Întrebări Drept administrativ II 12
Care sunt trăsăturile specifice ale controlului judecătoresc al actelor administrative pe calea excepţiei de ilegalitate?
Răspuns:
Excepţia de nelegalitate, sau excepţia de ilegalitate, cum s-a numit până la adoptarea Legii nr. 554/2004, a fost definită că “un mijloc de apărare prin care, în cadrul unui proces pus în curgere pentru alte temeiuri decât nevalabilitatea actului de drept administrativ, una din părţi, ameninţată să i se aplice un asemenea act ilegal, se apără invocând acest viciu şi cere ca actul să nu fie luat în considerare la soluţionarea speţei.” În doctrină s-a precizat că excepţia de ilegalitate trebuie să prezinte interes pentru soluţionarea cauzei aflate pe rol, ea având legătură cu fondul cauzei.
Iarăşi, conform legii, “În cazul în care instanţa de contencios administrativ constată nelegalitatea actului, instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia soluţionează cauza, fără a se ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.” (art. 4, alin. (4)).
Spre deosebire de reglementarea anterioară, în care instanţa sesizată cu fondul litigiului soluţiona şi excepţia, actuala formulare a legii stabileşte competenţa de soluţionare a excepţiei de nelegalitate în favoarea instanţei de contencios administrativ. Instanţa de fond, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza.
Încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul.
Instanţa de contencios administrativ are obligativitatea de a se pronunţa, după procedura de urgenţă, în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a emitentului. Soluţia instanţei de contencios administrativ este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare şi se judecă de urgenţă şi cu precădere.
Admiterea excepţiei de nelegalitate produce efecte juridice numai faţă de părţile din proces.
Răspuns:
Excepţia de nelegalitate, sau excepţia de ilegalitate, cum s-a numit până la adoptarea Legii nr. 554/2004, a fost definită că “un mijloc de apărare prin care, în cadrul unui proces pus în curgere pentru alte temeiuri decât nevalabilitatea actului de drept administrativ, una din părţi, ameninţată să i se aplice un asemenea act ilegal, se apără invocând acest viciu şi cere ca actul să nu fie luat în considerare la soluţionarea speţei.” În doctrină s-a precizat că excepţia de ilegalitate trebuie să prezinte interes pentru soluţionarea cauzei aflate pe rol, ea având legătură cu fondul cauzei.
Iarăşi, conform legii, “În cazul în care instanţa de contencios administrativ constată nelegalitatea actului, instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia soluţionează cauza, fără a se ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.” (art. 4, alin. (4)).
Spre deosebire de reglementarea anterioară, în care instanţa sesizată cu fondul litigiului soluţiona şi excepţia, actuala formulare a legii stabileşte competenţa de soluţionare a excepţiei de nelegalitate în favoarea instanţei de contencios administrativ. Instanţa de fond, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza.
Încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul.
Instanţa de contencios administrativ are obligativitatea de a se pronunţa, după procedura de urgenţă, în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a emitentului. Soluţia instanţei de contencios administrativ este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare şi se judecă de urgenţă şi cu precădere.
Admiterea excepţiei de nelegalitate produce efecte juridice numai faţă de părţile din proces.
Trimiteți un comentariu