Întrebări drept penal, partea generală I, 15
1. Cum se determină legea penală mai favorabilă în cazul legilor complexe?
Răspuns:
O regulă de bază în aplicarea legii penale mai favorabile în cazul legilor complexe o constituie interdicţia creării pe cale juridiciară a unei lex tertia prin combinarea unor dispoziţii mai favorabile din mai multe legi.
Este cvasiunanim admis de doctrina şi practica majoritară faptul că, în cazul concursului de infracţiuni, spre exemplu, se va alege legea mai favorabilă pentru fiecare infracţiune în parte, iar apoi se va alege acel tratament sancţionator pentru concurs prevăzut de legile succesive care este mai favorabil.
Aceeaşi soluţie se impune a fi promovată şi în cazul recidivei, respectiv al pluralităţii intermediare.
Printre criteriile de determinare a legii penale mai favorabile, menţionăm:
a) criteriul dispoziţiei principale;
b) criteriul aprecierii globale.
Atunci când legea nouă modifică atât pedeapsa principală cât şi pedeapsa complementară, legea mai favorabilă se va determina în funcţie de pedeapsa principală.
Atunci când pedeapsa principală a fost stabilită potrivit legii vechi, aplicarea pedepselor complementare se va face după cum urmează:
- pedepsele complementare care au corespondent în legea penală nouă se vor aplica în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta, în măsura în care sunt mai favorabile;
- pedepsele complementare prevăzute de legea veche care nu au corespondent în legea nouă nu se mai execută;
- pedepsele complementare introduse prin legea nouă care nu se regăseau în legea veche nu pot fi dispuse.
2. De ce reducerea pedepsei în cazul aplicării legii mai favorabile în ipoteza faptelor definitiv judecate (art.14-15) operează şi cu privire la pedepsele deja executate?
Răspuns:
Ipoteza reducerii pedepsei în cazul aplicării legii mai favorabile în ipoteza faptelor definitiv judecate are ca premisă faptul că legea nouă, intervenită după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, prevede pentru fapta comisă o specie de pedeapsă mai uşoară decât cea aplicată de instanţă sau, deşi prevede o pedeapsă din aceeaşi specie, aceasta are un maxim special mai redus decât pedeapsa concret aplicată de către instanţă. S-a considerat în această situaţie că trebuie înlăturată diferenţa de pedeapsă care nu se mai regăseşte în legea nouă.
3. Care sunt deosebirile între aplicarea facultativă şi aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile?
Răspuns:
Există mai multe situaţii în care legea mai favorabilă se aplică în mod obligatoriu:
a) după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa închisorii sau amenzii, intervine o lege nouă care prevede un maxim special mai redus decât pedeapsa concret aplicată;
b) dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, intervine o lege nouă care prevede pentru aceeaşi faptă pedeapsa închisorii, detenţiunea pe viaţă se înlocuieşte cu maximul special al pedepsei închisorii prevăzut pentru acea infracţiune;
c) dacă după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii intervine o lege nouă care prevede pentru aceeaşi faptă doar pedeapsa amenzii, închisoarea se înlocuieşte cu amenda, fără a se putea depăşi maximul special al pedepsei amenzii prevăzute pentru acea infracţiune.
Reducerea sau înlocuirea pedepsei în temeiul legii mai favorabile operează şi atunci când pedeapsa a fost deja executată până în momentul intrării în vigoare a legii noi. Reducerea pedepsei deja executate poate avea ca efect împlinirea mai rapidă a termenului de reabilitare, poate exclude existenţa primului termen al recidivei, poate înlătura un impediment al la aplicarea suspendării condiţionate sau a suspendării sub supravechere.
În cazul aplicării facultative a legii penale mai favorabile, pedeapsa stabilită de instanţă sub imperiul legii vechi nu depăşeşte maximul special prevăzut pentru fapta comisă, astfel cum a fost redus prin prevederile legii noi.
Pentru aceste situaţii, trebuie să fie îndeplinite mai multe condiţii:
a) toate legile succesive să prevadă pentru fapta comisă pedeapsa închisorii;
b) legea nouă să prevadă pentru fapta comisă un maxim special mai redus decât cel din legea veche;
c) pedeapsa concretă aplicată de instanţă prin hotărârea definitivă să nu depăşească maximul prevăzut de legea nouă;
d) instanţa să aprecieze că reducerea duratei pedepsei este oportună.
Dacă instanţa decide să facă reducerea, ea va fi ţinută de limita stabilită de lege, limită determinată de reducerea proporţională a maximului special prin legea nouă în raport de legea veche.
4. Prin ce se deosebeşte legea de dezincriminare faţă de o lege penală mai favorabilă?
Răspuns:
Dezincriminarea se realizează de regulă prin aborgarea expresă a textului de incriminare, dar nu se poate pune semnul egalităţii între abrogarea expresă a unei norme de incriminare şi dezincriminarea unei fapte.
Pentru a decide dacă o faptă a fost într-adevăr dezincriminată trebuie constatat că aceasta nu îşi mai găseşte sub nici o formă corespondent în legea nouă. Atunci când norma abrogată este o normă specială, fapta rămâne de regulă incriminată de norma generală.
Nu este importantă denumirea infracţiunii pentru a decide că o faptă a fost dezincriminată. Din faptul că în legea nouă nu se mai regăseşte o infracţiune cu aceeaşi denumire, nu se poate trage concluzia că fapta nu mai este prevăzută de legea penală.
Delimitarea sferei de incidenţă a legii de dezincriminare depinde în mod necesar de criteriul pe baza căruia se apreciază că o faptă prevăzută de legea veche nu mai este prevăzută de legea nouă:
a) aprecierea in concreto potrivit căreia suntem în prezenţa legii de dezincriminare atunci când sub legea nouă, fapta concretă comisă de inculpat nu mai atrage răspunderea penală;
b) aprecierea in abstracto, potrivit căreia se poate vorbi de dezincriminare doar atunci când fapta prevăzută de legea veche nu se mai regăseşte sub nicio formă în legea nouă.
Răspuns:
O regulă de bază în aplicarea legii penale mai favorabile în cazul legilor complexe o constituie interdicţia creării pe cale juridiciară a unei lex tertia prin combinarea unor dispoziţii mai favorabile din mai multe legi.
Este cvasiunanim admis de doctrina şi practica majoritară faptul că, în cazul concursului de infracţiuni, spre exemplu, se va alege legea mai favorabilă pentru fiecare infracţiune în parte, iar apoi se va alege acel tratament sancţionator pentru concurs prevăzut de legile succesive care este mai favorabil.
Aceeaşi soluţie se impune a fi promovată şi în cazul recidivei, respectiv al pluralităţii intermediare.
Printre criteriile de determinare a legii penale mai favorabile, menţionăm:
a) criteriul dispoziţiei principale;
b) criteriul aprecierii globale.
Atunci când legea nouă modifică atât pedeapsa principală cât şi pedeapsa complementară, legea mai favorabilă se va determina în funcţie de pedeapsa principală.
Atunci când pedeapsa principală a fost stabilită potrivit legii vechi, aplicarea pedepselor complementare se va face după cum urmează:
- pedepsele complementare care au corespondent în legea penală nouă se vor aplica în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta, în măsura în care sunt mai favorabile;
- pedepsele complementare prevăzute de legea veche care nu au corespondent în legea nouă nu se mai execută;
- pedepsele complementare introduse prin legea nouă care nu se regăseau în legea veche nu pot fi dispuse.
2. De ce reducerea pedepsei în cazul aplicării legii mai favorabile în ipoteza faptelor definitiv judecate (art.14-15) operează şi cu privire la pedepsele deja executate?
Răspuns:
Ipoteza reducerii pedepsei în cazul aplicării legii mai favorabile în ipoteza faptelor definitiv judecate are ca premisă faptul că legea nouă, intervenită după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, prevede pentru fapta comisă o specie de pedeapsă mai uşoară decât cea aplicată de instanţă sau, deşi prevede o pedeapsă din aceeaşi specie, aceasta are un maxim special mai redus decât pedeapsa concret aplicată de către instanţă. S-a considerat în această situaţie că trebuie înlăturată diferenţa de pedeapsă care nu se mai regăseşte în legea nouă.
3. Care sunt deosebirile între aplicarea facultativă şi aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile?
Răspuns:
Există mai multe situaţii în care legea mai favorabilă se aplică în mod obligatoriu:
a) după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa închisorii sau amenzii, intervine o lege nouă care prevede un maxim special mai redus decât pedeapsa concret aplicată;
b) dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, intervine o lege nouă care prevede pentru aceeaşi faptă pedeapsa închisorii, detenţiunea pe viaţă se înlocuieşte cu maximul special al pedepsei închisorii prevăzut pentru acea infracţiune;
c) dacă după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii intervine o lege nouă care prevede pentru aceeaşi faptă doar pedeapsa amenzii, închisoarea se înlocuieşte cu amenda, fără a se putea depăşi maximul special al pedepsei amenzii prevăzute pentru acea infracţiune.
Reducerea sau înlocuirea pedepsei în temeiul legii mai favorabile operează şi atunci când pedeapsa a fost deja executată până în momentul intrării în vigoare a legii noi. Reducerea pedepsei deja executate poate avea ca efect împlinirea mai rapidă a termenului de reabilitare, poate exclude existenţa primului termen al recidivei, poate înlătura un impediment al la aplicarea suspendării condiţionate sau a suspendării sub supravechere.
În cazul aplicării facultative a legii penale mai favorabile, pedeapsa stabilită de instanţă sub imperiul legii vechi nu depăşeşte maximul special prevăzut pentru fapta comisă, astfel cum a fost redus prin prevederile legii noi.
Pentru aceste situaţii, trebuie să fie îndeplinite mai multe condiţii:
a) toate legile succesive să prevadă pentru fapta comisă pedeapsa închisorii;
b) legea nouă să prevadă pentru fapta comisă un maxim special mai redus decât cel din legea veche;
c) pedeapsa concretă aplicată de instanţă prin hotărârea definitivă să nu depăşească maximul prevăzut de legea nouă;
d) instanţa să aprecieze că reducerea duratei pedepsei este oportună.
Dacă instanţa decide să facă reducerea, ea va fi ţinută de limita stabilită de lege, limită determinată de reducerea proporţională a maximului special prin legea nouă în raport de legea veche.
4. Prin ce se deosebeşte legea de dezincriminare faţă de o lege penală mai favorabilă?
Răspuns:
Dezincriminarea se realizează de regulă prin aborgarea expresă a textului de incriminare, dar nu se poate pune semnul egalităţii între abrogarea expresă a unei norme de incriminare şi dezincriminarea unei fapte.
Pentru a decide dacă o faptă a fost într-adevăr dezincriminată trebuie constatat că aceasta nu îşi mai găseşte sub nici o formă corespondent în legea nouă. Atunci când norma abrogată este o normă specială, fapta rămâne de regulă incriminată de norma generală.
Nu este importantă denumirea infracţiunii pentru a decide că o faptă a fost dezincriminată. Din faptul că în legea nouă nu se mai regăseşte o infracţiune cu aceeaşi denumire, nu se poate trage concluzia că fapta nu mai este prevăzută de legea penală.
Delimitarea sferei de incidenţă a legii de dezincriminare depinde în mod necesar de criteriul pe baza căruia se apreciază că o faptă prevăzută de legea veche nu mai este prevăzută de legea nouă:
a) aprecierea in concreto potrivit căreia suntem în prezenţa legii de dezincriminare atunci când sub legea nouă, fapta concretă comisă de inculpat nu mai atrage răspunderea penală;
b) aprecierea in abstracto, potrivit căreia se poate vorbi de dezincriminare doar atunci când fapta prevăzută de legea veche nu se mai regăseşte sub nicio formă în legea nouă.
Trimiteți un comentariu