şi fructele percepute;
b) dacă a înstrăinat lucrul, să restituie valoarea lucrului la momentul introducerii acţiunii în justiţie, indiferent de preţul pe care l-a primit;
c) dacă lucrul a pierit în mod fortuit, să restituie valoarea acestuia din momentul cererii de restituire.

09. Care este obligaţia solvensului?

Răspuns: Va restitui cheltuielile necesare şi utile.

10. Cine poate cere restituirea?

Răspuns: În primul rând solvensul. Se admite că acţiunea în restituire a plăţii nedatorate poate fi exercitată şi de către creditorii chirografari ai solvensului, pe calea unei acţiuni oblice.

11. Enumeraţi cazurile în care nu există obligaţia de restituire a plăţii nedatorate

Răspuns:
a) în cazul obligaţiilor civile imperfecte (naturale) achitate de bunăvoie de către debitor;
b) când plata s-a efectuat în temeiul unui contract nul pentru cauză imorală gravă;
c) când plata a fost efectuată pe temeiul unui contract anulabil pentru cauză de incapacitate a uneia dintre părţi;
d) când plata datorată a fost făcută de o altă persoană decât debitorul, iar creditorul accipiens a distrus cu bună-credinţă titlul constatator al creanţei sale.

Întrebări la teoria generală a obligaţiilor (13)

01. Caracterizaţi actul juridic de formaţie unilaterală ca izvor de obligaţii

Răspuns: Ceea ce este caracteristic pentru actul unilateral de voinţă ca izvor de obligaţii este faptul că simpla şi unica voinţă de a se angaja din punct de vedere juridic, manifestată de către o persoană, este suficientă pentru a da naştere unei obligaţii a acesteia, fără a fi necesară o acceptare din partea creditorului. Se admite, de asemenea, că îndată ce voinţa generatoare de obligaţii a fost manifestată, ea devine irevocabilă, nemaiputând deci să fie retractată de către autor.

02. Enumeraţi cazurile de acte juridice unilaterale cel mai frecvent citate în doctrină ca fiind izvoare de obligaţii

Răspuns:
a) promisiunea publică de recompensă;
b) promisiunea publică de premiere a unei lucrări, în caz de reuşită la un concurs;
c) oferta de purgă a imobilului ipotecat;
d) oferta de a contracta;
e) titlurile de valoare;
f) gestiunea intereselor altuia;
g) contractul în folosul altuia.

03. Definiţi faptul juridic

Răspuns: Spre deosebire de actul juridic, faptul juridic, în înţelesul restrâns al noţiunii, ni se înfăţişează ca o acţiune omenească săvârşită fără intenţia de a produce anumite efecte juridice, dar care efecte se produc în virtutea legii, independent de voinţa autorului, uneori chiar împotriva acestei voinţe.

04. Care sunt faptele juridice izvoare de obligaţii?

Răspuns:
a) gestiunea intereselor altei persoane;
b) plata lucrului nedatorat;
c) îmbogăţirea fără justă cauză;
d) faptele ilicite cauzatoare de prejudicii.

05. Care sunt cele două fapte juridice licite cauzatoare de obligaţii reglementate de Codul civil?

Răspuns:
a) gestiunea de afaceri (art. 987-991);
b) plata lucrului nedatorat (art. 992-997).

06. Care este faptul juridic licit cauzator de obligaţii construit de practica judecătorească şi doctrina juridică?

Răspuns: Îmbogăţirea fără justă cauză.

07. Definiţi gestiunea intereselor altei persoane

Răspuns: O operaţiune ce constă în aceea că o persoană intervine, prin fapta sa voluntară şi unilaterală, şi săvârşeşte acte materiale sau juridice în interesul altei persoane, fără a fi primit mandat din partea acesteia din urmă.

08. Care sunt părţile gestiunii de afaceri?

Răspuns:
a) persoana care intervine prin fapta sa voluntară se numeşte gerant;
b) persoana pentru care se acţionează se numeşte gerat.

09. Care este obiectul gestiunii?

Răspuns:
a) acte materiale;
b) acte juridice.

Se admite că actele de gestiune efectuate de gerant nu trebuie să depăşească limitele unui act de administrare.

10. Care este atitudinea părţilor faţă de actul de gestiune?

Răspuns:
a) geratul trebuie să fie complet străin de operaţiunea pe care gerantul o săvârşeşte în interesul său (altfel vorbim de contractul de mandat);
b) gerantul trebuie să acţioneze cu intenţia de a gera interesele altuia.

11. Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească părţile relativ la capacitate?

Răspuns: Gerantul, săvârşind acte în contul altei persoane, trebuie să aibă capacitate de exerciţiu. Geratul nu trebuie să îndeplinească nicio condiţie de capacitate.

12. Enumeraţi obligaţiile gerantului

Răspuns:
a) să continue gestiunea începută până ce geratul sau moştenitorii săi vor fi în măsură să o preia;
b) în efectuarea actelor de gestiune trebuie să depună diligenţa unui bun proprietar;
c) să dea socoteală gerantului cu privire la operaţiunile efectuate;
d) prin activitatea pe care o desfăşoară în interesul geratului, gerantul se poate obliga şi faţă de terţi.

13. Enumeraţi obligaţiile geratului

Răspuns:
a) să-l indemnizeze pe gerant pentru toate cheltuielile necesare şi utile pe care le-a făcut (deci nu şi pentru cele voluptorii);
b) faţă de terţi, geratul va fi ţinut să execute toate obligaţiile decurgând din actele încheiate în numele său de gerant.

14. Ce se întâmplă atunci când geratul ratifică gestiunea?

Răspuns: Aceasta se converteşte într-un contract de mandat, întregii operaţiuni juridice aplicându-i-se regulile mandatului.

15. Cum se face proba gestiunii intereselor altei persoane?

Răspuns:
a) când operaţiunile efectuate de gerant sunt fapte materiale, vor putea fi dovedite prin orice mijloc de probă;
b) când operaţiunile sunt acte juridice, atunci se vor aplica regulile cu privire la proba actelor juridice.

16. Comparaţi gestiunea intereselor altei persoane şi îmbogăţirea fără justă cauză

Răspuns: Ambele instituţii juridice se bazează pe un principiu de echitate, potrivit căruia nimeni nu poate să-şi sporească propriul său patrimoniu în detrimentul altei persoane. Desebiri:
a) la gestiunea intereselor altei persoane se restituie cheltuielile făcute de gerant, indiferent de avantajele obţinute de gerat, chiar dacă ele au fost inferioare cheltuielilor; la îmbogăţirea fără justă cauză limita restituirii este sporirea efectivă a patrimoniului celui care se îmbogăţeşte în detrimentul celuilalt;
b) la gestiunea intereselor altei persoane, eventuala mărire a patrimoniului geratului sau evitarea unei pierderi are un temei juridic, acesta fiind dat de voinţa geratului de a se obliga; la îmbogăţirea fără just temei nu apare un asemenea temei;
c) gestiunea intereselor altei persoane este întotdeauna rodul manifestării unilaterale de voinţă; îmbogăţirea fără justă cauză poate lua naştere şi prin fapta unui terţ sau din caz fortuit sau de forţă majoră.

17. Comparaţi gestiunea intereselor altei persoane şi contractul de mandat

Răspuns:
a) mandatarul lucrează în baza împuternicirii primite de la mandant, chiar dacă mandatul este tacit; gerantul acţionează fără ştirea geratului;
b) mandatul este un contract intuitu personae, încetând la moartea uneia din părţi; la gestiunea intereselor altei persoane, gerantul este obligat să continue gestiunea până ce moştenitorii vor fi în măsură să o preia;
c) în executarea mandatului, mandatarul răspunde indiferent de forma vinei, în ipoteza în care nu acţionează în mod corespunzător; chiar dacă şi gerantul este obligat să acţioneze cu diligenţa unui bun gospodar, în ipoteza în care intervenţia sa a fost necesară el va răspunde numai dacă vina îmbracă forma intenţiei (dolului);
d) geratul va fi obligat numai în măsura utilizării gestiunii, pe când mandatarul obligă întotdeauna pe mandant în limita puterilor ce i-au fost conferite;
e) mandatarul poate renunţa la mandant în ipoteza în care continuarea sa ar fi de natură să-l prejudicieze; gerantul este obligat să ducă la bun sfârşit gestiunea începută.

Întrebări la teoria generală a obligaţiilor (12)

01. Cum se numesc clauzele contractuale exprese privind rezoluţiunea contractului pentru neexecutare?

Răspuns: Pacte comisorii.

02. Enumeraţi tipurile de pact comisoriu

Răspuns:
a) clauza că în caz de neexecutare a contractului de către una dintre părţi, contractul se desfiinţează (rezoluţiunea va avea loc judiciar);
b) clauza că în cazul în care o parte nu-şi va executa obligaţiile, cealaltă parte este în drept să considere contractul ca desfiinţat (rezoluţiunea se va opera pe baza declaraţiei unilaterale de rezoluţiune a părţii îndreptăţite);
c) clauza că în caz de neexecutare de către una dintre părţi a obligaţiei sale, contractul se consideră rezolvit de plin drept (rezoluţiunea operează de drept, instanţa sesizată nemaiputând acorda termen de graţie, nici să aprecieze asupra oportunităţii pronunţării rezoluţiunii);
d) clauza potrivit căreia în caz de neexecutare, contractul se consideră desfiinţat de derpt, fără a mai fi necesară punerea în întârziere şi fără orice altă formalitate prealabilă (are loc desfiinţarea necondiţionată a contractului, de îndată ce a expirat termenul de executare).

03. Cine are dreptul de a aprecia dacă este cazul să se aplice rezoluţiunea?

Răspuns: Creditorul care şi-a executat sause declară gata să-şi execute obligaţiile. Înscrierea în contract a unui pact comisoriu expres nu înlătură facultatea acestuia de a cere executarea silită a contractului şi de a nu se ajunge la rezoluţiune. Debitorul care nu şi-a executat obligaţiile nu are dreptul de a pretinde rezoluţiunea contractului, chiar dacă în cuprinsul acestuia a fost inserat un pact comisoriu expres de tipul cel mai sever.

04. Care sunt efectele rezoluţiunii?

Răspuns:
a) părţile sunt repuse în situaţia anterioară încheierii contractului, restituindu-şi una alteia tot ceea ce şi-au prestat în temeiul contractului desfiinţat;
b) partea care şi-a executat sau s-a declarat gata să-şi execute obligaţiile este îndreptăţită a obţine despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor suferite ca urmare a neexecutării obligaţiilor de către partea în culpă.

05. Care este deosebirea dintre rezoluţiune şi reziliere?

Răspuns: Rezoluţiunea se aplică în caz de neexecutare a unor contracte cu execuţie instantanee. Rezilierea se aplică în cazul neexecutării unor contracte cu execuţie succesivă. Pe când rezoluţiunea desfiinţează retroactiv contractul, rezilierea face să înceteze efectele contractului numai pentru viitor.

06. Care este deosebirea dintre rezoluţiune sau reziliere pe de o parte, şi riscul neexecutării contractului pe de altă parte?

Răspuns: Rezoluţiunea sau rezilierea presupun o neexecutare a contractului imputabilă uneia dintre părţi. Riscul contractului apare ca o consecinţă a neexecutării contractului sinalagmatic, ca urmare a imposibilităţii fortuite, deci a unei cauze independente de orice culpă a vreuneia dintre părţi.

07. Cine suportă riscul contractului?

Răspuns: Regula este că riscul contractului este suportat de debitorul obligaţiei imposibil de executat. Aceasta înseamnă că debitorul obligaţiei imposibil de executat nu va putea pretinde celeilalte părţi să-şi execute obligaţia corelativă, dar nici cealaltă parte nu va putea pretinde despăgubiri pentru neexecutare de la debitorul obligaţiei imposibil de executat.

08. Care este soluţia în situaţia în care obligaţia a devenit numai parţial imposibil de executat?

Răspuns:
a) fie se reduce în mod corespunzător contraprestaţia ce ar urma să fie executată de către cealaltă parte, caz în care debitorul obligaţiei imposibil de executat va suporta riscul contractului numai în măsura părţii neexecutate de el;
b) fie se desfiinţează în întregime contractul, în măsura în care partea ce ar putea fi executată nu asigură satisfacerea scopului pentru care contractul a fost încheiat.

09. Cine suportă riscul contractului în contractele translative de proprietate?

Răspuns: Regula consacrată în legislaţie este aceea că, în cazul contractelor translative de proprietate, riscul contractului îl suportă acea parte care avea calitatea de proprietar al lucrului la momentul pieirii fortuite a acestuia (res perit domino).

Riscul contractului îl va suporta deci cumpărătorul, deoarece el a devenit proprietarul lucrului prin simplul fapt al încheierii contractului, chiar dacă lucrul nu fusese predat. El va trebui aşadar să achite preţul lucrului pierit. Regula res perit domino înseamnă, aici, res perit creditori – riscul contractului este suportat de creditorul obligaţiei imposibil de executat.

10. În ce situaţie transferul dreptului de proprietate operează prin simpla încheiere a contractului?

Răspuns: În cazul lucrurilor certe, individual determinate. În cazul în care obiectul contractului sunt bunuri de gen, transferul dreptului de proprietate operează numai o dată cu predarea către cumpărător.

11. Cine suportă riscul contractului în cazul în care vânzătorul, înainte de pieirea bunului, fusese pus în întârziere întrucât nu-şi executase la termenul prevăzut obligaţia de predare?

Răspuns: Vânzătorul (art. 1074 alin. 2 C.civ.). Însă acesta se va putea exonera de acest risc dacă face dovada că bunul ar fi pierit şi la creditorul-cumpărător, dacă i-ar fi fost predat în termen.

12. Cine suportă riscul contractului în cazul în care transferul proprietăţii este afectat de o condiţie suspensivă?

Răspuns: Transmiterea proprietăţii fiind subordonată îndeplinirii condiţiei, riscul este suportat de către vânzător, acesta nemaifiind în măsură să-şi execute obligaţia la îndeplinirea condiţiei.

Dacă pendente conditione – în cazul condiţiei suspensive – obiectul a pierit fortuit numai parţial, cumpărătorul este obligat să-l primească în starea în care se găseşte, fără a putea cere o scădere de preţ.

13. Cine suportă riscul contractului în cazul în care transferul proprietăţii este afectat de o condiţie rezolutorie?

Răspuns: Cumpărătorul comportându-se, de la început, ca şi când ar fi proprietar pur şi simplu, în situaţia în care bunul piere pendente conditione, riscul contractului este suportat de către proprietarul sub condiţie rezolutorie, adică de către cumpărător.

Întrebări la teoria generală a obligaţiilor (11)

01. Enunţaţi caracteristica esenţială a contractelor sinalagmatice

Răspuns: Reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor ce revin părţilor: fiecare dintre părţi are, concomitent, faţă de cealaltă parte, atât calitatea de debitor, cât şi pe cea de creditor. Obligaţia ce revine uneia dintre părţi îşi are cauza juridică în obligaţia reciprocă a celeilalte părţi. Ambele obligaţii sunt interdependente.

02. Care sunt efectele care decurg din reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor?

Răspuns:
a) excepţia de neexecutare a contractului (deşi una dintre părţi nu şi-a executat propria obligaţie, pretinde totuşi celeilalte să şi-o execute pe a sa);
b) deşi una dintre părţi este gata să-şi execute propria obligaţie sau chiar şi-a executat-o, cealaltă parte refuză, în mod culpabil, să şi-o execute pe asa – partea gata să-şi execute obligaţia sau care şi-a executat-o va avea de ales între a pretinde executarea silită a contractului ori a cere desfiinţarea sau încetarea contractului, putând cere şi despăgubiri;
c) problema riscului contractului (una dintre părţi se află în imposibilitate fortuită de a-şi executa obligaţia ce-i revine).

03. Ce este rezoluţiunea?

Răspuns: Sancţiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic, constând în desfiinţarea retroactivă a acestuia şi repunerea părţilor în situaţia avută anterior încheierii contractului.

04. Ce este rezilierea?

Răspuns: Desfiinţarea cu efecte pentru viitor a contractului.

05. Definiţi excepţia de neexecutare a contractului

Răspuns: Este un mijloc de apărare aflat la dispoziţia uneia dintre părţile contractului sinalagmatic, în cazul în care i se pretinde executarea obligaţiei ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-şi execute propriile obligaţii.

06. Care este temeiul juridic al excepţiei de neexecutare a contractului?

Răspuns: Interdependenţa obligaţiilor reciproce din contractul sinalagmatic, împrejurarea că fiecare dintre aceste obligaţii constituie cauza juridică a obligaţiei corelative.

07. Enumeraţi condiţiile pentru invocarea excepţiei de neexecutare a contractului

Răspuns:
a) obligaţiile reciproce ale părţilor să-şi aibă temeiul în acelaşi contract;
b) din partea celuilalt necontractant să existe o neexecutare, chiar parţială, dar suficient de importantă;
c) neexecutarea să nu se datoreze faptei înseşi a celui care invocă excepţia, faptă ce l-a împiedicat pe celălalt să-şi execute obligaţia;
d) părţile să nu fi convenit un termen de executare a uneia dintre obligaţiile reciproce;
e) nu se cere ca debitorul să fi fost pus în întârziere;
f) invocarea excepţiei de neexecutare are loc direct între părţi, fără a fi necesar să se pronunţe instanţa judecătorească.

08. În care situaţie se poate spune că dreptul de retenţie este o formă de aplicare a excepţiei de neexecutare a contractului?

Răspuns: În cazul contractelor sinalagmatice imperfecte.

09. Ce sunt contractele sinalagmatice imperfecte?

Răspuns: Acele contracte concepute iniţial drept contracte unilaterale, când, pe parcursul existenţei lor, se naşte o obligaţie şi în sarcina creditorului faţă de debitorul contractual.

10. Care sunt diferenţele dintre rezoluţiune şi nulitate?

Răspuns: Pe câtă vreme cauzele nulităţii - absolute sau relative – sunt întotdeauna contemporane, concomitente cu momentul încheierii contractului, cauza rezoluţiunii este întotdeauna posterioară încheierii contractului, constând în refuzul nejustificat de executare a acesteia.

11. Care este temeiul juridic al rezoluţiunii?

Răspuns: Art. 1020 C.civ.: „Condiţia rezolutorie este subînţeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una dintre părţi nu îndeplineşte angajamentul său." Neîndeplinirea obligaţiei ar constitui deci îndeplinirea condiţiei rezolutorii, având ca efect desfiinţarea retroactivă a contractului.

12. În ce constă caracterul judiciar al rezoluţiunii?

Răspuns: Rezoluţiunea nu operează de drept. Partea îndreptăţită trebuie să se adreseze instanţei judecătoreşti cu o acţiune în rezoluţiune (art. 2021 C.civ.).

13. Cine este îndreptăţit să intenteze acţiunea în rezoluţiune a contractului?

Răspuns: Partea care a executat sau care se declară gata să execute contractul.

14. Care sunt condiţiile cerute pentru admisibiltiatea rezoluţiunii judiciare?

Răspuns:
a) una dintre părţi să nu-şi fi executat obligaţiile ce-i revin?
b) neexecutarea să fi fost imputabilă părţii care nu şi-a îndeplinit obligaţia;
c) debitorul obligaţiei neexecutate să fi fost pus în întârziere, în condiţiile prevăzute de lege.

Întrebări drept contravenţional (06)

01. Care sunt formalităţile substitutive care pot suplini refuzul sau imposibilitatea contravenientului de a semna procesul-verbal?

Răspuns:
a) semnarea procesului-verbal de către un martor;
b) arătarea motivelor pentru care nu a putut fi îndeplinită niciuna dintre formalităţi.

02. Care este semnificaţia semnăturii contravenientului?

Răspuns: Luarea la cunoştinţă a conţinutului procesului-verbal şi nu achiesarea la sancţiune. Numai în situaţia în care contravenientul declară în procesul-verbal că recunoaşte fapta şi este de acord cu sancţiunea aplicată, regretând fapta, iar consimţământul său este neviciat (deci este dat în deplină cunoştinţă de cauză şi este liber), plângerea ar putea fi respinsă pe acest temei.

03. Refuzul contravenientului de a semna procesul-verbal exercită vreo influenţa asupra forţei probante a actului sancţionator?

Răspuns: Nu.

04. Care este rolul martorului?

Răspuns: Atestă redactarea procesului-verbal în prezenţa sa şi că cel sancţionat nu a fost de faţă, ori nu a vrut sau putut să semneze procesul-verbal.

05. Care este semnificaţia semnăturii martorului?

Răspuns: În lipsa semnăturii contravenientului, semnătura martorului este esenţială. Simpla menţiune la rubrica „martor” în sensul că „nu există martori” sau „martor lipsă” nu este suficientă, procesul-verbal fiind, în acest caz, lovit de nulitate.

06. Ce se întâmplă în situaţia în care procesul-verbal conţine numele şi semnătura unui martor, însă nu şi datele sale de identificare?

Răspuns: Fiind într-o situaţie de nulitate virtuală, această sancţiune va fi aplicabilă numai în cazul în care contravenientul ar suferi vreo vătămare, deci în situaţia în care autoritatea pârâtă nu indică adresa ori nu prezintă martorul pentru a fi audiat.

07. Care este soarta procesului-verbal care cuprinde o înşiruire de fapte contravenţionale şi stabileşte o singură sancţiune pentru toate contravenţiile?

Răspuns: Un astfel de proces-verbal este nelegal. În cazul concursului de contravenţii trebuie individualizată fiecare contravenţie în parte, cu fiecare sancţiune în parte.

08. Ce se întâmplă dacă nu se respectă termenul de o lună de comunicare a procesului verbal?

Răspuns: Nerespectarea acestui termen atrage caducitatea procesului-verbal sau prescripţia executării sancţiunii amenzii contravenţionale.

09. Care este calea de atac ordinară în materie contravenţională?

Răspuns: Plângerea contravenţională.

10. Care poate fi obiectul plângerii formulate de contravenient?

Răspuns:
a) anularea totală sau parţială a procesului-verbal, în situaţia viciilor de formă sau de fond;
b) reformularea acestuia sub aspectul sancţiunii, în sensul diminuării cuantumului ori înlocuirii acesteia cu avertismentul;
c) restituirea amenzii plătite din eroare.

11. Care poate fi obiectul plângerii formulate de proprietarul bunurilor confiscate?

Răspuns: Restituirea totală sau parţială a lucrurilor confiscate.

12. Care poate fi obiectul plângerii formulate de persoana vătămată prin contravenţie?

Răspuns: Majorarea despăgubirilor stabilite prin procesul-verbal.

13. Ce se întâmplă în situaţia în care este depăşit termenul de 15 zile pentru depunerea plângerii contravenţionale?

Răspuns: Aceasta este respinsă ca tardivă.

14. Comparaţi plângerea contravenţională cu acţiunea în contencios administrativ

Răspuns:
a) instanţa competentă să o soluţioneze este, d.p.d.v. material, judecătoria iar nu tribunalul sau curtea de apel, iar d.p.d.v. teritorial instanţa în circumscripţia căreia a fost săvârşită contravenţia, iar nu cea de la domiciliul sau sediul reclamantului (ori pârâtul);
b) plângerea suspendă de drept executarea, acţiunea în contencios nu;
c) pentru a introduce plângere este nevoie de o calitate procesuală activă specială (o au contravenientul, persoana vătămată, proprietarul bunurilor confiscate), în vreme ce acţiune în contencios administrativ poate introduce orice persoană fizică sau juridică justificând vătămarea unui drept sau interes legitim;
d) plângerea se introduce direct la instanţă, acţiunea în contencios necesită o procedură prealabilă (recursul graţios sau ierarhic);
e) în schimb plângerea se depune la autoritatea pârâtă, în vreme ce acţiunea se depune la instanţa competentă;
f) plângerea este scutită de taxa de timbru, acţiunea în contencios este supusă unei asemenea taxe;
g) recursul împotriva sentinţei instanţei care a soluţionat plângerea nu trebuie motivat, recursul în contencios administrativ dimpotrivă.

Întrebări drept contravenţional (05)

01. Ce fel de nulitate atrage obligaţia neîndeplinită de a aduce la cunoştinţa contravenientului dreptul de a face obiecţiuni?

Răspuns: Nulitate virtuală. Vătămarea trebuie dovedită de către contravenient.

02. Ce fel de nulitate atrage refuzul agentului constatator de a consemna aceste obiecţiuni în procesul-verbal?

Răspuns: Nulitatea expresă. Vătămarea se prezumă şi nu mai trebuie dovedită.

03. Ce sancţiune se impune atunci când lipsesc: numele, prenumele şi calitatea agentului constatator?

Răspuns:
a) dacă lipseşte numele, vătămarea este evidentă, existând un dubiu serios cu privire la persoana care a redactat procesul-verbal, aducându-se astfel atingere dreptului la apărare al contravenientului;
b) când lipseşte daor prenumele (apărând doar iniţiala acestuia), ori calitatea agentului constatator, prezumţia de vătămare rămâne în picioare atâta timp cât autoritatea competentă nu dovedeşte că, în cadrul acesteia, există un singur agent constatator cu acest nume.

04. Ce sancţiune se impune atunci când lipsesc: numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice denumirea şi sediul acesteia?

Răspuns: Dacă lipsesca ceste elemente există un dubiu serios asupra identificării contravenientului, care nu poate fi identificat ulterior, instanţa neavând altceva de făcut decât să anuleze procesul-verbal.

05. Poate fi valabil procesul-verbal de constatare a contravenţiei în care se menţionează drept făptuitor o altă persoană decât cea care a săvârşit contravenţia?

Răspuns: Nu.

06. Ce se întâmplă în situaţia în care faptele nu au fost reţinute corect în procesul-verbal?

Răspuns: Dacă situaţia exactă poate fi dovedită cu martori, acesta trebuie anulat.

07. Ce se întâmplă în cazul în care data comiterii faptei lipseşte din procesul-verbal?

Răspuns: Absenţa datei atrage sancţiunea nulităţii procesului-verbal, contravenientul fiind pus în situaţia de a nu se putea apăra efectiv. Situaţia în care agentul constatator trece în procesul-verbal o altă dată echivalează cu lipsa datei şituaţia datei inexacte.

08. Care este sancţiunea lipsei semnăturii agentului constatator?

Răspuns: Anularea procesului-verbal.

09. Care este consecinţa lipsei menţiunii privind posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate?

Răspuns: Repunerea în termen.

10. Care este consecinţa lipsei menţiunii termenului de exercitare a căii de atac?

Răspuns: Repunerea în termen.

11. Cum trebuie interpretată dispoziţia din conţinutul art. 17: „nulitatea se constată şi din oficiu”?

Răspuns: Cel sancţionat trebuie să fi făcut plângere contravenţională, însă a invocat alte motive de nulitate ori chiar de netemeinicie a procesului-verbal. În această situaţie, observând motivul de nulitate neinvocat, instanţa, în virtutea principiului rolului său activ, va pune în discuţia părţilor acest motiv şi, considerându-l întemeiat, va admite plângerea şi va anula procesul-verbal atacat.

Întrebări drept contravenţional (04)

01. Care este sistemul de sancţionare în caz de pluralitate de contravenţii?

Răspuns: De regulă, sistemul cumulului aritmetic. Există totuşi o limită superioară a sancţiunii aplicabile:
a) 300 de ore în cazul muncii în folosul comunităţii;
b) dublul maximului sancţiuni amenzii pentru contravenţia cea mai gravă, în cazul sancţiunii pecuniare.

02. Eumeraţi cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei

Răspuns:
a) legitima apărare;
b) starea de necesitate;
c) constrângerea fizică;
d) constrângerea morală;
e) iresponsabilitatea;
f) beţia involuntară completă;
g) eroarea de fapt;
h) infirmitatea.

03. Minorul care nu a împlinit 14 ani răspunde contravenţional?

Răspuns: Nu. Există o prezumţie absolută de lipsă de discernământ în favoarea sa.

04. Cum sunt sancţionaţi contravenţional minorii de peste 14 ani care sunt prezumaţi relativ ca având discernământ?

Răspuns: În limite reduse la jumătate în cazul amenzii. Minorilor care nu au împlinit 16 ani nu li se poate aplica sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii.

05. Care este termenul în care se prescrie răspunderea contravenţională?

Răspuns: 6 luni de la comiterea faptei incriminate.

06. Ce sunt contravenţiile de rezultat?

Răspuns: Contravenţiile în cazul cărora urmarea prevăzută de norma legală constă într-un anumit rezultat, care trebuie atins pentru a se realiza forma tipică a contravenţiei.

07. Ce sunt contravenţiile de pericol?

Răspuns: Contravenţiile în cazul cărora urmarea faptei constă într-un pericol pentru valorile sociale protejate prin contravenţia în cauză.

08. În ce situaţie are loc suspendarea cursului prescripţiei?

Răspuns: Atunci când fapta a dat naştere la urmărire penală, fiind iniţial calificată ca infracţiune. Însă indiferent de cât durează motivul de suspendare a cursului prescripţiei de 6 luni, nu se mai poate aplica vreo sancţiune de natură contravenţională dacă de la data comiterii faptei a curs mai mult de un an.

09. Care este perioada după care se prescrie executarea amenzilor contravenţionale?

Răspuns: Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. 2 Cod procedură fiscală, amenzile contravenţionale sunt considerat creanţe bugetare. Potrivit art. 121 C.pr.fisc., executarea creanţelor buegtare se prescrie în termenul general de 5 ani.

10. Care este natura juridică a procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii contravenţionale?

Răspuns: Procesul-verbal este un act administrativ de constatare.

11. În ce constă forţa probantă a procesului-verbal?

Răspuns: Ca act autentic (provenit de la un organ administrativ învestit cu putere publică), procesul-verbal face întotdeauna dovada până la proba contrară, contravenientul putând dovedi liber, cu orice mijloc de probă, caracterul nereal al menţiunilor înscrise în procesul-verbal (pe calea plângerii contravenţionale).

12. Enumeraţi modalităţile de constatare a contravenţiilor

Răspuns:
a) în cazul contravenţiilor continue, acestea pot fi constatate personal şi în flagrant, pe tot timpul desfăşurării lor, până la epuizare;
b) în cazul contravenţiilor instantanee, ale căror efecte se prelungesc în timp, acestea pot fi constatate de către agent personal, chair ulterior comiterii;
c) în cazul celorlalte contravenţii (continue sau instantanee) ale căror efecte nu mai sunt vizibile după consumare sau epuizare, o cutumă s-a format în sensul că agentul constatator, de vreme ce nu poate constata contravenţia ori efectele ei negative cu propriile lui simţuri, nu va putea aplica nici o sancţiune.

Întrebări drept contravenţional (03)

01. Care sunt condiţiile de antrenare a răspunderii persoanelor juridice?

Răspuns:
a) fapta să fi fost comisă de către o persoană fizică sau un organ al persoanei juridice care are competenţa de a reprezenta persoana juridică;
b) fapta să fie comisă în numele sau în beneficiul persoanei juridice.

02. De câte feluri sunt sancţiunile contravenţionale?

Răspuns:
a) principale;
b) complementare.

03. Enumeraţi sancţiunile principale

Răspuns:
a) avertismentul;
b) amenda;
c) munca în folosul comunităţii.

04. Enumeraţi sancţiunile complementare

Răspuns:
a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii;
b) suspendarea sau anularea avizului, acordului sau autorizaţiei de exercitare a unei activităţi;
c) închiderea unităţii;
d) blocarea contului bancar;
e) suspendarea activităţii agentului economic;
f) retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior, temporar sau definitiv;
g) desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială.

05. Ce este confiscarea?

Răspuns: Trecerea forţată a unui bun sau a unei sume de bani în patrimoniul statului.

06. În ce constă sancţiunea cu avertisment?

Răspuns: Contravenientului i se atrage atenţia cu privire la periculozitatea socială a faptei sale şi i se recomandă ca, pe viitor, să respecte dispoziţiile legale.

07. De câte feluri poate fi avertismentul?

Răspuns:
a) scris;
b) oral.

08. În ce condiţii nu se poate acorda sancţiunea cu avertisment?

Răspuns: Numai atunci când actul normativ special de reglementare a contravenţiilor, având o forţă juridică cel puţin egală unei legi ordinare (astfel încât să poată înlătura prevederile ordonanţei cadru), prevede expres că sancţiunea avertismentului nu se poate aplica.

09. Care este destinaţia sumelor încasate cu titlu de amendă?

Răspuns:
a) dacă au fost încasate în temeiul unor legi, ordonanţe sau hotărâri de guvern, se vor împărţi între bugetul de stat (75%) şi autoritatea din care face parte agentul constatator (25%) cu titlu de venit extrabugetar cu destinaţie specială;
b) dacă au fost încasate în temeiul hotărârilor autorităţilor administraţiei publice locale, se fac venit la bugetul local respectiv.

10. Care este dreptul fundamental al persoanei cu care vine în contracdiţie sancţiunea contravenţională a prestării unei activităţi în folosul comunităţii?

Răspuns: Dreptul de a nu fi supus muncii forţate, garantat prin art. 4 al Convenţiei europene a drepturilor omului.

11. Care sunt cele trei elemente constitutive a căror reunire cumulativă defineşte munca forţată?

Răspuns:
a) trebuie ca munca sau serviciul realizat de persoana în cauză să nu fi fost consimţit anterior de către aceasta;
b) trebuie ca persoana să fie ameninţată cu o sancţiune în caz de nerespectare a obligaţiei impuse;
c) este necesar ca obligaţia de muncă impusă să fie injustă sau opresivă sau serviciul să fie inutil, penibil sau vexatoriu.

12. Care sunt categoriile de persoane care nu pot fi obligate la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii?

Răspuns:
a) persoanele cu handicap;
b) femeile gravide;
c) femeile care au în îngrijire un copil de până la 2 ani;
d) militarii în termen.

Întrebări drept contravenţional (02)

01. Care sunt autorităţile expres menţionate în textul Ordonanţei nr. 2/2001 care au pot adopta acte normative de stabilire şi reglementare a contravenţiilor?

Răspuns:
a) Parlamentul;
b) Guvernul;
c) consiliile judeţene;
d) consiliile locale;
e) Consiliul General al Municipiului Bucureşti;
f) consiliile de sector.

02. Ce se întâmplă când Guvernul a stabilit printr-o hotărâre o contravenţie care a fost stabilită anterior prin lege?

Răspuns: Hotărârea în cauză va fi ilegală, putând fi înlăturată din soluţia dată de instanţă unei plângeri contravenţionale unde s-ar invoca această ilegalitate pe cale de excepţie. Un proces-verbal de sancţionare emis în baza unei hotărâri de guvern care a modificat o lege va fi nul absolut, întrucât hotărârea de guvern fiind ea însăşi ilegală, contravenţia nu există şi, în consecinţă, ridicându-se excepţia de nelegalitate a acesttei hotărâri, aceasta din urmă va fi înlăturată din soluţia dată plângerii dacă instanţa de contencios administrativ sesizată va admite excepţia.

03. Care este sancţiunea încălcării competenţei în stabilirea contravenţiilor?

Răspuns: Nulitatea absolută.

04. Ce înseamnă reclamant în temeiul Ordonanţei nr. 2/2001?

Răspuns: Orice persoană interesată (contravenienţii).

05. Care este instanţa competentă să soluţioneze acţiunea plângerii contravenţionale?

Răspuns: În temeiul art. 2 C.pr.civ. coroborat cu art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, tribunalul în raza teritorială a căruia îşi află domiciliul sau sediul reclamantul ori autoritatea pârâtă (la alegerea reclamantului), şi asta întrucât autoritatea pârâtă este una locală sau judeţeană.

06. Care sunt termenele care încep să curgă de la comunicarea procesului-verbal?

Răspuns:
a) cel de 15 zile pentru depunerea plângerii la organul emitent al procesului-verbal?
b) cel de 30 de zile pentru depunerea recursului graţios la consiliul care a adoptat hotărârea pe care se înetmeiază acest proces-verbal, ori, dacă este cazul, pentru depunerea recursului ierarhic.

Este de dorit ca contravenientul să introducă recursul graţios cât mai repede iar plângerea contravenţională cât mai spre sfârşitul termenului de 15 zile, mai ales că această cale de atac este suspensivă de executare.

De la primirea recursului graţios, consiliul are la dispoziţie alte 30 de zile pentru a se pronunţa asupra acestuia. O poate face în şedinţă ordinară sau extraordinară. Un răspuns negativ, sau lipsa unui răspuns în 30 de zile deschide calea acţiunii în contencios administrativ.

Soluţionarea plângerii contravenţionale depinde în mod evident de solută acţiunii în contencios administrativ, drept pentru care judecătoria va suspenda soluţionarea plângerii până la judecarea acţiunii în contencios administrativ.

07. Care este obiectul juridic al contravenţiei?

Răspuns: Valoarea socială protejată.

08. Care este obiectul material al contravenţiei?

Răspuns: Materializarea obiectului juridic. Există însă numeroase contravenţii fără obiect material, întrucât valoarea socială protejată nu este susceptibilă de materializare (ex: contravenţiile rutiere).

09. Care este subiectul activ al contravenţiei?

Răspuns: Contravenientul.

10. Care este subiectul pasiv al contravenţiei?

Răspuns: Cel care suferă consecinţele contravenţiei.

11. Care este latura obiectivă a contravenţiei?

Răspuns: Comportamentul ilicit împreună cu urmarea produsă de acesta.

12. Care este latura subiectivă a contravenţiei?

Răspuns: Reprezentarea psihică a persoanei cu privire la fapta sa ilicită.

13. Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoana fizică pentru a fi subiect activ al contravenţiei?

Răspuns:
a) să aibă 14 ani împliniţi;
b) să aibă discernământ.

14. Răspunderea contravenţională are caracter personal?

Răspuns: Este necesară existenţa unui comportament ilicit care să aparţină contravenientului. În măsura în care acţiunea sau inacţiunea sancţionabilă nu îi aparţine este exclusă răspunderea sa.

15. Există o răspundere contravenţională a statului şi a autorităţilor publice?

Răspuns: Nu. Aceste entitati se bucură de imunitate penală şi contravenţională.

Întrebări drept contravenţional (01)

01. Care este scopul dreptului contravenţional?

Răspuns: Apărarea unor valori sociale care nu necesită o protecţie de natură penală.

02. În ce constă caracterul de subsidiaritate a dreptului contravenţional faţă de dreptul penal?

Răspuns: Incriminările de natură contravenţională intervin doar în măsura în care nu există o faptă penală cu acelaşi conţinut.

03. Care este natura distincţiei dintre dreptul contravenţional şi cel penal?

Răspuns: Între cele două ramuri de drept nu există deosebiri de natură juridică, ci strict de natură cantitativă. Instituţiile dreptului penal substanţial şi cele ale dreptului contravenţional sunt identice, imensa parte a dezvoltărilor legale, doctrinare sau jurisprudenţiale din dreptul penal având aplicabilitate şi în zona dreptului contravenţional.

04. Este logică decizia legiuitorului român exprimată în art. 47 al Ordonanţei nr. 2/2001 de a aplica în materie contravenţională dispoziţiile de drept procesual civil?

Răspuns: Nu, atât timp cât identitatea juridică dintre contravenţie şi infracţiune a fost relevată şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Ar fi fost firesc ca procedura contravenţională să fie structurată pe procedura penală.

05. Sancţiunea contravenţională are caracter civil sau penal? Argumentaţi.

Răspuns: Având în vedere că sancţiunea de natură civilă are un caracter preponderent reparator, iar sancţiunea de natură penală are un caracter preponderent punitiv şi preventiv, afirmăm că sancţiunea contravenţională are caracter penal. În practica judiciară română se afirmă însă fără justificare solidă contrariul acestei teze.

Dacă fapta reglementată ca fiind contravenţie provoacă şi un prejudiciu, persoana responsabilă va fi obligată la repararea acestuia. Or, dacă sancţiunea ar fi civilă, cumulul acesta de răspundere ar fi imposibil.

06. Enumeraţi trăsăturile contravenţiei

Răspuns:
a) tipicitate;
b) antijuridicitate;
c) vinovăţie;
d) legalitate.

07. În ce constă tipicitatea contravenţiei?

Răspuns: Corespondente trebuie să existe între fapta concretă comisă de către contravenient şi modelul abstract descris prin norma de incriminare a contravenţiei. Pentru ca o faptă concretă să fie contravenţie trebuie ca elementele faptei să se suprapună exact peste cele abstracte existente în descrierea legală a contravenţiei.

08. În ce constă antijuridicitatea contravenţiei?

Răspuns: Caracteristica unei fapte de a contraveni ordinii juridice existente. Antijuridicitatea faptei lipseşte atunci când suntem în prezenţa vreunei cauze justificative:
a) legitimă apărare;
b) stare de necesitate;
c) consimţământul victimei;
d) ordinul legii;
e) autorizarea legii;
f) ordinul autorităţii legitime.

09. În ce constă vinovăţia contravenţiei?

Răspuns: Trăsătura care impune necesitatea ca persoana care a comis actul incriminat să fi realizat, la momentul comiterii acelui act, implicaţiile actului său şi să fi putut să determine efectele acestuia.

10. În ce constă legalitatea contravenţiei?

Răspuns: Trăsătura contravenţiei de a fi prevăzută de lege. Legalitatea este condiţia necesară pentru aplicarea oricărei măsuri restrictive ori punitive împotriva unei persoane.

11. Care sunt consecinţele legalităţii contravenţiei?

Răspuns:
a) norma contravenţională nu poate retroactiva;
b) norma contravenţională trebuie publicată;
c) norma contravenţională trebuie enunţată cu suficientă claritate.

Cum am învăţat pentru examenul de drept penal special

Pentru foarte mulţi dintre studenţii anului III de la drept examenul de penal special este un cui. Ce zic eu? O pioneză tolănită pe o canapea de catifea roşie. O adevărată durere undeva, vorba americanului. Pentru cei care mi-au solicitat acest text am o veste bună: acest examen poate fi luat cu condiţia să aplici pe lângă studiul sârguincios o metodă adecvată. Nu ajunge să munceşti, trebuie s-o faci conform unui plan. Hai să vedem acum de pe ce poziţie scriu acest text. Sunt student al Facultăţii de Drept a Universităţii „Babeş-Bolyai”, anul al treilea. Student la I.D.

E important de ştiut acest din urmă detaliu, pentru că înseamnă în practică 2 întâlniri semestriale de câte patru ceasuri, nici un curs şi nici un seminar obişnuit. Chiar dacă sunt bucuros că există această formă de învăţământ, fără de care n-aş fi putut fi student a doua oară, faptul de a nu putea participa în mod direct la activităţile universitare este o piedică gravă în pregătirea acestui examen. Totuşi, pentru cel tenace nimic nu e un handicap insurmontabil. Totul revine până la urmă la a respecta metoda de studiu potrivită.

Şi tocmai despre această metodă intenţionez să scriu rândurile următoare. Punctul de plecare constă în analiza structurii examenului. După cum se ştie din subiectele puse la dispoziţie prin caietul de seminarii, proba scrisă cuprinde 3 etape:
a) 20 de grilă cu patru răspunsuri;
b) o speţă complexă;
c) un subiect de futurologie penală.

Am să enunţ o banalitate: studentul care doreşte să treacă acest examen trebuie să-şi axeze pregătirea pe grile şi speţe de penal special. Este interesant de ştiut însă şi cântărit greutatea fiecărei componente a examenului. Cele douăzeci de grile cântăresc în mod diferit: oricare zece corect ştiute au câte 0,5 puncte, în vreme ce restul zece au doar câte 0,1 puncte. Avem aşadar 10 grile pentru 5 puncte şi încă zece pentru 1 punct. Studenţii minimalişti remarcă faptul că zece grile înseamnă deja nota de promovare, şi renunţă la efortul considerabil al parcurgerii bibliografiei pentru speţe. EROARE!

E o opţiune aparent OK, nu zic nu, însă lucrurile se leagă, dacă te pricepi la grile ai mari şanse să pici pe soluţie la speţe, iar dacă faci eforturi să parcurgi speţele înţelegi bine anumite grile. De aceea recomand să ţinteşti sus de tot la acest examen, ca să poţi lua o notă onorabilă sau măcar de trecere, cum bine spunea la o vreme un pedagog: Nota 9 este mai uşor de obţinut decât 5. Nu, acesta nu este un paradox... Eu am vrut să iau 8-9, şi mi-a ieşit 7. Am convingerea că dacă mi-aş fi reglat ţinta undeva la 5 nu m-aş mai fi gândit acum să merg în toamnă la măriri.

Speţa contează pentru 3 puncte. Cinci pentru zece grile, alt punct pentru celelalte zece, plus trei puncte pentru grile, mai rămâne unul pentru futurologie penală (abordări de genul "faceţi trei propuneri de lege ferenda pentru îmbunătăţirea capitolului de infracţiuni de corupţie"). Gradaţia examenului: dacă nu ai făcut cel puţin zece grile nu ţi se corectează speţa (adică ai picat). Dacă nu ai făcut impecabil cele douăzeci de grile plus speţa nu ţi se corectează subiectul de futurologie (care e de la 9 la 10). După cum se poate observa, lipseşte punctul din ospiciu/orificiu. Mă întreb în treacat: e legal? :-) Mai adaug: subiectul de futurologie e lux, targetul realist pentru acest examen e nota 8.

Per total, mai sunt anumite observaţii de făcut. Grilele sunt catastrofal de grele. Matematic vorbind, este puţin probabil să nimereşti soluţia. Practic, poate fi o soluţie (a, b, c sau d – 4 posibilităţi), pot fi două (a + b, a + c, a + d, b + c, b + d, c + d – 6 posibilităţi), pot fi trei (a + b + c, a + b + d, a + c + d, b + c + d – 4 posibilităţi), pot fi toate patru sau poate să nu fie niciuna. Dacă am inventariat bine, sunt 16 combinaţii, cine ştie că are noroc mai bine iese dacă joacă la 6 din 49. Încercuitul variantelor la plezneală iese din calcul. Până unde testează grilele? Până la nivelul detaliului nesemnificativ. Aici mi se pare de departe cea mai dură latură a examenului: trebuie să reţii ceea ce poţi afla cu uşurinţă dacă deschizi Codul Penal. Trebuie să relaţionezi tot ceea ce reţii. Trebuie să ştii să ierarhizezi, să lucrezi cu ceea ce ai relaţionat.

N-am să mă crizez acum, plângând de mila aspirantului la o meserie juridică. Dreptul e făcut din instituţii conceptuale, dar şi din nesfârşite detalii. O banală plângere contravenţională are nevoie în ultimă instanţă de sesizarea unui chiţibuş avocăţesc, iar o minte nepregătită nu va fi capabilă să întoarcă situaţia în propria favoare mai târziu. Dacă m-ar întreba cineva ce cred în legătură cu acest tip de examen, m-aş pronunţa fără rezerve sau ipocrizie în favoarea lui. Argument: dacă nu eşti capabil să rezişti acestui stres, cum crezi că vei rezista mai târziu într-o situaţie judiciară autentică? Eşti pus să-ţi însuşeşti o materie teribil de fragmentară, nici n-am făcut efortul să număr infracţiunile care trebuie studiate, plus că trebuie s-o relaţionezi cu penalul general (altfel eşti mort, Sergiu Bogdan utilizează din plin cursurile anterioare), e teribil de greu, de acord, dar cum ar putea fi altfel?

O mică observaţie: cele douăzeci de grile acoperă în total 6 puncte. De ce nu s-a făcut punctarea strict matematic, adică 600 sutimi per 20 grile egal 30 de sutimi bucata. Eu cred că logica de bază s-a fundamentat pe recunoaşterea dificultăţii în favoarea studentului: cu 10 grile ştiute s-ar fi putut acumula prin metoda punctării echilibrate doar 3 puncte. Ar fi fost nevoie de 16-17 grile perfecte pentru un 5, performanţă care nu este atinsă decât în mod excepţional. Deci studentul are numai de câştigat din baremul utilizat.

Undeva în suportul de curs zice profesorul că e nevoie cam de 10 ore de studiu săptămânal pentru promovarea examenului de penal special. Da. Eu m-am împăcat uşor cu sfatul acesta, pentru că niciodată de când mă ştiu n-am fost capabil de eforturi în asalt. Învăţatul doar în sesiune e o minunată idee pentru filme despre studenţi (care numai în amfiteatru nu-şi plasează acţiunea), însă nu dă rezultate nici la facultăţile care-şi solicită mai puţin aspiranţii. La drept înveţi din săptămâna 1, înveţi sâmbătă şi duminică, te bucuri când vine câte-o vacanţă ca să mai înveţi şi tu în voie :-) Cine nu înţelege realitatea asta simplă nu trebuie să se întrebe de prea multe ori de ce diploma de jurist seamănă cu Fata Morgana.

Ştiind deci că urma să fiu testat din grile şi speţe, mi-am concentrat eforturile pe aceste două tipuri de probleme. Într-o primă etapă am ignorat cu desăvârşire subiectele de reflecţie penală, însă urmează să le toc şi pe astea pentru măririle din toamnă (mă aşteaptă o vară penală :-)). Lista materialelor consultate este următoarea:

A. Suportul de curs de la I.D.
De aici am pornit, şi aici am ars cel mai tare gazul. L-am citit, l-am subliniat şi l-am fişat, adică am scris o grămadă de chestii incomplete pe vreo 50 de pagini. Am o mai veche manie să scriu ceea ce vreau să reţin, funcţionează în nenumărate situaţii, de exemplu atunci când învăţ lexic din limbi străine, însă la ştiinţe juridice e mai mare pierderea decât câştigul. Subliniatul e de departe mai bun, mai ales pentru cine are memorie vizuală notabilă, la mine e cam debil aspectul ăsta. Eu am mai degrabă memorie auditivă, de aceea ziceam că-mi pare rău că n-am văzut seminarii la penal decât în filmele americane. Oricum, suportul e excelent, l-am tocat de fiecare dată când m-au nedumerit grilele, iar şi iar.

B. Cartea profului (Sergiu Bogdan, Drept penal. Partea Specială, Universul Juridic, Bucureşti 2009)
Un fel de curs mai generos, cu poveşti, cu speţe, cu reflecţii, cu multe alea-alea. Subliniat de data asta, însă nu cu culori, ci cu stiloul. Bravo cui poate utiliza culorile, eu nu pot, că nu-mi place să intru la concurenţă cu fetiţa mea, am încercat, recunosc, dar mi-a confiscat culorile. Oamenii mari n-au nevoie de culori, cu argumentul ăsta am fost bătut şi m-am lăsat păgubaş :-) Când n-am revenit asupra suportului de curs, am făcut-o asupra cărţii. Cred c-am citit-o de trei ori, prima dată integral, apoi am citit mai ales ce-am subliniat de la cap la coadă, şi apoi de la coadă la cap (nu ştiu cum se face dar când ajung undeva spre final mă plictisesc, îmi sare ţandăra, şi singurul leac e să fac din sfârşit început şi viceversa).

C. Caietul de seminarii al profului
E o mină de aur. Sau o sursă brutală de nervi. Are 22 de teste complete (deci 22 ori 20 egal 440 grile). Vreo 80 de grile cu soluţii succinte. Plus 22 de subiecte de futurologie penală. E formidabil. Regret că nu toate cursurile de civil au asemenea instrumente de lucru. Grilele le-am abordat prin decembrie, lejer în contra-timp (niciodată nu izbutesc să mă încadrez în program, bănuiesc că nici să mor la vreme n-am să pot, sigur am să replanific evenimentul de câteva ori, după ce-am să-l notez în agendă la probleme nerezolvate). Am făcut câte 50-60 zilnic, verificând cu atenţie soluţiile, notând ce-am ştiut şi ce n-am ştiut, recitind cu atenţie teoria de fiecare dată când a fost nevoie. Şi a fost nevoie, nu glumă! Practic, fiecare zi de grile a însemnat 8-10 ceasuri de studiu.

După ce am trecut prima oară prin grile, am mai trecut o dată. Am comparat progresele, şi au fost notabile, sporul de rezolvări corecte a crescut cu 25-30%. De fiecare dată când n-am rezolvat corect am recitit din nou teoria. În anumite puncte unde credeam că rezultatul e greşit, am înţeles abia la a doua rundă detaliile pe care le ignorasem prima dată. În ultimele zile înainte de examen am reluat grilele. A treia oară. În testele unde rezolvasem 9-10 la prima rundă, 14-15 la a doua, am ajuns pe la 18-19 a treia oară. La examen am făcut 12 din 20. Grilele nu se repetă, n-are rost să le ţii minte. E important să înveţi să judeci, să înveţi să citeşti de aşa manieră încât să nu-ţi scape detaliile. Un "poate", un "întotdeauna" fac diferenţa între punctajul corect şi cel eronat, dincolo de tot penalul pe care îl ai în cap.

Cu grilele m-am luptat la fel. Prima trecere. Apoi a doua trecere. N-am mai avut vreme de a doua. Voi reveni asupra lor, acolo am rămas de departe cu multe semne de întrebare. Am să-mi stresez prietenii jurişti, dar la urma urmei e vina lor :-). Dacă nu mi-ar fi făcut poftă cu dezinvoltura cu care tratau chestiunile de drept, n-aş mai fi devenit student, nu mi-aş mai fi mâncat nopţile cu tratate şi speţe, n-aş mai fi conceput niciodată acest blog.

D. Grilele de la admiterile la INM şi admiterile în magistratură
Cei interesaţi le pot găsi direct pe pagina Institutului Naţional al Magistraturii. Merită parcurse, cu observaţia că sunt prea light pentru examenul cu Sergiu Bogdan. Nici o surpriză, chiar el afirma că grilele lui sunt mai grele.

E. volumul Teste grilă pentru concursuri şi examene, autor Gabriela Răducan ş.a., Editura Hamangiu, 2010
O lucrare foarte utilă, pe care am de gând s-o toc, mi-a slujit şi pentru examenul de contracte speciale, e piesa de rezistenţă în multe dintre recapitulările mele.

F. tratatul de penal general, vol. I, al lui Florin Streteanu + cursul de penal general al lui Constantin Mitrache
Cum spuneam, penal special fără penal general e precum maşina fără volan, precum ţoapa fără colier de aur, precum milionarul fără milioanele sale, precum parlamentarul fără interlop. Nu garantez c-am recapitulat prea temeinic, însă am parcurs o dată toată problematica, revenind asupra chestiunilor unde am întâmpinat dificultăţi la grile.

Nu e fără interes să adaug două lucrări rămase în stadiul de intenţie. Cred că parcurgerea lor vara asta va constitui una din diferenţele între examenul din iarnă şi cel de mărire:

G. caietul de seminarii al lui Cioclei
Prevăd conflicte locale cu descărcări electrice semnificative, având în vedere că şcoala penală de la Bucureşti şi cea de la Cluj nu au viziuni unitare (uneori Sergiu Bogdan se ceartă şi cu Înalta Curte, aşa că ce mai contează ceva conflicte inter-universitare?).

H. Culegerea de speţe rezolvate a lui Valentin Radu Sultănescu
Pe asta n-aveam voie s-o ratez. De acord, nu pot merge la seminarii, dar cu cartea asta mă scot ceva de speriat. Am studiat ceva similar pentru examenul de drept penal partea generală 2, şi am luat 9. De departe, o lectura fantastică. Ceva similar a scris de asemenea Toader Tudorel.

Şi cu asta cam termin tot ce era de spus despre metodă. Principiile de studiu reies cu claritate:
1) lectura cu atenţie a materialului teoretic (suport de curs + carte);
2) relectura materialului teoretic de fiecare dată când practica o impune;
3) parcurgerea de 2-3 ori a grilelor profesorului, la care se adaugă grilele din diverse cărţi şi de la examenele profesionale;
4) favorizarea pluralităţii surselor (Cluj-Napoca + Bucureşti);
5) studierea speţelor rezolvate;
6) reflectarea la pistele de îmbunătăţire a legii.

La care adaug: DE MERS LA TOATE SEMINARIILE. E nebunie, e scurtcircuit, 1 ceas de seminar = 10-12 ore de efort individual!!!

Pentru o primă prezentare la examen, am izbutit să-mi urmez metoda în proporţie de 65-75%. Rezultatul a fost pe măsura capacităţii mele de a o respecta. Sper ca aceste rânduri să constituie sugestii pentru colegi, adaptabile cu puţin efort şi la examenele pentru alte discipline juridice.

Întrebări şi răspunsuri, protecţia consumatorului (04)

01. Ce se înţelege prin facultate de agrement în materia contractelor bancare de credit?

Răspuns: Clauza de agreare este un drept pe care şi-l rezervă societatea de credit, în virtutea căruia îl va notifica pe împrumutat cum că îşi menţine sau nu opţiunea iniţială de acordare a creditului către acesta.

02. Ce se înţelege prin credit preafectat?

Răspuns: Contractul de credit încheiat pentru finanţarea executării unui contract de consum principal.

03. Ce presupune, din punct de vedere tehnico-juridic, interdependenţa dintre contractul de credit şi contractul de bază?

Răspuns:
a) suspendarea judecătorească a obligaţiilor consumatorului decurgând din contractul de credit, în caz de contestare a executării contractului principal;
b) rezoluţiunea contractului de credit în cazul neîncheierii contractului principal (condiţie rezolutorie implicită afectând contractul de credit);
c) rezoluţiunea contractului de credit în ipoteza desfacerii contractului principal.

04. Ce se înţelege prin formalism informativ?

Răspuns: Tehnică perfecţionată de protecţie a consimţământului consumatorului la încheierea contractelor cu profesioniştii comerţului, de sorginte legală: stabilirea cazurilor de formalism informativ şi a condiţiilor în care informaţia obligatorie trebuie furnizată consumatorilor rămâne apanajul legiuitorului, care intervine prin intermediul legilor speciale aparţinând dreptului consumului.

05. Ce tip de sancţiune se dovedeşte a fi eficientă, în ipoteza încălcării de către profesionist a formalismului informativ impus de lege?

Răspuns: Interpretarea art. 5 din Legea nr. 289/2004 în sensul interpretării obligativităţii ca atât anunţurile publicitare, cât şi oferta de credit pentru consum să conţină, ad validitatem, menţiunea privitoare la cuantumul DAE. În absenţa acestei menţiuni, înscrisul ar fi nul ca mijloc de dovadă.

06. Ce deosebiri remarcaţi între sfera de aplicare a garanţiei legale de conformitate a produselor şi garanţia de securitate a produselor?

Răspuns: Garanţia legală de conformitate acoperă două accepţiuni:
a) calitatea bunului ori serviciului aşteptată de consumator în baza conformităţii contractuale;
b) aşteptările fireşti ale consumatorului relative la bun, în temeiul conformităţii normative.

Garanţia de securitate şi de calitate este implicată de standardizarea produselor şi serviciilor, intersectând garanţia de conformitate. Astfel, un produs este defectuos atunci când nu conferă nici securitatea, nici aşteptările fireşti la care consumatorul se poate aştepta în mod legitim.

07. Ce se înţelege prin risc de dezvoltare?

Răspuns: Descrie un defect aparte al bunului, a cărui existenţă nu este acoperită de răspunderea specială reglementată de lege. În atare situaţii, defectul produsului se datorează nivelului cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice de la momentul punerii produsului în circulaţie.

08. Dacă acţiunea reclamantului consumator întemeiată pe neexecutarea de către producător a obligaţiei de securitate a fost respinsă (din diferite motive), poate acesta să introducă ulterior o nouă acţiune pentru recuperarea aceluiaşi prejudiciu, întemeiată însă pe un remediu de drept civil (cum ar fi viciile ascunse ale lucrului, de pildă)? Argumentaţi.

Răspuns: Da. Atunci când un bun nu răspunde obligaţiei de securitate, este foarte posibil ca defectul să se datoreze unor vicii ascunse. Însă intervin nişte observaţii legate de aria antrenării răspunderii. Angajarea unui litigiu în temeiul obligaţiei de securitate se bazează pe caracterul obiectiv şi „extracontractual” al răspunderii, victima putând obţine despăgubiri chiar în absenţa raportului contractual direct, în vreme ce garanţia producătorului pentru viciile ascunse ale lucrului poate fi conduce la daune interese doar în măsura dovedirii relei sale credinţe. Cel puţin teoretic, este greu de crezut că în situaţia respingerii actiunii pe neexecutarea de către producător a obligaţiei de securitate s-ar admite o nouă acţiune întemeiată pe un remediu de drept civil.

Întrebări şi răspunsuri, protecţia consumatorului (03)

01. Ce se înţelege prin conformitate materială (obiectivă)?

Răspuns: Se referă fie la identitatea produsului (bunul livrat să fie identic cu cel descris în contract), fie la cantitatea convenită ori la calitatea stabilită contractual.

02. La ce se referă conformitatea funcţională a produsului livrat?

Răspuns: Vizează corespondenţa întreţinută de caracteristicile bunului cu aşteptările legitime ale consumatorului (aptitudinea bunului de a fi utilizat pentru destinaţia atribuită de cumpărător).

03. Într-o speţă concretă, poate consumatorul invoca atât carenţa de conformitate calitativă a produsului, cât şi viciile ascunse ale acestuia? Argumentaţi.

Răspuns: Nu, consumatorul poate şi trebuie să aleagă fie a invoca viciile ascunse ale produsului, fie carenţa de conformitate calitativă a produsului. În cazul viciilor ascunse este vorba despre defecţiuni, anomalii care îşi au sursa în chiar bunul vândut (deficienţe de concepţie, de fabricaţie, în elementele sale intrinseci) şi care îl fac impropriu (în tot sau în parte) utilizării potrivit destinaţiei sale, oricine ar fi cumpărătorul, pe când în cazul predării neconforme ceea ce este reproşabil juridic nu este faptul că lucrul prezintă defecţiuni, ci că, fără a fi defect, este impropriu de a fi folosit de un anume cumpărător pentru destinaţia avută în vedere de părţi (explicit sau implicit) la data încheierii contractului.

Aşadar, obligaţia de predare conformă şi răspunderea pentru neîndeplinirea ei au fost concepute ca o instituţie distinctă de cea a garanţiei pentru viciile ascunse ale lucrului vândut, având regimuri juridice diferite. Pe de altă parte, între cele două instituţii există întrepătrunderi care fac dificilă diferenţierea lor şi chiar greu de justificat logic diferenţa de regim juridic dintre ele.

04. Cui incumbă, într-un litigiu concret, proba neconformităţii produsului livrat: Consumatorului reclamant ori pârâtului profesionist? Argumentaţi.

Răspuns: Proba neconformităţii produsului livrat cade în sarcina cumpărătorului, pentru că cel care va ridica problema neconformităţii este exact acesta din urmă.

05. Ce se înţelege prin garanţie convenţională în contractele de consum?

Răspuns: Garanţia convenţională este o clauză de amenajare a garanţiei oferită consumatorului de către profesionist.

06. Ce diferenţe se instalează între garanţia convenţională acordată de către un comerciant în momentul vânzării produsului şi garanţia legală de conformitate?

Răspuns: Garanţia convenţională nu poate fi decât mai profitabilă consumatorului decât garanţiile legale, ceea ce echivalează cu a afirma că o atare garanţie îl obligă pe profesionist în termeni mai oneroşi decât cei legali.

07. Care sunt limitele inserării unei clauze de non-responsabilitate de către profesionist în contractele de consum?

Răspuns: O asemenea clauză este valabilă în măsura în care nu este interzisă expres de lege / nu este abuzivă. Elementele de esenţa convenţiei nu pot fi înlăturare de particulari.

08. Pe ce raţiuni se întemeiază dreptul legal de retractare a consimţământului în contractele încheiate în afara spaţiilor comerciale? Dar în materia contractelor de time-sharing imobiliar?

Răspuns: Dreptul legal de retractare a consimţământului în contractele încheiate în afara spaţiilor comerciale se întemeiază pe voinţa de a contracara ipotezele de potenţială specială, de către profesionist, a vulnerabilităţii consumatorului, pornind de la prezumţia conform căreia comportamentul consumerist în această relaţie este fragilizat.

Raţiunea dreptului legal de retractare în materia contractelor de time-sharing imobiliar constă în pericolele la care consumatorul este supus, în opoziţie cu situaţia sa contractuală izvorâtă, de pildă, dintr-un contract de locaţiune. Adesea, consumatorul contractează în vederea folosirii temporare a unui imobil încă neconstruit ori aflat în curs de construire, însă prin chiar natura contractului de time-sharing este silit să achite în avans preţul totalităţii perioadelor viitoare de folosinţă, fără a avea garanţia finalizării imobilului ori a recuperării efective a banilor, în această privinţă fiind un simplu creditor chirografar al profesionistului contractant. La aceasta se adaugă durata relativ mare de timp pentru care contractează (minim 3 ani, fără ca legea să plafoneze intervalul maxim), dublată de achitarea anticipată a costurilor tuturor perioadelor de folosinţă imprimă, la rândul lor, acestui contract un grad de periculozitate sporit.

09. Ce diferenţe tehnice se instalează între timpul legal de reflexie prealabilă obligatorie şi retractabilitatea legală?

Răspuns: Timpul de reflexie prealabilă obligatorie constă în interzicerea acceptării ofertei în perioada de reflexie prealabilă. Dreptul legal de retractare constă în denunţarea unilaterală, gratuită şi discreţionară a contractului, în intervalul legal, de către consumator, cu returnarea produsului către comerciant.