Liviu Pop şi Liviu-Marius Harosa, Drept civil. Drepturile reale principale III (note de lectura)
Capitolul III. Teoria generală a proprietăţii
1. Definiţia şi conţinutul dreptului de proprietate
Trei prerogative juridice sunt recunoscute şi garantate proprietarului: posesia, folosinţă şi dispoziţia.
Proprietarul exercită atributele dreptului său întotdeauna în putere proprie, nefiind subordonat nimănui, decât legii. Proprietarul exercită atributele dreptului de proprietate în interesul său propriu.
Dreptul de proprietate poate fi definit ca fiind acel drept real care conferă titularului atributele de posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra unui bun, atribute pe care numai el le poate exercita în plenitudinea lor, în putere proprie şi în interesul său propriu, cu respectarea normelor judirice în vigoare.
Este dreptul real cel mai deplin, deoarece este singurul drept subiectiv care conferă titularului său trei atribute: posesia, folosinţa şi dispoziţia.
Posesia constă în posibilitatea proprietarului de a stăpâni bunul ce-i aparţine în materialitatea sa, comportându-se faţă de toţi ceilalţi ca fiind titularul dreptului de proprietate.
Folosinţa conferă proprietarului facultatea de a întrebuinţa bunul său, culegând sau percepând în proprietate toate fructele pe care acesta le produce.
Dreptul de proprietate este imprescriptibil sub aspect extinctiv.
Semnul distinctiv al fructelor este periodicitatea.
Atributul de dispoziţie este alcătuit din dreptul de dispoziţie materială şi dreptul de dispoziţie juridică. Dreptul de dispoziţie materială este posibilitatea proprietarului de a dispune de substanţa bunului, adică de a-l transforma, consuma sau distruge, cu respectarea reglementărilor în vigoare. Dispoziţia juridică se concretizează în posibilitatea proprietarului de a înstrăina dreptul de proprietate, cu titlu oneros sau gratuit, prin acte între vii sau pentru cauză de moarte, şi de a-l greva cu drepturi reale derivate, principale sau accesorii, sau pur şi simplu de a-l abandona.
2. Caracterele dreptului de proprietate
Dreptul de proprietate este:
a) absolut şi inviolabil
b) deplin şi exclusiv
c) perpetuu şi transmisibil.
Dreptul de proprietate este absolut în sens larg deoarece este recunoscut titularului său în raporturile acestuia cu toţi ceilalţi, care sunt obligaţi să nu facă nimic de natură a-l încălca. Dreptul de proprietate este opozabil tuturor.
Caracterul absolut este îngrădit de limitările aduse dreptului de proprietate prin raporturile de vecinătate.
Inviolabilitatea dreptului de proprietate susţine şi întăreşte caracterul său absolut. Totuşi, bunurile imobile aflate în proprietate privată pot fi expropriate, în condiţiile legii, pentru cauză de utilitate publică. În plus, subsolul oricărei proprietăţi imobiliare poate fi folosit şi exploatat pentru lucrări de interes general.
Încă de la Justinian se afirmă că dreptul de proprietate conferă titularului său “plena potestas”, adică toate cele trei atribute: posesia, folosinţa şi dispoziţia. Cu alte cuvinte, dreptul de proprietate este un drept deplin.
Dreptul de proprietate este un drept exclusiv, în înţelesul său atributele sau puterile interente acestui drept sunt nu numai depline, ci şi independente de orice puteri ale altei persoane asupra bunului respectiv, în fară de cazurile când proprietatea este dezmembrată.
Titularul dreptului de proprietate are monopolul asupra bunului său.
Prin perpetuitatea dreptului de proprietate se înţelege că este nelimitat în timp şi durează atâta vreme cât există bunul care face obiectul său.
Dreptul de proprietate poate fi transmis prin acte între vii, în condiţiile legii. Ba mai mult, transmisiunea lui este inevitabilă şi obligatorie pentru cauză de moarte.
Dreptul de proprietate publică, indiferent că poartă asupra unor bunuri imobile sau mobile, este inalienabil şi prin urmare este netransmisibil.
3. Exproprierea pentru cauză de utilitate publică
Prin expropriere înţelegem trecerea forţată în proprietate publică, prin hotărâre judecătorească, a unor imobile aflate în proprietate privată, cu o dreaptă şi prealabilă despăgubire, pentru cauză de utilitate publică.
Pot fi expropriate bunurile imobile proprietatea persoanelor fizice sau persoanelor juridice, precum şi cele aflate în proprietatea privată a comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor.
Utilitatea publică se declară, după efectuarea unei cercetări prealabile, prin lege.
Actul de declarare a utilităţii publice poate fi atacat atât în instanţele de contencios administrativ, cât şi la Curtea Constituţională, fiind însă vorba de un control de legalitate a acestuia şi nu de oportunitate.
Exproprierea are următoarele efecte:
a) imobilul expropriat trece în proprietatea publică şi intră în patrimoniul expropriatorului liber de orice sarcini, în temeiul hotărârii judecătoreşti rămasă definitivă şi irevocabilă.
b) se sting drepturile reale principale derivate din dreptul de proprietate – uzufruct, uz, abitaţie şi superficie – precum şi servituţile stabilite prin fapta omului în măsura în care devin incompatibile cu situaţia naturală şi juridică a obiectivului urmărit prin expropriere.
c) dreptul de ipotecă şi privilegiul imobiliar special care grevează bunul imobil expropriat se strămută de drept asupra despăgubirii stabilită de instanţa de judecată sau prin acordul părţilor.
d) se sting orice drepturi personale dobândite de alte persoane asupra imobilului expropriat, cum ar fi cele născute din contractul de locaţiune, arendă sau din contractul de comodat.
e) naşterea unui drept de creanţă în favoarea persoanelor stabilite în hotărârea instanţei de judecată asupra despăgubirilor acordate ca o consecinţă a exproprierii imobilului.
Dreptul de a cere şi obţine retrocedarea imobilelor există dacă sunt îndeplinite următoarele două condiţii: imobilele expropriate nu au fost utilizate în termen de un an pentru realizarea scopului în considerarea căruia au fost preluate de la expropriat, înţelegând prin aceasta că lucrările respective nu au fost începute, şi nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică.
Dreptul de preemţiune la cumpărarea imobilului este recunoscut fostului proprietar. Contractul de înstrăinare a imobilului încheiat de expropriator cu încălcarea dreptului de preemţiune este lovit de nulitate relativă.
Atât dreptul de a cere retrocedarea imobilului expropriat cât şi dreptul de preemţiune reglementat de lege sunt drepturi atipice patrimoniale, drepturi potestative.
4. Structura generală a dreptului de proprietate
Criterii:
a) după subiectele dreptului de proprietate:
- dreptul de proprietate al persoanelor fizice;
- dreptul de proprietate al persoanelor juridice;
b) după modul de dobândire:
- dreptul de proprietate dobândit prin acte juridice
şi
- dreptul de proprietate dobândit prin fapte juridice
- dreptul de proprietate dobândit în raporturile între vii
şi
- dreptul de proprietate dobândit pentru cauză de moarte
- dreptul de proprietate originară
şi
- dreptul de proprietate derivată dobândit prin acte juridice translative de proprietate
c) după cum dreptul de proprietate este sau nu afectat de modalităţi:
- drept de proprietate pur şi simplu
- drept de proprietate afectat de modalităţi (drept de proprietate comună, drept de proprietate rezolubilă sau revocabilă şi drept de proprietate anulabilă)
d) după regimul său juridic:
- drept de proprietate publică
- drept de proprietate privată.
1. Definiţia şi conţinutul dreptului de proprietate
Trei prerogative juridice sunt recunoscute şi garantate proprietarului: posesia, folosinţă şi dispoziţia.
Proprietarul exercită atributele dreptului său întotdeauna în putere proprie, nefiind subordonat nimănui, decât legii. Proprietarul exercită atributele dreptului de proprietate în interesul său propriu.
Dreptul de proprietate poate fi definit ca fiind acel drept real care conferă titularului atributele de posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra unui bun, atribute pe care numai el le poate exercita în plenitudinea lor, în putere proprie şi în interesul său propriu, cu respectarea normelor judirice în vigoare.
Este dreptul real cel mai deplin, deoarece este singurul drept subiectiv care conferă titularului său trei atribute: posesia, folosinţa şi dispoziţia.
Posesia constă în posibilitatea proprietarului de a stăpâni bunul ce-i aparţine în materialitatea sa, comportându-se faţă de toţi ceilalţi ca fiind titularul dreptului de proprietate.
Folosinţa conferă proprietarului facultatea de a întrebuinţa bunul său, culegând sau percepând în proprietate toate fructele pe care acesta le produce.
Dreptul de proprietate este imprescriptibil sub aspect extinctiv.
Semnul distinctiv al fructelor este periodicitatea.
Atributul de dispoziţie este alcătuit din dreptul de dispoziţie materială şi dreptul de dispoziţie juridică. Dreptul de dispoziţie materială este posibilitatea proprietarului de a dispune de substanţa bunului, adică de a-l transforma, consuma sau distruge, cu respectarea reglementărilor în vigoare. Dispoziţia juridică se concretizează în posibilitatea proprietarului de a înstrăina dreptul de proprietate, cu titlu oneros sau gratuit, prin acte între vii sau pentru cauză de moarte, şi de a-l greva cu drepturi reale derivate, principale sau accesorii, sau pur şi simplu de a-l abandona.
2. Caracterele dreptului de proprietate
Dreptul de proprietate este:
a) absolut şi inviolabil
b) deplin şi exclusiv
c) perpetuu şi transmisibil.
Dreptul de proprietate este absolut în sens larg deoarece este recunoscut titularului său în raporturile acestuia cu toţi ceilalţi, care sunt obligaţi să nu facă nimic de natură a-l încălca. Dreptul de proprietate este opozabil tuturor.
Caracterul absolut este îngrădit de limitările aduse dreptului de proprietate prin raporturile de vecinătate.
Inviolabilitatea dreptului de proprietate susţine şi întăreşte caracterul său absolut. Totuşi, bunurile imobile aflate în proprietate privată pot fi expropriate, în condiţiile legii, pentru cauză de utilitate publică. În plus, subsolul oricărei proprietăţi imobiliare poate fi folosit şi exploatat pentru lucrări de interes general.
Încă de la Justinian se afirmă că dreptul de proprietate conferă titularului său “plena potestas”, adică toate cele trei atribute: posesia, folosinţa şi dispoziţia. Cu alte cuvinte, dreptul de proprietate este un drept deplin.
Dreptul de proprietate este un drept exclusiv, în înţelesul său atributele sau puterile interente acestui drept sunt nu numai depline, ci şi independente de orice puteri ale altei persoane asupra bunului respectiv, în fară de cazurile când proprietatea este dezmembrată.
Titularul dreptului de proprietate are monopolul asupra bunului său.
Prin perpetuitatea dreptului de proprietate se înţelege că este nelimitat în timp şi durează atâta vreme cât există bunul care face obiectul său.
Dreptul de proprietate poate fi transmis prin acte între vii, în condiţiile legii. Ba mai mult, transmisiunea lui este inevitabilă şi obligatorie pentru cauză de moarte.
Dreptul de proprietate publică, indiferent că poartă asupra unor bunuri imobile sau mobile, este inalienabil şi prin urmare este netransmisibil.
3. Exproprierea pentru cauză de utilitate publică
Prin expropriere înţelegem trecerea forţată în proprietate publică, prin hotărâre judecătorească, a unor imobile aflate în proprietate privată, cu o dreaptă şi prealabilă despăgubire, pentru cauză de utilitate publică.
Pot fi expropriate bunurile imobile proprietatea persoanelor fizice sau persoanelor juridice, precum şi cele aflate în proprietatea privată a comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor.
Utilitatea publică se declară, după efectuarea unei cercetări prealabile, prin lege.
Actul de declarare a utilităţii publice poate fi atacat atât în instanţele de contencios administrativ, cât şi la Curtea Constituţională, fiind însă vorba de un control de legalitate a acestuia şi nu de oportunitate.
Exproprierea are următoarele efecte:
a) imobilul expropriat trece în proprietatea publică şi intră în patrimoniul expropriatorului liber de orice sarcini, în temeiul hotărârii judecătoreşti rămasă definitivă şi irevocabilă.
b) se sting drepturile reale principale derivate din dreptul de proprietate – uzufruct, uz, abitaţie şi superficie – precum şi servituţile stabilite prin fapta omului în măsura în care devin incompatibile cu situaţia naturală şi juridică a obiectivului urmărit prin expropriere.
c) dreptul de ipotecă şi privilegiul imobiliar special care grevează bunul imobil expropriat se strămută de drept asupra despăgubirii stabilită de instanţa de judecată sau prin acordul părţilor.
d) se sting orice drepturi personale dobândite de alte persoane asupra imobilului expropriat, cum ar fi cele născute din contractul de locaţiune, arendă sau din contractul de comodat.
e) naşterea unui drept de creanţă în favoarea persoanelor stabilite în hotărârea instanţei de judecată asupra despăgubirilor acordate ca o consecinţă a exproprierii imobilului.
Dreptul de a cere şi obţine retrocedarea imobilelor există dacă sunt îndeplinite următoarele două condiţii: imobilele expropriate nu au fost utilizate în termen de un an pentru realizarea scopului în considerarea căruia au fost preluate de la expropriat, înţelegând prin aceasta că lucrările respective nu au fost începute, şi nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică.
Dreptul de preemţiune la cumpărarea imobilului este recunoscut fostului proprietar. Contractul de înstrăinare a imobilului încheiat de expropriator cu încălcarea dreptului de preemţiune este lovit de nulitate relativă.
Atât dreptul de a cere retrocedarea imobilului expropriat cât şi dreptul de preemţiune reglementat de lege sunt drepturi atipice patrimoniale, drepturi potestative.
4. Structura generală a dreptului de proprietate
Criterii:
a) după subiectele dreptului de proprietate:
- dreptul de proprietate al persoanelor fizice;
- dreptul de proprietate al persoanelor juridice;
b) după modul de dobândire:
- dreptul de proprietate dobândit prin acte juridice
şi
- dreptul de proprietate dobândit prin fapte juridice
- dreptul de proprietate dobândit în raporturile între vii
şi
- dreptul de proprietate dobândit pentru cauză de moarte
- dreptul de proprietate originară
şi
- dreptul de proprietate derivată dobândit prin acte juridice translative de proprietate
c) după cum dreptul de proprietate este sau nu afectat de modalităţi:
- drept de proprietate pur şi simplu
- drept de proprietate afectat de modalităţi (drept de proprietate comună, drept de proprietate rezolubilă sau revocabilă şi drept de proprietate anulabilă)
d) după regimul său juridic:
- drept de proprietate publică
- drept de proprietate privată.
Trimiteți un comentariu