Liviu Pop şi Liviu-Marius Harosa, Drept civil. Drepturile reale principale VI (note de lectura)
Capitolul VI. Modalităţile dreptului de proprietate
1. Consideraţii generale
Dreptul de proprietate afectat de modalităţi este acel drept de proprietate asupra unuia sau mai multor bunuri care fie că aparţin simultan şi concurent la două sau mai multe persoane, fie că existenţa lui viitoare în patrimoniul titularului actual depinde de un eveniment sau de o împrejurare prevăzută de lege sau stabilită prin voinţa omului.
Proprietatea comună are două forme:
a) dreptul de proprietate pe cote-părţi;
b) dreptul de proprietate în devălmăşie.
Dreptul de proprietate rezolubilă sau revocabilă se caracterizează prin aceea că existenţa sa în patrimoniul dobânditorului este nesigură, putând fi desfiinţat, pentru a se reîntoarce, de regulă, în patrimoniul înstrăinătorului.
Este vorba despre situaţiile următoare:
a) în cazul în care transmisiunea dreptului de proprietate are loc printr-un act juridic sub condiţie rezolutorie.
b) donaţiile între soţi sunt revocabile.
c) donaţiile făcute de persoane care n-au copii sau alţi descendenţi în momentul perfectării lor sunt revocate de plin drept, dacă donatorului i se naşte un copil.
d) în ipoteza în care o persoană construieşte pe terenul altuia, proprietarul terenului, invocând accesiunea, poate deveni şi proprietar al construcţiei.
Dreptul de proprietate anulabilă constă în dreptul de proprietate care este dobândit printr-un act juridic translativ de proprietate lovit de nulitate relativă sau anulabil.
2. Dreptul de proprietate pe cote-părţi
Dreptul de proprietate pe cote-părţi se mai numeşte şi coproprietate, caracterizându-se prin faptul că un bun aparţine, simultan şi concurent, la doi sau mai mulţi proprietari, fără ca bunul respectiv să fie fracţionat în materialitatea sa.
Fiecare coproprietar are determinată o cotă-parte ideală, abstractă, matematică din dreptul de proprietate.
În timp ce coproprietatea are ca obiect un bun sau bunuri singulare, indiviziunea are ca obiect o universalitate de bunuri. Coproprietatea sau proprietatea pe cote-părţi este o modalitate a dreptului de proprietate, în timp ce indiviziunea este o modalitate a patrimoniului.
Dreptul de proprietate pe cote-părţi este de două feluri:
a) dreptul de proprietate pe cote-părţi obişnuită sau temporară;
b) dreptul de proprietate pe cote-părţi forţată şi perpetuă.
3. Coproprietatea obişnuită sau temporară
Specificul coproprietătii obişnuite sau temporare constă în faptul că are caracter vremelnic deoarece durează în timp până la sistarea ei, prin împărţeală.
Izvoarele coproprietăţii obişnuite sau temporare:
a) moştenire;
b) contract de dobândire a unui bun de către două sau mai multe persoane;
c) uzucapiunea rezultată dintr-o coposesie;
d) construirea sau realizarea în comun a unui bun mobil sau imobil;
e) încetarea unei societăţi civile neurmată de împărţirea patrimoniului ei între asociaţi, etc.
Regimul juridic al coproprietăţii nu este organizat prin lege.
Succesiunea constituie principala şi cea mai frecventă sursă a coproprietăţii.
A. Drepturile copărtaşilor asupra bunului în materialitatea sa
În lipsa unor reglementări legale în materie ori a convenţiei copărtaşilor, s-ar impune aplicarea şi respectarea principiului unanimităţii.
Având în vedere specificul coproprietăţii, actele juridice care se încheie asupra bunului comun în materialitatea sa ori asupra unei părţi materiale determinată din bun sunt guvernate de regula unanimităţii. Există totuşi unele derogări şi atenuări, de exemplu în ce priveşte actele de conservare şi de administrare.
În mod normal, un singur copărtaş nu poate încheia acte de dispoziţie, fără acordul unanim al celorlalţi copărtaşi, prin care să înstrăineze sau să greveze întregul bun ori o parte materială determinată din acel bun. Pe de altă parte, actul juridic încheiat de un singur coproprietar, fără acordul celorlalţi coproprietari, este valabil sub condiţia rezolutorie ca la partaj bunul obiect al acelui act să nu fie atribuit unui alt coproprietar, indiferent de faptul că terţul dobânditor a cunoscut sau nu că înstrăinătorul nu este proprietarul exclusiv al bunului comun.
B. Drepturile copărtaşilor cu privire la cota-parte ideală din dreptul de proprietate
Orice coproprietar poate înstrăina şi greva cota-parte din dreptul de proprietate asupra bunului în favoarea unui alt copărtaş sau a unei terţe persoane.
Încetarea coproprietăţii obişnuite sau temporare
Are loc prin împărţeală sau partaj, adică operaţia juridică prin care încetează starea de coproprietate ori de indiviziune, în sensul că bunul sau bunurile stăpânite pe cote-părţi sunt împărţite materialmente între copărtaşi, fiecare devenind proprietar exclusiv asupra unei părţi determinate sau asupra unui anume bun dintre cele ce formau obiectul coproprietăţii.
Dreptul de a cere ieşirea din indiviziune este imprescriptibil. Este un drept potestativ.
Partajul poate fi cerut de coproprietari, dar şi de creditorii personali ai unuia/unora dintre coproprietari, pe calea acţiunii oblice.
A. Împărţeala convenţională
Împărţeala convenţională se realizează prin acordul de voinţă al tuturor copărtaşilor sau prin bună învoială.
B. Împărţeala judecătorească
Împărţeala judecătorească este necesară ori de câte ori copărtaşii nu se înţeleg cu privire la modul de partajare a bunului comun, precum şi în alte cazuri.
Modalităţile concrete de realizare a partajului judiciar sunt:
a) prin partajarea în natură a bunului sau bunurilor;
b) prin atribuirea bunului comun în proprietatea exclusivă a unuia dintre copărtaşi;
c) prin vânzarea bunului şi împărţirea echivalentului bănesc.
Împărţeala sau partajul este un act juridic declarativ de drepturi.
4. Coproprietatea forţată şi perpetuă
Coproprietatea forţată şi perpetuă are ca obiect un bun sau anumite bunuri care, prin natura lor, pot şi sunt folosite în mod permanent de doi sau mai mulţi proprietari, neputând fi împărţite.
Bunurile care alcătuiesc obiectul coproprietăţii forţate constituie accesoriul altor bunuri principale ce se află în proprietate exclusivă. Înstrăinarea ori grevarea lor este posibilă numai împreună şi concomitent cu înstrăinarea sau grevarea dreptului de proprietate asupra bunului principal.
Un coproprietar nu poate încheia acte de dispoziţie prin care să înstrăineze separat bunul aflat în coproprietate forţată. În schimb, fiecare coproprietar are dreptul să înstrăineze bunul principal şi, automat, fără consimţământul celorlalţi coproprietari, înstrăinează şi dreptul de proprietate pe cote-părţi asupra bunului accesoriu.
5. Dreptul de proprietate în devălmăşie
Dreptul de proprietate în devălmăşie, formă a dreptului de proprietate comună, se particularizează prin aceea că titularii săi nu au determinată nici măcar o cotă-parte ideală, matematică din dreptul de proprietate asupra unor bunuri nefracţionate în materialitatea lor.
Singurul caz legiferat în dreptul român este dreptul de proprietate devălmaşă a soţilor asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.
Comunitatea matrimonială de bunuri a soţilor este o noţiune mult mai largă decât devălmăşia, deoarece cuprinde nu numai dreptul de proprietate, ci şi celelalte drepturi patrimoniale, reale şi de creanţă, precum şi obligaţiile patrimoniale.
Legea instituie o prezumţie de mandat tacit reciproc între soţi.
Bunurile comune pot fi împărţite, în anumite împrejurări excepţionale, şi în timpul căsătoriei. Împărţeala poate fi cerută de unul dintre soţi sau de creditorii personali ai soţilor.
Prin desfacerea sau încetarea căsătoriei, dreptul de proprietate devălmaşă se transformă, în plan intelectual, într-o proprietate pe cote-părţi.
6. Proprietatea periodică
Prin proprietatea periodică se înţelege o coproprietate obişnuită (pe cote-părţi), în care divizarea intelectuală a dreptului de proprietate se face având ca reper unităţi de timp succesive, egale sau inegale (perioade diferite de folosire exclusivă de către titularii dreptului a întregului bun obiect al proprietăţii).
Proprietatea periodică poate fi cuprinsă în ideea de coproprietate, aşa cum este reglementată de prevederile Codului civil.
Ceea ce însă diferenţiază proprietatea periodică faţă de exprimarea proprietăţii tradiţionale pe cote-părţi este tocmai caracterul divizat al dreptului, exprimat prin tranşe de timp.
Atributele posesiei şi ale dispoziţiei materiale şi juridice asupra întregului bun sunt exercitate concomitent şi împreună de către toţi titularii dreptului de proprietate periodică.
Proprietatea periodică poate avea ca obiect orice fel de bunuri corporale, mobile sau imobile.
1. Consideraţii generale
Dreptul de proprietate afectat de modalităţi este acel drept de proprietate asupra unuia sau mai multor bunuri care fie că aparţin simultan şi concurent la două sau mai multe persoane, fie că existenţa lui viitoare în patrimoniul titularului actual depinde de un eveniment sau de o împrejurare prevăzută de lege sau stabilită prin voinţa omului.
Proprietatea comună are două forme:
a) dreptul de proprietate pe cote-părţi;
b) dreptul de proprietate în devălmăşie.
Dreptul de proprietate rezolubilă sau revocabilă se caracterizează prin aceea că existenţa sa în patrimoniul dobânditorului este nesigură, putând fi desfiinţat, pentru a se reîntoarce, de regulă, în patrimoniul înstrăinătorului.
Este vorba despre situaţiile următoare:
a) în cazul în care transmisiunea dreptului de proprietate are loc printr-un act juridic sub condiţie rezolutorie.
b) donaţiile între soţi sunt revocabile.
c) donaţiile făcute de persoane care n-au copii sau alţi descendenţi în momentul perfectării lor sunt revocate de plin drept, dacă donatorului i se naşte un copil.
d) în ipoteza în care o persoană construieşte pe terenul altuia, proprietarul terenului, invocând accesiunea, poate deveni şi proprietar al construcţiei.
Dreptul de proprietate anulabilă constă în dreptul de proprietate care este dobândit printr-un act juridic translativ de proprietate lovit de nulitate relativă sau anulabil.
2. Dreptul de proprietate pe cote-părţi
Dreptul de proprietate pe cote-părţi se mai numeşte şi coproprietate, caracterizându-se prin faptul că un bun aparţine, simultan şi concurent, la doi sau mai mulţi proprietari, fără ca bunul respectiv să fie fracţionat în materialitatea sa.
Fiecare coproprietar are determinată o cotă-parte ideală, abstractă, matematică din dreptul de proprietate.
În timp ce coproprietatea are ca obiect un bun sau bunuri singulare, indiviziunea are ca obiect o universalitate de bunuri. Coproprietatea sau proprietatea pe cote-părţi este o modalitate a dreptului de proprietate, în timp ce indiviziunea este o modalitate a patrimoniului.
Dreptul de proprietate pe cote-părţi este de două feluri:
a) dreptul de proprietate pe cote-părţi obişnuită sau temporară;
b) dreptul de proprietate pe cote-părţi forţată şi perpetuă.
3. Coproprietatea obişnuită sau temporară
Specificul coproprietătii obişnuite sau temporare constă în faptul că are caracter vremelnic deoarece durează în timp până la sistarea ei, prin împărţeală.
Izvoarele coproprietăţii obişnuite sau temporare:
a) moştenire;
b) contract de dobândire a unui bun de către două sau mai multe persoane;
c) uzucapiunea rezultată dintr-o coposesie;
d) construirea sau realizarea în comun a unui bun mobil sau imobil;
e) încetarea unei societăţi civile neurmată de împărţirea patrimoniului ei între asociaţi, etc.
Regimul juridic al coproprietăţii nu este organizat prin lege.
Succesiunea constituie principala şi cea mai frecventă sursă a coproprietăţii.
A. Drepturile copărtaşilor asupra bunului în materialitatea sa
În lipsa unor reglementări legale în materie ori a convenţiei copărtaşilor, s-ar impune aplicarea şi respectarea principiului unanimităţii.
Având în vedere specificul coproprietăţii, actele juridice care se încheie asupra bunului comun în materialitatea sa ori asupra unei părţi materiale determinată din bun sunt guvernate de regula unanimităţii. Există totuşi unele derogări şi atenuări, de exemplu în ce priveşte actele de conservare şi de administrare.
În mod normal, un singur copărtaş nu poate încheia acte de dispoziţie, fără acordul unanim al celorlalţi copărtaşi, prin care să înstrăineze sau să greveze întregul bun ori o parte materială determinată din acel bun. Pe de altă parte, actul juridic încheiat de un singur coproprietar, fără acordul celorlalţi coproprietari, este valabil sub condiţia rezolutorie ca la partaj bunul obiect al acelui act să nu fie atribuit unui alt coproprietar, indiferent de faptul că terţul dobânditor a cunoscut sau nu că înstrăinătorul nu este proprietarul exclusiv al bunului comun.
B. Drepturile copărtaşilor cu privire la cota-parte ideală din dreptul de proprietate
Orice coproprietar poate înstrăina şi greva cota-parte din dreptul de proprietate asupra bunului în favoarea unui alt copărtaş sau a unei terţe persoane.
Încetarea coproprietăţii obişnuite sau temporare
Are loc prin împărţeală sau partaj, adică operaţia juridică prin care încetează starea de coproprietate ori de indiviziune, în sensul că bunul sau bunurile stăpânite pe cote-părţi sunt împărţite materialmente între copărtaşi, fiecare devenind proprietar exclusiv asupra unei părţi determinate sau asupra unui anume bun dintre cele ce formau obiectul coproprietăţii.
Dreptul de a cere ieşirea din indiviziune este imprescriptibil. Este un drept potestativ.
Partajul poate fi cerut de coproprietari, dar şi de creditorii personali ai unuia/unora dintre coproprietari, pe calea acţiunii oblice.
A. Împărţeala convenţională
Împărţeala convenţională se realizează prin acordul de voinţă al tuturor copărtaşilor sau prin bună învoială.
B. Împărţeala judecătorească
Împărţeala judecătorească este necesară ori de câte ori copărtaşii nu se înţeleg cu privire la modul de partajare a bunului comun, precum şi în alte cazuri.
Modalităţile concrete de realizare a partajului judiciar sunt:
a) prin partajarea în natură a bunului sau bunurilor;
b) prin atribuirea bunului comun în proprietatea exclusivă a unuia dintre copărtaşi;
c) prin vânzarea bunului şi împărţirea echivalentului bănesc.
Împărţeala sau partajul este un act juridic declarativ de drepturi.
4. Coproprietatea forţată şi perpetuă
Coproprietatea forţată şi perpetuă are ca obiect un bun sau anumite bunuri care, prin natura lor, pot şi sunt folosite în mod permanent de doi sau mai mulţi proprietari, neputând fi împărţite.
Bunurile care alcătuiesc obiectul coproprietăţii forţate constituie accesoriul altor bunuri principale ce se află în proprietate exclusivă. Înstrăinarea ori grevarea lor este posibilă numai împreună şi concomitent cu înstrăinarea sau grevarea dreptului de proprietate asupra bunului principal.
Un coproprietar nu poate încheia acte de dispoziţie prin care să înstrăineze separat bunul aflat în coproprietate forţată. În schimb, fiecare coproprietar are dreptul să înstrăineze bunul principal şi, automat, fără consimţământul celorlalţi coproprietari, înstrăinează şi dreptul de proprietate pe cote-părţi asupra bunului accesoriu.
5. Dreptul de proprietate în devălmăşie
Dreptul de proprietate în devălmăşie, formă a dreptului de proprietate comună, se particularizează prin aceea că titularii săi nu au determinată nici măcar o cotă-parte ideală, matematică din dreptul de proprietate asupra unor bunuri nefracţionate în materialitatea lor.
Singurul caz legiferat în dreptul român este dreptul de proprietate devălmaşă a soţilor asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.
Comunitatea matrimonială de bunuri a soţilor este o noţiune mult mai largă decât devălmăşia, deoarece cuprinde nu numai dreptul de proprietate, ci şi celelalte drepturi patrimoniale, reale şi de creanţă, precum şi obligaţiile patrimoniale.
Legea instituie o prezumţie de mandat tacit reciproc între soţi.
Bunurile comune pot fi împărţite, în anumite împrejurări excepţionale, şi în timpul căsătoriei. Împărţeala poate fi cerută de unul dintre soţi sau de creditorii personali ai soţilor.
Prin desfacerea sau încetarea căsătoriei, dreptul de proprietate devălmaşă se transformă, în plan intelectual, într-o proprietate pe cote-părţi.
6. Proprietatea periodică
Prin proprietatea periodică se înţelege o coproprietate obişnuită (pe cote-părţi), în care divizarea intelectuală a dreptului de proprietate se face având ca reper unităţi de timp succesive, egale sau inegale (perioade diferite de folosire exclusivă de către titularii dreptului a întregului bun obiect al proprietăţii).
Proprietatea periodică poate fi cuprinsă în ideea de coproprietate, aşa cum este reglementată de prevederile Codului civil.
Ceea ce însă diferenţiază proprietatea periodică faţă de exprimarea proprietăţii tradiţionale pe cote-părţi este tocmai caracterul divizat al dreptului, exprimat prin tranşe de timp.
Atributele posesiei şi ale dispoziţiei materiale şi juridice asupra întregului bun sunt exercitate concomitent şi împreună de către toţi titularii dreptului de proprietate periodică.
Proprietatea periodică poate avea ca obiect orice fel de bunuri corporale, mobile sau imobile.
Trimiteți un comentariu