Întrebări drept penal, partea generală I, 14
1. Ce avantaje prezintă determinarea momentului comiterii infracţiunii potrivit teoriei acţiunii?
Răspuns:
Teoria acţiunii, potrivit căreia momentul săvârşirii acţiunii este momentul comiterii actului de executare şi în raport de acest moment se determină legea aplicabilă, prezintă nu doar avantajul de a conduce la o soluţie mai favorabilă inculpatului, dar este şi în deplină concordanţă cu exigenţele care decurg din principiul legalităţii incriminării şi pedepsei.
2. Care erau categoriile de legi considerate ca având retroactivitate obligatorie înainte de adoptarea Constituţiei?
Răspuns:
Anterior intrării în vigoare a Constituţiei, potrivit art. 12 alin. (2) C.pen. erau de aplicabilitate retroactivă legile care prevedeau măsuri de siguranţă şi măsuri educative. O altă categorie de legi considerate în mod tradiţional având aplicabilitate retroactivă o constituie legile interpretative. Iarăşi, legile care prevăd regimul de executare al pedepselor erau în mod tradiţional considerate în doctrină ca fiind de aplicaţie retroactivă. În cele din urmă, în doctrină şi în jurisprudenţă nu există un punct de vedere unitar referitor la posibilitatea aplicării retroactive a dispoziţiilor privind prescripţia.
3. De ce legea interpretativă nu mai poate fi aplicată întotdeauna retroactiv?
Răspuns:
După intrarea în vigoare a Constituţiei, nu se mai poate vorbi de o retroactivitate obligatorie în cazul legii interpretative.
Pe calea legii interpretative, legiuitorul poate veni să consfinţească o anumită interpretare dată în jurisprudenţă, care este în acord cu intenţia sa din momentul elaborării normei interpretative. Se urmăreşte în acest fel şi evitarea unei schimbări a jurisprudenţei deja consacrate.
Cea de-a doua situaţie în care se recurge la o lege interpretativă este cea în care se modifică într-un anumit sens domeniul de incidenţă al legii interpretate. Nevoia interpretării se resimte în acest caz datorită faptului că textul nu este suficient de clar, astfel că aplicarea lui în practică este neunitară sau interpretarea consacrată de jurisprudenţă este diferită de cea dorită de legiuitor.
4. Principiul neretroactivităţii are în vedere şi schimbările de jurisprudenţă?
Răspuns:
Chiar fără adoptarea unei legi noi, este posibilă reorientarea în timp a practicii instanţelor judecătoreşti – de fapt o schimbare a interpretării date de acestea textului de lege – care poate avea ca efect o extindere sau o restrângere a domeniului de incidenţă al unei norme.
Regimul schimbărilor imprevizibile de jurisprudenţă trebuie să se înscrie pe coordonate similare celor din cazul legii interpretative, astfel că atunci când determină agravarea situaţiei inculpatului nu trebuie să îşi găsească o aplicare retroactivă.
Răspuns:
Teoria acţiunii, potrivit căreia momentul săvârşirii acţiunii este momentul comiterii actului de executare şi în raport de acest moment se determină legea aplicabilă, prezintă nu doar avantajul de a conduce la o soluţie mai favorabilă inculpatului, dar este şi în deplină concordanţă cu exigenţele care decurg din principiul legalităţii incriminării şi pedepsei.
2. Care erau categoriile de legi considerate ca având retroactivitate obligatorie înainte de adoptarea Constituţiei?
Răspuns:
Anterior intrării în vigoare a Constituţiei, potrivit art. 12 alin. (2) C.pen. erau de aplicabilitate retroactivă legile care prevedeau măsuri de siguranţă şi măsuri educative. O altă categorie de legi considerate în mod tradiţional având aplicabilitate retroactivă o constituie legile interpretative. Iarăşi, legile care prevăd regimul de executare al pedepselor erau în mod tradiţional considerate în doctrină ca fiind de aplicaţie retroactivă. În cele din urmă, în doctrină şi în jurisprudenţă nu există un punct de vedere unitar referitor la posibilitatea aplicării retroactive a dispoziţiilor privind prescripţia.
3. De ce legea interpretativă nu mai poate fi aplicată întotdeauna retroactiv?
Răspuns:
După intrarea în vigoare a Constituţiei, nu se mai poate vorbi de o retroactivitate obligatorie în cazul legii interpretative.
Pe calea legii interpretative, legiuitorul poate veni să consfinţească o anumită interpretare dată în jurisprudenţă, care este în acord cu intenţia sa din momentul elaborării normei interpretative. Se urmăreşte în acest fel şi evitarea unei schimbări a jurisprudenţei deja consacrate.
Cea de-a doua situaţie în care se recurge la o lege interpretativă este cea în care se modifică într-un anumit sens domeniul de incidenţă al legii interpretate. Nevoia interpretării se resimte în acest caz datorită faptului că textul nu este suficient de clar, astfel că aplicarea lui în practică este neunitară sau interpretarea consacrată de jurisprudenţă este diferită de cea dorită de legiuitor.
4. Principiul neretroactivităţii are în vedere şi schimbările de jurisprudenţă?
Răspuns:
Chiar fără adoptarea unei legi noi, este posibilă reorientarea în timp a practicii instanţelor judecătoreşti – de fapt o schimbare a interpretării date de acestea textului de lege – care poate avea ca efect o extindere sau o restrângere a domeniului de incidenţă al unei norme.
Regimul schimbărilor imprevizibile de jurisprudenţă trebuie să se înscrie pe coordonate similare celor din cazul legii interpretative, astfel că atunci când determină agravarea situaţiei inculpatului nu trebuie să îşi găsească o aplicare retroactivă.
Trimiteți un comentariu