Liviu Pop şi Liviu-Marius Harosa, Drept civil. Drepturile reale principale IX (note de lectura)
Capitolul IX. Apărarea dreptului de proprietate şi a celorlalte drepturi reale. Acţiunea în revendicare
1. Privire generală asupra mijloacelor juridice prin intermediul cărora se apără dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale principale
Mijloacele de drept civil prin care se apără dreptul de proprietate sau alt drept real principal constau în totalitatea acţiunilor în justiţie prin care titularul dreptului solicită instanţelor de judecată să pronunţe hotărâri în scopul de a înlătura orice atingere sau încălcare a dreptului său.
Există:
a) mijloace directe
b) mijloace indirecte
A. Mijloacele juridice indirecte sau nespecifice sunt acele acţiuni în justiţie care se întemeiază direct şi nemijlocit pe drepturi de creanţă, în scopul realizării lor (ex: acţiunile în executarea contractelor civile şi comerciale, acţiunea în răspundere contractuală, acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, acţiunea în restituirea plăţii nedatorate etc.).
B. Mijloacele juridice directe sau specifice de apărare a dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale constau în totalitatea acţiunilor, aşa-zisele acţiuni reale, care se întemeiază direct şi nemijlocit pe un drept real sau pe faptul posesiei unui imobil.
Este vorba despre:
a) acţiuni petitorii
b) acţiuni posesorii.
Acţiunile petitorii sunt acele acţiuni prin care se solicită instanţei de judecată să stabilească în mod direct că reclamantul este titularul dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra unui bun (ex: acţiunea în revendicare, acţiunea în prestaţie tabulară, acţiunea în grăniţuire, acţiunea negatorie şi acţiunea confesorie).
Acţiunile posesorii sunt acele acţiuni prin care se urmăreşte apărarea posesiei – ca simplă stare d efapt – împotriva oricărei tulburări, fie pentru a o menţine, fie pentru a o redobândi când a fost pierdută.
Acţiunea în grăniţuire – orice proprietar poate obliga pe vecinul său la grăniţuirea proprietăţii lipite de a sa; cheltuielile grăniţuirii vor fi suportate pe jumătate.
Grăniţuirea este o obligaţie reală de a face (propter rem), şi un atribut al dreptului real.
Acţiunea în grăniţuire este acea acţiune prin care reclamantul cere instanţei de judecată ca în cadrul unui proces să determine, prin semne exterioare, linia despărţitoare dintre cele două fonduri vecine.
Acţiunea în grăniţuire poate fi introdusă de către: proprietar, uzufructuar şi chiar de către posesor.
Acţiunea în grăniţuire este o acţiune reală – imobiliară, petitorie şi imprescriptibilă.
Acţiunea negatorie – acea acţiune reală prin care reclamantul cere instanţei de judecată să stabilească, prin hotărârea ce o va pronunţa, că pârâtul nu are un drept real – uzufruct, uz, abitaţie, servitute sau superficie – asupra bunului aflat în proprietatea sa şi să-l oblige, pe cale de consecinţă, să înceteze exercitarea lui nelegitimă.
Acţiunea negatorie este reală, petitorie şi imprescriptibilă.
Acţiunea confesorie – acea acţiune reală prin care reclamantul cere instanţei de judecată să stabilească, prin hotărârea ce o va pronunţa, că el este titularul unui drept real dezmembrământ al dreptului de proprietate – uzufruct, uz, abitaţie, servitute sau superficie – asupra bunului altuia şi să-l oblige pe pârât, care poate fi proprietarul sau o altă persoană, să-i permită exercitarea lui deplină şi netulburată
Acţiunea confesorie este petitorie, prescriptibilă în termen de 30 de ani.
2. Acţiunea în revendicare
Acţiunea în revendicare – acea acţiune reală prin care reclamantul cere instanţei de judecată să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat şi, pe cale de consecinţă, să-l oblige pe pârât la restituirea posesiei bunului.
Acţiunea în revendicare este:
a) reală (poate fi introdusă împotriva oricărei persoane care încalcă dreptul de proprietate);
b) petitorie (prin ea se pune în discuţie, într-un proces, însăşi existenţa dreptului de proprietate al reclamantului);
c) imprescriptibilă sub aspect extinctiv.
Poate fi introdusă de titularul dreptului de proprietate (proprietarul unic şi exclusiv al bunului, sau toţi copărtaşii în cazul unui bun litigios aflat în proprietate comună).
Urmare admiterii acţiunii în revendicare, instanţa de judecată recunoaşte existenţa dreptului de proprietate al reclamantului, împotriva voinţei şi susţinerilor pârâtului. De asemenea, instanţa, pe cale de consecinţă, îl obligă pe pârât să restituie bunul adevăratului proprietar şi să se abţină de la orice faptă prin care ar putea aduce atingere exerciţiului normal şi deplin al dreptului de proprietate.
Atunci când bunul revendicat a produs fructe, pârâtul, dacă a fost posesor de rea credinţă, va fi obligat să le restituie reclamantului, în natură sau contravaloarea lor. Atunci când a fost un posesor de bună-credinţă, are dreptul să păstreze fructele bunului în proprietatea sa.
Pârâtul are dreptul să pretindă reclamantului restituirea cheltuielilor necesare şi a celor utile pe care le-a făcut cu privire la bunul respectiv (pe principiul îmbogăţirii fără justă cauză a proprietarului).
3. Revendicarea bunurilor imobile
Există 2 reguli:
a) acţiunea în revendicare are caracter imprescriptibil;
b) proba dreptului de proprietate este în sarcina reclamantului care pretinde că este proprietarul imobilului în litigiu.
Acţiunea în revendicare se stinge numai odată cu stingerea însuşi a dreptului de proprietate (ex: prin uzucapiune).
În sistemul Codului civil român, singura dovadă deplină şi absolută a dreptului de proprietate imobiliară o constituie dobândirea lui prin uzucapiune.
4. Revendicarea bunurilor mobile
Este total diferită faţă de revendicarea bunurilor imobile.
Regimul revendicării bunurilor mobile diferă după cum pârâtul este un posesor de rea-credinţă, un hoţ sau un găsitor, ori un posesor de bună-credinţă.
Posesia de rea-credinţă a unui terţ dobânditor, a hoţului sau a găsitorului nu poate avea ca efect dobândirea dreptului de proprietate asupra unui bun mobil, indiferent de durata de timp cât a fost exercitată.
Drepturile reale dezmembrăminte ale dreptului de proprietate se supun termenului de prescripţie extinctivă de treizeci de ani, putându-se stinge prin neuz, deoarece sunt considerate ca nişte excepţii de la exercitarea normală a dreptului de proprietate. Dacă ele nu sunt exercitate, raţiunea lor de a fi dispare, aşa încât legea favorizează reîntoarcerea la starea normală de proprietate.
Acţiunea în revendicare având ca obiect bunurile mobile este imprescriptibilă împotriva unui hoţ, găsitor sau terţ de rea credinţă, dar numai în măsura în care posesia acestuia nu îndeplineşte condiţiile unei posesii utile şi neviciate.
Revendicarea bunurilor mobile de la un posesor de bună-credinţă este, de cele mai multe ori, imposibilă, pentru că posesia de bună-credinţă a unui bun mobil valorează titlu de proprietate.
Pentru ca posesia de bună-credinţă a unui bun mobil să valoreze titlu de proprietate, sunt necesare îndeplinirea mai multor reguli:
a) proprietarul să se fi desesizat voluntar de bunul său mobil, încredinţându-l prin contract unui detentor precar;
b) detentorul precar să înstrăineze cu orice titlu bunul mobil respectiv unei terţe persoane, fără să aibă consimţământul proprietarului care i l-a încredinţat;
c) terţul să dobândească bunul mobil cu bună-credinţă de la detentorul precar şi nu de la adevăratul proprietar, printr-un act translativ de proprietate cu titlu oneros;
d) posesia terţului dobânditor de bună-credinţă a bunului mobil să fie efectivă sau reală.
Proprietarul iniţial are la dispoziţie o acţiune în despăgubire împotriva detentorului precar.
Revendicarea bunurilor mobile de la un posesor de bună-credinţă care le-a dobândit de la un hoţ sau găsitor – trebuie introdusă acţiune în revendicare în termen de 3 ani calculaţi din momentul sustragerii sau pierderii bunului.
5. Particularităţi ale regimului juridic al apărării prin revendicare a dreptului de proprietate publică şi a drepturilor reale principale derivate din acesta
Dreptul de proprietate publică este inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil.
Într-un proces în revendicare care are ca obiect un bun proprietate publică, calitatea procesuală activă sau pasivă aparţine proprietarului, reprezentat de autoritatea publică desemnată de lege.
Acţiunea în revendicare a unui bun proprietate publică nu poate fi paralizată prin invocarea uzucapiunii.
1. Privire generală asupra mijloacelor juridice prin intermediul cărora se apără dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale principale
Mijloacele de drept civil prin care se apără dreptul de proprietate sau alt drept real principal constau în totalitatea acţiunilor în justiţie prin care titularul dreptului solicită instanţelor de judecată să pronunţe hotărâri în scopul de a înlătura orice atingere sau încălcare a dreptului său.
Există:
a) mijloace directe
b) mijloace indirecte
A. Mijloacele juridice indirecte sau nespecifice sunt acele acţiuni în justiţie care se întemeiază direct şi nemijlocit pe drepturi de creanţă, în scopul realizării lor (ex: acţiunile în executarea contractelor civile şi comerciale, acţiunea în răspundere contractuală, acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, acţiunea în restituirea plăţii nedatorate etc.).
B. Mijloacele juridice directe sau specifice de apărare a dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale constau în totalitatea acţiunilor, aşa-zisele acţiuni reale, care se întemeiază direct şi nemijlocit pe un drept real sau pe faptul posesiei unui imobil.
Este vorba despre:
a) acţiuni petitorii
b) acţiuni posesorii.
Acţiunile petitorii sunt acele acţiuni prin care se solicită instanţei de judecată să stabilească în mod direct că reclamantul este titularul dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra unui bun (ex: acţiunea în revendicare, acţiunea în prestaţie tabulară, acţiunea în grăniţuire, acţiunea negatorie şi acţiunea confesorie).
Acţiunile posesorii sunt acele acţiuni prin care se urmăreşte apărarea posesiei – ca simplă stare d efapt – împotriva oricărei tulburări, fie pentru a o menţine, fie pentru a o redobândi când a fost pierdută.
Acţiunea în grăniţuire – orice proprietar poate obliga pe vecinul său la grăniţuirea proprietăţii lipite de a sa; cheltuielile grăniţuirii vor fi suportate pe jumătate.
Grăniţuirea este o obligaţie reală de a face (propter rem), şi un atribut al dreptului real.
Acţiunea în grăniţuire este acea acţiune prin care reclamantul cere instanţei de judecată ca în cadrul unui proces să determine, prin semne exterioare, linia despărţitoare dintre cele două fonduri vecine.
Acţiunea în grăniţuire poate fi introdusă de către: proprietar, uzufructuar şi chiar de către posesor.
Acţiunea în grăniţuire este o acţiune reală – imobiliară, petitorie şi imprescriptibilă.
Acţiunea negatorie – acea acţiune reală prin care reclamantul cere instanţei de judecată să stabilească, prin hotărârea ce o va pronunţa, că pârâtul nu are un drept real – uzufruct, uz, abitaţie, servitute sau superficie – asupra bunului aflat în proprietatea sa şi să-l oblige, pe cale de consecinţă, să înceteze exercitarea lui nelegitimă.
Acţiunea negatorie este reală, petitorie şi imprescriptibilă.
Acţiunea confesorie – acea acţiune reală prin care reclamantul cere instanţei de judecată să stabilească, prin hotărârea ce o va pronunţa, că el este titularul unui drept real dezmembrământ al dreptului de proprietate – uzufruct, uz, abitaţie, servitute sau superficie – asupra bunului altuia şi să-l oblige pe pârât, care poate fi proprietarul sau o altă persoană, să-i permită exercitarea lui deplină şi netulburată
Acţiunea confesorie este petitorie, prescriptibilă în termen de 30 de ani.
2. Acţiunea în revendicare
Acţiunea în revendicare – acea acţiune reală prin care reclamantul cere instanţei de judecată să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat şi, pe cale de consecinţă, să-l oblige pe pârât la restituirea posesiei bunului.
Acţiunea în revendicare este:
a) reală (poate fi introdusă împotriva oricărei persoane care încalcă dreptul de proprietate);
b) petitorie (prin ea se pune în discuţie, într-un proces, însăşi existenţa dreptului de proprietate al reclamantului);
c) imprescriptibilă sub aspect extinctiv.
Poate fi introdusă de titularul dreptului de proprietate (proprietarul unic şi exclusiv al bunului, sau toţi copărtaşii în cazul unui bun litigios aflat în proprietate comună).
Urmare admiterii acţiunii în revendicare, instanţa de judecată recunoaşte existenţa dreptului de proprietate al reclamantului, împotriva voinţei şi susţinerilor pârâtului. De asemenea, instanţa, pe cale de consecinţă, îl obligă pe pârât să restituie bunul adevăratului proprietar şi să se abţină de la orice faptă prin care ar putea aduce atingere exerciţiului normal şi deplin al dreptului de proprietate.
Atunci când bunul revendicat a produs fructe, pârâtul, dacă a fost posesor de rea credinţă, va fi obligat să le restituie reclamantului, în natură sau contravaloarea lor. Atunci când a fost un posesor de bună-credinţă, are dreptul să păstreze fructele bunului în proprietatea sa.
Pârâtul are dreptul să pretindă reclamantului restituirea cheltuielilor necesare şi a celor utile pe care le-a făcut cu privire la bunul respectiv (pe principiul îmbogăţirii fără justă cauză a proprietarului).
3. Revendicarea bunurilor imobile
Există 2 reguli:
a) acţiunea în revendicare are caracter imprescriptibil;
b) proba dreptului de proprietate este în sarcina reclamantului care pretinde că este proprietarul imobilului în litigiu.
Acţiunea în revendicare se stinge numai odată cu stingerea însuşi a dreptului de proprietate (ex: prin uzucapiune).
În sistemul Codului civil român, singura dovadă deplină şi absolută a dreptului de proprietate imobiliară o constituie dobândirea lui prin uzucapiune.
4. Revendicarea bunurilor mobile
Este total diferită faţă de revendicarea bunurilor imobile.
Regimul revendicării bunurilor mobile diferă după cum pârâtul este un posesor de rea-credinţă, un hoţ sau un găsitor, ori un posesor de bună-credinţă.
Posesia de rea-credinţă a unui terţ dobânditor, a hoţului sau a găsitorului nu poate avea ca efect dobândirea dreptului de proprietate asupra unui bun mobil, indiferent de durata de timp cât a fost exercitată.
Drepturile reale dezmembrăminte ale dreptului de proprietate se supun termenului de prescripţie extinctivă de treizeci de ani, putându-se stinge prin neuz, deoarece sunt considerate ca nişte excepţii de la exercitarea normală a dreptului de proprietate. Dacă ele nu sunt exercitate, raţiunea lor de a fi dispare, aşa încât legea favorizează reîntoarcerea la starea normală de proprietate.
Acţiunea în revendicare având ca obiect bunurile mobile este imprescriptibilă împotriva unui hoţ, găsitor sau terţ de rea credinţă, dar numai în măsura în care posesia acestuia nu îndeplineşte condiţiile unei posesii utile şi neviciate.
Revendicarea bunurilor mobile de la un posesor de bună-credinţă este, de cele mai multe ori, imposibilă, pentru că posesia de bună-credinţă a unui bun mobil valorează titlu de proprietate.
Pentru ca posesia de bună-credinţă a unui bun mobil să valoreze titlu de proprietate, sunt necesare îndeplinirea mai multor reguli:
a) proprietarul să se fi desesizat voluntar de bunul său mobil, încredinţându-l prin contract unui detentor precar;
b) detentorul precar să înstrăineze cu orice titlu bunul mobil respectiv unei terţe persoane, fără să aibă consimţământul proprietarului care i l-a încredinţat;
c) terţul să dobândească bunul mobil cu bună-credinţă de la detentorul precar şi nu de la adevăratul proprietar, printr-un act translativ de proprietate cu titlu oneros;
d) posesia terţului dobânditor de bună-credinţă a bunului mobil să fie efectivă sau reală.
Proprietarul iniţial are la dispoziţie o acţiune în despăgubire împotriva detentorului precar.
Revendicarea bunurilor mobile de la un posesor de bună-credinţă care le-a dobândit de la un hoţ sau găsitor – trebuie introdusă acţiune în revendicare în termen de 3 ani calculaţi din momentul sustragerii sau pierderii bunului.
5. Particularităţi ale regimului juridic al apărării prin revendicare a dreptului de proprietate publică şi a drepturilor reale principale derivate din acesta
Dreptul de proprietate publică este inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil.
Într-un proces în revendicare care are ca obiect un bun proprietate publică, calitatea procesuală activă sau pasivă aparţine proprietarului, reprezentat de autoritatea publică desemnată de lege.
Acţiunea în revendicare a unui bun proprietate publică nu poate fi paralizată prin invocarea uzucapiunii.
Trimiteți un comentariu