Întrebări de control (2) – psihologie judiciară
1. Pe ce se axează problematica psihologică a infractorului în faza preinfracţională?
Răspuns:
Faza preinfracţională este un ansamblu de circumstanţe exterioare personalităţii infractorului, care precede actul infracţional.
Două evenimente-cheie au loc:
a) evenimentul (implică apariţia ideii infracţionale);
b) circumstanţele (infracţiunea se pregăteşte şi se realizează).
Până la luarea hotărârii de a comite infracţiunea, psihicul infractorului este dominat de perceperea şi prelucrarea informaţiilor declanşatoare de motivaţii. Trebuinţele se manifestă în conştiinţa individului ca mobil al comportamentului posibil. Planul de acţiune este iniţial reprezentat mental. Ulterior se trece la acţiune cu paşi concreţi cu caracter pregătitor.
2. Strategii abordate de infractor în faza postinfracţională.
Răspuns:
După săvârşirea faptei, există tendinţa de a se apăra şi de a se sustrage identificării, învinuirii şi sancţiunii. Infractorii nu ezită în a întrebuinţa orice mijloace care i-ar putea ajuta.
Infractorul are o atitudine defensivă atât în timpul săvârşirii infracţiunii, cât şi după arestare, în timpul cercetărilor şi a procesului, uneori chiar şi în timpul executării pedepsei. Cei mai mulţi infractori sunt inconstanţi în depoziţii.
Răspuns:
Faza preinfracţională este un ansamblu de circumstanţe exterioare personalităţii infractorului, care precede actul infracţional.
Două evenimente-cheie au loc:
a) evenimentul (implică apariţia ideii infracţionale);
b) circumstanţele (infracţiunea se pregăteşte şi se realizează).
Până la luarea hotărârii de a comite infracţiunea, psihicul infractorului este dominat de perceperea şi prelucrarea informaţiilor declanşatoare de motivaţii. Trebuinţele se manifestă în conştiinţa individului ca mobil al comportamentului posibil. Planul de acţiune este iniţial reprezentat mental. Ulterior se trece la acţiune cu paşi concreţi cu caracter pregătitor.
2. Strategii abordate de infractor în faza postinfracţională.
Răspuns:
După săvârşirea faptei, există tendinţa de a se apăra şi de a se sustrage identificării, învinuirii şi sancţiunii. Infractorii nu ezită în a întrebuinţa orice mijloace care i-ar putea ajuta.
Infractorul are o atitudine defensivă atât în timpul săvârşirii infracţiunii, cât şi după arestare, în timpul cercetărilor şi a procesului, uneori chiar şi în timpul executării pedepsei. Cei mai mulţi infractori sunt inconstanţi în depoziţii.
Trimiteți un comentariu