Întrebări drept penal, partea generală I, 22
1. Ce forme poate îmbrăca încălcarea obligaţiei de diligenţă în cazul culpei?
Răspuns:
Obligaţiile de diligenţă sau prudenţă servesc în primul rând la stabilirea unui echilibru între caracterul necesar al unei activităţi generatoare de risc pentru valorile sociale ocrotite şi interesul protejării acestor valori.
Formele încălcării obligaţiei de diligenţă în cazul culpei sunt:
a) încălcarea normelor de securitate într-un numit domeniu;
b) crearea de către autor a unui risc excesiv pentru o altă persoană;
c) neconformarea de către autor a regulilor de prudenţă uzuale în efectuarea unei activităţi;
d) faptul că autorul a acţionat fără a dispune de mijloacele potrivite pentru efectuarea fără riscuri a activităţii.
2. Cum se face delimitarea intenţiei eventuale faţă de culpa cu prevedere?
Răspuns:
Intenţia eventuală există atunci când autorul prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui. Autorul prevede de fapt cel puţin două urmări: o urmare pe care o doreşte şi care poate să fie sau să nu fie prevăzută de legea penală, şi o urmare prevăzută de legea penală, pe care nu o doreşte, dar a cărei realizare apare ca fiind posibilă şi este acceptată de autor.
Există culpă cu prevedere atunci când autorul, realizând conduita contrară obligaţiei de diligenţă, prevede ca o posibilă urmare a faptei sale producerea unei urmări vătămătoare pentru valoarea socială ocrotită, dar consideră că această urmare nu se va produce în concret.
Şi în cazul culpei cu prevedere, la fel ca în situaţia intenţiei eventuale, autorul prevede două urmări: o urmare dorită, care poate fi licită sau ilicită şi o a doua urmare, pe care nu o doreşte, considerând că ea nu se va produce.
Culpa cu prevedere se apropie mult de intenţia eventuală, căci în ambele cazuri este prezentă prevederea urmării tipice, care nu este însă urmărită de făptuitor. Mai mult, în ambele situaţii autorul prevede două urmări.
Diferenţa constă în faptul că, în vreme ce în cazul intenţiei eventuale autorul acceptă rezultatul, fiindu-i indiferent dacă acesta se va produce, în ipoteza culpei cu prevedere nu se acceptă posibilitatea producerii în concret a rezultatului prevăzut. În plus, în cazul culpei cu prevedere, convingerea autorului că rezultatul nu se va produce se bazează pe anumite împrejurări obiective, pe care însă în concret le evaluează în mod eronat.
3. Pe ce bază se face aprecierea posibilităţii de prevedere în cazul culpei fără prevedere?
Răspuns:
Există culpă fără prevedere atunci când autorul nu a prevăzut rezultatul faptei sale, cu toate că trebuia şi putea să îl prevadă.
Aprecierea posibilităţii de prevedere în cazul culpei fără prevedere se face prin raportare la împrejurările concrete în care s-a desfăşurat acţiunea dar şi la caracteristicile subiective ale autorului.
Răspuns:
Obligaţiile de diligenţă sau prudenţă servesc în primul rând la stabilirea unui echilibru între caracterul necesar al unei activităţi generatoare de risc pentru valorile sociale ocrotite şi interesul protejării acestor valori.
Formele încălcării obligaţiei de diligenţă în cazul culpei sunt:
a) încălcarea normelor de securitate într-un numit domeniu;
b) crearea de către autor a unui risc excesiv pentru o altă persoană;
c) neconformarea de către autor a regulilor de prudenţă uzuale în efectuarea unei activităţi;
d) faptul că autorul a acţionat fără a dispune de mijloacele potrivite pentru efectuarea fără riscuri a activităţii.
2. Cum se face delimitarea intenţiei eventuale faţă de culpa cu prevedere?
Răspuns:
Intenţia eventuală există atunci când autorul prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui. Autorul prevede de fapt cel puţin două urmări: o urmare pe care o doreşte şi care poate să fie sau să nu fie prevăzută de legea penală, şi o urmare prevăzută de legea penală, pe care nu o doreşte, dar a cărei realizare apare ca fiind posibilă şi este acceptată de autor.
Există culpă cu prevedere atunci când autorul, realizând conduita contrară obligaţiei de diligenţă, prevede ca o posibilă urmare a faptei sale producerea unei urmări vătămătoare pentru valoarea socială ocrotită, dar consideră că această urmare nu se va produce în concret.
Şi în cazul culpei cu prevedere, la fel ca în situaţia intenţiei eventuale, autorul prevede două urmări: o urmare dorită, care poate fi licită sau ilicită şi o a doua urmare, pe care nu o doreşte, considerând că ea nu se va produce.
Culpa cu prevedere se apropie mult de intenţia eventuală, căci în ambele cazuri este prezentă prevederea urmării tipice, care nu este însă urmărită de făptuitor. Mai mult, în ambele situaţii autorul prevede două urmări.
Diferenţa constă în faptul că, în vreme ce în cazul intenţiei eventuale autorul acceptă rezultatul, fiindu-i indiferent dacă acesta se va produce, în ipoteza culpei cu prevedere nu se acceptă posibilitatea producerii în concret a rezultatului prevăzut. În plus, în cazul culpei cu prevedere, convingerea autorului că rezultatul nu se va produce se bazează pe anumite împrejurări obiective, pe care însă în concret le evaluează în mod eronat.
3. Pe ce bază se face aprecierea posibilităţii de prevedere în cazul culpei fără prevedere?
Răspuns:
Există culpă fără prevedere atunci când autorul nu a prevăzut rezultatul faptei sale, cu toate că trebuia şi putea să îl prevadă.
Aprecierea posibilităţii de prevedere în cazul culpei fără prevedere se face prin raportare la împrejurările concrete în care s-a desfăşurat acţiunea dar şi la caracteristicile subiective ale autorului.
Trimiteți un comentariu