Alte întrebări drept civil (XX)

01. Ce sunt actele dezinteresate?

Răspuns: Sunt acte care nu presupun nicio transmisiune de drepturi patrimoniale. Sunt dezinteresate operaţiunile juridice prin care o parte furnizează celeilalte un serviciu gratuit, fără contraprestaţie.

02. Care este diferenţa dintre actele dezinteresate şi liberalităţi?

Răspuns: Actele dezinteresate se prezintă ca obligaţii de a face, în timp ce liberalităţile cuprind în obiectul lor obligaţii de a da.

03. Definiţi actele numite

Răspuns: Cele care sunt denumite şi reglementate aparte de către lege. Un act juridic poate fi considerat numit dacă el e denumit de lege şi dacă aceasta îi rezervă un regim juridic special, derogator de la dreptul comun.

04. Definiţi actele nenumite

Răspuns: Sunt opera exclusivă a libertăţii de voinţă, ele subordonându-se dreptului comun.

05. În ce constă regula specialia generalibus derogant?

Răspuns: Ori de câte ori vom avea de-a face cu un act juridic numit, acesta va fi însoţit de un regim juridic special, care se aplică cu prioritate, iar numai dacă acesta e incomplet se va recurge la dreptul comun al actului civil.

06. În ce constă caracterul consensual al actelor?

Răspuns: Pentru a produce efectele specifice, e suficient să se manifeste voinţa juridică (solo consensu obligat), fiind indiferentă modalitatea concretă a acestei manifestări.

07. Definiţi actul solemn. Exemple

Răspuns: Actul solemn se deosebeşte de cel consensual prin aceea că voinţa juridică a autorilor lui trebuie să îmbrace o anumită formă arătată expres de lege.

Exemple:
a) testamentul;
b) ipoteca convenţională;
c) donaţia;
d) subrogaţia consimţită de debitor.

08. Ce este forma ad probationem?

Răspuns: Este forma edictată de necesităţile probatorii ale actului juridic.

09. Ce este forma ad validitatem?

Răspuns: Cea care transformă consimţământul juridic în act civil (solemn).

10. Definiţi actele reale. Exemple

Răspuns: Actele reale sunt operaţiunile juridice care presupun alături de manifestarea intelectuală (de voinţă) şi un element material: remiterea unui bun (re).

Exemple:
a) împrumutul;
b) depozitul;
c) gajul;
d) darul manual;
e) contractul de transport de mărfuri.

11. Ce este tradiţiunea?

Răspuns: Tradiţiunea în sistemul Codului civil nu este decât un mod de a transfera stăpânirea asupra bunurilor.

12. Ce este tradiţiunea simbolică?

Răspuns: Implică fie o intervertire a titlului cu care se realizează stăpânirea bunului, fie chiar remiterea unor simboluri ale bunului.

13. Ce este tradiţiunea brevi manu?

Răspuns: Avem de-a face cu intervertirea titlului stăpânirii bunului în posesie a celui care stăpânea anterior ca detentor precar al bunului respectiv.

14. Ce este tradiţiunea longa manu?

Răspuns: Se concretizează nu în strămutarea corpus-ului bunului, ci în înmânarea unui simbol sau a unui însemn al acestuia, ceea ce se va putea interpreta că bunul e pus la dispoziţia celuilalt.

15. Ce este tradiţiunea reală?

Răspuns: Prespune strămutarea efectivă a unui bun corporal şi schimbarea stăpânirii lui de la tradens la accipiens.

Alte întrebări drept civil (XIX)

01. Care este criteriul după care se face clasificarea în acte constitutive, acte translative şi acte declarative?

Răspuns: Raportul cu împrejurările juridice deja existente la momentul încheierii lor.

02. Care este principala diferenţă între actele constitutive şi translative pe de o parte, şi actele declarative pe de altă parte?

Răspuns: Actele constitutive şi translative produc efecte numai pentru viitor (ex nunc), orice idee de retroactivitate fiind exclusă, deoarece voinţa care le generează are intenţia fie de a crea ceva nou, fie de a strămuta ceva deja existent.

Efectele actelor declarative, în schimb, ar trebui să privească şi în trecut (ex tunc), deoarece ele se referă la situaţii juridice care deja există, cu intenţia de a reitera sau consolida situaţia juridică preexistentă.

03. Daţi exemple de acte constitutive

Răspuns:
a) acte precum cele prin care se constituie dezmembrăminte ale dreptului de proprietate (uz, uzufruct, abitaţie, servitute, superficie);
b) acte prin care se constituie garanţii personale (fidejusiunea);
c) acte prin care se constituie garanţii reale (ipoteca, gajul);
d) acte prin care se generează raporturi de creanţă (împrumutul, locaţia etc.);
e) acte prin care se creează persoane morale de drept privat (asociaţii, fundaţii, societăţi comerciale, sindicate etc.);
f) acte fără conţinut patrimonial sau scop lucrativ (căsătoria).

04. Daţi exemple de acte translative

Răspuns: Sunt cele prin care se realizează strămutarea unor drepturi dintr-un patrimoniu în altul, de la o persoană la alta.

Exemple: vinderea, donaţia, schimbul, legatul, cesiunea de creanţă etc.

05. Care este diferenţa dintre acte declarative care se referă la situaţii juridice obiective şi acte declarative care se referă la situaţii juridice subiective?

Răspuns: Situaţiile juridice obiective pot fi considerate cele create de lege în materia dobândirii dreptului de proprietate prin fapte juridice (uzucapiunea, accesiunea, ocupaţiunea etc.).

Situaţiile juridice subiective sunt cele generate tot prin operaţiuni juridice (actele interpretative, actele confirmative sau de asanare a actelor anulabile, partajul şi poate tranzacţiile etc.).

06. Ce sunt actele intuitu personae? Exemple

Răspuns: Se încheie în considerarea persoanei.

Exemple:
a) căsătoria;
b) testamentul;
c) recunoaşterile de filiaţie;
d) mandatul;
e) donaţia, etc.

07. Care sunt criteriile în jurul cărora se grupează calităţile personale presupuse în actele intuitu personae?

Răspuns: Calităţile personale presupuse în actele intuitu personae se grupează întotdeauna în jurul a două criterii. Unul se rezumă la încrederea pe care o persoană poate să o insufle, încredere pe care se poate baza executarea viitoarei prestaţii (mandat, antrepriză etc.). Celălalt criteriu se concretizează într-o apreciere a unor însuşiri (abilităţi ştiinţifice, tehnice, fizice etc.), pe care o persoană le poate avea.

08. Ce sunt actele intuitu rei? Exemple

Răspuns: Majoritatea actelor de drept se caracterizează nu prin raportarea la calităţile determinante ale persoanei, ci prin raportare la însuşirile bunurilor sau a prestaţiilor la care actul se referă. Acestea sunt acte intuitu rei. Astfel, se încheie un contract de vindere, schimb, arendare, locaţiune etc. cântărindu-se economic şi tehnic atributele prestaţiilor sau bunurilor cu care aceste acte au conexiune.

09. Care este importanţa clasificării în acte intuitu personae şi acte intuitu rei?

Răspuns: Actele personale, spre deosebire de cele încheiate intuitu rei, impun restricţii săvârşirii lor prin reprezentare; numai ele sunt compatibile cu eroarea in personam, care constituie viciu de consimţământ.

Concomitent, actele intuitu personae se sting în cazul morţii unei părţi, ele nefiind compatibile - de principiu, cu ideea continuării efectelor lor pe care succesorală.

10. Definiţi actele oneroase

Răspuns: Sunt întotdeauna patrimoniale, prin intermediul lor urmărindu-se obţinerea unui avantaj patrimonial.

11. Definiţi contractul comutativ

Răspuns: Contractul e comutativ atunci când obligaţia unei părţi este echivalentul obligaţiei celeilalte. Doar contractele sinalagmatice pot fi comutative.

12. Definiţi contractul aleator

Răspuns: Când echivalentul depinde, pentru una sau toate părţile, de un eveniment incert.

13. Definiţi actele gratuite

Răspuns: Acelea în care una dintre părţi voieşte a procura, fără echivalent, un avantaj celeilalte.

14. Definiţi liberalităţile. Exemple

Răspuns: Sunt acte juridice gratuite care presupun un transfer patrimonial fără contraechivalent, săvârşite cu scopul de a gratifica o altă persoană.

Exemple:
a) donaţia;
b) legatul;
c) instituirea contractuală;
d) substituţiile vulgare;
c) remiterea datoriei.

15. Definiţi darul manual

Răspuns: O specie de donaţie mobiliară, care nu îmbracă forma autentică.

16. Daţi exemplu de cvasi-liberalităţi

Răspuns:
a) sponsorizarea;
b) mecenatul;
c) liberalităţile comerciale;
d) fundaţia.

17. Care sunt caracteristicile liberalităţilor comerciale?

Răspuns: Sunt animate de un animus captivo, iar latura materială – despuierea comerciantului de o valoare patrimonială, implică fie o diminuare profitabilă de preţ, fie o tehnică de promovare comercială.

Alte întrebări drept civil (XVIII)

01. Ce sunt faptele juridice?

Răspuns: Simple acţiuni umane de care legea leagă unele efecte juridice.

02. Ce sunt actele juridice?

Răspuns: Acţiuni omeneşti făcute cu intenţia de a produce efecte juridice.

03. Definiţi consimţământul

Răspuns: Voinţa exprimată şi cunoscută ca fiind produsă în scopul de a genera efecte juridice.

04. Care este sensul formal al actului juridic?

Răspuns: Documentul, înscrisul care constată o operaţiune juridică.

05. Prin ce se concretizează libertatea contractuală?

Răspuns:
a) oricine are posibilitatea de a încheia sau nu un act juridic concret;
b) libertatea părţilor de a-şi alege forma contractului şi de a-i stabili conţinutul;
c) libertatea voinţei;
d) teoria nulităţii (o voinţă alterată este considerată ca o lipsă);
e) doar voinţa reală creează dreptul;
f) indiferenţa motivului contractului;
g) forţa obligatorie a contractului;
h) relativitatea contractului.

06. Definiţi actul juridic unilateral. Exemple

Răspuns: Este acela în care voinţa juridică emană de la o singură persoană.

Exemple:
a) testamentul;
b) recunoaşterea de paternitate;
c) actul de opţiune succesorală;
d) mărturisirea;
e) renunţarea la un drept patrimonial;
f) demisia;
g) vacanţa în materie locativă;
h) concedierea;
i) denunţările convenţionale;
j) oferta de a contracta, etc.

07. Faceţi distincţia dintre actul juridic unilateral şi contractul unilateral

Răspuns: Actul juridic unilateral este o specie de de act juridic, animat de o voinţă unilaterală, în timp ce contractul unilateral este o specie de contract.

Actul unilateral e rezultatul clasificării după criteriul voinţei, în timp ce contractele unilaterale sau bilaterale după criteriul prestaţiilor. Contractul unilateral se caracteriează prin aceea că o parte a sa este doar debitor, iar cealaltă este numai creditor al unei prestaţii anume determinate.

08. Definiţi contractul bilateral

Răspuns: Denumit frecvent contract sinalagmatic, este o convenţie prin care o parte îşi asumă o prestaţie în schimbul unei contraprestaţii a celeilalte părţi.

09. Definiţi actele juridice multilaterale

Răspuns: Specific acestor tipuri de acte nu e numai faptul că mai multe persoane concură la crearea actului juridic, ci mai ales faptul că ele generează efecte care se îndepărtează de regula clasică a relativităţii.

Exemplu: convenţiile colective.

10. În ce măsură actele gratuite constituie operaţiuni juridice patrimoniale?

Răspuns: În măsura în care sunt liberalităţi.

11. Care este criteriul de departajare între acte de conservare, acte de administrare şi acte de dispoziţie?

Răspuns: După consecinţele patrimoniale ale actului juridic.

12. Ce sunt actele de conservare? Exemple

Răspuns: Acte juridice care au ca scop şi efect menţinerea, păstrarea unei valori economice aparţinând unuia dintre autorii actului.

13. Ce sunt actele de administrare? Exemple

Răspuns: Au ca scop şi efect punerea în valoare a unor bunuri sau drepturi patrimoniale.

Ex: locaţia, arendarea.

14. Ce sunt actele de dispoziţie? Exemple

Răspuns: Operaţiunile juridice care transpun în viaţă atributul de dispoziţie juridică pe care proprietatea o conferă titularului său.

Exemple:
a) contractul de vânzare-cumpărare;
b) schimbul;
c) donaţia;
d) legatul;
e) contractul de întreţinere;
f) cesiunea de creanţă;
g) tranzacţia sau retractul litigios, etc.

Alte întrebări drept civil (XVII)

01. Ce este fungibilitatea?

Răspuns: Un raport de echivalenţă între două bunuri, în virtutea căruia un bun poate fi înlocuit cu altul, atunci când urmează să se facă o plată ori să se îndeplinească o obligaţie de restituire.

02. Ce are în vedere distincţia dintre bunuri fungibile şi cele nefungibile?

Răspuns: Distincţia dintre bunurile fungibile şi cele nefungibile, la fel ca şi aceea dintre bunurile certe şi generice, are în vedere, cu precădere, comercialitatea bunurilor şi mai puţin trăsăturile fizice ale acestora.

03. De ce este importantă distincţia dintre bunurile fungibile şi nefungibile?

Răspuns:
a) determinarea modului în care se poate face executarea unei obligaţii (plata);
b) determinarea modului de îndeplinire a obligaţiei de restituire a unor bunuri a căror folosinţă este cedată de proprietar altor persoane, prin intermediul unor contracte cum este, spre exemplu, împrumutul.

04. Care este bunul care are fungibilitate absolută?

Răspuns: Moneda.

05. Definiţi bunurile consumptibile

Răspuns: Acelea care, folosite fiind potrivit destinaţiei lor obişnuite, îşi consumă substanţa de la prima folosire.

06. Definiţi bunurile neconsumptibile

Răspuns: Bunurile care nu-şi consumă substanţa la prima utilizare ori nu trebuie înstrăinate cu această ocazie, fiind astfel susceptibile de o folosinţă repetată ori continuă.

07. Care este utilitatea distincţiei dintre bunuri consumptibile şi neconsumptibile?

Răspuns:
a) în cazul constituirii unui drept de uzufruct;
b) în cazul încheierii unui contract de împrumut;
c) în cazul rechiziţiilor.

08. Definiţi bunurile divizibile

Răspuns: Acele bunuri care pot fi împărţite, fără ca prin aceasta să piardă destinaţia economică anterioară, fiindcă părţile rezultate în urma divizării au destinaţia şi utilitatea economică pe care a avut-o întregul.

09. Definiţi bunurile indivizibile

Răspuns: Acea din a căror divizare rezultă părţi cu destinaţie sau utilitate economică diferită de aceea a bunului care a fost supus împărţirii.

10. Care este utilitatea distincţiei dintre bunurilor divizibile şi bunurilor indivizibile

Răspuns:
a) sistarea stării de coproprietate;
b) raporturile obligaţionale cu pluralitate de subiecte.

11. Definiţi bunurile principale

Răspuns: Acele bunuri care se folosesc în mod independent, fără a fi afectate să servească la întrebuinţarea altui bun.

12. Definiţi bunurile accesorii

Răspuns: Acele bunuri care sunt afectate pentru întrebuinţarea altui bun.

13. Care este utilitatea distincţiei dintre bunuri principale şi bunuri accesorii?

Răspuns: Distincţia dintre cele două feluri de bunuri prezintă utilitate din punct de vedere juridic, în considerarea aplicării regulii accesorium sequitur principale.

14. Definiţi accesiunea

Răspuns: Unirea a două lucruri ce au proprietari diferiţi. Este privită ca un mod de dobândire a dreptului de proprietate datorită faptului că proprietarul bunului mai important, considerat principal, devine şi proprietar al bunului mai puţin important sau accesoriu.

15. Definiţi adjoncţiunea

Răspuns: Unirea a două bunuri mobile având proprietari diferiţi, în aşa fel încât, deşi formează un singur tot, ele pot fi despărţite fără a-şi pierde individualitatea.

16. Ce sunt bunurile frugifere? Dar cele nefrugifere?

Răspuns: Primele sunt considerate a fi acelea care, în mod periodic şi fără consumarea substanţei lor, dau naştere la alte bunuri, numite fructe. Celelalte sunt acelea care nu prezintă această însuşire.

17. Definiţi fructele

Răspuns: Acele bunuri care rezultă dintr-un alt bun, fără a consuma esenţial substanţa acestuia.

18. Clasificaţi fructele

Răspuns:
a) fructele naturale – acelea care se produc de la natură, deci fără intervenţia muncii omului;
b) fructele industriale – acelea care se produc ca urmare a muncii omului;
c) fructele civile – sau veniturile, sunt echivalentul folosinţei unui bun de către o altă persoană decât proprietarul.

19. Cui i se cuvin fructele? Care sunt excepţiile de la regulă?

Răspuns: Proprietarului bunului frugifer, în puterea dreptului de accesiune.

Excepţii:
a) atunci când asupra bunului frugifer s-a constituit un drept de uzufruct, fructele de tot felul se cuvin uzufructuarului, adică devin proprietate a acestuia;
b) fructele se cuvin posesorului de bună-credinţă, adică aceluia care posedă ca proprietar în puterea unui titlu translativ de proprietate, ale cărui vicii nu-i sunt cunoscute;
c) fructele se cuvin, uneori, detentorului bunului frugifer.

20. Care este momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra fructelor naturale şi industriale?

Răspuns: Momentul desprinderii lor de bunul care le produce, ceea ce se realizează prin culegere.

21. Definiţi productele

Răspuns: Sunt bunuri care rezultă dintr-un alt bun. Spre deosebire însă de fructe, productele se caracterizează prin aceea că, pentru a fi obţinute, trebuie consumată, treptat sau dintr-o dată, substanţa bunului din care ele rezultă.

22. Cui i se cuvin productele?

Răspuns: Deoarece dispoziţia materială asupra bunului revine proprietarului, înseamnă că şi productele i se cuvin acestuia. Prin urmare, nici posesorul de bună credinţă, nici uzufructuarul nu sunt îndreptăţiţi la obţinerea productelor.

23. Ce fel de acte sunt cele prin care se înstrăinează fructele naturale ori industriale?

Răspuns: Acte de administrare a patrimoniului

24. Ce fel de acte sunt cele prin care se înstrăinează productele?

Răspuns: Acte de dispoziţie, din moment ce obţinerea lor presupune consumarea treptată s substanţei bunului.

Alte întrebări drept civil (XVI)

01. Clasificaţi bunurile mobile

Răspuns:
a) mobile prin natura lor;
b) mobile prin determinarea legii;
c) mobile prin anticipaţie.

02. Definiţi bunurile mobile prin natura lor

Răspuns: Sunt bunuri mobile prin natura lor toate acele bunuri corporale care nu sunt imobile prin natură şi nu au devenit imobile prin destinaţie, dar numai atâta vreme cât cele din urmă au acest statut.

03. Definiţi bunurile mobile prin determinarea legii

Răspuns: Este vorba despre nişte drepturi privite ca bunuri necorporale, şi, pe de altă parte, ţinându-se seama de faptul că drepturile reale asupra bunurilor imobile sunt bunuri imobile prin obiectul la care se aplică, putem considera că sunt bunuri mobile prin determinarea legii, în primul rând:
a) drepturile reale care au ca obiect mobile corporale, cu excepţia dreptului de proprietate care se confundă cu însuşi obiectul său material;
b) drepturile de creanţă, indiferent dacă acestea privesc bunuri mobile sau imobile;
c) acţiunile în justiţie cu caracter patrimonial care nu pot fi considerate imobile prin obiectul la care se aplică.

04. Definiţi bunurile mobile prin anticipaţie

Răspuns: Bunuri care prin natura lor sunt imobile, dar părţile, prin convenţia lor, le consideră mobile, cum sunt recoltele viitoare.

05. Care este caracterul actelor juridice care au ca obiect bunuri mobile? Dar al celor care au ca obiect bunuri imobile?

Răspuns: Actele juridice care au ca obiect bunuri imobile sunt acte cu caracter civil. Bunurile mobile sunt obiectul operaţiunilor comerciale.

06. Care este competenţa teritorială a instanţelor de judecată în cazul în care obiectul litigiului este un bun mobil? Dar atunci când obiectul litigiului este un bun imobil?

Răspuns: Competenţa teritorială a instanţelor de judecată diferă după cum obiectul litigiului este un bun mobil sau unul imobil. Astfel, în cazul în care obiectul litigiului este un bun mobil, îşi vor găsi aplicare, de regulă, prevederile art. 5 C.proc.civ., prin care se determină competenţa teritorială de drept comun a instanţelor de judecată, ceea ce înseamnă că cererea va fi judecată de instanţa de la domiciliul sau reşedinţa pârâtului şi, prin excepţie, de aceea de la domiciliul reclamantului. În schimb, atunci când obiectul litigiului este un bun imobil, îşi vor găsi aplicare prevederile art. 13 C.proc.civ., ceea ce înseamnă că litigiul va fi soluţionat, de regulă, de instanţa în circumscripţia căreia se află imobilul.

07. Definiţi bunurile certe

Răspuns: Sunt bunuri individual determinate, adică individualizate prin trăsături particulare.

08. Definiţi bunurile generice

Răspuns: Este o exprimare convenţională, menită să sugereze că obiectul unui act juridic este determinat doar într-un mod abstract, respectiv numai prin arătarea cantităţii, a suprafeţei, a numărului, ori prin alte asemenea indicaţii cu caracter general.

09. Definiţi bunurile viitoare

Răspuns: Sunt acelea care nu există încă la data încheierii unui act juridic.

10. Care sunt punctele de vedere din care este importantă distincţia dintre bunuri individual determinate şi bunuri generice?

Răspuns:
a) momentul transmiterii dreptului de proprietate prin intermediul actelor juridice translative;
b) problema suportării riscului pieirii fortuite a bunului, ulterior încheierii unui act translativ de proprietate;
c) locul executării unei obligaţii.

11. În ce constă principiul consensualismului în cazul transferului proprietăţii de la înstrăinător la dobânditor?

Răspuns: În concepţia legiuitorului modern, inclusiv a legiuitorului român de la 1865, transferul proprietăţii de la înstrăinător la dobânditor operează ca efect al consimţământului părţilor, fără a fi necesară predarea bunului ori îndeplinirea unei alte formalităţi ulterioare contractului.

12. Când se transmite dreptul de proprietate în cazul bunurilor individual determinate?

Răspuns: În chiar momentul încheierii actului juridic.

13. Când se transmite dreptul de proprietate în cazul bunurilor generice?

Răspuns: Regula transferării dreptului de proprietate în momentul încheierii actului juridic nu-şi mai poate găsi aplicare, dobânditorul neputând deveni proprietar doar asupra unei cantităţi de bunuri, fără a se şti care anume bunuri alcătuiesc această cantitate.

Aşa fiind, dreptul de proprietate se va transmite abia atunci când se va face o separare materială – prin numărare, cântărire, măsurare sau într-un alt mod – a ceea ce s-a înstrăinat. De regulă, această operaţiune se realizează cu ocazia predării bunului, adică odată cu executarea obligaţiei înstrăinătorului. De aceea, în mod obişnuit, ea trebuie să se facă în prezenţa dobânditorului ori a reprezentantului acestuia.

14. Care este situaţia în care se pune problema înstrăinării bunului altuia?

Răspuns: Atunci când vânzătorul unui bun individual determinat nu este proprietarul lucrului înstrăinat.

Când obiectul unui act juridic este determinat generic, nu este necesar ca înstrăinătorul să fie proprietar a ceea ce înstrăinează, pentru că poate procura oricând cantitatea de bunuri care formează obiectul contractului în vederea executării lui.

15. Cine suferă riscul pieirii bunului (regula)?

Răspuns: Proprietarul.

16. Cine suportă riscul pieirii bunurilor în cazul bunurilor individual determinate? Prezentaţi excepţiile.

Răspuns: În cazul în care bunul înstrăinat este unul individual determinat, riscul pieirii sale fortuite înainte de a fi predat îl suportă dobânditorul, fiindcă el a devenit proprietar în momentul încheierii actului juridic.

Excepţii:
a) riscul pieirii fortuite a bunului va fi suportat totuşi de către înstrăinător, atunci când acesta nu a făcut predarea bunului la termenul stabilit şi a fost pus în întârziere de către dobânditor);
b) în situaţia în care, prin convenţia lor, părţile au amânat însuşi transferul dreptului de proprietate, acesta urmând să opereze doar la predarea bunului sau, în orice caz, la o dată ulterioară încheierii actului juridic, precum şi atunci când actul este afectat de o condiţie suspensivă ori vânzarea s-a făcut cu rezerva proprietăţii, suportarea riscului pieirii fortuite va fi în sarcina înstrăinătorului, deoarece el a rămas proprietar al bunului respectiv.

17. Cine suferă riscul pieirii bunului în cazul bunurilor determinate generic?

Răspuns: Deoarece dreptul de proprietate nu se transmite la dobânditor prin simplul fapt al încheierii actului juridic - proprietar rămânând dobânditorul -, riscul pieirii fortuite a bunului va fi suportat de către înstrăinător.

Alte întrebări drept civil (XV)

01. Faceţi distincţia dintre bunuri corporale şi bunuri necorporale

Răspuns: Bunurile corporale sunt cele care au o existenţă materială, în vreme ce bunurile necorporale sunt anumite drepturi subiective, pe care legiuitorul le include în categoria generică a bunurilor.

02. Definiţi bunurile corporale

Răspuns: Sunt acele lucruri – ce provin de la natură ori sunt create de om – care au fost apropriate de către o persoană fizică ori o persoană juridică sub forma dreptului de proprietate (publică sau privată).

03. Definiţi bunurile necorporale

Răspuns: Sunt acele drepturi subiective pe care legea, prin prevederile ei, le aduce în sfera bunurile.

04. Care este clasificarea doctrinară a bunurilor necorporale?

Răspuns:
a) proprietăţile incorporale, grupă care include bunuri a căror existenţă depinde de activitatea şi puterea creatoare a omului (fondurile de comerţ şi drepturile de proprietate intelectuală şi industrială);
b) valorile mobiliare (acţiunile, Obligaţiunile, instrumentele financiare derivate sau orice alte titluri de credit încadrate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare în această categorie);
c) efectele de comerţ (cambia, biletul la ordin şi cecul);
d) drepturile de creanţă.

05. Clasificaţi bunurile imobile

Răspuns:
a) imobile prin natura lor;
b) imobile prin destinaţie;
c) imobile prin obiectul la care se aplică.

06. Definiţi bunurile imobile prin natura lor. Exemple

Răspuns: Sunt acelea care nu se pot mişca sau muta dintr-un loc în altul. Ex: terenurile sau fondurile de pământ, clădirile.

07. Definiţi bunurile imobile prin destinaţia lor

Răspuns: Este vorba despre bunuri care, în virtutea unei ficţiuni, sunt considerate de lege bunuri imobile, datorită legăturii ce le uneşte – intelectual sau material – cu o seamă de bunuri imobile prin natura lor şi le face să devină un accesoriu, uneori indispensabil, al acestora.

08. Clasificaţi bunurile imobile prin destinaţia lor

Răspuns:
a) bunurile mobile afectate pentru exploatarea unui imobil;
b) bunurile mobile ataşate stabil la un imobil.

09. Ce sunt bunurile mobile afectate pentru exploatarea unui imobil?

Răspuns: Pentru a putea fi calificat imobil prin destinaţie, bunul mobil trebuie să prezinte o utilitate reală, de necontestat, pentru exploatarea imobilului şi să fie afectat efectiv acestei exploatări, ceea ce înseamnă că nu poat fi considerate imobile prin destinaţie bunurile care sunt afectate pentru uzul personal al proprietarului imobilului, chiar dacă ocazional acesta le foloseşte în interesul exploatării fondului.

Bunurile mobile devenite imobile prin destinaţie păstrează această calitate numai atâta timp cât proprietarul nu le dezafectează de la exploatarea fondului, pentru a le da o altă destinaţie.

10. Ce sunt bunurile mobile ataşate stabil la un bun imobil?

Răspuns: Spre deosebire de bunurile considerate imobile prin destinaţie datorită afectaţiunii lor, cele considerate imobile prin destinaţie datorită ataşării (aşezării) lor nu trebuie să fie nici necesare şi nici măcar utile pentru exploatarea sau punerea în valoare a unui bun imobil.

Criteriul ce trebuie urmat pentru calificarea acestor bunuri ca fiind imobile este legătura materială dintre bunul mobil şi un anumit fond.

11. Trăsăturile bunurilor mobile ataşate stabil la un bun imobil, devenite bunuri imobile prin destinaţie

Răspuns:
a) în această categorie se găsesc bunuri mobile prin natura lor, care devin accesoriu al unei construcţii prin faptul că proprietarul lor le-a ataşat acesteia sau le-a aşezat stabil pe aceasta, pentrua-i spori funcţionalitatea ori din considerente de ordin estetic (ornamental) sau de altă natură;
b) ataşarea (aşezarea) se poate face atât în interiorul construcţiei, cât şi în exteriorul acesteia, fie odată cu ridicarea construcţiei, fie ulterior;
c) de cele mai multe ori, ataşarea la construcţie se realizează printr-o legătură materială stabilă, dar care nu trebuie să aibă semnificaţia unei încorporări a bunului mobil în construcţie; odată ce au fost încorporate, bunurile mobile îşi pierd individualitatea şi devin parte a imobilului, deci nu numai un accesoriu al acestuia;
d) ataşarea (aşezarea) trebuie să aibă caracter "perpetuu" - deci nu ocazional - dar nu definitiv, ceea ce înseamnă că, de principiu, ele (bunurile mobile) pot fi desprinse de construcţie, fără a se deteriora iremediabil, ori fără a pricinui daune mai mari decât ceea ce se obţine în urma acestei operaţiuni.

12. Condiţiile generale cerute pentru calificarea unui bun ca fiind imobil prin destinaţie

Răspuns:
a) unicitatea proprietarului;
b) caracterul accesoriu al bunului imobil prin destinaţie.

13. Definiţi bunurile imobile prin obiectul la care se aplică. Enumeraţi

Răspuns: Sunt imobile prin obiectul la care se aplică: uzufructul lucrurilor imobile, servituţile, acţiunile care tind a revendica un imobil.

Diferite imobile prin obiectul la care se aplică:
a) drepturile reale asupra imobilelor;
b) acţiunile în justiţie care au ca obiect bunuri imobile;
c) situaţia drepturilor de creanţă privitoare la imobile.

Alte întrebări drept penal, partea generală I (10)

01. Care sunt persoanele supuse în principiu extrădării?

Răspuns: Persoanele aflate pe teritoriul României, care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni, ori sunt căutate în vederea executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă în statul solicitant.

02. Enumeraţi categoriile de persoane care nu pot fi extrădate

Răspuns:
a) persoanele cărora li s-a acordat dreptul de azil în România;
b) persoanele străine care se bucură în România de imunitate de jurisdicţie în condiţiile şi în limitele conferite prin convenţii sau prin alte înţelegeri internaţionale;
c) persoanele străine citate din străinătate în vederea audierii ca părţi, martori sau experţi în faţa unei autorităţi judiciare române solicitante, în limitele imunităţilor conferite prin convenţie internaţională.

03. În ce constă dublă incriminare?

Răspuns: Extrădarea poate fi admisă numai dacă fapta pentru care este învinuită sau a fost condamnată persoana a cărei extrădare se cere este prevăzută ca infracţiune atât de legea statului solicitant, cât şi de legea statului solicitat.

04. Care sunt condiţiile pentru admiterea cererii de extrădare pe care fapta trebuie să le îndeplinească?

Răspuns:
a) dubla incriminare;
b) să nu fie vorba de o infracţiune de natură politică sau conexă unei infracţiuni politice;
c) să nu fie vorba de o infracţiune militară.

05. Care sunt condiţiile pentru admiterea cererii de extrădare privind acţiunea penală şi competenţa?

Răspuns:
a) infracţiunea să nu atragă competenţa legii penale române;
b) punerea în mişcare din oficiu a acţiunii penale;
c) cauza penală privind infracţiunea ce face obiectul cererii de extrădare să nu se afle pe rolul autorităţilor române;
d) cauza penală privind infracţiunea ce face obiectul cererii de extrădare să nu fi fost soluţionată definitiv;
e) acţiunea penală ori executarea pedepsei să nu se fi stins ca efect al prescripţiei, amnistiei sau graţierii.

06. Care sunt consecinţele respingerii cererii de extrădare?

Răspuns: Respingerea cererii de extrădare, ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor, nu are ca efect înlăturarea răspunderii penale a persoanei în cauză. Indiferent care sunt motivele de fond ale soluţiei de respingere a cererii, autorităţile române vor proceda la urmărirea şi judecarea persoanei a cărei extrădare a fost refuzată.

07. Care sunt consecinţele admiterii cererii de extrădare?

Răspuns: Admiterea cererii de extrădare are ca efect remiterea infractorului autorităţilor statului solicitant în vederea judecării acestuia ori supunerii lui la executarea pedepsei deja aplicate.

08. În ce constă principiul specialităţii extrădării?

Răspuns: Potrivit acestui principiu persoana extrădată nu poate fi urmărită, judecată, ori deţinută în vederea executării unei pedepse, pentru un fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea.

09. În ce condiţie este cu putinţă judecarea sau executarea unei pedepse pentru o altă faptă în cazul persoanei extrădate?

Răspuns:
a) statul român care a predat-o consimte;
b) având posibilitatea să o facă, persoana extrădată nu a părăsit, în termen de 45 de zile de la liberarea sa definitivă, teritoriul statului căruia i-a fost predată, ori dacă s-a înapoiat acolo după ce l-a părăsit.

10. Ce este extrădarea aparentă?

Răspuns: Nu constituie o extrădare în sensul legii interne cererea formulată de o instanţă penală internaţională privind remiterea unui infractor acuzat de comiterea unor crime grave.

11. Care sunt deosebirile dintre extrădarea propriu-zisă şi extrădarea aparentă?

Răspuns:
a) extrădarea aparentă nu presupune un raport între două state, ci între un stat şi o organizaţie/instanţă internaţională;
b) extrădarea aparentă nu îşi are izvorul într-o convenţie de extrădare sau în legea internă, ci în statutul instanţei penale internaţionale respective.

Alte întrebări drept penal, partea generală I (09)

01. Enumeraţi şi definiţi principiile în funcţie de care se poate determina legea penală aplicabilă în cazul unei infracţiuni

Răspuns:
a) principiul teritorialităţii – statul sancţionează infracţiunile comise pe teritoriul său, fără a lua în considerare cetăţenia sau naţionalitatea infractorilor şi a victimelor;
b) principiul personalităţii - presupune aplicarea legii penale a unui stat în cazul faptelor comise de cetăţenii săi, fără a interesa locul comiterii infracţiunii;
c) principiul realităţii – presupune aplicarea legii penale a unui stat în cazul infracţiunilor comise împotriva valorilor sociale aparţinând acelui stat sau cetăţenilor săi;
d) principiul universalităţii – presupune aplicarea legii penale a statului pe al cărui teritoriu se află infractorul, indiferent de locul comiterii infracţiunii sau de cetăţenia infractorului şi a victimei.

02. Ce se înţelege prin noţiunea de teritoriu?

Răspuns: Întinderea de pământ şi apele cuprinse între frontiere, cu subsolul şi spaţiul aerian, precum şi marea teritorială cu solul, subsolul şi spaţiul aerian al acesteia.

03. Care este punctul de vedere al teoriei acţiunii în privinţa locului comiterii infracţiunii?

Răspuns: Infracţiunea se consideră săvârşită acolo unde a avut loc acţiunea, chiar dacă rezultatul s-a produs pe teritoriul altui stat.

04. Care este punctul de vedere al teoriei rezultatului în privinţa locului comiterii infracţiunii?

Răspuns: Infracţiunea se consideră săvârşită pe teritoriul statului unde s-a produs rezultatul faptei, indiferent unde a avut loc actul de executare.

05. Care este punctul de vedere al teoriei ubicuităţii în privinţa locului comiterii infracţiunii?

Răspuns: Infracţiunea se consideră săvârşită pe orice teritoriu unde a avut loc un act de executare sau s-a produs un rezultat.

06. Care sunt condiţiile de aplicare a principiului realităţii legii penale române?

Răspuns:
a) infracţiunea să fie comisă în străinătate;
b) să fie o infracţiune contra siguranţei statului român, o infracţiune contra vieţii sau prin care s-a adus o vătămare gravă integrităţii corporale sau sănătăţii unui cetăţean român.

07. Definiţi extrădarea

Răspuns: Un act juridic bilateral prin care un stat, numit stat solicitat acceptă să remită unui alt stat, numit stat solicitant, o persoană aflată pe teritoriul său, în vederea judecării acesteia ori supunerii ei la executarea unei pedepse în statul solicitant.

08. Clasificaţi extrădarea prin prisma acţiunii celor două state

Răspuns:
a) extrădare activă;
b) extrădare pasivă.

09. Ce este extrădarea activă?

Răspuns: Priveşte procedura derulată de statul solicitant pe lângă statul solicitat în vederea obţinerii remiterii infractorului.

10. Ce este extrădarea pasivă?

Răspuns: Se referă la soluţionarea cererii de extrădare şi remiterea infractorului de către statul solicitat.

11. Clasificaţi extrădarea în funcţie de manifestarea de voinţă a persoanei extrădate

Răspuns:
a) extrădare voluntară;
b) extrădare impusă.

12. Ce este extrădarea voluntară?

Răspuns: Atunci când persoana a cărei remitere este cerută nu se opune extrădării şi acceptă să fie remisă autorităţilor statului solicitant.

13. Ce este extrădarea impusă?

Răspuns: Atunci când remiterea se face în baza unei decizii luate împotriva voinţei persoanei extrădate.

14. Clasificaţi extrădarea în funcţie de organul competent să decidă asupra cererii de extrădare

Răspuns:
a) extrădare judiciară;
b) extrădare administrativă;
c) extrădare mixtă.

15. Ce este extrădarea judiciară?

Răspuns: Atunci când competenţa de a decide revine exclusiv puterii judecătoreşti.

16. Ce este extrădarea administrativă?

Răspuns: Atunci când competenţa revine unui organ administrativ, de regulă Guvernul.

17. Ce este extrădarea mixtă?

Răspuns: Atunci când luarea deciziei de extrădare intervine atât autoritatea judecătorească, cât şi cea executivă.

Alte întrebări drept penal, partea generală I (08)

01. Clasificaţi normele penale în funcţie de funcţia îndeplinită

Răspuns:
a) norme de incriminare;
b) norme integratoare.

02. Ce sunt normele de incriminare?

Răspuns: Normele care impun o anumită conduită sub ameninţarea unei sancţiuni.

03. Ce sunt normele integratoare?

Răspuns: Norme care nu impun o anumită conduită subiecţilor şi nu instituie sancţiuni, menirea lor fiind aceea de a facilita aplicarea normelor de incriminare.

04. Clasificaţi şi definiţi fiecare categorie de normă integratoare

Răspuns:
a) normele directive - instituie principiile ce guvernează aplicarea legii într-o anumită materie;
b) normele interpretative – prin care se explică înţelesul ce trebuie atribuit altor norme;
c) normele de conflict – prin care se reglementează modul de soluţionare a situaţiilor în care mai multe norme au vocaţie de aplicare concomitentă cu privire la o anumită situaţie;
d) normele tranzitorii – care prevăd modul de rezolvare a situaţiilor în care un raport juridic s-a întins sub efectul mai multor legi.

05. Clasificaţi normele penale în funcţie de elementele care se găsesc în structura unei anumite norme

Răspuns:
a) norme complete;
b) norme incomplete.

06. Ce sunt normele complete?

Răspuns: Acele norme care conţin toate elementele specifice dispoziţiei şi sancţiunii, astfel că ele se pot aplica în mod autonom.

07. Ce sunt normele incomplete?

Răspuns: Acele norme juridice din structura cărora lipseşte fie dispoziţia, fie sancţiunea, fie elemente ale acestora, pe care le împrumută din conţinutul altor norme.

08. Clasificaţi normele incomplete

Răspuns:
a) norme-cadru (sau norme în alb);
b) norme de trimitere;
c) norme de referire.

09. Definiţi normele în alb

Răspuns: Acele norme prin care se fixează o incriminare-cadru şi sancţiunea corespunzătoare acesteia, urmând ca detalierea faptelor interzise prin incriminarea-cadru să se realizeze ulterior, printr-o altă normă.

10. Definiţi normele de trimitere

Răspuns: Normele incomplete care împrumută dispoziţia sau sancţiunea din cuprinsul altor norme, devenind ulterior independente faţă de acestea.

11. Definiţi normele de referire

Răspuns: Normele care împrumută dispoziţia sau sancţiunea dintr-o altă normă, rămânând ulterior legate de aceasta, astfel că orice modificare a normei la care se face referire afectează norma de referire.

Alte întrebări drept penal, partea generală I (06)

01. Ce se înţelege prin izvor de drept penal?

Răspuns: Modul de manifestare sau forma pe care regula de drept o îmbracă şi sub care se face cunoscută persoanelor ţinute să se conformeze acesteia.

02. Clasificaţi izvoarele dreptului penal în funcţie de forma pe care o îmbracă

Răspuns:
a) izvoare scrise;
b) izvoare nescrise.

03. Clasificaţi izvoarele dreptului penal în funcţie de autoritatea de la care emană

Răspuns:
a) izvoare interne;
b) izvoare externe.

04. Clasificaţi izvoarele dreptului penal în funcţie de modul de operare

Răspuns:
a) izvoare directe;
b) izvoare indirecte.

05. Ce se înţelege prin noţiunea de lege penală?

Răspuns: Orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi şi decrete.

06. Prin ce fel de lege sunt reglementate infracţiunile şi pedepsele?

Răspuns: Lege organică.

07. Enumeraţi izvoarele interne de drept penal

Răspuns:
a) Constituţia;
b) legile organice şi actele normative asimilate acestora;
c) ordonanţele de urgenţă;
d) cutuma;
e) decretele prezidenţiale;
f) deciziile Curţii Constituţionale;
g) deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii;
h) tratatele şi convenţiile internaţionale ratificate de statul român;
i) actele adoptate la nivelul Uniunii Europene.

08. Enumeraţi izvoarele externe de drept penal

Răspuns:

a) tratatele şi convenţiile internaţionale ratificate de statul român;
b) actele adoptate la nivelul Uniunii Europene.

09. Care este aportul Constituţiei ca izvor de drept penal?

Răspuns: Constituţia consacră o serie de reguli care, fie privesc direct dreptul penal, fie constituie principii generale de drept care îşi găsesc aplicarea şi în materia dreptului penal.

10. Care este aportul deciziilor Curţii Constituţionale ca izvor de drept penal?

Răspuns: Deciziile Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe sunt obligatorii şi opozabile erga omnes. Aceste decizii au caracter de izvoare de drept penal căci, deci ele nu creează norme de incriminare, au capacitatea de a scoate din vigoare o astfel de normă.

11. Ce sunt deciziile interpretative ale Curţii Constituţionale?

Răspuns: Sunt acele decizii care atribuie normei penale o anumită semnificaţie, restrângând de regulă sfera sfera de incidenţă a textului, pentru a-l face compatibil cu prevederile constituţionale.

12. Ce sunt deciziile manipulative ale Curţii Constituţionale?

Răspuns: Determină o reformulare a obiectului protecţiei penale, în scopul de a-l face compatibil cu prevederile constituţionale.

Alte întrebări drept penal, partea generală I (07)

01. Care sunt domeniile predilecte în care cutuma poate interveni cu valoare de izvor de drept penal?

Răspuns: Sfera cauzelor care fac ca fapta să nu fie infracţiune, şi respectiv interpretarea legii penale.

02. Dintre atribuţiile preşedintelor, care este aceea ce vizează domeniul dreptului penal?

Răspuns: Acordarea graţierii individuale.

03. Care este menirea recursului în interesul legii?

Răspuns: Este menit să asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii penale şi de procedură penală pe întreg teritoriul ţării.

04. Ce sunt izvoarele internaţionale directe ale dreptului penal?

Răspuns: Tratatele şi convenţiile internaţionale care, o dată ratificate, creează drepturi şi obligaţii în sarcina persoanelor fizice sau juridice şi a organelor judiciare, fiind deci aplicabile în mod nemijlocit de către instanţele române.

05. Ce sunt izvoarele internaţionale indirecte ale dreptului penal?

Răspuns: Acele tratate sau convenţii internaţionale care, o dată ratificate, creează în sarcina statului obligaţia de a introduce în legislaţia penală internă o anumită reglementare.

06. Ce fel de normă este norma penală?

Răspuns: Norma imperativă.

07. Care sunt elementele care se regăsesc în structura normei penale?

Răspuns:
a) dispoziţia;
b) sancţiunea.

08. Clasificaţi normele penale după conţinutul şi sfera de incidenţă

Răspuns:
a) norme generale;
b) norme speciale.

09. Ce sunt normele generale?

Răspuns: Sunt cele care prevăd condiţiile în care se nasc, se modifică şi se sting raporturile juridice penale, fiind incidente în cazul comiterii oricărei fapte sau a unei anumite categorii de fapte.

10. Ce sunt normele speciale?

Răspuns: Normele care prevăd condiţiile în care o anumită fapte constituie infracţiune şi pedeapsa aplicată în cazul comiterii ei.

11. Clasificaţi normele penale în funcţie de conţinutul conduitei cerute indivizilor

Răspuns:
a) norme prohibitive;
b) norme onerative.

12. Ce sunt normele prohibitive?

Răspuns: Normele a căror dispoziţie interzice o anumită acţiune.

13. Ce sunt normele onerative?

Răspuns: Cele care impun obligaţia de a efectua o anumită activitate.

14. Clasificaţi normele penale în funcţie de obligativitatea conduitei impuse subiecţilor

Răspuns:
a) norme imperative;
b) norme permisive.

15. Ce sunt normele imperative?

Răspuns: Cele care impun o conduită obligatorie.

16. Ce sunt normele permisive?

Răspuns: Cele care lasă subiecţilor de drept posibilitatea alegerii unei anumite conduite.

Estimeaza si Castiga – Camera video Sony Handycam

Castiga creditele ce iti pot aduce un super produs estimand pretul final al acestuia la licitatia de pe FalvoRotaryBids.ro.

Estimeaza la ce pret se va incheia licitatia si posteaza-l ca si comentariu la aceasta pagina si poti castiga unul dintre cele 3 premii oferite de FalvoRotaryBids.ro situl Nr. 1 in licitatii on-line.

Astazi produsul de pe FalvoRotaryBids.ro pentru care se fac estimari este :

Alte întrebări drept penal, partea generală I (05)

01. Definiţi principiul caracterului personal al răspunderii penale

Răspuns: Potrivit acestui principiu nicio persoană nu poate fi trasă la răspundere penală pentru o infracţiune comisă de o altă persoană şi nici nu poate fi obligată la executarea unei sancţiuni penale aplicate altuia.

02. Definiţi principiul minimei intervenţii (principiul subsidiarităţii)

Răspuns: Implică o restrângere, pe cât posibil, a recurgerii la mijloacele penale de protecţie a valorilor sociale, atunci când imperativul apărării acestor valori poate fi realizat prin mijloace aparţinând altor ramuri de drept (civil, contravenţional, disciplinar).

03. Definiţi principiul individualizării

Răspuns: Sancţiunile trebuie să fie astfel stabilite încât să reflecte periculozitatea faptei şi făptuitorului şi să asigure realizarea scopurilor acestor sancţiuni. Cu alte cuvinte, consecinţele angajării răspunderii penale trebuie să fie proporţionale cu situaţiile care au antrenat această răspundere.

04. Enumeraţi categoriile de individualizare

Răspuns:
a) individualizarea legală;
b) individualizarea judiciară;
c) individualizarea administrativă.

05. Ce este individualizarea legală?

Răspuns: Se realizează de către legiuitor prin stabilirea pedepselor legale pentru fiecare infracţiune în parte.

06. Ce este individualizarea judiciară?

Răspuns: Constă în determinarea sancţiunii concrete pe care infractorul trebuie să o execute pentru fapta comisă. Este atributul instanţei de judecată.

07. Ce este individualizarea administrativă?

Răspuns: Este cea care se realizează după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, în timpul executării sancţiunii.

08. Definiţi principiul umanismului dreptului penal

Răspuns: Impune recunoaşterea faptului că infractorul, indiferent de infracţiunea pe care a comis-o, este şi rămâne o persoană umană, care are dreptul de a fi tratată ca atare şi reintegrată în comunitate după executarea sancţiunii.

Alte întrebări drept penal, partea generală I (04)

01. Definiţi interpretarea legii penale

Răspuns: Operaţiunea logico-raţională care se efectuează în vederea aplicării normelor juridice şi are drept scop aflarea înţelesului exact al unei dispoziţii legale, pentru a putea stabili dacă şi în ce limite aceasta îşi găseşte aplicare într-un anumit caz concret.

02. Clasificaţi interpretarea în funcţie de metoda utilizată

Răspuns:
a) interpretarea gramaticală;
b) interpretarea istorică;
c) interpretarea logico-sistematică;
d) interpretarea teleologică.

03. Ce este interpretarea gramaticală?

Răspuns: Acea modalitate care îşi propune să stabilească semnificaţia normei penale pornind de la sensul termenilor utilizaţi de către legiuitor.

04. Ce este interpretarea istorică?

Răspuns: Porneşte de la premisa că dreptul nu se poate detaşa de contextul social-politic în care a fost creat şi constă în căutarea înţelesului normei de drept penal prin studierea condiţiilor de ordin politic, social, economic, juridic în care a fost adoptată.

05. Ce este interpretarea logico-sistematică?

Răspuns: Îşi propune să descifreze sensul unei norme legale pornind de la integrarea ei în logica generală a sistemului legal şi de la conexiunile sale cu alte norme.

06. Ce este interpretarea teleologică?

Răspuns: Metoda care îşi propune lămurirea înţelesului normei juridice pornind de la finalitatea acesteia.

07. În ce constă interpretarea evolutivă a legii?

Răspuns: Interpretarea teleologică poate conduce la o interpretare evolutivă a legii penale, prin actualizarea continuă a textelor legale, încercându-se astfel ca, fără a contrazice sensul literal al termenilor utilizaţi, aceste texte să fie în acord cu nivelul de dezvoltare a societăţii şi să corespundă necesităţilor momentului.

08. Delimitaţi interpretarea evolutivă de analogie

Răspuns: Interpretarea extensivă se deosebeşte de analogie prin aceea că, în vreme ce interpretarea extensivă are ca efect includerea în conţinutul normei a unui maxim de accepţiuni permise de sensul literal al termenilor utilizaţi de legiuitor, fără a-l depăşi, analogia presupune extinderea aplicării unei norme dincolo de accepţiunile posibile ale noţiunilor utilizate în preceptul normei.

09. Ce este neretroactivitatea legii?

Răspuns: Această consecinţă a principiului legalităţii vizează interzicerea aplicării retroactive a legii penale.

10. Care sunt implicaţiile principiului legalităţii pedepsei pentru legiuitor?

Răspuns:
a) stabilirea speciei sancţiunii pentru fiecare infracţiune în parte;
b) stabilirea conţinutului fiecărei sancţiuni prevăzute de lege;
c) stabilirea duratei sau cuantumului sancţiunii aplicabile;
d) stabilirea criteriilor pe baza cărora judecătorul va face individualizarea judiciară, în cadrul limitelor speciale.

11. Care sunt implicaţiile principiului legalităţii pedepsei pentru judecător?

Răspuns:
a) nu poate stabili o altă sancţiune decât cea aplicabilă, potrivit legii, pentru fapta comisă;
b) nu poate depăşi niciodată limitele generale ale unei specii de pedeapsă, indiferent de natura sau numărul cauzelor de atenuare sau agravare incidente;
c) nu poate aplica în mod cumulativ sancţiuni prevăzute alternativ de lege;
d) trebuie să respecte criteriile de individualizare a pedepsei şi modalităţile de executare prevăzute de lege.

Alte întrebări drept penal, partea generală I (03)

01. Definiţi principiile fundamentale ale dreptului penal

Răspuns: Acele idei directoare care guvernează întreaga materie a dreptului penal, influenţând atât activitatea de elaborare a normelor penale, cât şi cea de aplicare a acestora.

02. Enumeraţi principiile fundamentale ale dreptului penal

Răspuns:
a) principiul legalităţii incriminării şi pedepsei;
b) principiul caracterului personal al răspunderii penale;
c) principiul minimei intervenţii;
d) principiul individualizării;
e) principiul umanismului.

03. Definiţi principiul legalităţii incriminării

Răspuns: Principiul legalităţii incriminării şi pedepsei presupune că nici o faptă nu poate fi considerată ca infracţiune dacă nu există o lege care să prevadă acest lucru (nullum crimen sine lege) şi nicio sancţiune penală nu poate fi aplicată dacă ea nu era prevăzută de lege pentru fapta comisă (nulla poena sine lege).

04. Care sunt implicaţiile principiului legalităţii incriminării?

Răspuns: Sub aspect material, principiul legalităţii impune legiuitorului două obligaţii fundamentale: aceea de a prevedea într-un text de lege faptele considerate ca infracţiuni şi sancţiunile aferente (lex scripta) şi respectiv aceea de a redacta textul legal cu suficientă claritate, pentru ca orice persoană să îşi poată da seama care sunt acţiunile sau inacţiunile ce intră sub incidenţa ei (lex certa). Aspectul formal se referă la obligaţia adoptării normelor penale sub forma legii organice.

05. Ce este imperativul lex stricta?

Răspuns: Acest imperativ limitează, în principiu, sfera dreptului penal la actele normative de forţă egală sau superioară legii organice şi exclude izvoarele nescrise.

06. Ce este imperativul lex certa?

Răspuns: Norma de incriminare trebuie să îndeplinească o condiţie suplimentară, aceea de a fi redactată cu suficientă claritate, astfel încât orice persoană să îşi dea seama dacă o acţiune sau inacţiune intră sub imperiul său.

07. Care sunt cele două reguli esenţiale care decurg pentru judecător din principiul legalităţii incriminării şi pedepsei?

Răspuns:
a) în dreptul penal analogia este interzisă;
b) normele dreptului penal sunt de strictă interpretare.

08. Definiţi analogia

Răspuns: Extinderea aplicării unei norme penale cu privire la o situatie nereglementată expres dar care este asemănătoare cu cea descrisă de norma respectivă.

09. În ce constă clauza legală de analogie?

Răspuns: Este vorba despre acele dispoziţii prin care însuşi legiuitorul permite explicit aplicarea unei anumite norme legale care reglementează o anumită ipoteză, “în alte cazuri similare”.

10. Ce sunt clauzele de analogie cu caracter omogen şi care este raportul lor cu principiul legalităţii?

Răspuns: Atunci când situaţiile reglementate de norma legală care conţine şi clauza de analogie au un caracter omogen se consideră că acest mod de reglementare nu contravine principiului legalităţii. Aceasta deoarece prin recurgerea la un astfel de procedeu exemplificativ legiuitorul circumscrie implicit criteriul de determinare al ipotezelor avute în vedere.

11. Ce sunt clauzele de analogie cu caracter eterogen şi care este raportul lor cu principiul legalităţii?

Răspuns: În ipoteza în care însă enumerarea are un caracter eterogen şi, din această cauză, nu permite evidenţierea criteriului utilizat de legiuitor, clauza referitoare la aplicarea normei “în alte situaţii similare" contravine principiului legalităţii, fiind o veritabilă analogie.

12. Ce este analogia în favoarea inculpatului şi care este raportul ei cu principiul legalităţii?

Răspuns: Analogia în favoarea inculpatului (analogia in bonam partem) continuă să facă obiectul unor dispute în literatura de specialitate. Se admite în general că atunci când operează în favoarea inculpatului, clauzele legale de analogie sunt admisibile indiferent de caracterul lor omogen sau eterogen.

13. Care sunt condiţiile de aplicare a analogiei în favoarea inculpatului?

Răspuns:
a) norma legală existentă să nu acopere ipoteza examinată în niciuna dintre interpretările care s-ar putea da termenilor utilizaţi;
b) lacuna în reglementare să nu fie intenţionată, adică să nu fie rezultatul unei alegeri pe care legiuitorul a făcut-o prin reglementarea, cu caracter limitativ, a unor situaţii;
c) norma aplicabilă să nu fie una de excepţie, în acest caz ea fiind de strictă interpretare.

Alte întrebări drept penal, partea generală I (02)

01. Care sunt cele două părţi fundamentale ale dreptului penal?

Răspuns:
a) partea generală;
b) partea specială.

02. Ce cuprinde dreptul penal general?

Răspuns: Regulile aplicabile ansamblului infracţiunilor reglementate de legislaţia penală, indiferent de natura acestora.

03. Din ce este format dreptul penal special?

Răspuns: Elementele constitutive ale fiecărei infracţiuni în parte, sancţiunile aplicabile acesteia, precum şi eventualele derogări de la regulile dreptului penal general, incidente în cazul acesteia.

04. Ce este dreptul penal intern?

Răspuns: Totalitatea normelor juridice penale elaborate de către statul român pentru reglementarea unor raporturi juridice penale care rămân în totalitate în cadrul dreptului naţional.

05. Ce este dreptul penal internaţional?

Răspuns: Cuprinde în primul rând regulile care reglementează cooperarea şi asistenţa juridică internaţională în materie penală (extrădarea, transmiterea procedurilor penale, transferul persoanelor condamnate, recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine etc.).

06. Ce este dreptul internaţional penal?

Răspuns: Conţine acele norme juridice prin care anumite fapte sunt incriminate ca infracţiuni în plan internaţional.

07. Care sunt cele două mari categorii în care sunt grupaţi parametrii constituţionali de control asupra legislaţiei penale?

Răspuns:
a) principiile constituţionale ale dreptului penal, respectiv principiile edictate de Constituţie cu aplicabilitate specială în sfera dreptului penal;
b) principiile constituţionale incidente în materia dreptului penal, adică acele principii constituţionale nespecifice dreptului penal, apte însă de a influenţa obiectul şi întinderea protecţiei penale.

08. Care sunt criteriile de delimitare între ilicitul penal şi cel contravenţional

Răspuns: Criteriul de delimitare între infracţiuni şi contravenţii este unul cantitativ, respectiv gravitatea atingerii aduse valorii ocrotite.

09. Enumeraţi implicaţiile practice ale diferenţei cantitative dintre ilicitul penal şi cel contravenţional

Răspuns:
a) aceeaşi faptă nu poate constitui infracţiune şi contravenţie în acelaşi timp.
b) sancţiunile prevăzute pentru infracţiuni şi contravenţii ar trebui să reflecte această diferenţă de ordin cantitativ între cele două forme ale ilicitului juridic în sensul că amenda contravenţională să nu depăşească amenda penală;
c) dreptul contravenţional trebuie să împrumute principiile fundamentale ale dreptului penal (legalitate, caracterul personal al răspunderii, răspunderea subiectivă) şi garanţiile procedurale care însoţesc aplicarea unei sancţiuni penale (prezumţia de nevinovăţie, dreptul la apărare etc.).

10. Care sunt elementele care ţin de interdependenţa dintre dreptul penal şi dreptul procesual penal?

Răspuns:
a) dreptul procesual penal apare ca un mijloc pentru aplicarea normelor de drept penal material;
b) dreptul procesual penal apare ca un instrument de protecţie a cetăţeanului împotriva aplicării abuzive a dreptului penal material;
c) tocmai datorită importanţei garanţiilor unui proces echitabil, dreptul penal material apără unele dintre aceste garanţii, prevăzând sancţiuni penale în cazul faptelor prin care li se aduce atingere;
d) trebuie menţionată reglementarea de către Codul penal a unor instituţii care, prin natura şi efectele lor, ţin în egală măsură de dreptul penal material şi de dreptul procesual penal.

Alte întrebări drept penal, partea generală I (01)

01. Definiţi dreptul penal

Răspuns: Un ansamblu de norme juridice drept public prin care sunt reglementate faptele ce constituie infracţiuni precum şi condiţiile şi consecinţele angajării răspunderii în cazul comiterii acestor fapte.

02. Ce se înţelege prin funcţiile dreptului penal?

Răspuns: Prin funcţiile dreptului penal înţelegem rolul pe care acesta, o dată configurat pe baza principiilor sale fundamentale, trebuie să îl îndeplinească în societate.

03. Enumeraţi funcţiile dreptului penal

Răspuns:
a) funcţia protectoare;
b) funcţia educativă.

04. Ce este funcţia protectoare a dreptului penal?

Răspuns: Dreptul penal protejează întâi de toate valorile sociale fundamentale ale vieţii în societate, dar în acelaşi timp, asigură o protecţie a individului infractor împotriva unor reacţii disproporţionate sau abuzive ale puterii de stat.

05. Care sunt aspectele pe care le presupune protecţia valorilor sociale realizată de dreptul penal?

Răspuns: Aspectul preventiv – prevenirea faptelor care pot aduce atingere valorilor ocrotite, şi respectiv aspectul represiv – sancţionarea persoanelor care au comis asemenea fapte.

06. Ce este funcţia educativă a dreptului penal?

Răspuns: Această funcţie se realizează prin sedimentarea în timp în conştiinţa socială a importanţei valorilor sociale ocrotite şi prin motivarea membrilor societăţii în sensul respectării unei anumite dispoziţii legale, dincolo de ameninţarea unei sancţiuni penale.

07. Enumeraţi caracterele dreptului penal

Răspuns:
a) caracterul de drept public;
b) caracterul autonom;
c) caracterul subsidiar;
d) caracterul selectiv.

08. Care sunt argumentele în favoarea caracterului de drept public al dreptului penal?

Răspuns:
a) valorile sociale apărate de dreptul penal sunt de interes public;
b) raporturile de drept penal se stabilesc întotdeauna între Stat şi o persoană fizică, nefiind raporturi stabilite între particulari;
c) dreptul de a stabili care fapte constituie infracţiuni şi sancţiunile aplicabile este un drept exclusiv al Statului;
d) titularul dreptului de a trage la răspundere penală o persoană este statul.

09. Care sunt cele trei elemente care definesc autonomia dreptului penal?

Răspuns:
a) autonomia normativă;
b) autonomia conceptuală;
c) autonomia procedurală.

10. În ce constă autonomia normativă a dreptului penal?

Răspuns: Aptitudinea dreptului penal de a crea el însuşi norme de conduită, fără a se limita la sancţionarea încălcării normelor impuse de alte ramuri de drept.

11. În ce constă autonomia conceptuală a dreptului penal?

Răspuns: Dreptul penal nu este ţinut de sensul pe care anumiţi termeni îl au în contextul ramurilor de drept din care sunt preluaţi, ci poate conferi un alt sens acestor noţiuni.

12. În ce constă autonomia procedurală a dreptului penal?

Răspuns: Procesul penal se bucură de regulă de o independenţă completă în raport de procedurile nepenale în care s-ar statua asupra aceloraşi fapte.

13. În ce constă caracterul subsidiar al dreptului penal?

Răspuns: Caracterul subsidiar al dreptului penal implică obligaţia legiuitorului de a recurge la mijloacele specifice acestei ramuri doar atunci când valoarea socială nu poate fi eficient protejată prin sancţiunile edictate de alte ramuri, mai puţin restrictive în privinţa drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

14. Care sunt cele trei elemente care reliefează caracterul selectiv al dreptului penal?

Răspuns:
a) dreptul penal nu protejează valoarea socială împotriva oricăror atingeri, ci doar împotriva anumitor conduite specifice, susceptibile să o lezeze;
b) sfera acţiunilor relevante pentru dreptul penal este mult mai restrânsă în raport de cea a faptelor considerate ilicite în raport de normele altor ramuri de drept;
c) acţiunile considerate ca reprobabile exclusiv din punct de vedere moral, care nu afectează ordinea publică sau terţii, rămân de regulă în afara cadrului de sancţionare al dreptului penal.

Estimeaza si Castiga – Consola XBOX 360 Slim HDD 4GB

Castiga creditele ce iti pot aduce un super produs estimand pretul final al acestuia la licitatia de pe FalvoRotaryBids.ro.

Estimeaza la ce pret se va incheia licitatia si posteaza-l ca si comentariu la aceasta pagina si poti castiga unul dintre cele 3 premii oferite de FalvoRotaryBids.ro situl Nr. 1 in licitatii on-line.

Astazi produsul de pe FalvoRotaryBids.ro pentru care se fac estimari este :

Materiale pentru anul II

Întrebări şi răspunsuri

Întrebări Drept administrativ II 1

Întrebări Drept administrativ II 2

Întrebări Drept administrativ II 3

Întrebări Drept administrativ II 4

Întrebări Drept administrativ II 5

Întrebări Drept administrativ II 6

Întrebări Drept administrativ II 7

Întrebări Drept administrativ II 8

Întrebări Drept administrativ II 9

Întrebări Drept administrativ II 10

Întrebări Drept administrativ II 11

Întrebări Drept administrativ II 12

Întrebări Drept administrativ II 13

Întrebări Drept administrativ II 14

Întrebări Drept administrativ II 15

Întrebări Drept administrativ II 16

Întrebări Drept administrativ II 17

Întrebări Drept administrativ II 18

Întrebări Drept administrativ II 19

Întrebări Drept administrativ II 20

Întrebări Drept administrativ II 21

Întrebări Drept administrativ II 22

Întrebări Drept administrativ II 23

Întrebări Drept administrativ II 24

Întrebări drept penal, partea generală I, 1

Întrebări drept penal, partea generală I, 2

Întrebări drept penal, partea generală I, 3

Întrebări drept penal, partea generală I, 4

Întrebări drept penal, partea generală I, 5

Întrebări drept penal, partea generală I, 6

Întrebări drept penal, partea generală I, 7

Întrebări drept penal, partea generală I, 8

Întrebări drept penal, partea generală I, 9

Întrebări drept penal, partea generală I, 10

Întrebări drept penal, partea generală I, 11

Întrebări drept penal, partea generală I, 12

Întrebări drept penal, partea generală I, 13

Întrebări drept penal, partea generală I, 14

Întrebări drept penal, partea generală I, 15

Întrebări drept penal, partea generală I, 16

Întrebări drept penal, partea generală I, 17

Întrebări drept penal, partea generală I, 18

Întrebări drept penal, partea generală I, 19

Întrebări drept penal, partea generală I, 20

Întrebări drept penal, partea generală I, 21

Întrebări drept penal, partea generală I, 22

Întrebări drept penal, partea generală I, 23

Întrebări drept penal, partea generală I, 24

Întrebări drept penal, partea generală I, 25

Întrebări drept penal, partea generală I, 26

Întrebări drept penal, partea generală I, 27

Întrebări drept penal, partea generală I, 28

Întrebări drept penal, partea generală I, 29

Întrebări drept penal, partea generală I, 30

Alte întrebări drept penal, partea generală I (01)

Alte întrebări drept penal, partea generală I (02)

Alte întrebări drept penal, partea generală I (03)

Alte întrebări drept penal, partea generală I (04)

Alte întrebări drept penal, partea generală I (05)

Alte întrebări drept penal, partea generală I (06)

Alte întrebări drept penal, partea generală I (07)

Alte întrebări drept penal, partea generală I (08)

Alte întrebări drept penal, partea generală I (09)

Alte întrebări drept penal, partea generală I (10)

Alte întrebări drept penal, partea generală I (11)

Alte întrebări drept penal, partea generală I (12)

Alte întrebări drept penal, partea generală I (13)

Alte întrebări drept penal, partea generală I (14)

Alte întrebări drept penal, partea generală I (15)

Alte întrebări drept penal, partea generală I (16)

Alte întrebări drept penal, partea generală I (17)

Alte întrebări drept penal, partea generală I (18)

Alte întrebări drept penal, partea generală I (19)

Alte întrebări drept penal, partea generală I (20)

Alte întrebări drept penal, partea generală I (21)

Alte întrebări drept penal, partea generală I (22)

Alte întrebări drept penal, partea generală I (23)

Alte întrebări drept penal, partea generală I (24)

Alte întrebări drept penal, partea generală I (25)

Alte întrebări drept penal, partea generală I (26)

Alte întrebări drept penal, partea generală I (27)

Alte întrebări drept penal, partea generală I (28)

Alte întrebări drept penal, partea generală I (29)

Alte întrebări drept penal, partea generală I (30)

Alte întrebări drept penal, partea generală I (31)

Alte întrebări drept penal, partea generală I (32)

Alte întrebări drept penal, partea generală I (33)

Alte întrebări drept penal, partea generală I (34)

Alte întrebări drept penal, partea generală I (35)

Alte întrebări drept penal, partea generală I (36)

Întrebări de control (1) – psihologie judiciară

Întrebări de control (2) – psihologie judiciară

Întrebări de control (3) – psihologie judiciară

Întrebări de control (4) – psihologie judiciară

Întrebări de control (5) – psihologie judiciară

Întrebări de control (6) – psihologie judiciară

Întrebări de control (7) – psihologie judiciară

Întrebări la teoria generală a obligaţiilor (01)

Întrebări la teoria generală a obligaţiilor (02)

Întrebări la teoria generală a obligaţiilor (03)

Întrebări la teoria generală a obligaţiilor (04)

Întrebări la teoria generală a obligaţiilor (05)

Întrebări la teoria generală a obligaţiilor (06)

Întrebări la teoria generală a obligaţiilor (07)

Întrebări la teoria generală a obligaţiilor (08)

Întrebări la teoria generală a obligaţiilor (09)

Întrebări la teoria generală a obligaţiilor (10)


Note de lectură

F. Streteanu - Drept penal. Partea generală (I) – note de curs

F. Streteanu - Drept penal. Partea generală (II) – note de curs

F. Streteanu - Drept penal. Partea generală (III) – note de curs

F. Streteanu - Drept penal. Partea generală (IV) – note de curs

Liviu Pop şi Liviu-Marius Harosa, Drept civil. Drepturile reale principale I (note de lectura)

Liviu Pop şi Liviu-Marius Harosa, Drept civil. Drepturile reale principale II (note de lectura)

Liviu Pop şi Liviu-Marius Harosa, Drept civil. Drepturile reale principale III (note de lectura)

Liviu Pop şi Liviu-Marius Harosa, Drept civil. Drepturile reale principale IV (note de lectura)

Liviu Pop şi Liviu-Marius Harosa, Drept civil. Drepturile reale principale V (note de lectura)

Liviu Pop şi Liviu-Marius Harosa, Drept civil. Drepturile reale principale VI (note de lectura)

Liviu Pop şi Liviu-Marius Harosa, Drept civil. Drepturile reale principale VII (note de lectura)

Liviu Pop şi Liviu-Marius Harosa, Drept civil. Drepturile reale principale VIII (note de lectura)

Liviu Pop şi Liviu-Marius Harosa, Drept civil. Drepturile reale principale IX (note de lectura)

Liviu Pop şi Liviu-Marius Harosa, Drept civil. Drepturile reale principale X (note de lectura)


Recenzii

Teste şi subiecte de examen

Subiecte Drept civil. Drepturi reale (20.01.2009)

Subiectele drept civil, obligatii, iunie 2010

Subiectele drept civil, obligatii, septembrie 2010

Subiecte Drepturi reale - sesiunea ianuarie 2011

Speţe

Drept civil – drepturi reale (speţa 1)

Drept civil – drepturi reale (speţa 2)

Speţa 1, drept civil

Speţa 2, drept civil

Speţa 3, drept civil

Speţa 4, drept civil

Speţa 5, drept civil

Speţa 5, drept civil

Speţa 6, drept civil

Speţa 7, drept civil

Speţa 8, drept civil

Speţa 9, drept civil

Speţa 10, drept civil

Drept administrativ, speţa 1

Drept administrativ, speţa 2

Drept administrativ, speţa 3

Drept administrativ, speţa 4

Drept administrativ, speţa 5

Drept administrativ, speţa 6

Drept administrativ, speţa 7


Referate

Suveranitatea

Alte întrebări drept civil (XIV)

01. Definiţi drepturile de creanţă

Răspuns: Dreptul patrimonial în temeiul căruia subiectul activ, denumit creditor, poate pretinde subiectului pasiv, denumit debitor, să dea, să facă sau să nu facă ceva la care acesta din urmă ar fi fost îndreptăţit în absenţa angajamentului său juridic.

02. Clasificaţi drepturile de creanţă

Răspuns: Sunt drepturi principale şi drepturi accesorii. Sunt principale acele drepturi de creanţă care au o existenţă de sine stătătoare şi sunt accesorii acele drepturi de creanţă care există pe lângă un alt drept de creanţă şi numai în măsura în care acestea din urmă există. Drepturile de creanţă accesorii rezultă, de regulă, din convenţii accesorii.

03. Definiţi clauza penală

Răspuns: Clauza penală este o convenţie accesorie prin care părţile unui contract determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a faptului că debitorul nu a executat obligaţia ori a executat-o necorespunzător sau cu întârziere.

04. Comparaţi drepturile reale şi cele de creanţă din punct de vedere a determinării subiectelor

Răspuns: În cazul dreptului real, subiectul activ, adică titularul său, este determinat. În schimb, subiectul pasiv – titularul obligaţiei corelative dreptului real – este nedeterminat, fiind format din toate celelalte subiecte de drept.

În cazul drepturilor de creanţă, spre deosebire de drepturile reale, atât subiectul activ cât şi subiectul pasiv sunt deopotrivă determinaţi. Determinarea subiectelor este o trăsătură care ţine de esenţa dreptului de creanţă, întrucât, prin definiţie, puterea subiectului activ se îndreaptă împotriva unei/unor persoane determinate.

05. Ce este atributul de urmărire?

Răspuns: Posibilitatea legal recunoscută titularului dreptului real de a se îndrepta cu o acţiune împotriva oricărei alte persoane la care se află bunul ce formează obiectul acestui drept.

06. Ce este atributul de preferinţă?

Răspuns: Faptul că, aflat în concurs procesual cu aceste alte persoane, adevăratul titular va fi preferat, în măsura în care îşi va dovedi dreptul.

07. Care este obiectul drepturilor reale?

Răspuns: Întrucât drepturile reale presupun acte de stăpânire a unui bun, asupra căruia se exercită însăşi atributele care alcătuiesc conţinutul acelui drept, pare evident că obiect al acestor drepturi pot fi numai bunurile certe, individual determinate.

08. Care este obiectul drepturilor de creanţă?

Răspuns: Obiectul drepturilor de creanţă nu este un bun, ci o prestaţie oarecare (o activitate a debitorului), prestaţie la care este îndreptăţit creditorul şi este îndatorat debitorul.

09. Trăsăturile obligaţiei corelative drepturilor reale

Răspuns:
a) invariabilă (nu diferă de la un drept real la altul);
b) generală (revine, fără deosebire, tuturor celorlalte subiecte de drept);
c) negativă (în virtutea căreia toate subiectele de drept trebuie să se abţină de la orice conduită care ar stânjeni exerciţiul atributelor specifice dreptului real);
d) legală (nu rezultă dintr-o convenţie, ci din însăşi legea care permite constituirea dreptului real);
e) extrapatrimonială (nu poate fi “contabilizată” în pasivul patrimonial al vreunui subiect de drept).

10. Trăsăturile obligaţiei corelative drepturilor de creanţă

Răspuns:
a) particulară (există între creditor şi debitor);
b) variabilă (prestaţia care formează obiectul ei nu este mereu aceeaşi).

11. În ce constă obligaţia de a da?

Răspuns: A constitui sau transmite un drept real.

12. În ce constă obligaţia de a face?

Răspuns: A săvârşi o anumită acţiune.

13. În ce constă obligaţia de a nu face?

Răspuns: A se abţine de la o anumită acţiune.

14. Care este diferenţa dintre obligaţia de a nu face din cazul drepturilor reale şi din cazul drepturilor de creanţă?

Răspuns: Şi într-un caz şi în celălalt subiectul pasiv trebuie să se abţină de la a face ceva. Această asemănare este doar de faţadă, deoarece între cele două cazuri există deosebiri esenţiale. A nu face, în cazul drepturilor reale, este o obligaţie generală, abstractă şi de sorginte legală, pe când în cazul drepturilor de creanţă este una particulară, determinată şi de sorginte convenţională, care semnifică o limitare a libertăţii persoanei ce rezultă din propria ei voinţă. Aceasta deoarece, cel ce printr-o convenţie se obligă a nu face, renunţă practic la posibilitatea de a face ceva ce ar fi putut să facă în lipsa angajamentului asumat.

15. Care este posibilitatea constituirii drepturilor reale? Dar a drepturilor de creanţă?

Răspuns: Drepturile reale sunt limitate ca număr. În schimb, drepturile de creanţă sunt nelimitate ca număr.

16. Care este semnificaţia drepturilor potestative?

Răspuns: Aceste drepturi semnifică puterea conferită titularului lor, persoană fizică sau juridică, de a influenţa unilateral şi discreţionar o situaţie juridică preexistentă, modificând-o, stingând-o sau dând naştere în locul acesteia unei situaţii juridice noi.

17. Care este obiectul drepturilor potestative?

Răspuns: O situaţie juridică (prezentă sau chiar viitoare) care se stinge sau se modifică în urma exercitării lor.

18. În ce constă datoria corespunzătoare drepturilor potestative?

Răspuns: Drepturilor potestative le corespunde o obligaţie specifică a subiectului pasiv. Acesta nu este dator să dea, să facă ori să nu facă ceva, ca în cazul drepturilor de creanţă, ci este dator să suporte consecinţele acţiunii subiectului activ fără a putea să se opună. Altfel spus, subiectul pasiv are obligaţia de a se supune, de a lăsa subiectul activ să facă ceea ce îi permite dreptul potestativ.

19. Enunţaţi principiile privitoare la exercitarea drepturilor subiective

Răspuns:
a) drepturile subiective trebuie exercitate numai în conformitate cu scopul lor economic şi social;
b) drepturile subiective trebuie exercitate cu bună-credinţă, astfel încât să nu încalce drepturile sau interesele legitime ale celorlalţi;
c) drepturile subiective trebuie exercitate în limitele lor externe, materiale şi juridice date de obiectul şi de conţinutul lor;
d) drepturile subiective trebuie exercitate cu respectarea legii şi normelor morale.

20. În ce constă abuzul de drept?

Răspuns: Problema exercitării abuzive a unui drept subiectiv se ridică numai atunci când dreptul subiectiv a fost exercitat cu rea-credinţă şi deturnat astfel de la scopul său (limitele sale interne).

21. Ce este abuzul de drept, d.p.d.v. al titularului său?

Răspuns: D.p.d.v. al titularului, abuzul de drept desemnează exercitarea dreptului subiectiv într-o manieră excesivă, caracterizată prin lipsa bunei-credinţe şi deturnarea dreptului de la scopul său firesc (limitele sale interne), exercitare de natură să cauzeze altuia un prejudiciu sau un inconvenient cât priveşte exercitarea propriilor sale drepturi.